Drug trafficking appeals for annulment inadmissible; sentence-individualization grievances outside cassation legality scope.

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 803 din 17 decembrie 2025 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2024, printre altele, s-au dispus următoarele:

V. În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată (4 acte materiale), cu executare în regim de detenţie.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.. Exercitarea aceloraşi drepturi a fost interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a constatat că infracţiunea pentru care inculpatul B. a fost condamnat în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea de conducere fără permis prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. (data faptei: 15.03.2023) pentru care a fost stabilită o pedeapsă de 4 luni închisoare dispunându-se amânarea s-a aplicării pedepsei.

În temeiul art. 582 alin. (1) C. proc. pen., art. 89 alin. (1) C. pen., s-a anulat amânarea s-a aplicării pedepsei de 4 luni închisoare stabilite prin sentinţa penală nr. 1104/05.04.2024 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2023, definitivă prin decizia penală nr. 494/A/20.06.2024 a Curţii de Apel Timişoara.

În temeiul art. 582 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 40 alin. (1) C. proc. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 38 alin. (1) C. pen., s-a contopit pedeapsa principală aplicată în cauză cu pedeapsa principală de 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1818/13.06.2024 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/05.04.2024 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2023 în pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 1 lună şi 10 zile de închisoare urmând ca inculpatul B. să execute pedeapsa principală rezultantă de 3 ani, 7 luni şi 10 zile de închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 67 alin. (2) C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar dispus faţă de inculpatul B. prin încheierea penală nr. 10/DL/23.01.2024 a Tribunalului Timiş, definitivă prin necontestare la data de 25.01.2024.

În temeiul art. 404 alin. (1) lit. a), raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B. reţinerea şi arestul la domiciliu din data de 09.11.2023 până la data de 25.01.2024, inclusiv.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., cu aplicarea art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul B. a cantităţilor de:

- 2,28 grame substanţă cristalină care conţine compusul 3 - CMC, care a fost depusă la IPJ Timiş - SCJSEO, conform dovezii - Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x/24.10.2023 (cumpărarea din data de 21.09.2023);

- 7,49 grame substanţă cristalină care conţine 3-CMC (proba nr. 1) şi un cântar pe care s-au pus în evidenţă 2-MMC şi 3-CMC (proba nr. 2) au fost depuse la I.P.J. Timiş - S.C.J.S.E.O conform dovezii - Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x/13.12.2023 (percheziţia domiciliară din 09.11.2023);

- 2,38 grame substanţă cristalină care conţine 3-CMC, care a fost depusă la I.P.J. Timiş - S.C.J.S.E.O conform dovezii - Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x/31.08.2023 (cumpărarea din 02.07.2023);

- 3,46 grame substanţă cristalină care conţine 3-CMC, care a fost depusă la I.P.J. Timiş - S.C.J.S.E.O conform dovezii - Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x/13.09.2023 (cumpărarea din 13.09.2023) .

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., cu aplicarea art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul B. suma totală de 1400 RON, compusă din următoarele sume: 400 RON (cumpărarea din data de 21.09.2023); 400 RON (cumpărarea din data de 02.07.2023) şi 600 RON (cumpărarea din data de 13.09.2023).

(…)S-au desfiinţat formele de punere în executare emise în baza sentinţei penale nr. 1104/05.04.2024 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2023, definitivă prin decizia penală nr. 494/A/20.06.2024 a Curţii de Apel Timişoara.

IX. În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, cu executare în regim de detenţie.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.. Exercitarea aceloraşi drepturi a fost interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., cu aplicarea art. 16 alin. (1) şi art. 17 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A.: cantitatea de 1,33 grame substanţă cristalină care conţine compusul 3 - CMC (Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x/26.10.2023) care a fost depusă la IPJ Timiş - SCJSEO, conform dovezii (cumpărarea din data de 26.09.2023) şi un cântar pe care s-a pus în evidenţă 3-CMC (Raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x/05.12.2023) care a fost depus la I.P.J. Timiş - S.C.J.S.E.O conform dovezii - percheziţie domiciliară din data de 09.11.2023 .

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., cu aplicarea art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. suma de de 300 RON (cumpărarea din data de 26.09.2023).

Pentru a hotărî astfel, analizând probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale prin raportare şi la declaraţia inculpaţilor care au recunoscut faptele imputate, solicitând judecarea în procedura recunoaşterii învinuirii, Tribunalul a reţinut, în esenţă, că:

- fapta inculpatului B. care, fără drept, în perioada iulie - noiembrie 2023, la date diferite, dar în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a săvârşit următoarele acte materiale având ca obiect droguri de mare risc: a) vânzarea, la data de 02.07.2023, a cantităţii de 2,50 grame substanţă cristalină care conţine compusul 3 - CMC (drog de mare risc) investigatorului "C." - nume de cod, cu suma de 400 RON; b) vânzarea, la data de 13.09.2023, a cantităţii de 3,74 grame substanţă cristalină care conţine compusul 3 - CMC (drog de mare risc) investigatorului "C." - nume de cod, cu suma de 600 RON; c) vânzarea, la data de 21.09.2023, a cantităţii de 2,58 grame substanţă cristalină care conţine compusul 3 - CMC (drog de mare risc) colaboratorului "D." - nume de cod, cu suma de 400 RON şi d) deţinerea, la data de 09.11.2023, în vederea vânzării, a cantităţii de 7,80 grame substanţă cristalină care conţine 3-CMC (drog de mare risc), identificată la locuinţa sa cu ocazia percheziţiei domiciliare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.- (4 acte materiale), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.;

- fapta inculpatului A. care, fără drept, la data de 26.09.2023 i-a vândut, cu preţul de 300 RON, colaboratorului "E." - nume de cod cantitatea de 1,44 grame substanţă cristalină care conţine compusul 3 - CMC (drog de mare risc), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Instanţa de fond a reţinut că, întrucât faptele s-au consumat/epuizat în anul 2023, legea penală mai favorabilă inculpaţilor este forma Legii nr. 143/2000 anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 58/2024.

