Tax evasion statute of limitations quashed and remanded for illegal lex tertia in favorable law selection

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2025

Asupra cererii de recurs în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 155/21.11.2023 pronunţată de Tribunalul Mureş, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. , la pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (573 acte materiale), faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 67 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv al dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi al dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau de a avea calitatea de asociat în cadrul oricărei societăţi comerciale înregistrate la ONRC, pe o perioadă de 4 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau de a avea calitatea de asociat în cadrul oricărei societăţi comerciale înregistrate la ONRC de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii din data de 05 iunie 2018.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B. , la pedeapsa de 7 ani şi 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată (186 acte materiale), faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 67 alin. (2) C. pen. s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv al dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi al dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau de a avea calitatea de asociat în cadrul oricărei societăţi comerciale înregistrate la ONRC, pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau de a avea calitatea de asociat în cadrul oricărei societăţi comerciale înregistrate la ONRC de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii din data de 28 august 2020.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa de 7 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată (301 acte materiale), faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raprotat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 67 alin. (2) C. pen. s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv al dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi al dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau de a avea calitatea de asociat în cadrul oricărei societăţi comerciale înregistrate la ONRC, pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau de a avea calitatea de asociat în cadrul oricărei societăţi comerciale înregistrate la ONRC de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul D. a infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 - 37 acte materiale, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul E. a infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 12 acte materiale, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1382 şi art. 1383 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, şi a fost obligat:

- inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente F. S.R.L. şi inculpatul B. la plata sumei de 821.254,49 RON din care TVA 492.752,70 RON şi impozit pe profit 328.501,80 RON (aferent facturilor emise de societatea G. SRL),

- inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente F. S.R.L. şi inculpatul C. la plata sumei de 1.125.365,17 RON din care TVA 665.805,12 RON şi impozit pe profit 459.560,05 RON (aferent facturilor emise de societăţile H. S.R.L., H. S.R.L. şi I. SRL),

- inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente F. S.R.L. şi inculpatul D. la plata sumei de 79.723,67 RON din care TVA 47.834,20 RON şi impozit pe profit 31.889,47 RON (aferent facturilor emise de J. SRL),

- inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente F. S.R.L. şi inculpatul E. la plata sumei de 39.189,14 RON din care TVA 23.513,48 RON şi impozit pe profit 15.675,65 RON (aferent facturilor fiscale emise de K. SRL),

- inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente F. S.R.L. la plata sumei de 79.460,96 RON din care TVA 47.676,57 RON şi impozit pe profit 31.784,38 RON (aferent facturilor fiscale emise de L. SRL), precum şi la plata accesoriile aferente până la data stingerii integrale a sumei datorate.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 249 alin. (1), (2) şi (5) C. proc. pen., raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005, a fost menţinută şi extinsă măsura sechestrului asigurator instituit asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare şi asupra sumelor de bani (din conturi bancare) aflate în proprietatea de drept şi de fapt a inculpatului A. şi a părţii responsabile civilmente F. şi poprirea sumelor de bani cu care vor fi creditate conturile acestora, până la concurenţa sumei de 2.144.993,42 RON, sumă care reprezintă prejudiciul cauzat, măsuri instituite prin Ordonanţa nr. 400/P/2017 din data de 08 iunie 2018 şi menţinute prin Ordonanţa nr. 400/P/2017 din data de 29 iunie 2021, prin încheierea penală pronunţată la data de 18 mai 2022 în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Mureş, respectiv prin încheierea penală pronunţată la data de 27 martie 2023 în dosar nr. x/2021, până la concurenţa sumei de 2.144.993,42 RON.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea unei copii de pe dispozitivul hotărârii judecătoreşti definitive către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea în totalitate a facturilor fiscale menţionate în cuprinsul dispozitivului hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpaţii A., B. şi C., precum şi partea civilă Ministerul Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş.

Prin decizia penală nr. 419 din data de 26 iunie 2025, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpaţii A., B. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 155/21.11.2023 a Tribunalului Mureş şi, în consecinţă:

În temeiul art. 423 alin. (1) C. proc. pen., a desfiinţat parţial pe latură penală sentinţa atacată şi rejudecând cauza pe latura penală cu privire la aceşti trei inculpaţi:

În temeiul art. 396 alin. (1), (6) rap. la art. 17 alin. (2) şi art. 16 lit. f) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva fiecăruia dintre inculpaţii:

- A. de sub acuza săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (573 acte materiale), prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a prescripţiei răspunderii penale;

- B. de sub acuza săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată (186 acte materiale), prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a prescripţiei răspunderii penale şi

- C. de sub acuza săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată (301 acte materiale), prev. de art. 48 alin., 1 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.

