Legislator Case Law & Legislation
Încheierea nr. 887/RC/2025 AI generated

Cassation inadmissibility: re-litigation of facts and civil liability in terminated criminal proceedings

Case Number Încheierea nr. 887/RC/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible in principle the cassation appeal filed by the defendant against the appellate decision that had upheld the lower court's ruling to terminate the criminal proceedings for organizational criminal group, tax evasion, and money laundering due to the expiration of the statute of limitations, while maintaining the civil liability order requiring the defendant to pay approximately 1.7 million RON in unpaid taxes and profit tax to the civil party, thereby leaving the appellate decision in force. The dispute centered on the defendant's attempt to challenge the civil compensation obligation, arguing that the appellate court's application of a reduced standard of proof to establish fraudulent transactions and state budget damage was erroneous, even though the criminal charges were no longer prosecuted. The Court held that because the appealed decision did not result in a criminal conviction and the defendant had not requested the continuation of the criminal proceedings, the appeal lacked the procedural standing to trigger a legality review of the civil aspects under the specific grounds of cassation invoked; furthermore, the arguments amounted to a request for re-weighing of evidence and a new determination of facts, which is prohibited under the strict legal standards for cassation, constituting a failure to meet the motivation requirements under Article 437(1)(c) of the Code of Criminal Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 35 alin. (1) C. pen, art. 5 C. pen, art. 38 alin. (1) C. pen, art. 397 alin. (1) C. proc. pen, art. 25 alin. (1) C. proc. pen, art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen; Cassation inadmissibility: re-litigation of facts and civil liability in terminated criminal proceedings: Împotriva deciziei instanţei de apel, inculpatul A., prin apărător ales, avocat F., cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, în temeiul art. 433 si urm. C. proc. pen., a formulat recurs în casaţie la data de 31.10.2025, prin email, invocând dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Keywords

AI generated
grounds for cassation code of criminal procedure legal aspects termination of proceedings tax evasion proceedings statute of limitations

Cited Legislation

AI generated
art. 35 alin. (1) C. pen
art. 35 alin. (1) C. pen.
art. 5 C. pen
art. 38 alin. (1) C. pen
(varianta normativă de la data de 25.06.2018 până la data de 30.05.2022) şi art. 38 alin. (1) C. pen.
art. 397 alin. (1) C. proc. pen
În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.
art. 25 alin. (1) C. proc. pen
19, art. 25 alin. (1) C. proc. pen.
art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen
pen., a formulat recurs în casaţie la data de 31.10.2025, prin email, invocând dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
art. 439 alin. (2) C. proc. pen
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată tuturor participanţilor, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin.
art. 440 din C. proc. pen
Examinând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate, conform dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1105 din 26.09.2025 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2014, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 50 din 07.04.2023, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2014, în baza art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. 1it. f) C. proc. pen. şi cu aplic. art. 154 alin. (1) lit. b) şi c) C. pen. s-a dispus, printre altele, încetarea procesului penal privind pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. (1), (2), (3) C. pen., evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. art. 9 alin. (1), lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată prin Legea 55/2021 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi spălare de bani, faptă prev. şi ped de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea 129/2019, toate cu aplic. art. 5 C. pen. (varianta normativă de la data de 25.06.2018 până la data de 30.05.2022) şi art. 38 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 19, art. 25 alin. (1) C. proc. pen. a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF prin reprezentant Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi şi în consecinţă:

A fost obligat inculpatul A. în solidar cu inculpaţii B. şi C. să plătească părţii civile suma de 1.696.450,87 RON reprezentând TVA şi impozit pe profit (sumă compusă din: 1.137.870 RON, reprezentând TVA şi 758.580,78 RON, reprezentând impozit pe profit, din care s-a achitat suma de 200.000 RON), precum şi sumele reprezentând obligaţiile fiscale accesorii aferente, calculate în condiţiile Codului de procedură fiscală.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel, printre alţii, şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1105 din 26.09.2025 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, a fost respins apelul formulat de inculpatul A..

Curtea de apel a reţinut că patru dintre apelanţii inculpaţi nu au solicitat continuarea procesului penal (A., D., C. şi E. conform poziţiei exprimate de aceştia la termenul din 23 ianuarie 2023 la prima instanţă), în cazul lor examinarea probelor fiind necesară strict pentru lămurirea laturii civile a cauzei, din perspectiva atragerii răspunderii civile delictuale.

Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului la data de 01.10.2025, la domiciliul procesual ales, dovada de comunicare fiind semnată de funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei.

Data până la care inculpatul avea posibilitatea să declare recurs în casaţie este 31.10.2025, inclusiv.

Împotriva deciziei instanţei de apel, inculpatul A., prin apărător ales, avocat F., cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, în temeiul art. 433 si urm. C. proc. pen., a formulat recurs în casaţie la data de 31.10.2025, prin email, invocând dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În esenţă, a solicitat să se aibă în vedere acest caz de recurs în casaţie, din perspectiva reflecţiilor civile, în contextul în care nu există elemente tipic obiective ale relaţiilor comerciale derulate de inculpat, care să conducă la aprecierea participării sale la fapte de fraudă fiscală din perspectiva exercitării dreptului deductibil. Prin urmare, s-a solicitat înlăturarea obligării de la plata pretenţiilor civile, în raport cu standardul de probă redus cu privire la care s-a apreciat că tranzacţiile au fost frauduloase şi au generat prejudiciu la bugetul de stat.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată tuturor participanţilor, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., au fost depuse concluzii scrise de către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 03.12.2025.

La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casaţie era îndeplinită, astfel că la data de 10.12.2025 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Examinând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate, conform dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

În această etapă procesuală, instanţa examinează îndeplinirea condiţiilor de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din dispoziţiile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.

Înalta Curte constată că recursul în casaţie a fost promovat, în temeiul art. 436 şi urm. C. proc. pen., împotriva unei hotărâri care este susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac, de către inculpatul A., în termen legal, prin apărător ales.

Cererea de recurs în casaţie întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele, domiciliul inculpatului care a exercitat calea de atac, hotărârea atacată, precum şi semnătura persoanei care a redactat cererea, în speţă, apărătorul ales.

În ceea ce priveşte condiţia reglementată de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se observă că recurentul inculpat a invocat cazul de casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu argumentarea că acestea trebuie avut în vedere din perspectiva reflecţiilor civile, în contextul în care nu există elemente tipic obiective ale relaţiilor comerciale derulate de inculpat, care să conducă la aprecierea participării sale la fapte de fraudă fiscală din perspectiva exercitării dreptului deductibil. Prin urmare, s-a solicitat înlăturarea obligării de la plata pretenţiilor civile, în raport cu standardul de probă redus cu privire la care s-a apreciat că tranzacţiile au fost frauduloase şi au generat prejudiciu la bugetul de stat.

Având în vedere împrejurarea că, prin decizia recurată, instanţa de control judiciar a menţinut soluţia primei instanţe prin care s-a constatat încetat procesul penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., fără a fi analizată acţiunea penală în raport cu faptul că recurentul inculpat nu a solicitat continuarea procesului penal în temeiul art. 18 C. proc. pen., şi nu a dispus o soluţie de condamnare (cu executare în regim de detenţie sau cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei), de renunţarea la aplicarea pedepsei sau de amânarea aplicării pedepsei pentru o faptă care se presupune că este tipică, cererea nu are aptitudinea de a declanşa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele niciunui caz de casare din cele prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. În acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (încheierea nr. 427/RC/2023 pronunţată în dosarul nr. x/2017, încheierea nr. 489/RC/2023 pronunţată în dosarul nr. x/2014).

Chiar dacă s-ar aprecia că temeiul cazului de casaţie invocat, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., ar putea fi analizat strict din perspectiva laturii civile, aşa cum este cazul de faţă, se observă că, în concret, recurentul inculpat critică situaţia de fapt stabilită în mod definitiv de instanţa de apel.

Or, prin aceste susţineri recurentul inculpat nu invocă nelegalitatea hotărârii atacate, ci solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţele inferioare, aspect care nu poate fi circumscris cazurilor de casare astfel cum sunt reglementate de C. proc. pen.

Înalta Curte reaminteşte că formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat ori atunci când acestea nu privesc un caz dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, ce atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Relativ la cele ce precedă, apreciind că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen. în ceea ce priveşte cererea de recurs în casaţie formulată, instanţa constată că este inadmisibilă în principiu.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1105 din 26.09.2025 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2014.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1105 din 26.09.2025 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2014.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2025.