Legislator Case Law & Legislation
Încheierea nr. 767/RC/2025 AI generated

Cassation appeal for fraud and forgery declared inadmissible due to improper invocation of "act not provided for by law" ground

Case Number Încheierea nr. 767/RC/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the cassation appeal filed by the defendant against the appellate decision of March 19, 2025, which had upheld his conviction for continued fraud (consumed and attempted) and forgery of private documents, resulting in a final aggregate prison sentence of three years and complementary/accedatory penalties prohibiting real estate activities. The dispute centered on whether the defendant’s involvement in signing pre-contracts for apartments that did not yet exist constituted fraud and forgery, where the defendant argued that the elements of typicity were not met because the property was a future object and the seller had legitimate standing under a participation agreement. The court ruled that the defendant’s arguments were inadmissible because he formally invoked the cassation ground of "act not provided for by law" (Art. 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure) but substantively sought a re-evaluation of the factual findings and evidentiary material regarding the occurrence of the crimes, which falls outside the scope of cassation review that is limited to strict legal violations and does not permit reinterpretation of the definitively established state of facts or the evidence. Consequently, the appellate decision remains in force, and the defendant was ordered to pay 300 RON in judicial costs to the state.

Legislator headnote

AI generated

art. 396 alin. (2) C. proc. pen, art. 67 alin. (1) C. pen, art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen, art. 65 alin. (1) C. pen, art. 322 C. pen, art. 38 alin. (2) C. pen; Cassation appeal for fraud and forgery declared inadmissible due to improper invocation of "act not provided for by law" ground: Prin sentinţa penală nr. 1045, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de 18.07.2024, în dosarul nr. x/2023, instanţa de fond, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a condamnat pe inculpatul A. (nume purtat anterior B.), la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (20 acte materiale, dintre care 1 act material în formă consumată şi 19 acte materiale rămase în faza tentativei), prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi 77 lit. a) C. pen.

Keywords

AI generated
grounds for cassation forgery of documents attempted fraud evidentiary orders code of criminal procedure standing to appeal

Cited Legislation

AI generated
art. 396 alin. (2) C. proc. pen
x/2023, instanţa de fond, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a condamnat pe inculpatul A.
art. 67 alin. (1) C. pen
În baza art. 67 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a desfăşura activităţi în legătură cu executarea şi vânzarea de imobile, prevăzută de art.
art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen
pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a desfăşura activităţi în legătură cu executarea şi vânzarea de imobile, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
art. 65 alin. (1) C. pen
În baza art. 65 alin. (1) C. pen.
art. 322 C. pen
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.. a condamnat pe inculpatul A. (nume purtat anterior B.) la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 C. pen.
art. 38 alin. (2) C. pen
În baza art. 38 alin. (2) C. pen.
art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen
şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.
art. 72 alin. (1) C. pen
În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1045, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de 18.07.2024, în dosarul nr. x/2023, instanţa de fond, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a condamnat pe inculpatul A. (nume purtat anterior B.), la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (20 acte materiale, dintre care 1 act material în formă consumată şi 19 acte materiale rămase în faza tentativei), prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi 77 lit. a) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a desfăşura activităţi în legătură cu executarea şi vânzarea de imobile, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.. a condamnat pe inculpatul A. (nume purtat anterior B.) la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 C. pen.

În baza art. 38 alin. (2) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 8 luni închisoare, la care a adăugat 4 luni închisoare, reprezentând sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă finală de 4 ani închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (2) şi alin. (5) C. pen., alăturat pedepsei principale rezultante, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a desfăşura activităţi în legătură cu executarea şi vânzarea de imobile, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada în care acesta a fost arestat preventiv în cauză, respectiv din 20.04.2023 până în 26.07.2023.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul A. prin încheierea penală nr. 392/26.07.2023 a Tribunalului Cluj, până la rămânerea definitivă a sentinţei.

În temeiul art. 19 alin. (1) şi alin. (5) şi a art. 25 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 1349 alin. (1), art. 1357 şi art. 1382 C. civ., s-a admis acţiunea civilă exercitată de părţile civile C. şi D. şi obligă inculpaţii, în solidar, la plata către acestea a sumei de 15.000 euro, în echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale.

