Preliminary chamber review of protection order violations: scope of legal qualification challenges and validity of victim statements obtained by police prior to competence transfer
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal, upholding the Court of Appeal's preliminary chamber decision that rejected all objections and initiated the trial proceedings, thereby allowing the indictment to proceed. The dispute concerned a pre-trial review where the defendant, a practicing lawyer, challenged the indictment for violations regarding the legal qualification of the crimes (arguing that two separate counts under Law 217/2003 should be treated as a single offense with alternative elements), the lack of analysis of the subjective element, the relative nullity of statements by the victim obtained by police before competence was transferred to the prosecutor, and the relative nullity of special investigative methods (phone data collection) due to alleged lack of proportionality and missing execution warrants. The Court found that the preliminary judge had adequately analyzed all pertinent grounds: legal qualification errors and omissions in the description of the subjective element do not render the indictment irregular at the preliminary stage; the victim's statement was validly obtained by the competent prosecutor after competence transfer; and the criticism regarding phone data collection was deemed a matter of investigative opportunity rather than legal nullity, as the measure was authorized by a judge, respected proportionality, and did not require a separate execution warrant under Article 152 of the Code of Criminal Procedure. The Court relied on Articles 342, 347, and 4251 of the Code of Criminal Procedure to determine that the appellate instance had properly reviewed the legality of the prosecution's acts and that no absolute nullities were present to mandate a remand.
Legislator headnote
AI generatedart. 342 din C. proc. pen, art. 41 din C. proc. pen, art. 346 alin. (2) din C. proc. pen, art. 35 alin. (1) din C. pen, art. 38 alin. (1) din C. pen, art. 47 alin. (2) din Legea nr. 217/2003; Preliminary chamber review of protection order violations: scope of legal qualification challenges and validity of victim statements obtained by police prior to competence transfer: The dispute concerned a pre-trial review where the defendant, a practicing lawyer, challenged the indictment for violations regarding the legal qualification of the crimes (arguing that two separate counts under Law 217/2003 should be treated as a single offense with alternative elements), the lack of analysis of the subjective element, the relative nullity of statements by the victim obtained by police before competence was transferred to the prosecutor, and the relative nullity of special investigative methods (phone data collection) due to alleged lack of proportionality and missing execution warrants. The Court found that the preliminary judge had adequately analyzed all pertinent grounds: legal qualification errors and omissions in the description of the subjective element do not render the indictment irregular at the preliminary stage; the victim's statement was validly obtained by the competent prosecutor after competence transfer; and the criticism regarding phone data collection was deemed a matter of investigative opportunity rather than legal nullity, as the measure was authorized by a judge, respected proportionality, and did not require a separate execution warrant under Article 152 of the Code of Criminal Procedure. The Court relied on Articles 342, 347, and 4251 of the Code of Criminal Procedure to determine that the appellate instance had properly reviewed the legality of the prosecution's acts and that no absolute nullities were present to mandate a remand.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for dismissing the appeal as unfounded, citing the specific ground for rejecting the complaint in the preliminary chamber procedure.
Basis for imposing judicial costs on the convicted person following the dismissal of the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2025
Asupra contestaţiei de faţă:
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prezentarea încheierii judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj:
Prin încheierea penală nr. 157/2025 dată în şedinţa camerei de consiliu din data de 26 august 2025 de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori în dosarul nr. x/2025, în temeiul art. 345 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., au fost respinse excepţiile invocate de către inculpatul A. privind neregularitatea rechizitoriului şi nulitatea actelor de urmărire.
În temeiul art. 342 din C. proc. pen., cu referire la art. 36 alin. (1), lit. c) din C. proc. pen. şi la art. 41 din C. proc. pen., s-a constatat competenţa materială şi teritorială a Curţii de Apel Cluj.
În baza disp. art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul penal nr. x/2023 în care a fost emis rechizitoriul din data de 16.05.2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de
- încălcare de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile prev. de art. 31 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu, faptă prev. de art. 47 alin. (2) din Legea 217/2003 rep., în formă continuată - 3 acte materiale - cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. - dosar penal cu nr. x/2023;
- încălcare de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prev. de art. 38 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie faptă prev. de art. 47 alin. (1) din Legea 217/2003 rep - dosar penal cu nr. x/2024, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
S-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A. trimis în judecată pentru săvârşirea pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 47 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 rep., în formă continuată - 3 acte materiale - cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. - dosar penal cu nr. x/2023 şi prev. de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 rep. - dosar penal cu nr. x/2024, cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen., urmând a se stabili termen de judecată la rămânerea definitivă a prezentei.
Pentru a dispune, astfel, judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii de apel a reţinut că la data de 16.05.2025, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a sesizat Curtea de Apel Cluj cu rechizitoriul întocmit în dosarul nr. x/2023 din data de 15.05.2025 privind pe inculpatul A., cercetat în stare de libertate sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 47 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 rep. în formă continuată - 3 acte materiale - cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (dosar penal nr. x/2023) şi cea prevăzută de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 rep.(dosar penal nr. x/2024) ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
Sub aspectul acuzaţiilor, în sarcina inculpatului, prin actul de sesizare, s-a reţinut că la data de 21.11.2023 a fost înregistrată plângerea penală formulată de persoana vătămată B., care a învederat că la data de 21.11.2023 a fost înregistrată plângerea penală formulată de persoana vătămată B. María, care a învederat că, fostul concubin A., la data de 16.11.2023, în jurul orelor 12:30, a abordat-o în timp ce se afla pe str. x din mun. Cluj-Napoca, susnumitul spunându-i următoarele:
"nu ai renunţat la ordinul de protecţie?, " după care acesta a plecat către str. x x, susnumitul încălcând prin aceasta obligaţiile şi măsurile dispuse în prealabil prin ordinul de protecţie provizoriu cu nr. x din data de 13.11.2023, care a fost anexat actului de sesizare .
Victima arată că şi-a scos telefonul mobil, având intenţia de a-l filma pe autor, însă acesta, sesizând acest lucru, s-a întors imediat cu spatele după care a plecat către str. x toate acestea, victima a reuşit să îl înregistreze audio-video pe agresorul A., filmări pe care ulterior le-a trimis martorului C. prin intermediul aplicaţiei D..
Mai precizează victima faptul că, tot la data de 16.11.2023, în jurul orelor 16:30, înainte de a pleca către casă a fost anunţată de către colegele de muncă că l-au văzut pe numitul A. pe str. x, în apropierea restaurantului E., local situat lângă locul de muncă al victimei, respectiv Spitalul Clinic Militar de Urgenţă " Dr. F., Cluj-Napoca.
Pe fondul audierilor din data de 21.11.2023, persoana vătămată a reiterat aspectele învederate în cuprinsul actului de sesizare, precizând suplimentar că, la data de 20.11.2023, în jurul orelor 15:00, numitul A. s-a apropiat de ea, spunându-i să renunţe la ordinul de protecţie, în timp ce ieşea de la Catedrala Ortodoxă situată în P-ţa Avram Iancu din municipiul Cluj-Napoca, încălcând şi de această dată interdicţiile şi măsurile dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu.
Ca mijloace de probă, prin rechizitoriu au fost indicate următoarele:
VOL I:
- declaraţiile persoanei vătămate B.;
- raportul de evaluare privind pe inculpatul A. întocmit de Serviciul de Probaţiune Cluj la data de 19.04.2023 şi depus în cadrul dosarului penal cu nr. x/2022 al Curţii de Apel Cluj, în copie;
- proces-verbal încheiat la data de 10.02.2025, împreună cu patru fotografii aferente, două dintre acestea surprinzându-1 pe inculpatul A. lângă Catedrala Ortodoxă din municipiul Cluj-Napoca;
- proces-verbal de vizionare a înregistrărilor audio - video realizate cu telefonul mobil de către persoana vătămată B. la data de 16.11.2023, împreună un suport optic aferent, tip CD;
- rechizitoriul emis la data de 10.05.2022 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în dosarul penal cu nr. x/2020;
- sentinţa penală cu nr. 72/11.05.2023 pronunţată în dosarul cu nr. x/2022 de către Curtea de Apel Cluj;
- decizia penală cu nr. 337/A/2023 din data de 13.11.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- actele aferente lucrării cu nr. 522/III/13/2021 aparţinând Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, având ca obiect cererea de emitere a unui ordin de protecţie provizoriu faţă de A., împreună cu sentinţa civilă nr. 1327 l/CC/10.12.2021 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în cadrul dosarului cu nr. x/2021 .
VOL II:
- declaraţiile persoanei vătămate B.;
- depoziţia martorului G.;
- depoziţia martorului C.;
- depoziţia martorului B.;
- depoziţia martorului H.;
- depoziţia martorului I.;
- depoziţia martorului J.;
- declaraţiile inculpatului A.;
- actele aferente lucrării cu nr. 664/III/13/2023 aparţinând Parchetului de pe Judecătoria Cluj-Napoca, având ca obiect cererea de emitere a unui ordin de protecţie provizoriu faţă de A.;
- proces-verbal încheiat la data de 04.03.2025, împreună cu înscrisul intitulat notă telefonică, întocmit în cadrul dosarului civil cu nr. x/2023, la data de .2023;
- concluzii scrise formulate de numita B., prin apărător ales, în cadrul dosarului cu nr. x/2023;
- încheierea din data de 16.11.2023 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, în cadrul dosarului civil cu nr. x/2023;
- sentinţa civilă cu nr. 13526/CC/2023 din 21.11.2023 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, în cadrul dosarului civil cu nr. x/2023;
- încheierea civilă cu nr. 235/A/CC/2023 din 20.12.2023 pronunţată de Tribunalul Cluj, în cadrul dosarului civil cu nr. x/2023;
- dovadă încheiată la data de 17.02.2025 ca urmare a ridicării de la B., a unui suport optic care cuprinde 9 fişiere, care conţin metadatele sau EXIF (Exchangeable Image File Format), aferente fotografiilor realizate precum şi a înregistrărilor audio-video realizate la data de 16.11.2023, toate realizate cu telefonul mobil personal, care să conţină: data şi timpul în au fost efectuate fotografiile/filmările, coordonate specifice privind locaţia, modelul camerei foto şi producătorul, setările: ISO, timpul de expunere, distanţa focală, diafragma, mărimea fişierului, rezoluţia, etc., precum şi a conversaţiilor purtate cu apărătorul desemnat din oficiu, av. C., prin intermediul aplicaţiei watsApp, relativ la evenimentele din data de 16.11.2023 şi 20.11.2023;
- proces-verbal din data de 17.02.2025, împreună cu patru fotografii care conţin metadatele sau EXIF (Exchangeable Image File Format), aferente fotografiei îl surprinde pe A. la data de 20.11.2023, a înregistrării audio-video realizate la data de 16.11.2023, care îl surprinde pe acelaşi inculpat, precum şi mesajele transmise de persoana vătămată B. la data de 16.11.2023, prin intermediul aplicaţiei D. d-lui avocat C., împreună cu tul optic aferent;
- înscrisuri medicale depuse la dosarul cauzei de către inculpat, respectiv Bilet de ieşire din spital eliberat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca din data de 06.02.2023, respectiv raport de expertiză psihologică judiciară cu nr. 747/24.04.2025;
- înscrisuri medicale depuse la dosarul cauzei de către inculpat, respectiv scrisoare medicală eliberată la data de 28.07.2022 de Institutul Inimii Niculae Stăncioiu, Cluj-Napoca, precum şi o planşă foto în urma unui RMN efectuat în cursul anului 2022 la K. din municipiul Cluj-Napoca;
- proces-verbal privind consemnarea unor activităţi din data de 07;
- proces-verbal din data de 09.04.2025 privind analizarea listingurilor telefonice şi prezenţa/localizarea inculpatului A. în perioadele de interes .
În cauză au fost luate măsurile premergătoare prev. de art. 344 alin. (2) din C. proc. pen., iar la data de 24.06.2025 apărătorul ales al inculpatului a depus un memoriu cuprinzând cereri şi excepţii regăsit la dosar cameră preliminară.
Prin acest memoriu s-a solicitat:
1. constatarea neregularităţii rechizitoriului din data de 16.05.2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj sub aspectul:
a. nelegalităţii încadrării juridice;
b. lipsei analizei laturii subiective.
2. sancţionarea cu nulitatea relativă a probelor care nu au legătură cu limitele şi obiectul cauzei.
3.sancţionarea cu nulitatea absolută a declaraţiei persoanei vătămate din data de 23.11.2023.
4. sancţionarea cu nulitatea relativă a metodei speciale de cercetare a obţinerii datelor de trafic şi localizare, cu consecvenţa excluderii de la dosar a procesului-verbal de analiză a listingului astfel obţinut.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin raportare la obiectul procedurii de cameră preliminară şi la cererile şi excepţiile invocate de inculpat, prin apărător ales, atât în scris, cât şi oral cu prilejul dezbaterilor, judecătorul de cameră preliminară a reţinut următoarele:
Obiectul camerei preliminare îl constituie, conform art. 342 din C. proc. pen. verificarea, după trimiterea în judecată a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Sub aspectul competenţei instanţei a constatat că inculpatul A. deţine calitatea de avocat definitiv în cadrul Baroului Bucureşti conform adreselor nr. x menţionându-se că acesta a fost înscris în Baroul Bucureşti ca avocat stagiar în anul 1997, iar apoi ca avocat definitiv începând cu anul 1999.
