Challenge to final appellate rejection of constitutional referral appeal as inadmissible under Criminal Procedure Code
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appellant’s appeal as inadmissible and ordered the appellant to pay 300 RON in court costs, thereby leaving the lower court’s rejection of the appeal against the appellate decision in full force. The case involved a procedural challenge where the appellant attempted to file an appeal to the Supreme Court against an appellate court decision that had already rejected, on the merits, a prior appeal concerning a tribunal’s dismissal of an application for constitutional review. The Court held that the appeal was inadmissible because the challenged appellate decision was final and not subject to further appeal under the Criminal Procedure Code, which restricts appeals against specific rulings on constitutional referral requests to only one level of appeal to the immediately superior court. This ruling reinforces the principles of legality of appellate routes (Constitution Articles 129 and 21) and the right of access to justice under Article 6 of the European Convention on Human Rights, clarifying that judicial decisions cannot be challenged through appellate mechanisms not expressly provided by law.
Legislator headnote
AI generatedart. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; Challenge to final appellate rejection of constitutional referral appeal as inadmissible under Criminal Procedure Code: Prin decizia penală nr. 4/R din data de 26 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2025, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 (republicată), a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din data de 29 aprilie 2025, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2025, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de acesta.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2025
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 4/R din data de 26 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2025, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 (republicată), a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din data de 29 aprilie 2025, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2025, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de acesta.
Nemulţumit fiind de această soluţie, petentul A. a formulat recurs împotriva deciziei penale.
În cauză, cu ocazia dezbaterilor, din oficiu, a fost invocată excepţia inadmisibilităţii căii de atac formulate de petent, întrucât este îndreptată împotriva unei hotărâri definitive.
Examinând recursul formulat de petentul A., Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
În raport de aceste consideraţii teoretice, se constată că, prin decizia recurată, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din data de 29 aprilie 2025, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2025, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de acesta.
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, doar împotriva încheierii prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, poate fi formulată calea de atac a recursului la instanţa imediat superioară.
Instanţa supremă reţine că legiuitorul a instituit aceste reguli speciale de procedură referitoare atât la exercitarea recursului, ca singură cale de atac împotriva încheierii instanţei de judecată, cât şi la soluţionarea recursului în termen de 3 zile, fără ca prin aceasta să se poată susţine încălcarea dreptului de acces la instanţă sau a dreptului la apărare legiuitorul.
Acest fapt este confirmat şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia, dreptul de acces la tribunale nu este absolut şi că, fiind vorba despre un drept pe care Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale l-a recunoscut fără să îl definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 38).
Ca atare, având în vedere că soluţia de respingere a recursului declarat de petent este definitivă, recurentul-petent a învestit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unei căi de atac neprevăzute de legea procesual penală, ceea ce încalcă principiul legalităţii căilor de atac.
Înalta Curte reiterează că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 4/R din data de 26 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2025.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 4/R din data de 26 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2025.
Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2025.