A constatat că numiţii E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. şi W. nu au dorit să participe la procesul penal în calitate de persoane vătămate şi nu s-au constituit părţi civile.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a dispus desfiinţarea înscrisului fals constând în antecontractul de vânzare-cumpărare nr. x/21.10.2022, aflat în dosarul de urmărire penală, f. x.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 458/A/2025 din 19 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de înşelăciune în formă consumată prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., în tentativă la înşelăciune, prev. de art. 32 rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., respectiv din fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 din C. pen., în tentativă la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 32 rap. la art. 322 din C. pen., formulate prin intermediul memoriului cuprinzând motivele de apel pentru inculpatul A..

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1045/2024 din data de 18.07.2024 a Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost desfiinţată, pe latura penală a cauzei, sub aspectul reţinerii săvârşirii actelor materiale ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., în sarcina inculpatului, referitor la numiţii E., F., G., I., J., L., N., O., P., Q., S. şi W., al cuantumului pedepselor stabilite, al pedepsei rezultante aplicate inculpatului A. şi al cuantumului cheltuielilor judiciare la plata cărora au fost obligaţi inculpaţii în primă instanţă, şi, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite:

S-au înlăturat din conţinutul infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. (1) şi (2), cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., actele materiale referitoare la numiţii E., F., G., I., J., L., N., O., P., Q., S. şi W..

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de înşelăciune comisă în dauna persoanelor vătămate C. şi D., M., R., T., U., V., H. şi K., prev. de art. 244 alin. (1) şi (2), cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (8 acte materiale, dintre care unul în formă consumată, restul în formă tentată) de la 3 ani şi 8 luni închisoare la 2 ani şi 8 luni închisoare.

S-a menţinut pedeapsa stabilită de prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 din C. pen., de un an închisoare.

În temeiul art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele de 2 ani şi 8 luni închisoare şi 1 an închisoare, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 8 luni închisoare, care a fost sporită cu o treime din cea de-a doua, respectiv cu 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în detenţie pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate în măsura în care nu contravin dispoziţiilor deciziei.

Împotriva deciziei penale nr. 458/A/2025 din 19 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 02.05.2025, prin avocat X..

Prin cererea formulată de inculpat a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, inculpatul a arătat, în esenţă, nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de înşelăciune, întrucât instanţa de apel a reţinut în mod eronat existenţa acestei infracţiuni sub aspectul consumării acesteia prin pretinsa predare a sumei de 15.000 euro în numerar de către persoanele vătămate, în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare.

Inculpatul a menţionat că există contradicţii majore privind dovada certă a predării efective a acestei sume, în faza de urmărire penală, persoanele implicate au declarat explicit că nu doresc să formuleze plângere şi nu s-au constituit ca persoane vătămate, participând la proces doar în calitate de martori. Abia în faza judecăţii de fond, acestea şi-au modificat poziţia şi s-au constituit în persoane vătămate şi părţi civile, depunând la dosar doar copia primei pagini a antecontractului şi nu înscrisul original. Instanţa de fond nu a pus în discuţie acest aspect esenţial, care influenţează în mod fundamental evaluarea obiectivă a existenţei unei pagube efective.

Faptul că persoanelor vătămate li s-a înmânat doar prima pagină, deoarece acestea nu au achitat avansul promis, fapt recunoscut de martorul Y., care şi-a şi însuşit antecontractul şi a declarat că soţilor Z. li s-a înmânat doar prima pagină deoarece pe prima pagină erau informaţiile legate de cont şi de modalitatea de plată. Prin urmare, reprezintă tentative la infracţiunea de înşelăciune deoarece nu au fost urmate de plata unei sume de bani cu titlu de avans.

Inculpatul a invocat şi neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât instanţa a reţinut, în mod eronat, consumarea infracţiunii de fals, deoarece înscrisul nu a fost predat, iar aceasta rezultă din declaraţiile persoanelor vătămate că nu au deţinut înscrisul deoarece l-au distrus, iar obţinerea ulterioară a unei copii de pe înscris, de la organele de urmărire penală, nu echivalează cu consumarea infracţiunii.

Mai mult, acestea au depus o copie de pe înscris, iar nu originalul, ceea ce dovedeşte faptul că acestora li s-a înmânat doar o copie în vederea depunerii avansului în cont.

