Driving under psychoactive substances conviction upheld; annulment appeal inadmissible over factual challenges

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 329 din data de 10 iulie 2023 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În temeiul art. 336 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta din 21.08.2021).

În temeiul art. 96 alin. (4) şi (5) din C. pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 352 din data de 30.07.2020 pronunţată de Tribunalul Dolj, definitivă prin neapelare la data de 25.08.2020 şi s-a dispus executarea acestei pedepse.

În temeiul art. 43 alin. (2) din C. pen. s-a adăugat pedeapsa de 2 ani stabilită în prezenta cauză la pedeapsa de 2 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 352 din data de 30.07.2020 pronunţată de Tribunalul Dolj, definitivă prin neapelare la data de 25.08.2020, ce constituie primul termen al recidivei, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 4 ani închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. b) din C. pen. s-a adăugat la pedeapsa stabilită prin prezenta, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o durată de 2 ani, astfel cum a fost dispus prin sentinţa penală nr. 352 din data de 30.07.2020 pronunţată de Tribunalul Dolj, definitivă prin neapelare la data de 25.08.2020.

S-a constatat executată pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

S-au anulat formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 352 din data de 30.07.2020 pronunţată de Tribunalul Dolj, definitivă prin neapelare la data de 25.08.2020 şi s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, conform prezentei.

S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale nr. 352 din data de 30.07.2020 pronunţată de Tribunalul Dolj, definitivă prin neapelare la data de 25.08.2020, care nu contravin prezentei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A.

Prin decizia penală nr. 87 din data de 31 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 329 din data de 10.07.2023 a Tribunalului Dolj.

În esenţă, Curtea a reţinut că prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi a reţinut vinovăţia inculpatului pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, necontestate de inculpat, iar solicitarea acestuia de achitare nu are suport legal, relevantă în cauză fiind Decizia nr. 48 din data de 09 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, situaţie în care, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii penale a inculpatului, în mod corect s-a dispus condamnarea sa.

Instanţa de apel a constatat că, la individualizarea pedepsei principale aplicate inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile enumerate de art. 74 din C. pen.

Împotriva acestei decizii pronunţate în apel, la data de 12.02.2024 a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 187/RC din 01 aprilie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2022 s-a admis recursul în casaţie formulat de inculpat; s-a casat decizia recurată numai cu privire la infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art. 336 alin. (2) din C. pen. şi s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în aceste limite.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 402/2023 din 31.01.2024 emis în baza sentinţei nr. 329 din data de 10 iulie 2023 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 87 din data de 31 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea a Apel Craiova în dosarul nr. x/2022.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că instanţele de fond şi de apel nu au lămurit, sub aspect factual, toate împrejurările necesare verificării tipicităţii faptei de care recurentul inculpat este acuzat şi, având în vedere limitele judecării în calea de atac a recursului în casaţie, ce nu permit o analiză factuală a cauzei, a apreciat că singura soluţie ce se impune în cauză este casarea hotărârii recurate şi trimiterea spre rejudecare a apelului, pentru ca instanţa de apel să stabilească, pe baza probelor administrate sau care vor fi administrate, toate împrejurările de fapt necesare verificării tipicităţii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe de care recurentul inculpat este acuzat.

Prin decizia penală nr. 1150 din data de 15 octombrie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022 în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins apelul formulat de apelantul inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 329 din data de 10 iulie 2023, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

În esenţă, instanţa de apel, analizând criticile privind nemotivarea hotărârii primei instanţe cu referire la conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din C. pen. raportat la condiţiile de tipicitate astfel cum au fost configurate prin decizia obligatorie nr. 25/2025 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, a constatat că decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 70 din 28 ianuarie 2025, la mult timp după pronunţarea sentinţei primei instanţe, chiar si după pronunţarea deciziei definitive din apel, prin urmare, prima instanţă de judecată nu avea posibilitatea aplicării unei decizii obligatorii inexistente la acel moment şi nu îi poate fi imputabilă omisiunea motivării din această perspectivă.

