Cassation inadmissibility for failure to distinguish evidentiary re-evaluation from legal error in tax-related criminal conviction

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., constată următoarele:

1.1. Prin sentinţa penală nr. 595/30 aprilie 2025 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în dosarul nr. x/2022, s-a dispus:

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., încetarea procesului penal în ceea ce priveşte săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri, prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal raportat la art. 452 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (forma în vigoare anterior O.U.G. nr. 85/2022) cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare prevăzut în prezentul titlu, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă, prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal raportat la art. 452 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen., care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul să respecte următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, la datele stabilite de această instituţie;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, i s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, i s-a impus inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Şăulia, jud. Mureş sau al Primăriei com. Grebenişu de Câmpie, jud. Mureş, pe o perioadă de 70 de zile, în condiţiile art. 57 din Legea nr. 253/2013.

S-a dispus ca un exemplar al sentinţei să se comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus că pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş.

În temeiul art. 96 alin. (1), (2) şi 4 C. pen., s-a atras atenţia inculpatului că, în cazul în care nu respectă, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege ori până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre sau în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a aplicat pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, durata reţinerii de 24 de ore, începând cu data de 20.10.2017, ora 09:59, până la data de 21.10.2017, ora 09:59.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. a), b) şi f) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a cantităţii de 503,720 kg tutun de fumat, 10.460 buc. tuburi ţigarete, una bucată aparat de confecţionat ţigarete cu inscripţia "Cigarette making machine", 2 (două) buc. recipiente conţinând arome pentru tutun - purtând inscripţia "Smokes aroma", ridicate de la locuinţa inculpatului A. cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în cauză şi aflate în custodia IPJ Mureş.

S-a menţionat că celelalte bunuri ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare de la inculpat şi aflate în plicurile anexă 1-3, depuse la păstrare la grefa instanţei, reprezintă mijloace materiale de probă şi rămân ataşate la dosarul cauzei.

În baza art. 4 alin. (5) şi art. 6 alin. (3) din Legea nr. 268/2021, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a autorităţii vamale în soluţionarea laturii civile a cauzei şi constată că Autoritatea Vamală Română prin Direcţia Regională Vamală Braşov are calitatea de parte civilă în cauză.

S-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de Autoritatea Vamală Română prin Direcţia Regională Vamală Braşov, de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor materiale.

1.2. Hotărârea pronunţată în apel:

Împotriva aceste sentinţe penale, au declarat apel, inculpatul A. şi partea civilă Autoritatea Vamală Română.

Prin decizia penală nr. 535/A din data de 26 august 2025, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022 s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de apărătorul inculpatului A..

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 595/30.04.2025 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul formulat de partea civilă AUTORITATEA VAMALĂ ROMÂNĂ împotriva sentinţei penale nr. 595/30.04.2025 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în dosarul nr. x/2022.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând cauza:

A fost admisă acţiunea civilă formulată de Autoritatea Vamală Română şi a obligat inculpatul A. la plata sumei de 333.273 RON la care s-a adăugat dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate până la data stingerii efective a sumelor datorate conform dispoziţiilor art. 173 şi următoarele din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală către partea civilă.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile ocazionate de soluţionarea apelului părţii civile au rămas în sarcina statului.

1.3. Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie, inculpatul A. la data de 22 septembrie 2025, prin apărător ales, avocat B. cu delegaţie la dosar prin care a invocat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. pen., cu consecinţa, respingerii apelului formulat de Autoritatea Vamală Română, ca nefondat, şi exonerarea inculpatului de la plata sumei de 333.273 RON cu dobânzi şi penalităţi.

Totodată, a solicitat în principal, suspendarea executării hotărârii atacate iar, în subsidiar, suspendarea executării laturii civile.

În esenţă, a arătat că, prin decizia recurată, inculpatul a fost condamnat pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală, în privinţa acuzaţiei subscrise art. 452 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, versiunea aplicabilă în data de 31.08.2017, pe considerentul că nu există identitate între conduita imputată apelantului-inculpat prin actul de trimitere în judecată, aşa cum este susţinută şi de probatoriul viciat din cauză, şi elementele de tipicitate cuprinse în normele de incriminare invocate împotriva sa.

A mai arătat că raportat la disp. prev. de art. 452 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, nu reiese din probele administrate în cauză faptul că apelantul-inculpat (şi nu altă persoană) a realizat actele materiale de producere a unor bunuri accizabile, nefiind clară data când fapta s-a consumat şi data când s-a epuizat, parchetul arătând doar că în perioada 21.03.2016 - 15.10.2017 inculpatul a produs (mărunţit) cantitatea totală de 868,398 kg tutun de fumat.

