Cassation admissibility: limits of penalty legality review and omission of mitigating circumstances in Romanian penal procedure

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 598 din 27 noiembrie 2024 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. x/2024, printre altele:

În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale).

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare, iar, în baza art. 92 C. pen., s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul a fost obligat să se supună măsurii de supraveghere de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) să se comunice Serviciului de Probaţiune Constanţa.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 100 de zile şi au fost nominalizate Direcţia de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa, ca şi instituţii în cadrul cărora obligaţia poate fi executată, potrivit art. 404 alin. (2) C. proc. pen.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 241 alin. (1)1 lit. a) C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul A. şi, în consecinţă, s-a dispus punerea de îndată în liberate a acestuia, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, de la data de 21.03.2024 la data de 27.11.2024.

Pentru a hotărî astfel, analizând probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale prin raportare şi la declaraţia inculpatului care a recunoscut faptele imputate, solicitând judecarea în procedura recunoaşterii învinuirii, Tribunalul a reţinut, în esenţă, că fapta inculpatului A., constând în aceea că, în realizarea aceleiaşi rezoluţii, în perioada ianuarie - martie 2024, a efectuat, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile Legii nr. 194/2011, după cum urmează:

- la data de 07.01.2024, în timp ce se afla în autoturismul cu nr. de înmatriculare x, în zona INEL 2 din mun. Constanţa, jud. Constanţa, a deţinut, fără drept, în scopul punerii în circulaţie, produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, respectiv 59 folii din staniol împăturite în formă de bilă ce conţineau cantitatea de 11,74 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidenţă B.;

- la data de 01.02.2024, a manipulat, a transportat şi a vândut colaboratorului autorizat, C., cantitatea de 2,01 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidenţă B., pentru suma de 300 RON;

- la data de 02.02.2024, a manipulat, a transportat şi a vândut colaboratorului autorizat, C., cantitatea de 1,63 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidenţă B., pentru suma de 250 RON;

- la data de 07.02.2024, a stocat-depozitat, a manipulat şi a vândut colaboratorului autorizat, C., cantitatea de 1,38 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidenţă B., pentru suma de 200 RON;

- la data de 08.02.2024, a stocat-depozitat şi a vândut colaboratorului autorizat, C., cantitatea de 1,72 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidenţă B., pentru suma de 300 RON;

- la data de 21.02.2024, a stocat-depozitat, a manipulat şi a vândut colaboratorului autorizat, C., cantitatea de 2,65 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidenţă B., pentru suma de 400 RON;

- la data de 29.02.2024, a manipulat, a transportat şi a vândut colaboratorului autorizat, C., cantitatea de 1,32 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidenţă B., pentru suma de 200 RON;

- la data de 21.03.2024, împreună cu D., a stocat-depozitat, a manipulat şi a ambalat, în vederea punerii în vânzare, cantitatea de 8,01 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidenţă B., descoperită cu ocazia percheziţiei domiciliare din aceeaşi dată, la imobilul din municipiul Constanţa, strada x nr. 17A, judeţul Constanţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale).

În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., s-a reţinut că elementul material al laturii obiective a infracţiunii a constat în acţiunea inculpatului A., care, la diferite intervale de timp, a vândut colaboratorului autorizat 22,45 de grame de subtanţă pe care s-a pus în evidenţă B., iar la data de 21.03.2024 a deţinut la domiciliul său, în vederea comercializării, cantitatea de 8,01 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidenţă B., faptă ce a avut ca urmare crearea unei stări de pericol pentru sănătatea publică.

S-a reţinut că legătura de cauzalitate dintre fapta săvârşită de inculpat şi urmarea periculoasă produsă este evidentă, aceasta rezultând din însăşi materialitatea faptei, precum şi că infracţiunea a fost comisă sub forma intenţiei directe potrivit art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., deoarece din modul concret de realizare a faptei reţinute rezultă că inculpatul a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale şi a urmărit producerea acestuia.

Sub aspectul legii penale mai favorabile inculpatului, instanţa a reţinut că ultimul act material a fost săvârşit la data de 21.03.2024, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 58/2024, prin urmare legea penală aplicabilă inculpatului este legea anterioară modificării, care prevedea pedeapsa de la 2 la 7 ani.

Reţinând că faptele există, constituie infracţiune şi că au fost săvârşite de inculpat, cu luarea în considerare a scopului pedepsei care îl reprezintă prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, instanţa a procedat la stabilirea pedepsei cu observarea condiţiilor de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., şi anume gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului, care se evaluează după criteriile enumerate în textul de lege.

