Admissibility of constitutional challenge to military procedural cost provisions for alleged legislative amendment rather than constitutional violation

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 13 august 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă cererea contestatorului-petent A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272-275 din C. proc. pen. raportat la art. 1, art. 24, art. 56 din Constituţia României, ca inadmisibilă.

S-a făcut menţiunea căii de atac a recursului în termen de 48 de ore de la comunicare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că petentul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272-275 din C. proc. pen.

În notele scrise depuse la dosar, acesta a susţinut că prevederile art. 272-275 din C. proc. pen. sunt constituţionale numai în măsura în care, până la acordarea cuvântului pe fond, există dovezi ale stabilirii cuantumului cheltuielilor avansate de stat, conform elementelor de fapt prevăzute de art. 97 din C. proc. pen., respectiv a bonurilor, chitanţelor, a facturilor, a normativelor, pentru că numai aşa acestea pot fi cunoscute de parte, iar aceasta îşi poate exercita dreptul la apărare, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru ca procurorul de şedinţă, în virtutea interesului general, să nu fie exclus de la stabilirea tuturor consecinţelor procesului penal, fapt care dacă se întâmplă, este sancţionat întotdeauna cu nulitatea absolută, potrivit art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

A susţinut că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare formulate, inclusiv legătura cu soluţionarea cauzei, sens în care a făcut trimitere la dosarul nr. x/2025 al Curţii de Apel Ploieşti şi al Tribunalui Dâmboviţa, în cadrul căruia la termenul din 26.06.2025, până la darea cuvântului pe fond, nu se găsea nicio dovadă a efectuării în fapt a vreunei cheltuieli de judecată în avans. Cu toate acestea, tribunalul l-a obligat la plata a 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Petentul a mai apreciat că sunt încălcate dispoziţiile art. 1, art. 24 şi art. 56 din Constituţia României.

Analizând condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prima instanţă a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de una din părtile din dosar şi vizează texte de lege în vigoare, fiind îndeplinită şi condiţia negativă constând în aceea că dispoziţiile menţionate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Însă, instanţa a constatat că nu este întrunită condiţia referitoare la legătura dispoziţiilor legale criticate ca nefiind conforme cu legea fundamentală cu soluţionarea cauzei.

Astfel, s-a constatat că deşi petentul susţine că dispoziţiile art. 272-275 din C. proc. pen. încalcă prevederile art. 1, art. 24 şi art. 56 din Constituţia României, acesta nu a invocat o contradicţie între respectivele dispoziţii legale şi un principiu sau o prevedere constituţională, ci doar a făcut trimitere la dispoziţiile constituţionale mai sus menţionate.

În acest context, prima instanţă a reţinut că autorul tinde, în fapt, la modificarea textelor legislative, prin completarea sau modificarea acestora, aspect ce nu ţine de competenţa instanţei de contencios constituţional, fiind atributul puterii legislative.

În consecinţă, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272-275 din C. proc. pen., formulată de petentul A..

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, recurentul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 26.08.2025, fiind repartizată aleatoriu cu termen de judecată la data de 15.10.2025, când s-a dispus amânarea judecării cauzei, faţă de împrejurarea că procurorul nu a participat la soluţionarea dosarului, nefiind o cauză care să justifice urgenţa, având în vedere Hotărârea nr. 2 adoptată în Adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La data de 14 octombrie 2025, recurentul a transmis la dosar o cerere prin care a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu următoarea întrebare:

"Dacă stabilirea cheltuielilor judiciare, de care se face vorbire în art. 272 din C. proc. pen., s-a făcut în mod subiectiv de către judecătorii instanţelor penale, după rămânerea în pronunţare, fără ca în prealabil, până la darea cuvântului pe fond, existenţa respectivelor să fi fost pusă în discuţia părţilor şi a procurorului de şedinţă, este admisibilă, ulterior, pe cale separată, invocarea nulităţii absolute de către oricine are un interes, datorită nerespectării dreptului fundamental la apărare al părţilor, garantat pe tot parcursul de art. 24 din Constituţia României şi art. 10 din C. proc. pen., precum şi datorită excluderii procurorului de şedinţa de la stabilirea tuturor consecinţelor procesului penal, fapt sancţionat expres cu nulitatea absolută potrivit art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen..?"

De asemenea, la data de 24 noiembrie 2025, recurentul a transmis o cerere prin care a solicitat să se aibă în vedere că în dezlegarea înţelesului prevederilor art. 272 din C. proc. pen. sunt incidente prevederile art. 475 şi art. 476 din C. proc. pen., şi nu prevederile similare din materia civilă pe care din eroare le-a invocat.

La termenul de judecată din 26.11.2025 au avut loc dezbaterile, concluziile recurentului şi ale parchetului fiind redate pe larg în cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.