Au fost înlăturate din sentinţa atacată dispoziţiile privind aplicarea pedepselor principale, complementare şi accesorii cu privire la fiecare dintre aceşti trei inculpaţi.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor din sentinţa atacată pe latura penală cu privire la aceşti trei inculpaţi, care nu contravin deciziei.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

*

Împotriva deciziei penale nr. 419/A din data de 26 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, a formulat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, recurentul a susţinut că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpaţii A., B. şi C., ca urmare a aplicării de o manieră nelegală a dispoziţiilor privitoare la prescripţia răspunderii penale.

În opinia procurorului, nelegalitatea acestor soluţii decurge din combinarea, cu încălcarea exigenţei aplicării integrale a legii penale în timp, a două segmente de reglementare care s-au succedat de la data săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală până în prezent.

Astfel, s-a susţinut că trimiterea în judecată s-a dispus pentru o infracţiune de evaziune fiscală cu un prejudiciu în cuantum de 2.148.852 RON, peste limita de 100.000 de euro, dar sub limita de 500.000 de euro. Infracţiunea a fost săvârşită, în calitate de autor, de către inculpatul A. şi, în calitate de complici, printre alţii, de către inculpaţii B. şi C. şi s-a epuizat în luna ianuarie 2017.

Din luna ianuarie 2017 până în prezent a existat o succesiune de patru segmente de reglementare. Aceste patru segmente de reglementare includ, în primul rând, norma de incriminare şi limita maximă a pedepsei închisorii, precum şi, în al doilea rând, durata termenului de prescripţie a răspunderii penale. Într-o aplicare corectă a legii penale în timp, norma de incriminare şi limita maximă a pedepsei închisorii, pe de o parte, şi durata termenului de prescripţie a răspunderii penale, pe de altă parte, trebuie să aparţină aceluiaşi segment de reglementare.

În opinia procurorului, nu este corect ca, în aplicarea legii penale în timp, să se combine norma de incriminare şi limita maximă a pedepsei închisorii corespunzătoare unui anumit segment de reglementare, cu durata termenului de prescripţie a răspunderii penale corespunzătoare unui alt segment de reglementare.

Astfel, a susţinut că primul segment de reglementare începe în luna ianuarie 2017 (data săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală) şi încetează în luna iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale). În acest prim segment de reglementare, norma de incriminare incidentă este cea prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005. Pentru această normă de incriminare, legea a prevăzut o limită maximă a pedepsei închisorii de 13 ani (8 ani, pentru varianta simplă prevăzută la alin. (1) al normei de incriminare citate, la care se adaugă 5 ani, ca urmare a reţinerii variantei agravate prevăzute la alin. (2) al aceleiaşi norme de incriminare). În raport cu limita maximă de 13 ani închisoare, termenul general de prescripţie a răspunderii penale are o durată de 10 ani (art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen.). În consecinţă, durata termenului special de prescripţie a răspunderii penale este de 20 de ani (art. 155 alin. (4) C. pen.). În primul segment de reglementare există atât termenul general, cât şi termenul special de prescripţie a răspunderii penale (art. 155 alin. (4) C. pen.).

Al doilea segment de reglementare începe în luna iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 297 a Curţii Constituţionale) şi încetează în luna mai 2022 (data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022). În acest al doilea segment de reglementare, la fel ca în primul, norma de incriminare incidentă este cea prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005. Tot la fel ca în primul segment de reglementare, pentru această normă de incriminare, legea a prevăzut o limită maximă a pedepsei închisorii de 13 ani (8 ani, pentru varianta simplă prevăzută la alin. (1) al normei de incriminare citate, la care se adaugă 5 ani, ca urmare a reţinerii variantei agravate prevăzute la alin. (2) al aceleiaşi norme de incriminare). Diferit însă faţă de primul segment de reglementare, în cel de-al doilea, există doar termenul general de prescripţie a răspunderii penale, ce are o durată de 10 ani (art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen.).