Cu privire la infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul A., instanţele au reţinut că falsul ar consta în:

1) Atestarea calităţii de promitent-vânzător a lui Y.;

2) Consemnarea unor aspecte nereale privind posibilitatea de transfer al dreptului de proprietate;

3) Atestarea unor declaraţii şi garanţii neadevărate privind situaţia juridică a imobilului;

4) Consemnarea unor termene de predare a posesiei care nu puteau fi respectate.

Referitor la inexistenţa falsului cu privire la promitentul-vânzător, inculpatul a arătat că Y., care figura în antecontracte ca promitent-vânzător, avea calitatea juridică necesară pentru a încheia astfel de convenţii, aspect demonstrat prin multiple probe din dosarul cauzei şi neluate în considerare de instanţă.

În primul rând, conform Contractului de Asociere în Participaţiune din data de 24.10.2016, încheiat între Y. (în calitate de "asociat constructor") şi AA. (în calitate de "asociat proprietar"), Y. dobândise dreptul legal de a edifica construcţia corpului C3 şi, implicit, de a încheia convenţii privind apartamentele ce urmau a fi realizate.

Acest contract prevede explicit la Art. l: "Obiectul prezentului contract îl constituie asocierea în cote distincte a celor două părţi, în vederea construirii şi dezvoltării a trei PROIECTE imobiliare denumite în continuare PROIECT- compus în principal din 3 blocuri respectiv: CI, C2, C3." Mai mult, la Art. 6 lit. c) se stipulează că: "Asociatul proprietar se obligă să efectueze toate procedurile tehnice, legale şi administrative necesare autorizării şi finalizării proiectului după caz (obţinere PUZ, autorizaţie-autorizaţii de construire, edificare, recepţie imobile, dare în folosinţă, obţinere acte necesare în vederea înscrierii în CF a construcţiilor edificate şi în curs de edificare)."

La Art. 9 lit. b) se prevede explicit că: "10 apartamente cu 2 camere decomandate în suprafaţă de minim 50 mp utili, fiecare cu balcon, în Corpul C3 la etajele II-IV, precum şi 10 parcări aferente acestora, apartamente ce se vor preda în maxim 24 luni de la semnarea prezentei convenţii. La predare este necesar ca apartmentele să fie înscrise în Cartea Funciară." Această calitate a fost confirmată prin Procesul-verbal de atestare a identităţii părţilor nr. x din data de 24.10.2016, încheiat de avocat BB., document care conferă dată certă Contractului de Asociere în Participaţiune.

În al doilea rând, calitatea de promitent-vânzător a lui Floarea lanson Y. este confirmată şi de acţiunile ulterioare ale persoanelor vătămate, care au recunoscut în mod implicit legitimitatea sa ca parte contractantă.

În concluzie, menţiunea privind calitatea de promitent-vânzător a lui Floarea lanson Y. nu poate fi considerată o "faptă sau împrejurare necorespunzătoare adevărului" în sensul art. 321 C. pen., fiind vorba despre o realitate juridică dovedită prin multiple acte şi acţiuni ulterioare ale părţilor, ignorate de instanţă.

Faptul că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat (falsificarea calităţii de promitent-vânzător a lui Y.) nu este prevăzută de legea penală rezultă şi din documentele oficiale care confirmă calitatea juridică a acestuia în raport cu imobilul.

Natura juridică a antecontractului exclude falsul cu privire la obiectul contractului.

Antecontractul de vânzare-cumpărare (sau promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare) este prin natura sa juridică un contract prin care părţile se obligă să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare. Obiectul acestui contract preliminar este o obligaţie de a face, nu o obligaţie de a da.

Conform art. 1279 C. civ., promisiunea de a contracta trebuie să conţină toate clauzele contractului promis, în lipsa cărora părţile pot completa promisiunea. Însă, pentru validitatea unui antecontract, bunul nu trebuie să existe sau să fie în circuitul civil la momentul încheierii acestuia, fiind suficient să fie determinat sau determinabil.

Prin urmare, nu se poate susţine că menţionarea unor apartamente care urmau să fie construite în viitor ar constitui un element fals în sensul art. 322 C. pen.

