Cassation inadmissibility where challenges to factual evidence and statutory limitation exceed the strict grounds of extraordinary review

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 615/AP din data de 28 iulie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală în dosarul nr. x/2022, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 46S, pronunţată la data de 11.03.2024 în dosarul penal nr. x/2022, Tribunalul Braşov, secţia Penală a hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.., cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.., a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.., cu aplicarea art. 16 lit. c) C. proc. pen.., a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de compromiterea intereselor justiţiei, prevăzută de art. 277 alin. (1) C. pen., întrucât nu au existat probe că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.., cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.., a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 47 raportat la art. 321 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.., cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.., a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

De asemenea, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.., cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.., instanţa a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.., cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.., instanţa a dispus achitarea inculpatei B. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

A constatat că inculpatul A. a fost reţinut şi arestat preventiv în cauză în perioada 18.05.2022 - 17.06.2022.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., a dispus ridicarea măsurilor sechestrului asigurător şi a popririi asigurătorii dispuse prin ordonanţa procurorului din data de 26.07.2022, emisă în dosarul nr. x/2022 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov, asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, acţiunilor şi părţilor sociale deţinute de inculpat în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani aflate în conturi bancare, precum şi asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu de către terţe persoane, inclusiv a sumelor datorate cu titlu de chirie, aparţinând inculpatului A., până la concurenţa sumei de 60.965 RON, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare.

A dispus ca mijloacele materiale de probă să rămână ataşate la dosarul cauzei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Prin decizia penală nr. 615/AP din data de 28 iulie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov împotriva sentinţei penale nr. 46/S din data de 11.03.2024 pronunţate de Tribunalul Braşov, care a fost desfiinţată cu privire la soluţia de achitare care vizează infracţiunea de compromitere a intereselor justiţiei, prevăzută de art. 277 alin. (1) din C. pen., reţinută în sarcina inculpatului A. şi rejudecând:

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal desfăşurat împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de compromiterea intereselor justiţiei, prevăzută de art. 277 alin. (1) din C. pen., ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

În temeiul cu art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, în ceea ce priveşte existenţa unor probe din care să rezulte că, în perioada aprilie-mai 2020, inculpatul i-a comunicat martorei C., în mod direct şi prin intermediul fratelui său, D., că îi sunt interceptate convorbirile telefonice, în dezacord cu statuările instanţei de fond, ansamblul probator administrat în cauză este apt să dovedească, dincolo de orice dubiu, că inculpatul a divulgat, fără drept, aceste informaţii confidenţiale, la care a avut acces în virtutea atribuţiilor sale de serviciu.

S-a mai reţinut că este adevărat că declaraţiile martorilor C., D. şi E. conţin anumite aspecte contradictorii, corect puse în evidenţă de prima instanţă, însă martorii C. şi D. au relatat în mod constant şi coerent elementele esenţiale ale faptei, respectiv că inculpatul A. le-a comunicat că sunt interceptate convorbirile martorei C..

În plus, s-a reţinut că această împrejurare nu se bazează exclusiv pe declaraţiile celor doi martori, ci este susţinută şi de conţinutul înregistrărilor ambientale realizate în cursul anului 2022, cu ocazia întâlnirilor dintre inculpat şi martora C..

Cu toate acestea, în raport de data săvârşirii faptei şi de durata maximă a pedepsei prevăzute de lege, Curtea a constatat că, în cauză, a intervenit cauza de încetare a procesului penal reglementată de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

*

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 29.08.2025, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie, recurentul inculpat A. a solicitat modificarea deciziei recurate sub aspectul soluţiei, în sensul menţinerii soluţiei de achitare pronunţate de către Tribunalul Braşov, prin sentinţa penală nr. 46/2024 din 11.03.2024 şi, în subsidiar, restituirea cauzei la Curtea de Apel Braşov.

Recurentul inculpat a susţinut că a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2022 al D.N.A. -S.T. Braşov pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care şi pentru cea prevăzută de art. 277 alin. (1) C. pen. şi anume compromiterea intereselor justitiei, pentru toate infracţiunile fiind pronunţată, în primă instanţă, o soluţie de achitare.

Potrivit rechizitoriului, inculpatul, în perioada aprilie-mai 2020, ar fi divulgat fără drept informaţii confidenţiale (faptă prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2001) privind mijloacele prin care se administrau probe în dosarul penal x/2020 (iniţial nr. 3252/1/2020) al Parchetului de pe lângă Judecatoria Braşov şi în dosarul penal nr. x/2020 al D.N.A. - S.T. Braşov de care ar fi luat cunoştinţă în virtutea atribuţiilor de serviciu ca urmare a delegării altui departament/serviciu decât cel din care făcea parte pentru punerea în aplicare a mai multor mandate de supraveghere tehnică emise în baza încheierilor nr. 121 din 03.04.2020 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov, respectiv nr. 87 din 08.04.2020 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov.

