Reclassification of 2-MMC from psychoactive product to high-risk drug and natural absorption of concurrent offenses under legislative succession

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 167/06.12.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Sibiu, cu privire la inculpatul A., a hotărât astfel:

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 396 alin. (2) şi alin. (10) C. proc. pen.. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată (68 de acte materiale).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi reţinerea art. 5 C. pen., art. 396 alin. (2) şi alin. (10) C. proc. pen.. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată (2 de acte materiale).

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse aplicate inculpatului, aplicându-se pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă (1/3 din 8 luni închisoare=2 luni şi 20 zile), aplicând în final inculpatului A. o pedeapsă rezultantă de 4 ani 8 luni şi 20 zile închisoare, ce urmează a fi executată în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., art. 67 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu începând cu data de 27.09.2023 până la zi.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date S.N.D.G.J., după rămânerea definitivă a sentinţei.

În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, a fost informat inculpatul cu privire la faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.. a fost menţinută măsura arestului la domiciliu, dispusă faţă de inculpaţii B., C., D. şi A. prin încheierea penală din data de 22.05.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024.8, definitivă prin decizia penală nr. 97/28.05.2024 a Curţii de Apel Alba Iulia.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 112 alin. (1) lit. b), e) şi f) C. pen., a fost dispusă luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, după cum urmează:

Cu privire la inculpatul A.:

- 8,4 grame substanţă care conţine 2-MMC, 5,0 grame substanţă care conţine 2-MMC, 11,2 grame substanţă care conţine 2-MMC, 5,0 grame substanţă care conţine 2-MMC, păstrate la camera de corpuri delicte a IPJ Cluj - SCJSEO, conform Dovezii Seria/Nr. x din 12.12.2023;

- un telefon, cu cartela SIM, păstrate la camera de corpuri delicte a IPJ Alba, conform Dovezii seria x nr. x din 20.12.2023;

- 57.000 RON (1.900x30), obţinuţi de la D.;

- 1.000 RON, obţinuţi de la E.;

- 10.500 RON (30x10x35), obţinuţi de la F.;

- 4.000 euro, obţinuţi de la F.;

- 4.000 RON (20x2x100), obţinuţi de la G.;

- 1.000 RON (10x100), obţinuţi de la H.;

- 6.000 RON, obţinuţi de la investigatorul sub acoperire I..

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., a fost menţinută măsura asigurătorie a sechestrului dispusă în cursul urmăririi penale prin:

1. Ordonanţa din data de 28.09.2023 emisă în dosarul nr. x/2023 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba, asupra sumei de 2.750 RON, ridicată de la inculpatul D.;

2. Ordonanţa din data de 28.09.2023 emisă în dosarul nr. x/2023 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba, asupra sumei de 10.700 RON, ridicată de la inculpatul B.;

3. Ordonanţa din data de 28.09.2023 emisă în dosarul nr. x/2023 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba, asupra sumelor 2.450 RON, respectiv 820 euro, ridicate de la inculpatul A..

În baza art. 272 C. proc. pen.. raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen.. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 4132 RON, din care din care cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale în cuantum de 1.132 RON.

Împotriva sentinţei penale nr. 167/06.12.2024, pronunţate de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2024, a declarat apel, printre alţii, şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 320 din data de 30 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2024, s-a decis, printre altele, admiterea apelului declarat de către inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 167/06.12.2024, pronunţate de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2024.

A fost desfiinţată sentinţa apelată doar sub aspectul încadrării juridice a faptelor săvârşite, confiscării speciale a celor 2 telefoane mobile cu cartelele SIM aferente, respectiv confiscării extinse şi judecând cauza în aceste limite:

S-a constatat că prin încheierea din data de 31 martie 2025, Curtea de Apel a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată (68 de acte materiale) prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi infracţiunea de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată (2 de acte materiale) prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată (68 de acte materiale) prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi infracţiunea de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă simplă prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.

Au fost menţinute pedepsele principale, complementare şi accesorii stabilite şi aplicate inculpatului apelant.