Al treilea segment de reglementare începe în luna mai 2022 (data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022) şi încetează în luna mai 2024 (data publicării în Monitorul Oficial a Legii nr. 126/2024). În acest al treilea segment de reglementare, norma de incriminare incidentă este cea prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005. Pentru această normă de incriminare, legea a prevăzut o limită maximă a pedepsei închisorii de 13 ani (8 ani, pentru varianta simplă prevăzută la alin. (1) al normei de incriminare citate, la care se adaugă 5 ani, ca urmare a reţinerii variantei agravate prevăzute la alin. (2) al aceleiaşi norme de incriminare). În raport cu limita maximă specială de 13 ani închisoare, termenul general de prescripţie a răspunderii penale are o durată de 10 ani (art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen.). În consecinţă, durata termenului special de prescripţie a răspunderii penale este de 20 de ani (art. 155 alin. (4) C. pen.). În al treilea segment de reglementare există atât termenul general, cât şi termenul special de prescripţie a răspunderii penale (art. 155 alin. (4) C. pen.). Se poate observa că al treilea segment de reglementare este identic cu primul segment de reglementare.

Al patrulea segment de reglementare începe în luna mai 2024 (data publicării în Monitorul Oficial a Legii nr. 126/2024) şi continuă în prezent. În acest al patrulea segment de reglementare, norma de incriminare incidentă este cea prevăzuta la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Pentru această normă de incriminare, legea a prevăzut o limită maximă specială a pedepsei închisorii de 10 ani. În raport cu limita maximă specială de 10 ani închisoare, termenul general de prescripţie a răspunderii penale are o durată de 8 ani (art. 154 alin. 1it. c C. pen.). În consecinţă, durata termenului special de prescripţie a răspunderii penale este de 16 de ani (art. 155 alin. (4) C. pen.). În al patrulea segment de reglementare există atât termenul general, cât şi termenul special de prescripţie a răspunderii penale (art. 155 alin. (4) C. pen.).

În opinia recurentului, din sinteza de mai sus rezultă că, în niciun segment de reglementare, termenul de prescripţie a răspunderii penale nu era împlinit la data pronunţării deciziei de către instanţa de apel (26 iunie 2025), după cum nu este împlinit nici în prezent. Cea mai mică durată a termenului de prescripţie a răspunderii penale este aceea care corespunde celui de-al doilea segment de reglementare şi este de 10 ani. Aceasta înseamnă că termenul de prescripţie a răspunderii penale se va împlini cel mai devreme în luna ianuarie 2027.

Astfel, a susţinut că instanţa de apel a greşit prin aceea că a combinat norma de incriminare şi limita maximă a pedepsei închisorii, corespunzătoare celui de-al patrulea segment de reglementare (art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, respectiv 10 ani) cu durata termenului (general) de prescripţie a răspunderii penale corespunzătoare celui de-al doilea segment de reglementare (8 ani). Or, nu este corect ca norma de incriminare şi limita maximă a pedepsei închisorii, corespunzătoare unui anumit segment de reglementare să fie combinate cu durata termenului de prescripţie a răspunderii penale corespunzătoare unui alt segment de reglementare.

Într-o aplicare corectă a legii penale în timp, norma de incriminare, limita maximă a pedepsei închisorii şi durata termenului de prescripţie a răspunderii penale trebuie să aparţină aceluiaşi segment de reglementare. Dacă ar fi ţinut seama de această exigenţă, într-adevăr, curtea de apel ar fi putut să aibă în atenţie al doilea segment de reglementare şi al patrulea segment de reglementare, dar într-o aplicare integrală a fiecăruia (oricăruia) dintre ele, nu să combine diferitele elemente care intră în compunerea acestora.

Potrivit celui de-al doilea segment de reglementare, dintr-o limită maximă a pedepsei închisorii de 13 ani, rezultă o durată a termenului (general) de prescripţie a răspunderii penale de 10 ani. Potrivit celui de-al patrulea segment de reglementare, dintr-o limită maximă a pedepsei închisorii de 10 ani, rezultă o durată a termenului (special) de prescripţie a răspunderii penale de 16 ani. Nu este însă corect ca, dintr-o limită maximă a pedepsei închisorii de 10 ani, corespunzătoare celui de-al patrulea segment de reglementare, să rezulte o durată a termenului (general) de prescripţie a răspunderii penale de 8 ani, corespunzătoare celui de-al doilea segment de reglementare.