A arătat că trimiterea cauzei spre rejudecare poate fi dispusă în cazurile prevăzute art. 421 pct. (2) lit. b) din C. proc. pen., respectiv pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, invocată de acea parte, precum şi atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acţiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă.

În raport de aceste situaţii expres prevăzute de lege, s-a reţinut că motivul invocat de inculpat, respectiv neanalizarea de către prima instanţă a condiţiilor de tipicitate a infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din C. pen. prin raportare la Decizia nr. 25/2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu se regăseşte printre cazurile de nulitate absolută reglementate de prevederile precitate, însă ar putea conduce la existenta unui caz de nulitate relativă în condiţiile prevăzute de art. 282 din C. proc. pen., însă, din perspectiva dispoziţiilor art. 421 pct. (2) lit. b) din C. proc. pen., chiar dacă instanţa de apel ar constata incidenţa cazului de nulitate relativă, tot nu ar putea dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, ci, cel mult, ar face aplicarea art. 421 pct. (2) lit. a) din C. proc. pen., respectiv ar dispune desfiinţarea sentinţei şi pronunţarea unei noi hotărâri în ale cărei considerente să fie complinite lipsurile şi/sau deficienţele constatate în hotărârea instanţei de fond.

Analizând în mod coroborat ansamblul probelor administrate pe parcursul procesului penal, instanţa de apel a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. pentru angajarea răspunderii penale a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că la data de 21.08.2021, inculpatul a condus pe drumurile publice din mun. Craiova (str. x) autovehiculul şi a fost oprit în trafic de organele de control trafic rutier din cadrul Biroului Rutier - Poliţia Craiova, care au procedat la testarea inculpatului cu aparatul DRUG TEST, fiind rezultat pozitiv la substanţele THC 5, amfetamină şi metamfetamină.

Curtea a reţinut că raportul de expertiză medico-legală a stabilit, în raport cu concentraţiile THC şi THC-OH rezultate, că acestea au avut aptitudinea de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a inculpatului. Chiar dacă prin acelaşi raport de expertiză medico-legală s-au analizat şi alte substanţe identificate în organismul inculpatului, anume MDA şi MDMA, concluzionându-se că au avut aptitudinea de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce, Curtea a arătat că această concluzie nu va fi luată în considerare, întrucât nu a fost investită, în limitele stabilite conform art. 371 din C. proc. pen., cu fapta inculpatului de a conduce un vehicul deşi se afla sub influenţa MDA şi MDMA, această concluzie suplimentară neavând nicio relevanţă juridică asupra obiectului şi limitelor sesizării instanţei, constând în fapta inculpatului de a conduce deşi se afla sub influenţa THC, întrucât există un alt răspuns separat, autonom în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală. În concluzie, curtea a considerat că răspunsul la obiectivul stabilit de instanţa de apel are caracter autonom, nefiind influenţat în niciun mod de o concluzie anterioară din cuprinsul aceluiaşi raport de expertiză, întrucât substanţele din corpul inculpatului au fost analizate separat.

Totodată, Curtea a notat că răspunsul menţionat prin raportul de expertiză medico-legală în ceea ce priveşte substanţa THC este în concordanţă cu argumentele cuprinse în Decizia nr. 25/2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, paragraful 153. Potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. x Curtea a concluzionat că, întrucât în serul recoltat de la inculpat este prezent THC (substanţă biosintetizată de planta cannabis - drog de risc) 0,002, THC-OH şi THC-COOH, în sângele inculpatului a fost identificată substanţa activă THC, acestea determină aplicarea directă a considerentelor deciziei obligatorii precitate, întrucât "pe timpul cât substanţa activă se află în sânge se află totodată şi în creier, determinând direct starea de a fi sub influenta, respectiv aceea în care sunt influenţate funcţiile psihice, senzoriale şi neuromotorii ale persoanei".