În esenţă, recurentul a solicitat admiterea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte recursul formulat, a solicitat admiterea acestuia şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 272-275 din C. proc. pen., apreciind că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, inclusiv condiţia vizând legătura cu soluţionarea cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat, în esenţă, respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală cu întrebarea formulată de recurent, ca inadmisibilă, apreciind că nu este utilă soluţionării cauzei.

Referitor la recursul formulat, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, întrucât în realitate se tinde la modificarea/completarea textelor de lege ce fac obiectul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Prealabil, în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa de control judiciar constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a cererii formulate de recurent.

Astfel, din examinarea dispoziţiilor art. 475 din C. proc. pen. se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor trei condiţii: să existe o cauză în curs de judecată, iar instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea ei în ultimă instanţă; soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare.

Raportând aceste condiţii de admisibilitate la sesizarea ce face obiectul prezentei cauze, Înalta Curte consideră că nu sunt îndeplinite cumulativ toate aceste condiţii.

Astfel, în ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită din perspectiva inexistenţei unei veritabile chestiuni de drept care să necesite o dezlegare din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Deşi în cuprinsul dispoziţiilor art. 475 din C. proc. pen. nu se menţionează expres, cu ocazia verificării admisibilităţii sesizării, trebuie analizată şi existenţa unei veritabile chestiuni de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aşa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Referitor la sintagma "chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei", în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că sesizarea trebuie să ducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce ţin de particularităţile cauzei (Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015; Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016; Decizia nr. 4 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 12 aprilie 2017; Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018).

În jurisprudenţa sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că scopul acestei proceduri este de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile şi dificile de drept. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie efectuată, conform art. 475 din C. proc. pen., doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce, care ar putea da naştere mai multor soluţii (Decizia nr. 16 din 22 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 3 iulie 2015; Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016; Decizia nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016). Interpretarea urmăreşte cunoaşterea înţelesului exact al normei, clarificarea sensului şi scopului acesteia, aşa încât procedura hotărârii prealabile nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate (Decizia nr. 19 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016).

În prezenta cauză în care a fost formulată cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se impune observaţia că nu există dificultăţi de interpretare a dispoziţiilor supuse dezlegării ce impun apelarea la mecanismul de asigurare a unei practici judiciare unitare, prin pronunţarea unei hotărâri prealabile.

De altfel, problema de drept care face obiectul prezentei sesizări nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept deoarece nu există o reală neclaritate, lecturarea normei juridice incidente fiind suficientă pentru a înţelege voinţa legiuitorului, fără a fi necesară o dezlegare din partea instanţei supreme în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 272 din C. proc. pen., cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, administrarea şi, după caz, valorificarea în cursul procesului penal a bunurilor indisponibilizate, onorariile avocaţilor, precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea procesului penal se acoperă din sumele avansate de stat sau plătite de părţi.

Înalta Curte observă că prin întrebarea formulată, în esenţă, recurentul este interesat dacă poate invoca nulitatea absolută a cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina sa, în condiţiile în care apreciază că acestea au fost stabilite în mod subiectiv de către judecător, după ce au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, iar la dosar nu există dovezi în sensul art. 97 din C. proc. pen., şi atât el, cât şi procurorul nu au participat la stabilirea acestora. Cu alte cuvinte, ceea ce urmăreşte recurentul este ca textul de lege să prevadă că respectivele cheltuieli trebuie dovedite prin mijloace de probă, respectiv chitanţe, bonuri, normative, şi să se pună în discuţia părţilor stabilirea acestora.

Or, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa de a modifica dispoziţia legală pe calea mecanismului prev. de art. 475 din C. proc. pen. pentru a introduce în cadrul dispoziţiilor art. 272 din C. proc. pen. condiţia potrivit căreia cheltuielile judiciare să fie dovedite prin mijloace probă şi să fie stabilite după punerea în discuţia părţilor.

Pe cale de consecinţă, având în vedere aspectele menţionate anterior, instanţa de control judiciar urmează a respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Examinând recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 13 august 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2025, Înalta Curte constată că este nefondat în considerarea următoarelor argumente:

Astfel, Înalta Curte, în recurs, examinând cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 necesare a fi îndeplinite cumulativ pentru admiterea cererii de sesizare, constată că, în speţă, sunt îndeplinite primele trei condiţii prevăzute de lege, respectiv: excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată (Curtea de Apel Ploieşti) învestite cu soluţionarea contestaţiei împotriva sentinţei penale nr. 202 din 07.05.2025 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul nr. x/2025, de către o persoană având calitatea de contestator în speţă şi vizează texte de lege aflate în vigoare (art. 272 - 275 din C. proc. pen.), care nu au fost anterior declarate neconstituţionale în raport cu criticile formulate.