Acest standard probatoriu este inferior şi neîndestulător celor reţinute în cauze similare, regăsite în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, iar Curtea de Apel Târgu Mureş a forţat interpretarea acestor probe pentru a susţine tipicitatea obiectivă şi subiectivă a conduitei apelantului-inculpat cu norma de incriminare, pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală.

S-a apreciat că soluţia legală şi temeinică sub aspectul acestei infracţiuni ar fi fost cea de achitare prevăzută de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Faţă de incertitudinea datei de epuizare a faptei, s-a considerat că, în subsidiar faţă de achitare, soluţia legală care se impunea la data dezbaterilor pe fondul apelului, era încetarea procesului penal, în condiţiile art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., fapta de producere a bunurilor accizabile fiind prescrisă.

S-a mai arătat că din probatoriul administrat în cauză a fost exclusă proba cu raportul de constatare din data de 19.03.2018, întocmit de specialiştii antifraudă detaşaţi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş aflat la filele x d.u.p, unica dovadă cu privire la existenţa şi întinderea prejudiciului, probă ce nu a mai fost ulterior refăcută legal sau înlocuită cu o alta legal obţinută (raportul subzistând şi el la dosar inclusiv în etapa apelului, contrar dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din C. proc. pen.).

De asemenea, s-a arătat că din probele materiale constând în presupusa cantitate de tutun confiscată la data de 15.10.2017 (care a fost cântărită cu mijloace rudimentare, neomologate, fapt ce ridică îndoieli cu privire la existenţa şi întinderea prejudiciului), ca urmare a percheziţiei domiciliare, au fost impropriu depozitate, într-un garaj al IPJ Mureş, nu în camera corpurilor delicte, aşa cum reiese din procesul-verbal nr. x/P/2017 din data de 21.06.2022.

Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, s-a arătat că în mod greşit Curtea de Apel Târgu Mureş a menţinut dispoziţia Judecătoriei Târgu Mureş, de încetare a procesului penal, pe temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., soluţia temeinică şi legală ar fi fost achitarea pentru lipsa probelor din care să reiasă că inculpatul (şi nu altă persoană) ar fi săvârşit nemijlocit fapta prevăzută de legea penală.

A mai susţinut că este nelegală soluţia sub aspectul laturii civile având în vedere că singura probă care putea să dovedească existenţa şi întinderea prejudiciului a fost exclusă în etapa camerei preliminare - fără a fi însă şi eliminată fizic din dosarul nr. x/2022, ceea ce ridică probleme în privinţa caracterului echitabil al procesului penal, a încălcării dreptului la apărare şi a legalităţii administrării probelor.

Aşadar, sub aspectul recursului pe latura civilă, a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 102 alin. (3), art. 396 alin. (5), art. 16 alin. (1) lit. b) şi art. 19 alin. (5) din C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile de drept substanţial cuprinse în art. 1.349, art. 1.357, art. 1.381 şi art. 1.385 din C. civ., normele ce reglementează răspunderea civilă delictuală.

S-a mai susţinut că instanţa de apel nu a motivat de ce a respins susţinerile noastre conform cărora materia vegetală descoperită la percheziţie putea fi constituită din reziduuri, ce erau menite a fi folosite ca fertilizator în gospodărie - mai ales că natura şi calitatea bunurilor nu a fost niciodată stabilită. De aceea, în lipsa unei dovezi certe care să arate când a avut loc ultima faptă de mărunţire a tutunului, nu se poate stabili data de când curge termenul de prescripţie privind acte materiale săvârşite în perioada 13.08.2017 - 31.08.2017, ar trebui să atragă o soluţie de achitare în principal şi de încetare a procesului penal în subsidiar.

Totodată, a arătat că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că data de epuizare a faptei prevăzute la art. 452 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal este 29.08.2017, data când apelantul ar fi expediat ultimul colet prin poştă.

Deopotrivă, s-a menţionat că nu a fost administrată însă nici o probă din care să reiasă că, la 29.08.2017, apelantul ar fi expediat prin poştă tutun mărunţit din producţia anului 2017, iar o eventuală cantitate de tutun mărunţit şi uscat la 29.08.2017 putea să fi provenit numai din recolta anului 2016, fiind o imposibilitate obiectivă ca presupusul tutun expediat la 28.09.2017 să fi fost produs în aceeaşi zi sau chiar în aceeaşi lună, contrar celor reţinute de Curtea de Apel Târgu Mureş.

