Protective seizure upheld on tax evasion assets despite 11-year duration; appeal rejected.

Şedinţa publică din data de 05 ianuarie 2026

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 19 decembrie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2017, în baza art. 2502 din C. proc. pen. rap. la art. 249 din C. proc. pen. s-au constatat legale şi temeinice măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale prin ordonanţa nr. 422/P/2012 din data de 29.10.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, precum şi prin ordonanţa nr. 47/P/2014 din data de 13.01.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asupra următoarelor bunuri:

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Caransebeş, constituit din teren arabil în suprafaţă de 11.353 mp, având referinţă Grădină în Valea Potocului, deţinut de inculpatul A. împreună cu fosta soţie B., având un preţ de referinţă de aproximativ 10 euro/mp;

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Caransebeş, constituit din teren arabil în suprafaţă de 825 mp, având referinţă Grădină în Valea Potocului, deţinut de inculpatul A. împreună cu fosta soţie B., având un preţ de referinţă de aproximativ 10 euro/mp;

- imobil înscris în cartea funciară nr. x (provenit din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x) a localităţii Caransebeş, constituit dintr-un apartament cu 4 camere situat în Caransebeş, str. x, deţinut de inculpatul A. împreună cu fosta soţie B., în valoare de 29.000 euro la data achiziţiei (27.08.2010);

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Caransebeş, constituit din teren fâneaţă în suprafaţă de 1.324 mp, intravilan, având referinţă drum în Grădină în Valea Potocului, deţinut de inculpatul A. împreună cu fosta soţie B.;

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Caransebeş, constituit din teren arabil în suprafaţă de 676 mp şi 564 mp cu destinaţie curţi sau construcţii, totalizând 1240 mp intravilan, deţinut de inculpatul A. împreună cu fosta soţie B., în valoare de 208.000 CHF la data achiziţiei (21.10.2008);

- imobil înscris în cartea funciară nr. x (provenit din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x) a localităţii Caransebeş, constituit din pădure în suprafaţa de 11.729 mp, deţinut de inculpatul A. împreună cu fosta soţie B., având ca punct de referinţă Pădurea Teiuş, în valoare de aproximativ 30.000 euro;

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Caransebeş, respectiv imobilul situat în Caransebeş, str. x;

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Caransebeş, respectiv imobilul situat în Caransebeş, str. x A;

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Caransebeş, respectiv imobilul situat în Caransebeş, str. x A, reprezentând sala sport şi teren de fotbal, urmând ca verificarea temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asiguratorii să fie realizată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de un an de zile.

S-a respins cererea formulată de inculpat de ridicare a măsurii asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale prin ordonanţa nr. 422/P/2012 din data de 29.10.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, precum şi prin ordonanţa nr. 47/P/2014 din data de 13.01.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, evocate anterior.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că prin rechizitoriul din 04.03.2016, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2014, şi înregistrat pe rolul Tribunalului Caraş - Severin la data de 24.03.2016, sub nr. dosar x/2016, a fost trimis în judecată, printre alţii, şi inculpatul:

- A., pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 (actual art. 35 alin. (1) din Noul C. pen., 125 de acte material - în calitate de administrator al S.C. C. SRL), evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 (actual art. 35 alin. (1) din noul C. pen., 99 de acte materiale - în calitate de administrator de fapt la S.C. D. SRL), complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prev de art. 26 din C. pen. din 1968 (actual art. 48 din C. pen.) raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (actual art. 35 alin. (1) din Noul C. pen.) (49 acte materiale, în calitate de administrator de fapt la S.C. C. S.R.L. în relaţia cu S.C. D. SRL), două infracţiuni de spălarea banilor, faptă prev. şi ped. de art. 29 lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 (actual art. 35 alin. (1) din Noul C. pen., în calitate de administrator de drept la S.C. C. S.R.L. dar şi în calitate de administrator de fapt la S.C. D. SRL), o infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 290 din C. pen. din 1968 (actual art. 322 din noul C. pen.) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 (actual art. 35 alin. (1) din Noul C. pen., 9 acte materiale în calitate de administrator la S.C. C. SRL) şi o infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 290 din C. pen. din 1968 (actual art. 322 din Noul C. pen.), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 (actual art. 35 alin. (1) din Noul C. pen., 6 acte materiale în calitate de reprezentant la S.C. D. SRL), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. (actual art. 38 alin. (1) din Noul C. pen.) şi totul cu aplic. art. 5 din Noul C. pen.

