Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 773/2025 AI generated

Validity of preventive seizures during pretrial proceedings: non-application of preventive measure expiration rules to security measures and proportionality of asset restrictions

Case Number Decizia nr. 773/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appeals filed by seven defendants, including individuals and legal entities, upholding the lower court’s decision to maintain preventive seizures (asset freezes) on their property. The dispute centered on whether the mandatory security measures, imposed by the European Prosecutor to cover alleged fraud involving EU funds and related offenses, had expired by right due to the failure to conduct a periodic judicial review within a contested six-month timeframe, or if they remained legally valid and proportionate. The court held that the verification deadlines for security measures in the trial phase are peremptory at one year rather than six months, and that the absence of an express statutory provision for automatic expiration of security measures precludes the application by analogy of the rules for preventive measures; consequently, the court found the seizures proportionate to the recovery of the estimated damages and judicial costs, noting that the obligation to impose such measures in fraud cases arising from the misuse of EU funds is mandatory under domestic law, thereby rejecting the defendants’ arguments regarding illegal prolongation and disproportionate restriction of property rights. The operative decision confirms the continued enforcement of the seizures until final resolution, obligating the appellants to pay judicial fees, while state funds cover the costs for ex officio legal representation.

Legislator headnote

AI generated

art. 2502 C. proc. pen, art. 250 C. proc. pen, art. 272 alin. (2) C. proc. pen, art. 275 alin. (3) C. proc. pen, art. 241 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen, art. 241 din C. proc. pen; Validity of preventive seizures during pretrial proceedings: non-application of preventive measure expiration rules to security measures and proportionality of asset restrictions: The dispute centered on whether the mandatory security measures, imposed by the European Prosecutor to cover alleged fraud involving EU funds and related offenses, had expired by right due to the failure to conduct a periodic judicial review within a contested six-month timeframe, or if they remained legally valid and proportionate. The court held that the verification deadlines for security measures in the trial phase are peremptory at one year rather than six months, and that the absence of an express statutory provision for automatic expiration of security measures precludes the application by analogy of the rules for preventive measures; consequently, the court found the seizures proportionate to the recovery of the estimated damages and judicial costs, noting that the obligation to impose such measures in fraud cases arising from the misuse of EU funds is mandatory under domestic law, thereby rejecting the defendants’ arguments regarding illegal prolongation and disproportionate restriction of property rights. The operative decision confirms the continued enforcement of the seizures until final resolution, obligating the appellants to pay judicial fees, while state funds cover the costs for ex officio legal representation.

Keywords

AI generated
freezing of assets enforcement proceedings security measures judicial law fraud recovery of property

Cited Legislation

AI generated
art. 2502 C. proc. pen
x/2025, în baza art. 2502 C. proc. pen.., rap.
art. 250 C. proc. pen
la art. 250 C. proc. pen.., a fost menţinută măsura asiguratorie dispusă prin ordonanţa procurorului nr.
art. 272 alin. (2) C. proc. pen
În baza art. 272 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 200 RON, reprezentând onorariul parţial apărătorului din oficiu S..
art. 275 alin. (3) C. proc. pen
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
art. 241 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen
De asemenea, s-a reţinut că legislaţia procesual penală nu prevede o sancţiune similară celei reglementate în materia măsurilor preventive reglementată de art. 241 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., aceea a încetării de drept a măsurilor în cauză.
art. 241 din C. proc. pen
De asemenea, s-a reţinut că legislaţia procesual penală nu prevede o sancţiune similară celei reglementate în materia măsurilor preventive reglementată de art. 241 alin.
art. 268 alin. (2) C. proc. pen
În opinia instanţei de fond, nu se poate considera nici faptul că împlinirea termenului de 6 luni (deşi în opinia instanţei se aplică termenul de 1 an, fiind în altă etapă procesuală), ar atrage încetarea efectului măsurii, conform art. 268 alin.
art. 397 alin. (5) din C. proc. pen
Ca un argument în plus, cu referire exactă la măsurile asigurătorii, legiuitorul a prevăzut expres un caz de încetare a măsurilor asigurătorii, respectiv cel instituit de prevederile art. 397 alin.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen.

Legal basis for dismissing the appeals as unfounded and upholding the lower court's decision.

art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Basis for obligating the appellants to pay judicial costs to the state.

art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Basis for determining that the fees for ex officio legal representation are borne by the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2025

Deliberând asupra contestaţiilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 218/PI din data de 27.10.2025 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 2502 C. proc. pen.., rap. la art. 250 C. proc. pen.., a fost menţinută măsura asiguratorie dispusă prin ordonanţa procurorului nr. x/2024 din data de 04.11.2024 a Parchetului European - Biroul Teritorial Timişoara, asupra următoarelor bunuri aparţinând inculpatului A., până la concurenţa sumei reprezentând valoarea presupusului prejudiciul cauzat (6.784.634,57 RON) şi a cheltuielilor judiciare, după cum urmează:

a) cotei de 1/2 din terenul intravilan, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Tomnatic, situat în comuna Tomnatic, sat Tomnatic, nr. 972, jud. Timiş,

b) cotei de 1/2 din imobilul cu destinaţia clădire de locuit, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Tomnatic, număr cadastral x, situată în comuna Tomnatic, sat Tomnatic, nr. 972, jud. Timiş. Suprafaţa totală este de 238 mp, evaluată la 370 euro/mp, rezultând o valoare de 88.060 euro (echivalentul a 437.658 RON).

c) cotei de 1/2 din imobilul cu destinaţia anexă, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Tomnatic, număr cadastral x, situată în comuna Tomnatic, sat Tomnatic, nr. 972, jud. Timiş. Suprafaţa totală este de 216 mp, evaluată la 55 euro/mp, rezultând o valoare de 11.880 euro (echivalentul a 59.043 RON)

d) cotei de 1/2 din terenul extravilan înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Tomnatic. Suprafaţa totală este de 2.691 mp, evaluată la 8.000 euro/ha, rezultând o valoare de 2.080 euro (echivalentul a 10.337 RON).

e) cotei de 1/2 din terenul extravilan înscris în cartea funciară numărul 401980 a localităţii Tomnatic. Suprafaţa totală este de 39.866 mp, evaluată la 8.000 euro/ha, rezultând o valoare de 31.840 euro (echivalentul a 158.244 RON).

f) asupra sumei de 22.130 RON, presupus remisă de inculpatul A. martorului B. şi aflată în custodia organului de urmărire penală, conform proceselor-verbale din datele de 08.06.2024 şi 07.07.2024, urmând ca verificarea temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asiguratorii să fie realizată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de un an de zile.

S-a dispus ridicarea, în rest, a măsurilor asiguratorii luate, respectiv asupra contului curent cu IBAN x, deschis la C. sau a altor bunuri prezente şi viitoare.

