Admissibility of constitutional challenge to bar on invoking absolute nullity of prosecution competence after pre-trial phase

Şedinţa publică din data de 04 decembrie 2025

Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 243/PI din 14 noiembrie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, au fost respinse ca inadmisibile cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., în forma în vigoare după modificările aduse prin Legea nr. 199/2023, formulate de inculpatele A., B. şi C..

În cauză, cu privire la aceste inculpate, s-a reţinut că prin rechizitoriul din data de 12.05.2022 emis în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Caraş Severin, regularizat în data de 02.02.2023 potrivit încheierii judecătorului de cameră preliminară din 29.11.2022, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, printre care şi inculpatele:

B. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- constituire a unui grup infracţional organizat, sub forma aderării şi sprijinirii faptă prev. şi ped. de art. 367 alin. (1), (2), (3) şi 6 C. pen. rap. la art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 şi art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 şi 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.. art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. şi art. 38 alin. (2) C. pen.,

- infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit - faptă prev. şi ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.. rap. la art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (16 acte materiale - aferente măsurilor rapoartelor de activitate nr. 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 15, 16, 17, 18, 19) şi cu aplic. art. 5 din C. pen. şi art. 38 alin. (2) C. pen.,

- complicitate la infracţiunea de delapidare, faptă prev. şi ped. de 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 295 alin. (1) rap. la art. 308 şi art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (24 acte materiale) şi cu aplic. art. 5 din C. pen. şi art. 38 alin. (2) C. pen.,

- infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune - prev. şi ped. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen.,

- abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. şi ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., (2 acte materiale ale infracţiunii pentru care s-a început urmărirea penală prin ordonanţa din 04.04.2016 şi pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală prin ordonanţa din 06.04.2016),

- toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

A. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. şi ped. de art. 367 alin. (1), (2), (3) şi 6 C. pen. rap. la art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 şi art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 şi 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi cu aplic. art. 5 din C. pen. şi art. 38 alin. (2) C. pen.

- infracţiunii de complicitate la infracţiunea de delapidare, faptă prev. şi ped. de 48 alin. (1) C. pen. rap la art. 295 alin. (1) rap. la art. 308 şi art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (20 acte materiale) şi cu aplic. art. 5 din C. pen. şi art. 38 alin. (2) C. pen.

- toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

C., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- constituire a unui grup infracţional organizat, sub forma aderării şi sprijinirii, faptă prev şi ped. de art. 367 alin. (1), (2), (3) şi 6 C. pen. rap. la: art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 şi art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 şi 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.. art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. şi art. 38 alin. (2) C. pen.

- infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. şi ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale - aferente măsurilor rapoartelor de activitate nr. 20/2014, 21/2015, 22/2015, 23/2016) şi cu aplic. art. 5 din C. pen. şi art. 38 alin. (2) C. pen.

- toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Cu privire la cererea inculpatelor A., C. şi B. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., Curtea de Apel Timişoara a reţinut că, în cauză, inculpatele A., B. şi C. au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., în forma în vigoare după modificările aduse prin Legea nr. 199/2023, cu motivarea că excepţia este admisibilă, în conformitate cu art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât vizează un text legal în vigoare, respectiv art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. are incidenţă directă în cauză pentru că se invocă lipsa competenţei materiale a organului de urmărire penală (DGA), în temeiul Deciziei RIL nr. 8/16.06.2025 a ÎCCJ, dată ulterior finalizării camerei preliminare; nu face obiectul unei decizii anterioare de admitere a Curţii Constituţionale.

S-a reţinut că, în motivarea cererii de sesizare inculpatele au arătat, privitor la temeinicia excepţiei, faptul că dispoziţiile art. 281 alin. (4) lit. a) încalcă prevederile art. 21 alin. (1)-(3), art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (1) din Constituţia României, precum şi art. 6 par. 1 din CEDO, prin îngrădirea accesului la justiţie şi lipsa efectivităţii căii de atac. S-a arătat că în speţă, nulitatea absolută prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. b)1) intervine pentru lipsa competenţei materiale a DGA, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie RIL 8/16.06.2025. La momentul încheierii procedurii de cameră preliminară, nu exista niciun cadru legal sau jurisprudenţial clar care să permită invocarea acestei nulităţi. Însă, potrivit dispoziţiilor contestate, această nulitate nu mai poate fi invocată în faza de judecată, deşi caracterul său este unul absolut, iar nulitatea absolută trebuie să poată fi invocată oricând în cursul procesului penal.