Acuzaţia privind construirea fără autorizaţie reprezenta o faptă distinctă, care face obiectul unui alt dosar penal (nr. x/2018), aflat încă în curs de judecată. Această acuzaţie nu poate fi automat transpusă în contextul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deoarece continuarea construcţiilor fără autorizaţie nu demonstrează falsitatea antecontractelor, ci constituie o problemă legală distinctă, care în prezent nu a fost soluţionată de Tribunalul Cluj.

Practic, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel s-au pronunţat cu privire la fapta care face obiectul dosarului penal (nr. x/2018), în prezent aflată în faza de judecată.

Mai mult, inculpatul a subliniat că responsabilitatea obţinerii autorizaţiei de construire pentru corpul C3 revenea Iui Y., în calitate de "asociat constructor", conform Contractului de Asociere în Participaţiune din data de 24.10.2016. Acest aspect rezultă clar din art. 6 lit. c) al contractului, care stipulează că "Asociatul constructor se obligă să efectueze toate procedurile tehnice, legale şi administrative necesare autorizării şi finalizării proiectului, inclusiv obţinerea PUZ, autorizaţii de construire, etc."

Inculpatul A. nu avea nici calitatea juridică şi nici responsabilitatea legală de a obţine autorizaţia de construire pentru corpul C3, această obligaţie revenind în mod explicit lui Y.. Prin urmare, nu se poate susţine că inculpatul ar fi falsificat menţiuni privind autorizaţia de construire, având în vedere că nu el era responsabil de obţinerea acesteia, iar datorită faptului că exista o contestaţie pe rol împotriva deciziei autorităţilor de a suspenda continuarea lucrărilor a făcut imposibilă finalizarea acestora.

Cu privire la consemnarea unor aspecte nereale privind posibilitatea de transfer al dreptului de proprietate, s-a arătat că promisiunea de vânzare-cumpărare nu este un înscris falsificabil în sensul art. 322 C. pen., deoarece, conform doctrinei şi jurisprudenţei, falsul în înscrisuri sub semnătură privată presupune o contrafacere sau alterare a unui înscris astfel încât acesta să creeze o realitate juridică inexistentă.

În speţă, antecontractul de vânzare-cumpărare nu transferă dreptul de proprietate, ci doar creează o obligaţie de a încheia un contract autentic în viitor.

În consecinţă, inserarea unui termen de predare care ulterior s-a dovedit a fi nerealist nu echivalează cu o alterare a înscrisului în sensul art. 322 C. pen., această clauză reprezintă o simplă estimare contractuală şi nu o informaţie factuală modificată în mod fraudulos.

Totodată, lipseşte scopul specific infracţiunii de fals deoarece potrivit art. 322 C. pen., în sensul că falsificarea unui înscris trebuie să fie realizată "în scopul de a produce consecinţe juridice". În cazul de faţă, promisiunea de vânzare nu a fost folosită pentru a crea o realitate juridică falsă, ci doar pentru a formaliza o convenţie între părţi. Mai mult, la momentul încheierii actului, părţile au avut posibilitatea să constate stadiul lucrărilor, ceea ce înlătură orice inducere în eroare efectivă.

În cauză, inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., reţinându-se că ar fi consemnat în antecontracte de vânzare-cumpărare fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului referitoare la calitatea promitentului-vânzător, obiectul contractului, precum şi termenii predării imobilelor.

Analiza atentă a faptelor arată că acestea nu corespund modelului abstract al infracţiunii de fals, astfel:

• Lipsa elementului material de falsificare:

a) Promitentul-vânzător, Y., avea calitatea legitimă de asociat constructor, în baza Contractului de Asociere în Participaţiune din 24.10.2016. Această calitate a fost confirmată juridic şi ulterior, prin rezoluţiunile şi novaţiile încheiate cu persoanele vătămate.

b) Antecontractele vizau obligaţii de a face (încheierea unui contract viitor), iar bunurile vizate puteau fi viitoare, aspect permis explicit de C. civ.. Prin urmare, inexistenţa imediată a bunului nu constituie element de falsificare, ci aspect ce ţine de executarea viitoare a obligaţiilor contractuale.

c) Autorizaţia de construcţie reprezenta o obligaţie contractuală asumată pentru viitor, responsabilitatea obţinerii acesteia revenind exclusiv societăţii constructoare S.C. CC. S.R.L., conform sentinţei civile nr. 1156/2019. Menţiunea referitoare la această obligaţie nu constituie o falsificare, ci o clauză contractuală orientată spre executarea contractului.