Însă, referitor la condiţia privind legătura normelor ce fac obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită.

Înalta Curte subliniază că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză. Legătura dintre norma ce face obiectul excepţiei şi soluţionarea cauzei este, prin urmare, o condiţie de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale. Mai exact, această condiţie presupune ca norma invocată să orienteze soluţia din cauză.

În acest sens, Înalta Curte reaminteşte că, însăşi Curtea Constituţională a României, prin decizia nr. 385 din 04 iunie 2019 (publicată în Monitorul Oficial nr. 862 din 25 octombrie 2019), a stabilit că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicarea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

De asemenea, raportat la caracterul de remediu procesual de ordine publică care poate fi invocat în orice etapă a procesului penal, relevanţa excepţiei de neconstituţionalitate trebuie analizată în concret în raport cu procedura şi faza procesuală în care este invocată.

În aceste coordonate, procedând la evaluarea admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272-275 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recurentul A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate vizând dispoziţiile anterior menţionate, în cauza nr. 256/120/2025 a Curţii de Apel Ploieşti, având ca obiect contestaţia formulată împotriva sentinţei penale nr. 202 din 07.05.2025 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa.

În esenţă, se reţine că, prin cererea de sesizare, autorul excepţiei pretinde că textele de lege criticate, care se referă la cheltuielile judiciare, sunt constituţionale doar în măsura în care, până la acordarea cuvântului pe fondul cauzei, la dosarul cauzei există dovezi ale stabilirii cuantumului cheltuielilor avansate de stat, conform elementelor de fapt prevăzute de art. 97 din C. proc. pen. (respectiv bonuri, chitanţe, facturi, normative).

Criticând pentru neconstituţionalitate conţinutul art. 272-275 din C. proc. pen., recurentul A. şi-a exprimat nemulţumirea faţă de împrejurarea că prin sentinţa penală nr. 202 din 07.05.2025 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul nr. x/2025, a fost obligat la plata sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în condiţiile în care acestea nu au fost dovedite prin bonuri, chitanţe, normative şi nici nu au fost puse în discuţia părţilor.

În aceste condiţii, faţă de motivele invocate de recurent în susţinerea excepţiei, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că nu este întrunită condiţia referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor legale criticate ca fiind neconforme cu legea fundamentală.

Aşa cum a fost formulată în cauza de faţă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale reiese că prin excepţia invocată se critică reglementarea legiuitorului în privinţa cheltuielilor judiciare, recurentul solicitând în realitate modificarea textului legal, în sensul introducerii condiţiei probării în sensul art. 97 din C. proc. pen. a cheltuielilor judiciare şi punerea cuantumului stabilit în discuţia părţilor, înainte de acordarea cuvântului pe fondul cauzei.

Înalta Curte constată că prin excepţia invocată nu se formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci se susţin aspecte care ţin de modificarea legislativă a unor texte de lege pe care autorul excepţiei le contestă, atribut care revine doar puterii legislative, nu şi Curţii Constituţionale, care nu poate modifica, adăuga sau abroga prevederi legale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prin motivele aduse în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, rezultă că, în realitate, recurentul A. contestă conţinutul reglementărilor legiuitorului din cuprinsul dispoziţiilor legale ale art. 272-275 din C. proc. pen., prin excepţia invocată tinzându-se la modificarea textului de lege în sensul dorit de acesta. Or, dispoziţiile criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei având ca obiect contestaţia formulată de acesta.

În raport cu aceste argumente, Înalta Curte constată că în cauza de faţă nu există o legătură efectivă şi necesară între pronunţarea unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 13 august 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2025.

Faţă de soluţia dispusă, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu întrebarea "Dacă stabilirea cheltuielilor judiciare, de care se face vorbire în art. 272 din C. proc. pen., s-a făcut în mod subiectiv de către judecătorii instanţelor penale, după rămânerea în pronunţare, fără ca în prealabil, până la darea cuvântului pe fond, existenţa respectivelor să fi fost pusă în discuţia părţilor şi a procurorului de şedinţă, este admisibilă, ulterior, pe cale separată, invocarea nulităţii absolute de către oricine are un interes, datorită nerespectării dreptului fundamental la apărare al părţilor, garantat pe tot parcursul de art. 24 din Constituţia României şi art. 10 din C. proc. pen., precum şi datorită excluderii procurorului de şedinţa de la stabilirea tuturor consecinţelor procesului penal, fapt sancţionat expres cu nulitatea absolută potrivit art. 281 (1) lit. d) din C. proc. pen..?", formulată de recurentul A..

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 13 august 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2025.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2025.