În cursul urmăririi penale, prin ordonanţa nr. 422/P/2012 din data de 29.10.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, precum şi prin ordonanţa nr. 47/P/2014 din data de 13.01.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, faţă de inculpatul A. s-a dispus luarea măsurii asigurătorii asupra următoarelor bunuri:

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Caransebeş, constituit din teren arabil în suprafaţă de 11.353 mp, având referinţă Grădină în Valea Potocului, deţinut de inculpatul A. împreună cu fosta soţie B., având un preţ de referinţă de aproximativ 10 euro/mp;

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Caransebeş, constituit din teren arabil în suprafaţă de 825 mp, având referinţă Grădină în Valea Potocului, deţinut de inculpatul A. împreună cu fosta soţie B., având un preţ de referinţă de aproximativ 10 euro/mp;

- imobil înscris în cartea funciară nr. x (provenit din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x) a localităţii Caransebeş, constituit dintr-un apartament cu 4 camere situat în Caransebeş, str. x, deţinut de inculpatul A. împreună cu fosta soţie B., în valoare de 29.000 euro la data achiziţiei (27.08.2010);

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Caransebeş, constituit din teren fâneaţă în suprafaţă de 1.324 mp, intravilan, având referinţă drum în Grădină în Valea Potocului, deţinut de inculpatul A. împreună cu fosta soţie B.;

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Caransebeş, constituit din teren arabil în suprafaţă de 676 mp şi 564 mp cu destinaţie curţi sau construcţii, totalizând 1240 mp intravilan, deţinut de inculpatul A. împreună cu fosta soţie B., în valoare de 208.000 CHF la data achiziţiei (21.10.2008);

- imobil înscris în cartea funciară nr. x (provenit din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x) a localităţii Caransebeş, constituit din pădure în suprafaţa de 11.729 mp, deţinut de inculpatul A. împreună cu fosta soţie B., având ca punct de referinţă Pădurea Teiuş, în valoare de aproximativ 30.000 euro;

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Caransebeş, respectiv imobilul situat în Caransebeş, str. x;

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Caransebeş, respectiv imobilul situat în Caransebeş, str. x A;

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Caransebeş, respectiv imobilul situat în Caransebeş, str. x A, reprezentând sala sport şi teren de fotbal.

Prin încheierea penală nr. 29/15 aprilie 2021 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2017, definitivă prin necontestare, în baza art. 2502 din C. proc. pen., s-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa nr. 422/P/2012 din data de 29.10.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, precum şi prin ordonanţa nr. 47/P/2014 din data de 13.01.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin încheierea penală nr. 17/27.04.2023 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 113/CO/07.06.2023 a Curţii de Apel Timişoara, s-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa nr. 422/P/2012 din data de 29.10.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, precum şi prin ordonanţa nr. 47/P/2014 din data de 13.01.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin sentinţa penală nr. 6/23.01.2025 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2017, atacată cu apel, în baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., s-a menţinut sechestrul asigurător.

Procedând, în raport, cu dispoziţiile art. 2502 din C. proc. pen., la verificarea măsurilor asigurătorii dispuse în cauză faţă de inculpatul A., curtea de apel a reţinut că măsura sechestrului asigurător a fost luată în mod legal şi temeinic, că au fost respectate prevederile legale prevăzute pentru luarea acestei măsuri, atât din punct de vedere al aspectelor care au justificat-o, cât şi în ceea ce priveşte modalitatea practică de efectuare a actelor procedurale.

În acest sens s-a reţinut că la luarea măsurii asiguratorii a fost avută în vedere valoarea bunurilor imobile aparţinând inculpatului, conform valorii de impozitare a acestora, măsura dovedindu-se a fi proporţională cu valoarea prejudiciului avut în vedere.

