Cassation inadmissible for failure to invoke express grounds: re-evaluation of facts and sentence individualization excluded from review.

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 416 din data de 22.11.2024, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat, a fost condamnat inculpatul A., la două pedepse a câte 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de şi ped. de art. 228 alin. (1)-art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. coroborat cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen., respectiv, art. 228 alin. (1) -art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen.,

În temeiul art. 38 alin. (1) coroborat cu art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă principală de 4 (patru) ani închisoare (pedeapsa principală cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1 (un) an închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse principale cu închisoarea).

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani închisoare perioada reţinerii dispusă prin Ordonanţa de reţinere din 30.04.2024 şi perioada arestării preventive, respectiv intervalul 30.04.2024 inclusiv - 06.07.2024 inclusiv.

Conform dispoziţiilor art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpat, implicit a obligaţiilor impuse a fi respectate de inculpat pe timpul controlului judiciar.

În latură civilă, au fost respinse cererile formulată de numiţii B., privind obligarea inculpatului la plata sumei de 20.000 euro şi C., la suma de 10000 RON, ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 528 din data de 8 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 416 din data de 22 noiembrie 2024, pronunţate de Judecătoria Râmnicu Sărat.

Împotriva deciziei penale nr. 528 din data de 8 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 27 octombrie 2025, data plicului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 5 noiembrie 2025, când s-a stabilit termen la data de 16 decembrie 2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, prin prisma dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) teza a II-a, şi d) C. proc. pen.

Astfel, în cuprinsul cererii sunt menţionate numele şi prenumele inculpatului (A.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 528 din data de 8 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie), motivarea recursului în casaţie şi semnătura inculpatului.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. nu a invocat niciunul dintre cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În esenţă, criticile formulate de către recurentul inculpat se circumscriu următoarelor aspecte:

- Greşita reţinere de către instanţele de judecată a perioadelor în care a săvârşit faptele, în sensul că parte dintre aceste perioade se suprapun;

- Nereţinerea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime;

- Greşita individualizare a pedepsei, având în vedere că recurentul inculpat deşi este cunoscut cu antecedente penale, nu este recidivist, astfel că nu se impune aplicarea unei pedepse în regim de detenţie.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpatul A., prin prisma dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi alin. (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând, în acest cadru, la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, constată că decizia penală nr. 620/A/2025 din data de 30 iulie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, cererea de recurs în casaţie a fost depusă în termen, însă nu respectă dispoziţiile art. 437 lit. c) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte critica recurentului inculpat referitoare la greşita reţinere de către instanţele de judecată a perioadelor în care a săvârşit faptele, în sensul că parte dintre aceste perioade se suprapun, se apreciază că aceste aspecte vizează în realitate situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv de instanţa de fond.

Solicitarea recurentului inculpat presupune o reevaluare a probatoriului administrat, cu consecinţa stabilirii unei situaţii de fapt favorabile inculpatului, lucru nepermis în calea de atac a recursului în casaţie.

Referitor la nereţinerea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., se constată că instanţa de fond a soluţionat cauza în procedura simplificată.

Astfel, pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, art. 229 alin. (2) din C. pen., se prevede o pedeapsă între 2 şi 7 ani, urmare a procedurii simplificate, limitele de pedeapsă s-au redus cu o treime, respectiv între 1 an şi 4 luni şi 4 ani şi 8 luni, ori inculpatului i s-a aplicat o pedeapsa de 3 ani pentru fiecare dintre cele două infracţiuni. Pedeapsa rezultantă este de 4 ani, ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 39 C. pen. privind concursul de infracţiuni, care prevede majorarea pedepsei cele mai grele cu o treime din celelalte pedepse, în speţă, la pedeapsa de 3 ani închisoare s-a aplicat un spor de 1 an reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă.

În acest context, se constată că pedeapsa aplicată inculpatului este o pedeapsă legală, ce se circumscrie limitelor legale, cu aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Criticile recurentului inculpat referitoare la aplicarea în mod corect a pedepselor, cu schimbarea şi a modalităţii de individualizare a pedepsei, având în vedere că acesta nu este recidivist, ci doar are antecedente penale, nu pot fi examinate prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât acesta vizează legalitatea pedepselor şi nicidecum temeinicia acestora.

Reindividualizarea cuantumului pedepselor şi a modalităţii de executare se circumscriu unui proces de apreciere şi analiză asupra criteriilor din art. 74 din C. pen., în mod efectiv, şi anume: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, ceea ce excedează legalităţii cazului de casare menţionat.

Mai mult, se constată că recurentul inculpat nu a invocat niciunul dintre cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen., iar aspectele invocate nu pot fi încadrate, din oficiu, în niciunul dintre cazurile de casare.

Or, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 438 C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 528 din data de 8 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 528 din data de 8 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2025.