În acest sens, s-a avut în vedere că inculpatul A. are vârsta de 29 de ani, este necăsătorit, studii - liceale, este administrator al S.C. E. S.R.L. Constanţa şi nu este cunoscut cu antecedente penale, precum şi faptul că, din cuprinsul procesului-verbal întocmit de organele de cercetare penală la data de 10.04.2024, a rezultat că, începând cu anul 2022, acesta nu a obţinut venituri licite care să îi asigure un trai decent.

Totodată, instanţa a reţinut că inculpatul A. a înţeles să beneficieze de prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., acesta recunoscând faptele reţinute în sarcina sa aşa cum au fost descrise în actul de sesizare, declarând că înţelege să fie judecat în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Ca urmare, s-a apreciat că aptă să asigure redresarea socială a inculpatului este o pedeapsă cu închisoarea orientată uşor peste minim (având în vedere forma continuată a infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011).

Prin decizia penală nr. 545/P din 09 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de către inculpaţii F. şi G., împotriva sentinţei nr. 598 din 27 noiembrie 2024 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. x/2024

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. (2) lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Constanţa împotriva sentinţei nr. 598 din 27 noiembrie 2024 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. x/2024, sentinţă care a fost desfiinţată în parte şi, rejudecând, printre altele, a dispus următoarele în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.:

1. A fost majorată pedeapsa aplicată, prin sentinţa apelată, inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de la 2 ani şi 4 luni închisoare la 4 ani închisoare, pedeapsă care s-a dispus a fi executată prin privare de libertate, potrivit dispoziţiilor art. 60 din C. pen. şi Legii nr. 254/2013.

A fost înlăturată din cuprinsul sentinţei apelate dispoziţiile contrare deciziei şi menţinute dispoziţile sentinţei în măsura în care nu contravin deciziei.

Cheltuielile judiciare aferente apelului parchetului au rămas în sarcina statului, potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Pentru a decide astfel, făcând propria evaluare a probatoriului, Curtea a constatat că instanţa de fond a reţinut starea de fapt prin raportare la probele administrate în cauză, fiind întrunite toate elemente constitutive ale infracţiunilor precizate în rechizitoriu, astfel cum acestea au fost expuse în cuprinsul hotărârii apelate, probatoriul administrat în cauză demonstrând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul A. se face vinovat de săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, tribunalul a soluţionat cauza în procedura abreviată reglementată de art. 375 C. proc. pen., în baza recunoaşterii învinuirii de către inculpat, reţinându-se în fapt şi în drept săvârşirea infracţiunii pentru care s-a dispus soluţie de condamnare, a căror reluare descriptivă nu a mai fost reluată de către curte, apreciindu-se ar fi redundant, având în vedere expunerea detaliată efectuată în sentinţa atacată.

Verificând hotărârea atacată, din punctul de vedere al aspectelor de netemeinicie sesizate, printre alţii, de către procuror, Curtea a constatat că în procesul de individualizare judiciară a sancţiunii penale aplicate inculpatului prima instanţă s-a raportat, în mod corect, la criteriile generale prevăzute la art. 74 alin. (1) C. pen.

Cu toate acestea, caracterul proporţional al sancţiunii penale nu se reflectă doar în natura, durata sau cuantumul sancţiunii, ci şi în modalitatea concretă de aplicare/executare, în caz contrar existând riscul ca sancţiunea penală să nu-şi atingă scopul pentru care a fost edictată.

În acest sens, raportându-se la scopul pedepsei astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi art. 3 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Curtea a considerat, printre altele, că soluţia adoptată de prima instanţă faţă de intimatul inculpat A. este prea blândă prin raportare la gravitatea faptelor imputate acestora, circumscrise infracţiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive - faptă prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 şi care generează un grad de pericol concret foarte ridicat pentru societate, având în vedere efectele foarte nocive ce le pot avea aceste substanţe asupra consumatorilor, fiind adesea vorba de substanţe a căror compoziţie este foarte greu de controlat, nu de puţine ori unele dintre aceste substanţe fiind ulterior introduse în categoria drogurilor de mare risc. Totodată, nu a fost neglijată amploarea tot mai mare a fenomenului de trafic şi consum de astfel de substanţe, precum şi implicarea fiecăruia dintre inculpaţi în această activitate infracţională.

Sub aspectul circumstanţelor personale ale inculpatului A., s-a reţinut că are vârsta de 29 de ani, este necăsătorit, a urmat studiile liceale şi este administrator al societăţii E. S.R.L. Constanţa, nefiind este cunoscut cu antecedente penale, însă din înscrisurile depuse la dosar rezultă că acesta nu obţine venituri care să îi permită să se întreţină.

