Cassation limits: exclusion of penalty individualization and mitigating circumstances under Art. 438(1)(12) CPP in drug trafficking convictions

Şedinţa publică din data de 04 decembrie 2025

Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 14 din data de 14.02.2025, pronunţată în dosarul penal nr. x/2023, al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, printre altele, cu privire la inculpatul A., s-a dispus condamnarea acestuia astfel:

- la pedeapsa de 6 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi d) C. pen. pe timp de 3 ani (interzicerea drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege) şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (173 acte materiale) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi

- la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (35 acte materiale) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

S-a constatat că infracţiunile au fost comise de inculpatul A. sub forma concursului real de infracţiuni prev. de art. 38 alin. (1) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele principale stabilite în pedeapsa principală cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din cealaltă pedeapsă principală stabilită, de 3 luni închisoare, în total 6 ani şi 3 luni închisoare, pedeapsă principală ce va fi executată de inculpat în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (1) şi alin. (5) C. pen. alături de pedeapsa principală menţionată s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi d) C. pen. pe timp de 3 ani (interzicerea drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege), precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen.

În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului A., durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu, începând de la data de 26.09.2023 la zi.

Conform art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1305 din 18 iulie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, printre altele, cu privire la inculpatul A., s-au decis următoarele:

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 14/F/2025, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud la data de 14.02.2025 în dosar penal nr. x/2023, pe care a desfiinţat-o în parte, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., sub aspectul duratei pedepsei aplicabile inculpatului pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc şi mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., respectiv în privinţa ambilor inculpaţi, în ceea ce priveşte conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate, şi, rejudecând cauza în aceste limite:

A redus durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului A., pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc şi mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., de la 6 ani închisoare la 5 ani şi 4 luni închisoare.

A menţinut pedepsele complementare şi accesorii cu conţinutul prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., aplicate inculpatului A. pe lângă pedeapsa închisorii aplicabile pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., precum şi pedeapsa de 9 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentinţa apelată pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (35 acte materiale) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

A înlăturat pedepsele complementare şi accesorii cu conţinutul prev. de art. 66 alin. (1) lit. d) C. pen. (dreptul de a alege) aplicate inculpatului A..

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare cu pedeapsa de 9 luni închisoare şi a aplicat pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 5 ani şi 4 luni închisoare, la care se adaugă sporul de 3 luni, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă principală, de 9 luni închisoare, rezultând pedeapsa principală finală de 5 (cinci) ani şi 7 (şapte) luni închisoare, pedeapsă principală ce va fi executată de inculpat în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (1) şi alin. (5) C. pen., alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii de 5 ani şi 7 luni închisoare a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe timp de 3 ani (interzicerea drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ce se vor executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 72 C. pen. a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului A., durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu, începând de la data de 26.09.2023 la zi.

*

Împotriva deciziei din apel, nr. 1305 din 18 iulie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2023, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casaţie, invocând dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Astfel, prin cererea de recurs în casaţie formulată, indicând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. inculpatul a solicitat admiterea recursului în casaţie şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege.

A susţinut inculpatul, în esenţă, că pedeapsa aplicată nu reflectă o corectă încadrare juridică faptelor, având în vedere că a fost nevoit să recunoască şi fapta de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, deşi nu au existat probe în acest sens.

Totodată, a susţinut că, instanţa nu s-a pronunţat pe cererea de reducere a limitelor de pedeapsă cu 1/3, în baza art. 76 coroborat cu art. 75 alin. (2) C. pen., având în vedere cooperarea cu organele de cercetare penală, conduita inculpatului şi eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii prin formularea de a 3 denunţuri.

Ca atare, în opinia inculpatului, limitele de pedeapsă pot fi reduse în mod corespunzător prin reţinerea atenuantei judiciare, iar în final, pedeapsa să fie de cel mult 3 ani, indiferent de regimul de executare al acesteia.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către procuror şi părţi, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.

După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casaţie a fost înaintat instanţei supreme şi a fost înregistrat la data de 11.09.2025 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 23.10.2025, fiind depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie de faţă.

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 23.10.2025, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia în compunere de trei judecători, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.. Totodată, s-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii atacate, formulată de recurentul inculpat A..

Cu prilejul dezbaterilor, la termenul din 04.12.2025, s-au luat concluziile apărării recurentului inculpat şi ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul cauzei de recurs în casaţie, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Totodată, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a pedepsei.

Se circumscriu cazului de casare menţionat acele situaţii în care este înfrânt principiul legalităţii pedepsei, printre altele, prin depăşirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depăşeşte limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.

Aşadar, prin sintagma mai sus menţionată "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în speţă inculpatul A. a fost condamnat astfel:

- la pedeapsa principală de 5 ani şi 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (173 acte materiale) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

- la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (35 acte materiale) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare cu pedeapsa de 9 luni închisoare şi s-a aplicat pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 5 ani şi 4 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de 3 luni, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă principală, de 9 luni închisoare, dispunându-se în final o pedeapsă principală rezultantă de 5 ani şi 7 luni închisoare.

În cauză, în esenţă, se reţine că inculpatul A. şi-a întemeiat prezenta cerere de recurs în casaţie pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., iar în motivarea căii extraordinare de atac s-a criticat cuantumul pedepselor ce i-au fost aplicate, solicitând reindividualizarea pedepsei, casarea deciziei Curţii de Apel Cluj şi aplicarea unei pedepse care să reflecte în mod corespunzător atitudinea inculpatului, având în vedere greşita încadrare juridică a faptei, arătând că nu au fost analizate de instanţă circumstanţele personale privind pe inculpat, că nu s-au analizat dispoziţiile art. 75 raportat la art. 76 C. pen., respectiv că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe cererea de reducere a limitelor de pedeapsă cu 1/3, în baza art. 76 coroborat cu art. 75 alin. (2) C. pen., având în vedere cooperarea cu organele de cercetare penală, conduita inculpatului şi eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii prin formularea a 3 denunţuri.

