Effect of Constitutional Court decision on admissibility of second extraordinary appeal and restart of filing deadline

Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2025

I. Deliberând asupra cererii privind emiterea unui aviz consultativ, în temeiul art. 1 şi art. 10 din Protocolul 16 Adiţional la CEDO, pentru lămurirea unor chestiuni de principiu referitoare la aplicarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale din Convenţie, cu referire la art. 7 CEDO, în procedura admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2014, constată următoarele:

Prin cererea formulată, la data de 14 octombrie 2025, recurentul inculpat A., în temeiul art. 1 şi la art. 10 din Protocolul 16 Adiţional la CEDO, pentru lămurirea unor chestiuni de principiu referitoare la aplicarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale din Convenţie, cu referire la art. 7 CEDO, a solicitat emiterea unui aviz consultativ cu privire la următoarele chestiuni:

1. Dacă, în temeiul art. 7 din Convenţie, se impune recunoaşterea unui drept în patrimoniul persoanei condamnate de a formula un recurs în casaţie, în situaţia în care, printr-o decizie a Curţii Constituţionale (ex. Decizia nr. 50/2025), se extinde acest drept şi în favoarea inculpatului, drept anterior restrâns doar la Ministerul Public.

2. Dacă, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a unei decizii a Curţii Constituţionale care modifică sensul unui text procedural, se naşte un nou termen de 30 de zile pentru exercitarea recursului în casaţie de către inculpat, în considerarea caracterului accesoriu şi imediat executoriu al deciziei respective.

3. Dacă refuzul instanţei de a permite repunerea în termen pentru exercitarea recursului, deşi acesta a devenit posibil doar ulterior prin efectul deciziei CCR, echivalează cu o încălcare a dreptului la un proces echitabil şi a garanţiei non-retroactivităţii sancţiunilor penale (art. 7 din Convenţie).

4. Dacă refuzul instanţei de a verifica sub orice pretext procedural (inadmisibilitate, imposibilitatea verificării legii penale mai favorabile, chiar dacă nu a fost discutată contradictoriu) intervenirea prescripţiei, potrivit şi Deciziilor CCR 297/2018, respectiv 358/2022, încalcă dispoziţiile art. 7 din Convenţie, producând o condamnare definitivă pentru o faptă pentru care a intervenit prescripţia şi, pe cale de consecinţă, fiind de facto şi de iure, o pedeapsă neprevăzută de lege.

Potrivit art. 7 CtEDO se prevede că "nimeni nu poate fi condamnat pentru o faptă care nu constituia infracţiune (...) la data comiterii faptei".

Recurentul inculpat a solicitat emiterea unui aviz consultativ cu privire la modalitatea de aplicare a recursului în casaţie în temeiul deciziei 50/2025 a Curţii Constituţionale a României, respectiv dacă ulterior publicării hotărârii în Monitorul Oficial, se naşte un termen de 30 de zile pentru exercitarea recursului în casaţie de către inculpat, fiind posibilă repunerea în termenul de formulare a recursului în casaţie.

Astfel, s-a solicitat emiterea unui aviz consultativ cu privire la modalitatea de aplicare a instituţiei prescripţiei, cu raportare la art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma avută după intervenţia Curţii Constituţionale prin decizia nr. 297/2018, respectiv decizia nr. 358/2022.

În concluzie, recurentul inculpat a concluzionat că se impune emiterea unui aviz consultativ cu privire la întrebările enunţate mai sus şi un răspuns din partea Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Examinând cererea formulată de inculpatul A. privind emiterea unui aviz consultativ, întemeiată pe art. 1 şi art. 10 din Protocolul 16 Adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu referire la efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 50/2025 asupra termenului de declarare a recursului în casaţie, se constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 173/2022 pentru adoptarea unor măsuri necesare punerii în aplicare a Protocolului nr. 16 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 560 din 08 iunie 2022: "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate solicita Curţii Europene a Drepturilor Omului emiterea unui aviz consultativ cu privire la chestiuni de principiu privind interpretarea ori aplicarea drepturilor şi libertăţilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau din protocoalele la aceasta, în cazul în care apreciază că avizul consultativ este necesar pentru clarificarea unor aspecte ale cauzei în vederea pronunţării hotărârii:

b) în materie penală, când este învestită cu judecarea cauzei în primă instanţă ori în ultimă instanţă în căile ordinare de atac sau, după caz, în procedura sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

De asemenea, în conformitate cu alin. (2), "Sesizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului se face de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la alin. (1), din oficiu sau la cererea unei părţi, a persoanei vătămate ori a procurorului, după dezbateri contradictorii. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă asupra sesizării prin încheiere motivată, care nu este supusă niciunei căi de atac."

