Typicity of computer falsification: fictitious online identity lacking legal consequences and unauthorized access to public platforms

Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 14 din 23.01.2024, printre altele, Tribunalul Vâlcea a condamnat pe inculpatul A., în baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din C. proc. pen., la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, în regim de executare, la care s-a adăugat pedeapsa amenzii penale în sumă de 4.400 RON (110 zile-amendă în cuantum de 40 RON corespunzător unei zile-amendă) calculată potrivit art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen., şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani, pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., înşelăciune care a produs consecinţe deosebit de grave în formă continuată (65 acte materiale), prev. de art. 2561 din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., fals informatic în formă continuată (65 acte materiale), prev. de art. 325 din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., spălarea banilor, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 61 alin. (1), (2), (3) şi (4) lit. b) din C. pen.

A aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 63 alin. (1) din C. pen., a atras atenţia inculpatului A. că, dacă, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., cu referire la art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului A. durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu de la data de 02.06.2022 la data de 02.11.2022.

În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 10 luni închisoare, în regim de detenţie, şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani, pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., înşelăciune care a produs consecinţe deosebit de grave în formă continuată (147 acte materiale), prev. de art. 2561 din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., fals informatic în formă continuată (147 acte materiale), prev. de art. 325 din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., şi spălarea banilor, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.

A aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., cu referire la art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului B. durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu de la data de 02.06.2022 la data de 02.11.2022.

A dispus soluţie pe latură penală şi cu privire la inculpatul C..

În baza art. 397 din C. proc. pen., art. 19 C. proc. pen., art. 25 C. proc. pen., rap. la art. 1357 şi urm. din C. civ., a admis acţiunea civilă exercitată de către persoanele vătămate constituite părţi civile şi a obligat pe inculpaţii B., A. şi C. la plata către acestea a unor sume de bani, conform dispozitiv.

A luat act că persoanele vătămate D., E., F., G., H., I. şi J. nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. rap. la art. 249 din C. proc. pen., a menţinut măsurile asiguratorii dispuse în cursul urmăririi penale, conform dispozitivului.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpatul B. a sumei de 230.850 coroane cehe.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri rap. la art. 112 lit. b) şi f) din C. pen., a dispus confiscarea specială a unor bunuri şi substanţe ridicate de la inculpatul A., conform dispozitiv.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. rap. la art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen., a dispus confiscarea specială a anumitor bunuri ridicate de la inculpatul B., conform dispozitiv.

În temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. f) din C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpaţii B. şi A. a anumitor bunuri, conform dispozitiv.

A obligat pe inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu rămânând în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, printre alţii, şi inculpaţii B. şi A..

Prin decizia penală nr. 481/A din data de 24 aprilie 2025, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B. şi A. şi de părţile civile: K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB. şi CC., reprezentate de apărătorul desemnat din oficiu, avocat DD., împotriva sentinţei penale nr. 14 din 23 ianuarie 2024 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

A obligat pe apelanţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu rămânând în sarcina statului, conform dispozitiv.

Pentru a decide astfel, în ce îl priveşte pe inculpatul A., curtea de apel a constatat că în mod corect prima instanţă a reţinut că, în drept, faptele acestuia, care în luna iunie 2020 a aderat la grupul infracţional constituit de EE. şi B., grup constituit în scopul comiterii infracţiunilor de înşelăciune, fals informatic şi spălare de bani, în cadrul căruia a acţionat în perioada iunie 2020- iunie 2022, colaborând în cadrul grupării cu cei doi, dar şi cu alte persoane, inculpatul având rolul de comitere împreună cu ceilalţi membri a infracţiunilor de înşelăciune şi fals informatic (activitatea sa materializându-se, în mod coordonat, în procurarea şi administrarea fizică a cartelelor emise de operatorul de telefonie FF., necesare în activitatea de configurare a adreselor fictive de poştă electronică şi la postarea de anunţuri fictive de vânzare; configurarea adreselor fictive de poştă electronică necesare în activitatea de postare de anunţuri fictive de vânzare; postarea anunţurilor frauduloase pe platformele on line), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, s-a constatat că în mod corect judecătorul de la prima instanţă a reţinut că, în drept, faptele aceluiaşi inculpat care, în perioada iunie 2020 - mai 2022, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale unice, împreună cu EE. şi B., în diferite participaţii, în calitate de coautor, a indus în eroare, prin prezentarea ca adevărată a faptului că ar deţine autovehicule spre vânzare şi prin folosirea de nume mincinoase şi mijloace frauduloase, un număr de 65 de cetăţeni străini, respectiv persoanele vătămate, GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., BB., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM. şi NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ. (acte materiale consumate) şi persoanele vătămate I., J. (acte materiale rămase în forma tentativei) cu ocazia desfăşurării unor tranzacţii în mediul on-line, să vireze suma totală de 501.840,49 euro (12.402955,875 coroane cehe şi 4400 euro) corespunzătoare cumpărării unor autovehicule, pe care în realitate nu le deţineau, în conturi bancare, aparţinând unor complici ai săi, ulterior sumele de bani intrând în posesia sa, urmărind să obţină un folos patrimonial injust pentru sine şi pentru alţii, cauzând pagube persoanelor vătămate care au virat sumele de bani şi nu au primit respectivele bunuri întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune care a produs consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 2561 din C. pen. raportat la. 244 alin. (1), (2) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (65 acte materiale).