În opinia inculpatelor această reglementare formalistă încalcă dreptul efectiv la apărare şi la un proces echitabil, împiedicând instanţa să constate o nulitate absolută manifestă, cunoscută ulterior unei faze procesuale intermediare.

Totodată, s-a invocat faptul că textul legal creează o diferenţă de tratament nejustificată între inculpaţii care cunosc încălcarea la momentul camerei preliminare şi cei care o pot dovedi doar ulterior (de exemplu, printr-o decizie RIL, cum este cazul de faţă), iar o asemenea diferenţiere nu este întemeiată pe un criteriu obiectiv şi rezonabil, fiind contrară art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Conform art. 124 alin. (1) din Constituţie, justiţia se înfăptuieşte în numele legii. Dacă instanţa este pusă în imposibilitatea legală de a exclude un act nul absolut, pentru simplul motiv că acesta nu a fost invocat într-o fază intermediară a procesului (deşi nu putea fi cunoscut), aceasta nu mai judecă potrivit legii, ci potrivit unui formalism care contravine însăşi ideii de act de justiţie, încălcând principiul legalităţii procesului penal şi a autorităţii instanţei.

Pentru toate aceste motive, apărarea inculpatelor a solicitat ca în urma analizării argumentelor de fapt şi de drept invocate să se constate admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, cu consecinţa sesizării Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen.

În drept, inculpatele au invocat dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992; art. 281 alin. (1) lit. b)1), alin. (4) lit. a) C. proc. pen., art. 21, art. 16 şi art. 124 din Constituţia României, art. 6 CEDO, precum şi orice alte dispoziţii legale incidente în cauză.

Curtea de Apel Timişoara, analizând admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., în forma în vigoare după modificările aduse prin Legea nr. 199/2023 ridicată de inculpatele A., B. şi C., a menţionat că, admiterea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale presupune verificarea condiţiilor de admisibilitate, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 şi în Decizia nr. 766/2011 a Curţii Constituţionale, respectiv: dispoziţiile criticate să fie cuprinse într-o lege ori într-o ordonanţă; aceste dispoziţii să fie în vigoare sau efectele juridice ale acestora să continue să se producă şi după ieşirea lor din vigoare şi să fie pretins contrare unor prevederi constituţionale; declararea ca neconstituţională a prevederilor să determine o soluţionare diferită a cauzei; excepţia este invocată în faţa unei instanţe de judecată sau de arbitraj comercial; prevederile normative nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional.

Raportat la prima condiţie enunţată, instanţa de fond a constatat că aceasta este îndeplinită, dispoziţiile pretins neconstituţionale fiind cuprinse într-o lege, în speţă în C. proc. pen.. Şi a doua condiţie este îndeplinită, dispoziţiile art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. fiind în vigoare la data analizării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. De asemenea, excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată şi prevederile normative nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional.

Cu privire la condiţia care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei, s-a reţinut în acord şi cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că această condiţie nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

În practica constantă a instanţelor naţionale, s-a apreciat că norma pretins neconstituţională trebuie să aibă un impact decisiv asupra soluţiei pe care o va lua instanţa cu privire la fondul cauzei dedus judecăţii. Or, în cazul de faţă s-a constatat că o eventuală declarare ca neconstituţională a prevederilor art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. nu duce la o soluţionare diferită a cauzei.

Astfel, s-a avut în vedere că în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că în speţă, nulitatea absolută prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. b)1) C. proc. pen. intervine pentru lipsa competenţei materiale a DGA de a efectua acte de urmărire penală în cauză, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie RIL 8/16.06.2025. La momentul încheierii procedurii de cameră preliminară, nu exista niciun cadru legal sau jurisprudenţial clar care să permită invocarea acestei nulităţi. Însă, potrivit dispoziţiilor contestate, această nulitate nu mai poate fi invocată în faza de judecată, deşi caracterul său este unul absolut, iar nulitatea absolută trebuie să poată fi invocată oricând în cursul procesului penal. Apreciază că această reglementare formalistă încalcă dreptul efectiv la apărare şi la un proces echitabil, împiedicând instanţa să constate o nulitate absolută manifestă, cunoscută ulterior unei faze procesuale intermediare.