Din cuprinsul prevederilor legale enunţate se desprind condiţiile de admisibilitate a cererii de aviz consultativ al CEDO:

i) existenţa unei cauze în materie penală, aflată în curs de judecată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

ii) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în primă instanţă ori în ultimă instanţă în căile ordinare de atac sau în procedura sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;

iii) solicitarea să privească chestiuni de principiu de interpretare ori aplicare a drepturilor şi libertăţilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau din protocoalele la aceasta;

iv) soluţionarea cauzei (ori doar anumite aspecte ale acesteia) să depindă de chestiunea de principiu a cărei lămurire se cere.

În plus, din modul de redactare a textului de lege rezultă că solicitarea avizului consultativ privind interpretarea sau aplicarea Convenţiei, într-o cauză pendinte, este o chestiune lăsată la libera apreciere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nefiind obligatorie.

Cu privire la decizia nr. 50/2025, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea parţială a art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., extinzând sfera cazurilor de casare pentru a asigura egalitatea armelor între acuzare şi apărare, decizie care are efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie şi nu are ca efect reluarea termenelor de declarare a recursului în casaţie în cauzele soluţionate definitiv anterior. Aşadar momentul de la care curge termenul legal de 30 de zile pentru declararea recursului în casaţie este o chestiune de drept procesual intern şi nu de interpretare sau aplicarea Convenţiei.

În consecinţă, în contextul arătat, limitele învestirii Înaltei Curţi şi motivele recursului în casaţie formulat de inculpat obligă instanţa de recurs să constate că solicitarea recurentului priveşte interpretarea dreptului intern în lumina Convenţiei care să se pronunţe asupra procedurii naţionale.

Or, rolul CtEDO se limitează la a da avize consultative asupra problemelor juridice referitoare la interpretarea Convenţiei şi a Protocoalelor sale, iar scopul avizului consultativ este acela de a asigura uniformitate în aplicarea şi interpretarea dreptului Convenţiei şi nu ar putea produce efecte obligatorii asupra termenului de recurs în casaţie şi nici nu ar putea justifica repunerea în termen.

În cauza de faţă, Înalta Curte nu a constatat existenţa vreunei chestiuni de principiu de interpretare a unui drept din Convenţie care să impună solicitarea unui aviz consultativ din partea Curţii de la Strassbourg, ci aplicarea efectelor unei decizii de neconstituţionalitate pronunţate de Curtea Constituţională a României asupra unei norme de procedură penală internă, aspect care ţine exclusiv de dreptul intern.

Mai mult, nu există o cauză pendinte aflată în căile ordinare de atac sau, după caz, în procedura sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cauza fiind în procedura de filtru a recursului în casaţie.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că soluţionarea problemelor ridicate în cauză sunt de competenţa instanţei de la care emană cererea, căreia îi incumbă toate consecinţele care decurg din aplicarea dispoziţiilor de drept intern, astfel că cererea privind emiterea unui aviz consultativ, întemeiată pe Protocolul 16 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu referire la efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 50/2025 asupra termenului de declarare a recursului în casaţie nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de Protocolul nr. 16 şi nu indică o problemă necesară soluţionării cauzei interne, motiv pentru care cererea recurentului va fi respinsă, ca inadmisibilă.

II. Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 285/A din 31 octombrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2014, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, între altele, a hotărât următoarele:

În temeiul art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată.

În temeiul art. 71 C. pen. 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. 1969, pe durata executării pedepsei, iar, în baza art. 65 alin. (2) C. pen. 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. 1969, pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 290 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În temeiul art. 71 C. pen. 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. 1969 pe durata executării pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. 1969 şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a contopit pedepsele aplicate inculpatului A. în prezenta cauză urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. 1969 pe durata executării pedepsei, iar, în baza art. 65 alin. (2) C. pen. 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. 1969, pe o durată de 3 ani.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, inculpatul A. şi alţii.

Prin decizia penală nr. 285/A din 31 octombrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis apelurile declarate, printre alţii, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, de inculpatul A. şi alţii:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. 1969, aplicate inculpatului A. în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. 1969, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002;

- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. 1969.

În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza I din C. proc. pen., cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. 1969 raportat la art. 124 C. pen. 1969, a încetat procesul penal faţă de inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 5 C. pen.

A menţinut pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. 1969, aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 5 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. 1969.

În temeiul art. 71 C. pen. 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. 1969 pe durata executării pedepsei.

Împotriva deciziei penale nr. 285/A din 31 octombrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2014, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 15 mai 2019, întemeiat pe cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin încheierea pronunţată la data de 07 octombrie 2019, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A..