Devin astfel incidente prevederile art. 38 alin. (1), lit. d) din C. proc. pen. ce atrag competenţa după calitatea persoanei a curţii de apel.
Sub aspectul legalităţii sesizării din perspectiva regularităţii actului de sesizare întocmit de către procuror, apărarea a formulat două critici:
Prima dintre ele vizează nelegalitatea încadrării juridice din perspectiva reţinerii eronate a concursului de infracţiuni. În viziunea apărării, infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului A. sunt infracţiuni cu caracter alternativ ceea ce trebuie să atragă, prin raportare la considerentele deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unor chestiuni de drept în materia penală nr. 11/2022 reţinerea unei singure infracţiuni.
Apărarea a dezvoltat un raţionament juridic inedit pornind de la cele mai sus menţionate, apreciind că acest viciu de legalitate se răsfrânge asupra ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale ce este lovită de nulitatea relativă din perspectiva încălcării dreptului la apărare şi al dreptului la un proces echitabil, nulitate ce se răsfrânge asupra rechizitoriului în sensul neregularităţii acestuia.
Din perspectiva judecătorului de cameră preliminară, problema încadrării juridice nu poate face obiectul analizei în etapa de cameră preliminară.
S-a apreciat că, în ipoteza în care aspectele invocate de apărare ar fi reale, acestea nu pot atrage sancţiunea nulităţii relative a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale.
Pentru a putea vorbi de o nulitate relativă trebuie identificată o încălcare a dispoziţiilor legale, afară de cele care sunt sancţionate cu nulitatea absolută ce ar atrage o vătămare a drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali ce nu poate fi înlăturată, altfel decât prin desfiinţarea actului.
Or, nu a fost identificată nicio încălcare a vreunei prevederi legale ce reglementează ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale şi nicio vătămare a drepturilor inculpatului.
Drepturile invocate de către apărare - dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare nu suferă o vătămare nici chiar în ipoteza în care faptele reţinute în sarcina inculpatului li s-ar da o încadrare juridică greşită, deoarece aceste drepturi se exercită prin raportare la acuzaţiile concrete aduse inculpatului, prin informarea corectă şi completă a acestuia cu privire la faptele ce-i sunt imputate de o măsură suficientă ca el să-şi pregătească o apărare pertinentă.
O faţetă a dreptului la apărare o constituie şi posibilitatea inculpatului de a formula cereri inclusiv cu privire la încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
În acest context nu se poate reţine nici existenţa vreunei vătămări cauzate inculpatului şi care să nu poată fi altfel înlăturată decât prin desfiinţarea actului.
Dacă s-ar regăsi într-o atare situaţie, inculpatul, procurorul sau instanţa, din oficiu poate pune în discuţie în orice etapă a judecăţii schimbarea încadrării juridice fără ca drepturile inculpatului să sufere vreo vătămare.
Cea de-a doua critică referitoare la neregularitatea rechizitoriului vizează lipsa analizei laturii subiective a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului apreciindu-se că actul de sesizare nu cuprinde nicio descriere a formei de vinovăţie imputate, ci doar afirmaţia că este incidentă intenţia directă.
S-a regăsit raţionamentul judiciar anterior amintit că această "scăpare" a procurorului atrage nulitatea relativă a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale şi subsecvent a rechizitoriului.
Argumentele expuse mai sus referitoare la nulitatea relativă îşi menţin pertinenţa şi cu privire la această critică.
Suplimentar, a adăugat că actul de sesizare al instanţei nu poate şi nici nu trebuie să se transforme într-un tratat de drept material, ci trebuie să conţină, într-o manieră sintetică şi analitică datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi celelalte menţiuni prevăzute la art. 328 din C. proc. pen.
Rechizitoriul trebuie să cuprindă o acuzaţie formulată cu suficientă precizie încât să-i permit inculpatului - ce la nevoie poate apela la consultanţă de specialitate - să înţeleagă fapta de care este acuzat, încadrarea juridică şi tratamentul sancţionator.
Astfel, simpla referinţă la comiterea faptelor cu intenţie directă, în opinia procurorului, este suficientă pentru îndeplinirea acestor deziderate.
Ambele aspecte de neregularitate a rechizitoriului invocate de către apărare urmează a fi analizate în cursul dezbaterii contradictorii din faza de judecată.
Apărarea a mai solicitat judecătorului de cameră preliminară constatarea nulităţii relative şi excluderea mai multor înscrisuri de la dosarul cauzei, apreciindu-se că nu prezintă legătură cu infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.
În acest sens au fost menţionate:
Raportul de evaluare privind pe inculpatul A. întocmit de Serviciul de Probaţiune Cluj la data de 19.04.2023 şi depus în cadrul dosarului penal cu nr. x/2022 al Curţii de Apel Cluj, în copie (Vol. I, f.35-37);
Rechizitoriul emis la data de 10.05.2022 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în dosarul penal cu nr. x (Vol. I, f.166-177);
Sentinţa penală cu nr. 72/11.05.2023 pronunţată în dosarul cu nr. x/2022 de către Curtea de Apel Cluj (Vol. I, f.179-188);
Decizia penală cu nr. 337/A/2023 din data de 13.11.2023 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Vol. I, f.189-193);
Actele aferente lucrării cu nr. 522/111/13/2021 aparţinând Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, având ca obiect cererea de emitere a unui ordin de protecţie provizoriu faţă de A., împreună cu sentinţa civilă nr. 13271/CC/10.12.2021 pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca în cadrul dosarului cu nr. x/2021 (Vol. I, f.197-229);
Actele aferente lucrării cu nr. 664/III/13/2023 aparţinând Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, având ca obiect cererea de emitere a unui ordin de protecţie provizoriu faţă de A. (Vol. II, f.43-64);
Proces-verbal încheiat la data de 04.03.2025, împreună cu înscrisul intitulat notă telefonică, întocmit în cadrul dosarului civil cu nr. x/2023, la data de 14.11.2023 (Vol. II, f.69-70);
Concluzii scrise formulate de numita B., prin apărător ales, în cadrul dosarului cu nr. x/2023 (Vol. II, f.78-80).
A fost împărtăşită opinia acuzării referitoare la obiectul probaţiunii.
Pentru aflarea adevărului într-o cauză penală nu este suficientă doar administrarea probelor ce au strictă şi directă legătură cu existenţa infracţiunii, cu faptele şi împrejurările de fapt de care depinde aplicarea legii, ci şi dovedirea oricăror împrejurări relevante cauzei aşa numitelor fapte auxiliare, precum conduita inculpatului, istoricul relaţiilor dintre inculpat şi persoana vătămată, dinamica acestor relaţii dar şi a faptelor similare.
Pe de altă parte, inculpatul a fost participant activ în procedurile ce s-au soldat cu înscrisurile a căror excludere se solicită, a cunoscut toate aceste înscrisuri încă de la momentul la care ele au fost emise, unele dintre ele au caracter public - hotărârile judecătoreşti, astfel că nu a fost identificată vătămarea ce i-ar putea fi cauzată acestuia prin utilizarea lor în prezentul dosar penal.
Pentru a fi pe deplin înţeleasă presupusă activitate infracţională a inculpatului trebuie privită într-un cadru mai amplu, nu strict limitat la cuprinsul articolelor pretins încălcate.
Apărarea a mai solicitat constatarea nulităţii relative a metodei speciale de cercetare, constând în obţinerea datelor de trafic şi localizare prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului cu consecinţa excluderii procesului-verbal de analiză a listingului, apreciind că nu au fost respectate prevederile art. 152 alin. (1) din C. proc. pen. critică ce vizează, în concret, doar lipsa incidenţei lit. c) respectiv că probele nu ar fi putut fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol real pentru siguranţa persoanelor sau bunurilor de valoare.
S-a constatat că, în realitate, critica apărării vizează aspecte de oportunitate a alegerii procedeului probator, iar nu de legalitate a dispunerii acestuia, aspect ce, în opinia judecătorului de cameră preliminară nu poate face obiectul camerei preliminare, ci doar legalitatea administrării probelor.
Doar procurorul, în etapa de urmărire penală poate decide, motivat probele ce le consideră necesare a fi administrate pentru aflarea adevărului în cauză.
Cât timp există un echilibru just între măsura dispusă şi restrângerea inerentă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale cât timp măsura este dispusă în conformitate cu prevederile legale, trecând şi prin filtrul judecătorului de drepturi şi libertăţi, a invocat o nulitate relativă doar pe considerentul real că putea fi administrate alte mijloace de probă, contravine voinţei legiuitorului şi scopului legii.
În cauza pendinte, atingerea adusă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale inculpatului - prin aceea că organele judiciare au avut cunoştinţă de apelurile telefonice efectuate de inculpat pentru o perioadă extrem de scurtă - 16.11.2023 ora 14:00 - 17:49; 20.11.2023 ora 14:20 - 16:58 şi 22.02.2024 ora 18;00 - 21:00 şi de localizarea acestuia cu ajutorul releelor de telefonie mobilă - este minimă şi doar în scopul aflării adevărului într-o cauză penală. Au fost solicitate aceste informaţii strict pentru datele şi intervalele la care se susţine că s-ar fi comis faptele ce fac obiectul prezentului dosar.
Ultima critică vizează declaraţia persoanei vătămate B. din data de 23.11.2023. Apărarea a susţinut că această declaraţie se impune a fi exclusă din materialul probator fiind produsă de către organ judiciar necompetent dezvoltând următorul raţionament juridic.
La data de 21.11.2023, sub nr. x/2023, a fost înregistrată plângerea persoanei vătămate cu privire la două acte materiale ale infracţiunii de încălcare a ordinului de protecţie provizoriu prev. de art. 47 alin. (2) din Legea nr. 217/2023 comise la data de 16.11.2023. În aceeaşi zi organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, secţia 3 au procedat la audierea persoanei vătămate, ocazie cu care aceasta a indicat suplimentar săvârşirea unui alt act material de încălcare a ordinului provizoriu emis la data de 13.11.2023 în data de 20.11.2023.
Organele de poliţie au dispus începerea urmăririi penale in rem şi abia la 08.01.2024, urmare a adresei ce atestă calitatea de membru al Baroului Bucureşti a inculpatului A. au dispus declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Apărarea a invocat că organele de cercetare penală aveau obligaţia de a-şi verifica competenţa imediat după sesizare. Or, cât timp în chiar actul de sesizare este precizată calitatea de avocat a inculpatului nu putea fi ignorată competenţa după calitatea persoanei şi obligaţia de a dispune declinarea competenţei.
Aceste susţineri însă nu pot fi primite pentru următoarele considerente:
La fila x d.u.p. se regăseşte procesul-verbal de constatare întocmit la data de 13.11.2023 ora 15:50 cu prilejul sesizării efectuate de către persoana vătămată B. cu privire la acţiunile desfăşurate de fostul ei concubin A.. Este facil de observat că în această sesizare nu există nicio menţiune cu privire la calitatea de avocat a persoanei reclamate.
La fila x d.u.p. se găseşte plângerea olografă a persoanei vătămate B. cu privire la incidentul în care a fost implicată în data de 16. XI.2023 orele 12:30 - 12:40 şi apoi la orele 16:30. În această sesizare se face vorbire de calitatea de avocat a numitului A..
În urma verificărilor efectuate la data de 21.11.2023 a reieşit că numitul A. are calitatea de avocat.
În acelaşi proces-verbal regăsit la fila x d.u.p. se consemnează şi împrejurarea că persoana vătămată, contactată fiind, a declarat verbal că la acest moment nu e hotărâtă să formuleze o plângere penală împotriva acestuia.
La data de 09.01.2024 la Poliţia Municipiului Cluj-Napoca, secţia de poliţie nr. 3 este înregistrată sub nr. x adresa Baroului Bucureşti cu privire la calitatea de avocat a numitului A..
În aceeaşi zi, procedând conform art. 305 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 47 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 R.
Cu acest prilej, persoana vătămată a fost audiată, declaraţia sa fiind consemnată la fila x d.u.p., de către un poliţist din cadrul secţie de Poliţie nr. 3.
Acesta a procedat în deplină conformitate cu legea procesual penală respectând întru totul dispoziţiile art. 111 alin. (9) din C. proc. pen. ce stipulează că audierea persoanei vătămate de către organele judiciare care a înregistrat o plângere cu privire la săvârşirea unei infracţiuni se desfăşoară de îndată excepţie făcând audierea ulterioară depunerii plângerii şi doar pentru motive justificate.
Pe de altă parte, sesizarea prin plângerea persoanei vătămate este un mod de sesizare extern, ea trebuind înregistrată chiar dacă e depusă la organele necompetente urmând a fi apoi efectuate cuvenitele verificări pentru a stabili competenţa.