S-a susţinut că, în concret, este aplicabil cel de-al patrulea segment de reglementare, cu titlu de lege penală mai favorabilă, în considerarea unei limite maxime a pedepsei închisorii mai reduse, doar că, într-o aplicare integrală a celui de-al patrulea segment de reglementare, o limită maximă a pedepsei închisorii mai redusă, nu implică şi o durată a termenului de prescripţie a răspunderii penale mai redusă.

Prin încheierea din data de 01 octombrie 2025, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş împotriva deciziei penale nr. 419/A din data de 26 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, dispunând trimiterea cauzei Completului 1, în compunere de 3 judecători.

La termenul din data de 15 octombrie 2025, cauza a fost amânată ca urmare a admiterii cererii formulate de către intimatul inculpat A. în vederea angajării unui apărător, fiind stabilit termen pentru dezbaterea recursului în casaţie, la data de 12 noiembrie 2025, când, Înalta Curte a luat concluziile acuzării şi apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestite cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

De asemenea, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025, a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., care exclude atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor prin care s-a dispus o hotărâre de condamnare, este neconstituţională.

Astfel, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, analiza este strict limitată la verificarea împlinirii sau nu a termenului de prescripţie, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptei şi legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanţa de apel, neputând fi extinsă la analiza elementelor constitutive ale infracţiunii ce a atras prescripţia răspunderii penale.

În speţă, Curtea de Apel Târgu Mureş, analizând situaţia inculpaţilor A., B. şi C. a reţinut următoarele:

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., a reţinut că acestuia i se impută săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (573 acte materiale), prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (data epuizării faptei - ianuarie 2017), cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) C. pen., că pedeapsa prevăzută de lege în forma la zi pentru această infracţiune este închisoarea de la 2 ani la 8 ani şi că termenul de prescripţie prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. este de 8 ani. Ţinând seama de dispoziţiile arătate, a constatat că termenul general al prescripţiei răspunderii penale pentru această infracţiune s-a împlinit în luna ianuarie 2025.

Analizând situaţia inculpatului B., Curtea a reţinut că acestuia i se impută săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată (186 acte materiale), prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 214/2005 (data epuizării faptei - decembrie 2015), cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) C. pen. Totodată, a reţinut că pedeapsa prevăzută de lege în forma la zi pentru această infracţiune este închisoarea de la 2 ani la 8 ani, iar termenul de prescripţie prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. este de 8 ani. Ţinând seama de dispoziţiile arătate, s-a apreciat că termenul general al prescripţiei răspunderii penale pentru această infracţiune s-a împlinit în luna decembrie 2023.

Analizând situaţia inculpatului C., Curtea a reţinut că acestuia i se impută săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată (301 acte materiale), prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 214/2005 (data epuizării faptei - ianuarie 2017), cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) C. pen. De asemenea, a reţinut că pedeapsa prevăzută de lege în forma la zi pentru această infracţiune este închisoarea de la 2 ani la 8 ani, iar termenul de prescripţie prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. este de 8 ani. Ţinând seama de dispoziţiile arătate, s-a apreciat că termenul general al prescripţiei răspunderii penale pentru această infracţiune s-a împlinit în ianuarie 2025.

Examinând decizia penală nr. 419/A din data de 26 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, ce a fost recurată în cauză, Înalta Curte constată că instanţa de apel, în evaluarea legii penale mai favorabile, a combinat prevederi dintr-un anumit segment de reglementare (în ce priveşte norma de incriminare şi limita maximă a pedepsei închisorii), cu prevederi dintr-un alt segment de reglementare (în ceea ce priveşte termenul de prescripţie a răspunderii penale).

În concret, instanţa de apel a reţinut, cu privire la cei trei inculpaţi, norma de incriminare şi pedeapsa prevăzută de lege în forma la zi pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, ulterior modificării prin Legea nr. 126/2024, constatând, totodată, că se aplică termenul general de prescripţie a răspunderii penale de 8 ani.

Aşadar, instanţa de apel, constatând că norma de incriminare incidentă în speţă este art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 126/2024, limita maximă a pedepsei închisorii fiind de 10 ani, a reţinut termenul general de prescripţie a răspunderii penale de 8 ani, cu toate că, de la data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022, termenul special de prescripţie al răspunderii penale este de 16 ani, termen care nu a fost împlinit în speţă cu privire la niciunul dintre cei trei inculpaţi.