Prin decizia nr. 146/RC din 04 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019, a respins, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 285/A din 31 octombrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2014.

Ulterior pronunţării deciziei nr. 50 din 16.02.2025 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 328 din 11 aprilie 2025, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie, la data de 28 aprilie 2025, întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. şi a solicitat repunerea în termenul de 30 de zile de declarare a recursului în casaţie prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., calculând termenul de 30 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale.

În consecinţă, a apreciat că recursul în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. este admisibil în principiu, fiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 440 din C. proc. pen., iar pe fond, potrivit art. 16 lit. f) din C. proc. pen., a solicitat ca instanţa să constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale şi să dispună încetarea procesului penal, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen.

S-a susţinut că faptele pentru care a fost condamnat sunt în majoritate anterioare anului 2010, ultimul act material reţinut în rechizitoriu fiind din 19.02.2010. Pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat, respectiv complicitate la spălarea banilor în forma continuată prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, raportat la art. 26 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, raportat la limitele de pedeapsă, de la 3 la 10 ani, potrivit art. 122 lit. c) C. pen. 1969. Inculpatul a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) şi i) din C. proc. pen. prin raportare la deciziile nr. 358/2022 şi nr. 297/2018 cu privire la infracţiunile pentru care a fost condamnat.

Au fost depuse concluzii scrise din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia judiciară, prin care a solicitat să se constate că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 435 din C. proc. pen. şi art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respectiv nu a fost respectat termenul de declarare a recursului în casatie. S-a susţinut că Decizia nr. 50 din 18.02.2025 a CCR, nu prevede norme exprese din care să rezulte că termenul de 30 de zile de declarare a recursului în casaţie curge de la data publicării deciziei. O decizie CCR produce efecte numai pentru viitor, situaţiilor pendinte, respectiv în cauzele de recurs în casatie aflate în curs de judecată şi aflate în termenul de exercitare a căii de atac extraordinare corespunzătoare, precum şi în toate cauzele în care a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate având acelaşi obiect. În aceste condiţii, a arătat că la momentul pronunţării deciziei CCR nr. 50/18.02.2025, termenul de 30 de zile era deja împlinit.

În concluzie, potrivit art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., în cazul în care cererea de recurs în casaţie a fost respinsă, partea care a declarat recursul în casaţie nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiaşi hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Prin urmare, s-a apreciat că recursul în casaţie este tardiv formulat şi nu îndeplineşte nici dispoziţia legală prevăzută de art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., solicitând respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de recurs în casaţie.

În cauză, a formulat concluzii scrise inculpata B. prin care a solicitat repunerea în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. a condamnatului A. de a formula recurs în casaţie. A solicitat admiterea în principiu a cererii, desfiinţarea hotărârii atacate, rejudecarea fondului cu consecinţa admiterii cererii de recurs în casaţie şi examinarea cauzei prin extindere si cu privire la aceasta, apreciind incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. pentru faptele pentru care aceasta a fost condamnată, constatarea intervenirii prescripţiei răspunderii penale şi încetarea procesului penal, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen.

S-au formulat concluzii scrise din partea ANAF care a solicitat respingerea recursului în casaţie ca fiind tardiv formulat, declarat cu depăşirea termenului de 30 de zile de la comunicarea deciziei din apel, nefiind incidentă solicitarea de repunere în termenul de declarare a recursului în casaţie.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat, pe rolul secţiei penale, sub nr. x/2025.

Prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen.

Raportul întocmit de către magistratul asistent a fost depus la dosar.

În cauza de faţă, la data de 7 august 2025, recurentul inculpat A. a formulat cerere de abţinere a domnului judecător C., în dosarul nr. x/2025, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, având ca obiect cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei nr. 285/A din 31.10.2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2014, care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea din 22 septembrie 2025.

De asemenea, prin încheierea din 14 octombrie 2025, a fost respinsă, ca neîntemeiată, declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător C. de la judecarea dosarului nr. x/2025, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Deopotrivă, prin încheierea din 14 octombrie 2025, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recuzare a domnului judecător C. formulată de recurentul inculpat A. de la judecarea dosarului nr. x/2025, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Ulterior, prin încheierea din 12 noiembrie 2025, în procedura admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie formulat de inculpatul A., cererea formulată de către recurentul inculpat A. prin care s-a invocat excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată, în baza dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a fost recalificată de către judecătorul de filtru ca fiind o cerere de recuzare a domnului judecător C. care, prin încheierea din 17 noiembrie 2025, a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Se constată că, în cadrul dosarului având ca obiect judecarea căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, inculpatul A. a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., sub aspectul efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 50/2025, apreciind că acestea vin în contradicţie cu art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 20 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi art. 6 din CEDO, precum şi a dispoziţiilor art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., în interpretarea potrivit căreia termenul de 30 de zile pentru declararea recursului în casaţie curge exclusiv de la comunicarea hotărârii definitive, fără a permite formularea sa ulterioară în cazul intervenirii unei decizii de neconstitutionalitate a Curţii Constituţionale sau a unei modificări legislative favorabile condamnatului, cum este cazul modificării art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.. Urmare a formulării prezentei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, s-a creat dosarul asociat nr. x/2025, cu termen de judecată stabilit iniţial la 15 octombrie 2025, apoi la 12 noiembrie 2025 şi ulterior la 26 noiembrie 2025.

