Aggravated robbery classification: failure of cassation challenge that facts contravene definitively established elements of domicile violation and violent appropriation

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 222/05.02.2025 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., comisă la data de 08.02.2024.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a se apropia la o distanţă mai mică de 200 m de locuinţa persoanelor vătămate B. şi C., după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi o) C. pen.

A dispus executarea pedepsei prin privare de liberate şi, în baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată reţinerea, arestul preventiv şi arestul la domiciliu de la 09.04.2024 la zi.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., comisă la data de 08.02.2024.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a se apropia la o distanţă mai mică de 200 de metri de locuinţa persoanelor vătămate B. şi C., după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi o) C. pen.

A dispus executarea pedepsei prin privare de liberate şi, în baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată arestul preventiv şi arestul la domiciliu de la 10.04.2024 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., s-a menţinut măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpaţi prin încheierea cu nr. 1325/04.10.2024 a Tribunalului Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin încheierea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti din data de 18.10.2024, până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri sau până la următoarea verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile.

S-au respins solicitările inculpaţilor de înlocuire a măsurii preventive, ca neîntemeiate.

S-a luat act că persoanele vătămate B. şi C. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A., suma de 1667 RON, reprezentând suma de bani obţinută de inculpat prin săvârşirea infracţiunii, respectiv o treime din suma sustrasă de 5.000 RON.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpaţi în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., i-a obligat pe inculpaţi la plata sumei de 2400 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, fiecare urmând să achite câte 1200 RON.

Prin decizia penală nr. 1175/A din 09 iulie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., s-a admis apelul declarat de apelantul-inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 222/05.02.2025 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, secţia I penală, pronunţate în dosarul nr. x/2024.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând, s-a înlăturat din sentinţa penală apelată menţiunea privind confiscarea specială în temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., referitor la inculpatul A. a sumei de 1667 RON, reprezentând suma de bani obţinută de inculpat prin săvârşirea infracţiunii, respectiv o treime din suma sustrasă de 5.000 RON.

În baza art. 424 alin. (3) C. proc. pen.. rap. la art. 422 C. proc. pen.., art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. şi art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată de prima instanţă apelantului-inculpat A. arestul preventiv şi arestul la domiciliu de la 10 aprilie 2024 la 27 mai 2025 (dată la care Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar).

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate în măsura în care nu contravin deciziei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare ocazionate de apelul declarat de apelantul-inculpat A. au rămas în sarcina statului.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-inculpat A. ( împotriva sentinţei penale nr. 222/05.02.2025 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, secţia I penală, pronunţate în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 424 alin. (3) C. proc. pen.. raportat la art. 422 C. proc. pen.., art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. şi art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată de prima instanţă apelantului-inculpat A. ( arestul preventiv şi arestul la domiciliu de la 10 aprilie 2024 la 13 mai 2025 (dată la care Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar).

Pentru a pronunţa această hotărâre, în examenul propriu asupra cauzei, Curtea de apel a constatat că instanţa de fond, în urma coroborării probelor administrate în cauză, a reţinut în mod corect situaţia de fapt, în sensul la data de 08 februarie 2024, în jurul orelor 11:00, inculpatul A. împreună cu inculpatul A. ( şi cu un al treilea autor, necunoscut, s-au deplasat la adresa persoanelor vătămate B. şi C., cu scopul de a efectua lucrări de schimbare a jgheaburilor casei, conform înţelegerii verbale cu acestea, iar la scurt timp după începerea lucrărilor, cei trei coautori au început să ameninţe părţile vătămate B. şi pe C. cu acte de violenţă şi să adreseze jigniri, cu scopul de a le intimida şi de a le determina să le remită mai mulţi bani, contrar înţelegerii iniţial stabilite pentru efectuarea lucrării. În acest sens, inculpatul A. (, care a pătruns fără drept în casa persoanelor vătămate oprindu-se în hol, a refuzat să părăsească imobilul la solicitarea expresă a celor doi proprietari şi, într-un moment de neatenţie a deposedat persoana vătămată B., prin smulgere, de suma de 5000 de RON, bani pe care victima îi ţinea în mâna stângă şi care îi fuseseră încredinţaţi de către C., cu privire la care persoanele vătămate luaseră deja hotărârea să nu îi remită autorilor. Inculpatul A. ( a beneficiat de sprijinul moral al celorlalţi doi coautori, inculpatul A. şi persoana necunoscută menţionată anterior, care se aflau în curtea imobilului, respectiv în faţa uşii de acces în casă, refuzând să plece la solicitarea expresă a proprietarilor şi care, la rândul lor, au proferat ameninţări şi expresii jignitoare la adresa persoanelor vătămate B. şi C..