Or, astfel de critici cum sunt cele formulate în cauză nu pot face obiectul examinării în recurs în casaţie prin prisma cazului de casare prevăzut art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. invocat, în condiţiile în care prin motivele formulate se critică în realitate faptul că pedepsele stabilite sunt în afara limitelor legale întrucât se contesta cuantumul acestora urmare a nereţinerii circumstanţelor atenuate judiciare prev. de art. 75 C. pen., având ca efect reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, potrivit art. 76 C. pen.

Înalta Curte nu poate avea în vedere prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, criticile recurentului inculpat A. referitoare la individualizarea pedepsei şi reţinerea sau nu a vreunei circumstanţe atenuante şi nici aspectele referitoare atitudinea şi conduita inculpatului, întrucât toate aceste critici excedează controlului jurisdicţional ce poate fi exercitat în prezentul cadru procesual, fiind atributul instanţelor de fond şi apel, în procesul complex al individualizării pedepsei realizat cu ocazia judecării pe fond a cauzei.

Aşa cum s-a arătat, în incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., legalitatea pedepselor este verificată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea definitivă, cu luarea în considerare a cauzelor de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost deja stabilită de instanţa de apel, în acest cadru procesual excluzându-se criticile privind greşita individualizare a pedepsei.

În jurisprudenţa constantă a instanţei supreme s-a stabilit că pot fi încadrate în dispoziţiile legale menţionate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancţiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancţionator. În toate cazurile însă, legalitatea sancţiunilor a fost examinată prin raportare la încadrarea juridică dată faptei prin decizia definitivă, astfel cum a fost stabilită prin hotărârea recurată (relevante în acest sens sunt deciziile nr. 66, 230, 246, 249, 250, 267, 367 din 2014; nr. 27, 32, 75, 115, 124, 349, 404 din 2015; nr. 51, 63, 327, 522, 554 din 2016; nr. 23, 150 din 2017 ale I.C.C.J., secţia penală, publicate, www.x.ro).

Procesul individualizării pedepsei este atributul instanţei care are libertatea alegerii sancţiunii aplicate. Pe de altă parte, fiind o chestiune de apreciere a instanţelor de fond şi apel, acestea sunt singurele în măsură să stabilească cuantumul pedepsei în contextul concret al cauzei.

Susţinerile vizând reţinerea circumstanţelor atenuante ce ar implica reducerea cuantumului pedepsei aplicate nu pot face obiectul analizei în cadrul recursului în casaţie, reprezentând chestiuni subsumate temeiniciei hotărârii recurate.

Încadrarea juridică dată faptelor, reţinerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanţelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casaţie reglementat ca şi o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Pe calea recursului în casaţie nu se poate invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante şi le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casaţie nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Pornind de la consideraţiile de ordin teoretic anterior expuse şi de la dispoziţiile legale incidente, în cauză, se constată caracterul legal al pedepsei aplicate recurentului inculpat A., sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, nefiind identificate în cauză situaţii de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, în speţa de faţă, examinând legalitatea pedepsei stabilite în cauză în limite procesuale anterior menţionate, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului recurent A., de trafic de droguri de risc şi mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt de la 5 ani la 15 de ani închisoare, iar cu luare în considerare a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., privind reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime în situaţia recunoaşterii vinovăţiei, limitele de pedeapsă devin astfel: 3 ani şi 4 luni închisoare - 10 ani închisoare.

Totodată, se reţine că, în raport cu situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, în cauză, s-a statuat că sunt incidente dispoziţiile art. 35 alin. (1) din C. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea continuată. În aceste condiţii, se constată că dispoziţiile art. 36 alin. (1) din C. pen. reglementează pedeapsa pentru infracţiunea continuată, astfel: Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.

În acest context, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., este în mod evident în limite legale anterior menţionate, în raport cu încadrarea juridică stabilită definitiv şi regimul sancţionator incident în cauză, nefiind identificate aspecte de nelegalitate a pedepsei stabilite.

Deopotrivă şi în ceea ce priveşte pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., Înalta Curte constată că şi aceasta se situează între limitele prevăzute de lege (limitele de 6 luni - 3 ani închisoare, urmare a reţinerii art. 396 alin. (10) C. proc. pen. devenind: 4 luni - 2 ani închisoare).

Prin urmare, în speţă, nu se identifică vreo nelegalitate a pedepselor aplicate în cauză recurentului inculpat A..

Aşa cum s-a arătat, pedepsele stabilite de instanţa de apel sunt în mod evident în limite legale sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute de lege anterior menţionate, în raport cu încadrarea juridică stabilită definitiv şi regimul sancţionator aplicabil incident în cauză, nefiind identificate aspecte de nelegalitate a pedepselor aplicate şi nici a celei rezultante, în condiţiile în care s-a făcut aplicarea art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., astfel că s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 4 luni închisoare la care s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă de 9 luni închisoare, (respectiv sporul de 3 luni închisoare), rezultând în final o pedeapsă principală de 5 ani şi 7 luni închisoare.

Concluzionând, se constată că motivele recursului în casaţie formulate în cauză vizând în realitate reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului A., aşa cum au fost formulate, excedează scopului şi obiectului recursului în casaţie, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 433 şi art. 447 C. proc. pen., astfel că recursul în casaţie formulat este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1305 din 18 iulie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2023.

Faţă de soluţia dispusă, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1305 din 18 iulie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul paţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, în cuantum de 190 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 decembrie 2025.