Or, aceste verificări au fost efectuate în ianuarie 2024 astfel că, imediat ce acest aspect a fost lămurit dincolo de orice dubiu, prin ordonanţa din 08.01.2024 s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Simpla afirmaţie a persoanei vătămate că numitul A. este avocat nu putea atrage, în mod automat, fără efectuarea unor minime verificări competenţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Cum s-a menţionat şi în rechizitoriu persoana vătămată a formulat mai multe plângeri vizându-l pe numitul A. înregistrate sub nr.
1. nr. 9450/187/P/2023- plângerea vizând incidentul din 21.11.2023;
2. nr. 2906/187/P/2023 - sesizarea din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul secţie 3 Poliţia Municipiului Cluj-Napoca vizând incidentul din data de 22.02.2024;
3. nr. 9365/187/2023 urmare a sesizării depuse de către persoana vătămată B. la data de 13.11.2023 la secţia 3 Poliţie Cluj-Napoca;
4. nr. 126/P/2023 vizând un incident din 20.03.2023;
5. nr. 19/P/2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj urmare a plângerii formulate de către persoana vătămată cu referire la incidente desfăşurate în perioada iunie 2021- decembrie 2023.
Aceste 4 dosare au fost constituite la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Toate aceste dosare au fost reunite sub nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj prin ordonanţele din: 22.11.2023 - dosar x/2023; 05.02.2024 - dosar x/2023 şi nr. y/2023; 23.10.2024 - dosar nr. x/2023.
Prin ordonanţa din 12.12.2024 emisă în dosar nr. x/2023 s-a dispus menţinerea probelor administrate, a actelor şi măsurilor dispuse în cadrul dosarelor penale cu nr. x ce s-au aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca până la datele de 04.05.2023; 17.01.2024; 08.01.2024 şi 24.04.2024, conform prevederilor art. 63 alin. (1) raportat la art. 50 alin. (2) din C. proc. pen.
În principiu, nulitatea absolută nu poate fi acoperită însă C. proc. pen. prevede şi unele cazuri de excepţie când acest lucru este posibil printre care şi dacă declinarea a fost determinată de competenţa materială sau după calitatea persoanei, organele de cercetare penală sau instanţa poate menţine, motivat, probele administrate, actele administrate şi măsurile dispuse de organele de cercetare şi a declinat competenţa conform art. 50 alin. (2) din C. proc. pen.
Aceasta este ipoteza în care se află astfel că declaraţiile persoanei vătămate nu sunt viciate în niciun fel.
Cu atât mai mult nu există nicio încălcare a vreunei dispoziţii legale în ceea ce priveşte declaraţia persoanei vătămate din data de 23.11.2023. Aceasta se regăseşte la fila x d.u.p. şi a observat că a fost luată de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj care instrumenta dosarul nr. x/2023 ca atare competent după calitatea persoanei.
Aserţiunile judecătorului de cameră preliminară referitoare la acoperirea nulităţii absolute au fost făcute în contextul în care au fost verificate toate probele administrate în cauză raportat la posibilitatea de a fi invocate, din oficiu, nulităţi absolute.
Raportându-ne la toate cele de mai sus a constatat că cererile invocate de către inculpatul A. se impun a fi respinse, ca nefondate.
S-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul penal nr. x/2023 în care a fost emis rechizitoriul din data de 16.05.2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- încălcare de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile prev. de art. 31 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu, faptă prev. de art. 47 alin. (2) din Legea 217/2003 rep., în formă continuată - 3 acte materiale - cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. - dosar penal cu nr. x/2023;
- încălcare de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prev. de art. 38 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie faptă prev. de art. 47 alin. (1) din Legea 217/2003 rep - dosar penal cu nr. x/2024, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
S-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A. trimis în judecată pentru săvârşirea pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 47 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 rep., în formă continuată - 3 acte materiale - cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. - dosar penal cu nr. x/2023 şi prev. de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 rep. - dosar penal cu nr. x/2024, cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen., urmând a se stabili termen de judecată la rămânerea definitivă a prezentei.
II. Împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj a fost declarată contestaţie de către contestatorul inculpat A. prin apărător ales.
La data de 6 noiembrie 2025 a fost formulată o declaraţie de abţinere la data de 6 noiembrie 2025 de către doamnele judecător L. şi M., membre titulare ale Completului C10 - 2jud. C în temeiul art. 64 alin. (1) lit.
f) din C. proc. pen., art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, art. 9 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi art. 12 şi 14 din Carta interprofesională a judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor români, întrucât au făcut parte din Completul 10 care prin decizia nr. 337/A din 13 noiembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2022 a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 72/2023 din data de 11 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a desfiinţat în totalitate sentinţa penală apelată şi în rejudecare: În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit.
f) din C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de hărţuire, prevăzută de art. 208 alin. (2) din C. pen., persoană vătămată B.. În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit.
f) din C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecţie, în formă continuată, prevăzută de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, în forma în vigoare la data săvârşirii ultimei acţiuni (09 august 2020), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., persoană vătămată B., iar cheltuielile judiciare avansate de stat, în fond şi în apel, au rămas în sarcina acestuia. Am supus atenţiei împrejurarea de incompatibilitate faţă de dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit.
f) din C. proc. pen., în sensul că nu mai putem participa la judecarea cauzei cu termen la 13 noiembrie 2025, întrucât am participat la judecarea deciziei mai sus menţionate privind pe inculpatul A., care în prezenta cauză este trimis în judecată prin rechizitoriul din 16 mai 2025 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2023 pentru încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile prev. la art. 31 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu, faptă prev. de art. 47 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 rep., în formă continuată (3 acte materiale), cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (dosar pen. cu nr. x/2023), încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prev. de art. 38 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie, faptă prev. de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 rep. (dosar penal cu nr. x/2024), ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen., infracţiuni de acelaşi gen privind pe acelaşi inculpat şi aceeaşi persoană vătămată pentru care prin decizie ne-am pronunţat prin soluţia menţionată.
Din analiza rechizitoriului mai sus indicat rezultă că în mod expres la filele x, cât şi la enumerarea mijloacelor de probă fila x se face referire la hotărârile pronunţate de instanţele privind cauza în care a fost judecat inclusiv la decizia mai sus menţionată.
S-a reţinut de către procuror că "se poate limpede decela propensiunea inculpatului spre comiterea de fapte penale, care a continuat să aducă atingere dreptului la libertate psihică a persoanei vătămate B., persoană cu care anterior inculpatul a fost în relaţii de concubinaj, pentru o perioadă îndelungată de timp, victima fiind nevoită să-şi desfăşoare activităţile zilnice personale şi profesionale sub auspiciile unei posibilităţi reale ca acest conflict să escaladeze către săvârşirea unor fapte cu consecinţe mai grave.
Mai mult decât atât în încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj a pronunţat-o cu privire la verificarea legalităţii rechizitoriului şi pe care o avem de verificat în prezenta cauză pe calea contestaţiei exercitate a avut de examinat excepţia formulată de inculpatul A. cu privire la constatarea nulităţii relative şi excluderea mai multor înscrisuri de la dosarul cauzei, apreciind apărarea că nu prezintă legătură cu infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului şi pe care le-a enumerat, printre care figurează rechizitoriul emis la data de 10.05.2022 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în dosarul penal cu nr. x/2020, sentinţa penală cu nr. 72/11.05.2023 pronunţată în dosarul cu nr. x/2022 de către Curtea de Apel Cluj (vol. I, f.179-188), decizia penală cu nr. 377/A/2023 din data de 13.11.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) vol. 1, f.189-193) şi asupra căreia s-a pronunţat.
Altfel spus, în esenţă, considerăm că nu puteam analiza o excepţie care a vizat o nulitate relativă cu solicitarea excluderii de probe ce conţine inclusiv decizia instanţei supreme pe care am pronunţat-o, exprimându-ne părerea asupra aceluiaşi gen de fapte, privind pe acelaşi inculpat şi aceeaşi persoană vătămată.
Totodată, supunem atenţiei împrejurarea cu privire la incompatibilitate şi sub aspectul aparenţelor, în sensul posibilităţii apariţiei unei neîncrederi din partea inculpatului A. la judecarea prezentei contestaţii asupra verificării cererilor şi excepţiilor privind legalitatea rechizitoriului, a probelor şi actelor de urmărire penale invocate în faţa judecătorului de cameră preliminară de la prima instanţă, ţinând cont de art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Dreptului Omului.
Prin încheierea din şedinţa de cameră de consiliu din 07 noiembrie 2025, completul de judecată competent să soluţioneze declaraţia de abţinere a respins declaraţia de abţinere formulată de doamnele judecător L. şi M. de la judecarea dosarului nr. x/2025 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală. În considerentele încheierii, în esenţă s-a constatat, prioritar, că argumentele faptice invocate în susţinerea declaraţiei de abţinere, chiar şi în condiţiile în care cauza a avut ca obiect acelaşi gen de fapte, privind pe acelaşi inculpat şi aceeaşi persoană vătămată, nu sunt de natură să afecteze aparenţa de imparţialitate în soluţionarea prezentei cauze, având ca obiect contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 157 din data de 26 august 2025, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori. Procedând la evaluarea argumentelor de fapt prin prisma temeiului de drept invocat de semnatarele declaraţiei de abţinere, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit.
f) din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că acestea nu sunt de natură să creeze o suspiciune rezonabilă cu privire la imparţialitate în cauza pendinte, întrucât, raportat la obiectul distinct al celor două cauze, doamnele judecător nu sunt puse în situaţia de a statua succesiv asupra aceloraşi chestiuni. Cele două cauze se întemeiază pe situaţii de fapt autonome, neputându-se aprecia că judecătorul ar avea o opinie prestabilită, cu atât mai mult cu cât în cauza anterioară nu s-a făcut o analiză a fondului şi, pe cale de consecinţă, nu se poate reţine existenţa vreunui element obiectiv sau subiectiv care să pună în discuţie imparţialitatea magistratului.
Faptul că un magistrat s-a pronunţat anterior într-un alt dosar privind acelaşi inculpat nu este, prin el însuşi, o cauză de lipsă a imparţialităţii, decât dacă din conţinutul hotărârii anterioare reiese că şi-a exprimat o opinie anticipată asupra chestiunilor care trebuie soluţionate ulterior. Deşi dosarele au ca obiect infracţiuni de acelaşi gen, privind pe acelaşi inculpat şi aceeaşi persoană vătămată pentru care, prin decizia nr. 377/13.11.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) în componenţa M. - Preşedinte, N. - Judecător, L. - Judecător) a pronunţat o soluţie de încetare a procesului penal, având în vedere că doamnele judecător nu au exprimat în dosarul anterior menţionat concluzii care să anticipeze soluţia ce urmează a fi pronunţată în prezenta procedură (de altfel, faptele pretins a fi comise în cauza pendinte au o dată ulterioară pronunţării deciziei nr. 337/A de către Înalta Curte), nu poate fi susţinută existenţa unui dubiu obiectiv cu privire la aparenţa de imparţialitate a completului de judecată.
Mai mult decât atât, în dosarul nr. x/2022 având ca obiect apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 72/2023 din data de 11 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, doamnele judecător nu s-au pronunţat asupra temeiniciei acuzaţiei, ci au pronunţat o soluţie de încetare a procesului penal. Astfel, la termenul de judecată din data de 12 octombrie 2023, Înalta Curte a luat act de manifestarea de voinţă a apelantului inculpat A. în sensul că nu solicită continuarea procesului penal, ci încetarea acestuia, în raport de faptul că a intervenit prescripţia răspunderii penale, în consecinţă, în raport şi de poziţia procesuală a acestuia, a pronunţat o soluţie de încetare a procesului penal pentru cele două infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată.
Sub acest aspect, Înalta Curte - completul desemnat cu soluţionarea prezentei declaraţii de abţinere subliniază că o soluţie anterioară, chiar şi în cauze similare, nu determină concluzia că judecătorul nu ar mai analiza cu imparţialitate cauza concretă, aceasta întrucât o opinie juridică formată în exerciţiul funcţiei are caracter obiectiv şi profesional, nu subiectiv sau personal. În ceea ce priveşte argumentele potrivit cărora doamnele judecător urmează să analizeze o excepţie care vizează o nulitate relativă, cu solicitarea de excludere a unor înscrisuri, printre are se regăseşte şi decizia nr. 377/A din data de 13.11.2023, pronunţată de completul de judecată C10 (în completul colegial din care au făcut parte şi doamnele judecător semnatare ale declaraţiei de abţinere), Înalta Curte a constatat că nici acest aspect nu este de natură să deceleze elemente de natură a susţine vreo minimă bănuială legitimă asupra imparţialităţii doamnelor judecător L.