Totodată, s-a constatat că în mod corect s-a reţinut de prima instanţă că, în drept, faptele inculpatului A., care, în perioada iunie 2020 - mai 2022, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în 65 de rânduri, în vederea comiterii infracţiunii de înşelăciune la adresa persoanelor vătămate menţionate mai sus a introdus şi modificat, fără drept, date informatice, respectiv a creat adrese de poştă electronică, introducând date informatice fictive, a postat anunţuri fictive, introducând date informatice fictive, a comunicat cu persoanele vătămate prin intermediul poştei electronice introducând date informatice fictive, rezultând astfel date necorespunzătoare adevărului (acte de identitate false, date de identificare false, facturi false, contracte false, documente de provenienţă false, etc.) în vederea producerii unei consecinţe juridice, respectiv a încheierii unor tranzacţii fictive privind bunuri care nu existau, în urma tranzacţiilor fiind prejudiciate persoane vătămate, victime a actelor delictuoase comise de autor, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals informatic în formă continuată, prev. de art. 325 din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (65 acte materiale), iar faptele aceluiaşi inculpat constând în aceea că în data de 15.02.2021, cunoscând că sumele de bani utilizate pentru achiziţia bunului provin din infracţiuni, cu scopul de a ascunde şi disimula natura provenienţei bunului, a procedat la înmatricularea autoturismului marca RRRR., an fabricaţie 2010, serie şasiu x, înmatriculat cu numărul VL27MCC, având o valoare estimată de 5.000 euro, pe numele mamei sale SSSS., creând astfel aparenţa că aceasta este proprietarul, în realitate bunul aparţinând inculpatului, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.

În ce priveşte fapta aceluiaşi inculpat, constând în aceea că în data de 02.06.2022, în vederea consumului, a deţinut la locuinţa situată în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. x, bloc A 17/1, apartament 18, judeţul Vâlcea, cantitatea de 1,29 grame canabis, drog de risc, s-a constatat că în mod corect prima instanţă a reţinut că, în drept, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc în vederea consumului, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea 143/2000.

Totodată, printre altele, s-a constatat că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că faptele inculpatului B., care, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în 147 de rânduri, în vederea comiterii infracţiunii de înşelăciune împotriva persoanelor vătămate menţionate în hotărâre, în perioada ianuarie 2019 - mai 2022, a introdus şi modificat, fără drept, date informatice, respectiv a creat adrese de poştă electronică introducând date informatice fictive, a postat anunţuri fictive, introducând date informatice fictive, a comunicat cu persoanele vătămate prin intermediul poştei electronice introducând date informatice fictive, rezultând astfel date necorespunzătoare adevărului (acte de identitate false, date de identificare false, facturi false, contracte false, documente de provenienţă false, etc.) în vederea producerii unei consecinţe juridice, respectiv a încheierii unor tranzacţii fictive privind bunuri care nu existau, în urma tranzacţiilor fiind prejudiciate persoane vătămate, victime a actelor delictuoase comise de autor, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals informatic în formă continuată, prev. de art. 325 din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (147 acte materiale).

În ce priveşte susţinerea inculpaţilor potrivit căreia infracţiunile de fals informatic nu există, curtea a constatat că în mod corect judecătorul de la prima instanţă a reţinut că postarea de anunţuri de vânzare fictive, crearea unor adrese de poştă electronică cu datele unor persoane nereale - prin intermediul cărora s-au purtat discuţiile cu persoanele vătămate urmate de trimiterea unor documente în format electronic completate cu date nereale (acte de identitate, facturi fiscale, contracte şi documente de provenienţă, fotografii), dar şi contrafacerea unor pagini web ale unor companii de transport care urmau să garanteze tranzacţia şi să livreze bunul, de o asemenea manieră încât să ofere aparenţa că aparţine unei entităţi legitime (kansped.com, euroway-transport.com), rezultând aşadar date necorespunzătoare adevărului, se circumscriu, atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv, infracţiunii de fals informatic şi nu sunt absorbite în conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, al cărei element material constă în acţiunea de inducere în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase (în cazul de faţă, deţinerea în vederea vânzării a autovehiculelor) în scopul de a obţine un folos patrimonial injust, prin mijloace frauduloase care constituie prin ele însele infracţiunea de fals informatic.

La data de 02 iunie 2025 (data poştei), recurentul A. a formulat recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 481/A din data de 24 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, recurentul a criticat faptul că instanţa de apel nu a valorificat dispoziţiile prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002, urmare a denunţului făcut în cauză, pedeapsa fiind astfel stabilită în alte limite decât cele prevăzute de lege, invocând incidenţa art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.,.

Totodată, recurentul a arătat că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals informatic, prev. de art. 325 din C. pen., cu argumentarea că norma incriminează în concret o intervenţie asupra unor date informatice. Recurentul a arătat în esenţă că infracţiunea de fals informatic în varianta faptică a creării unui cont fals pe o reţea de socializare presupune uzurparea identităţii unei persoane, iar nu simpla creare a unui cont cu identitate fictivă cum este cazul în speţă.