Aceste informaţii, respectiv că le sunt interceptate convorbirile telefonice şi că ar urma percheziţii domiciliare (peste o lună de la data presupusei divulgări, în condiţiile în care acest mandat a fost emis cu o zi înaintea efectuării percheziţiilor respective iar structura din care făcea parte inculpatul nu a fost mandatată niciodată să efectueze sau să participe la vreo percheziţie domiciliară) le-ar fi comunicat atât martorului denunţător C., cât şi prin intermediul fratelui său D..

Recurentul-inculpat a susţinut faptul că D.N.A. - S.T. Braşov a reţinut în mod total eronat, pentru aceeaşi şi o singură presupusă acţiune infracţională, săvârşirea în concurs a infracţiunii de divulgare, prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2001, cu cea de compromitere a intereselor justiţiei, faptă prevazută de 277 alin. (1) C. pen.

Astfel, a susţinut că, în condiţiile în care fapta prevazută de Legea 78/2000 nu există, în mod logic şi evident, nici fapta prevăzută de art. 277. alin 1 C. pen. nu există.

Totodată, recurentul inculpat a susţinut că, analizând mijloacele de probă care au stat la baza acestei acuzaţii, atât în rechizitoriu, cât şi în urma cercetării judecătoreşti efectuată de către instanţa de fond, se poate observa că acesta nu a avut cunoştinţă de existenţa acelor mandate de supraveghere tehnică şi nici de existenţa celor două dosare penale.

Mai mult, a susţinut că nici acesta şi niciunul dintre lucrătorii biroului pe care îl coordona, nu au fost delegaţi sub nicio formă să efectueze vreun demers sau vreo activitate în dosarele penale care o vizau pe numita C..

În continuare, a susţinut că infracţiunea prevăzută de art. 277 alin. (1) C. pen. presupune că această faptă de divulgare de informaţii confidenţiale trebuie să aibă drept urmare îngreunarea sau împiedicarea urmăririi penale, ori din toate declaraţiile date de C., D., E., ofiţerul de caz F., ofiţerii delegaţi cu interceptările, respectiv G. şi H. rezultă în mod categoric că denunţătoarea C. nu avea cunoştinţă de interceptări, nu a întreprins nicio măsură pentru a ascunde probe sau pentru a împiedica urmărirea penală sau percheziţia, în urma efectuării percheziţiilor asupra domiciliului acesteia găsindu-se toate probele necesare continuării urmăririi penale faţă de aceasta.

A precizat că toate aceste aspecte au fost constatate atât în motivarea sentinţei de achitare pronunţată de instanţa de fond, cât şi în decizia penală nr. 615/AP pronunţată de Curtea de Apel Braşov, pg. 19, 20 si 21, în paragrafele în care se motivează că nu poate exista compromiterea intereselor justiţiei în dosarul penal nr. x/2020, însă, inculpatul ar fi săvârşit o astfel de fapta în dosarul penal nr. x/2020 al D.N.A. - S.T. Braşov.

A susţinut că existenţa faptei prevăzute de art. 277 alin. (1) C. pen. este condiţionată în mod explicit de îngreunarea sau împiedicarea urmăririi penale în dosarul penal nr. x/2020 (iniţial nr. 3252/P/2020), întrucât în cazul dosarului penal nr. x/2020 al D.N.A. - S.T. Braşov nu exista nicio probă, respectiv nicio declaraţie a vreunui martor dintre toţi cei audiaţi, nici măcar din cele 9-10 declaratii ale martorul denunţător C., din care sa reiasă vreo acuzaţie sau vreun indiciu că divulgarea s-a făcut în legătură cu acest dosar.