şi M. în soluţionarea dosarul nr. x/2025, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală. Astfel, decizia nr. 377/A din data de 13.11.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2022 este definitivă şi are autoritate de lucru judecat, doamnele judecător nefiind chemate să se pronunţe asupra legalităţii sau temeiniciei propriei soluţii. Prin urmare, simplul fapt că respectiva hotărâre a fost avută în vedere ca element în evaluarea conduitei inculpatului şi că acesta din urmă a solicitat excluderea sa în cadrul procedurii de cameră preliminară, nu este de natură să creeze aparenţa unei lipse de imparţialitate a completului de judecată învestit cu soluţionarea contestaţiei în procedura de cameră preliminară.
De altfel, aspectele avute în vedere la circumstanţierea inculpatului nu rezultă exclusiv din hotărârea pronunţată anterior de acelaşi complet de judecată.
La data de 6 noiembrie 2025, intimata persoană vătămată B. a trimis un mesaj pe adresa de poştă electronică a instanţei în care a solicitat respingerea contestaţiei depuse de A., cu menţinerea măsurilor şi excepţiilor dispuse de judecătorul de cameră preliminară, a solicitat judecarea în lipsă, întrucât este angajată la o instituţie sanitară şi nu poate să lipsească, din cauza particularităţii profesiei sale, farmacist, oncolog, decât dacă poate cineva să o înlocuiască în perioada de absenţă, ceea ce nu este posibil la data pentru care a fost citată, aflat la dosarul Înaltei Curţi.
La data de 10 noiembrie 2025 a fost depus la dosarul cauzei un memoriu cu motivele de contestaţie formulată de contestatorul inculpat A. prin apărător ales, aflate la dosarul Înaltei Curţi.
În dezvoltarea motivelor de contestaţie împotriva încheierii penale nr. 157 din 26 august 2025 a Curţii de Apel Cluj s-a solicitat, în principal, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., desfiinţarea încheierii atacate şi trimiterea spre rejudecare către Curtea de Apel Cluj, întrucât această instanţă nu s-a pronunţat asupra: (i) excepţiei de nulitate relativă a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale (infra, § 10-13); (ii) excepţiei de nulitate relativă a declaraţiei persoanei vătămate din 21,11.2023 (infra,§23); (iii) excepţiei de nulitate relativă dată de lipsa emiterii unui mandat în baza încheierii nr. 7/06.03.2023 din dosarul nr. x/2025 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Cluj (infra,§28); în subsidiar, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierii atacate şi admiterea cererilor şi excepţiilor invocate de inculpatul A. şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 345 alin. (3) din C. proc. pen. să comunicaţi încheierea procurorului pentru că acesta să menţioneze dacă îşi menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului A. şi în temeiul art. 346 alin. (3) lit. a) şi c) din C. proc. pen., în măsura în care acesta nu răspunde în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3) din C. proc. pen. să se dispună restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Prin cererile şi excepţiile formulate în primă instanţă a invocat:
1) Neregularitatea rechizitoriului sub aspectul: a) Nelegalităţii încadrării juridice (şi nulitatea relativă a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din 11.04.2023 pentru acelaşi viciu); b) Lipsei analizei laturii subiective (şi nulitatea relativă a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din 11.04.2023 pentru acelaşi viciu); II) Nulitatea relativă a înscrisurilor care nu au legătură cu obiectul şi limitele cauzei; III) Nulitatea absolută (şi în subsidiar, nulitatea relativă) a declaraţiei persoanei vătămate din data de 23.11.2023); IV) Nulitatea relativă a metodei speciale de cercetare a obţinerii datelor de trafic şi localizare, cu consecinţa excluderii de la dosar a procesului-verbal de analiză a listingului.
Prin încheierea atacată s-a dispus respingerea tuturor cererilor şi excepţiilor şi începerea judecăţii. Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie în termenul legal, întrucât s-a apreciat că au fost soluţionate netemeinic cererile şi excepţiile.
I.(a) Nelegalitatea încadrării juridice.
S-a considerat eronată reţinerea concursului real între cele două infracţiuni
Imputate inculpatului A., întrucât art. 47 din Legea 217/2003 reglementează o infracţiune unică, cu conţinut alternativ, iar nu două infracţiuni distincte. Cele două alineate ale normei de incriminare descriu modalităţi de comitere echivalente din punct de vedere juridic, în ambele cazuri fiind vorba de încălcarea unor măsuri impuse printr-un ordin de protecţie, fie emis de organele de poliţie, fie de instanţa de judecată. Obligaţiile a căror nerespectare atrage răspunderea penală sunt identice, iar în cauză, inculpatului i se reproşează încălcarea aceleiaşi obligaţii - de a păstra o distanţă minimă, instituite, atât prin ordinul de protecţie provizoriu, cât şi prin cel emis ulterior de instanţă.
Prin Decizia nr. 11/23.02.2022 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că identitatea urmăririi imediate a formelor normative reprezintă un criteriu de diferenţiere între infracţiunea cu conţinut alternativ şi cea cu conţinuturi alternative. În cauză, obiectul juridic îl constituie protecţia victimelor violenţei domestice şi, în subsidiar, respectarea unor obligaţii impuse de organele de poliţie/instanţa civilă (similar infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prev. la art. 287 alin. (1) lit. h) din C. pen.). Aşadar, încălcarea ordinului de protecţie, indiferent de natura lui, aduce atingere aceleaşi valori sociale, ceea ce exclude posibilitatea reţinerii concursului. Totodată, aceeaşi decizie a subliniat că şi latura subiectivă poate servi drept criteriu de delimitare, iar în speţă s-a constatat că ambele modalităţi prev. la art. 47 alin. (1) şi (2) pot fi săvârşite, atât cu intenţie directă, cât şi eventuală, aspect care confirmă caracterul lor unitar. Nu în ultimul rând, faptul că legiuitorul nu a conferit niciuneia dintre formele de incriminare o gravitate sporită, limitele de pedeapsă fiind identice, confirmă că alin. (1) şi (2) sunt modalităţi alternative ale aceleiaşi infracţiuni.
În ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale s-a reţinut concursul real exclusiv pe considerentul că faptele au fost comise anterior unei condamnări definitive, încadrarea fiind ulterior preluată în rechizitoriu, fără motivare suplimentară. Această abordare contravine exigenţelor impuse de lege, doctrina subliniind în mod clar că secţiunea "în drept" a rechizitoriului presupune inclusiv o analiză a stărilor de agravare (concurs, recidivă etc.), dar şi că încadrarea juridică şi faptele trebuie descrise în mod clar şi precis, neputând fi deduse de instanţa de fond. Aşadar, acest viciu de legalitate interesează, atât ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale din 11.04.2023, cât şi actul de sesizare al instanţei.
Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că această critică nu poate fi primită din două considerente: pe de-o parte, nu identifică vătămarea concretă, iar pe de altă parte că aspectele privind încadrarea juridică nu privesc obiectul procedurii de filtru. Problema ridicată nu vizează, cel puţin la acest moment, o ipotetică schimbare a încadrării juridice, ci claritatea şi legalitatea acuzaţiei - elemente ce intră în sfera de analiză a judecătorului de cameră preliminară.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Încheierea penală din 03.04.2024) a statuat că nelegalitatea punerii în mişcare a acţiunii penale afectează direct şi legalitatea sesizării instanţei. Judecătorul de cameră preliminară are obligaţia de a verifica claritatea acuzaţiei şi concordanţa acesteia cu norma de incriminare, garanţii derivate din art. 6 CEDO. Jurisprudenţa constantă CEDO subliniază că dreptul acuzatului de a fi informat detaliat asupra naturii şi cauzei acuzaţiei presupune nu doar cunoaşterea faptelor materiale, ci şi încadrarea juridică ce li se atribuie (Dallos c. Ungariei). În lipsa acestei precizări, dreptul la apărare devine iluzoriu. Având în vedere cele expuse, s-a apreciat că acuzaţia formulată este lipsită de claritate şi creează incertitudine cu privire la natura exactă a faptelor imputate. Prin urmare, susţinerea judecătorului de cameră preliminară potrivit căreia nu există o vătămare concretă este contrazisă chiar de consecinţele greşitei încadrări. Inculpatul este acuzat sub o formă mai severă decât cea real incidentă, fiind astfel privat inclusiv de posibilitatea de a opta pentru procedura abreviată [art. 374 alin. (4) din C. proc. pen..] la momentul începerii judecăţii în fond, pentru că ar fi pus în situaţia de achiesa la o încadrare juridică greşită. Această critică se raportează atât la punerea în mişcare a acţiunii penale (sub forma excepţiei de nulitate relativă), cât şi la rechizitoriu (sub forma excepţiei de neregularitate), iar incidenţa sancţiunii neregularităţii rechizitoriului nu este dependentă de existenţa vreunei vătămări.
În consecinţă se solicită să se constate nulitatea relativă a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din 11.04.2023, atrasă de încălcarea principiului legalităţii (art. 2 din C. proc. pen.), al obligativităţii schimbării încadrării juridice a faptei de îndată ce organele de urmărire penală constată că se impune schimbarea încadrării (art. 311 din C. proc. pen.), a dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil (art. 10 din C. proc. pen. şi art. 6 din CEDO).
În măsura în care se va constata neîntemeiată excepţia nulităţii relative a ordonanţei de PMAP s-a solicitat să se constate că, independente de soluţia asupra nulităţii relative invocate, excepţia de neregularitate a rechizitoriului poate fi analizată separat şi independent, generată de încadrarea eronată şi evident nefavorabilă a reţinerii concursului real între cele două modalităţi alternative de comitere a infracţiunii prev. de art. 47 L 217/2003 - obiectul trimiterii în judecată.
I.(b) Lipsa analizei laturii subiective
Potrivit doctrinei, rechizitoriul trebuie să descrie în mod detaliat, precis şi complet acuzaţiile formulate împotriva inculpatului, inclusiv sub aspectul laturii subiective a infracţiunii. În mod eronat, primul judecător de cameră preliminară a apreciat că actul de sesizare al instanţei nu poate şi nici nu trebuie să se transforme într-un tratat de drept material, fiind suficient ca acesta să conţină, într-o manieră "sintetică şi analitică", datele privitoare la fapta reţinută şi menţiunile prevăzute la art. 328 din C. proc. pen.. Or, se observă, chiar în aceeaşi încheiere, că judecătorul de cameră preliminară susţine contrariul, admiţând importanţa unei prezentări ample a tuturor împrejurările, în scopul înţelegerii depline a presupusei conduite infracţionale. Astfel, se conturează o contradicţie în raţionamentul judecătorului care, pe de-o parte, invocă necesitatea unui rechizitoriu succint, iar pe de altă parte, a apreciat că este esenţială includerea unor elemente suplimentare, fără legătură directă cu fapta imputată inculpatului A..
Deşi rechizitoriul are o întindere considerabilă (28 pagini) comparativ cu gravitatea acuzaţiei, acesta nu conţine nicio expunere concretă a formei de vinovăţie imputate, ca element constitutiv al infracţiunilor care fac obiectul trimiterii în judecată. Singura menţiune referitoare la latura subiectivă se regăseşte la pagina 13 (ultimul paragraf), unde se afirmă evaziv că din analiza holistică a probelor administrate în cauză, rezultă în mod inechivoc faptul că A., cu intenţie directă şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, la diferite intervale de timp […]. Această modalitate de descriere nu satisface standardele minime pe care trebuie să le îndeplinească un rechizitoriu, lipsind în totalitate analiza trăsăturii generale a oricărei infracţiuni - latura subiectivă.
Chiar judecătorul de cameră preliminară admite că rechizitoriul trebuie să cuprindă o acuzaţie formulată cu suficientă precizie încât să-i permită inculpatului să înţeleagă fapta de care este acuzat, încadrarea juridică şi tratamentul sancţionator. Or, simpla menţionare a intenţiei directe nu reuşeşte să satisfacă această exigenţă, nefiind de natură să-l lămurească în mod real pe inculpat asupra formei de vinovăţie reţinute în sarcina sa. Prin urmare, omisiunea de a analiza latura subiectivă determină caracterul incomplet al rechizitoriului, fiind neregulamentar întocmit sub acest aspect.
Mai mult, această omisiune se regăseşte tale quale şi în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale din 11.04.2025 care, la rândul său, nu cuprinde nicio menţiune sau indicare a formei de vinovăţie, iar sancţiunea acestei deficienţe este nulitatea relativă. Drept urmare, s-a apreciat că este incidentă nulitatea relativă a actului de inculpare, vătămarea procesuală produsă constând în reţinerea arbitrară a îndeplinirii condiţiilor pentru existenţa intenţiei, pe de-o parte, iar pe de altă parte standardul de claritate care trebuie satisfăcut de orice acuzaţie în materie penală impune ca informarea inculpatului să se facă în mod detaliat - exigenţă neîndeplinită în speţă. Astfel, este afectat dreptul la apărare al inculpatului, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la informare cu privire la acuzaţia care i se aduce.
Această excepţie a ridicat-o şi în primă instanţă, însă Curtea de Apel Cluj nu s-a pronunţat asupra excepţiei de nulitate relativă sub acest aspect - omisiune care atrage trimiterea spre rejudecare, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicţie.