În baza art. 2502 C. proc. pen.., rap. la art. 250 C. proc. pen.., a fost menţinută măsura asiguratorie dispusă prin ordonanţa procurorului nr. x/2024 din data de 04.11.2024 a Parchetului European - Biroul Teritorial Timişoara asupra următoarelor bunuri aparţinând inculpatei D., până la concurenţa sumei reprezentând valoarea presupusului prejudiciul cauzat (5.633.780,28 RON) şi a cheltuielilor, după cum urmează:

a) teren intravilan înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Tomnatic, situat în comuna Tomnatic, sat Tomnatic, nr. 704, jud. Timiş, în cotă de proprietate de 1/1.

b) imobil cu destinaţia casă, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Tomnatic, situată în comuna Tomnatic, sat Tomnatic, nr. 704, jud. Timiş, în cotă de proprietate de 1/1.

c) imobil cu destinaţia anexă, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Tomnatic, situată în comuna Tomnatic, sat Tomnatic, nr. 704, jud. Timiş, în cotă de proprietate de 1/1, urmând ca verificarea temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asiguratorii să fie realizată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de un an de zile.

S-a dispus ridicarea, în rest, a măsurilor asiguratorii luate, respectiv asupra contului curent cu IBAN x, deschis la E. S.A. şi contului curent cu IBAN x, deschis la E. S.A. sau a altor bunuri prezente şi viitoare.

În baza art. 2502 C. proc. pen.., rap. la art. 250 C. proc. pen.., a fost menţinută măsura asiguratorie dispusă prin ordonanţa procurorului nr. x/2024 din data de 04.11.2024 a Parchetului European - Biroul Teritorial Timişoara asupra următoarelor bunuri ale inculpatului F., până la concurenţa sumei reprezentând valoarea presupusului prejudiciul cauzat (5.633.780,28 RON) şi a cheltuielilor judiciare, după cum urmează:

a) cotei de 1/2 din terenul intravilan cu construcţii, situat în orş. Sânnicolau Mare, str. x B, jud. Timiş, înscris în cartea funciară x a localităţii Sânnicolau Mare, înscris în cartea funciară nr. x, în suprafaţă totală de 520 mp, evaluată la o valoare de 22 euro/mp, rezultând o valoare de 11.440 euro, echivalentul a 56.856 RON.

b) cotei de 1/2 din imobilul cu destinaţia construcţii de locuinţe, situat în orş. Sânnicolau Mare, str. x B, jud. Timiş, înscris în cartea funciară x a localităţii Sânnicolau Mare, număr cadastral x, în suprafaţă totală de 140 mp, evaluată la 420 euro/mp, rezultând o valoare totală de 58.800 euro, echivalentul a 292.236 RON.

c) cotei de 1/2 din terenul intravilan situat în orş. Sânnicolau Mare, str. x C, jud. Timiş, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Sânnicolau Mare, în suprafaţă totală de 590 mp, evaluată la 22 euro/mp, rezultând o valoare totală de 12.980 euro, echivalentul a 64.510 RON.

d) cotei de 1/2 din terenul intravilan cu construcţii situat în orş Sânnicolau Mare, str. x, jud. Timiş, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Sânnicolau Mare, în suprafaţă totală de 2.467 mp, evaluată la 22 euro/mp, rezultând o valoare de 54.274 euro, echivalentul a 269.741 RON.

e) cotei de 1/2 din imobilul cu destinaţia casă situată în orş Sânnicolau Mare, str. x, jud. Timiş, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Sânnicolau Mare, în suprafaţă de 157 mp, evaluată la 420 euro/mp, rezultând o valoare de 65.940 euro, echivalentul a 327.721 RON.

f) cotei de 1/2 din imobilul cu destinaţia, teren intravilan în suprafaţă de în suprafaţă de 160 mp, evaluată la 10 euro/mp, rezultând o valoare de 1.600 euro (echivalentul a 7.952 RON) şi 7casă de vacanţă situat în localitatea Râu de Mori, jud. Hunedoara, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Râu de Mori, număr cadastral x, evaluată la 50.000 euro, echivalentul a 248.500 RON prin consultarea anunţurilor de vânzare publicate pe site-urile de profil, urmând ca verificarea temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asiguratorii să fie realizată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de un an de zile.

S-a dispus ridicarea, în rest, a măsurilor asiguratorii luate, respectiv asupra:

- cont bancar cu IBAN x, deschis la C.;

- cont bancar cu IBAN x, deschis la G. S.A.;

- cont bancar cu IBAN x, deschis la G. S.A.;

- cont bancar cu IBAN x, deschis la H.;

- cont bancar cu IBAN x, deschis la H., sau a altor bunuri prezente şi viitoare.

În baza art. 2502 C. proc. pen.., rap. la art. 250 C. proc. pen.., a fost menţinută măsura asiguratorie astfel cum a fost dispusă prin ordonanţa procurorului nr. x/2024 din data de 04.11.2024 a Parchetului European - Biroul Teritorial Timişoara asupra bunurilor aparţinând inculpatului I., până la concurenţa sumei reprezentând valoarea presupusului prejudiciul cauzat (5.633.780,28 RON) şi a cheltuielilor judiciare, urmând ca verificarea temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asiguratorii să fie realizată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de un an de zile.

În baza art. 2502 C. proc. pen.., rap. la art. 250 C. proc. pen.., a fost menţinută măsura asiguratorie astfel cum a fost dispusă prin ordonanţa procurorului nr. x/2024 din data de 04.11.2024 a Parchetului European - Biroul Teritorial Timişoara asupra bunurilor aparţinând inculpatei J., până la concurenţa sumei reprezentând valoarea presupusului prejudiciul cauzat (5.633.780,28 RON) şi a cheltuielilor judiciare, urmând ca verificarea temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asiguratorii să fie realizată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de un an de zile.

În baza art. 2502 C. proc. pen.., rap. la art. 250 C. proc. pen.., a fost menţinută măsura asiguratorie dispusă prin ordonanţa procurorului nr. x/2024 din data de 04.11.2024 astfel cum a fost restrânsă prin ordonanţa nr. 27.01.2025 a Parchetului European - Biroul Teritorial Timişoara asupra următoarelor bunuri aparţinând inculpatului K., până la concurenţa sumei reprezentând valoarea presupusului prejudiciul cauzat (2.632.865,95 RON) şi a cheltuielilor judiciare, după cum urmează:

a) cotei de 1/2 din terenul extravilan înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Tomnatic, în suprafaţă de 7.270 mp, evaluată la 8.000 euro/mp, rezultând o valoare de 5.816 euro (echivalentul a 28.905 RON).

b) cotei de 1/2 din terenul intravilan situat în localitatea Tomnatic, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Tomnatic, în suprafaţă de 166 mp, evaluată la 8 euro/mp, rezultând o valoare de 1.328 euro (echivalentul a 6.600 RON).

c) cotei de 1/2 din apartamentul situat în loc. Dumbrăviţa, str. x, jud. Timiş, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Dumbrăviţa, în suprafaţă de 129.6 mp, evaluată la 1.300 euro/mp, rezultând o valoare de 168.490 euro (echivalentul a 837.345 RON).

d) cotei de 1/2 din terenul intravilan situat în loc. Dumbrăviţa, str. x, jud. Timiş, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Dumbrăviţa, cotă de proprietate 50%, în suprafaţă de 601 mp, evaluată la 170 euro/mp, rezultând o valoare de 102.170 euro (echivalentul a 507.784 RON), urmând ca verificarea temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asiguratorii să fie realizată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de un an de zile.