A fost desfiinţată soluţia de confiscare specială în baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. de la inculpatul A. a următoarelor: un telefon 1, respectiv un telefon marca 2, cu cartela SIM, păstrate la camera de corpuri delicte a IPJ Alba, conform dovezii seria x nr. x din 20.12.2023.

S-a dispus restituirea către inculpatul A. a acestor bunuri.

A fost desfiinţată soluţia de confiscare specială în temeiul art. 1121 alin. (1), (2) Cod de la inculpatul A. a sumelor de 85.720 RON şi 3.310 euro.

A fost menţinută în rest sentinţa penală apelată, în măsura în care nu contravine deciziei.

Au fost respinse, ca neîntemeiate, apelurile declarate către inculpaţii D., B., C. şi J. împotriva sentinţei penale nr. 167/06.12.2024, pronunţate de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2024.

În baza art. 424 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa principală aplicată fiecărui inculpat durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., de la data de 27.09.2023 până la data de 30.04.2025, inclusiv.

Împotriva deciziei penale nr. 320 din data de 30 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2024, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., din prisma faptului că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin motivele formulate, recurentul inculpat A. a susţinut, în esenţă, că a fost trimis în judecată şi condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, constând în aceea că, în data de 26.09.2023, a deţinut fără drept, în imobilul situat in mun. Sibiu, str. x, jud. Sibiu, 30,5 grame de substanţă care conţine 2-MMC (noi substanţe psihoactive) (un act material).

În argumentare, a susţinut că acuzaţia vizează strict acţiunea inculpatului "de a deţine" fără drept în imobilul situat în o mun. Sibiu, str. x, jud. Sibiu cantitatea de 27,6 grame substanţă care conţine 2-MMC (noi substanţe psihoactive)", nici în actul de inculpare şi nici în rechizitoriu nereţinându-se că inculpatul ar fi efectuat fără drept operaţiuni cu substanţa 2-MMC. Mai mult, nicio probă administrată în prezenta cauză nu relevă împrejurarea că inculpatul ar fi efectuat operaţiuni cu substanţa 2-MMC.

Astfel, raportat la starea de fapt reţinută în sarcina inculpatului A. în actul de inculpare şi în rechizitoriu, a solicitat să se constate că aceasta nu se circumscrie infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, fapta nefiind prevăzută de legea penală, motiv pentru care sunt incidente disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În continuare, a susţinut că a invocat atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel incidenţa prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. în raport de cele menţionate anterior, instanţa de fond şi de apel respingând în mod nelegal şi netemeinic această solicitare şi constatând că, într-adevăr, procurorul, în secţiunea dedicată încadrării juridice, a reţinut deţinerea substanţei 2-MMC, însă, în descrierea situaţiei de fapt, procurorul a învederat că aceste substanţe nu erau destinate consumului propriu, raportat la cantitatea găsită în posesia inculpatului şi la împrejurarea că, în luna august, inculpatul ar fi vândut droguri de mare risc combinate cu substanţe psihoactive, investigatorului sub acoperire.

În subsidiar, a apreciat că, raportat la infracţiunea de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi dintr-o altă perspectivă.

Astfel, a susţinut că la data săvârşirii faptei, respectiv 26.09.2023, substanţa 2-MMC făcea parte din categoria noilor substanţe psihoactive, ce intrau sub incidenţa Legii nr. 194/2011.

Ulterior, la data de 26.03.2024, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 265 din 26 martie 2025, Legea nr. 30 din 25 martie 2025 pentru completarea tabelelor-anexă nr. I-III la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, act normativ prin care substanţa 2-MMC a fost inclusă în Tabelul-anexă nr. II la Legea nr. 143/2000, fiind calificată drept drog de mare risc.