Normele procesuale cuprinse în art. 347 şi art. 4251 din C. proc. pen. sunt cele care reglementează dublul grad de jurisdicţie în materia procedurii camerei preliminare. Soluţionarea contestaţiei trebuie apreciată, în ceea ce priveşte soluţiile de trimitere a cauzei spre rejudecare, ca fiind echivalentă unui apel, iar soluţiile care se pot pronunţa în apel cu trimitere spre rejudecare să poată fi pronunţată şi de către judecătorii care soluţionează contestaţia. A fortiori, în lipsa unei soluţii de trimitere a cauzei spre rejudecare, ar conduce la o soluţionare a cererilor şi excepţiilor inculpatului pentru prima şi ultima dată de către instanţa de control judiciar, a cărei funcţie de control ierarhic ar fi lipsită de substanţă în lipsa unei judecăţi efective în primă instanţă. În sensul aplicării dublului grad de jurisdicţie procedurii de cameră preliminară, a anexat prezentei încheierea penală nr. 55/2025 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care completul de cameră preliminară a soluţionat contestaţia cu trimitere spre rejudecare din cauza nesupunerii analizei de către primul complet de cameră preliminară (din cadrul Tribunalului Alba) a tuturor cererilor şi excepţiilor invocate.
III Nulitatea relativă a înscrisurilor ce nu au legătură cu obiectul şi limitele judecăţii:
În cuprinsul actului de sesizare al instanţei sunt enumerate anumite mijloace de probă care nu prezintă legătură cu infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a numitului A., aceste piese probatorii fiind totuşi regăsite la dosarul cauzei.
Judecătorul de cameră preliminară a susţinut că, pentru înţelegerea presupusei activităţi infracţionale, este necesară o imagine de ansamblu asupra conduitei generale a inculpatului. De asemenea, s-a apreciat că nu este suficientă doar administrarea probelor ce au o strictă legătură cu obiectul cauzei, interpretare ce contravine dispoziţiilor art. 98 din C. proc. pen., care stabileşte în mod expres în ce constă obiectul probei.
Probele indicate fac referire la presupuse fapte anterioare şi independente de prezenta cauză, fiind introduse cu scopul evident de a contura o imagine negativă a lui A., într-un mod ce excede limitelor impuse de art. 98 din C. proc. pen.. În acest fel, s-a încercat crearea unei aparente perseverenţe infracţionale, ignorând faptul că judecata se va mărgini numai la fapte şi persoanele arătate în actul de sesizare al instanţei (art. 371 din C. proc. pen.). De asemenea, doctrina subliniază clar existenţa unei limite de obiect a urmăririi penal, această fază procesuală fiind restrânsă numai cu privire la fapta şi persoana pentru care a fost începută. Prin includerea acestor mijloace de probă se creează o extindere nejustificată a urmăririi penale, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 311 alin. (1) din C. proc. pen., care permit extinderea numai în cazul descoperirii unor fapte noi.
A achiesa la opinia judecătorului de cameră preliminară ar însemna să se admită că orice date, informaţii sau împrejurări anterioare pot fi folosite pentru a pune inculpatul într-o lumină dezavantajoasă, ceea ce ar contraveni principiului prezumţiei de nevinovăţie.
De asemenea, s-a considerat eronată concluzia instanţei potrivit căreia nu există o vătămare. Prima instanţă a considerat că A., datorită faptului că a participat la procedurile care au generat aceste înscrisuri, le şi cunoştea conţinutul, aşadar nu poate identifica nicio vătămare.
Vătămarea nu depinde de cunoaşterea/necunoaşterea actelor de către inculpat, ci de efectul pe care utilizarea lor îl produce asupra modului de percepţie a faptelor şi a celorlalte probe din dosar. Astfel, s-a creat un dezechilibru procesual, iar A. a fost plasat într-o poziţie de inferioritate în raport cu acuzarea. S-a conchis deci că dreptul inculpatului la un proces echitabil, în sensul art. 6 CEDO, a fost încălcat.
În orice caz, un set, atât de extins de înscrisuri care nu privesc faptele care fac obiectul trimiterii în judecată depăşeşte limitele trasate de art. 328 alin. (1) teza întâi din C. proc. pen. (rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală) şi de art. 371 din C. proc. pen. (obiectul judecăţii:judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei) - depăşire care determină inclusiv neregularitatea rechizitoriului, prin faptul că porţiuni din aceste înscrisuri, care nu au legătură cu prezenta cauză, sunt redate în cuprinsul rechizitoriului.
IV. Nulitate absolută (în subsidiar, relativă) a declaraţiei persoanei vătămate din 23.11.2023:
În dosarul penal nr. x/2023, în data de 21.11.2023 a fost înregistrată plângerea persoanei vătămate, care îl indică pe A. drept autor a două acte materiale de încălcare a ordinului de protecţie, comise în 16.11.2023. În cuprinsul plângerii se face menţiune expresă cu privire la calitatea de avocat a inculpatului, împrejurare ce atrăgea o urmărire penală proprie a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj (art. 38 alin. (1) lit. d) corob. cu art. 56 alin. (3) lit. a) din C. proc. pen.).
În aceeaşi zi, organele de cercetare penală din cadrul Poliţie mun. Cluj-Napoca, secţia 3 au procedat la audierea numitei B.. La un moment ulterior al zilei de 21.11.2023 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem.
În urma adresei nr. x/24.11.2023 comunicată de Baroul Bucureşti, a rezultat faptul că inculpatul este avocat, ceea ce a determinat, abia la data de 08.01.2024 declinarea competenţei în favoarea parchetului competent - deci la distanţă de peste o lună de când existau date oficiale cu privire la calitatea de avocat.
Încheierea atacată include referiri la acte din alte dosare de urmărire penală formate ca urmare a depunerii unor plângeri repetitive la diferite intervale de timp de către persoana vătămată (sub aspectul mai multor infracţiuni clasate ulterior prin rechizitoriu).
În concret, judecătorul de cameră preliminară face trimitere la procesul-verbal de constatare din 13.11.2023 ora 15:50 (care se referă la o presupusă infracţiune de hărţuire) în cuprinsul căruia nu se menţionează calitatea de avocat a făptuitorului A., însă fără ca instanţa să observe că acest proces-verbal este întocmit în cu totul alt dosar penal (anume în dosarul nr. x/187/P/2023), ci nu în dosarul nr. x/2023 în care a debutat urmărirea penală pentru infracţiunile care fac obiectul trimiterii în judecată.
Mai mult, la pag. 6 primul judecător face referire la o ordonanţă de începere a urmăririi penale in rem emisă "în aceeaşi zi" (presupunem 09.01.2024, având în vedere că se regăseşte după paragraful în care se menţionează adresa Baroului din aceeaşi dată) circumstanţă absolut eronată, deoarece adresa Baroului Bucureşti datează din 24.11.2023 în dosarul privind infracţiunile de nerespectare a ordinelor de protecţie, iar adresa din 09.01.2024 la care se referă judecătorul de cameră preliminară a fost depusă la dosarul x/2023 care avea ca obiect hărţuirea. Aşadar, prima instanţă sugerează că audierea ar fi astfel justificată - raţionament care nu are sens şi este lipsit de logică, întrucât este imposibil ca urmărirea penală in rem să fie începută de-abia la data de 09.01.2021, iar audierea având acelaşi obiect să fi avut loc cu aproximativ 2 luni înainte, iar această eroare provine din confuzia pe care a făcut-o primul judecător între actele dosarului x/2023 şi y/2023. În plus, la dosarul de urmărire penală nu există nicio ordonanţă de începere a urmăririi penale care să dateze din 09.01.2024.
Printre cazurile de nulitate absolută enumerate exhaustiv de legiuitor la art. 281 alin. (1) din C. proc. pen. se regăseşte şi încălcarea dispoziţiilor legale privind competenţa după calitatea persoanei a organului de urmărire penală.
Doctrina statuează că, atunci când urmărirea penală se efectuează obligatoriu de procuror, actele de urmărire penală efectuate de organul de cercetare penală în lipsa unei delegări date de procuror sunt supuse nulităţii absolute. La dosarul cauzei nu se regăseşte niciun act de delegare emis în favoarea organului de cercetare penală, care să le fi conferit competenţa de a proceda la audierea persoanei vătămate din data de 21.11.2023.
Având n vedere menţiunea expresă din cuprinsul plângerii privitoare la calitatea de avocat a numitului A., nu se poate vorbi de o necunoaştere a acesteia, ci despre ignorarea ei efectivă. Judecătorul de cameră preliminară a susţinut că simpla afirmaţie a persoanei vătămate nu era aptă să determine în mod automat declinarea competenţei, fiind necesare "minime verificări". Or, minime verificări se puteau efectua printr-o acţiune foarte simplă de verificare a "Tabloului avocaţilor din România" disponibil pe site-ul UNBR.
Intervalul de timp scurs între momentul formulării plângerii (21.11.2023), cel al confirmării calităţii de avocat şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, a arătat clar că verificarea competenţei nu a fost efectuată conform normelor de procedură, respectiv imediat după sesizare.
Totodată, în încheierea atacată s-a apreciat că organul de cercetare penală ar fi respectat în totalitate dispoziţiile art. 111 din C. proc. pen., însă, s-a opinat, că stabilirea competenţei reprezenta un motiv suficient pentru amânarea audierii până la identificarea organului de urmărire penală competent. Celeritatea procedurii nu poate înlocui necesitatea ca actele de urmărire penală să fie efectuate în deplină conformitate cu normele de competenţă.
În orice caz, primul judecător a ignorat complet ultima teză a art. 111 alin. (9) din C. proc. pen.: audierea persoanei vătămate de către organul judiciar care a înregistrat o plângere cu privire la săvârşirea unei infracţiuni se desfăşoară de îndată, iar, dacă acest lucru nu este posibil, se va realiza ulterior depunerii plângerii, fără întârzieri nejustificate.
S-a considerat că, în speţă, la data de 21.11.2023, la momentul primirii acestei plângeri împotriva unui avocat, organele trebuiau să respecte condiţia sub rezerva căreia este justificată ne-audierea persoanei vătămate de îndată [art. 111 alin. (9) teza a doua]: constatând că există indicii serioase în sensul că persoana împotriva căreia s-a formulat plângerea este avocat, ar fi trebuit să realizeze audierea doar ulterior depunerii plângerii, ulterior lămuririi cu exactitate dacă are sau nu calitatea de avocat, pentru a nu încălca o regulă imperativă în materie de competenţă personală a organelor de urmărire penală.
De asemenea, nu poate fi trecut cu vederea faptul că judecătorul de cameră preliminară a confundat (la pag. 7 aliniat/paragraf 9 din încheierea atacată) declaraţia care face obiectul excepţiei (din 21.11.2023), administrată de organul de cercetare penală, cu o altă declaraţie luată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj (din 23.11.2023 - declaraţie luată în dosar pen. x/2023, care avea ca obiect infracţiunea de hărţuire), ceea ce a condus la concluzia eronată că actul nu ar fi lovit de nulitate.
Nu în ultimul rând, s-a apreciat că sancţiunea nulităţii absolute ar trebui să se răsfrângă şi asupra actului subsecvent. Mai exact, se referă la ordonanţa din 12.12.2024, prin care au fost menţinute probele administrate până la momentul declinării competenţei, fiind prezentă o legătură directă între aceasta şi proba administrată în mod nelegal de un organ necompetent (art. 280 alin. (2) din C. proc. pen.).
În subsidiar, contestatorul inculpat prin apărător ales a apreciat că aceeaşi declaraţie a persoanei vătămate (21.11.2023) atrage incidenta dispoziţiilor art. 282 alin. (1) din C. proc. pen., fiind lovită de nulitate relativă, atrasă de încălcarea art. 111 alin. (9) teza a doua din C. proc. pen., respectiv că organul de cercetare penală nu a considerat că se impune amânarea audierii la un moment ulterior, după ce s-ar fi verificat neîndoielnic calitatea de avocat.
Cu privire la excepţia nulităţii relative, prima instanţă nu s-a pronunţat în niciun fel (analizând doar nulitatea absolută), ignorând excepţia invocată în totalitate, motiv pentru care a solicitat trimiterea spre rejudecare a cauzei, pentru argumentele prezentate la paragraful 13 (supra).
V. Nulitatea relativă a metodei speciale de cercetare a obţinerii datelor de trafic şi localizare.
În cursul urmăririi penale, prin încheierea nr. 7/06.03.2023 din dosarul nr. x/2025, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Cluj a autorizat obţinerea datelor generate şi prelucrate de operatorii de telefonie mobilă. În concret, solicitarea parchetului a vizat date şi intervale orare specifice, iar, în baza ordonanţei de delegare din 07.03.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a fost întocmit de către organul de cercetare penală, în 09.04.2025, procesul-verbal de analiză a listingurilor telefonice din datele de 16.11.2023 şi 22.02.2024.