S-a dispus ridicarea, în rest, a măsurilor asiguratorii luate, respectiv asupra:

- cont curent cu IBAN x, deschis la L. S.A. România;

- cont curent cu IBAN x, deschis la L. S.A. România;

- cont de depozit la termen cu IBAN x, deschis la L. S.A. România;

- cont de depozit la termen cu IBAN x, deschis la L. S.A. România;

- cont curent cu IBAN x, deschis la C.;

- cont curent cu IBAN x, deschis la C.;

- cont curent cu IBAN x, deschis la G. S.A.;

- cont curent cu IBAN x, deschis la deschis la G. S.A.;

- cont curent cu IBAN x, deschis la E. S.A.;

- cont curent cu ban cu IBAN x, deschis la E.;

- cont curent cu IBAN x, deschis la M. S.A.;

- cont curent cu IBAN x, deschis la M. S.A. sau a altor bunuri prezente şi viitoare.

În baza art. 2502 C. proc. pen.., rap. la art. 250 C. proc. pen.., a fost menţinută măsura asiguratorie dispusă prin ordonanţa procurorului nr. x/2024 din data de 04.11.2024 şi restrânsă prin ordonaţa din data de 06.02.2024 a Parchetului European - Biroul Teritorial Timişoara asupra următoarelor bunurilor aparţinând inculpatei S.C. N. S.R.L., CUI x până la concurenţa sumei reprezentând valoarea presupusului prejudiciul cauzat (4.151.768,62 RON) şi a cheltuielilor judiciare, după cum urmează:

a) teren extravilan înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Tomnatic, în cotă de proprietate de 1/1, în suprafaţă de 43.152 mp, evaluată la 8.000 euro/ha, rezultând o valoare de 34.521 euro (echivalentul a 171.572 RON).

b) teren extravilan înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Tomnatic, în cotă de proprietate de 1/1, în suprafaţă de 41.000 mp, evaluată la 8.000 euro/ha, rezultând o valoare de 32.800 euro (echivalentul a 163.000 RON).

c) teren extravilan înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Tomnatic, în cotă de proprietate 1/1, în suprafaţă de 3.000 mp, evaluată la 8.000 euro/ha, rezultând o valoare de 2.400 euro (echivalentul a 11.928 RON).

d) teren extravilan înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Tomnatic, în cotă de proprietate 1/1, în suprafaţă de 60.000 mp, evaluată la 8.000 euro/ha, rezultând o valoare de 48.000 euro (echivalentul a 238.560 RON).

e) teren extravilan înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Tomnatic, în cotă de proprietate de 1/1, în suprafaţă de 718 mp, evaluată la 8.000 euro/ha, rezultând o valoare de 575 euro (echivalentul a 2.860 RON).

f) imobil tip anexă la exploataţia agricolă, înscrisă în cartea funciară nr. x a localităţii Tomnatic, număr cadastral nr. C1, în cotă de proprietate 1/1, în suprafaţă de 271 mp, evaluată la 40 euro/mp, rezultând o valoare de 10.840 euro (echivalentul a 53.874 RON).

g) clădire tip hală industrială situată în localitatea Tomnatic, înscrisă în cartea funciară nr. x a localităţii Tomnatic, număr cadastral x - C1, în suprafaţă de 1.162 mp, evaluată în baza înregistrărilor contabile la suma de 443.100 euro (echivalentul a 2.082.563,36 RON)

h) autoutilitară, an fabricaţie 2020, evaluată la o valoare medie de 30.000 de euro în urma consultării anunţurilor publicate pe site-uri de vânzări autovehicule rulate, urmând ca verificarea temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asiguratorii să fie realizată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de un an de zile.

S-a dispus ridicarea, în rest, a măsurilor asiguratorii luate, respectiv asupra:

- cont curent cu IBAN x, deschis la E. S.A.;

- cont curent cu IBAN x, deschis la E. S.A.;

- cont curent cu IBAN x, deschis la E. S.A., sau a altor bunuri prezente şi viitoare.

În baza art. 2502 C. proc. pen.., rap. la art. 250 C. proc. pen.., a fost menţinută în parte măsura asiguratorie dispusă prin ordonanţa procurorului nr. x/2024 din data de 04.11.2024 a Parchetului European - Biroul Teritorial Timişoara asupra bunurilor mobile, imobile prezente sau viitoare (cu excepţia celor de mai jos), toate aparţinând inculpatei O., CUI x până la concurenţa sumei reprezentând valoarea presupusului prejudiciul cauzat (2.632.865,95 RON) şi a cheltuielilor judiciare, urmând ca verificarea temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asiguratorii să fie realizată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de un an de zile.

S-a dispus restrângerea măsurii asiguratorie şi ridicarea acesteia de pe următoarele conturi ale inculpatei O., CUI x:

- cont curent cu IBAN x, deschis la E. S.A.;

- cont curent cu IBAN x, deschis la E. S.A.;

- cont curent cu IBAN x, deschis la E. S.A..

În baza art. 2502 C. proc. pen.., rap. la art. 250 C. proc. pen.., a fost menţinută măsura asiguratorie astfel cum a fost dispusă prin ordonanţa procurorului nr. x/2024 din data de 03.12.2024 a Parchetului European - Biroul Teritorial Timişoara, asupra bunurilor aparţinând inculpatului P., până la concurenţa sumei reprezentând valoarea presupusului prejudiciul cauzat prin infracţiunea de complicitate la folosirea de acte false pentru obţinerea şi reţinerea pe nedrept de fonduri europene (4.151.768,62 RON) şi prin infracţiunea de luare de mită (1750 RON - contravaloarea foloaselor necuvenite) şi a cheltuielilor judiciare, urmând ca verificarea temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asiguratorii să fie realizată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de un an de zile.

În baza art. 2502 C. proc. pen.., rap. la art. 250 C. proc. pen.., a fost menţinută măsura asiguratorie astfel cum a fost dispusă prin ordonanţa procurorului nr. x/2024 din data de 03.12.2024 a Parchetului European - Biroul Teritorial Timişoara asupra bunurilor aparţinând inculpatei Q., până la concurenţa sumei reprezentând valoarea presupusului prejudiciul cauzat (4.151.768,62 RON) şi a cheltuielilor judiciare, urmând ca verificarea temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asiguratorii să fie realizată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de un an de zile.