Cu toate acestea, Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 320 din 30.04.2025, ce face obiectul prezentului recurs, a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 ca urmare a deţinerii în data de 26.09.2023 la locuinţa sa a substanţei 2-MMC, fără să ţină cont de modificarea legislativă operată prin Legea nr. 30/2025, ceea ce face incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Astfel, la momentul pronunţării Deciziei nr. 320/2025, legea mai favorabilă (obligatorie, potrivit art. 5 din C. pen.) inculpatului A. era Legea nr. 143/2000, întrucât actul material din 26.09.2023, privind deţinerea substanţei 2-MMC trebuia inclus în conţinutul infracţiunii continuate de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Această eroare a Curţii de Apel Alba Iulia a generat condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 8 luni de închisoare, cu toate că acestuia nu îi mai erau aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011. În urma reţinerii acestei infracţiuni concurente, inculpatului i s-a aplicat un spor obligatoriu de pedeapsă de 2 luni şi 20 de zile, ceea ce nu era posibil dacă actul material cu privire la substanţa 2-MMC (devenită prin Legea nr. 30/2025 drog de mare risc) ar fi fost inclus în conţinutul infracţiunii continuate de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În opinia apărării, faptul că instanţa de apel a aplicat în continuare disp. art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, în pofida intrării în vigoare a Legii nr. 30/2025, reprezintă o eroare de drept care atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În concluzie, a susţinut că, în prezenta cauză, în mod cât se poate de evident, ca urmare a modificării legislative operate prin Legea nr. 30/2025, deţinerea substanţei 2-MMC (calificată de lege drept drog de mare risc la data pronunţării deciziei recurate) nu mai corespundea modelului abstract de incriminare prevăzut de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, ceea ce atrage incidenţa directă a cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin urmare, s-a susţinut că această fapta trebuia inclusă în conţinutul constitutiv al infracţiunii continuate de trafic de droguri de mare risc, întrucât, în caz contrar, raportat la modificarea legislativă survenită prin Legea nr. 30/2025, aceasta nu mai corespundea, la data pronunţării deciziei recurate, tiparului abstract prevăzut de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.

Prin încheierea din data de 01 octombrie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 320 din data de 30 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în dosarul nr. x/2024, din prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (doar cu privire la aspectele ce vizează faptul că la momentul pronunţării deciziei penale atacate, substanţa 2-MMC nu mai intra sub incidenţa Legii nr. 194/2011, motiv pentru care acesta nu mai putea fi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii incriminate de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011).

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 320 din data de 30 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Potrivit art. 447 C. proc. pen.., pe această cale instanţa de casaţie examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, cea de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se arată că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizând acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Jurisprudenţa Înaltei Curţi a relevat în mod constant că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator, precum şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

Aşadar, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situaţiei de fapt reţinute.

Evaluând, în acest context, cererea de recurs în casaţie formulată, Înalta Curte reţine că starea de fapt valorificată prin decizia recurată, sub aspectul infracţiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 constă în aceea că inculpatul A., în data de 26.09.2023, a deţinut fără drept în imobilul situat în mun. Sibiu, str. x, jud. Sibiu, 30,5 grame substanţă care conţine 2-MMC (infracţiune simplă, 1 act material).

Conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 (în forma reţinută de instanţa de apel) "Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă."

În continuare, Înalta Curte reţine că deşi la data de 26.09.2023, reprezentând perioada infracţională reţinută în cauză, substanţa 2-MMC deţinută de recurentul-inculpat A. făcea parte din categoria noilor substanţe psihoactive, ce intrau sub incidenţa Legii nr. 194/2011 ulterior, la data de 26.03.2025, conform dispoziţiilor Legii nr. 30 din 25 martie 2025 (publicată în Monitorul Oficial nr. 265 din 26 martie 2025), substanţa 2-MMC a fost inclusă în Tabelul-anexă nr. II la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, fiind calificată drept drog de mare risc.

Raportat la aspectele teoretice anterior menţionate şi la situaţia de fapt reţinută cu autoritate de lucru judecat de către instanţa de apel, Înalta Curte, constată că în urma modificării legislative, intervenite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 30/2025 în cursul soluţionării căii de atac a apelului, fapta inculpatului A. de a deţine fără drept, 30,5 grame de substanţă care conţine 2-MMC, îşi păstrează caracterul infracţional, fiind incriminată în cuprinsul dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (deţinerea de droguri de mare risc, fără drept). De altfel, o astfel de situaţie a fost prevăzută şi reglementată de legiutor prin introducerea în conţinutul normei de incriminare, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, a sintagmei "dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă".