Faptul că acel presupus tutun putea să fi fost produs, în sensul art. 452 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, în septembrie 2016, dată când fapta s-ar fi epuizat, constituie o îndoială rezonabilă ce ar fi trebuit să-i profite apelantului şi să atragă, dacă nu o soluţie de achitare, cel puţin o soluţie de încetare a procesului penal, prin efectul prescripţiei.

În speţă, infracţiunea prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal incriminează producerea de bunuri accizabile, nu deţinerea, şi are caracter succesiv, fiind săvârşită prin acte materiale distincte, care cunosc un moment al consumării şi un moment al epuizării.

Astfel s-a arătat că, întrucât momentul epuizării nu poate însă fi stabilit cu precizie la data de 29.08.2017, aşa cum în mod eronat a considerat Curtea de Apel Târgu Mureş, iar în absenţa vreunei probe în sensul mărunţirii tutunului din recolta 2016 ulterior datei de 13.08.2017 (sau în general), s-a arătat că fapta reţinută nu este tipică şi se impune o soluţie de achitare, iar în subsidiar una de încetare a procesului penal.

În privinţa nelegalităţii soluţiei dispuse cu privire la fapta reglementată de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, a susţinut că probele nu sunt certe, că mărturiile sunt contradictorii şi că martorii nu au calitatea de experţi pentru a confirma că au primit tutun în colete şi nu altă plantă, că le-au primit de la inculpat.

Un ultim argument, ce este aplicabil ambelor infracţiuni, este că nu s-a administrat nici o expertiză în dosar din care să rezulte cărei specii îi aparţine masa vegetală, astfel încât tipicitatea faptelor să reiasă dincolo de orice îndoială rezonabilă şi nu pe baza unor presupuneri, nu s-a stabilit cu mijloace precise nici cantitate exactă, iar probele materiale ridicate au fost stocate impropriu, astfel devenind lipsite de credibilitate.

Pentru toate aceste considerente, soluţia pe latura penală este nelegală.

Apărarea a mai susţinut că soluţia recurată este nelegală şi netemeinică sub aspectul faptului că s-a respins fără temei excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Autorităţii Vamale Române şi a Direcţiei Regionale Vamale Braşov, entităţi fără personalitate juridică, aflate în subordinea Direcţiei Generale Vamale, Direcţia Generală Vamală ar fi trebuit să stea în judecată în nume propriu, prin consilier juridic propriu sau prin avocat ales, nu prin mandatar Direcţia Regională Vamală Braşov. Reprezentarea părţii civile la declararea apelului este nulă, în condiţiile art. 87 din C. proc. civ., deoarece Autoritatea Vamală Română a fost reprezentată de consilierul juridic al Direcţiei Regionale Vamale Braşov.

Drept urmare, s-a susţinut că este vădit nelegal modul în care Curtea de Apel Târgu Mureş a ajuns la soluţia pronunţată pe latura civilă şi, din toate aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei recurată, admiterea apelului cu consecinţa respingerii apelului părţii civile, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Cu privire la suspendarea executării hotărârii a arătat că organul fiscal a demarat deja executarea obligaţiei stabilite în mod vădit nelegal motiv pentru care s-ar produce o vătămare greu de reparat, dacă executarea ar continua pe durata soluţionării acestei căi extraordinare de atac şi vă solicităm respectuos să dispuneţi suspendarea executării laturii penale şi a laturii civile, iar în subsidiar doar suspendarea executării laturii civile.

Curtea de Apel Târgu Mureş, în conformitate cu art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie formulată de către inculpatul A. cu menţiunea că se pot formula concluzii scrise, în termen de 10 zile, după cum urmează: Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş la data de 24 septembrie 2025 şi părţilor civile Autoritatea Vamală Română la data de 29 septembrie 2025, respectiv la 02 octombrie 2025 şi ANAF- A.J.F.P. Mureş la data de 24 septembrie 2025.

Cu privire la cererea de recurs în casaţie formulată de către inculpatul A. au fost depuse concluzii scrise, după cum urmează:

- la data de 26 septembrie 2025 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A.;

- la data de 07 octombrie 2025 au fost depuse concluzii scrise de partea civilă Autoritatea Vamală Română prin care a solicitat respingerea, ca nefondată, a cererii de recurs în casaţie formulată în cauză.

Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casaţie formulată de către inculpatul A., a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 16 octombrie 2025, stabilindu-se termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 C. proc. pen., la data de 26 noiembrie 2025, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 535/A din data de 26 august 2025 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalităţii, pe de o parte şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă şi la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) şi (2) C. proc. pen..:

"(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.

(2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie."

Din examinarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că recursul în casaţie este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, sunt examinate condiţiile de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din dispoziţiile art. 434, art. 435, art. 436 şi art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.

Analizând îndeplinirea condiţiilor mai sus enumerate, se constată că cererea de recurs în casaţie formulată de către inculpatul A., împotriva deciziei penale nr. 535/A din data de 26 august 2025, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022 este formulată în termenul de 30 zile de la comunicarea hotărârii recurate, fiind îndeplinite dispoziţiile prev. de art. 435 C. proc. pen.

De asemenea, se constată că decizia penală nr. 535/A din data de 26 august 2025, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022 face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie conform art. 434 alin. (1) C. proc. pen.

Referitor la cerinţele prevăzute la art. 436 alin. (1), (2) şi 6 C. proc. pen. privind calitatea procesuală a persoanei care poate promova recurs în casaţie se constată că acestea sunt îndeplinite. Totodată, şi în ceea ce priveşte condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen. se constată că sunt îndeplinite, în sensul menţionării numelui, prenumelui şi domiciliul inculpatului, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.

Însă, în ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. se constată că nu este îndeplinită, în sensul că, deşi inculpatul A. în cuprinsul cererii a indicat cazurile de casare pe care îşi întemeiază cererea, respectiv cele prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. pen., motivele concret invocate nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În speţă, se observă că, toate susţinerile inculpatului A. din cuprinsul cererii de recurs în casaţie invocate în susţinerea cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. pen., presupun reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, or, acestea nu pot fi valorificate în contextul vreunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 din C. proc. pen.

Mai exact, argumentele inculpatului A. prin care susţine că instanţa de apel a dispus în mod greşit condamnarea (nesusţinută de probe, existând dubii/indicii în ceea ce îl priveşte), respectiv se evocă situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel ori interpretarea dată de aceasta probatoriului administrat în cauză constituie, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel.

În concret, se reţine că motivele invocate în cererea de recurs în casaţie vizează temeinicia soluţiei de condamnare a cărei analiză presupune reevaluarea probatoriului administrat.

Practic, recurentul susţine că soluţia de corectă în cauză este cea de achitare/încetare pentru presupusele fapte reţinute în sarcina acestuia, întrucât situaţia factuală a fost stabilită în mod greşit de către instanţa de apel printr-o analiză greşită a mijloacelor de probă administrate în cauză.

Or, solicitarea de reapreciere a probatoriului administrat, cu consecinţa schimbării situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel nu se subsumează cazurilor de casare invocate de recurent (art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. pen.), fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Critici cum sunt vinovăţia inculpatului, circumstanţele comiterii faptei sau modul de apreciere a probatoriului nu mai pot fi analizate de către instanţa de recurs în casaţie, scopul căii extraordinare de atac fiind, reformarea numai sub aspect legal, de drept, iar nu faptic, a hotărârii definitive.

Aşadar, starea de fapt reţinută în cauză cu titlu definitiv şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare.

Prin urmare, motivele invocate în cererea de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. nu se circumscriu vreunui caz de recurs în casaţie dintre cele prevăzute expres şi limitativ de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., ceea ce conduce la concluzia că îndeplinirea formală a unei condiţii, respectiv indicarea unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casaţie.

Or, formularea unor critici care nu se subsumează cazurilor de casare invocate echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, împrejurare ce atrage nerespectarea condiţiei de admisibilitate prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.. De altfel, invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, ceea ce nu este cazul în speţă.

În consecinţă, se constată că în cauză nu este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte solicitarea formulată de inculpatul A. în raport de inadmisibilitatea cererii de recurs în casaţie nu se mai impune analiza cererii de suspendare a executării deciziei recurate, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 441 C. proc. pen., referitoare la admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie.

Pentru argumentele prezentate, având în vedere că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 535/A din data de 26 august 2025 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022 nu îndeplineşte, în mod cumulativ, condiţiile de admisibilitate prev. de art. 434-438 C. proc. pen., Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., urmează să respingă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie.

Conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 535/A din data de 26 august 2025 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2025.