Cassation inadmissibility: challenge to refusal of statutory penalty reduction for reporting crime fails to meet Art. 438(1)(12) CPP grounds

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1032/A din data de 25 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 30 din 28.01.2025 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia penală - cauze generale în dosarul penal nr. x/2021, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., cu privire la infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prev. de art. 371 din C. pen., din data de 24.03.2019, ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei generale a răspunderii penale.

În baza art. 32 din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) h) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a constatat că prezenta faptă dedusă judecăţii a fost săvârşită în concurs cu infracţiunea pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2204/23.09.2020, pronunţată de Judecătoria Giurgiu, în dosarul penal nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 173/24.02.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de inculpat (faptă comisă la data de 21.02.2020).

În baza art. 38 alin. (1) din C. proc. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de 1/3 din pedeapsa 3 ani, respectiv 1 an, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (2) şi (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din Codul constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante.

În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la alin. (2) şi (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) h) din C. pen. constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, care se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind Organizarea şi Funcţionarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de la inculpatul A. de probe biologice.

În conformitate cu art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, s-a adus la cunoştinţă inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul National de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

S-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată prin prezenta sentinţă durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la data de 23.02.2020 la data de 10.04.2020 (sentinţa penală nr. 2204/23.09.2020, pronunţată de Judecătoria Giurgiu).

S-a constatat că inculpatul A. nu a fost arestat în prezenta cauză.

În baza art. 1349 alin. (1) şi (2) din C. civ., art. 1357 din C. civ., art. 1381 din C. civ. şi art. 1391 din C. civ. s-a admis acţiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni" şi s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 3.114,40510 RON la care s-a adăugat dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei până la plata efectivă către Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni" Bucureşti.

În baza art. 1349 alin. (1) şi (2) din C. civ., art. 1357 din C. civ., art. 1381 din C. civ. şi art. 1391 din C. civ. s-a admis acţiunea civilă exercitată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu şi s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 3565,97 RON la care s-a adăugat dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei până la plata efectivă către Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu.

În baza art. 1349 alin. (1) şi (2) din C. civ., art. 1357 din C. civ., art. 1381 din C. civ. şi art. 1391 din C. civ. s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă B. şi s-a dispune obligarea inculpatului A. la plata sumei de 10.000 de euro cu titlu de daune morale la cursul BNR în ziua plăţii către partea civilă B..

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a confiscas o coadă de lemn având lungimea de 100 centimetri ce a fost ambalată în sac de hârtie, pe sac fiind aplicat sigiliul M.I. 39470, aflată la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Giurgiu, conform adresei nr. x/2019 din data de 20.08.2021 aflată la dosar.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 10.000 RON din care 5.000 RON în faza de urmărire penală, cu titlu de cheltuieli judiciare.

A fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 8500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă B..

S-a constatat că atât inculpatul cât şi partea civilă B. au avut apărători aleşi.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1032/A din 25 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-a admis apelul formulat de apelantul inculpat A., împotriva sentinţei penale nr. 30 din data de 28.01.2025 a Tribunalului Giurgiu pronunţată în dosarul nr. x/2021.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând în limitele desfiinţării, s-a constatat executată la data de 23.02.2025 pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

În fapt, instanţa de apel a reţinut că, la data de 24.03.2019, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi şi în cadrul unui conflict spontan la care au participat mai multe persoane, inculpatul A. a aplicat persoanei vătămate B. mai multe lovituri în zona capului, cu o bâtă din lemn cu lungimea de aproximativ 1 m şi grosimea de 7-8 cm, provocându-i acestuia leziuni ce au necesitat spre vindecare 55-60 de zile de îngrijire medicală, totodată tulburând ordinea şi liniştea publică prin actele de violenţă comise şi provocând blocarea circulaţiei în intersecţia în apropierea căreia a avut loc incidentul.

Împotriva deciziei penale nr. 1032/A din 25 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A..

În motivarea cererii, recurentul a susţinut că instanţa de apel, în mod greşit, a înlăturat dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, deşi erau îndeplinite condiţiile reţinerii acestora.

Recurentul a arătat că la data de 22.04.2025 a formulat un denunţ la DIICOT - Biroul Teritorial Giurgiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, de către două persoane. Aceste aspecte au fost învederate şi instanţei de apel, căreia i-a solicitat, la termenul din 07.05.2025, să emită o adresă la unitatea de parchet sesizată, însă termenul acordat - de 14 zile - a fost insuficient pentru ca organul de urmărire penală să finalizeze actele de urmărire penală şi să dispună începerea urmăririi penale in personam. La termenul de judecată din 21.05.2025 a învederat instanţei care au fost probele administrate în dosarul penal în care a formulat plângere şi a solicitat revenirea cu adresă la parchet pentru a comunica dacă poate beneficia de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, însă instanţa a respins solicitarea şi a judecat cauza, stabilind termen de pronunţare pentru 25.06.2025.