A apreciat prima instanţă că scopul excepţiei de neconstituţionalitate ridicată de inculpate este acela ca după declararea ca neconstituţională a prevederii art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., să se invoce în faza de judecată nulitatea absolută a actelor de urmărire penală efectuate în cauză de DGA, pentru că, susţin petentele, în faza camerei preliminare nu au avut o astfel de posibilitate legală.

Sub acest aspect, s-a precizat că prin încheierea din data de 29.11.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara a analizat expres legalitatea actelor de urmărire penală efectuate în cauză de DGA, reţinând competenţa DGA de a face acte de urmărire penală, urmare a delegării procurorului şi în raport cu împrejurarea că doi din inculpaţi din prezenta cauză, D. şi E. au avut statutul special de lucrători ai Ministerului Administraţiei şi Internelor. Această încheiere a Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara a rămas definitivă la ÎCCJ, secţia Penală prin încheierea nr. 507 din 18 iulie 2023, pronunţată în dosar nr. x/2023 care a constatat legalitatea actului de sesizare, inclusiv în raport cu criticile prezente în baza căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate.

S-a menţionat că Decizia nr. 8/2025 a ÎCCJ - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nu are caracterul unei legi noi ci interpretează cu caracter obligatoriu modul de aplicare a unei legi, efectele acestei decizii fiind reglementate expres de art. 474 C. proc. pen.

Prin urmare, a considerat instanţa de fond că, şi dacă s-ar declara ca neconstituţională prevederea art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., acest aspect nu ar profita inculpatelor pentru că acestea au avut posibilitatea să invoce nelegalitatea actelor de urmărire penală efectuate în cauză de DGA şi totodată această chestiune a fost analizată expres în faza camerei preliminare intrând sub autoritate de lucru judecat şi mai mult decât atâta Decizia nr. 8/2025 a ÎCCJ - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nici nu se aplică în cauză deoarece judecătorul de cameră preliminară a reţinut în mod expres că, competenţa DGA de a efectua acte de urmărire penală în cauză derivă şi din împrejurarea că doi dintre inculpaţi au avut statutul de angajaţi ai Ministerului de Interne, pentru care legea prevede în mod expres competenţa DGA de a face acte de urmărire penală.

În sinteză, s-a menţionat că, indiferent de soluţia Curţii Constituţionale pe excepţia de neconstituţionalitate a prevederii art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., situaţia petentelor/inculpate nu se va schimba faţă de acestea existând autoritate de lucru judecat vis a vis de competenţa DGA de a efectua acte de urmărire penală în cauză.

Sub aspectul autorităţii de lucru judecat a încheierii de începere a judecăţii, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, Curtea Constituţională (paragraf 27 din Decizia 802/2017) s-a reţinut că din această perspectivă, în cursul judecăţii nu se mai poate aprecia asupra legalităţii administrării probelor ce au rămas câştigate procesului, de vreme ce nu este admisibil a se face proba împotriva unor aspecte definitiv validate, după încheierea procedurii de cameră preliminară, cu privire la legalitatea administrării probaţiunii realizată de către organele de urmărire, operând autoritatea de lucru judecat.

S-a precizat că dacă nu s-ar fi analizat expres în faza camerei preliminare chestiunea competenţei DGA de a efectua acte de urmărire penală în cauză, sub aspect formal cererea de sesizare a Curţii Constituţionale era admisibilă.

Ca urmare, s-a constatat că o eventuală declarare ca neconstituţională a prevederilor art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., în raport cu criticile inculpatelor, nu le va aduce nici un beneficiu acestora în prezenta cauză ele neputând repune în discuţie necompetenţa DGA în a efectua acte de urmărire penală în cauză şi ca atare cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă, motiv pentru care, prin sentinţa penală nr. 243/PI din 14 noiembrie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022, această cerere a fost respinsă.

*

Împotriva acestei soluţii, inculpatele A., C. şi B., prin apărător ales, au formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de . . . . . . . . . ., când, prin repartizare aleatorie, s-a stabilit termen de soluţionare a cauzei la data de 04.12.2025.

Prin motivele de recurs, apărarea inculpatelor A., C. şi B. a criticat soluţia prin care Curtea de Apel Timişoara a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate, arătând că aceasta este atât nelegală, prin aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a jurisprudenţei obligatorii a Înaltei Curţi şi Curţii Constituţionale, cât şi netemeinică, întrucât se întemeiază pe premise de fapt şi de drept incorecte şi pe o analiză incompletă a cadrului procesual concret.

