Cassation inadmissible for re-examining evidence in criminal case ceased for statute of limitations

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2025

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 124/PI/2012 din data de 08.10.2012, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a hotărât, printre altele, următoarele:

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 33 lit. c) din Legea nr. 535/2004 în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) din C. proc. pen., a dispus achitarea, printre alţii, a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 33 lit. c) din Legea nr. 535/2004.

Prin decizia penală nr. 309/A din 7 octombrie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea şi a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând, printre altele, în baza art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 78 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), c) şi g) C. pen. pe durata prev. de art. 68 C. pen.

A făcut aplicarea art. 65 - art. 66 alin. (1) lit. a), b), c) şi g) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

Prin decizia penală nr. 268/A din data de 20.12.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în temeiul art. 465 alin. (11) lit. b) din C. proc. pen., a admis cererea de revizuire formulată de către revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 309/A din data de 07 octombrie 2014, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2009.

A desfiinţat, în parte, decizia penală atacată numai cu privire la condamnatul-inculpat, A., şi a dispus rejudecarea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinţei penale nr. 124/PI/2012, din 8 octombrie 2012, a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Prin decizia penală nr. 147/A din data de 18 iunie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinţei penale nr. 124/PI din data de 08 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2009 privind pe inculpatul A..

A desfiinţat, în parte, numai cu privire la inculpatul A., sentinţa penală apelată şi, în rejudecare:

A stabilit că legea penală mai favorabilă este Legea nr. 535/2004, conform modificărilor aduse prin Legea nr. 58/2019, în care fapta inculpatului A. este incriminată prin art. 33 alin. (2) lit. a).

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii privind prevenirea şi combaterea terorismului, prevăzută de art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 58/2019.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, care nu sunt contrare prezentei.

Împotriva deciziei penale nr. 147/A din 18 iunie 2025 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie.

La data de 18.09.2025 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., prin avocatul ales.

Examinând, în raport, cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că cererea este inadmisibilă pentru considerentele expuse în continuare:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curtea de apel.

Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie vizează, aşadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare, în conformitate, cu dispoziţiile legale.

Potrivit art. 440 din C. proc. pen., admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format cu participarea unui judecător, după depunerea raportului magistratului asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

În cazul, în care instanţa constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 din C. proc. pen., dispune prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.

În cauză, cererea de recurs în casaţie îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura apărătorului ales al inculpatului.

Pentru îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin 1 lit. c) din C. proc. pen., în ceea ce priveşte recursul formulat, inculpatul A. a indicat în cuprinsul cererii de recurs în casaţie temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Într-o primă argumentare, a arătat că, deşi, decizia recurată identifică în mod corect termenul de prescripţie a răspunderii penale de 8 ani, în opinia inculpatului, eroarea se referă însă la data la care se reţine că acest termen s-ar fi împlinit, respectiv termenul de prescripţie a răspunderii penale s-ar fi împlinit la data de 30.06.2014, adică mai înainte de condamnarea dispusă prin decizia penală nr. 309/A/07.10.2014.

A apreciat că este greşită interpretarea instanţei de apel, conform căreia de la data de 20.12.2022 (data admiterii revizuirii şi desfiinţării hotărârii de condamnare) şi până la data de 11.06.2025 (pronunţarea având loc însă la 18.06.2025) a curs un termen de prescripţie de 2 ani, 5 luni si 22 zile; întrucât o hotărâre penală definitivă desfiinţată ulterior ca urmare a exercitării unei căi extraordinare de atac nu poate produce niciun efect juridic.

A criticat şi soluţia deciziei recurate de a limita drastic si vădit nelegal rejudecarea apelului, respectiv decizia nr. 268 A/20.12.2022 prin care a fost admisă cererea de revizuire, a fost desfiinţată hotărârea de condamnare şi s-a dispus rejudecarea apelului doar în ceea ce îl priveşte pe revizuent. O altă nelegalitate vădită a Deciziei nr. 268/A/20.12.2022 (care a limitat rejudecarea apelului) i-a urmat o alta nelegalitate prin care obiectul rejudecării a fost redus la declaraţia martorului B..

A menţionat că CEDO a stabilit că declaraţia respectivului martor a fost esenţială pentru stabilirea vinovăţiei inculpatului. Fiind audiat în faţa instanţei de rejudecare a apelului, martorul a respins complet teza acuzării.

În aceste condiţii, a arătat că soluţia ar fi trebuit să fie de achitare şi nu de încetare a procesului penal.

Or, dacă obiectul rejudecării apelului s-a limitat la audierea respectivului martor, nu se explică de ce instanţa a dispus si reaudierea a încă 3 martori care fuseseră audiaţi atât la U.P., la fond si în primul apel.

A mai menţionat că, odată cu pronunţarea deciziei nr. 268/A/20.12.2020 de admitere a cererii de revizuire şi, odată cu cea de-a doua limitare a rejudecării apelului mai sus expusă, instanţa de apel a stabilit apriori, implicit si vădit nelegal că o hotărâre de achitare doar a inculpatului A. ar fi greu de justificat. Adică a stabilit în avans faptul că rejudecarea apelului este pur formală şi doar pentru a se arăta că efectele Hotărârii CEDO nu sunt ignorate. Aceasta pentru că fapta imputată acestuia se află într-o stare de conexitate cu cele atribuite coinculpatilor C. si D..

A menţionat că judecarea în apel a fost una formală rezultă din faptul că li s-au respins toate probele solicitate. Legal şi echitabil ar fi fost ca instanţa să analizeze toate probele administrate şi să arate motivele pentru care le înlătură pe cele favorabile inculpatului recurent.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. invocat de inculpat, se constată că acesta priveşte situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen.

Însă, se constată că motivele invocate în cererea de recurs în casaţie nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., prin intermediul acestei căi extraordinare de atac neputând fi reapreciat materialul probator, a situaţiei de fapt stabilită în mod definitiv de instanţa de apel, solicitându-se o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor. Or, acestea nu se încadrează în chestiunile de drept ce pot fi analizate de instanţa de recurs.

Invocarea unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 147/A din 18 iunie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 147/A din 18 iunie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2025.