Instanţa de fond a mai reţinut c,ă deşi prima instanţă a pronunţat hotărârea de achitare, necesitatea menţinerii măsurilor asiguratorii există şi în prezent, raportat la calea de atac exercitată de către Ministerul Public şi prin prisma faptului că nu au intervenit elemente de noutate care să justifice necesitatea ridicării măsurilor.

În acest context s-a apreciat că având în vedere complexitatea mare a cauzei, nu se poate vorbi de o durată excesivă a măsurilor asiguratorii, acestea fiind în continuare proporţionale şi necesare.

În fine, instanţa de fond a reţinut ca nefondată opinia formulată de apărătorul ales al inculpatului A., potrivit căreia s-ar impune ridicarea măsurii, apreciind că, până la pronunţarea unei hotărâri definitive, măsura apare ca fiind necesară şi oportună.

Concluzionând, prima instanţă, în baza art. 2502 din C. proc. pen., rap. la art. 250 din C. proc. pen., Curtea a constatat legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale faţă de inculpatul A. prin ordonanţa nr. 422/P/2012 din data de 29.10.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, precum şi prin ordonanţa nr. 47/P/2014 din data de 13.01.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

*

Împotriva încheierii din data de 19 decembrie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2017, la data de 22 decembrie 2023, în termen legal, a formulat contestaţie inculpatul A., prin apărător ales, fără a motiva în scris calea de atac.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 31 decembrie 2023, sub nr. x/2017/a2, având termen de judecată fixat la data de 5 ianuarie 2026.

La termenul fixat, apărătorul ales al contestatorului inculpat a susţinut oral motivele contestaţiei, concluziile sale în acest sens, ca şi cele ale reprezentantului Ministerului Public fiind detaliat redate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând contestaţia formulată de inculpatul A. pe baza actelor dosarului, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Preliminar, Înalta Curte constată că fără a o invoca în mod expres, apărarea, prin intermediul concluziilor orale, a antamat şi nelegalitatea încheierii atacate derivată dintr-o pretinsa omisiune a instanţei de fond de a motiva, complet şi convingător, soluţia dispusă, în cauză, urmând această critică să fie respinsă, ca neîntemeiată, în raport cu următoarele considerente.

În acest sens, Înalta Curte reţine că în cuprinsul încheierii atacate au fost expuse, într-o formă sintetică, dar elocventă, argumentele faptice şi juridice pe care instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia menţinerii măsurilor asigurătorii dispuse în cauză, în cursul urmăririi penale, faţă de contestator şi, respectiv, a celei corelative de ridicare a acestora.

Deşi, aparent, argumentaţia primei instanţe are un caracter succint, ea reflectă cu suficientă concizie considerentele esenţiale pentru care acesta a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurilor asiguratorii subzistă şi în faza cercetării judecătoreşti în calea ordinară a apelului, aceste motive vizând, pe de o parte, constatarea persistenţei obligativităţii legale a instituirii/menţinerii măsurilor procesuale analizate raportat la natura infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, iar pe de altă parte, subzistenţa caracterului proporţional al acestora, atât din perspectiva scopului pentru care au fost dispuse, cât şi a duratei lor.

Împrejurarea că, în mod firesc, contestatorul nu achiesează argumentelor instanţei de fond, nu afectează substanţa motivării încheierii atacate, care este suficientă pentru a permite instanţei de control judiciar, într-o cale de atac devolutivă ca cea de faţă, să examineze cauza sub toate aspectele şi să cenzureze toate statuările în fapt şi în drept ale primei instanţe.

Or, în baza propriului examen, Înalta Curte constată, concordant instanţei de fond, că măsurile asigurătorii analizate satisfac în continuare exigenţele de necesitate (decurgând din lege) şi proporţionalitate care au stat la baza dispunerii lor, criticile de netemeinicie invocate de contestator fiind, deopotrivă, neîntemeiate.

Astfel, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu art. 53 din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz: pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Totodată, se reţine că, potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

De asemenea, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului instituirea sechestrului nu reprezintă o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală în sensul art. 6 din Convenţie, deoarece, atât stabilirea unor drepturi de creanţă ale unor terţi, cât şi confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate. (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei).

Mai mult decât atât, se reţine că, prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, Curtea Constituţională a reţinut că "Sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând, aşadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă."