În baza art. 2502 C. proc. pen.., rap. la art. 250 C. proc. pen.., a fost menţinută măsura asiguratorie astfel cum a fost dispusă prin ordonanţa procurorului nr. x/2024 din data de 03.12.2024 a Parchetului European - Biroul Teritorial Timişoara asupra bunurilor aparţinând inculpatului R., până la concurenţa sumei reprezentând valoarea presupusului prejudiciul cauzat (4.151.768,62 RON) şi a cheltuielilor judiciare, urmând ca verificarea temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asiguratorii să fie realizată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de un an de zile.

În baza art. 272 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 200 RON, reprezentând onorariul parţial apărătorului din oficiu S..

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut, în esenţă, următoarele:

Cu titlu prealabil, instanţa a constatat că odată sesizată cu rechizitoriul, termenul în care se efectuează verificarea măsurilor asigurătorii este de 1 an de zile şi nu de 6 luni, cum au afirmat apărătorii inculpaţilor.

Astfel, s-a reţinut că dispoziţiile legale nu menţionează în mod expres termenul în care se procedează la verificarea măsurilor asigurătorii în cursul camerei preliminare/judecăţii, însă odată cu emiterea rechizitoriului, etapa urmăririi penale s-a încheiat şi, prin urmare, nu se poate aprecia că se aplică tot termenul de 6 luni.

Referitor la natura termenului prevăzut de art. 2502 C. proc. pen., instanţa a constatat că acesta este un termen de recomandare. De asemenea, s-a reţinut că legislaţia procesual penală nu prevede o sancţiune similară celei reglementate în materia măsurilor preventive reglementată de art. 241 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., aceea a încetării de drept a măsurilor în cauză.

Instanţa de fond a reţinut că soluţia juridică a aplicării prin analogie a textului de lege menţionat şi în ipoteza celor din urmă măsuri, avansată de apărare, nu poate fi acceptată, din moment ce, pe de o parte, pentru cele două categorii de măsuri, legiuitorul a instituit condiţii diferite de luare şi menţinere, cu consecinţe inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea încetării lor (printre altele, în cazul măsurilor asigurătorii nu a fost prevăzut un termen pe perioada căruia puteau fi luate şi menţinute şi nici nu este reglementată o durată maximă a acestora pe parcursul procesului penal), iar, pe de altă parte, textul în discuţie (art. 241 din C. proc. pen.) nu conţine o regulă de principiu, o normă cu caracter general, ci una specială, a cărei sferă de incidenţă este definită cu claritate în chiar cuprinsul ei, fiind astfel de strictă interpretare şi aplicare.

Mai mult, s-a observat că, deşi textul art. 2502 C. proc. pen. enumeră soluţiile pe care organul judiciar le poate pronunţa cu ocazia examinării subzistenţei temeiurilor care au justificat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, nu face referire şi la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând expres doar posibilitatea menţinerii, restrângerii, extinderii sau ridicării lor.

Ca atare, dispoziţii introduse prin Legea nr. 6/2021 nu reglementează consecinţele pe care le-ar antrena o conduită contrară conţinutului lor, situaţie în care termenele de 6 luni şi de 1 an instituite pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii nu pot fi calificate decât ca fiind termene de recomandare, eventuala depăşire a acestora nefiind de natură să atragă încetarea de drept a respectivelor măsuri, atâta timp cât, aşa cum s-a arătat anterior, o asemenea sancţiune nu a fost consacrată legislativ decât în materia măsurilor preventive şi nu poate fi aplicată prin analogie şi în cazul măsurilor asigurătorii.

În opinia instanţei de fond, nu se poate considera nici faptul că împlinirea termenului de 6 luni (deşi în opinia instanţei se aplică termenul de 1 an, fiind în altă etapă procesuală), ar atrage încetarea efectului măsurii, conform art. 268 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere faptul că, astfel cum s-a arătat şi anterior, măsura asigurătorie nu se dispune pentru un anumit termen (astfel cum este cazul măsurilor preventive). Premisa aplicabilităţii art. 268 alin. (2) C. proc. pen. o reprezintă existenţa unei măsuri procesuale care nu pot fi luate decât pe un anumit termen, însă măsurile asigurătorii nu se încadrează în această categorie.

Ca un argument în plus, cu referire exactă la măsurile asigurătorii, legiuitorul a prevăzut expres un caz de încetare a măsurilor asigurătorii, respectiv cel instituit de prevederile art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., potrivit căruia măsurile asigurătorii încetează de drept în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii prin care acţiunea civilă a fost lăsată nesoluţionată în temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., iar persoana vătămată nu a introdus acţiune civilă la instanţe. Ori, este lesne de observat că în situaţiile în care legiuitorul a dorit să instituie o astfel de sancţiune, precum cea a încetării de drept, a reglementat-o în mod expres.

Nu în ultimul rând, în urma întâlnirii preşedinţilor secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel online, 31 octombrie-1 noiembrie 2024, s-a apreciat că în cameră preliminară/judecată, termenul maxim pentru verificarea temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea, în cursul urmăririi penale, a măsurii asigurătorii este de 1 an şi curge de la data sesizării instanţei cu rechizitoriu.

În ceea ce priveşte critica formulată de apărătorii inculpaţilor, în sensul că ordonanţele de dispunere a măsurilor asigurătorii ar fi nelegale, întrucât măsurile au fost dispuse şi în vederea confiscării speciale sau extinse, iar aceste ordonanţe ar fi nemotivate, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., în cadrul procedurii de verificare a măsurilor asigurătorii se analizează doar existenţa temeiurilor care au determinat luarea măsurii, iar nu legalitatea actului prin care aceasta a fost dispusă.

Totodată, s-a subliniat că trebuie avut în vedere efectul relativ al autorităţii de lucru judecat al încheierii pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi, care a analizat anterior îndeplinirea condiţiilor legale pentru instituirea măsurii.

Pe cale de consecinţă, instanţa nu a mai procedat la analizarea aspectelor de nelegalitate ale ordonanţelor de luare a măsurilor asigurătorii invocate.

Instanţa a constatat că, în cauză, măsura sechestrului asigurător a fost luată în mod legal şi temeinic, astfel cum s-a hotărât prin încheierea nr. 5/DL/17.01.2025 a Curţii de Apel Timişoara, şi că au fost respectate prevederile legale edictate pentru luarea acestei măsuri, atât din punct de vedere al aspectelor care au justificat-o, cât şi în ceea ce priveşte modalitatea practică de efectuare a actelor procedurale.

Mai mult decât atât, instanţa a constatat că, potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Astfel, s-a constatat că, şi în prezent, se menţin temeiurile şi motivele avute în vedere la luarea măsurilor asiguratorii.

Cu toate acestea, s-a reţinut că măsurile asigurătorii au, potrivit art. 249 şi următoarele din C. proc. pen., un caracter excepţional, fiind justificate doar în măsura în care este necesară pentru a garanta repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune ori pentru a asigura executarea unei eventuale pedepse a amenzii sau a cheltuielilor judiciare şi a măsurii confiscării. Această finalitate trebuie raportată permanent la principiul proporţionalităţii şi la necesitatea menţinerii unui just echilibru între interesul public şi drepturile patrimoniale ale persoanei vizate.