S-a mai arătat că instanţa de apel a reţinut în cuprinsul deciziei recurate că "din răspunsul DIICOT reiese că în cauză se fac cercetări in rem pentru identificarea persoanei care a comis fapta denunţată" constând astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În susţinerea cererii, recurentul a invocat decizia nr. 79/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

În concluzie, recurentul a arătat că dispoziţiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 reglementează o cauză legală de reducere a pedepsei, astfel că a solicitat să se constate că la momentul pronunţării hotărârii erau îndeplinite condiţiile de fond pentru aplicarea textului de lege susmenţionat.

Pentru aceste motive, recurentul A. a solicitat casarea deciziei atacate şi în consecinţă trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti. Totodată, în temeiul art. 411 alin. (1) din C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării deciziei atacate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 20 octombrie 2025, sub nr. x/2021.

La dosar a fost depus raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat care a arătat că motivele invocate se circumscriu doar formal cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1032/A din 25 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este formulată în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 din C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 din C. proc. pen. (referitoare la conţinutul cererii) şi art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că recurentul A. a formulat recurs în casaţie la 29 iulie 2025 împotriva deciziei penale nr. 1032/A din 25 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Din adresa nr. x de la dosar x/2021 al Tribunalului Giurgiu, vol. II, reiese că recurentul A. a fost încarcerat în Penitenciarul Giurgiu la data de 26.06.2025.

Decizia penală nr. 1032/A din 25 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a fost comunicată la data de 30.06.2025 la adresa de domiciliu din loc. Giurgiu, str. x, jud. Giurgiu, dovada de primire fiind semnată de o rudă .

Având în vedere că decizia recurată a fost comunicată la adresa de domiciliu la momentul la care recurentul era deja încarcerat în Penitenciarul Giurgiu, iar din datele dosarului nu reiese ca decizia atacată să fi fost recomunicată cu acesta în penitenciar, se constată că recursul în casaţie a fost formulat în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

Decizia penală nr. 1032/A din 25 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

Referitor la cerinţele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casaţie, se reţine că cererea a fost formulată de recurentul A., în calitate de inculpat.

Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen. sunt menţionate: numele, prenumele şi domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă (decizia nr. 1032/A din 25 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală), iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea, care nu a ataşat nicio împuternicire avocaţială.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casaţie a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., potrivit căruia "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Referitor la această condiţie de admisibilitate, se impune a se menţiona că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din această perspectivă se reţine că, din modalitatea de reglementare a recursului în casaţie, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, aşadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentul A. cu privire la pedeapsa aplicată, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât acest temei vizează exclusiv ipoteza în care s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, nu o eventuală nelegalitate derivată din încadrarea juridică a faptei.

Prin motivele de recurs în casaţie, recurentul susţine că instanţa de apel a aplicat o pedeapsă fără reţinerea/aplicarea unei cauze legale de reducere a pedepsei (prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002), sens în care solicită trimiterea cauzei spre rejudecare. Or, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. nu poate fi schimbată încadrarea juridică şi cenzurată modalitatea de individualizare a pedepsei, astfel cum, de fapt, solicită recurentul, motivul său de recurs în casaţie vizând în realitate temeinicia hotărârii. Reţinerea cauzei legale de reducere a pedepsei face parte din procesul de individualizare judiciară a sancţiunii penale şi ţine exclusiv de aprecierea instanţelor de fond şi apel, singurele în măsură să aplice, sub acest aspect, dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte a reţinut că în calea de atac a recursului în casaţie, instanţa poate analiza dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză (în acelaşi sens, ÎCCJ, secţia penală, încheierile nr. 133/RC din 05.03.2024, nr. 239/RC din 17.04.2024, nr. 304/RC din 15.05.2024, nr. 662/RC din 24.10.2023, nr. 486/RC din 18.09.2024, nr. 364/RC din 17.06.2025, nr. 288/RC din 20.05.2025).

În cauză, instanţa de apel a apreciat că inculpatului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Ca atare, prin conţinutul lor, motivele de recurs în casaţie prezentate de recurentul inculpat A. nu pun în discuţie elemente de natură a fi circumscrise, nici măcar formal, cazului de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. sau altor cazuri de casaţie dintre cele prevăzute expres şi limitativ de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., iar din această perspectivă cererea sa de recurs în casaţie nu respectă condiţia de admisibilitate prevăzută de art. art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a deciziei atacate, se constată că dispoziţiile art. 441 din C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanţei care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completului care judecă recursul în casaţie să suspende executarea hotărârii.

În acest context, al constatării neîntrunirii cumulative a cerinţelor prevăzute de lege privind admisibilitatea cererii de recurs în casaţie, Înalta Curte apreciază redundantă examinarea cererii de suspendare a executării hotărârii recurate formulate de recurentul A..

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1032/A din data de 25 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1032/A din data de 25 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 decembrie 2025.