Prealabil, relativ la contextul normativ şi cronologia relevantă privind invocarea excepţiei, s-a arătat că, la data de 16.06.2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în procedura recursului în interesul legii - a pronunţat Decizia nr. 8/2025, prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, limitele stricte ale competenţei Direcţiei Generale Anticorupţie, statuând că lucrătorii DGA pot efectua acte de urmărire penală numai în cauzele care privesc infracţiuni de corupţie sau asimilate şi numai faţă de persoane care au calitatea de personal al Ministerului Afacerilor Interne, condiţii cumulative ce nu pot fi extinse prin delegarea procurorului.

S-a arătat că, potrivit art. 474 alin. (4) C. proc. pen.. (şi art. 517 alin. (4) C. proc. civ.), o decizie pronunţată în recurs în interesul legii devine obligatorie de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României. Publicarea Deciziei RIL nr. 8/2025 a avut loc ulterior momentului în care, în faţa Curţii de Apel Timişoara, s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.

Astfel, s-a menţionat că, la termenul de judecată din data de 26.06.2025, când decizia RIL nu fusese încă publicată în Monitorul Oficial, iar efectul său obligatoriu nu era încă activat, inculpatele au formulat în scris excepţia de neconstituţionalitate a art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.., fundamentând-o pe argumente solide ce decurgeau din situaţia procesuală existentă la acel moment, respectiv: (i) caracterul absolut al nulităţii generate de lipsa competenţei materiale a organului de urmărire penală; (ii) imposibilitatea, generată de actuala formulare a art. 281 alin. (4) lit. a), de a invoca o nulitate absolută ulterior camerei preliminare, deşi natura nulităţii impune contrariul; (iii) jurisprudenţa Curţii Constituţionale (inclusiv Decizia nr. 802/2017), care recunoaşte posibilitatea analizării nulităţilor absolute şi în faza de judecată, atunci când intervin elemente ulterioare dezvăluind nelegalitatea procedurii; (iv) necesitatea respectării dreptului la apărare şi a egalităţii armelor, având în vedere că problema competenţei materiale a DGA apăruse ca urmare a interpretărilor consolidante din doctrină şi practica recentă.

Sub aspectul nelegalităţii, criticând soluţia prin care Curtea de Apel Timişoara a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate, apărarea recurentelor inculpate a susţinut că instanţa de fond a aplicat greşit criteriului de admisibilitate prevăzut de art. 29 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 47/1992, considerând că soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate "nu ar putea conduce la o soluţie diferită în cauză", însă o asemenea concluzie contrazice atât normele procedurale, cât şi jurisprudenţa obligatorie în materie.

În acest sens, s-a menţionat că, dacă prevederile art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. ar fi declarate neconstituţionale, instanţa ar putea analiza în mod efectiv o nulitate absolută privitoare la competenţa organului de urmărire penală, iar o asemenea nulitate, odată constatată, atrage excluderea tuturor probelor obţinute prin acte efectuate de un organ necompetent, precum şi a probelor derivate, potrivit art. 102 alin. (2) şi (4) C. proc. pen.. şi jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi. Eliminarea acestor mijloace de probă ar modifica inevitabil configuraţia probatorie a cauzei, cu consecinţe directe asupra soluţiei pe fond, motiv pentru care, în opinia apărării, condiţia impusă de art. 29 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 47/1992 este evident îndeplinită.

În opinia apărării recurentelor, Decizia RIL nr. 8/2025 clarifică în mod definitiv limitele competenţei Direcţiei Generale Anticorupţie şi consacră caracterul absolut al nulităţii actelor efectuate în afara acestei competenţe, iar odată publicată, dezlegarea devine obligatorie pentru toate instanţele şi se aplică tuturor cauzelor pendinte, inclusiv prezentei. Neaplicarea acestei dezlegări echivalează cu o încălcare directă a art. 474 C. proc. pen.. şi afectează legalitatea soluţiei. În aceste condiţii, concluzia instanţei potrivit căreia excepţia nu ar putea influenţa soluţia finală este nu doar neîntemeiată, ci vădit nelegală, fiind lipsită de orice fundament în cadrul procedural şi jurisprudenţial actual, menţionând apărarea că efectele obligatorii ale Deciziei RIL nr. 8/2025 au fost înlăturate nejustificat,

