Cassation inadmissibility for failure to specify statutory grounds in criminal appeal against evadare and battery convictions

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 680 din data de 12.03.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2024, de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în baza art. 285 alin. (1), (3) lit. c) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de evadare la o pedeapsă de 8 luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

S-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

În baza art. 193 alin. (1), (2), (21) lit. d) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi n) (dreptul de a comunica cu victima B.) din C. pen.

S-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi n) (dreptul de a comunica cu victima B.) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că infracţiunile din prezenta sentinţă sunt concurente cu infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpat prin sentinţa penala nr. 1232/15.10.2024 a Tribunalului Bucureşti, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 1686/30.12.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În baza art. 97 alin. (1) din C. pen., s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penala nr. 1232/15.10.2024 a Tribunalului Bucureşti, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 1686/30.12.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penala nr. 1232/15.10.2024 a Tribunalului Bucureşti, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 1686/30.12.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală în pedepsele componente:

- 2 ani închisoare,

- 1 an şi 4 luni închisoare,

- sporul de 5 luni şi 10 zile închisoare.

În baza art. 40 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 39 alin. (1)()lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă cu pedepsele aplicate prin sentinţa penala nr. 1232/15.10.2024 a Tribunalului Bucureşti, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 1686/30.12.2024 a a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din restul pedepselor, respectiv un spor de 14 luni închisoare, inculpatul urmând să execute, în final o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi n) (dreptul de a comunica cu victima B.) din C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi n) (dreptul de a comunica cu victima B.) din C. pen., ce se va executa până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura preventivă a arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul A. prin încheierea nr. 90/DL/25.09.2024 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. x/2024, MAP nr. 87/DL/25.09.2024, dar nu mai mult de 60 de zile de la data pronunţării prezentei.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A.:

- perioada de la data de 03.04.2024 până la data de 15.10.2024 în care a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu în baza sentinţei penale nr. 1232/15.10.2024 a Tribunalului Bucureşti, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 1686/30.12.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi

- perioada în care acesta a fost reţinut si arestat preventiv în prezenta cauză, şi anume de la data de 24.09.2024 la zi.

În baza art. 112 alin. (5) din C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 600 RON reprezentând contravaloarea bunului folosit la săvârşirea faptei de lovire sau alte violenţe, respectiv a pistolului cu bile de tip airsoft care nu a fost găsit.

S-au menţinut măsurile de siguranţă luate prin sentinţa penală nr. 1232/15.10.2024 a Tribunalului Bucureşti, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 1686/30.12.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

S-a luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 958/A din data de 18 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 680 din data de 12.03.2025 pronunţate de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia penală în dosarul nr. x/2024.

În esenţă, instanţa de apel şi-a însuşit în totalitate argumentele primei instanţe care au stat la baza condamnării inculpatului astfel cum această posibilitate este conferită de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului şi potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanţei inferioare (Helle împotriva Finlandei; hotărârea nr. 4/2005 - o instanţă de control judiciar îşi poate însuşi argumentele instanţei ierarhic inferioare, precizând acest aspect, în măsura în care constată şi menţionează că nu a identificat vreun argument nou pentru a respinge această motivare; hotărârea din 21 ianuarie 1999).