De asemenea, se constată că, în cadrul dosarului având ca obiect judecarea căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, nr. x/2025, inculpatul A. a mai formulat o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în temeiul art. 267 TFUE, pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare care a fost soluţionat prin încheierea din 15 octombrie 2025, prin respingerea, ca inadmisibilă, a cererii privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 285/A din 31 octombrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2014, din perspectiva dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen., instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Se constată că recurentul A. a mai formulat anterior (la data de 15 mai 2019), recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 285/A din 31 octombrie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2014, invocând cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., fiind respins ca nefondat recursul în casaţie formulat de inculpatul A. prin decizia nr. 146/RC din 04 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019.

Ulterior pronunţării soluţiei de respingere a recursului în casaţie formulat de inculpatul A. prin decizia nr. 146/RC din 04 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025, a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., care exclude atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor prin care s-a dispus o hotărâre de condamnare, este neconstituţională [prin încheierea din 1 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2016/a8, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen..].

Prin noul recurs în casaţie formulat la data de 28 aprilie 2025, recurentul a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului în casaţie, arătând că, nu a avut posibilitatea efectivă de a îşi întemeia recursul în casaţie declarat anterior pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin intervenţia Curţii Constituţionale, conform deciziei nr. 50/2025. Inculpatul a considerat că decizia creează un drept procesual nou care nu era disponibil pentru inculpaţi la momentul pronunţării deciziei penale nr. 285/2018 şi că respectă termenul de 30 de zile calculat de la data la care dreptul a devenit efectiv, respectiv de la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial, respectiv 11 aprilie 2025.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în conformitate cu dispoziţiile art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

În susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., inculpatul a apreciat că recursul în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. este admisibil în principiu, fiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 440 din C. proc. pen., iar pe fond, potrivit art. 16 lit. f) din C. proc. pen., instanţa să constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale şi să dispună încetarea procesului penal în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentului de repunere în termenul de declarare a recursului în casaţie, Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 656/2019 a Curţii Constituţionale a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 435 din C. proc. pen., pe motiv că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, el presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia.

Totodată, se apreciază că declararea, în mod condiţionat, a recursului în casaţie - cale extraordinară de atac -, prin respectarea unui termen de introducere a acestuia, are ca finalitate buna administrare a justiţiei, ocrotirea, pe de o parte, a garanţiilor procesuale ale părţilor, iar, pe de altă parte, a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive. Cu alte cuvinte, instituirea unui termen, pentru formularea recursului în casaţie, este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori şi discipline procesuale, în vederea soluţionării într-un termen rezonabil a procesului penal şi o garanţie că această cale extraordinară de atac nu va deveni o posibilitate a părţilor interesate de a înlătura, oricând, efectele pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.

În aceste condiţii, Înalta Curte nu va primi solicitarea recurentului inculpat de repunere în termenul de recurs în casaţie.

În fine, cum în cuprinsul cererii iniţiale de recurs în casaţie recurentul inculpat nu a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. şi nu a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea acestor dispoziţii legale, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curţi apreciază că nu se poate reţine incidenţa în cauză a Deciziei nr. 50/2025 a Curţii Constituţionale.

Deopotrivă, se subliniază că împotriva aceleiaşi hotărâri, indiferent de motivul invocat, nu se poate formula o nouă cerere de recurs în casaţie astfel cum prevăd dispoziţiile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., potrivit cărora: "În cazul în care cererea de recurs în casaţie a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casaţie nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiaşi hotărâri, indiferent de motivul invocat."

Pentru aceste considerente, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de recurent nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 285/A din 31 octombrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2014.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

I. Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul A. privind emiterea unui aviz consultativ, în temeiul art. 1 şi art. 10 din Protocolul 16 Adiţional la CEDO, pentru lămurirea unor chestiuni de principiu referitoare la aplicarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale din Convenţie, cu referire la art. 7 CEDO.

Definitivă.

II. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 285/A din 31 octombrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2025.