În continuare, Înalta Curte, arată că, potrivit art. 2502 din C. proc. pen. "În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

În conformitate cu prevederile art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., "Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune."

Nu în ultimul rând, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., "Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora."

În raport cu normele legale anterior menţionate, se constată că acesta reglementează scopul instituirii de măsuri asigurătorii într-o anumită cauză penală, respectiv evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

De asemenea, din analiza modului de redactare al art. 249 din C. proc. pen., instanţa supremă constată, ca regulă generală, că luarea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal este facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.

Prin excepţie, legiuitorul a înţeles să reglementeze şi situaţii derogatorii, în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. O situaţie în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie este prevăzută în Legea nr. 241/2005 precum şi cea prevăzută de art. 32 din Legea nr. 656/2002 republicată, prin care se instituie obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cazul infracţiunii de spălare a banilor.

Astfel, potrivit art. 11 din Legea nr. 78/2000 şi art. 32 din Legea nr. 656/2002 stabilesc obligativitatea dispunerii acestei categorii de măsuri procesuale în cazul în care s-a săvârşit una dintre infracţiunile expres şi limitativ prevăzute de aceste speciale.

Indiferent de caracterul lor obligatoriu sau facultativ, prin noile dispoziţii procesual penale legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a subzistenţei temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menţinerea respectivelor măsuri, putându-se dispune, în raport, cu particularităţile fiecărei cauze, menţinerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse. În cadrul acestui examen, instanţa trebuie să se raporteze, atât la dispoziţiile legale care vizează condiţiile în care poate fi dispusă măsura, la jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţiei (Decizia nr. 19/2017 pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii), cât şi la principiile rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecţia proprietăţii.

Prin urmare, unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen. îl reprezintă proporţionalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii sechestrului (decurgând din lege ori fiind lăsată la aprecierea organului judiciar), având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

Raportând aceste norme legale la cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că acestea îşi găsesc aplicabilitate în prezentul dosar, întrucât inculpatul A. a fost trimis în judecată, printre altele, şi pentru infracţiuniile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c), (2) şi (3) din Legea nr. 241/2005 şi spălarea banilor prevăzute şi pedepsite de art. 29 lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, constând în esenţă, în aceea că în calitate de administrator la S.C. C. S.R.L., dar şi de administrator de fapt la S.C. D. S.R.L., a înregistrat sau a dispus înregistrarea în documentele financiar contabile şi în documentele justificative fiscale a mai multor facturi fiscale, respectiv un număr de 125 de facturi fiscale pentru S.C. C. S.R.L., şi de 99 de facturi fiscale pentru S.C. D. S.R.L., reprezentând operaţiuni nereale de achiziţii de bunuri şi de prestări servicii, emise în perioada 2007-2013 de societăţi comerciale, unele şi cu comportament de "tip fantomă", respectiv S.C. E. S.R.L., din Alexandria, jud. Teleorman, S.C. F. S.R.L., din Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinţi, S.C. G. S.R.L., din Strehaia, jud. Mehedinţi, S.C. H. S.R.L., din Alexandria, jud. Teleorman, S.C. I. S.R.L., din Strehaia, jud. Mehedinţi, S.C. C. S.R.L. şi S.C. J. S.R.L., cu scopul diminuării bazei de calcul pentru impozitul pe profit şi TVA, sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de 2.436.689.50 RON (564.545,09 euro) în cazul S.C. C. S.R.L. şi de 956.697,34 RON (221.652,69 euro), în cazul S.C. D. S.R.L..

În condiţiile în care dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 241/2005, respectiv art. 32 din Legea nr. 656/2002 au caracter special şi derogă, în raport, cu regula generală consacrată de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., se constată că, în materia faptelor de evaziune fiscală şi de spălarea banilor, organele judiciare nu pot aprecia asupra condiţiei referitoare la necesitatea dispunerii de măsuri asigurătorii prin raportare la scopul pentru care acestea au fost reglementate de legea penală, ci aceasta decurge, în mod automat, din lege, fiind justificată de natura infracţiunilor economice.

În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 548/2019, Curtea Constituţională a stabilit că:

"Reglementarea acestor excepţii a fost determinată, în mod special, de importanţa relaţiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracţiuni şi de pericolul social crescut al faptelor incriminate."