Conform instanţei de apel, în ceea ce priveşte încadrarea juridică, fapta astfel descrisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., în mod corect fiind reţinut elementul circumstanţial privind săvârşirea faptei prin violare de domiciliu, în condiţiile în care inculpatul A. (, a pătruns fără drept în casa persoanelor vătămate, oprindu-se în hol, şi a refuzat să părăsească imobilul la solicitarea expresă a celor doi proprietari, iar celălalt inculpat se afla în imediata apropiere, la uşa de intrare în locuinţă împreună cu persoana rămasă neidentificată, refuzând să plece la solicitarea expresă a proprietarilor şi care, la rândul lui, a proferat ameninţări şi expresii jignitoare la adresa persoanelor vătămate B. şi C..

Totodată, Curtea de apel a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. având în vedere modalitatea de descriere a acuzaţiei şi poziţia procesuală manifestată de cei doi inculpaţi la instanţa de fond. Diferenţa între infracţiunea de înşelăciune şi cea tâlhărie (furt comis prin violenţă), constă tocmai în întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări pentru luarea din posesia cuiva a unui bun în cazul tâlhăriei, pe când în cazul înşelăciunii, producerea de unui prejudiciu se produce în urma unei induceri în eroare, unei amăgiri a victimelor. Astfel, se are în vedere că intenţia inculpaţilor în abordarea celor două persoane vătămate nu a fost aceea de a induce în eroare cu privire la cuantumul lucrărilor efectuate, ci, raportat la diferenţa enormă de preţ cerută iniţial şi cea cerută ulterior (de la 200-300 RON la 7.000 RON) era evident că persoanele vătămate nu vor plăti acea sumă de bani decât sub presiunea ameninţărilor şi a violenţelor, acesta fiind şi motivul pentru care unul din inculpaţi a intrat în casă peste persoanele vătămate (celălalt a intrat în curte şi unul la uşă), le-au intimidat făcând referire la clanuri de interlopi şi, într-un final, i-au smuls persoanei vătămate B. banii din mână. Lucrările la casă erau doar un pretext pentru a aborda persoanele vătămate ca, după ce lucrările erau finalizate, să ceară un preţ disproporţionat pe care să-l obţină, dacă nu prin ameninţări, prin orice fel de mijloace, chiar şi violenţe. Acesta este, de altfel, şi motivul pentru care inculpaţii au intrat în casă fără acordul persoanelor vătămate, pentru a afla unde ţin aceştia banii şi pentru ca apoi să acţioneze prin orice fel de mijloace violente.

Curtea de apel a reţinut că situaţia de fapt recunoscută de inculpaţi a constat tocmai în aceea că inculpatul A. ( a pătruns fără drept în casa persoanelor vătămate oprindu-se în hol, a refuzat să părăsească imobilul la solicitarea expresă a celor doi proprietari şi, într-un moment de neatenţie al persoanei vătămate B., a deposedat-o pe aceasta, prin smulgere, de suma de 5000 de RON, bani pe care îi ţinea în mâna stângă şi care îi fuseseră încredinţaţi de către C., cu privire la care persoanele vătămate luaseră deja hotărârea să nu îi remită autorilor. Inculpatul A. ( a beneficiat de sprijinul moral al celorlalţi doi coautori, inculpatul A. şi persoana necunoscută menţionată anterior, care se aflau în curtea imobilului, respectiv în faţa uşii de acces în casă.

Decizia penală nr. 1175/A din 09 iulie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la data de 14 iulie 2025, inculpaţilor A. şi A. ( la locurile de detenţie (Penitenciarele Aiud şi Târgu Mureş) la data de 17 iulie 2025, precum şi celorlalte părţi din dosar.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel au formulat cerere de recurs în casaţie inculpaţii A. , prin avocat ales, D. (împuternicire seria x, nr. x/20.07.2025), la data de 28 iulie 2025, prin poşta electronică şi A. (, prin avocat ales, E., la data de 21 iulie 2025, conform ştampilei Poştei Române .

Cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi A. ( au fost comunicate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi celorlalte părţi din dosar.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 02 octombrie 2025. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la data de 14 octombrie 2025.

În cererea scrisă, recurentul A. (, prin apărător ales, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în sensul în care infracţiunea pentru care a fost condamnat, respectiv tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 rap. la art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., nu realizează tipicitatea faptei penale astfel cum este descrisă în textul incriminator.

În fapt, recurentul a arătat că a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 27.09.2024, emis în dosarul nr. x/164/1)/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, împreună cu coinculpatul A. , sub acuzaţia de tâlhărie calificată, constând în aceea că, în ziua de 08 februarie 2024, aproximativ în jurul orei 11, au contactat persoanele vătămate B. şi C., propunând acestora să efectueze lucrări de înlocuire a jghebarilor de scurgere de la imobilul în care locuiau. Iniţial, a arătat că el şi coinculpatul nu au efectuat măsurători cu privire la perimetrul imobilului, astfel încât a apreciat că lucrarea nu poate depăşi suma de 1000 RON incluzând manoperă şi materialele utilizate.

Conform apărării, persoanele vătămate B. Şi C. au considerat că suma solicitată este prea mare, astfel încât au convenit să fie achitată doar suma de 450 RON. În această sumă ar fi urmat să fie inclusă activitatea de îndepărtare a jgheaburilor vechi, preluarea şi transportul acestora, materialele folosite pentru noile jgheaburi şi manopera de instalare. Pe parcursul executării lucrării, soţii Vâlcea le-au cerut să înlocuiască şi burlanele de scurgere, întrucât şi acestea erau vechi şi deteriorate. Recurentul a arătat că au fost de acord să efectueze şi această activitate, nu au mai reluat discuţia referitoare la costuri, întrucât era evident că lucrarea necesita un efort suplimentar şi materiale în plus, s-au deplasat la un magazin de bricolaj aflat în apropiere şi au cumpărat din bani proprii mai multe cleme şi diverse alte sisteme de prindere, au continuat şi finalizat lucrarea, iar la sfârşit, le-au adus la cunoştinţa proprietarilor imobilului că lucrarea se ridică la suma de 7000 RON având în vedere materialele suplimentare şi manopera înglobată.

Soţii Vâlcea au apreciat că suma este exagerată şi după mai multe discuţii şi negocieri, au stabilit costul final al lucrării la suma de 5000 RON. Banii au fost număraţi de către C. în prezenţa celor doi inculpaţi A. şi, la un moment dat, persoanele vătămate au susţinut că teancul de bani le-ar fi fost smuls din mână de către A. . Recurentul a arătat că a contestat acest gest considerat o formă de agresiune, susţinând în mod justificat să suma în posesia căreia a intrat fusese adusă tocmai pentru a fi remisă, prin urmare nu exista niciun temei să se recurgă la gesturi de smulgere, banii erau deja număraţi, iar intenţia persoanelor vătămate, chiar dacă suma era diferită şi mult mai mare faţă de cea pe care părţile o stabiliseră iniţial, în final urma să fie plătită.

De asemenea, recurentul a negat categoric faptul că ar fi intrat în locuinţa familiei Vâlcea fără acordul acestora, discuţiile fiind purtate pe o verandă care preceda intrarea în imobil. În declaraţia notarială dată la 28 aprilie 2025 şi autentificată sub nr. x/2025 la BNP F., ambii soţi Vâlcea au declarat pe lângă faptul că li s-a restituit integral suma de 5000 RON şi cheltuielile judiciare, că banii au fost remişi în curtea imobilului şi nu in interiorul casei.

Recurentul A. ( a susţinut că, atât instanţa de fond, cât şi Curtea de Apel Bucureşti au respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 C. pen. raportat la art. 234 lit. f) C. pen. în infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., apreciind că inculpaţii au profitat de vârsta înaintată a persoanelor vătămate şi de condiţia lor fizică precară, ceea ce se încadrează în prevederile art. 233 alin. (1) C. pen.