Astfel, s-a reţinut că, în speţă, asupra inculpaţilor au fost deja instituite măsuri asigurătorii asupra unor bunuri mobile şi imobile a căror valoare cumulată este suficientă pentru acoperirea prejudiciului estimat (aproximativ 6.700.000 RON). Prin urmare, s-a apreciat că menţinerea sechestrului asupra conturilor bancare ale tuturor inculpaţilor nu mai răspunde unei nevoi reale de asigurare, ci devine o restrângere excesivă şi nejustificată a dreptului de proprietate, garantat de art. 44 din Constituţia României şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, s-a avut în vedere că blocarea conturilor bancare afectează grav capacitatea inculpaţilor de a-şi desfăşura activităţile curente, de a-şi întreţine familia şi de a-şi asigura apărarea, transformând o măsură cu caracter preventiv într-una cu efect punitiv. Ori, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, măsurile asigurătorii nu pot fi utilizate într-un mod care să afecteze în mod excesiv subzistenţa persoanei, în absenţa unei justificări concrete a necesităţii lor.

În cazul inculpaţilor I., J. şi R., măsura asiguratorie a fost luată cu privire la toate bunurile prezent şi viitoare ale inculpaţilor, dar a fost aplicată, în lipsa altor bunuri, doar asupra conturilor bancare. Având în vedere caracterul obligatoriu al instituirii sechestrului asigurător în cauză, această măsură a fost menţinută, instanţa apreciind că nu este disproporţionată şi nici excesiv de intruzivă în privinţa inculpaţilor.

În ceea ce priveşte inculpata S.C. O. S.R.L., deşi măsura a fost luată pentru toate bunurile prezente şi viitoare, a fost aplicată, în lipsa de alte bunuri, doar asupra conturilor bancare.

Cu toate acestea, s-a constatat că o asemenea măsură asiguratorie poate conduce la blocarea activităţii societăţii. Prin urmare, s-a apreciat că se impune ridicarea sechestrului instituit numai asupra conturilor bancare, întrucât celelalte măsuri asigurătorii deja dispuse în cauză sunt suficiente pentru a garanta acoperirea presupusului prejudiciu produs.

*

Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţie inculpaţii D., I., J., F., S.C. N. S.R.L., A. şi Q..

Contestatorii A. şi D., prin motivele scrise, au susţinut, în esenţă, nelegalitatea ordonanţei prin care s-au dispus măsurile asigurătorii sub trei aspecte, respectiv nemotivarea ordonanţelor în acord cu dispoziţiile articolului 286 C. proc. pen., nelegalitatea instituirii măsurii asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, în condiţiile în care faptele reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi în special a inculpatei D. nu sunt susceptibile dispunerii măsurilor confiscării speciale sau confiscării extinse şi respectiv instituirea măsurii asigurătorii pe bunuri care depăşesc cu mult valoarea pretinsului prejudiciu şi a cheltuielilor judiciare, având în vedere că valoarea bunurilor aflate în patrimoniul persoanelor juridice care se pretinde că au obţinut fondurile europene în mod nelegal depăşeşte cu mult valoarea pretinsului prejudiciu şi a cheltuielilor.

Contestatoarea Q., prin motivele scrise, a invocat, în esenţă, nerespectarea termenului legal de verificare prev. de art. 250 2 C. proc. pen., susţinând că termenul de 6 luni s-a împlinit la 03.06.2025, fără ca măsura să fi fost verificată de procuror sau de instanţă, motiv pentru care măsurile asigurătorii au încetat de drept.

Astfel, a susţinut că, deşi Parchetul European a sesizat instanţa în martie 2025 prin rechizitoriu, solicitând menţinerea măsurii asigurătorii, judecătorul de cameră preliminară nu a procedat la verificarea imediată a măsurii, ci a amânat-o până la data de 27.10.2025, cu mult după expirarea termenului legal de 6 luni.

A susţinut că sesizarea instanţei nu suspendă, nu întrerupe şi nici nu prelungeste automat termenul de 6 luni prevăzut de art. 2502 C. proc. pen.

Totodată, s-a menţionat că termenul de 6 luni este peremptoriu, nu de recomandare.

În opinia contestatoarei, efectele lipsei verificării atrage încălcarea dreptului de proprietate - art. 44 Constituţie şi art. 1 Protocolul 1 CEDO. Menţinerea sechestrului pentru 10 luni, fără verificare judiciară, încalcă principiul legalităţii (măsura nu a fost verificată conform legii), principiul proporţionalităţii (durata excesivă fără control judiciar), precum şi dreptul la un proces echitabil şi la un termen rezonabil (art. 6 CEDO).

Contestatorul inculpat F., prin motivele scrise, a susţinut, în esenţă, că încheierea contestată este în parte nelegală, în ceea ce priveşte menţinerea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor proprietatea acestuia, având în vedere că aceasta nu mai îndeplineşte condiţia de proporţionalitate instituită de legiuitor prin disp. art. 249 alin. (1) C. proc. pen.

În argumentare, a solicitat să se constate că de la luarea măsurilor asiguratorii şi până în prezent a fost efectuată o evaluare a bunurilor mobile şi imobile deţinute în proprietate de societăţile N. S.R.L. şi O. S.R.L., bunuri dobândite ca urmare a finanţării nerambursabile din bugetul Uniunii Europene, valoare de circulaţie cumulată fiind cu mult mai mare decât valoarea estimată a presupusului prejudiciu cauzat prin presupusele fapte penale săvârşite de inculpaţi.

În atare situaţie, în opinia contestatorului inculpat, este mai mult decât evident că măsurile asiguratorii luate asupra bunurilor proprietate personală nu mai îndeplinesc condiţia de proporţionalitate, întrucât asigurarea recuperării presupusului prejudiciu este garantată prin menţinerea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute în patrimoniu de cele două societăţi, bunuri pentru a căror dobândire au fost folosite ajutoarele financiare nerambursabile din bugetul Uniunii Europene.

Întrucât prin ordonanţa procurorului nr. x/2024 din data de 04.11.2024 s-a arătat că măsurile asiguratorii au fost luate şi pentru garantarea executării obligaţiei de plată a cheltuielilor judiciare, a învederat că este de acord cu menţinerea măsurii asiguratorii asupra imobilului înscris în CF nr. x Sânnicolau Mare, a cărui valoare de circulaţie a fost estimată de procuror la suma de 163.860 RON, ca fiind îndestulătoare pentru asigurarea executării obligaţiei de plată a cheltuielilor judiciare.