În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanţa de judecată din perspectiva dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporţionalităţi între restrângerea dreptului de proprietate şi scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.

În aceste sens, prin Decizia nr. 19/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.

Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge, atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)."

În plus, se reţine că analiza existenţei justului echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi cerinţa de a proteja drepturile fundamentale ale persoanei, se realizează şi din perspectiva criteriilor stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia protecţiei proprietăţii şi a dreptului la un proces echitabil, prin raportare la durata procedurii, complexitatea ridicată a cauzei, la conduita acuzaţilor şi a autorităţilor judiciare, dar şi a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării, precum şi a intervalului de timp în care acestea s-au aflat sub puterea sechestrului.

Aşadar, în ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit, instanţa trebuie să examineze dacă întinderea măsurii (atât cu privire la valoarea sechestrată, cât şi cu privire la durata acesteia) este proporţională cu scopul urmărit (care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiune).

Referitor la contestatorul A., se constată că prin ordonanţa nr. 422/P/2012 din data de 29.10.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, precum şi prin ordonanţa nr. 47/P/2014 din data de 13.01.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii asupra următoarelor bunuri:

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Caransebeş, constituit din teren arabil în suprafaţă de 11.353 mp, având referinţă Grădină în Valea Potocului, deţinut de inculpatul A. împreună cu fosta soţie B., având un preţ de referinţă de aproximativ 10 euro/mp;

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Caransebeş, constituit din teren arabil în suprafaţă de 825 mp, având referinţă Grădină în Valea Potocului, deţinut de inculpatul A. împreună cu fosta soţie B., având un preţ de referinţă de aproximativ 10 euro/mp;

- imobil înscris în cartea funciară nr. x (provenit din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x) a localităţii Caransebeş, constituit dintr-un apartament cu 4 camere situat în Caransebeş, str. x, deţinut de inculpatul A. împreună cu fosta soţie B., în valoare de 29.000 euro la data achiziţiei (27.08.2010);

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Caransebeş, constituit din teren fâneaţă în suprafaţă de 1.324 mp, intravilan, având referinţă drum în Grădină în Valea Potocului, deţinut de inculpatul A. împreună cu fosta soţie B.;

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Caransebeş, constituit din teren arabil în suprafaţă de 676 mp şi 564 mp cu destinaţie curţi sau construcţii, totalizând 1240 mp intravilan, deţinut de inculpatul A. împreună cu fosta soţie B., în valoare de 208.000 CHF la data achiziţiei (21.10.2008);

- imobil înscris în cartea funciară nr. x (provenit din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x) a localităţii Caransebeş, constituit din pădure în suprafaţa de 11.729 mp, deţinut de inculpatul A. împreună cu fosta soţie B., având ca punct de referinţă Pădurea Teiuş, în valoare de aproximativ 30.000 euro;

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Caransebeş, respectiv imobilul situat în Caransebeş, str. x;

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Caransebeş, respectiv imobilul situat în Caransebeş, str. x A;

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Caransebeş, respectiv imobilul situat în Caransebeş, str. x A, reprezentând sala sport şi teren de fotbal.

Prin urmare, având în vedere bunurile supuse măsurilor asiguratorii, precum şi valoarea prejudiciului presupus produs prin activitatea infracţională a inculpatului (aprox. 800.000 euro), Înalta Curte apreciază că exigenţele referitoare la proporţionalitatea măsurilor asigurătorii sunt respectate, astfel încât nu se poate discuta despre o sarcină excesivă faţă de inculpatul A. sau despre o încălcare a dispoziţiilor de nivel convenţional, constituţional şi legal care protejează dreptul de proprietate şi care să justifice soluţia modificării obiectului măsurii asigurătorii dispuse în cauză, respectiv ridicarea sechestrului asigurător instituit.

În cauză, similar celor reţinute de Curtea de Apel Timişoara în cuprinsul încheierii contestate se constată că măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului A., astfel cum a fost instituită în cursul urmăririi penale şi menţinută în cursul judecăţii, este în continuare necesară, pentru a garanta repararea pagubei produse prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia şi plata cheltuielilor judiciare, nefiind oportună ridicarea acestora, astfel cum a solicitat apărarea, chiar şi în situaţia în care prin sentinţă pronunţată s-a dispus achitarea inculpatului.