Recurentul a mai arătat că simpla creare a unui cont pe o platformă informatică folosind o identitate fictivă nu are aptitudinea prin ea însăşi de a produce consecinţe juridice. Cu alte cuvinte, s-a învederat faptul că publicarea unui anunţ de vânzare pe o platformă online privind un bun inexistent, constituie în concret, un act preparator în vederea comiterii unei infracţiuni de înşelăciune prin mijloace informatice, iar faptul că anunţul a fost publicat pe un cont creat folosind date fictive de identificare care nu aparţin niciunei alte persoane nu realizează elementele constitutive ale infracţiunii de fals informatic.

S-a mai arătat că prin modalitatea de operare reţinută nu s-a intervenit asupra unor date informatice stocate într-un sistem informatic.

Având în vedere cele expuse, recurentul a arătat că se impune achitarea pentru infracţiunea de fals informatic, iar în ceea ce priveşte celelalte infracţiuni a solicitat reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, conform art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., având în vedere circumstanţele sale personale şi participaţia penală redusă.

În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, recurentul a invocat neclaritatea acuzaţiei penale, precum şi greşita reţinere a situaţiei de fapt cu privire la o serie de acte materiale, solicitând, în esenţă, reinterpretarea probelor şi stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Totodată, a criticat modalitatea de soluţionare a laturii civile, precum şi măsurile asigurătorii instituite în cauză.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 481/A din data de 24 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., dar şi pe cele prev. de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 438 din C. proc. pen. relativ la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 18 septembrie 2025, Înalta Curte, judecătorul de filtru, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., o admis în principiu recursul în casaţie numai sub aspectul incidenţei cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. în privinţa infracţiunii de fals informatic.

În concret, s-a reţinut că recurentul critică tipicitatea obiectivă a infracţiunii de fals informatic, în considerarea faptului că lipseşte elementul material al infracţiunii de fals informatic, prev. de art. 325 din C. pen., precum şi cerinţa esenţială ataşată elementului material constând în aceea ca scopul activităţilor desfăşurate pentru a rezulta date necorespunzătoare să fie acela de a produce consecinţe juridice.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 481/A din data de 24 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. în principiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recursul în casaţie declarat de recurentul A. a fost admis în principiu exclusiv cu privire la motivele expuse în cererea introductivă vizând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. în privinţa infracţiunii de fals informatic pentru care a fost condamnat.

Potrivit cazului de casare menţionat, sunt supuse casării hotărârile atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reţine că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, priveşte situaţiile în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea, fie se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea, indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator.

Înalta Curte subliniază de asemenea că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie.

Analizând, în aceste coordonate, criticile formulate de recurentul inculpat cu privire la latura obiectivă a infracţiunii de fals informatic prevăzută de art. 325 din C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că situaţia de fapt valorificată prin decizia recurată constă, în esenţă, în aceea că în luna iunie 2020, inculpatul A. a aderat la grupul infracţional constituit de inculpaţii EE. şi B., grup constituit în scopul comiterii infracţiunilor de înşelăciune, fals informatic şi spălare de bani, în cadrul căruia a acţionat în perioada iunie 2020- iunie 2022, colaborând în cadrul grupării cu cei doi, dar şi cu alte persoane.

S-a reţinut, cu titlu definitiv, că inculpatul a participat la infracţiunile scop, de înşelăciune şi de fals informatic, inculpatul fiind cel care a procurat şi folosit cartelele emise de operatorul de telefonie FF., pentru a configura căsuţe de poştă electronică necesare înscrierii pe platforma de vânzări utilizată la postarea de anunţuri fictive de vânzare în perioada iunie 2020 - mai 2022. Astfel, în vederea configurării contului de utilizator, era necesară introducerea unui cod transmis pe un număr de telefon indicat de utilizator, inculpatul A. fiind cel care a achiziţionat şi a folosit cartele telefonice în acest scop.

În concret, prin intermediul platformei de vânzare online urmare a deschiderii unor conturi prin utilizarea unor numere de telefon şi a unei căsuţe de poştă electronică creată folosind identităţi fictive, inculpatul A. împreună cu ceilalţi inculpaţi au indus în eroare 65 de persoane vătămate prezentând ca adevărat faptul că ar deţine autovehicule spre vânzare, obţinând foloase materiale injuste şi cauzând o pagubă persoanelor vătămate care au virat sumele de bani fără a primi autoturismele respective.

În ce priveşte infracţiunea de fals informatic, s-a reţinut punctual că aceasta ar consta în aceea că, în perioada iunie 2020 - mai 2022, inculpatul A., în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în 65 de rânduri, în vederea comiterii infracţiunii de înşelăciune, a introdus şi modificat, fără drept, date informatice, respectiv a creat adresele de poştă electronică, prin intermediul cărora s-a realizat comunicarea cu persoanele vătămate, introducând date fictive privind identitatea utilizatorului.

