Challenge to closure of abuse-in-office investigation: appeal declared inadmissible
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the defendant's appeal, upholding the procedural finality of the previous decision and obliging the appellant to pay 100 RON in judicial costs. The dispute concerned a criminal case for abuse in office (penal code art. 297(1)), where the prosecutor's office initially closed the investigation due to the absence of a legal condition for initiating criminal proceedings (procedural code art. 16(1)(e)), a decision upheld by the Court of Appeal's preliminary chamber judge after rejecting the defendant's complaint under Article 341. The decisive legal basis was Article 341(8)-(9) of the Code of Criminal Procedure, which renders the preliminary chamber judge's decision to reject a complaint against a prosecution decision final and not subject to appeal, with the only exception being the specific ruling described in Article 341(7)(2)(c) (which was not present in this instance), making the appellant's attempt to exercise a right of appeal legally inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 297 alin. (1) din C. pen, art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen, art. 339 C. proc. pen, art. 340 C. proc. pen, art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; Challenge to closure of abuse-in-office investigation: appeal declared inadmissible: Prin ordonanţa din data de 03.02.2025, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 7/259/P/2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, s-a dispus clasarea cauzei privind comiterea infracţiunii de "abuz în serviciu", incriminată la art. 297 alin. (1) din C. pen., constatându-se incidenţa art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.., referitor la lipsa unei condiţii legale necesare pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2025
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin ordonanţa din data de 03.02.2025, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 7/259/P/2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, s-a dispus clasarea cauzei privind comiterea infracţiunii de "abuz în serviciu", incriminată la art. 297 alin. (1) din C. pen., constatându-se incidenţa art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.., referitor la lipsa unei condiţii legale necesare pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.
Împotriva soluţiei de clasare petenta A. a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, exercitându-şi dreptul reglementat la art. 339 C. proc. pen.
Prin ordonanţa emisă la data de 15.04.2025, în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, plângerea petentei a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva soluţiei de clasare dispuse prin ordonanţa din data de 03.02.2025, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 7/259/P/2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în conformitate cu prevederile art. 340 C. proc. pen.., petenta A. a formulat plângere la judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Iaşi.
Prin încheierea penală nr. 39 din data de 30 iunie 2025 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A. împotriva soluţiei de clasare dispusă de procuror prin ordonanţa emisă la data de 03.02.2025, în dosarul de urmărire penală nr. 7/259/P/2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, menţinută prin ordonanţa nr. 24/II/2/2025 din data de 15.04.2025 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligată petenta A. la plata către stat a sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea plângerii formulate.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie petenta A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 18.07.2025 sub numărul x/2025, fiind fixat termen de judecată la data de 08.10.2025 cu citarea petentei.
Judecarea cauzei a fost amânată pentru termenul din 19.11.2025, când instanţa a pus în discuţie admisibilitatea căii de atac.
Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi, constată următoarele:
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.
Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi constată că a fost învestit cu soluţionarea contestaţiei exercitate de petenta A. împotriva încheierii nr. 39 din data de 30 iunie 2025, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care, în procedura prevăzută de art. 341 C. proc. pen.., judecătorul de cameră preliminară de la Curte, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A. împotriva soluţiei de clasare dispuse prin ordonanţa din data de 03.02.2025, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 7/259/P/2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Potrivit dispoziţiilor art. 341 alin. (8) raportat la art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen.., încheierea prin care s-a pronunţat soluţia de respingere, ca inadmisibilă, tardivă sau nefondată, a plângerii, este definitivă.
Conform art. 341 alin. (9) C. proc. pen.., este susceptibilă de reformare, pe calea contestaţiei, doar încheierea prin care s-a pronunţat soluţia prevăzută la alin. (7) pct. 2 lit. c) al aceluiaşi articol, respectiv încheierea prin care s-a admis plângerea, s-a desfiinţat soluţia atacată şi s-a dispus începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală.
Cu alte cuvinte, legiuitorul a limitat calea de atac menţionată, exclusiv cu privire la soluţia prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) C. proc. pen.., situaţie care nu se regăseşte în speţă.
Prin urmare, se constată că petenta A. a învestit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 2 judecători de cameră preliminară cu soluţionarea unei căi de atac care nu întruneşte cerinţele textelor legale menţionate şi care nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că petenta A. a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi de atac, Completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi, în conformitate cu prevederile art. 341 alin. (10) lit. a) teza a II-a C. proc. pen.., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia exercitată de aceasta împotriva încheierii penale nr. 39 din data de 30 iunie 2025 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga petenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petenta A. împotriva încheierii penale nr. 39 din data de 30 iunie 2025 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă petenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 19 noiembrie 2025.