În ceea ce priveşte motivele de apel formulate de inculpatul A., Curtea a constatat că acesta a solicitat să se constate că, din probele administrate în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, nu rezultă, dincolo de orice dubiu rezonabil, faptul că este vinovat de săvârşirea infracţiunilor de evadare şi lovirea sau alte violenţe. Curtea a reţinut că, la data de 24.09.2024, în jurul orei 13:30, A., în timp ce se afla sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, conform încheierii pronunţate în dosarul nr. x/2024.1 din 27.05.2024 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin necontestare la data de 29.05.2024, a încălcat obligaţia de a nu părăsi imobilul în care locuieşte efectiv, situat în Mun. Bucureşti, str. x, decât între orele în care îi fusese încuviinţat acest lucru în dosarul nr. x/2024.2, astfel cum a rezultat din înregistrările captate de camerele de supraveghere video, de unde se observă faptul că la data de 24.09.2024, ora 13:23:16 (ora reală 13:38:16), anterior sosirii persoanei vătămate, inculpatul A. părăseşte incinta imobilului în care locuieşte împreună cu numitul C., revenind împreună cu acesta la adresa la care locuieşte la ora 14:00, astfel că acestea se coroborează cu declaraţia persoanei vătămate conform căreia inculpatul nu se afla la imobil la momentul sosirii sale, fiind primit în interior de de martora D., concubina inculpatului A., care i-a menţionat că inculpatul nu se află în locuinţă.

Din relaţiile comunicate de către MAI - Agenţia Antidrog a reieşit că inculpatul A. s-a prezentat la sediul C.A.I.A. pentru tratamentul antidrog la ora 13:40, interval care corespunde cu perioada în care acesta a părăsit imobilul în care locuia, contrar afirmaţiilor sale anterioare făcute în cursul procesului penal, referitoare la alte intervale orare.

Totodată, instanţa de apel a constatat că în cauză nu au existat motive temeinice pentru acţiunea inculpatului de a părăsi locuinţa unde executa măsura preventivă a arestului la domiciliu în afara intervalului orar permis, acesta părăsind cu intenţie locul de executare a măsurii arestului la domiciliu, fără a exista un caz urgent. De altfel, s-a constatat că inculpatul nu a anunţat telefonic organul de supraveghere pentru a-i aduce la cunoştinţă ori pentru a-i cere permisiunea de a părăsi imobilul în afara programului stabilit, astfel cum a rezultat din procesul-verbal încheiat la data de 25.09.2024 de agentul şef de poliţie E. din cadrul D.G.P.M.B. Poliţia Sector 4, secţia 15 Poliţie, Biroul de Investigaţii Criminale, Compartimentul Supravegheri Judiciare.

În ceea ce priveşte poziţia de nerecunoaştere a infracţiunii de lovire sau alte violenţe faţă de persoana vătămată B., instanţa de apel a constatat că afirmaţiile inculpatului sunt lipsite de bază faptică, neexistând niciun alt mijloc de probă din care să rezulte că împrejurările relatate în declaraţiile date corespund adevărului, susţinerile acestuia fiind combătute de probele administrate în cauză, respectiv declaraţia persoanei vătămate, care se coroborează cu declaraţiile martorului F., raportul de expertiză medico-legală eliberat de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici nr. A1/14178/2024 din 01.10.2024, procese-verbale de investigaţii.

Din perspectiva individualizării judiciare a felului şi cuantumului pedepsei aplicate, Curtea a apreciat că instanţa de fond a efectuat o justă individualizare atât a felului, cât şi a cuantumului pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului, subliniind îndrăzneala infracţională a inculpatului, prin aceea că acesta a părăsit domiciliul în care executa măsura preventivă privativă de libertate, producând o stare de pericol cu privire la înfăptuirea eficientă a justiţiei, care implică obligaţia subiecţilor cărora li se adresează hotărârile judecătoreşti de a respecta starea legală de arestare dispusă prin acestea, lezarea relaţiilor sociale privind înfăptuirea justiţiei fiind o consecinţă inevitabilă a părăsirii domiciliului, în contextul în care inculpatul cunoştea că se afla în stare legală de arest la domiciliu şi faptul că avea obligaţia de a respecta această măsură.