Criticile formulate de inculpat cu privire la raportul de expertiză medico-legală au fost considerate nefondate, deoarece în cauză a fost întocmit un singur raport de expertiză care cuprinde o opinie unanimă a membrilor comisiei de expertiză, nu există opinie separată, raportul de expertiză medico-legală s-a întocmit pe baza materialului probator, a întregului dosar penal, astfel că nu s-au impus noi analize sau operaţiuni medicale şi, în consecinţă, nu au fost necesare metode, programe tehnice sau echipamente utilizate efectiv pentru efectuarea expertizei; raportul de expertiză medico-legală cuprinde capitolul "Istoric" ce radiografiază actele de procedură îndeplinite şi probele administrate, capitolul "Constatări din actele medicale " în care sunt redate înscrisurile şi mijloacele de probă analizate în cadrul operaţiunilor care au stat la baza expertizei, examenul clinic efectuat inculpatului la data faptei, buletinul de analiză toxicologică, precum şi întreg dosarul cauzei. Prin urmare, s-a concluzionat că sunt descrise operaţiunile efectuate ţinând seama de specificul expertizei, acestea constând în analiza înscrisurilor medicale.

Curtea a apreciat că raportul de expertiză medico-legală al expertului desemnat de inculpat nu are prioritate pe baza unei diferenţe cantitative faţă de raportul întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova sau pe baza diferenţelor de cunoştinţe profesionale dintre experţi. A constatat că raportul efectuat de Institutul de Medicină Legală Craiova respectă metodologia aprobată de Consiliul Superior de Medicină Legală pentru expertizele medico-legale privind stabilirea stării de influenţă indusă de substanţele psihoactive, dispoziţiile art. 3 şi art. 4 din Normele procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale, aprobate prin Ordinul nr. 1134/2000 al Ministrului Justiţiei.

Susţinerile apărării privind nerespectarea drepturilor expertului desemnat au fost considerate nefondate, întrucât inculpatului i s-a respectat dreptul prevăzut de art. 173 alin. (4) şi art. 172 alin. (8) din C. proc. pen., constând în desemnarea unui expert recomandat, din cuprinsul raportului de expertiză medico-legală rezultă că în data de 14.07.2025 s-a luat legătura telefonic cu dr. B., expert parte desemnat şi i s-a înmânat ordonanţa solicitată de acesta pe aplicaţia x, domnul dr. B. nesolicitând alte acte din dosar, prin urmare, comisia din cadrul Institutului de Medicină Legală Craiova a contactat pe expertul desemnat de inculpat, i-a înaintat înscrisurile solicitate, nu i s-a refuzat exercitarea altor drepturi specifice expertului parte. Având în vedere că expertiza medico-legală s-a efectuat pe baza actelor medicale şi a dosarului cauzei, Curtea a constatat că nu au existat alte operaţiuni sau metode de ordin tehnic, fizic la care expertul desemnat să asiste, în acelaşi sens fiind şi prevederile art. 33 alin. (1) din Hotărârea nr. 774 din data de 07 septembrie 2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, conform cărora experţii numiţi de organele judiciare la cererea părţilor pot asista la lucrări şi la examinarea persoanei, pot solicita investigaţii complementare, iar în cazul expertizei pe documente pot lucra individual, în paralel cu experţii oficiali.

Curtea a constatat că raportul de expertiză medico-legală efectuat de medicul recomandat de inculpat determină concluzia lipsei unui răspuns clar la obiectivul stabilit de instanţa de judecată, în sensul că după analiza datelor teoretice şi raportarea la datele cauzei, expertul a menţionat că are în vedere fie un consum mai vechi de cel puţin 12 ore, fie un consum recent al unei cantităţi reduse.

Referitor la ipoteza consumului mai vechi, Curtea a constatat că nu corespunde ansamblului probator, astfel încât nu mai este valabilă nici consecinţa extrasă - plasarea momentului de relevanţă juridică în afara perioadei de manifestare a posibilelor efecte clinice ale consumului de produşi de canabis.