Aşadar, contrar celor susţinute de apărare nu se poate reţine, din această perspectivă, incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin, 1 pct. 7 C. proc. pen.., în raport cu faptul că sintagma "nu este prevăzută de legea penală", regăsită în cuprinsul normei de procedură penală evocate, priveşte doar situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Cu alte cuvinte, doar neprevederea în legea penală se subsumează situaţiilor în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv şi doar aceasta a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Înalta Curte reţine, însă, faptul că din conţinutul hotărârii atacate rezultă că instanţa de apel nu a dezbătut şi nu a analizat, anterior pronunţării deciziei atacate, aplicabilitatea sau nu a dispoziţiilor Legii nr. 30 din 25 martie 2025, intrată în vigoare la data de 26 martie 2025, aşadar anterior pronunţării deciziei recurate (30 aprilie 2025), aspect ce constituite o eroare de drept conturată de neindentificarea unei succesiuni de legi penale privind incriminarea faptei prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 reţinută în sarcina inculpatului A. astfel încât, din această perspectivă, recursul în casaţie apare ca fiind întemeiat.

În raport cu această omisiune a instanţei de apel de evaluare a existenţei, în speţă, a succesiunii de legi penale, anterior indicate, Înalta Curte constată că este în imposibilitate de a stabili corespondenţa între situaţia de fapt reţinută şi o anumită încadrare juridică. Instituţia schimbării încadrării juridice permite reţinerea unui alt text de incriminare care să se suprapună peste situaţia de fapt reţinută şi nu modificarea situaţiei de fapt pentru a corespunde unei alte norme. Câtă vreme instanţa de apel nu a stabilit o încadrare juridică corespunzătoare situaţiei de fapt reţinute, instanţa de casaţie nu poate verifica legalitatea hotărârii sub acest aspect.

Relevanţă sub acest aspect prezintă şi decizia nr. 392 din 3 noiembrie 2025 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a reţinut următoarele:

88. " . . . . . . . . . .se reţine că, în cazul în care sunt efectuate, fără drept, în aceeaşi împrejurare, prin aceeaşi acţiune, operaţiuni cu produse psihoactive, în a căror componenţă intră, în diferite proporţii, substanţe a căror circulaţie este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, activitatea infracţională în ansamblu reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale.

89. Deşi, dacă ar fi fost comise separat, în împrejurări diferite, operaţiunile cu substanţe psihoactive şi, respectiv, cu droguri ar fi fost infracţiuni de sine stătătoare, atunci când sunt săvârşite prin aceeaşi acţiune, situaţia este similară celei a infracţiunilor care, pe lângă varianta de bază, cunosc şi forme agravate, iar împrejurarea că operaţiunile cu substanţe psihoactive în sens larg sunt incriminate de legiuitor în două acte normative diferite nu este de natură a conduce la o altă concluzie.

90. În circumstanţele faptice şi juridice ale săvârşirii unui complex natural în care se întrepătrund elementele materiale a două fapte care, în condiţii normale, dacă nu ar fi săvârşite în aceeaşi împrejurare, ar fi sancţionate distinct, unitatea naturală infracţională va primi o singură sancţiune penală, respectiv pentru cea mai gravă dintre ele, urmând ca infracţiunea care produce consecinţe mai reduse asupra obiectului juridic protejat de norma de incriminare să fie absorbită în mod natural. De altfel, prin inserarea sintagmei "dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă" de la finalul art. 16 alin. (1) al Legii nr. 194/2011, norma a căpătat un caracter de subsidiaritate faţă de faptele incriminate prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, concluzie susţinută şi de însăşi denumirea din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, "altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare".

Înalta Curte apreciază că această nelegalitate nu poate fi suplinită sub nicio formă în calea extraordinară a recursului în casaţie. A admite ipoteza contrară ar echivala cu privarea părţilor la accesul efectiv la o cale de atac, contrar exigenţelor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În considerarea acestor exigenţe, Înalta Curte apreciază că unicul remediu pentru a asigura o judecată efectivă este trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca evaluarea şi modalitatea de apreciere asupra modificării legislative intervenite în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, să fie efectuată de o instanţă ce se găseşte într-o cale ordinară de atac, sens în care, în funcţie şi de jurisprudenţa constantă a instanţei supreme care, atunci când constată necesitatea de apelare la astfel de operaţiuni ce reclamă aprecieri din partea judecătorului, recurge la formula dispunerii rejudecării cauzei de către o astfel de instanţă, va proceda în consecinţă şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Alba Iulia.