S-a mai reţinut că, în vederea încheierii tranzacţiilor, prin intermediul aceloraşi căsuţe de poştă electronică au fost încărcate şi transmise în ataşament: acte de identitate false, precum şi facturi, contracte şi documente de provenienţă privind bunuri care nu existau.

În ce priveşte infracţiunile de fals informatic, instanţa de apel a reţinut punctual că postarea de anunţuri de vânzare fictive, crearea unor adrese de poştă electronică cu datele unor persoane nereale - prin intermediul cărora s-au purtat discuţiile cu persoanele vătămate urmate de trimiterea unor documente în format electronic completate cu date nereale (acte de identitate, facturi fiscale, contracte şi documente de provenienţă, fotografii), dar şi contrafacerea unor pagini web ale unor companii de transport care urmau să garanteze tranzacţia şi să livreze bunul -de o asemenea manieră încât să ofere aparenţa că aparţine unei entităţi legitime (kansped.com, euroway-transport.com), reprezintă date necorespunzătoare adevărului şi se circumscriu, atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv, infracţiunii de fals informatic, nefiind absorbite în conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, al cărei element material constă în acţiunea de inducere în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase (în cazul de faţă, deţinerea în vederea vânzării a autovehiculelor) în scopul de a obţine un folos patrimonial injust, prin mijloace frauduloase care constituie prin ele însele infracţiunea de fals informatic.

Invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurentul a susţinut, în esenţă, că faptele subsumate infracţiunii de fals informatic, în modalitatea în care au fost comise, constituie exclusiv mijlocul fraudulos folosit pentru a induce în eroare persoanele vătămate, condiţie de tipicitate obiectivă a infracţiunii de înşelăciune pentru care a fost condamnat, mijloc fraudulos care nu constituie prin el însuşi infracţiunea de fals informatic.

S-a susţinut că folosirea unor date de identitate fictive pentru a deschide căsuţe de poştă electronică folosite pe platforma de vânzări online în comunicarea cu persoanele vătămate, precum şi transmiterea unor documente false prin intermediul aceloraşi căsuţe poştale nu pot fi subsumate elementului material al infracţiunii de fals informatic, pe de o parte, în considerarea faptului că împrejurările necorespunzătoare adevărului nu se subsumează unor date informatice în sensul legii penale, ci exclusiv unor mijloace frauduloase folosite în vederea inducerii în eroare şi, pe de altă parte, faptele nu au aptitudinea de a produce eo ipso consecinţe juridice, atât timp cât datele de identificare folosite nu aparţin niciunei persoane.

Recursul în casaţie este fondat având în vedere că fapta de a deschide un cont pe o platformă de comerţ online furnizând o căsuţă poştală electronică creată prin folosirea unor date de identitate fictive, precum şi transmiterea prin intermediul acesteia a unor acte contrafăcute şi/sau fictive nu realizează cerinţele esenţiale ataşate elementului material al infracţiunii de fals informatic.

Sub un prim aspect, se constată că fapta de a menţiona date de identificare fictive privind utilizatorul căsuţei de poştă electronică înregistrată în sistemul informatic respectiv, nu are, prin natura sa, aptitudinea de a produce consecinţe juridice, având în vedere că această înregistrare nu atestă autenticitatea şi/sau veridicitatea datelor de identitate ale utilizatorului, singura verificare impusă de platforma de vânzări online fiind existenţa şi deţinerea numărului de telefon de contact furnizat.

Astfel, potrivit art. 325 din C. pen., constituie infracţiunea de fals informatic fapta de a introduce, modifica sau şterge, fără drept, date informatice ori de a restricţiona, fără drept, accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecinţe juridice.

Se observă prioritar că, în modalitatea alternativă a introducerii de date informatice, realizarea elementului material al infracţiunii de fals informatic presupune inserarea de date într-un sistem informatic astfel cum sunt acestea definite de art. 181 din C. pen., astfel încât crearea unui cont pe o platformă de vânzări online constituie o introducere a unor date într-un sistem informatic, datele aferente contului fiind prelucrate cu ajutorul unui program informatic şi stocate în spaţiile de stocare aparţinând unei reţele de dispozitive interconectate.

Cât priveşte celelalte condiţii de tipicitate obiectivă, din interpretarea literală a textului incriminator rezultă că, pentru întregirea elementului material al infracţiunii de fals informatic, norma penală impune constatarea întrunirii următoarelor cerinţe esenţiale: introducerea datelor să aibă loc sau să se efectueze fără drept şi să aibă ca rezultat date informatice necorespunzătoare adevărului având aptitudinea de a produce consecinţe juridice.

În ce priveşte prima cerinţă esenţială, Înalta Curte reţine că înţelesul sintagmei "fără drept" din cuprinsul normei de incriminare nu poate fi decât cel explicat în art. 35 alin. (2) din Capitolul I, Titlul III "Prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice" din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Astfel, în contextul exigenţelor de unitate terminologică impuse de prevederile art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în absenţa unei consacrări în norma de incriminare, semnificaţia sintagmei analizate se stabileşte în acord cu înţelesul "atribuit prin actul normativ care o instituie". Sub acest aspect reţinem că Titlul III din actul normativ amintit constituie materializarea demersului de transpunere în dreptul intern a prevederilor art. 7 din Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, adoptată la Budapesta la 23 noiembrie 2001, ratificată prin Legea nr. 64/2004, domeniul reglementării fiind expres stipulat în art. 34 din Capitolul 1 care prevede că, "... reglementează prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice, prin măsuri specifice de prevenire, descoperire şi sancţionare a infracţiunilor săvârşite prin intermediul sistemelor informatice, asigurându-se respectarea drepturilor omului şi protecţia datelor personale.".