În ce priveşte ipoteza consumului recent al unei cantităţi reduse, Curtea a constatat că reprezintă o varianta de consum viabilă, întrucât corespunde ansamblului probator administrat în cauza, din care a rezultat că inculpatul a consumat cannabis cu câteva ore anterior, la o petrecere.

Referirea medicului desemnat de inculpat la momentul prelevării probelor biologice, situat la numai 35 minute faţă de momentul cu relevanţă juridică, s-a opinat de către Curte că nu modifică datele cauzei, întrucât pentru constatarea consumului de substanţe psihoactive - ca şi cerinţă esenţială specifică acestei infracţiuni - este necesară analiza de laborator, care trebuie să stabilească existenţa acestor substanţe în corpul conducătorului vehiculului.

Cu privire la intervalul de timp în care trebuie efectuată recoltarea probelor biologice, Curtea a reţinut că C. proc. pen. stabileşte, în art. 190 alin. (8), că recoltarea de probe biologice se efectuează din dispoziţia organelor de constatare şi cu consimţământul celui supus examinării, de către un medic, asistent medical sau de o persoană cu pregătire medicală de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o instituţie medicală, în condiţiile stabilite de legile speciale.

De asemenea, expertul medico-legal a menţionat că inculpatul nu se afla sub influenţa substanţelor psihoactive la ora 05:15 din data de 21.08.2021 şi nu avea afectată capacitatea de a conduce autovehicule, însă Curtea a constatat că acest răspuns nu a fost solicitat şi nici nu prezintă relevanţă la soluţionarea cauzei, întrucât trebuie stabilită aptitudinea substanţei de a putea influenţa capacitatea de conducere şi nu influenţarea efectivă a acesteia.

Curtea a concluzionat că opinia expertului medico-legal desemnat de inculpat răspunde unei probleme care nu este aplicabilă în cauză, aceea ca inculpatul să fie efectiv influenţat de drogul consumat, adică starea sa psiho-fizică să fie efectiv influenţată de drogul cannabis consumat, însă această opinie a expertului desemnat de inculpat deplasează obiectul probaţiunii într-o direcţie neconcludentă cauzei deduse judecăţii, întrucât prin Decizia nr. 25/2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit în mod neechivoc faptul că pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşate elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din C. pen. este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei.

Curtea a reţinut că pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşate elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din C. pen., Decizia nr. 25/2025 nu a instituit condiţia ca starea psiho-fizică a conducătorului auto să fie efectiv/concret influenţată de substanţa psihoactivă consumată, ci numai ca această substanţă să aibă capacitatea, aptitudinea de a influenţa starea conducătorului auto.

Apărările formulate de inculpat circumscrise cantităţii reduse de cannabis ingerate, au fost apreciate în sensul că nu înlătură răspunderea penală, întrucât prin Decizia nr. 25/2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că legiuitorul a incriminat fapta în orice situaţie de conducere a unui vehicul ulterior consumului unor substanţe psihoactive, fără a stabili o limită minimă a concentraţiei acesteia, impunând însă condiţia esenţială ca subiectul activ, la momentul săvârşirii, să se afle sub influenta acestor substanţe (paragraful 141).

Prin urmare, Curtea a opinat că indiferent de cantitatea şi felul substanţei psihoactive ingerate şi prezente în organismul conducătorului auto, dacă se dovedeşte şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei, sunt întrunite condiţiile constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din C. pen.

Curtea a constatat că prin raportul de expertiză medico-legal efectuat de expertul desemnat de inculpat nu s-a răspuns în mod neechivoc obiectivului stabilit de către instanţă, ci întregul demers a fost orientat înspre stabilirea împrejurărilor că inculpatul nu se afla sub influenţa substanţelor psihoactive, obiectiv care nu a fost stabilit de instanţă si nici nu se impunea, faţă de considerentele Deciziei obligatorii nr. 25/2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar acest obiectiv excedează atribuţiilor expertului, întrucât aflarea sub influenţa substanţelor psihoactive este o noţiune juridică, un element constitutiv al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din C. pen., care se stabileşte de instanţa de judecată pe baza probelor administrate şi are două componente: constatarea prezenţei substanţelor psihoactive în organismul inculpatului şi aptitudinea acestor substanţe de a influenţa capacitatea inculpatului de a conduce un autovehicul.