În fine, a susţinut că instanţa de fond nu a făcut nici o referire la cele două rapoarte de evaluare depuse la dosarul cauzei, omisiune care denotă nelegalitatea încheierii contestate, întrucât instanţa de fond avea obligaţia să analizeze dacă mai este îndeplinită condiţia proporţionalităţii prin raportare la elementele noi apărute, respectiv la stabilirea valorii reale de circulaţie a bunurilor din patrimoniul celor două societăţi, valoare reală care nu a fost cunoscută la data luării măsurii.

Motivele de contestaţie au fost susţinute oral cu prilejul dezbaterilor în cauză şi sunt expuse pe larg în partea introductivă a prezentei încheieri.

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate în susţinerea căilor de atac, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată următoarele:

Prin ordonanţa din data de 04.11.2024 a Parchetului European - Biroul Teritorial Timişoara, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii asupra bunurilor mobile, imobile şi a sumelor de bani, prezente sau viitoare din conturile bancare, toate aparţinând inculpatului A., până la concurenţa sumei reprezentând valoarea prejudiciului cauzat (6.784.634,57 RON) şi a cheltuielilor judiciare. Prin aceeaşi ordonanţă, s-a dispus luarea măsurii sechestrului şi asupra sumei de 22130 RON, sumă remisă de către inculpatul A. martorului B., în două tranşe, prima în data de 07.06.2024 (20.000 RON) şi a doua în data de 07.07.2024 (2130 RON), sumă ce reprezintă salariile fictive ale martorului B..

Prin ordonanţa din data de 04.11.2024 a Parchetului European - Biroul Teritorial Timişoara, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii asupra bunurilor mobile, imobile şi a sumelor de bani, prezente sau viitoare din conturile bancare, toate aparţinând inculpatei D., până la concurenţa sumei reprezentând valoarea prejudiciului cauzat (5.633.780,28 RON) şi a cheltuielilor judiciare.

Prin ordonanţa din data de 04.11.2024 a Parchetului European - Biroul Teritorial Timişoara, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii asupra bunurilor mobile, imobile şi a sumelor de bani, prezente sau viitoare din conturile bancare, toate aparţinând inculpatului F., până la concurenţa sumei reprezentând valoarea prejudiciului cauzat (5.633.780,28 RON) şi a cheltuielilor judiciare.

Prin ordonanţa din data de 04.11.2024 a Parchetului European - Biroul Teritorial Timişoara, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii asupra bunurilor mobile, imobile şi a sumelor de bani, prezente sau viitoare din conturile bancare, toate aparţinând inculpatului I., până la concurenţa sumei reprezentând valoarea prejudiciului cauzat (5.633.780,28 RON) şi a cheltuielilor judiciare.

Prin ordonanţa din data de 04.11.2024 a Parchetului European - Biroul Teritorial Timişoara, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii asupra bunurilor mobile, imobile şi a sumelor de bani, prezente sau viitoare din conturile bancare, toate aparţinând inculpatei J., până la concurenţa sumei reprezentând valoarea prejudiciului cauzat (5.633.780,28 RON) şi a cheltuielilor judiciare.

Prin ordonanţa din data de 04.11.2024 a Parchetului European - Biroul Teritorial Timişoara, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii asupra bunurilor mobile, imobile şi a sumelor de bani, prezente sau viitoare din conturile bancare, toate aparţinând inculpatei S.C. N. S.R.L., până la concurenţa sumei reprezentând valoarea prejudiciului cauzat (4.151.768,62 RON) şi a cheltuielilor judiciare.

Prin ordonanţa din data de 04.11.2024 a Parchetului European - Biroul Teritorial Timişoara, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii asupra bunurilor mobile, imobile şi a sumelor de bani, prezente sau viitoare din conturile bancare, toate aparţinând inculpatei O., până la concurenţa sumei reprezentând valoarea prejudiciului cauzat (2.632.865,95 RON) şi a cheltuielilor judiciare.

Prin ordonanţa din data de 03.12.2024 a Parchetului European - Biroul Teritorial Timişoara, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente sau viitoare aparţinând inculpatei Q., până la concurenţa sumei reprezentând valoarea prejudiciului cauzat (4.151.768,62 RON) şi a cheltuielilor judiciare.

Autoritatea contractantă, Agenţia pentru finanţarea investiţiilor rurale (AFIR) s-a constituit parte civilă în cauză raportat la întreg prejudiciul cauzat (6.784.634,57 RON) prin obţinerea pe nedrept şi apoi reţinerea pe nedrept a fondurilor europene din cadrul proiectelor "Înfiinţare plantaţie pomicolă şi procesare fructe" al S.C. N. S.R.L. şi "Construire centru de procesare fructe prin fermentare şi distilare" şi "Achiziţie de utilaje şi echipamente recoltat fructe" ale O. .

Prin încheierea nr. 5/DL din data de 17.01.2025 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 250 C. proc. pen., rap. la art. 255 C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate contestaţiile formulate de contestatorii A., D., T., J., I., S.C. N. S.R.L. şi F. augustin-F. împotriva ordonanţelor procurorului din data de 04.11.2024 de instituire a măsurii sechestrului asigurător, emise în dosar nr. x/2024 al Parchetului European - Biroul Teritorial Timişoara.

În baza art. 250 C. proc. pen., rap. la art. 255 C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate contestaţiile formulate de contestatorii K. şi S.C. O. S.R.L. împotriva ordonanţelor procurorului din data de 04.11.2024 de instituire a măsurii sechestrului asigurător, precum şi împotriva proceselor-verbale de aplicare a sechestrului din 04.11.2024, date în dosar nr. x/2024 al Parchetului European - Biroul Teritorial Timişoara.

Prin rechizitoriul Ministerului Public - Parchetul European emis în dosarul cu nr. x/2024 al acestui parchet, au fost trimişi în judecată inculpaţii:

- A. pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă agravată şi continuată, prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (19 acte materiale), folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă agravată şi continuată, prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale), dare de mită în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din legea 78/2000 şi art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), totul cu aplicarea concursului real de infracţiuni, prev. de art. 38 alin. (1) C. pen.

- D. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, comisă pentru a falsifica acte destinate obţinerii pe nedrept a fondurilor europene, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (31 de acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, comisă pentru a falsifica acte destinate reţinerii pe nedrept a fondurilor europene, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (208 acte materiale), complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, comisă în formă agravată, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000,complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată şi agravată, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale), cu aplicarea concursului real şi ideal, prev. de art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen.

- F. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată şi agravată, prev de art. 48 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale), favorizarea făptuitorului, în formă continuată, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale), cu aplicarea concursului ideal de infracţiuni, prev. de art. 38 alin. (2) C. pen.

- J. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă pentru a contribui la falsificarea unor acte destinate obţinerii pe nedrept a fondurilor europene, în formă continuată, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (24 de acte materiale), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă pentru a contribui la falsificarea unor acte destinate reţinerii pe nedrept a fondurilor europene, în formă continuată, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (85 acte materiale), complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, comisă în formă agravată, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată şi agravată, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 181alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), cu aplicarea concursului real şi ideal, prev. de art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen.