În ceea ce priveşte argumentul instanţei în respingerea aplicabilităţii dezlegării date prin Decizia RIL nr. 8/2025 întrucât aceasta nu fusese încă publicată în Monitorul Oficial la data dezbaterilor, s-a arătat prin motivele de recurs că minuta hotărârii Înaltei Curţi era deja publică şi adusă la cunoştinţa completului şi deşi este adevărat că, potrivit art. 474 alin. (4) C. proc. pen.., caracterul obligatoriu al unui recurs în interesul legii operează numai de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, acest aspect nu permite instanţei să ignore cu totul existenţa dezlegării, logica ei şi efectele pe care le va produce asupra cauzelor pendinte.

S-a menţionat că în momentul dezbaterilor, instanţa ştia că Înalta Curte stabilise în mod definitiv şi explicit, prin minuta publică, o dezlegare de principiu cu privire la competenţa materială a Direcţiei Generale Anticorupţie, iar această dezlegare devenea, în mod inevitabil, obligatorie pentru toate instanţele imediat ce urma să fie publicată în Monitorul Oficial. Astfel, a trata minuta ca inexistentă şi a ignora efectele certe şi previzibile ale deciziei echivalează cu o refuzare a aplicării dreptului, întrucât instanţa se pronunţă în mod deliberat pe baza unei stări normative depăşite, ştiind că aceasta urmează să fie modificată cu efect imediat asupra cauzei. Chiar dacă obligaţia strictă de conformare operează de la data publicării în Monitorul Oficial, instanţa are obligaţia de a ţine seama de existenţa unei asemenea decizii atunci când se pronunţă asupra unei chestiuni procedurale care depinde tocmai de dezlegarea dată.

Aplicarea imediată a unui RIL vizează cauzele pendinte, iar caracterul său erga omnes nu depinde de momentul ridicării excepţiei sau de eventuala analiză anterioară din camera preliminară. Publicarea în Monitorul Oficial produce efectul obligatoriu, însă instanţa nu are dreptul să se pronunţe contrar dezlegării adoptate deja de Înalta Curte, atunci când efectele acesteia vor deveni aplicabile chiar pe durata judecăţii cauzei.

În aceste condiţii, s-a susţinut de către apărarea recurentelor inculpate că soluţia pronunţată este nelegală deoarece instanţa nu a aplicat norma de interpretare obligatorie a legii consacrată ulterior în RIL, deşi era perfect previzibil că aceasta urma să devină aplicabilă înainte de soluţionarea definitivă a cauzei, astfel că, ignorarea unei decizii a Înaltei Curţi deja adoptate, cunoscute şi relevante pentru chestiunea esenţială a competenţei materiale a DGA, constituie o încălcare a art. 474 C. proc. pen.. şi conduce la vicierea hotărârii.

S-a mai arătat în motivele de recurs faptul că instanţa de fond a interpretat eronat Decizia CCR nr. 802/2017, preluând doar pasajele scoase din context care îi serveau raţionamentului, fără a integra acele paragrafe esenţiale în care Curtea stabileşte expres că nulităţile absolute pot fi invocate şi analizate şi în faza de judecată atunci când intervin elemente noi care dezvăluie caracterul nelegal al actelor de urmărire penală.

A menţionat apărarea că decizia nu limitează controlul nulităţilor absolute la camera preliminară, ci dimpotrivă, consacră posibilitatea reactivării acestui control în ipoteza în care apare un element ulterior care schimbă fundamental cadrul juridic, iar în opinia apărării RIL-ul 8/2025 reprezintă exact un astfel de element, deoarece stabileşte pentru prima dată, cu efect obligatoriu, limitele precise ale competenţei DGA, diferite de cele reţinute în procedura preliminară.

Prin omisiunea deliberată de a examina decizia în ansamblu, instanţa a ajuns la o concluzie greşită, anume că nu ar putea reevalua legalitatea actelor întocmite de un organ necompetent material, or, în opinia recurentelor, aceasta contravine chiar fundamentului deciziei CCR, care obligă instanţele să dea eficienţă nulităţilor absolute ori de câte ori apare un motiv nou, indiferent de momentul procesual.