Curtea a arătat că textul de lege nu impune cerinţa ca substanţele psihoactive consumate să producă în mod obligatoriu şi o schimbare concretă în comportamentul persoanei, prin dovedirea afectării capacităţii acesteia de a conduce autovehicule pe drumurile publice, ci este necesar doar ca acestea să aibă aptitudinea de a produce o atare schimbare, iar pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 336 alin. (2) din C. pen. trebuie să se constate îndeplinite următoarele condiţii ataşate elementului material: constatarea prezenţei substanţelor psihoactive în organismul inculpatului şi aptitudinea acestor substanţe de a influenţa capacitatea inculpatului de a conduce un autovehicul.

În cauza, prima condiţie, respectiv constatarea prezenţei substanţelor psihoactive în organismul inculpatului, Curtea a reţinut că este îndeplinită având în vedere că potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. x s-a concluzionat că în probele biologice recoltate de la inculpat este prezent THC (substanţă biosintetizată de planta cannabis - drog de risc).

Referitor la cea de-a doua condiţie, raportat la considerentele Deciziei nr. 25/2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi la cele statuate de experţii Institutului de Medicină Legală Craiova prin raportul de expertiză medico-legală nr. x/11.09.2025 din care a rezultat că, în raport cu concentraţiile THC şi THC-OH, acestea au avut aptitudinea de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a inculpatului, Curtea a constatat că este îndeplinită, respectiv substanţa THC depistată în probele biologice a fost aptă să afecteze capacitatea inculpatului de a conduce.

De asemenea, instanţa de apel a avut în vedere şi rezultatul examinării clinice a inculpatului, din care a rezultat că prezenta pupila midriaza, adică dilatarea pupilei, că, deşi în procesul-verbal de recoltare a mostrelor biologice inculpatul a negat consumul substanţelor psihoactive, pe care ulterior, pe parcursul procesului penal, l-a recunoscut, că în procesul-verbal de depistare a inculpatului s-a menţionat că în interiorul autoturismului au fost identificate fragmente vegetale din ţigarete, iar inculpatul a declarat în faţa organelor de poliţie că a participat la o petrecere unde s-a fumat cannabis, dar el este posibil să fi inhalat de la prietenii consumatori.

Având în vedere că este îndeplinită condiţia ataşată elementului material, întrucât activitatea de conducere a autovehiculului a putut fi influenţată de consumul anterior de substanţe cu efect psihoactiv, Curtea a constatat întrunite, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (2) din C. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 1150 din data de 15.10.2025pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că ar fi fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esenţă, prin cererea de recurs în casaţie, recurentul a solicitat admiterea recursul în casaţie şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova, precum şi suspendarea executării hotărârii atacate până la soluţionarea prezentului recurs în casaţie.

A arătat că, în raport cu cantitatea nesemnificativa de THC indicată de buletinul de analiză toxicologică nr. x din data de 13 octombrie 2021, nu s-a aflat sub influenţa substanţelor psihoactive la momentul surprinderii în trafic, fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.. A menţionat că valorile indicate în buletinul provenit de la INML au fost THC 0,001, THC-OH 0,002 si THC - COOH 0,008 ug/ml, iar potrivit opiniei exprimate de expertul recomandat de inculpat, cu privire la impactul stupefiantelor, ar rezulta că nu s-a aflat sub influenţa substanţelor psihoactive la momentul surprinderii în trafic. A susţinut că în raportul de expertiză medico-legală întocmit de medicul primar legist C., avut în vedere de instanţa de judecată la soluţionarea cauzei, nu s-a indicat niciun argument ştiinţific care a determinat concluziile acestuia, respectiv că prezenţa în sânge a THC şi THC-OH ar putea determina afectarea capacităţii de a conduce a şoferului şi nu a verificat momentul presupus al ingerării substanţelor psihoactive, vârsta şi greutatea inculpatului (la momentul prelevării), starea fizică şi psihică a acestuia sau alte elemente esenţiale care stau la baza unei expertize medico-legale.