S-au avut în vedere, mai cu seamă, circumstanţele reale în care inculpatul a comis faptele reţinute în sarcină, instanţa de apel considerând justificată solicitarea parchetului de înăsprire a tratamentului penal aplicat, pentru atingerea scopului pedepsei penale şi ţinând seama de pericolul social al infracţiunilor comise. Ca urmare, a majorat cuantumul pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., având în vedere legea penală mai favorabilă, aşa cum a fost determinată de către prima instanţă (legea în vigoare la data executării ultimului act material din structura infracţiunilor continuate, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 58/2024, respectiv legea anterioară modificării, care prevedea pedeapsa de la 2 la 7 ani închisoare), dar şi faptul că judecata în faţa instanţei de fond a urmat procedura recunoaşterii învinuirii, fiind aplicabile dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Astfel, s-a apreciat că o pedeapsă orientată spre maximul special posibil (de 4 ani şi 8 luni închisoare) este necesară şi oportună în privinţa inculpatului A., având în vedere multitudinea actelor materiale întreprinse, ce denotă o implicare serioasă în acţiunea infracţională periculoasă, impunându-se executarea în regim de detenţie, potrivit art. 60 C. pen. şi Legii nr. 254/2013.

Hotărârea din apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Constanţa, la 14 mai 2025, inculpatului A. la 04 iunie 2025 (la locul de detenţie), precum şi celorlalţi inculpaţi.

Termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 07 iulie 2025 pentru inculpatul A..

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 17 iunie 2025 (data plic), a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 10 şi pct. 12 C. proc. pen., considerând că prin decizia recurată s-a făcut o greşită aplicare a legii penale întrucât Curtea de Apel Constanţa a omis să aplice circumstanţele atenuante prevăzute de lege, deşi acestea rezultau din probele administrate în cauză. A solicitat admiterea recursului şi reducerea pedepsei aplicate, respectiv menţinerea soluţiei dispuse de "judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanţa".

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Constanţa, la data de 22 iulie 2025, precum şi inculpaţilor F. (la 28 iulie 2025 la locul de detenţie), H. (la 28 iulie 2025 la locul de detenţie), I. (la 29 iulie 2025 la locul de detenţie), J. (la 24 iulie 2025 la locul de detenţie), K. (la 26 iulie 2025 la locul de detenţie), D. (prin afişarea înştiinţării la adresa de domiciliu la 24 iulie 2025) şi L. (la 24 iulie 2025 la adresa de domiciliu).

Comunicarea cererii de recurs în casaţie către inculpatul G. s-a restituit cu menţiunile "destinatar necunoscut", respectiv "destinatarul nu mai locuieşte la acea adresă".

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a expirat, cel mai târziu, la data de 12 august 2025, fără ca la dosar să fie depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 16 septembrie 2025.

Constatându-se neîndeplinită procedura de comunicare a cererii de recurs în casaţie faţă de inculpatul G. (comunicarea fiind restituită cu menţiunile "destinatar necunoscut", respectiv "destinatarul nu mai locuieşte la acea adresă"), prin încheierea din 14 octombrie 2025 s-a dispus completarea acesteia, potrivit art. 439 C. proc. pen., subsecvent efectuării de verificări în bazele de date ale D.E.P.A.B.D. şi A.N.P.

Din verificările efectuate a rezultat că inculpatul G. nu figurează încarcerat în vreun penitenciar din România, iar ultima adresă de domiciliu este cea menţionată în dosar, la care s-a efectuat anterior procedura de comunicare neîndeplinită.

În atare situaţie, s-a procedat la comunicarea cererii de recurs în casaţie către inculpatul G. la aceeaşi adresă de domiciliu (pe dovada de comunicare datată 23 octombrie 2025, nefiind, însă, menţionată calitatea persoanei care a primit-o), precum şi prin afişarea, la sediul I.C.C.J., a înştiinţării aferente comunicării (la 23 octombrie 2025), termenul prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. urmând să expire la 07 noiembrie 2025.

La dosar nu au fost depuse concluzii scrise.

La data de 03 noiembrie 2025 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, potrivit căruia, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen. [nefiind respectată cerinţa de la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen..], recursul în casaţie promovat de inculpatul A. apare ca fiind inadmisibil în principiu.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

Recursul în casaţie constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între principiul legalităţii, pe de o parte, şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă, la conţinutul cererii şi la cazurile de casare.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 (referitor la conţinutul cererii) şi art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Reglementând conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabileşte că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c), precum şi semnătura persoanei care a promovat recursul în casaţie (lit. d).

Rezultă, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum şi voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, respectiv motivele în fapt şi în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs.