A susţinut că o interpretare completă şi corectă a deciziei ar fi impus constatarea că apariţia RIL-ului creează obligaţia legală de a reanaliza nulitatea absolută a competenţei organului de urmărire penală şi în aceste condiţii, modul în care instanţa a folosit decizia CCR nr. 802/2017 este nu doar selectiv, ci şi contrar sensului ei real, ceea ce face soluţia pronunţată nelegală, fiind întemeiată pe o interpretare trunchiată a jurisprudenţei obligatorii a Curţii Constituţionale.

Sub aspectul netemeiniciei soluţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apărătorul recurentelor a susţinut că instanţa a reţinut în mod greşit că problema competenţei DGA ar fi fost "deja soluţionată definitiv" în procedura camerei preliminare, inclusiv prin încheierea de confirmare a Înaltei Curţi, or, s-a susţinut că această concluzie este eronată, deoarece nici camera preliminară, nici ÎCCJ nu au analizat competenţa DGA în forma în care aceasta a fost definită ulterior prin Decizia RIL nr. 8/2025. S-a menţionat că la momentul pronunţării încheierilor din 2022-2023, nu exista o dezlegare obligatorie care să stabilească interpretarea corectă a art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005 şi limitele competenţei materiale ale DGA, iar instanţele s-au sprijinit pe o jurisprudenţă neclară, uneori contradictorie.

A subliniat apărarea că RIL-ul nr. 8/2025 reprezintă o dezlegare de principiu care a modificat fundamental cadrul de interpretare, statuând că DGA nu are competenţă generală în efectuarea actelor de urmărire penală, iar competenţa sa intervine exclusiv pentru infracţiuni de corupţie sau asimilate, comise de personal MAI în sens strict, condiţii cumulative care nu sunt îndeplinite în prezenta cauză. Prin urmare, s-a apreciat că această chestiune nu a fost soluţionată definitiv, întrucât instanţele anterioare nu au avut nici posibilitatea, nici instrumentele juridice pentru a analiza competenţa DGA în lumina criteriilor stabilite de RIL, astfel că, soluţia recurată se sprijină pe o premisă factuală şi juridică falsă: aceea că un control anterior, realizat într-un alt cadru normativ şi fără beneficiul dezlegării obligatorii a Înaltei Curţi, ar împiedica orice analiză ulterioară asupra unei nulităţi absolute. În opinia apărării, acest raţionament este greşit, pentru că exclude tocmai posibilitatea legală de a reevalua o încălcare gravă a competenţei organului de urmărire penală atunci când apar elemente noi, de natură să schimbe înţelegerea corectă a situaţiei juridice.

În aceste condiţii, s-a susţinut că soluţia atacată este netemeinică, întrucât se bazează pe un fapt neadevărat - existenţa unei "soluţionări definitive" care, în realitate, nu a avut loc în parametrii juridici relevanţi pentru cauză, aşa cum aceştia au fost definiţi abia ulterior prin decizia RIL nr. 8/2025.

De asemenea, s-a susţinut că instanţa a ignorat situaţia reală privind calitatea altor doi inculpaţi din dosar, pornind în mod greşit de la premisa că aceştia ar fi avut statut de "personal MAI" în sensul O.U.G. nr. 120/2005, arătând apărarea că cei doi inculpaţi erau persoane civile, încadrate în structurile MAI fără calitate de ofiţer sau agent de poliţie, adică exact categoria profesională care nu intră sub incidenţa art. 1 alin. (2) din ordonanţă şi prin urmare, în lipsa calităţii cerute de actul normativ, concluzia Curţii de Apel potrivit căreia actele DGA ar fi fost deja validate în mod definitiv nu mai are nicio susţinere juridică.

Totodată, în motivele de recurs s-a criticat faptul că instanţa de fond a atribuit excepţiei un scop eronat, raţionamentul instanţei pornind de la o premisă greşită, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate ar fi fost ridicată pentru a obţine o "reluare a controlului camerei preliminare", respectiv ca o modalitate indirectă de a contesta legalitatea actelor de urmărire penală deja verificate. A precizat apărarea că această concluzie nu are nicio legătură cu demersul real al recurentelor inculpate şi nici cu argumentele prezentate în susţinerea excepţiei, menţionând că în realitate excepţia urmărea un obiectiv legitim şi direct: protejarea efectivă a dreptului la apărare în contextul apariţiei unei dezlegări obligatorii a Înaltei Curţi - RIL nr. 8/2025 - care a redefinit sfera competenţei organelor de urmărire penală, relevând o nulitate absolută ce nu putea fi valorificată în speţă din cauza limitărilor impuse de art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.