Pe calea recursului în casaţie, inculpatul A. ( a solicitat a se observa că nici persoanele vătămate nu au putut invoca exercitarea de către inculpaţi a unor acţiuni violente, nu au susţinut niciun moment că au fost ameninţaţi, loviţi sau intimidaţi în orice mod, menţionând exclusiv că banii au fost preluaţi prin smulgere, după numărarea acestora. Cu privire la invocarea gestului de preluare brusă a teancului de bani din mâna lui C., pe lângă faptul că acest lucru nu s-a întâmplat, el nici nu ar fi fost necesar, întrucât banii fuseseră aduşi de proprietarii casei, strict în scopul de a fi remişi, deci nu se impunea nicio acţiune violentă sau măcar un gest brusc pentru a intra în posesia acestei sume.

Recurentul a susţinut că în cauza de faţă nu a fost furt, ci o plată a unui efort fizic desfăşurat şi a unor materiale folosite pentru realizarea lucrării, prin urmare era o plată cuvenită şi convenită pentru munca prestată. Recurentul a arătat că nu a intenţionat să-şi însuşească sume de bani în mod injust, chiar dacă la finalul lucrării a indicat un cuantum mai ridicat al banilor.

În privinţa modalităţii concrete în care au intrat în posesia acestei sume, recurentul a arătat că persoanele vătămate au declarat că smulgerea banilor din mână i-a nemulţumit, deşi în declaraţiile ulterioare, precum şi în declaraţia notarială au precizat cu totul altă situaţie de fapt, şi anume că banii reprezintă contravaloarea lucrării executate de care sunt mulţumiţi şi nu au făcut nicio menţiune în legătură cu exercitarea vreunei acţiuni agresive sau al vreunui gest brusc prin care s-a realizat preluarea banilor.

Recurentul A. ( a solicitat a se constata că situaţia premisă în prezenta cauză o reprezintă înţelegerea avută cu persoanele vătămate de a le fi executată acestora o lucrare la imobil şi că această prestaţie urma a fi plătită de beneficiari, chiar şi în situaţia în care costul final al lucrării a fost altul decât cel negociat la început.

Cu privire la latura obiectivă a pretinsei infracţiuni de tâlhărie, s-a solicitat a se observa că fapta nu constituie o infracţiune de furt, deoarece inculpaţii nu au luat ceva ce nu li s-ar fi cuvenit, respectiv un bun în scopul însuşirii lui pe nedrept, şi de asemenea, nu au întrebuinţat nicio formă de violenţă fizică sau verbală pentru a primi plata muncii. Persoanele vătămate nu au fost puse în imposibilitate de a se apăra, nici nu a fost în discuţie o astfel de intenţie sau acţiune agresivă, scopul fiind acela de a fi plătiţi pentru munca prestată.

În raport de cele expuse, recurentul a susţinut că fapta de tâlhărie nu realizează tipicitatea descrisă la art. 233 C. pen., prin urmare în conformitate cu art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a solicitat să fie achitat în legătură cu această acuzaţie.

Recurentul A. , în cererea scrisă, prin avocat ales, a declarat recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 1175/A din 09 iulie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală, precizând ca motivele recursului în casaţie le va depune printr-un memoriu separat în termen legal.

La data de 09 octombrie 2025 au fost înregistrate la dosar motivele de recurs în casaţie formulate de recurentul A. , prin avocat ales, prin care s-a solicitat casarea deciziei penale nr. 1175/din data de 09 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penala în dosarul nr. x/2024 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Recurentul a susţinut că, în mod eronat, instanţa a apreciat că în cauză, fapta descrisă în actul de sesizare reprezintă infracţiunea de tâlhărie calificată. Astfel, a arătat că a fost trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit în dosarul nr. x/2024 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, împreună cu un coinculpat, A., pentru o faptă de tâlhărie calificată săvârşită asupra persoanelor vătămate B. şi C., la data de 08 februarie 2024. Apărarea a susţinut că din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că situaţia reţinută în actul de sesizare a fost încadrată forţat ca tâlhărie calificată în măsura în care suma de bani, obiect al infracţiunii, era datorată chiar şi parţial de părţile vătămate inculpaţilor pentru o lucrare de care aceştia au beneficiat, executată în întregime şi recepţionată.

Prin încheierea din data de 14 octombrie 2025, s-au admis cererile de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. ( şi A. împotriva deciziei penale nr. 1175/A din data de 09 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2024 şi s-a trimis cauza completului 7 în vederea judecării recursului în casaţie pentru termenul din 25 noiembrie 2025, cu citarea recurenţilor şi intimaţilor, precum şi încunoştiinţarea avocaţilor aleşi.