Recurentul a susţinut că expertul desemnat s-a aflat în eroare cu privire la obiectul analizei, făcând iniţial referire la prezenţa în corpul inculpatului a substanţei MDMA care împreună cu THC şi THC-OH ar fi putut determina afectarea capacităţii de a conduce, ulterior exprimând într-o frază că şi substanţa THC şi THC-OH ar putea avea o astfel de aptitudine. A considerat că expertul desemnat a încălcat flagrant dispoziţiile art. 178 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen., în sensul că nu a descris operaţiile de efectuare a expertizei, metodele, programele şi echipamentele utilizate. A mai precizat că, în cazul expertizei medico-legale, expertul parte nu colaborează în niciun mod la realizarea expertizei, nu este convocat, iar opinia sa nu este inserată în raportul final şi acesta nu a cunoscut conţinutul raportului de expertiză medico-legală întocmit de medicul primar C. împreună cu farmacistul primar D..

De asemenea, recurentul a arătat că instanţa de judecată a ţinut cont doar de concluziile expertului desemnat în cauză deşi valoarea de THC şi THC-OH aflată în sânge era una extrem de redusă, o valoare mai mică neputând nici măcar să fie detectată de aparatul folosit de Brigada Rutieră.

În continuare, recurentul, făcând trimitere la Decizia nr. 187 din 1 aprilie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a arătat că din considerentele deciziei instanţei supreme rezultă că instanţa de apel ar trebui să analizeze cauza prin raportare la toate probele existente la dosar şi să stabilească dacă, pe lângă existenţa în sânge a substanţelor psihoactive, acesta s-a aflat efectiv sub influenţa lor. A criticat faptul că instanţa de apel a apreciat că nu are relevanţă dacă inculpatul s-a aflat sub influenţa substanţelor psihoactive şi nici dacă acesta avea afectată capacitatea de a conduce, în condiţiile în care expertul desemnat a apreciat că substanţele psihoactive ar fi avut aptitudinea de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce, motiv pentru care soluţionarea cauzei de instanţa de apel, sub aspectul verificării tipicităţii infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din C. pen., doar pe baza unei fraze dintr-un raport de expertiză nemotivat constituie o nesocotire a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A arătat recurentul şi că instanţa de apel nu a aplicat, în integralitate, nici Decizia nr. 25 din data de 27 ianuarie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că s-a limitat la dispozitivul hotărârii obligatorii, fără a avea în vedere şi considerentele, cu referire la paragrafele 154-158, care fac trimitere nu doar la aptitudinea substanţei de a influenţa capacitatea de a conduce autovehicule, ci şi la verificarea modificării funcţiilor psihice, senzoriale şi neuromotorii sau la necesitatea de a se dovedi că substanţele psihoactive ar mai fi putut produce efectele specifice consumului la momentul săvârşirii faptei.

Recurentul a mai invocat şi faptul că instanţa de apel a nesocotit decizia de trimitere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu doar în ceea ce priveşte verificarea tuturor împrejurărilor necesare stabilirii tipicităţii infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din C. pen., ci şi oportunitatea trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dolj pentru respectarea dublului grad de jurisdicţie.

Alte critici în susţinerea cererii de recurs în casaţie vizează aspectul că raportul de expertiză nu a fost depus în timp util, nu a putut fi studiat, întrucât (urmare a caracterului nepublic) nu a fost copiat şi postat în dosarul electronic, simpla sa fotocopiere nefiind o dovadă că acesta a fost şi studiat, că la redactarea raportului de expertiză s-au încălcat flagrant dispoziţiile art. 178 alin. (2) din C. proc. pen., opinia expertului parte nefiind inclusă în raportul efectuat, nefiindu-i comunicat raportul şi acestuia, motiv pentru care era necesară acordarea unui termen tocmai pentru ca apărarea să se poată consulta cu expertul parte înainte de formularea oricăror cereri în cauză, toate aceste nereguli constituind, în opinia recurentului, o încălcare flagrantă a dreptului la apărare şi la un proces echitabil.