Aşadar s-a precizat că excepţia viza remedierea unei lacune procedurale care împiedica valorificarea unei nulităţi absolute într-un proces penal aflat în curs, în condiţiile în care dezlegarea obligatorie a apărut ulterior momentului închiderii camerei preliminare şi prin urmare, înţelegerea eronată a obiectului excepţiei, conduce la concluzia că soluţia recurată este netemeinică.

Cu prilejul dezbaterilor de la termenul din 04.12.2025, s-au luat concluziile apărării recurentelor inculpate şi ale reprezentantului Parchetului, acestea fiind redate pe larg în partea introductivă a prezentei încheieri.

*

Analizând recursul formulat de recurentele-inculpate A., C. şi B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul sentinţei penale nr. 243/PI din 14 noiembrie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

a. excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

c. excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d. excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Dispoziţiile legale criticate pe calea excepţiei sunt următoarele:

Art. 281 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen.:

(4) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. b)1), e) şi f) poate fi invocată:

a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale;

(...)

În ceea ce priveşte primele două condiţii, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de inculpatele A., C. şi B., într-un dosar aflat pe rolul instanţei şi vizează dispoziţii legale în vigoare.

De asemenea, excepţia invocată îndeplineşte şi condiţia prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 întrucât, până la data pronunţării prezentei încheieri, Curtea Constituţională nu a statuat asupra neconstituţionalităţii prevederii legale criticate.

Cu referire la ultima condiţie de admisibilitate, prevăzută de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, respectiv aceea ca textele considerate neconforme cu legea fundamentală să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, trebuie subliniat că, pentru a fi îndeplinită, este necesar ca aceste prevederi legale să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

În cauză, se reţine că inculpatele A., C. şi B., prin apărător, au invocat în faţa instanţei de fond, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., arătând că textul criticat are incidenţă asupra cauzei în condiţiile în care se invocă lipsa competenţei materiale a organului de urmărire penală (DGA), în temeiul Deciziei RIL nr. 8/16.06.2025 a ÎCCJ, susţinând apărarea imposibilitatea, generată de actuala formulare a art. 281 alin. (4) lit. a), de a invoca o nulitate absolută ulterior camerei preliminare.

Având în vedere criticile şi solicitările apărării recurentelor inculpate în faţa instanţei de fond se constată că prevederile legale ce formează obiectul excepţiei au legătură cu soluţionarea cauzei în care excepţia a fost invocată.

În consecinţă, constatând îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale, Înalta Curte va admite recursul formulat de recurentele-inculpate A., C. şi B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul sentinţei penale nr. 243/PI din 14 noiembrie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022, cu consecinţa admiterii cererii şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., în forma în vigoare după modificările aduse prin Legea nr. 199/2023, formulată de inculpatele A., C. şi B..

Opinia Înaltei Curţi asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate este în sensul respingerii acesteia.

Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a apreciat că, deşi este recunoscut faptul că nulitatea absolută nu poate interveni în cazul oricărei încălcări a normelor de procedură, aceasta trebuie să fie incidentă atunci când normele de procedură încălcate reglementează un domeniu cu implicaţii decisive asupra procesului penal. Referitor la normele de competenţă, Curtea a observat că, pentru buna desfăşurare a activităţii organelor judiciare, se impune respectarea fermă a competenţei lor materiale şi după calitatea persoanei. Nerespectarea normelor legale privind competenţa materială şi după calitatea persoanei produce o vătămare care constă în dereglarea mecanismului prin care este administrată justiţia. Aceasta este şi explicaţia pentru care încălcarea dispoziţiilor legale privind această competenţă se sancţiona în reglementarea anterioară cu nulitatea absolută (paragraful 57 din Decizia nr. 302/2017).

Prin Legea nr. 201/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., precum şi pentru modificarea altor acte normative, s-au dispus, printre altele, următoarele:

33. La articolul 281 alin. (1), după lit. b) se introduce o nouă literă, lit. b)1), cu următorul cuprins:

"b1) competenţa materială şi competenţa după calitatea persoanei a organului de urmărire penală;".

34. La articolul 281, alin. (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

"(3) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c) şi d) poate fi invocată în orice stare a procesului.