Utilizarea acestui procedeu probatoriu este condiţionată de îndeplinirea riguroasă a cerinţelor stipulate de art. 152 alin. (1) din C. proc. pen., inclusiv cea prevăzută la lit. c) conform căreia probele nu pot fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare ş la lit. d), respectiv măsura este proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează a fi obţinute sau gravitatea infracţiunii.
În prezenta cauză, aceste cerinţe nu au fost respectare pentru considerentele care urmează a fi expuse.
Chiar dacă există suspiciunea rezonabilă şi limitele de pedeapsă impuse de lege sunt respectate, s-a apreciat că infracţiunile incidente nu pot fi considerate, în mod real, de acelaşi rang de periculozitate cu cele enumerate exhaustiv de legiuitor la art. 139 alin. (2) din C. proc. pen. (ex: trafic de droguri, terorism, corupţie etc.). În aceste condiţii, uzul acestui procedeu nu se justifică, nefiind proporţional în raport cu gravitatea infracţiunii. Testul proporţionalităţii impus de lit. d) nu trebuie rezumat la simpla verificare a limitelor de pedeapsă, ci trebuie avute în vedere şi natura infracţiunii şi gradul de pericol concret pe care aceasta îl prezintă pentru ordinea publică, urmând ca toţi aceşti factori să fie puşi în balanţă cu gradul de ingerinţă în drepturile inculpatului.
Nu trebuie omis faptul că A. deţine calitatea de avocat, profesie care impune o protecţia superioară a confidenţialităţii comunicărilor. Metoda autorizată, chiar dacă s-a limitat la anumite intervale orare şi date, în realitate avea aptitudinea de a depăşi obiectivul urmărit de procuror, respectiv putea expune informaţii ce ţin de viaţa profesională şi personală a inculpatului. Mai mult, la momentul solicitării listingului s-a făcut menţiune privitoare la două numere de telefon.
Aşa cum reiese din declaraţiile inculpatului, unul dintre numere aparţine fiului său, astfel producându-se o extensie nejustificată a intruzivităţii, afectând în egală măsură şi dreptul la viaţă privată al unei terţe persoane neimplicate în cauză.
Raportat la condiţia stipulată de lit. c), este lesne de observat că nu a existat nici măcar o tentativă a organului de urmărire penală de a apela la late mijloace uzuale şi mai puţin intruzive, acestea justificând în mod evaziv că transmiterea datelor era impusă pentru stabilirea situaţiei de fapt, deziderat ce nu poate fi îndeplinit prin alte mijloace de probă sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite care ar prejudicia ancheta.
Existenţa unor metode alternative era aproape certă, cele trei acte materiale ale infracţiunii fiind săvârşite în zone centrale ale municipiului Cluj-Napoca (zonă urbană, dens populată). Până la recurgerea la obţinereea datelor de trafic şi de localizare se putea proceda la verificarea camerelor de supraveghere (publice sau private) ori la audierea unor martori cu adevărat obiectivi care frecventau acele zone, în special pentru că faptele s-au petrecut la ore de vârf, cu trafic intens, atât pietonal, cât şi rutier. Neexploatarea acestor variante încălcă principiul aplicării acestor tehnici doar ultima ratio şi, cel mai flagrant, cerinţa impusă de lege.
În mod greşit, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că aspectele invocate ţin de oportunitate, nu de legalitate. Condiţiile de la art. 152 alin. (1) nu sunt opţionale sau lăsate la latitudinea procurorului sau a jurisdicţiei de drepturi şi libertăţi, ci constituie cerinţe legale esenţiale pentru autorizarea oricărei metode speciale de cercetare. Dacă ar fi să se considere că ele sunt doar criterii de oportunitate, atunci autorizarea lor ar fi proprie a procurorului, fără a mai fi necesară intervenţia judecătorului de cameră preliminară.
De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a susţinut că nulitatea relativă nu poate fi incidentă cât timp există un echilibru just între măsură şi restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, iar aceasta a fost dispusă conform prevederilor legale, trecând prin filtrul judecătorului de cameră preliminară. Însă, aşa cum s-a arătat anterior, cerinţele legale au fost nesocotite.
În plus, judecătorul de cameră preliminară a adoptat aceeaşi abordare superficială ca organele de urmărire penală. Motivarea din cuprinsul încheierii de autorizare este vagă şi nu respectă condiţia esenţială a subsidiarităţii de la lit. c) fiind preluată ad litteram din referatul procurorului. Astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi nu şi-a exprimat un punct de vedere propriu, chiar dacă procedeul probatoriu în cadrul căruia se solicita autorizarea presupunea atât o analiză, cât şi o motivare serioase.
Nu în ultimul rând, metoda utilizată în cauză nu face excepţie de la regulile generale aplicabile metodelor speciale de obţinere a probelor. Chiar dacă art. 152 alin. (2) din C. proc. pen. nu prevede expres obligaţia emiterii unui mandat, această dispoziţie se impune a fi completată, în mod necesar, cu procedura reglementată la art. 140 din C. proc. pen., în aceeaşi manieră pe care o urmează şi celelalte metode din acest capitol. Fiind parte integrantă a metodelor speciale de obţinere a probelor, care, în ansamblul lor, aduc atingeri grave drepturilor şi libertăţilor, trebuie supusă aceloraşi garanţii. În cauză, organele de urmărire penală s-au prevalat de încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi, nemotivată şi care nu îmbracă forma unui mandat. Prin aceasta este încălcat, practic, şi caracterul nepublic al urmăririi, fiind divulgat întregul conţinut al încheierii către persoanele care au contribuit la punerea în executare a măsurii. Astfel, numitului A. i-a fost grav afectată imaginea publică, prin scurgerea informaţiilor către terţe persoane, el nefiind definitiv găsit vinovat.
Excepţie referitoare la lipsa unui mandat emis în baza încheierii nr. 7/06.03.2023 din dosarul nr. x/2025 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Cluj nu a fost analizată deloc de către prima instanţă, motiv pentru care s-a opinat că se impune trimiterea spre rejudecare (şi) sub acest aspect.
Deşi, judecătorul de cameră preliminară opinează că atingerea adusă drepturilor şi libertăţilor este minimă şi doar în scopul aflării adevărului, s-a considerat, prin prisma argumentelor expuse supra, că utilizarea metodei speciale de cercetare a obţinerii datelor de trafic şi de localizare a generat o lezare semnificativă a dreptului la viaţă privată al inculpatului A., drept consacrat de însuşi art. 8 CEDO, intervenţia organelor judiciare în sfera privată a inculpatului, manifestată prin autorizarea unei asemenea măsuri excepţionale, fără o justificare temeinică şi fără respectarea proporţionalităţii, constituie o atingere excesivă şi nejustificată adusă vieţii private.
Mai mult, având în vedere calitatea de avocat a inculpatului, s-a arătat anterior că această profesie necesită un nivel sporit de confidenţialitate. Convorbirile purtate de avocat, indiferent de locul şi momentul în care acestea se desfăşoară, ar trebui să se bucure de un regim special de protecţie. Or, dispunerea metodei în cauză, deşi individualizată de parchet, riscă să afecteze dreptul la apărare nu doar în prezentul dosar, ci şi în alte cauze gestionate de inculpat.
Pentru aceste motive, contestatorul inculpat A., prin apărător ales a solicitat să se desfiinţeze în întregime încheierea atacată şi să se dispună, în principal, în temeiul art. 4251 alin. (7) lit. b) rap. la art. 347 din C. proc. pen., trimiterea spre rejudecare, iar în subsidiar, în rejudecare, să se admită cererile şi excepţiile.
S-a ataşat memoriului mai sus menţionat încheierea penală nr. 55/2024 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia Penală în dosarul nr. x/2023, aflată la dosarul Înaltei Curţi.
III. Judecarea cauzei în cameră preliminară.
La termenul de astăzi, 13 noiembrie 2025, apărătorul ales al contestatorului inculpatul A., având cuvântul, a precizat că în concluziile orale, în dezbateri că se va referi doar la elementele esenţiale care susţin contestaţia formulată în cauză, motivele de contestaţie fiind dezvoltate pe larg, în scris, în memoriul depus la dosar.
A susţinut că, din punctul de vedere al apărării, încheierea din data de 26 august 2025, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori este netemeinică şi nelegală, solicitând desfiinţarea acestei încheieri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, deoarece judecătorul de cameră preliminară din cadrul acestei instanţe, încălcând normele care vizează modalitatea în care trebuie soluţionate cererile şi excepţiile formulate în procedura de cameră preliminară, a omis să se pronunţe asupra mai multor cereri evidenţiate de inculpat, în mod ritos, pe parcursul procedurii de cameră preliminară.
Astfel, în primul rând, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a omis să se pronunţe asupra excepţiei de nulitate relativă a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, arătând că criticile vizând acest motiv de contestaţie sunt dezvoltate pe larg în memoriul pe care le-a depus la dosarul cauzei (paragrafele 10-13), în cuprinsul căruia a făcut trimitere atât la practica judiciară a instanţelor naţionale, cât şi la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În al doilea rând, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj a omis să se pronunţe asupra excepţiei de nulitate relativă a declaraţiei persoanei vătămate din 21.11.2023, aspect evidenţiat, pe larg, în memoriul depus la dosar (paragraful 23). A susţinut că această declaraţie este lovită de nulitate relativă, întrucât competenţa de efectuare a urmăririi penale nu aparţinea organelor de poliţie judiciară, care, în conformitate cu prevederile imperative ale C. proc. pen., aveau obligaţia de a-şi verifica competenţa. Or, dacă aceste organe de poliţie judiciară şi-ar fi verificat competenţa, ar fi putut constata că plângerea penală vizând nerespectarea ordinelor provizorii de protecţie şi a ordinului de protecţie emis de organul judiciar competent este formulată împotriva unui avocat, situaţie în care competenţa de instrumentare a acestor infracţiuni aparţinea în mod exclusiv procurorului. Ca atare, din perspectiva apărării, declaraţia persoanei vătămate din 21.11.2023 este lovită de nulitate relativă, iar procesul-verbal de punere în mişcare a acţiunii penale este lovit de nulitate absolută, aspecte învederate şi în faţa instanţei de fond.
În al treilea rând, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a omis să se pronunţe asupra excepţiei de nulitate relativă a încheierii pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi vizând măsurile de supraveghere care au fost dispuse în cauză. Astfel, în ceea ce priveşte măsurile de supraveghere, a susţinut că, în cauză, judecătorul de drepturi şi libertăţi a emis doar încheierea, nu şi mandatul de punere în executare, aşa cum prevăd dispoziţiile C. proc. pen., iar ca urmare a acestei omisiuni, în mod evident, atât încheierea pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi, cât şi toate activităţile care au fost derulate în baza acestei încheieri sunt lovite de nulitate.
A solicitat să se aibă în vedere că, deşi au fost formulate critici în sensul celor precizate anterior, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a omis să se pronunţe asupra acestora, fiind vorba despre trei omisiuni grave care, din perspectiva apărării, fac dovada că nu este respectat principiul dublului grad de jurisdicţie, pentru că, practic, este imposibil să se ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să procedeze la verificarea criticilor vizând nulităţile invocate, în contextul în care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj, în mod evident, nu s-a pronunţat asupra acestor excepţii.
În atare condiţii, a apreciat că singura soluţie care poate fi dispusă în cauză, este aceea de desfiinţare a încheierii contestate şi, ca urmare a admiterii contestaţiei, să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj în vederea reluării procedurii de cameră preliminară, raportat la criticile formulate.
La interpelarea instanţei, apărătorul ales al contestatorului inculpat A. a precizat că susţine şi criticile vizând apărarea formulată în subsidiar în memoriul depus la dosar şi pe care nu le-a dezvoltat în concluziile orale, aşa cum au fost formulate în scris, cu precizarea că, din punctul său de vedere, are preeminenţă cererea formulată în principal, respectiv de desfiinţare a hotărârii atacate şi de trimitere a cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei încheieri.
IV. Examinând contestaţia formulată de contestatorul inculpat A. împotriva încheierii penale nr. 157 din şedinţa de cameră de consiliu din data de 26 august 2025, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, în raport, cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma dispoziţiilor art. 347 şi art. 425 1 din C. proc. pen., completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi constată contestaţia formulată de contestatorul inculpat ca fiind nefondată pentru considerentele ce se vor arăta.
IV.1 Referitor la solicitarea formulată în principal de trimitere spre rejudecare a cauzei, de către contestatorul inculpat A.:
Legiuitorul a statuat în conţinutul art. 347 alin. (3) şi (4) din C. proc. pen. următoarele:
"(3) Contestaţia se soluţionează în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi cu participarea procurorului. Dispoziţiile art. 345 şi 346 se aplică în mod corespunzător. (4) În soluţionarea contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului în cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută."
Totodată, în dispoziţiile art. 4251 alin. (1) şi (7) din acelaşi cod s-a statuat că "(1) Calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel. (…) alin. (7) Contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac, putându-se pronunţa una dintre următoarele soluţii:1:respingerea contestaţiei, cu menţinerea hotărârii atacate:a)când contestaţia este tardivă sau inadmisibilă;b) când contestaţia este nefondată;2.admiterea contestaţiei: a) desfiinţarea hotărârii atacate şi soluţionarea cauzei; b) desfiinţarea hotărârii atacate şi dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul sau completul care a pronunţat-o, atunci când se constată că nu au fost respectate dispoziţiile privind citarea."