În continuare, Înalta Curte constată că, deşi, într-adevăr, în cauză, măsurile asigurătorii contestate sunt instituite de aproximativ 11 ani, timpul scurs de la dispunerea acestora nu este singurul element de analiză ce se impune a fi avut avut în vedere în evaluarea proporţionalităţii lor, un astfel de examen raportându-se în mod obligatoriu şi la elementele specifice privind complexitatea cauzei şi etapa procesuală în care se află aceasta.

Neîndoielnic că, raportat la amploarea activităţii infracţionale investigate, numărul mare de inculpaţi ce au fost trimişi în judecată, cauza are o complexitate deosebită, care s-a repercutat în mod corespunzător asupra duratei procesului penal, nefiind însă singurul element care a condus la prelungirea ei pe durata a peste 9 ani.

De altfel, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu impune decât existenţa unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi obiectivul urmărit (cauzele P. împotriva Regatului Unit, Balsamo împotriva San Marino), astfel că, în accepţiunea convenţională, trecerea unei perioade relativ mari de timp nu este de natură a pune în discuţie, doar prin ea însăşi, principiul rezonabilităţii, subsiztenţa acestuia urmând a fi apreciată, în concret, în raport, cu atitudinea procesuală a părţilor, complexitatea cauzei şi durata procedurilor în faţa instanţei.

Or, în speţă, aşa cum s-a arătat, durata măsurilor instituite prin ordonanţele procurorului este justificată, la acest moment procesual, de complexitatea cauzei şi natura acuzaţiilor aduse inculpatului, iar consecinţele pe care acestea le produc asupra acestuia nu depăşesc efectele normale ale unor astfel de măsuri procesuale, date fiind sumele mari de bani reţinute cu titlu de presupus prejudiciu cauzat prin infracţiunea de evaziune fiscală, fapte ce fac obiectul cercetărilor în cauză.

De altfel, măsura are un caracter temporar de împiedicare a înstrăinării bunurilor, astfel încât să poată fi asigurat scopul pentru care măsura a fost dispusă, prin luarea acesteia fiind restricţionat doar dreptul de dispoziţie asupra bunurilor mobile şi imobile (jus abutendi), iar nu şi celelalte prerogative ale dreptului de proprietate, inculpatul fiind pe mai departe titular al acestor prerogative.

În ceea ce priveşte susţinerile apărării privind existenţa unei hotărâri civile privind anularea deciziei de impunere şi raportului de inspecţie fiscală de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, se constată că, găsindu-şi fundament în chiar contestarea elementelor factuale privind existenţa sau cuantumul prejudiciului pretins comis de aceasta prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi suma totală ce a făcut obiectul infracţiunii de spălare a banilor, susţinerile inculpatului aduc în discuţie chestiuni eminamente de fond, care nu pot fi analizate şi valorificate în această procedură.

Înalta Curte reaminteşte că în procedura prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen., rolul său în cenzurarea unor eventuale imprecizii ale acuzaţiilor penale este extrem de limitat, ceea ce determină, în contextul exigenţelor principiului separării funcţiilor judiciare, o analiză a cauzei doar în limitele prezentului cadru procesual, fără a putea antama decât tangenţial şi aspecte ce ţin de vinovăţia şi faptele pentru care este judecat inculpatul.

Având în vedere aspectele expuse, Înalta Curte constată că, raportat la cuantumul prejudiciului reţinut în cauză, la complexitatea ridicată a cauzei, ce a determinat administrarea unui amplu probatoriu în fond, dar şi la stadiul procedurii judiciare în calea ordinară de atac se poate aprecia în mod întemeiat că, la momentul procesual actual, în privinţa măsurilor asigurătorii menţinute prin încheierea penală contestată se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, şi interesul personal al acuzatului de a-şi exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordachescu împotriva Romaniei, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Prin urmare, în raport cu argumentaţia ce precede, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 19 decembrie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 19 decembrie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2017.

Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 ianuarie 2026.