- I. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă agravată şi continuată, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

- Q. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 321 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale), complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă agravată şi continuată, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), totul cu aplicarea concursului real de infracţiuni, prev. de art. 38 alin. (1) C. pen.

- O., pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă agravată şi continuată, prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale) şi folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă agravată şi continuată, prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale), totul cu aplicarea concursului real de infracţiuni, prev. de art. 38 alin. (1) C. pen.

- S.C. N. S.R.L. pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă agravată şi continuată, prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale) şi folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă agravată şi continuată, prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale), totul cu aplicarea concursului real de infracţiuni, prev. de art. 38 alin. (1) C. pen.

Analizând în concret măsurile asigurătorii instituite în cauză asupra bunurilor inculpaţilor D., I., J., F., S.C. N. S.R.L., A. şi Q., Înalta Curte constată integral nefondate criticile aduse încheierii atacate pentru următoarele considerente:

Prioritar, în ceea ce priveşte motivele de contestaţie invocate de inculpata Q., în sensul constatării încetării de drept a măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa Parchetului European din data de 03.12.2024, având în vedere că, în opinia acesteia, verificarea efectuată la data de 27.10.2025 este tardivă şi lipsită de efecte juridice, aceasta intervenind după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 250 din C. proc. pen., se impun următoarele precizări:

În ceea ce o priveşte pe inculpata Q., măsurile asigurătorii au fost luate prin ordonanţa Parchetului European din data de 03.12.2024, procurorul dispunând trimiterea acesteia în judecată în martie 2025.

În mod evident, odată cu trimiterea în judecată, nu mai este incident termenul de 6 luni în care judecătorul trebuie să verifice măsura asiguratorie, întrucât acesta este prevăzut exclusiv pentru etapa de urmărire penală, camera preliminară fiind o etapă distinctă, motiv pentru care termenul de verificare a măsurilor asigurătorii nu poate fi altul decât cel general, aplicabil în faza de judecată, respectiv de 1 an.

Aşadar, având în vedere că termenele de verificare ale măsurilor asigurătorii sunt prevăzute expres de lege, acestea nu pot fi extinse sau modificate prin interpretare.

Mai mult decât atât, legiuitorul nu a instituit, în mod expres, şi o consecinţă, în sens de sancţiune procesuală, a nerespectării termenului prevăzut de lege pentru verificarea măsurilor asigurătorii, care să se răsfrângă asupra celor potenţial neverificate în intervalul de timp impus.

În această materie nu pot fi aplicate, prin analogie, prevederile art. 241 C. proc. pen., care reglementează încetarea de drept a măsurilor preventive, cele două categorii de măsuri procesuale având natură juridică şi consecinţe fundamental diferite asupra drepturilor individuale, astfel că exclud posibilitatea aplicării prin analogie a instrumentelor proprii unei instituţii în cadrul celeilalte.

De aceea, câtă vreme o asemenea reglementare nu se regăseşte în codificarea procesual penală şi în privinţa măsurilor asigurătorii, situaţiile de încetare de drept a măsurilor preventive prevăzute de art. 241 C. proc. pen. nu pot fi extinse, prin analogie, şi în privinţa celor dintâi.

De altfel, pentru cele două categorii de măsuri procesuale, legiuitorul a instituit condiţii diferite de luare şi menţinere, cu consecinţe inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea încetării lor. Astfel, în cazul măsurilor asigurătorii nu a fost prevăzut un termen pe durata căruia pot fi luate şi menţinute şi nici nu este reglementată o durată maximă a acestora pe parcursul procesului penal.

Mai mult, deşi enumeră soluţiile pe care organul judiciar le poate pronunţa cu ocazia examinării subzistenţei temeiurilor care au justificat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, art. 2502 C. proc. pen. nu face referire şi la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând expres doar posibilitatea menţinerii, restrângerii, extinderii sau ridicării lor.

Or, în condiţiile în care textul de lege analizat nu reglementează consecinţele pe care le-ar antrena o conduită contrară conţinutului lui, este evident că termenele de 6 luni şi de 1 an instituite prin acesta pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii nu pot fi calificate decât ca fiind termene procedurale de recomandare, eventuala lor depăşire nefiind de natură să atragă încetarea de drept a măsurilor asigurătorii, atâta timp cât, aşa cum s-a arătat anterior, o asemenea sancţiune nu a fost consacrată legislativ decât în materia măsurilor preventive şi nu poate fi aplicată prin analogie şi în cazul măsurilor asigurătorii.

O atare concluzie este susţinută şi de constatarea că, în cazul măsurilor asigurătorii, legiuitorul a prevăzut expres o singură situaţie în care acestea încetează de drept, respectiv, în cazul în care în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii prin care acţiunea civilă a fost lăsată nesoluţionată în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., persoana vătămată nu a introdus acţiune la instanţa civilă [art. 397 alin. (5) C. proc. pen.

De altfel, aceeaşi opinie a exprimat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa (încheierea din 21 martie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Completului de 5 Judecători penal, încheierea din 24 martie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, încheierea nr. 735 din 02 septembrie 2021, deciziile nr. 524/A din 25 mai 2021 şi nr. 382 din 14 iunie 2022 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, etc).

Prin urmare, raportat la cele ce preced, se apreciază că solicitarea contestatoarei Q. de constatare a încetării de drept a măsurilor asigurătorii ca urmare a neverificării lor în termenul prevăzut de lege este neîntemeiată.

În continuare, verificând subzistenţa temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea măsurilor asigurătorii în prezenta cauză, prin prisma încheierii atacate, dar şi prin raportare la motivele de contestaţie, Înalta Curte reţine următoarele:

Deşi, în principiu, dispunerea măsurilor asigurătorii este lăsată la aprecierea organelor judiciare, există situaţii în care legiuitorul a instituit, cu titlu de excepţie, caracterul obligatoriu al acestor măsuri, având în vedere fie natura şi gravitatea faptelor comise, fie consecinţele acestora asupra unor categorii vulnerabile de subiecţi pasivi.

O astfel de excepţie este reglementată prin art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, potrivit căruia "În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."

Aceasta înseamnă că, în cazul infracţiunilor de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000, necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge direct din lege, fiind justificată de natura infracţiunilor. În acest caz particular, organele judiciare rămân ţinute să evalueze, însă, în continuare, celelalte cerinţe normative obligatorii pentru dispunerea măsurii asigurătorii, referitoare la categoria de bunuri supuse indisponibilizării, valoarea probabilă a sumelor până la concurenţa cărora se instituie măsura şi finalitatea acesteia, astfel cum rezultă din enumerarea alternativă prevăzută de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.

Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, inculpaţii D., I., J., F., S.C. N. S.R.L., A. şi Q. au fost trimişi în judecată, printre altele, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată şi agravată, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 (inculpaţii D., F., J., I., Q. sub forma complicităţii).