(4) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. b)1), e) şi f) poate fi invocată:

a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale;

b) în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în procedura camerei preliminare sau în cursul judecăţii;

35. La articolul 282, alin. (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(2) Nulitatea relativă poate fi invocată de suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana vătămată, atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate, de procuror, precum şi, din oficiu, de judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, de instanţa de judecată."

Potrivit voinţei legiuitorului, prin Legea nr. 201/2023, art. 281 din C. proc. pen. a fost modificat în sensul că potrivit alin. (3) încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c) şi d) să poată fi invocată în orice stare a procesului, iar potrivit alin. (4) încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. b)1), e) şi f) poate fi invocată până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale [lit. a)], respectiv în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii [lit. b)].

În opinia Înaltei Curţi, actualul C. proc. pen. a eliminat posibilitatea restituirii dosarului de urmărire penală de către instanţă (în faza de judecată) pentru refacerea urmăririi penale, tocmai pentru că structura procesului penal a suferit modificări prin introducerea unei noi instituţii, respectiv cea a camerei preliminare, şi doar în această etapă, urmare a analizării cererilor şi excepţiilor, judecătorul de cameră preliminară are posibilitatea restituirii cauzei la procuror.

În acelaşi timp, dispoziţiile nou introduse ale art. 3861 C. proc. pen.. dau posibilitatea instanţei de judecată de a dispune numai reluarea procedurii camerei preliminare, nu şi a urmăririi penale, pentru cazuri de nulitate absolută intervenite în această fază a procesului, iar orice adăugare la lege sau interpretare extensivă, din acest punct de vedere, este nepermisă. Subliniem că restituirea cauzei la parchet pentru motivul că urmărirea penală a fost efectuată de un organ necompetent după materie sau după calitatea persoanei este o soluţie aflată exclusiv în competenţa funcţională a judecătorului de cameră preliminară, potrivit dispoziţiilor art. 346 alin. (3) C. proc. pen.., iar nu a instanţei de judecată.

În măsura în care necompetenţa materială sau personală a organului de urmărire penală nu a fost sancţionată în procedura de cameră preliminară, ne aflăm în prezenţa unui caz de acoperire a nulităţii, prin neinvocarea acesteia până la finalizarea procedurii de camera preliminară, conform dispoziţiilor art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.

Prin Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018, paragrafele 14-16, Curtea Constituţională a reţinut că obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competenţă şi la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzaţia în materie penală. Curtea a reţinut, totodată, că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată. În aceste condiţii, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului. Consecinţa acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecăţii, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluţionării cu celeritate a cauzelor penale. Astfel, Curtea a reamintit că faza procesuală a camerei preliminare are principala menire de a pregăti cauza în vederea exercitării funcţiei de judecată, astfel încât instanţei de judecată îi rămâne să dezlege doar aspectele de fond ale acuzaţiei, examenul de legalitate a rechizitoriului şi a materialului de urmărire penală realizându-se de către judecătorul de cameră preliminară.

Prin Decizia nr. 635/2019 Curtea Constituţională a reţinut că "reglementarea unei noi structuri a procesului penal coroborată cu necesitatea soluţionării cauzei (faza de judecată) într-un termen rezonabil ar fi un motiv ce stă la baza opţiunii legiuitorului de a norma în anumite cazuri un termen până la care nulitatea absolută poate fi ridicată. Soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil se circumscrie unui scop legitim, iar reglementarea unei noi structuri a procesului penal poate determina şi justifica anumite opţiuni legislative".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul formulat de recurentele-inculpate A., C. şi B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul sentinţei penale nr. 243/PI din 14 noiembrie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022.

Va desfiinţa dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul sentinţei penale nr. 243/PI din 14 noiembrie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022 şi în consecinţă, rejudecând, va admite cererea şi va sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., în forma în vigoare după modificările aduse prin Legea nr. 199/2023, formulată de inculpatele A., C. şi B..

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite recursul formulat de recurentele-inculpate A., C. şi B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul sentinţei penale nr. 243/PI din 14 noiembrie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022.

Desfiinţează dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul sentinţei penale nr. 243/PI din 14 noiembrie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022 şi în consecinţă, rejudecând:

Admite cererea.

Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., în forma în vigoare după modificările aduse prin Legea nr. 199/2023, formulată de inculpatele A., C. şi B..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 decembrie 2025.