A solicitat să se constate că instanţa de apel a apreciat existenţa acestei fapte (divulgare doar în dosarul penal nr. x/2020 al D.N.A. - S.T. Braşov) doar pe baza unei simple şi singure afirmaţii a D.N.A. - S.T. Braşov, regăsită în tot conţinutul dosarului penal şi rechizitoriului nr. x şi anume că inculpatul ar fi divulgat date confidenţiale şi în dosarul nr. x/2020 al D.N.A. - S.T Braşov şi a extrapolării unei afirmaţii a martorului I., în sensul că "eu i-am spus lui A. că printre persoanele vizate de ancheta Spitalului Clinic de Psihiatrie si Neurologie se afla şi C.", chiar dacă inculpatul nu a avut acces şi a refuzat să studieze încheierea J.D.L. nr. 87/08.04.2020 din dosarul penal nr. x/P12020 al DNA - S.T. Braşov (pg. 20, din declaratia aceluiasi martor)

Mai mult decât atât, a susţinut că afirmaţiile false, echivoce şi contradictorii ale denunţătoarei, fratelui şi mamei sale sunt făcute la 2-5 ani (în 2022, 2023 şi 2025), după data presupusei compromiteri (aprilie-mai 2020) şi fără corelarea lor şi cu alte mijloace de probă.

Aşadar, cu privire la aşa zisa compromitere, a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod total eronat că aceasta s-ar fi făcut în dosarul penal nr. x/2020, în condiţiile în care, din toate cele 10 declaraţii ale martorei denunţătoare C., nu reiese că aceasta ar fi fost avertizată de către inculpat despre efectuarea unor cercetări penale în legătură cu Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie (obiectul dosarului penal nr. x/2020, în care se efectuau cercetări in rem), în cadrul căruia aceasta era angajată ca director economic, dar care în perioada aprilie-mai 2020 (perioada declanşării urmăririi penale împotriva sa), nu a lucrat nici măcar o zi, aflându-se în toată această perioadă în concediu de odihnă şi în concediu medical.

Mai mult, a susţinut că martorul denunţător C. a afirmat în toate declaraţiile sale faptul că a fost avertizată doar cu privire la dosarul său personal şi al societaţii familiei sale, S.C. J. S.R.L., al Parchetului de pe lângă Judecatoria Braşov şi niciodată cu privire la dosarul penal nr. x/2020 al D.N.A. - S.T. Braşov.

Pe de altă parte, a solicitat să fie avut în vedere faptul că inexistenţa faptei prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea 78/2000 atrage pe cale de consecinţă şi inexistenţa faptei prev. de art. 277 alin. (1) C. pen., deoarece între cele două fapte singura diferenţă ar fi primirea unui folos necuvenit. Deci, divulgarea de informaţii ar fi în ambele situaţii, doar că definiţia dată de legiutor este diferită.

Mai mult, în rechizitoriu, la pag. 4, ultimul alineat şi pag. 5, se face trimitere la divulgarea de informaţii cu privire strictă la dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov şi nicidecum la dosarul nr. x/2020 al D.N.A. - S.T. Braşov.

De asemenea, în tot conţinutul dosarului de urmărire penală nr. 2/P/2022, al D.N.A. - S.T. Braşov nu a fost prezentată absolut nicio probă şi nici măcar un indiciu în sensul că această compromitere s-ar fi săvârşit cu privire la dosarul penal nr. x/2020 al D.N.A. - S.T. Braşov.

Referitor la pct. 8, recurentul inculpat a susţinut că, în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, reţinându-se prescripţia, întrucât aceasta a intervenit ulterior ultimului termen de judecată din 14 aprilie 2025, adică la data de 14 mai 2025, iar până la data pronunţării deciziei penale nr. 615/AP, respectiv 28 iulie 2025, inculpatul nu a fost întrebat niciodată de către instanţa de apel dacă doreşte continuarea cercetării judecătoreşti cu privire la fapta de compromiterea intereselor justiţiei, încălcându-i-se în mod grav dreptul la apărare.

*

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalităţii, pe de o parte şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă şi la cazurile de casare.

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", "dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) şi art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie".

Alineatul (4) al aceluiaşi text de lege stabileşte că, "în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie".

Din examinarea dispoziţiilor legale anterior enunţate, rezultă că recursul în casaţie este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, instanţa fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, instanţa examinează îndeplinirea condiţiilor de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din dispoziţiile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.

În acest context normativ, procedând la verificarea îndeplinirii, în cazul cererii de recurs pendinte, a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru constată următoarele:

Decizia recurată, respectiv decizia penală nr. 615/AP, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr. x/2022 a fost pronunţată în apel şi poate fi atacată cu recurs în casaţie, neregăsindu-se printre hotărârile sau soluţiile enumerate de art. 434 alin. (2) din C. proc. pen.

Totodată, se constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., cererea de recurs în casaţie fiind formulată de inculpatul A., prin avocat K. care a ataşat împuternicirea avocaţială, precum şi pe cele prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele şi prenumele inculpatului (A.), adresa (Braşov, str. x, jud. Braşov), hotărârea atacată (decizia penală nr. 615/AP, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr. x/2022), deopotrivă, cererea fiind semnată de avocatul recurentului inculpat.