Aşa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conţinut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiţie de admisibilitate a recursului în casaţie, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerinţa prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia penală nr. 545/P din 09 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Deopotrivă, se constată că recursul în casaţie a fost promovat, în termen legal, de către A., persoană care, faţă de calitatea sa de inculpat în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen. Totodată, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen., având în vedere că, deşi nu a declarat apel în cauză, situaţia inculpatului A. a fost îngreunată ca urmare a admiterii de către Curtea de Apel Constanţa a căii de atac declarată de parchet.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta întruneşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., întrucât cuprinde numele, prenumele şi domiciliul recurentului, este indicată hotărârea atacată şi are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o, iar locul de detenţie rezultă din actele dosarului.

În ceea ce priveşte cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că au fost invocate motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 10 şi pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că prin decizia recurată s-a făcut o greşită aplicare a legii penale, întrucât Curtea de Apel Constanţa a omis să aplice recurentului circumstanţele atenuante prevăzute de lege, deşi acestea rezultau din probele administrate în cauză, circumstanţe a căror reţinere ar fi avut ca efect reducerea pedepsei aplicate.

Referitor la această condiţie de admisibilitate, se impune a se menţiona că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din modalitatea de reglementare a recursului în casaţie, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, aşadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. doar acele nelegalităţi care afectează limitele şi natura sancţiunii penale aplicate (pedepse principale, complementare, accesorii şi măsuri educative), neputând fi examinate pe această cale alte aspecte de nelegalitate ce nu au fost avute în vedere de legiuitor, cum nu poate fi cenzurată nici temeinicia reţinerii criteriilor, stărilor şi circumstanţelor de individualizare a pedepsei. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare, fără a putea reevalua chestiunile de fapt, indiferent dacă ele au stat la baza reţinerii existenţei infracţiunii şi calificării ei juridice ori au justificat factual aplicarea legii penale numai sub aspectul tratamentului sancţionator.

Prin expresia "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt reglementate de textul de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond şi/sau apel, dând acestei sintagme o interpretare mai largă decât cea din cuprinsul art. 187 C. pen.

Astfel, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat, în mod constant, că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permit instanţei de recurs în casaţie să cenzureze reţinerea sau nereţinerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză (deciziile nr. 15/RC din 13 ianuarie 2017, nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017, nr. 215/RC din 26 mai 2017, nr. 158/RC din 02 mai 2019, nr. 483/RC din 13 decembrie 2019, nr. 238/RC din 22 iulie 2020, nr. 256/RC din 30 iulie 2020, nr. 277/RC din 10 septembrie 2020, nr. 393/RC din 29 octombrie 2020, nr. 425/RC şi nr. 426/RC din 13 noiembrie 2020, nr. 64/RC din 12 februarie 2021, nr. 103/RC din 05 martie 2021, nr. 111/RC din 11 martie 2021, nr. 173/RC din 21 aprilie 2021, nr. 8/RC din 18 ianuarie 2022 şi nr. 114/RC din 10 martie 2022, încheierile nr. 317/RC din 12 septembrie 2017, nr. 2/RC din 07 ianuarie 2020, nr. 383/RC din 13 septembrie 2022, nr. 326/RC din 30 mai 2023, nr. 434/RC din 29 august 2023, nr. 436/RC din 31 august 2023, nr. 662/RC din 24 octombrie 2023 şi altele).

Se observă, aşadar, că susţinerile recurentului inculpat cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicate generată de omisiunea reţinerii circumstanţelor atenuante nu se circumscriu motivului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen..], care, aşa cum s-a arătat anterior, vizează doar aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, respectiv legalitatea pedepsei, iar nu temeinicia acesteia.

Or, stabilirea pedepsei între limitele prevăzute de lege şi a modalităţii de executare constiutie principala operaţiune de individualizare judiciară a sancţiunii penale şi ţine exclusiv de aprecierea instanţelor de fond şi apel, singurele în măsură să aplice, sub acest aspect, dispoziţiile art. 74 C. pen., instanţa de recurs în casaţie fiind limitată, conform art. 447 C. proc. pen., la a verifica exclusiv legalitatea deciziei.

În acest context, se impune a se sublinia că formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, fapt ce atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situaţie ce nu se regăseşte în speţă.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., invocat, de asemenea, prin cererea de recurs în casaţie, se constată că acesta a fost abrogat prin art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, nefiind niciodată în vigoare.

Or, câtă vreme nu a fost invocat un caz de casare care să fie în vigoare, nu este respectată condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. din perspectiva motivării în drept. De altfel, aşa cum s-a arătat anterior, susţinerile inculpatului privind o eventuală omisiune a instanţei de apel de a aplica circumstanţele atenuante prevăzute de lege nu pot fi analizate nici circumscris vreunuia dintre motivele reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. şi aflate în vigoare la acest moment.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge calea extraordinară de atac exercitată de acesta ca inadmisibilă.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 545/P din 09 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2025.