Înalta Curte a constatat că cererile de recurs în casaţie sunt formulate de inculpatul A. şi de inculpatul A. împotriva unei hotărâri care este susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac, în termenul prevăzut de lege şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 434 alin. (1), art. 436, art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.

Referitor la condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., ambii recurenţi au indicat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Recurentul A. ( a solicitat a se constata că situaţia premisă o reprezintă înţelegerea avută cu persoanele vătămate de a le fi executată acestora o lucrare la imobil şi că această prestaţie urma a fi plătită de beneficiari, chiar şi dacă ar fi existat un cost al lucrării diferit de cel negociat la început. Astfel, la latura obiectivă a infracţiunii de tâlhărie nu este întrunită, întrucât fapta nu constituie o infracţiune de furt, deoarece inculpaţii nu au luat ceva ce nu li s-ar fi cuvenit, respectiv un bun în scopul însuşirii lui pe nedrept, şi de asemenea, nu au întrebuinţat nicio formă de violenţă fizică sau verbală pentru a primi suma de bani, iar persoanele vătămate nu au fost puse în imposibilitate de a se apăra, nici nu a fost în discuţie o astfel de intenţie sau acţiune agresivă, scopul fiind acela de a fi plătiţi pentru munca prestată.

Recurentul A. a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie calificată în măsura în care suma de bani, obiect al infracţiunii, era datorată parţial de părţile vătămate inculpaţilor pentru o lucrare de care aceştia au beneficiat, executată în întregime şi recepţionată, astfel că a existat o plată a unor servicii prestate şi nu sustragerea unei sume de la victime.

În cauză, recurenţii A. ( şi A. au susţinut că nu s-a reţinut violenţa, ci plata cuvenită, astfel că motivele acestora pot fi analizate în cadrul recursului în casaţie întemeiat pe cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în ceea ce priveşte verificarea în drept a situaţiei de fapt cu privire la problema de drept invocată referitor la infracţiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

S-a apreciat că încadrarea juridică a faptei, invocată de către recurenţi în cererea de recurs în casaţie, excedează analizei recursului în casaţie, aceste motive reprezentând chestiuni ce intră în puterea lucrului judecat (în acest sens este şi jurisprudenţa instanţei supreme, decizia penală nr. 210/RC/06.06.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Având în vedere, însă, că cererile de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. ( şi A. îndeplinesc cerinţele prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen.., în limitele anterior expuse, cu referire la inexistenţa sustragerii banilor prin violenţă deoarece banii reprezentau plata unor servicii prestate de inculpaţi, o plată datorată de victime (pentru cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen..), Înalta Curte le-a admis în principiu şi a acordat termen în vederea judecării pe fond a acestora.

În dezbateri, la termenul de judecată din 25 noiembrie 2025, apărătorul ales al recurentului inculpat A. (, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., a susţinut că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat nu îndeplineşte tipicitatea obiectivă a infracţiunii de tâlhărie, astfel cum este descrisă de art. 233 alin. (1) C. pen. Referitor la aspectul laturii obiective, deposedarea persoanelor vătămate de bani sau bunuri, în scopul însuşiri lor pe nedrept, apărarea a arătat că suma de bani reprezenta preţul muncii prestate şi a susţinut că este irelevant dacă este prea mare sau prea mic sau în acord cu valoarea materialelor de construcţie utilizate şi munca prestată. Între părţi a existat o înţelegere cu privire la execuţia lucrării şi la plata unei anumite sume de bani. Cu privire la elementul de violenţă, s-a susţinut că nu sunt realizate elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de tâlhărie, întrucât persoanele vătămate se aflau în locuinţa lor. Astfel, conform apărării, nu a avut loc o pătrundere în imobil, nu s-au exercitat acţiuni de violenţă, de intimidare sau orice alte forme de punere a persoanelor vătămate în imposibilitatea de a-şi exprima consimţământul.

Apărătorul ales al recurentului inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casaţie invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi trimiterea dosarului spre rejudecare. Apărarea a susţinut că nu este îndeplinită condiţia privind suma de bani ce formează obiectul infracţiunii de tâlhărie, această suma fiind datorată, iar inculpat nu a acţionat în scopul de a-şi însuşi pe nedrept, astfel cum rezultă din declaraţia notarială dată de către persoanele vătămate, întrucât aceştia datorau o sumă de bani pentru lucrarea care a fost finalizată şi recepţionată.