Reţinându-se ca normă de incriminare art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 126/2024, este evident că nu putea fi reţinut doar termenul general de prescripţie al răspunderii penale, întrucât odată stabilită prin decizia instanţei de apel legea incidentă cu privire la norma de incriminare şi pedeapsă, aceeaşi lege va guverna şi prescripţia răspunderii penale. Astfel, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022, a devenit operabil termenul de prescripţie specială a răspunderii penale care, în speţă, este de 16 ani, termenul general de prescripţie operând doar în intervalul iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 297 a Curţii Constituţionale) - mai 2022 (data publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 297 a Curţii Constituţionale). În acest interval de timp, norma de incriminare incidentă, includea şi varianta agravată a infracţiunii, având în vedere că limita prejudiciului era mai mare de 100.000 de euro, astfel că limita pedepsei închisorii era de 13 ani (8 ani forma simplă la care se adaugă 5 ani pentru forma agravată), iar termenul general de prescripţie era de 10 ani închisoare.

Prin urmare, instanţa de apel a creat o lex tertia, adică o normă penală rezultată din combinarea mai multor legi succesive, contrar principiului constituţional şi legal al aplicării unei singure legi penale mai favorabile, prev. de art. 5 C. pen.. Instanţa de apel a combinat norma de incriminare şi limita maximă a pedepsei închisorii corespunzătoare segmentului de reglementare mai 2024 - prezent, cu durata termenului general de prescripţie a răspunderii penale, corespunzătoare segmentului de reglementare situat în intervalul iunie 2018 - mai 2022 (în care norma de incriminare prevedea pedeapsa de 13 ani închisoare).

Această modalitate de aplicare a legii penale contravine principiului unităţii legii penale mai favorabile, consacrat de jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale.

Dacă instanţa de apel ar fi reţinut ca lege penală mai favorabilă, legea care prevedea doar termenul general de prescripţie a răspunderii penale, ce are o durată de 10 ani, acesta corespundea celui de-al doilea segment de reglementare care a început în luna iunie 2018 (data publicării în Monitorul oficial a decizei nr. 297 a Curţii Constituţionale) şi a încetat în luna mai 2022 (data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022) şi pentru care norma de incriminare a prevăzut o limită a pedepsei închisorii de 13 ani.

Stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept) şi nu poate face obiectul cenzurii în recurs în casaţie, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege. Revine, aşadar, fiecărei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu a dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.

Astfel, modalitatea în care instanţa de apel a aplicat dispoziţiile legale în cauză reprezintă o eroare de judecată, constând în aplicarea neunitară şi nelegală a legii penale şi care pune Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în imposibilitate de a stabili incidenţa sau nu în cauză a cauzei de încetare a procesului penal invocate.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, prin deciziile Curţii Constituţionale a României, stabilirea legii penale mai favorabile se face în mod global, iar o dată stabilită legea incidentă, aceasta va guverna toate instituţiile de care depinde soluţionarea raportului juridic de drept penal, fără să poată fi combinate dispoziţii de favoare din legi succesive, nici chiar în ceea ce priveşte instituiţii de drept distincte (CCR, decizia nr. 265/2014 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din C. pen., M.Of. nr. 372 din 20 mai 2014).

În cuprinsul deciziei nr. 265 din 6 mai 2014, Curtea Constituţională, la paragraful 55 a stabilit următoarele: Astfel, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, instanţele judecătoreşti trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare. De altfel, Curtea Constituţională a statuat că, în ceea ce priveşte determinarea concretă a legii penale mai favorabile, "aceasta vizează aplicarea legii şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea şi noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex terţia, care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze" (Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011). Prin urmare, orice altă interpretare pe care practica judecătorească o atribuie textului conferă acestuia vicii de neconstituţionalitate.

În aceste condiţii, rezultă că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, care se impune a fi casată, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, pentru aplicarea corectă a legii penale, în raport de care să poată fi verificată incidenţa prescripţiei răspunderii penale.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază ca fiind incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., va admite recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş împotriva deciziei penale nr. 419 din data de 26 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, privind pe inculpaţii C., B. şi A..

Va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza la Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în vederea rejudecării apelului declarat de inculpaţii C., B. şi A..

În baza disp. art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În baza disp. art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi C. şi B., în cuantum de câte 753 RON şi onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A. se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş împotriva deciziei penale nr. 419 din data de 26 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, privind pe inculpaţii C., B. şi A..

Casează hotărârea atacată şi trimite cauza la Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în vederea rejudecării apelului declarat de inculpaţii C., B. şi A..

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi C. şi B., în cuantum de câte 753 RON şi onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A. se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2025.