Astfel, în contextul în care infracţiunea de fals informatic a fost incriminată pentru prima dată în legislaţia română prin art. 48 din Legea nr. 161/2003 şi ulterior prin art. 325 din C. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, fără ca acest din urmă act normativ să fi preluat toate definiţiile termenilor şi expresiilor folosite în reglementarea din legea specială anterioară, dispoziţiile acestuia se completează cu cele cuprinse în norma specială în măsura în care nu au fost abrogate.

Astfel, potrivit art. 35 alin. (2) din actul normativ menţionat "(2)În sensul prezentului titlu, acţionează fără drept (n.n. asupra unui sistem informatic) persoana care se află în una dintre următoarele situaţii: a) nu este autorizată, în temeiul legii sau al unui contract;/b) depăşeşte limitele autorizării;/c) nu are permisiunea, din partea persoanei fizice sau juridice competente, potrivit legii, să o acorde, de a folosi, administra sau controla un sistem informatic ori de a desfăşura cercetări ştiinţifice sau de a efectua orice altă operaţiune într-un sistem informatic".

Aşadar se impune a analiza dacă fapta unei persoane de a deschide şi de a utiliza un cont pe o platformă de comerţ online deschisă publicului furnizând o căsuţă poştală electronică creată prin folosirea unui nume fictiv se încadrează în vreuna dintre ipotezele legale expuse, efectuarea unei operaţiuni într-un sistem informatic fiind licită atunci când o persoană este autorizată în temeiul legii sau al unui contract şi acţionează în limitele autorizării ori are permisiunea persoanei competente să folosească, să administreze sau să controleze un sistem informatic, să desfăşoare cercetări ştiinţifice ori să efectueze orice altă operaţiune în cadrul sistemului informatic.

Se constată că, într-o astfel de ipoteză, nu se identifică o condiţie legală de autorizare, prima teză a lit. a) din art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 fiind inaplicabilă, pentru aceleaşi considerente nefiind incidentă nici ipoteza reglementată la lit. b) care are drept premisă preexistenţa unei autorizări speciale, ale cărei limite sunt depăşite prin raportare la "autorizarea în temeiul legii". Această din urmă concluzie se desprinde din considerentele Deciziei nr. 4/2021, pronunţată de instanţa supremă în dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală într-o situaţie similară privind deschiderea unui cont pe o reţea de socializare deschisă publicului cu deosebirea că datele privind utilizatorul erau reale şi aparţineau unei alte persoane, chestiune asupra căreia vom reveni.

În ceea ce priveşte teza a II-a a lit. a) a art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, respectiv lipsa unei autorizări în temeiul unui contract sau lit. c) a art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, acestea nu sunt incidente în cazul unei platforme de comerţ electronic având în vedere că nu se pune problema preexistenţei unui contract, permisiunea de utilizare fiind generală prin natura acestui serviciu, administratorul operând cu premisa de adresabilitate generală, orice persoană putând utiliza o astfel de platformă independent de crearea unui cont. Referitor la situaţia punctuală a creării unui cont de utilizator se observă că această operaţiune necesita menţionarea unui număr de telefon şi crearea unei căsuţe poştale electronice.

În consecinţă, singura ipoteză care poate conduce la eventuala concluzie a unei acţiuni "fără drept" este cea prevăzută de lit. b) a art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, care are drept premisă preexistenţa unui contract care permite utilizarea platformei ale cărui limite sunt depăşite de utilizator.

Or, cu privire la căsuţele de poştă electronică create de inculpatul A., s-a reţinut că datele de identitate ale deţinătorului, respectiv cele privind numele şi prenumele, au fost fictive, fără însă a se identifica termenii sau condiţiile de utilizare/clauza contractuală încălcată prin crearea unui cont personal utilizând un nume fictiv, astfel încât nu este îndeplinită premisa acţionării fără drept asupra unui sistem informatic reglementate de art. 35 alin. (2) lit. b) din Capitolul I, Titlul III din Legea nr. 161/2003 în condiţiile în care instanţa de recurs în casaţie nu este abilitată să reevalueze probatoriul administrat sub acest aspect.

Se reţine, de asemenea, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în considerentele Deciziei nr. 4/2021 că îndeplineşte cerinţa esenţială ataşată elementului material ca acţiunea să fie "fără drept" crearea unui cont într-un sistem informatic -platformă digitală de socializare- prin introducerea unor date reale cu caracter personal prin încălcarea manifestării de voinţă a persoanei a cărei identitate a fost uzurpată în lipsa unei dispoziţii legale sau a unui contract cu persoana căreia îi aparţin datele, situaţie ce nu se regăseşte în datele factuale reţinute prin decizia recurată în contextul în care nu s-a reţinut că numele şi prenumele folosite ar aparţine altor persoane pentru a fi incidentă ipoteza unui "furt de identitate", iar instanţa de recurs în casaţie nu este abilitată să reevalueze probatoriul administrat nici sub acest aspect.