• Lipsa intenţiei directe specifice infracţiunii de fals:

a) Instanţele au extrapolat elementele infracţiunii de înşelăciune (pentru care părţile s-au împăcat şi procesul penal a încetat) asupra infracţiunii de fals, fără să demonstreze specific şi distinct intenţia directă cerută de norma penală pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

b) Toate probele administrate au vizat înşelăciunea, nu infracţiunea de fals, astfel încât nu s-a demonstrat explicit intenţia inculpatului de a consemna în mod deliberat elemente false în antecontracte.

• Lipsa corespondenţei dintre fapta concretă şi norma de incriminare:

a) În prezenta cauză, însă, problemele invocate se referă exclusiv la obligaţii viitoare, nu la falsificarea unor fapte existente la momentul semnării, deoarece la momentul semnării apartamentele nu existau, fapt ce reiese şi din declaraţiile existente la dosar.

b) Antecontractele analizate sunt acte juridice autentice în privinţa părţilor şi a obiectului (bunuri viitoare determinabile), astfel încât nu există o alterare a adevărului.

În concluzie, din analiza motivelor expuse, rezultă că faptele imputate inculpatului nu se încadrează în tiparul legal al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, lipsind atât elementele constitutive obiective cât şi cele subiective specifice infracţiunii prevăzute de art. 322 alin. (1) C. pen. deoarece normele de incriminare incidente în speţă sunt cele prevăzute de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. şi respectiv art. 24 alin. (1) din Legea nr. 50/1991.

Astfel, recursul în casaţie este justificat integral în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., fapta pentru care inculpatul a fost condamnat nefiind prevăzută de legea penală.

În ceea ce priveşte aplicarea eronată a circumstanţei agravante prevăzută de art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., inculpatul a susţinut că instanţa a aplicat circumstanţa agravantă privind comiterea faptei de către trei sau mai multe persoane împreună, în mod nejustificat, deoarece numitul DD. nu a fost trimis în judecată deoarece a decedat în faza urmăririi penale, iar în dosarul nr. x/2023 al aceleiaşi instanţe, persoana vătămată EE., deşi a declarat expres că a încheiat antecontractul direct cu DD. şi nu cu inculpatul A., instanţele l-au condamnat pe inculpatului A. deoarece au considerat că DD. nu a avut vreo contribuţie, iar în cazul de faţă, deşi nu s-a precizat nici cu titlu de exemplu care a fost contribuţia lui DD. cu privire la infracţiunea de înşelăciune în dauna persoanelor vătămate Z., instanţele au aplicat circumstanţa agravantă.

Această contradicţie fundamentală între soluţiile date în două cauze distincte bazate pe aceleaşi probe indică o eroare gravă în evaluarea obiectivă a probelor şi aplicarea legii penale. În plus, numitul DD. a declarat că nu a cunoscut despre tranzacţiile concrete efectuate, iar implicarea acestuia a fost limitată doar la deschiderea contului bancar, cont pe care era împuternicit inculpatul A..

Astfel, instanţele au aplicat circumstanţa agravantă fără a demonstra contribuţia reală a numitului DD., care a decedat în timpul urmăririi penale, iar în dosarul nr. x/2023, s-a stabilit că DD. a fost persoana care a întocmit antecontractul cu o altă persoană vătămată, iar circumstanţa agravantă nu a fost reţinută în sarcina inculpatului A..

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând, prioritar, la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 434, art. 435 şi art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., magistratul asistent raportor constată că, în cuprinsul cererii este menţionat numele şi prenumele recurentului, semnătura apărătorului acestuia, iar decizia penală nr. 458/A/2025 din 19 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi că recursul în casaţie a fost formulat în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie, în ceea ce priveşte condiţia cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., se constată că recurentul a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în conformitate cu care hotărârea este supusă casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Cu prioritate, se notează că, sintagma "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune, putând deveni incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

În atare condiţii, se observă că, pe calea recursului în casaţie promovat, recurentul inculpat A. a invocat formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., deoarece esenţa motivelor sale constau în negarea bazei factuale reţinute cu caracter definitiv de instanţa de apel, sub aspectul comiterii a infracţiunilor pentru care a fost condamnat, acesta susţinând că elementele de tipicitate ale infracţiunilor pentru care a fost condamnat nu îşi găsesc reflexie în vreunul dintre mijloacele de probă administrate în cauză.