De asemenea, soluţia se impune relativ la cele ce preced, la care se adaugă garantarea respectării dreptului la două grade de jurisdicţie în materie penală consacrat de art. 2, Protocol 7 CEDO, în caz contrar, Înalta Curte consideră că, în speţă, privarea de un al doilea grad de jurisdicţie ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 par. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, dreptul la un proces echitabil fiind în strânsă legătură cu dreptul la dublul grad de jurisdicţie în materie penală. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa CEDO, cauza Grecu contra România din 30 noiembrie 2006, în care Curtea Europeană a constatat că recurentul a fost lipsit de dreptul de a i se examina cauza penală în două grade de jurisdicţie, ceea ce a atras încălcarea art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenţie.

Raportat la toate considerentele anterior expuse, la cazul de casare incident şi la dispoziţiile art. 449 alin. (4) din C. proc. pen., această etapă va fi limitată la motivele pentru care s-a dispus casarea şi rejudecarea cauzei, respectiv evaluarea modificărilor legislative (Legea nr. 30 din 25 martie 2025), intervenite anterior pronunţării deciziei atacate, privind infracţiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, pentru care s-a dispus condamnarea recurentului inculpat A. la o pedeapsă de 8 luni închisoare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., va admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 320/2025 din data de 30 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală, în dosarul nr. x/2024.

Va casa, în parte, hotărârea atacată, sub aspectul laturii penale şi va trimite cauza la Curtea de Apel Alba Iulia, spre rejudecarea apelului, doar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A..

Va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 222/2024 din 30.04.2025 emis în baza sentinţei penale nr. 167/2024 din 06.12.2024 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2024, definitivă prin decizia penală sus-menţionată şi punerea de îndată în libertate a inculpatului A., dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză.

În baza art. 448 alin. (4) din C. proc. pen. va dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul A. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.12.2025 până la data de 09.01.2026, inclusiv.

Conform art. 221 alin. (1) din C. proc. pen., va obliga inculpatul A. să nu părăsească imobilul în care locuieşte, respectiv, imobilul situat în mun. Sibiu, str. x, jud. Sibiu, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune restricţiilor impuse de către acesta.

Conform art. 221 alin. (2) din C. proc. pen., pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpatul va avea următoarele obligaţii:

a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să nu se apropie şi să nu comunice, pe nicio cale, în mod direct sau indirect, cu celelalte părţi din dosar, cu martori sau experţi;

Conform art. 221 alin. (3) din C. proc. pen., pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpatul A. va purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere şi va comunica periodic informaţii relevante despre mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 221 alin. (4) din C. proc. pen., va atrage atenţia inculpatului A., că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate care nu contravin prezentei.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 320/2025 din data de 30 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală, în dosarul nr. x/2024.

Casează, în parte, hotărârea atacată, sub aspectul laturii penale şi trimite cauza la Curtea de Apel Alba Iulia, spre rejudecarea apelului, doar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A..

Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 222/2024 din 30.04.2025 emis în baza sentinţei penale nr. 167/2024 din 06.12.2024 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2024, definitivă prin decizia penală sus-menţionată şi punerea de îndată în libertate a inculpatului A., dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză.

În baza art. 448 alin. (4) din C. proc. pen. dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul A. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.12.2025 până la data de 09.01.2026, inclusiv.

Conform art. 221 alin. (1) din C. proc. pen., obligă inculpatul A. să nu părăsească imobilul în care locuieşte, respectiv, imobilul situat în mun. Sibiu, str. x, jud. Sibiu, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune restricţiilor impuse de către acesta.

Conform art. 221 alin. (2) din C. proc. pen., pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii:

a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să nu se apropie şi să nu comunice, pe nicio cale, în mod direct sau indirect, cu celelalte părţi din dosar, cu martori sau experţi;

Conform art. 221 alin. (3) din C. proc. pen., pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpatul A. va purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere şi va comunica periodic informaţii relevante despre mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 221 alin. (4) din C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului A., că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2025.