În conţinutul art. 281 din C. proc. pen. privind nulităţile absolute legiuitorul a reglementat astfel:
"(1) determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: a) compunerea completului de judecată;b) competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente; b1) competenţa materială şi competenţa după calitatea persoanei a organului de urmărire penală; c) publicitatea şedinţei de judecată; d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; e) prezenţa suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; f) asistarea de către avocat a suspectului şi a persoanei vătămate, respectiv a inculpatului şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.(2) Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere.(3) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c) şi d) poate fi invocată în orice stare a procesului. (4) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. b)1), e) şi f) poate fi invocată:a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale; b) în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în procedura camerei preliminare sau în cursul judecăţii;c) în orice stare a procesului, indiferent de momentul la care a intervenit încălcarea când instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei".
Totodată, dispoziţiile art. 282 din C. proc. pen. referitoare la nulităţile relative statuează că:"(1) Încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesului principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului. (2) Nulitatea relativă poate fi invocată de suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana vătămată, atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate, de procuror, precum şi din oficiu, de judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, de instanţa de judecată. (3) Nulitatea relativă se invocă în cursul sau imediat după efectuarea actului ori cel mai târziu în termenele prevăzute la alin. (4). (4) Încălcarea dispoziţiilor leale prevăzute la alin. (1) poate fi invocată: a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură; b) până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei;c) până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecăţii.(5) Nulitatea relativă se acoperă atunci când:a) persoana interesată nu a invocat-o în termenul prevăzut de lege;b) persoana interesată a renunţat în mod expres la invocarea nulităţii."
În doctrină, au fost exprimate opinii diferite cu privire la soluţia de admitere a contestaţiei întemeiată pe dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., şi anume că:
"Dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. sunt criticabile sub aspectul formulării, deoarece limitează ipoteza desfiinţării hotărârii şi trimiterii la rejudecare doar în situaţia în care s-ar constata nereguli, privind citarea la judecata în fond a camerei preliminare. Opinăm că judecătorul de cameră preliminară învestit cu judecarea contestaţiei nu va putea trece peste şi nu va putea ignora eventuale alte cazuri de nelegalitate invocate şi constatate, având obligaţia ca, în cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 281 C. proc. pen., cu atât mai mult, să constate nulitatea încheierii atacate şi, pe cale de consecinţă, să dispună admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei la judecătorul de cameră preliminară care a pronunţat-o, în vederea rejudecării. (C. proc. pen. comentat, Ediţia aniversară Nicolae Volonciu - 90 de ani, ediţia a 3-a, revizuită şi adăugită, coordonator ştiinţific Prof. univ. dr. Nicolae Volonciu, Autor coordonator, Jud. dr. O. şi colectivul, Editura Hamangiu, 2017, pag. 1033).
Într-o altă opinie s-a argumentat că "În ceea ce priveşte admiterea contestaţiei, soluţiile prevăzute în art. 4251 alin. (7) pct. 2 conduc la concluzia că această cale de atac a fost reglementată, în principal, ca fiind o cale de atac de reformare, instanţa de control judiciar urmând a rejudeca respectiva cauză. Incidental, numai în cazul în care se constată că hotărârea contestată a fost dispusă prin încălcarea dispoziţiilor privind citarea, contestaţia dobândeşte valenţele unei căi de atac de anulare, cauza urmând a fi rejudecată de instanţa care a pronunţat hotărârea contestată." (Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală, Partea specială, Ediţia a III-a, revizuită şi adăugită, Universul Juridic, Bucureşti, 2021, pag. 381).
De asemenea, într-o altă opinie s-a precizat că "Spre deosebire de dispoziţiile similare din materia apelului, în materia contestaţiei art. 4251 C. proc. pen.. a stipulat doar un singur caz pentru care se poate adopta această soluţie şi anume când se constată că nu au fost respectate dispoziţiile privind citarea; cu toate acestea, apreciez că ori de câte ori este incident un caz de nulitate absolută a hotărârii primei instanţe care operează de la momentul pronunţării hotărârii, instanţa de control judiciar trebuie să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare, obiectul controlului judiciar fiind lipsit de conţinut;…" (Mihail Udroiu, P. penală, Partea specială, Ediţia 5, vol. I, Editura C.H.Beck, Bucureşti 2024, pag. 744).
Totodată, recomandările Avizului nr. 11(2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, stipulează în §32-33;39-40 astfel:
"32. Orice hotărâre judecătorească trebuie să fie inteligibilă, redactată într-un limbaj clar şi simplu, condiţie esenţială pentru a fi înţeleasă de părţi şi de public. Această inteligibilitate necesită o structură coerentă a hotărârii şi enumerarea argumentaţiei într-un stil clar şi accesibil tuturor.
33. Fiecare judecător îşi poate alege propriul stil şi propria structură sau se poate baza în acest sens pe modelele standardizate, dacă există. CCJE recomandă ca autorităţile judiciare să instituie culegeri de bune practici pentru a facilita redactarea hotărârilor.
(…)
39. Fără să aducă atingere posibilităţii, ba chiar obligaţiei din partea judecătorului de a acţiona în unele cazuri după bunul plac, acesta nu ar trebui să răspundă decât mijloacelor pertinente ce ar putea influenţa asupra soluţionării litigiului.
40. Motivaţia nu trebuie neapărat să fie lungă. Trebuie găsit un echilibru just între formularea scurtă şi buna înţelegere a hotărârii."
Completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi constată că încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori este motivată în fapt şi în drept, în sensul că aceasta, chiar dacă prin felul său ca hotărâre este o încheiere, conţine argumentele necesare asupra motivelor de nelegalitate invocate de către inculpat, prin apărătorul ales, corespunzând recomandărilor din Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europenei, în condiţiile mai sus menţionate.
Altfel spus, standardul de motivare al încheierii contestate corespunde exigenţelor unei motivări, în sensul că judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii de apel a analizat toate motivele de nelegalitate invocate de către inculpat, prin apărător ales şi apreciate ca fiind pertinente, în susţinerea soluţiei pronunţate şi nu a fiecărei critici care nu ar avea relevanţă asupra conţinutului soluţiei dispuse.
Totodată, în raport, cu aspectele legale şi doctrinare menţionate, în contextul concret al cauzei, completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi consideră, pe de-o parte că motivarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul curţii de apel cuprinde analiza asupra tuturor motivelor invocate de către inculpat, prin apărătorul ales, iar pe de altă parte, că soluţia prevăzută la art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. nu are aplicabilitate, întrucât nu există un motiv de nelegalitate invocat cu privire la nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la citare, care să fi atras incidenţa dispoziţiilor menţionate, iar motivele susţinute de apărare cu privire la excepţiile de nulitate relativă a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, a declaraţiei persoanei vătămate din data de 21 noiembrie 2023 şi încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi cu privire la măsurile de supraveghere, în sensul omisiunii analizei criticii cu privire la lipsa mandatului de supraveghere, de de-o parte nu se susţin, iar pe de altă parte nu există niciun motiv de nelegalitate a unor dispoziţii a căror încălcare să fi atras incidenţa nulităţii absolute.
Astfel, în ceea ce priveşte motivul de contestaţie cu privire la nulitatea relativă a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale ca urmare a nelegalei încadrări juridice prin reţinerea concursului real între cele două infracţiuni imputate inculpatului A., întrucât art. 47 din Legea 217/2003 reglementează o infracţiune unică, cu conţinut alternativ, iar nu două infracţiuni distincte, urmând a se ţine cont şi de considerentele Deciziei nr. 11/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în sensul reţinerii unei singure infracţiuni, completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi consideră că în mod legal şi motivat judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii de apel (fila x verso a dosarului curţii de apel) a examinat în concret acest motiv, în sensul că problema încadrării juridice nu poate face obiectul analizei în etapa de cameră preliminară şi nu există nicio nulitate relativă, întrucât nu a fost identificată nicio încălcare a vreunei prevederi legale ce reglementează ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale şi nicio vătămare a drepturilor inculpatului. De asemenea, s-a arătat că drepturilor invocate de către apărare - dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare nu suferă o vătămare nici chiar în ipoteza în care faptele reţinute în sarcina inculpatului li s-ar da o încadrare juridică greşită, deoarece aceste drepturi se exercită prin raportare la acuzaţiile concrete aduse inculpatului, prin informarea corectă şi completă a acestuia cu privire la faptele ce-i sunt imputate de o măsură suficientă ca el să-şi pregătească o apărare pertinentă.
În egală măsură, completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi consideră că analiza încadrării juridice a infracţiunilor reţinute în sarcina contestatorului inculpat A. din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale din 11 aprilie 2025, aflată la dosarul parchetului) nu poate face obiectul procedurii de cameră preliminară, potrivit art. 342 din C. proc. pen., care vizează printre altele verificarea legalităţii efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Or, încadrarea juridică excedează dispoziţiilor legale invocate.
Examinând legalitatea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 11 aprilie 2025, completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi constată că aceasta conţine menţiunile statuate la art. 286 alin. (1), (2) lit. a), b), c), d),g) din C. proc. pen., este motivată în fapt, în sensul au fost invocate, în considerentele acesteia aspectele concrete privind dosarul penal cu nr. x/2023; dosarul penal cu nr. x/2023; dosarul penal cu nr. x/2024; dosarul penal cu nr. x/2023; dosarul penal cu nr. x/2023, celelalte măsuri procesuale dispuse de procuror, făcându-se referire la ordonanţa procurorului din data de 12.12.2024 prin care s-a dispus menţinerea tuturor probelor administrate, a actelor şi a măsurilor dispuse în cadrul dosarelor penale cu nr. x ce s-au aflat pe rolul parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, până la datele de 04.05.2023; 17.01.2024;08.01.2024 şi 24.04.2024 inclusiv, anterior ordonanţelor de declinare a competenţei personale de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, a ordonanţei procurorului din data de 25 februarie 2025 prin care a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile prev. la art. 31 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu, faptă prev. de art. 47 alin. (2) din Legea 217/2003 rep.
în infracţiunea de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile prev. la art. 31 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu, faptă prev. de art. 47 alin. (2) din Legea 217/2003 rep., în formă continuată (3 acte materiale) prev. de art. 35 alin. (1) din C. pen. (dosar pen cu nr. x/2023) şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A., sub aspectul comiterii infracţiunilor de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile prev. la art. 31 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu, faptă prev. de art. 47 alin. (2) din Legea 217/2003 rep.
în formă continuată (3 acte materiale), cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (dosar pen. cu nr. x/2023); încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prev. la art. 38 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie, faptă prev. de art. 47 alin. (1) din Legea 217/2003 rep. (dosar pen. cu nr. x/2024), ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen., aspectele în drept, cu reţinerea în esenţă a situaţiei de fapt pentru cele 3 acte materiale, cu încălcările în concret indicate, respectiv a obligaţiilor şi interdicţiile impuse inculpatului A.
şi fapta aceluiaşi inculpat indicată în concret, încadrările juridice, în drept, precum şi temeiul art. 309 alin. (1) din C. proc. pen.
În raport cu cele mai sus menţionate, completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi constată că motivul invocat de nelegalitate cu privire la ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale nu este fondat, aşa încât aceasta a fost dată cu respectarea dispoziţiilor legale şi în consecinţă nu există nicio sancţiune de nulitate relativă cu privire la aceasta.
Referitor la cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat, respectiv nulitatea relativă a declaraţiei persoanei vătămate B. din data de 23 noiembrie 2023, completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi constată că judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii de apel a făcut o motivare detaliată cu privire la acest motiv invocat (filele x ale dosarului curţii de apel), cu referire la data şi numărului dosarului sub care a fost înregistrată plângerea persanei vătămate cu privire la două acte materiale ale infracţiunii de încălcare a ordinului de protecţie provizoriu prev. de art. 47 alin. (2) din Legea nr. 217/2023 comise la data de 16.11.2023, în aceeaşi zi, organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, secţia 3 au procedat la audierea persoanei vătămate, ocazie cu care aceasta a indicat suplimentar săvârşirea unui alt act material de încălcare a ordinului provizoriu emis la data de 13.11.2023 în data de 20.11.2023;începerea urmăririi penale in rem şi la 08.01.2024 urmare a adresei ce atestă calitatea de membru al Baroului Bucureşti a inculpatului A. s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, fiind înlăturată argumentat apărarea că organele de cercetare penală aveau obligaţia de a-şi verifica competenţa imediat după sesizare, cu indicarea concretă a procesului-verbal de constatare întocmit la data de 13.11.2023 ora 15:50 cu prilejul sesizării efectuate de către persoana vătămată B. cu privire la acţiunile desfăşurate de fostul ei concubin A., neexistând nicio menţiune cu privire la calitatea de avocat a persoanei reclamate, plângerea olografă a persoanei vătămate B. cu privire la incidentul în care a fost implicată în data de 16.11.2023 orele 12:30-12:40 şi apoi la orele 16:30, în această sesizare se face vorbire de calitatea de avocat a numitului A.) dosarul parchetului); verificările efectuate la 21.11.2023 a reieşit că numitul A. are calitatea de avocat;
în procesul-verbal de la dosarul parchetului se consemnează şi împrejurarea că persoana vătămată, contactată fiind a declarat verbal că nu este hotărâtă să formuleze o plângere penală împotriva acestuia; la 09.01.2024 la Poliţia Municipiului Cluj-Napoca, secţia de poliţie nr. 3 este înregistrată sub nr. x adresa Baroului Bucureşti cu privire la calitatea de avocat a numitului A.; s-a procedat conform art. 305 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. la începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 47 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 R, fiind audiată persoana vătămată, declaraţia sa fiind consemnată la dosarul parchetului, de către un poliţist din cadrul secţiei de Poliţie nr. 3, cu respectarea dispoziţiilor art. 111 alin. (9) din C. proc. pen..