Cu toate că recurentul inculpat a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în realitate, criticile acestuia au la bază o solicitare de interpretare a materialului probator, contestând, astfel, chiar starea de fapt stabilită în mod definitiv de către instanţa de fond şi confirmată de cea de prim control judiciar.

Acesta a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de înşelăciune, întrucât instanţa de apel a reţinut în mod eronat existenţa acestei infracţiuni sub aspectul consumării acesteia prin pretinsa predare a sumei de 15.000 euro în numerar de către persoanele vătămate, în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare.

Totodată, inculpatul a menţionat că există contradicţii majore privind dovada certă a predării efective a acestei sume, în faza de urmărire penală, persoanele implicate au declarat explicit că nu doresc să formuleze plângere şi nu s-au constituit ca persoane vătămate, participând la proces doar în calitate de martori. Abia în faza judecăţii de fond, acestea şi-au modificat poziţia şi s-au constituit în persoane vătămate şi părţi civile, depunând la dosar doar copia primei pagini a antecontractului şi nu înscrisul original. Instanţa de fond nu a pus în discuţie acest aspect esenţial, care influenţează în mod fundamental evaluarea obiectivă a existenţei unei pagube efective.

Inculpatul a mai invocat şi neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât instanţa a reţinut, în mod eronat, consumarea infracţiunii de fals, deoarece înscrisul nu a fost predat, iar aceasta rezultă din declaraţiile persoanelor vătămate că nu au deţinut înscrisul deoarece l-au distrus, iar obţinerea ulterioară a unei copii de pe înscris, de la organele de urmărire penală, nu echivalează cu consumarea infracţiunii.

Aşadar, recurentul nu formulează critici privind aspecte de drept, ci solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa configurării unei alte situaţii de fapt decât cea stabilită de instanţele inferioare şi intrată în puterea lucrului judecat.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs în casaţie nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Pe calea recursului în casaţie nu pot fi invocate şi, corespunzător, nu pot fi analizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele indicate expres de legiuitor.

Totodată, Înalta Curte subliniază că, pe calea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., nu se poate proceda la reinterpretarea materialului probator cu consecinţa stabilirii unei alte baze factuale, care să conducă la achitarea inculpatului, aşa cum a solicitat, evaluarea materialului probator fiind un atribut ce aparţine exclusiv instanţei de fond şi, respectiv, instanţei de apel.

Aşadar, întrucât motivele prezentate de recurent nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare indicat expres, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., şi nici a altui caz de casare dintre cele reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., nu este îndeplinită.

Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie.

Argumentele prezentate de recurent trebuie să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situaţie ce nu se regăseşte în cauza de faţă.

Limitarea normativă a obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel, şi, implicit, cenzurarea stării de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel ori concordanţa acesteia cu probele administrate.

Aşadar, admisibilitatea recursului în casaţie nu presupune doar îndeplinirea unei condiţii formale a indicării unuia dintre cazurile prevăzute de lege, dacă nu este îndeplinită şi condiţia ca dezvoltarea motivului de recurs în casaţie să susţină măcar aparent criticile pe care legiuitorul le-a considerat a fi posibil să fie examinate în cadrul acestei căi extraordinare de atac.

Îndeplinirea formală a unei condiţii din art. 440 C. proc. pen., ca de exemplu indicarea unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casaţie. Astfel, indicarea unui caz de recurs în casaţie dintre cele prevăzute de lege şi susţinerea unor considerente care nu au legătură cu respectivul caz de casaţie, nu permit instanţei examinarea unei hotărâri definitive, astfel încât o atare cale de atac apare ca inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, constatând că cererea de recurs în casaţie nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât motivele invocate în cuprinsul cererii nu se circumscriu în conţinut cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., acesta fiind invocat în mod formal, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 458/A/2025 din data de 19 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul- inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 458/A/2025 din data de 19 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2025.