În privinţa gravităţii infracţiunii la nivel abstract, instanţa de apel a reţinut că infracţiunea de evadare implică, prin natura ei, o periculozitate sporită, având în vedere situaţia premisă care presupune că persoana care săvârşeşte această faptă a fost, în mod legal, izolată de societate prin aplicarea unei măsuri preventive privative de libertate. Totodată, s-a avut în vedere şi că, prin împuşcarea persoanei vătămate cu un pistol cu bile, inculpatul a provocat acesteia suferinţe fizice, care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale, aspect ce denotă un grad ridicat de periculozitate, dând dovadă de lipsă de respect pentru valorile sociale protejate de norma penală, respectiv viaţa şi integritatea fizică a persoanei şi convieţuirea socială.

În acelaşi timp, în raport cu circumstanţele personale ale inculpatului, Curtea a avut în vedere vârsta de 28 de ani a acestuia, necăsătorit, studii medii, fără loc de muncă şi că nu a avut o atitudine sinceră, nerecunoscând săvârşirea faptelor.

A apreciat instanţa de apel că pedeapsa stabilită a fost orientată spre minimul special prevăzut de lege şi asigură un just raport de proporţionalitate între cuantumul pedepsei aplicate şi necesitatea garantării scopului pedepsei şi a creării convingerii instanţei că inculpatul va conştientiza însemnătatea deosebită a valorilor sociale ocrotite de legea penală pe care le-a periclitat.

Totodată, Curtea a reţinut că în mod corect prima instanţă a constatat că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 1232/15.10.2024 a Tribunalului Bucureşti, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 1686/30.12.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Împotriva deciziei penale nr. 958/A din data de 18.06.2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2024, a declarat recurs în casaţie la data de 17.09.2025 recurentul A..

Prin cererea de recurs în casaţie recurentul a arătat că nici prima instanţă şi nici instanţa de apel nu au luat în calcul probele în circumstanţiere depuse la dosar tocmai pentru nu a putea beneficia de o pedeapsă a cărei executare să poată fi suspendată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 20.10.2025, când s-a stabilit termen la data de 18.11.2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte notează că potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Din examinarea cererii de recurs în casaţie rezultă şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., fiind formulată de recurentul inculpat A., care a formulat şi apel în cauză, precum şi pe cele prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele şi prenumele, domiciliul, dar şi hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 958/A din data de 18.06.2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2024), deopotrivă, cererea fiind semnată de recurent.

Cererea nu îndeplineşte însă şi condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. întrucât nu se indică, în concret, cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. pe care se întemeiază şi argumentele pentru care, cel puţin formal, criticile enunţate se circumscriu acestor cazuri.

Se reţine că recurentul nu a indicat niciun caz de casare, iar, prin conţinutul lor, criticile expuse de către recurent nu aduc în discuţie aspecte de legalitate care s-ar putea circumscrie, măcar formal vreunui caz de recurs în casaţie din cele prevăzute expres şi limitativ de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Or, indicarea concretă a unuia dintre cazurile de casare prevăzut de lege constituie o condiţie de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, a cărei neîndeplinire atrage inadmisibilitatea căii de atac extraordinare.

Mai mult, nemulţumirile recurentului excedează cenzurii pe calea recursului în casaţie al cărui scop este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea oricăror pretinse nelegalităţi, ci exclusiv examinarea hotărârii atacate prin prisma celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., respectiv, încălcarea competenţei după materie sau după calitatea persoanei, fapta pentru care s-a dispus condamnarea nu este prevăzută de legea penală, dispunerea eronată a încetării procesului penal, constatarea greşită sau omisiunea de a constata graţierea şi aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În procesul penal, atunci când cheltuielile judiciare nu rămân în sarcina statului, trebuie suportate de partea care a generat producerea lor. În speţă, în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat intră cele referitoare la comunicarea cererii de recurs în casaţie către parchet şi către celelalte părţi din dosar, la consumabilele folosite de instanţă (gen hârtie, toner, plicuri, copertă dosar, etc.), precum şi cele privind transportul pentru înaintarea dosarului în recurs în casaţie de la instanţa de apel la instanţa de recurs.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 958/A din data de 18.06.2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 958/A din data de 18.06.2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2025.