Independent de îndeplinirea sau nu a condiţiei privind acţionarea fără drept asupra unui sistem informatic, Înalta Curte constată că în cauză nu este realizată condiţia de tipicitate constând în aceea ca acţiunea subsumată elementului material să aibă ca rezultat date informatice necorespunzătoare adevărului având aptitudinea de a produce consecinţe juridice.

În ce priveşte această cerinţa esenţială trebuie subliniat faptul că spre deosebire de noţiunea de fals în înţelesul său obişnuit ce include tot ceea ce nu corespunde adevărului, norma penală incriminează falsificarea exclusiv atunci când falsul are aptitudinea de a produce consecinţe juridice, legea penală nu incriminează orice denaturare a adevărului, ci doar pe aceea care poate aduce atingere uneia dintre valorile sociale ocrotite -patrimoniul, persoana, etc., această din urmă cerinţă esenţială privind potenţialul acţiunii de falsificare de a produce consecinţe juridice fiind de esenţa oricărei infracţiuni de fals.

Ca atare, în lipsa unui astfel de potenţial fapta este lipsită de conotaţie penală independent de scopul urmărit de făptuitor, nefiind susceptibilă de a pune în pericol valoarea socială ocrotită de norma penală atunci când datele informatice necorespunzătoare adevărului nu sunt apte in abstracto să producă consecinţe juridice fapta nefiind idonee, astfel că, cerinţa legală privind scopul utilizării datelor necorespunzătoare adevărului din cuprinsul normei de incriminare are o dublă valenţă, obiectivă şi subiectivă.

Relevant sub acest aspect este argumentul de interpretare teleologică ce se desprinde din Raportul explicativ al Convenţiei Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, cu referire la art. 7, argument avut în vedere şi în dezlegarea obligatorie dată de instanţa supremă prin Decizia nr. 4/2021 deja menţionată potrivit căruia:

- scopul incriminării a fost acela de a crea o infracţiune paralelă cu falsificarea de documente tangibile, pentru completarea lacunelor din dreptul penal legate de falsurile tradiţionale, care necesită lizibilitatea vizuală a declaraţiilor sau declaraţiilor înscrise într-un document şi care nu se aplică datelor stocate electronic. Falsificarea computerizată presupune crearea sau modificarea neautorizată a datelor stocate, astfel încât acestea să dobândească o valoare probatorie. Interesul juridic protejat este securitatea şi fiabilitatea datelor electronice care pot avea consecinţe pentru relaţiile juridice (paragraful 81);

- dispoziţia acoperă datele care echivalează cu un document public sau privat, care are efecte juridice. Introducerea neautorizată de date corecte sau incorecte despre o situaţie care corespunde realizării unui document fals. Modificări ulterioare (modificări, variaţii, modificări parţiale), ştergeri (ştergerea datelor dintr-un mediu de date) şi suprimarea (reţinerea, ascunderea datelor) corespund în general falsificării unui document autentic (paragraful 83).

Legiuitorul român a păstrat raţiunea incriminării prin aceea că a inclus infracţiunea de fals informatic în categoria infracţiunilor "Falsuri în înscrisuri" reglementate în cuprinsul Capitolul III al Titlului VI din C. pen., al căror obiect juridic generic comun, ratio legis, impune ca interpretarea falsului informatic să fie consonantă cu interpretarea celorlalte infracţiuni de fals în înscrisuri. În contextul în care infracţiunea de fals informatic completează capitolul falsurilor în înscrisuri, obiectul juridic special al infracţiunii ce face obiectul acuzaţiei este reprezentat de relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă în legătură cu încrederea publică în autenticitatea datelor informatice stocate, ceea ce presupune ca datele informatice protejate să aibă aptitudinea, chiar prin natura lor, de a produce consecinţe juridice. Ca atare, intenţia legiuitorului a fost de a acoperi toate formele prin care pot fi contrafăcute, falsificate înscrisurile, datele informatice fiind considerate "înscrisuri electronice".

Or, deşi informaţiile introduse cu ocazia creării unui cont de utilizator se încadrează în noţiunea de date informatice fiind prelucrate printr-un sistem informatic, norma de incriminare protejează exclusiv acele date care se bucură de ocrotirea legii penale prin intermediul incriminării faptei de fals analizate, date asupra cărora sistemul informatic are aptitudinea de a face dovada realităţii şi autenticităţii lor, respectiv cele cu privire la care înscrierea în sistemul informatic le conferă forţă probantă, date a căror autenticitate şi/sau realitate este atestată de sistemul informatic.

Referitor la situaţia de fapt reţinută în cuprinsul deciziei recurate se constată că aceasta vizează, în esenţă, un fals privind identitatea comis în mediul online, or, infracţiunea de fals privind identitatea este incriminată doar în ipoteza în care atribuirea unei identităţi nereale se realizează în faţa unei persoane dintre cele prevăzute la art. 175 din C. pen., respectiv într-un context care prin natura sa este generator de consecinţe juridice, cerinţă legală valabilă indiferent dacă prezentarea se realizează în mediul real sau digital, ceea ce nu este cazul în speţă.