Deopotrivă, cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., decizia atacată fiind comunicată inculpatului la data de 01.08.2025 (astfel cum rezultă din dovada aflată la dosar nr. x/2022), acesta declarând recurs în casaţie la data de 29.08.2025.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", respectiv "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal"

Înalta Curte subliniază că sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situaţii în care fie nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa cărora a operat dezincriminarea.

Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

În speţă, se observă că susţinerile inculpatului A. din cuprinsul cererii de recurs în casaţie invocate în susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. presupun reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, or, acestea nu pot fi valorificate în contextul vreunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 din C. proc. pen.

Mai exact, argumentele inculpatului A. prin care se evocă situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel ori interpretarea dată de aceasta probatoriului administrat în cauză, în sensul că, în ceea ce priveşte dosarul penal nr. x/2020 al D.N.A. - S.T. Braşov, nu există nicio probă din care să reiasă vreo acuzaţie sau vreun indiciu că divulgarea s-a făcut în legătură cu acest dosar, constituie, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel şi dispunerii unei soluţii favorabile aşa cum s-a solicitat în cauză, de achitare, pentru săvârşirea infracţiunii de compromiterea intereselor justitiei prevazută de art. 277 alin. (1) C. pen.

Critici cum sunt circumstanţele comiterii faptei sau modul de apreciere a probatoriului nu mai pot fi analizate de către instanţa de recurs în casaţie, scopul căii extraordinare de atac fiind, aşa cum s-a arătat, reformarea numai sub aspect legal, de drept, iar nu faptic, a hotărârii definitive.

Aşadar, starea de fapt reţinută în cauză cu titlu definitiv şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare.

Revenind la verificarea condiţiilor cerute de lege în conţinutul art. 440 C. proc. pen., în raport de cele reţinute anterior, Înalta Curte constată că motivele invocate de inculpat, aşa cum au fost formulate, nu se circumscriu cazului de casare prevăzute de dispoziţiile legale în materie, ceea ce conduce la concluzia că îndeplinirea formală a unei condiţii, respectiv indicarea unor cazuri de casare prevăzute de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casaţie.

Referitor la argumentele potrivit cărora inexistenţa faptei prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea 78/2000 atrage şi inexistenţa faptei prev. de art. 277 alin. (1) C. pen., deoarece între cele două fapte singura diferenţă ar fi primirea unui folos necuvenit, se constată că aspectele vizând încadrarea juridică au făcut obiectul analizei instanţei de apel şi nu mai pot fi cenzurate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că avantajele create pentru martora C., respectiv facilitarea unei conduite procesuale din partea martorei C. prin informarea prealabilă cu privire la existenţa unor măsuri de supraveghere penală, nu reprezintă o contraprestaţie sau un folos necuvenit în sensul normei prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

S-a reţinut că avantajul astfel conferit constituie, în realitate, chiar afectarea directă a desfăşurării urmăririi penale, fiind de esenţa infracţiunii de compromiterea intereselor justiţiei prevăzute de art. 277 alin. (1) C. pen.. În acest context, Curtea a apreciat că fapta inculpatului A., respectiv divulgarea către martora C. şi fratele său, D., a informaţiei confidenţiale privind interceptarea convorbirilor telefonice, se încadrează exclusiv în dispoziţiile art. 277 alin. (1) C. pen., fiind exclusă calificarea juridică prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 8 C. proc. pen., se impune precizarea că indicarea formală a acestui caz de casare prevăzut de lege, fără ca argumentele aduse în susţinere, să se subsumeze efectiv acestuia, nu este suficientă pentru constatarea admisibilităţii cererii de recurs în casaţie.

Astfel, inculpatul a susţinut că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal reţinându-se prescripţia, având în vedere că termenul de prescripţie s-a împlinit ulterior ultimului termen de judecată din 14 aprilie 2025, iar până la data pronunţării deciziei penale, inculpatul nu a fost întrebat de către instanţa de apel dacă doreşte continuarea cercetării judecătoreşti cu privire la fapta de compromiterea intereselor justiţiei, încălcându-i-se în mod grav dreptul la apărare, însă, această împrejurare nu determină nelegalitatea soluţiei de încetare, câtă vreme cercetarea judecătorească a fost finalizată, cauza a rămas în pronunţare iar prescripţia a intervenit ulterior ultimului termen de judecată.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că cererea de recurs în casaţie nu îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea în principiu, în conformitate cu prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 615/AP din data de 28 iulie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 615/AP din data de 28 iulie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2025.