De asemenea, a precizat şi că instanţa de apel a respins şi solicitarea de audiere a expertului desemnat, apreciind că acesta a răspuns la obiectivul formulat, fără a avea în vedere că expertul desemnat a răspuns la obiectivul fixat de Curtea de Apel Craiova printr-o singură frază, fără să analizeze aspecte legate de vârsta, greutatea inculpatului, momentul consumului substanţei psihoactive, ce alte substanţe sau alimente au fost consumate în acea seară, toate aceste elemente fiind decisive pentru a se ajunge la o concluzie corectă. A apreciat că era necesară o verificare a opiniei expertului desemnat şi în raport cu concluziile expertului parte, materialul elaborat de acesta din urmă fiind mult mai bine structurat şi motivat, audierea expertului desemnat cu privire la concluziile formulate prin opinia separată fiind utilă şi chiar necesară pentru o justă soluţionare a cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 24.11.2025, când s-a stabilit termen la data de 16.12.2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se notează că potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţiile prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., precum şi cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 1150 din data de 15.10.2025 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori), domiciliul recurentului, precum şi semnătura.

Raportat la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică şi jurisprudenţă, Înalta Curte, judecătorul de filtru, aminteşte faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

Recurentul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., însă criticile formulate nu pot fi subsumate lipsei condiţiilor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (2) din C. pen., ci acesta solicită o rejudecare a cauzei, cu consecinţa achitării sale pentru această infracţiune.

Solicitarea recurentului de a se constata că expertiza efectuată în cauză nu a respectat dispoziţiile art. 178 alin. (4) din C. proc. pen. sau că instanţa de apel nu a procedat la audierea expertului desemnat în cauză ori că nu a verificat aspectele invocate în cauză prin raportare la toate probele existente la dosar pentru a stabili dacă, pe lângă existenţa în sânge a substanţelor psihoactive, recurentul s-a aflat efectiv sub influenţa lor, ceea ce ar fi, în opinia sa, contrar celor statuate prin Decizia nr. 25 din data de 27 ianuarie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu permite o analiză prin prisma prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cu privire la sfera de incidenţă a acestui motiv de recurs, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală -, având în vedere definiţia legală a infracţiunii, aşa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) din C. pen., precum şi modul de reglementare, în textul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a cazurilor care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea în continuare a acţiunii penale, se reţine că, prin prisma acestuia, instanţa de casaţie verifică dacă faptele, astfel cum au fost reţinute în decizia atacată, corespund, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunesc, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina persoanei condamnate.

Ca atare, expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei reţinute în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

În raport cu criticile formulate de recurent, se observă că acesta contestă raportul de expertiză efectuat în cauză, solicitând să se dea prevalenţă raportului de expertiză efectuat de expertul parte, practic să se procedeze la o nouă evaluare a probelor, cu consecinţa schimbării situaţiei de fapt reţinute cu titlu definitiv, însă astfel de critici nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., prin urmare nu sunt îndeplinite condiţiile art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Se reaminteşte că examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa de apel şi nu la o nouă judecată a acesteia.

În procesul penal, atunci când cheltuielile judiciare nu rămân în sarcina statului, trebuie suportate de partea care a generat producerea lor. În speţă, în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat intră cele referitoare la comunicarea cererii de recurs în casaţie către parchet şi către celelalte părţi din dosar, la consumabilele folosite de instanţă (gen hârtie, toner, plicuri, copertă dosar, etc.), precum şi cele privind transportul pentru înaintarea dosarului în recurs în casaţie de la instanţa de apel la instanţa de recurs.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1150 din data de 15.10.2025 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1150 din data de 15.10.2025 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2025.