Prin urmare, arogarea unei identităţi fictive pe o platformă online nu este de natură prin ea însăşi să producă consecinţe juridice, identitatea utilizatorului unui cont nefiind relevantă în raporturile juridice căreia utilizarea acesteia îi dă naştere, în condiţiile în care deţinătorul unui cont beneficiază de drepturi şi are obligaţii în virtutea calităţii sale de client, iar nu a identităţii, raporturile juridice neavând caracter intuituu personae, datele de identificare referitoare la numele utilizatorului nefiind menite a face dovada unei situaţii faptice relevante.

Ca urmare, cerinţa esenţială constând în aceea ca fapta de introducere de date într-un sistem informatic să aibă ca rezultat date informatice necorespunzătoare adevărului în sensul infracţiunii de fals informatic, trebuie să fie interpretată limitat la obiectul juridic şi la ratio legis al incriminării. Datele necorespunzătoare adevărului, stricto sensu, trebuie să se refere la date a căror necorespondenţă cu adevărul să fie prin natura lor apte să genereze consecinţe juridice. Cu alte cuvinte, operând comparaţia cu celelalte infracţiuni de falsuri în înscrisuri, necorespondenţa datelor cu realitatea trebuie să fie similară cu situaţia necorespondenţei unui înscris oficial sau a unui înscris sub semnătură privată cu realitatea asupra căruia înscrisul respectiv are forţă probantă, respectiv să aibă aptitudinea de a proba un element factual, să creeze aparenţa de realitate/autenticitate asupra unei chestiuni relevante cu consecinţe asupra drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane. Ca atare, este necesar ca datele nereale introduse să reprezinte date asupra cărora sistemul informatic face dovada autenticităţii lor. Astfel, deşi datele informatice privind numele utilizatorului căsuţei de poştă electronică ataşată unui cont folosit pe platforma de vânzări online nu au corespondent în realitate, acestea nici nu creează premisele producerii de consecinţe juridice şi prin aceasta nu au aptitudinea de a crea o stare de pericol pentru încrederea publică ce se acordă veridicităţii/autenticităţii datelor informatice prelucrate, constituind simple date mincinoase.

Arogarea unei identităţi fictive prin simpla furnizare a unei căsuţe de poştă electronică creată prin furnizarea unui nume nereal cu ocazia deschiderii şi/sau utilizării unui cont pe o platformă comercială online deschisă publicului şi care nu solicită dovezi privind identitatea deţinătorului, nu realizează condiţia de tipicitate a infracţiunii de fals informatic cu referire la cerinţa ca acţiunea să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului în sensul normei de incriminare întrucât nu produce consecinţe juridice, falsul cu privire la identitate fiind sancţionat doar în raport de o instituţie publică sau în ipoteza unui furt de identitate când afectează drepturile unui terţ.

Cu privire la acest din urmă aspect, instanţa supremă a statuat în interpretarea obligatorie a normei de incriminare, prin Decizia nr. 4/2021 mai susamintită că crearea unui cont prin uzurparea identităţii unei persoane, prin introducerea de date reale care permit identificarea respectivei persoane, echivalează cu o falsificare a manifestării de voinţă a acesteia şi creează o percepţie contrară realităţii în privinţa titularului respectivului cont şi realizează cerinţa esenţială privind datele necorespunzătoare adevărului. Relevantă pentru cauza de faţă în privinţa tipicităţii faptei cu referire la condiţia privind producerea de consecinţe juridice în sensul precizat în cele ce preced, este precizarea din cuprinsul deciziei menţionate conform căreia "pe lângă cele două cerinţe menţionate ce fac obiectul analizei în prezenta sesizare, este necesar ca scopul activităţilor desfăşurate fără drept şi care au ca rezultat date necorespunzătoare adevărului să fie acela de a utiliza datele informatice în vederea producerii de consecinţe juridice, acesta urmând a fi verificat în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze".

În condiţiile în care platforma de vânzări permite crearea de conturi prin folosirea unei căsuţe de poştă electronică şi furnizarea unui număr de telefon, iar datele privind numele şi prenumele folosite, deşi nereale, nu aparţineau altor persoane, faptele, în modalitatea reţinută, nu realizează cerinţele esenţiale ca introducerea datelor să aibă loc fără drept şi ca datele informatice necorespunzătoare adevărului să aibă aptitudinea de a produce consecinţe juridice, critica inculpatului sub acest aspect fiind fondată.

Aşadar, faptele inculpatului A. de a crea căsuţe de poştă electronică folosind nume nereale nu au avut aptitudinea prin ele însele de a avea consecinţe juridice, în contextul în care numele şi prenumele titularului unui cont pe o platformă de comerţ electronic nu prezintă relevanţă în raport cu relaţiile sociale ce se nasc între proprietarul/administratorul platformei şi utilizatorul acesteia.