De asemenea s-a menţionat că au fost verificări cu privire la competenţă, după care s-a dispus declinarea competenţei. S-a menţionat că prin ordonanţa din 12 decembrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus menţionarea probelor administrate, a actelor şi măsurilor dispuse în cadrul dosarelor penale cu nr. x ce s-au aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca până la datele de 04.05.2023;17.01.2024;08.01.2024 şi 24.04.2024 conform prevederilor art. 63 alin. (1) raportat la art. 50 alin. (2) din C. proc. pen..
S-a arătat că declaraţia persoanei vătămate din data de 23.11.2023, aflată la fila x în vol. I dosarul parchetului a fost luată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj care instrumenta dosarul nr. x/2023 ca atare competent după calitatea persoanei.
Completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi verificând la rândul său declaraţia dată de persoana vătămată B. la data de 23 noiembrie 2023, aflată la filele x în vol. I dosarul parchetului, constată că a fost luată de către procurorul şef secţia Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiv art. 111 alin. (9) teza a-II-a din C. proc. pen.. de către organul de urmărire penală competent, faţă de calitatea de avocat al inculpatului A., aceasta fiind semnată de către procuror şi persoana vătămată, aşa încât nu s-a produs nicio încălcare care să producă vreo vătămare procesuală, sancţionabilă cu nulitatea relativă, iar motivul de nelegalitate invocat nu se susţine.
În ceea ce priveşte la cel de-al treilea motiv de nelegalitate invocat, respectiv că judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a omis să se pronunţe asupra excepţiei de nulitate relativă a încheierii pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi vizând măsurile de supraveghere care au fost dispuse în cauză, contestatorul inculpat prin apărător ales a susţinut că judecătorul de drepturi şi libertăţi a emis doar încheierea, nu şi mandatul de punere în executare, aşa cum prevăd dispoziţiile C. proc. pen., iar ca urmare a acestei omisiuni, în mod evident, atât încheierea pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi, cât şi toate activităţile care au fost derulate în baza acestei încheieri sunt lovite de nulitate.
Completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi constată din verificarea încheierii atacate că judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii de apel a analizat motivul de nelegalitate cu privire la constatarea nulităţii relative a metodei speciale de cercetare constând în obţinerea datelor de trafic şi localizare prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului cu consecinţa excluderii procesului-verbal de analiză a listingului (fila x verso a dosarului curţii de apel). Judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii de apel a evidenţiat că în realitate critica apărării vizează aspecte de oportunitate a alegerii procedeului probator, iar nu de legalitate a dispunerii acestuia, aspect care nu poate face obiectul camerei preliminare, ci doar legalitatea administrării probelor. Doar procurorul, în etapa de urmărire penală poate decide motivat de probele ce le consideră necesare a fi administrate pentru aflarea adevărului. Cât timp există un echilibru just între măsura dispusă şi restrângerea inerentă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, măsura este dispusă în conformitate cu prevederile legale, trecând şi prin filtrul judecătorului de drepturi şi libertăţi, a invoca o nulitate relativă doar pe considerentul real că puteau fi administrate alte mijloace de probă, contravine voinţei legiuitorului şi scopului legii, fiind făcute referire la datele şi apelurile telefonice.
Completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi consideră că şi motivul de nelegalitate invocat a fost analizat de judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii de apel, în raport cu argumentele menţionate, aşa încât nu se poate susţine că nu s-a pronunţat asupra sa. Împrejurarea că argumentele expuse de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii de apel nu coincid cu apărările susţinute de către contestatorul inculpat, nu pot fi avute în vedere, întrucât judecătorul de cameră preliminară a expus sintetic esenţa argumentelor care decurg din critica şi consecinţele formulate, aşa încât motivarea expusă complineşte analiza motivului de nelegalitate invocat.
De asemenea, critica contestatorului inculpat prin apărător ales cu privire la omisiunea analizei lipsa mandatului de supraveghere, în primul rând nu poate echivala cu lipsa pronunţării asupra motivului de nelegalitate invocat şi anume constatarea nulităţii relative a metodei speciale de cercetare constând în obţinerea datelor de trafic şi localizare prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului cu consecinţa excluderii procesului-verbal de analiză, care a fost analizată, în raport cu argumentele invocate pe această excepţie formulată în scris la filele x verso-13 din cererile şi excepţiile depuse la dosarul curţii de apel.
Mai mult, în cererile şi excepţiile depuse la dosarul curţii de apel, fila x, chiar apărătorul inculpatului, cu privire la emiterea mandatului arată că "Chiar dacă art. 152 alin. (2) C. proc. pen.. nu prevede expres obligaţia emiterii unui mandat, această dispoziţie se impune a fi completată, în mod necesar, cu procedura reglementată la art. 140 C. proc. pen.., în aceeaşi manieră pe care o urmează şi celelalte metode prevăzute în acest capitol. Fiind parte integrantă a metodelor speciale de obţinere a probelor, care aduc în ansamblul lor atingeri grave drepturilor persoanei, trebuie să fie supusă aceloraşi garanţii ca şi celelalte…".
Or, în raport, cu aceste aspecte precizate cu caracter de modificare legislativă a unei norme, judecătorul de cameră, prin argumentele expuse s-a pronunţat asupra criticii în ansamblu formulată şi consecinţelor acesteia, neputându-se raporta la argumente de ordin legislativ.
În raport cu aceste motive de nelegalitate invocate ca motive de contestaţie, de către contestatorul inculpat A. prin apărătorul ales, care ar atrage soluţia de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj, completul de doi judecători de cameră preliminară consideră că nu se susţin, întrucât asupra acestora s-a pronunţat motivat judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii de apel.
IV.2. În ceea ce priveşte solicitarea formulată în subsidiar de admitere a contestaţiei, desfiinţarea încheierii atacate şi admiterea cererilor şi excepţiilor invocate de inculpatul A.:
Completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi, verificând încheierea atacată prin prisma celorlalte cereri şi excepţii invocate de contestatorul inculpat prin apărător ales, altele decât cele analizate anterior, constată că şi asupra acestora judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii de apel s-a pronunţat motivat.
Astfel, referitor la lipsa analizei subiective din actul de sesizare, ceea ce ar constitui o neregularitate a rechizitoriului, judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii de apel (fila x verso a dosarului curţii de apel) reţine că actul de sesizare al instanţei nu poate şi nici nu trebuie să se transforme într-un tratat de drept material, ci trebuie să conţină, într-o manieră sintetică şi analitică datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi celelalte menţiuni prevăzute la art. 328 din C. proc. pen.. Rechizitoriul trebuie să cuprindă o acuzaţie formulată cu suficientă precizie încât să-i permită inculpatului - ce la nevoie poate apela la consultanţă de specialitate - să înţeleagă fapta de care este acuzat, încadrarea juridică şi tratamentul sancţionator. Astfel, simpla referinţă la comiterea faptelor cu intenţie directă, în opinia procurorului, este suficientă pentru îndeplinirea acestor deziderate.
Completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi consideră că în mod legal şi motivat judecătorul de cameră preliminară a considerat nefundat motivul invocat, iar la rândul său constată că dispoziţiile art. 328 alin. (1) din C. proc. pen. referitoare la cuprinsul rechizitoriului nu evidenţiază în mod distinct analiza laturii subiective a infracţiunii, ci numai că "Rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi cuprinse în mod corespunzător menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, probele şi mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, menţiunile prevăzute la art. 330 şi 331, dispoziţia de trimitere în judecată, precum şi alte menţiuni necesare pentru soluţionarea cauzei…", aşa încât nu există nicio neregularitate a acuzaţiei aduse inculpatului prin rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată, fiind evidenţiate toate cerinţele legale, încât acesta şi prin prisma calităţii de avocat poate avea reprezentarea acuzaţiei aduse.
De asemenea, judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii de apel s-a pronunţat şi asupra nulităţii relative a înscrisurilor ce nu au legătură cu obiectul şi limitele judecăţii, solicitând excluderea acestora de la dosarul cauzei, dosarului curţii de apel, reţinând că au fost menţionate: raportul de evaluare privind pe inculpatul A. întocmit de Serviciul de Probaţiune Cluj la data de 19.04.2023 şi depus în cadrul dosarului penal cu nr. x/2022 al Curţii de Apel Cluj, în copie (vol. I, f.35-37); rechizitoriul emis la data de 10.05.2022 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în dosarul penal cu nr. x/2020 (vol.
I, f.166-177); sentinţa penală cu nr. 72/11.05.2023 pronunţată în dosarul cu nr. x/2022 de către Curtea de Apel Cluj (vol. I, f.179-188); decizia penală cu nr. 337/A/2023 din data de 13.11.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (f. x); actele aferente lucrării cu nr. 522/111/13/2021 aparţinând Parchetului de pe lângă Judecăoria Cluj-Napoca, având ca obiect cererea de emitere a unui ordin de protecţie provizoriu faţă de A., împreună cu sentinţa civilă nr. 13271/CC/10.12.2021 pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca în cadrul dosarului cu nr. x/2021; actele aferente lucrării cu nr. 664/III/13/2023 aparţinând Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, având ca obiect cererea de emitere a unui ordin de protecţie provizoriu faţă de A.; proces-verbal încheiat la data de 04.03.2025 împreună cu înscrisul instituit notă telefonică, întocmit în cadrul dosarului civil cu nr. x/2023, la data de 14.11.2023, concluzii scrise formulate de numita B., prin apărător ales, în cadrul dosarului cu nr. x/2023, împărtăşind opinia acuzării referitoare la obiectul probaţiunii.
Pentru aflarea adevărului într-o cauză penală nu este suficient doar administrarea probelor ce au strictă şi directă legătură cu existenţa infracţiunii, cu faptele şi împrejurările de fapt de care depinde aplicarea legii, ci şi dovedirea oricăror împrejurări relevante cauzei aşa numitelor fapte auxiliare precum conduita inculpatului, istoricul relaţiilor dintre inculpat şi persoana vătămată, dinamica acestor relaţii dar şi a faptelor similare. Pe de altă parte, inculpatul a fost participant activ în procedurile ce s-au soldat cu înscrisurile a căror excludere se solicită, a cunoscut toate aceste înscrisuri încă de la momentul la care ele au fost emise, unele dintre ele au caracter public - hotărârile judecătoreşti, astfel că nu a identificat vătămarea ce i-ar putea fi cauzată acestuia prin utilizarea lor în prezentul dosar.
Pentru a fi pe deplin înţeleasă presupusa activitate infracţională a inculpatului trebuie privită într-un cadru mai amplu, nu strict limitat la cuprinsul articolelor pretins încălcate.
Completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi consideră argumentele invocate de contestatorul inculpat A. prin apărător ales că acesta ar fi pus într-o poziţie de inferioritate în raport cu acuzarea, depăşirea limitelor trasate de art. 328 alin. (1) teza întâi din C. proc. pen. şi încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu se susţin, întrucât situaţia inculpatului urmează să fie analizată şi în raport cu alte menţiuni, prevăzute în conţinutul art. 328 alin. (1) din C. proc. pen. şi susţinute de înscrisuri, propuse de acuzare, care conduce la o cunoaştere mai largă asupra presupusei activităţi infracţionale a inculpatului.
În raport cu aceste argumente expuse, completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi constată că încheierea penală nr. 157/2025 din şedinţa de cameră de consiliu din data de 26 august 2025 dată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori este legală sub toate aspectele, iar toate motivele de contestaţie invocate nu sunt fondate.
Faţă de aceste considerente, completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi, în baza art. 347 cu referire la 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii penale nr. 157 din şedinţa de cameră de consiliu din data de 26 august 2025, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. se va obliga contestatorul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii penale nr. 157 din şedinţa de cameră de consiliu din data de 26 august 2025, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţa din camera de consiliu, astăzi, 13 noiembrie 2025.