Analizând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. ( şi A. , potrivit art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., în limitele stabilite prin încheierea din data de 14 octombrie 2025, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând ultimul grad de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.. Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului contrar legii şi are ca obiect desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii. În recurs în casaţie nu se poate modifica situaţia de fapt, instanţa de recurs în casaţie îşi fundamentează soluţia pe baza faptelor anterior constatate cu caracter definitiv de instanţa de apel.

În cauză, ambii recurenţi au indicat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (fapta nu este prevăzută de legea penală). Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. nu se poate realiza o nouă analiză a mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt. Verificarea hotărârii se face doar în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021).

Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Prin încheierea de admitere în principiu s-a arătat că vor fi analizate cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. ( şi A. pentru cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. cu referire la absenţa unui element de tipicitate al infracţiunii pentru care au fost condamnaţi (tâlhărie calificată, faptă prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. f) C. pen.), având în vedere criticile acestora care vizează inexistenţa sustragerii banilor prin violenţă deoarece banii reprezentau plata unor servicii prestate de inculpaţi, o plată datorată de victime.

Înalta Curte constată că instanţa de apel, prin decizia penală recurată, a reţinut, în fapt, că la data de 08 februarie 2024, în jurul orelor 11:00, inculpatul A. împreună cu inculpatul A. ( şi cu un al treilea autor, necunoscut, s-au deplasat la adresa persoanelor vătămate B. şi C., cu scopul de a efectua lucrări de schimbare a jgheaburilor casei, conform înţelegerii verbale cu acestea, iar la scurt timp după începerea lucrărilor, cei trei coautori au început să le ameninţe pe B. şi pe C. cu acte de violenţă şi să le adreseze jigniri, cu scopul de a le intimida şi de a le determina să le remită mai mulţi bani, contrar înţelegerii iniţial stabilite pentru efectuarea lucrării. În acest sens, inculpatul A. (, care a pătruns fără drept în casa persoanelor vătămate oprindu-se în hol, a refuzat să părăsească imobilul la solicitarea expresă a celor doi proprietari şi, într-un moment de neatenţie al persoanei vătămate B., a deposedat-o pe aceasta, prin smulgere, de suma de 5000 de RON, bani pe care îi ţinea în mâna stângă şi care îi fuseseră încredinţaţi de către C., cu privire la care persoanele vătămate luaseră deja hotărârea să nu îi remită autorilor. Inculpatul A. ( a beneficiat de sprijinul moral al celorlalţi doi coautori, inculpatul A. şi persoana necunoscută menţionată anterior, care se aflau în curtea imobilului, respectiv în faţa uşii de acces în casă, refuzând să plece la solicitarea expresă a proprietarilor şi care, la rândul lor, au proferat ameninţări şi expresii jignitoare la adresa persoanelor vătămate B. şi C..

Potrivit art. 233 C. pen., tâlhăria reprezintă furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să îşi asigure scăparea se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Tâlhăria săvârşită prin violare de domiciliu sau sediu profesional, este încadrată în forma calificată a acestei infracţiuni şi este prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., fiind pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de tâlhărie calificată comise de inculpaţii A. ( şi A. şi a constatat că sunt întrunite potrivit art. 234 alin. (1) lit. f) raportat la art. 233 C. pen.

Elementul material principal constă în acţiunea inculpaţilor de însuşire a sumelor de bani de la persoanele vătămate prin folosirea de ameninţări, iar cel secundar în exercitarea de ameninţări [cu acte de violenţă şi jigniri, cu scopul de a le intimida şi de a le determina să le remită mai mulţi bani, contrar înţelegerii iniţial stabilite pentru efectuarea lucrării. Inculpatul A. (, care a pătruns fără drept în casa persoanelor vătămate oprindu-se în hol, a refuzat să părăsească imobilul la solicitarea expresă a celor doi proprietari şi, într-un moment de neatenţie al persoanei vătămate B., a deposedat-o pe aceasta, prin smulgere, de suma de 5000 de RON].