De altfel, dacă inculpatul s-ar fi limitat la crearea acestor conturi sau la utilizarea lor în conformitate cu regulile de comerţ aplicabile, faptele acestuia nu ar fi produs nicio consecinţă, paguba creată fiind exclusiv cauzată prin inducerea în eroare a persoanelor vătămate cu ocazia încheierii de tranzacţii având ca obiect bunuri inexistente, chestiune ulterioară şi autonomă în raport cu deschiderea conturilor de utilizator şi pentru care inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, critica acestuia privind faptul că mijlocul fraudulos folosit -nume mincinos, nu constituie prin el însuşi infracţiune, fiind fondată.

În ce priveşte celelalte fapte imputate inculpatului sub încadrarea juridică de fals informatic, respectiv transmiterea prin intermediul căsuţelor de poştă electronică a unor acte de identitate contrafăcute, precum şi a altor acte necesare încheierii tranzacţiilor -facturi fiscale, contracte şi documente de provenienţă false, acestea nu se înscriu în noţiunea de date informatice, ci, eventual, unor infracţiuni privind falsul în înscrisuri, infracţiuni ce nu au făcut însă obiectul judecăţii.

Astfel, simplul fapt că aceste înscrisuri au fost transmise prin intermediul poştei electronice nu transformă înscrisurile respective în date informatice respectiv, "înscrisuri electronice" înscrise ca atare într-un sistem informatic, sistemul informatic constituind exclusiv mijlocul de transmitere a unor înscrisuri falsificate şi/sau fictive. Simpla încărcare a unor înscrisuri false sau documente nereale într-un sistem electronic nu este de natură a modifica natura juridică a acestora -acela de înscrisuri, pentru considerentele expuse în cele ce preced cu privire la cerinţele esenţiale ataşate elementului material, respectiv să aibă ca rezultat date informatice având aptitudinea de a produce consecinţe juridice.

Constatând că infracţiunea de fals informatic pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului B., constă în aceleaşi fapte ca şi cele reţinute în sarcina inculpatului A. şi expuse în cele ce preced, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 443 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora instanţa examinează cauza prin extindere şi cu privire la părţile care nu au declarat recurs în casaţie putând hotărî şi în privinţa acestora cu condiţia de a nu le crea o situaţie mai gravă.

Pentru considerentele expuse, constatând întemeiate criticile formulate de recurentul inculpat A., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul în casaţie formulat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 481/A din data de 24 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi va extinde efectele recursului în casaţie şi cu privire la inculpatul B..

Va casa în parte decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 14 din 23.01.2024 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul cu nr. x/2022, în ce priveşte soluţiile pronunţate faţă de inculpaţii A. şi B. sub aspectul infracţiunilor de fals informatic şi rejudecând exclusiv sub acest aspect:

Va descontopi pedepsele rezultante aplicate inculpaţilor A. şi B. şi va repune în individualitatea lor pedepsele componente, va achita inculpaţii pentru săvârşirea infracţiunii de fals informatic, prev. de art. 325 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi va dispune executarea pedepselor rezultante corespunzătoare, dispunând anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii şi emiterea de noi mandate conform prezentei decizii, cu deducerea duratei reţinerii, a arestării preventive şi cea a arestului la domiciliu, precum şi perioada executată în baza mandatelor anulate, de la 24.04.2025 la zi.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate şi ale sentinţei penale care nu contravin prezentei.

Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs în casaţie vor rămâne în sarcina acestuia.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 190 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 481/A din data de 24 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Extinde efectele recursului în casaţie şi cu privire la inculpatul B..

Casează în parte decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 14 din 23.01.2024 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul cu nr. x/2022, în ce priveşte soluţiile pronunţate faţă de inculpaţii A. şi B. sub aspectul infracţiunilor de fals informatic şi rejudecând exclusiv sub acest aspect:

I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului A., la care s-a adăugat pedeapsa amenzii penale în sumă de 4.400 RON, şi repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achită pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals informatic, prev. de art. 325 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., inculpatul A. execută pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, la care se adaugă pedeapsa amenzii penale în sumă de 4.400 RON (compusă din pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune care a produs consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 2561 din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, pedeapsa amenzii penale în sumă de 4.400 RON, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc în vederea consumului, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000) şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen.

Anulează MEPI nr. 18/2024 emis la data de 24.04.2025 de Tribunalul Vâlcea şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pentru inculpatul A., conform prezentei decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii, a arestării preventive şi cea a arestului la domiciliu de la data de 02.06.2022 la data de 02.11.2022, precum şi perioada executată în baza mandatului anulat de la 24.04.2025 la zi.

II. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului B. şi repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achită pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de fals informatic, prev. de art. 325 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., inculpatul B. execută pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare (compusă din pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune care a produs consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 2561 din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., şi pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019) şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen.

Anulează MEPI nr. 17/2024 emis la data de 24.04.2025 de Tribunalul Vâlcea şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pentru inculpatul B., conform prezentei decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B. durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu de la data de 02.06.2022 la data de 02.11.2022, precum şi perioada executată în baza mandatului anulat de la 24.04.2025 la zi.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate şi a sentinţei penale care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie exercitat de recurentul A. rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 190 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2025.