Astfel, infracţiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 20 din acelaşi act normativ care instituie obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cazul acestei infracţiuni.

Ca urmare, în speţă, necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii analizate găsindu-şi izvor chiar în lege, ea nu poate face obiectul cenzurii în procedura prev. de art. 2502 din C. proc. pen., controlul instanţei fiind limitat, în acest context, la evaluarea proporţionalităţii dintre scopul urmărit prin instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanelor acuzate şi, eventual, a efectelor în planul măsurii procesuale a eventualelor modificări intervenite pe parcursul procesului penal în situaţia patrimonială a inculpaţilor.

Astfel, unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 2502 C. proc. pen.. îl reprezintă proporţionalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege ori ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 19/2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Astfel, s-a reţinut că "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă, ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.

Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)."

Înalta Curte constată că măsurile asigurătorii dispuse în cauză sunt proporţionale cu scopul urmărit prin dispunerea lor întrucât acestea sunt valorile probabile ale obiectului infracţiunilor imputate contestatorilor.

Contestatorii inculpaţi A. şi D. au invocat, în susţinerea prezentei căi de atac, faptul că măsura asigurătorie a fost instituită asupra unor bunuri care depăşesc cu mult valoarea pretinsului prejudiciu şi a cheltuielilor judiciare, în condiţiile în care valoarea bunurilor aflate în patrimoniul persoanelor juridice care se pretinde că au obţinut fondurile europene în mod nelegal depăşeşte cu mult valoarea pretinsului prejudiciu şi a cheltuielilor.

Înalta Curte constată că măsura asiguratorie instituită asupra bunurilor contestatorilor inculpaţi D., I., J., F., S.C. N. S.R.L., A. şi Q. este proporţională cu scopul pentru care a fost dispusă, respectiv în vederea recuperării prejudiciului (până la concurenţa sumei de 6.784.634,57 RON în cazul inculpatului A., respectiv a sumei de 5.633.780,28 RON în cazul inculpaţilor D., F. augustin-F., I., 4.151.768,62 RON în ceea ce o priveşte pe inculpata Q. şi 2.632.865,95 RON în ceea ce o priveşte pe inculpata S.C. O. SRL) şi pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare, îndeplinind un dublu rol, respectiv acela de asigurare a interesului general dar şi de protecţie a dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, nefiind impusă o sarcină individuală excesivă.

Totodată, Înalta Curte constată că principiul solidarităţii se întinde pe latură civilă asupra tuturor inculpaţilor care au săvârşit infracţiunea în raport de întreg prejudiciu cauzat, întrucât aceştia au acţionat cu o voinţă unitară, motiv pentru care, din punct de vedere al laturii civile, în situaţia în care se va constata îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, răspund, evident, în acelaşi mod. Art. 1382 C. civ. instituie solidaritatea pasivă a persoanelor care au provocat un prejudiciu prin aceeaşi faptă ilicită, respectiv cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat. Aşadar, măsurile asiguratorii instituite asupra bunurilor inculpaţilor sunt justificate tocmai prin prisma obligaţiei solidare de reparare a prejudiciului, desigur, în situaţia în care se va stabili, ulterior soluţionării cauzei, obligaţia acestora la repararea prejudiciului. Ca atare, având în vedere că, în acest moment procesual, se reţine participarea inculpaţilor persoane fizice şi juridice la săvârşirea infracţiunii şi la producerea prejudiciului în detrimentul părţii civile, măsurile asigurătorii sunt necesare pentru a garanta recuperarea prejudiciului în situaţia în care se va constata în final că sunt îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, astfel cum se va stabili de instanţa de judecată.

Contestatorii inculpaţi A. şi D. au mai invocat nelegalitatea instituirii măsurii asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, în condiţiile în care faptele reţinute în sarcina acestora nu sunt susceptibile dispunerii măsurilor confiscării speciale sau confiscării extinse.

Înalta Curte constată că temeiurile care au stat la baza instituirii măsurilor asigurătorii în prezenta cauză au fost deja analizate de instanţă cu prilejul dispunerii acestora, apreciindu-se, la acel moment, că măsura era justificată. Ulterior, cu ocazia verificării măsurii, se impun a fi avute în vedere modificările survenite pe parcursul procesului, care au determinat o schimbare evidentă a premiselor avute în vedere iniţial, întrucât, prin constituirea ca parte civilă a Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, finalitatea măsurii nu mai vizează eventualitatea dispunerii unei confiscări speciale, ci acoperirea prejudiciului şi plata cheltuielilor judiciare.

Raportat la aceste aspecte, se constată subzistenţa temeiurilor care au justificat menţinerea măsurilor asigurătorii, respectiv necesitatea recuperării prejudiciului şi plata cheltuielilor judiciare.

Concluzionând, Înalta Curte reţine că inculpaţii nu au achitat prejudiciul, iar scopul măsurilor asiguratorii a fost încă de la debutul procesului penal cel al prezervării bunurilor ce pot servi la repararea pagubei produse prin infracţiunile imputate, precum şi plata cheltuielilor judiciare.

Deopotrivă, Înalta Curte are în vedere şi caracterul obligatoriu al măsurilor asigurătorii în cazul infracţiunii reţinute în sarcina acestora prin raportare la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 cu referire la prevederile art. 249 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte constată că măsurile asiguratorii sunt proporţionale cu scopul reparatoriu urmărit. Astfel, în cauză, este îndeplinită condiţia proporţionalităţii, dată fiind natura infracţiunilor ce fac obiectul cauzei, respectiv cuantumul prejudiciului, astfel cum a fost reţinut şi rezultă din probele administrate până în prezent, durata redusă a măsurii indisponibilizării (aproximativ 1 an) şi necesitatea de a asigura o posibilă plată a prejudiciului în contul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, dacă soluţia ce se va pronunţa în cauză va fi în acest sens, precum şi plata cheltuielilor judiciare.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că, raportat la numărul şi valoarea bunurilor sechestrate, la cuantumul prejudiciului, la complexitatea ridicată a cauzei şi stadiul cercetării judecătoreşti, la momentul procesual actual se poate aprecia rezonabil că în privinţa măsurilor asigurătorii se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, şi interesul personal al acuzaţilor de a-şi exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordachescu împotriva Romaniei, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017), astfel că, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii D., I., J., F., S.C. N. S.R.L., A. şi Q. împotriva încheierii nr. 218/PI din data de 27 octombrie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2025.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul integral cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorii inculpaţi F., Q. şi S.C. N. S.R.L. şi parţial pentru inculpaţii J. şi I. în cuantum de 1.331 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plati din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii D., I., J., F., S.C. N. S.R.L., A. şi Q. împotriva încheierii nr. 218/PI din data de 27 octombrie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2025.

Obligă contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul integral cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorii inculpaţi F., Q. şi S.C. N. S.R.L. şi parţial pentru inculpaţii J. şi I. în cuantum de 1.331 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2025.