Instanţa de fond şi de apel au reţinut că ameninţările au fost făcute pentru a le determina pe persoanele vătămate să plătească suma cerută, iar aceste acţiuni au generat o stare profundă de temere în rândul soţilor Vâlcea. S-a reţinut, cu titlu definitiv, că unul dintre inculpaţi, A. (, a pătruns fără drept în casa persoanelor vătămate oprindu-se în hol, a refuzat să părăsească imobilul la solicitarea expresă a celor doi proprietari, iar ulterior a smuls suma de 500 de RON din mâna persoanei vătămate B. în condiţiile în care persoanele vătămate luaseră deja hotărârea să nu îi remită inculpaţilor.

Prin urmare, exercitarea actelor de violenţă asupra persoanelor vătămate, urmată de deposedarea banilor prin violenţă, realizează conţinutul infracţiunii de tâlhărie. Între acţiunea de remitere a banilor şi trecerea acestora în sfera de stăpânire a inculpaţilor, precum şi între ameninţările exercitate de inculpaţi şi starea de pericol pentru libertatea psihică a persoanelor vătămate există legătură de cauzalitate directă.

Având în vedere că fapta a fost comisă prin violare de domiciliu, întrucât inculpatul A. ( a pătruns fără drept în casa persoanelor vătămate, oprindu-se în hol, şi a refuzat să părăsească imobilul la solicitarea expresă a celor doi proprietari, s-a reţinut agravanta prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen.

Criticile inculpaţilor privind inexistenţa sustragerii banilor prin violenţă deoarece banii reprezentau plata unor servicii prestate, aşadar o plată datorată de victime, sunt contrare situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel. Instanţa de recurs în casaţie nu are competenţa legală de a modifica situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, astfel că soluţia pe care o pronunţă în recurs în casaţie decurge strict din faptele reţinute în apel. Conform deciziei pronunţată de instanţa de apel, în cauză s-a reţinut că inculpaţii s-au înţeles iniţial cu persoanele pentru suma de 250 de RON ca să schimbe jgheaburile de la acoperişul casei [declaraţia persoanei vătămate B., declaraţia lui A. (], iar ulterior au executat lucrări suplimentare, au cumpărat materiale şi au solicitat suma de 5000 de RON avans, iar la finalizarea lucrării încă 2000 de RON, făcând presiuni asupra persoanelor vătămate să le remită banii (declaraţia persoanei vătămate B.). Se observă că, existând o aşa mare diferenţă de preţ, numai în accepţiunea inculpaţilor suma de bani le era datorată, iar împrejurarea că a fost obţinută de aceştia prin ameninţări, chiar şi violente, conduce la concluzia că sunt îndeplinite elementele de tipicitate ale infracţiunii de tâlhărie. Instanţa de apel a reţinut că "raportat la diferenţa enormă de preţ cerută iniţial şi cea cerută ulterior (de la 200-300 RON la 7.000 RON) era evident că persoanele vătămate nu vor plăti acea sumă de bani decât sub presiunea ameninţărilor şi a violenţelor, acesta fiind şi motivul pentru care unul din inculpaţi a intrat în casă peste persoanele vătămate (celălalt a intrat în curte şi unul la uşă), le-a intimidat făcând referire la clanuri de interlopi şi, într-un final, i-a smuls persoanei vătămate B. banii din mână. Lucrările la casă erau doar un pretext pentru a aborda persoanele vătămate şi, după ce lucrările erau finalizate, să ceară un preţ disproporţionat pe care să-l obţină, dacă nu prin ameninţări, prin orice fel de mijloace, chiar şi violente".

Raportat la baza factuală reţinută de instanţa de apel, Înalta Curte constată că recurenţii inculpaţii A. ( şi A. au evocat, în argumentarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., conţinutul constitutiv al infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea acestora, susţinând elemente de fapt care însă contravin situaţiei reţinute, cu caracter definitiv, de instanţa de apel. Drept urmare, instanţa de recurs constată corespondenţa între fapta comisă şi tiparul de incriminare corespunzător infracţiunii de tâlhărie calificată reţinută în sarcina recurenţilor inculpaţii A. ( şi A. .

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. ( şi A. împotriva deciziei penale nr. 1175/A din 09 iulie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, în cuantum de câte 190 de RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei, conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. ( şi A. împotriva deciziei penale nr. 1175/A din 09 iulie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, în cuantum de câte 190 de RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 noiembrie 2025.