Reţinând că faptele există, constituie infracţiune şi că au fost săvârşite de inculpaţi, cu luarea în considerare a scopului pedepsei care îl reprezintă prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, instanţa a procedat la stabilirea pedepselor cu observarea condiţiilor de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen.

În acest sens, s-a avut în vedere că inculpatul B. nu se află la primul contact cu legea penală, având în vedere pedeapsa de 4 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 1104/05.04.2024 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2023, definitivă prin decizia penală nr. 494/20.06.2024 a Curţii de Apel Timişoara, a cărei aplicare a fost amânată în condiţiile art. 83 şi art. 84 C. pen., context în care a reţinut că fapta din prezenta cauză a fost comisă în condiţiile concursului de infracţiuni cu fapta pentru care s-a dispus anterior condamnarea, aspect ce atrage anularea măsurii amânării aplicării pedepsei dispusă prin sentinţa menţionată.

Totodată, s-a apreciat că circumstanţele personale ale celor doi inculpaţi trebuie analizate coroborat cu circumstanţele reale ale comiterii faptei, ce au rezultat din materialul probator aflat la dosar, astfel că în privinţa lor nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante, însă s-a avut în vedere poziţia lor de recunoaştere a faptelor, ceea ce a atras incidenţa prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 489/A din 05 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse apelurile declarate, printre alţii, de inculpaţii B. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 803 din 17 decembrie 2024 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2024, ca nefondate.

De asemenea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara cu privire la inculpatul F. şi apelurile declarate de inculpaţii G. şi F., împotriva aceleiaşi sentinţe.

A fost desfiinţată în parte sentinţa atacată numai cu privire la inculpaţii F. şi G., cu precizările prezentate pe larg în minuta deciziei, fiind menţinută în rest sentinţa.

Pentru a decide astfel, făcând propria evaluare a probatoriului, printre altele, Curtea a constatat că instanţa de fond a reţinut corect starea de fapt prin raportare la probele administrate în cauză, fiind întrunite toate elemente constitutive ale infracţiunilor precizate în rechizitoriu, astfel cum acestea au fost expuse în cuprinsul hotărârii apelate, probatoriul administrat în cauză demonstrând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpaţii B. şi A. se fac vinovaţi de săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Verificând hotărârea atacată, din perspectiva aspectelor de netemeinicie sesizate, printre alţii, de cei doi inculpaţi, Curtea a constatat că în procesul de individualizare judiciară a sancţiunii penale aplicate acestora prima instanţă s-a raportat, în mod corect, la criteriile generale prevăzute la art. 74 alin. (1) C. pen., stabilirea cuantumului pedepselor făcându-se în mod judicios prin raportare la gravitatea infracţiunilor săvârşite şi periculozitatea infractorilor, astfel cum au rezultat acestea din actele dosarului, dar şi la atitudinea inculpaţilor de recunoaştere a faptelor, ceea ce a atras aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Curtea a apreciat neîntemeiată solicitarea inculpaţilor B. şi A. de a se reţine în favoarea lor circumstanţe atenunate judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., sens în care a avut în vedere modalitatea de comitere a faptelor, gradul de pericol social ridicat al infracţiunilor, numărul de acte materiale comise de cel dintâi inculpat, împrejurări ce nu diminuează gravitatea faptelor sau periculozitatea acestora. În plus, s-a arătat că faptul că inculpaţii au recunoscut comiterea faptelor a fost avut în vedere, limitele de pedeapsă fiind reduse cu o treime potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Cu privire la inculpatul B., Curtea a mai reţinut că, prin adresa nr. x/2025 însoţită de referatul din data de 07.04.2025, DIICOT-Serviciul Teritorial Timişoara a comunicat faptul că acesta a formulat denunţ cu privire la alte persoane cu preocupări pe linia traficului de droguri, care a stat la baza înregistrării unui dosar penal, inculpatul fiind autorizat în calitate de colaborator cu identitate protejată să participe la realizarea unor activităţi autorizate, a participat la efectuarea unor cumpărări autorizate substanţe susceptibile a fi droguri sau substanţe psihoactive, probă care se află în curs de expertizare, până la acea dată nu s-a stabilit în baza unei constatări tehnico- ştiinţifice dacă substanţele sunt din cele supuse controlului naţional, în cauză nu s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, apreciindu-se că inculpatul B. nu poate beneficia de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Ca urmare, Curtea a respins, ca nefondate, apelurile formulate de cei doi inculpaţi, constatând că, în ceea ce priveşte pedepsele aplicate, hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică.

Hotărârea din apel a fost comunicată inculpaţilor A. (la 19 iunie 2025), B. (la 20 iunie 2025), F. (la 13 iunie 2025), H. (la 19 iunie 2025), I. (la 19 iunie 2025), G. (la 17 iunie 2025), J. (la 17 iunie 2025), K. (la 17 iunie 2025), L. (la 11 iulie 2025), M. (la 16 iunie 2025 la domiciliu şi 26 iunie 2025 la sediul apărătorului ales), N. (la 13 iunie 2025), O. (la 13 iunie 2025), precum şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara (la 13 iunie 2025).

Termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 21 iulie 2025 pentru inculpaţii A. şi B..

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 18 iulie 2025, au declarat recurs în casaţie inculpaţii A. (prin avocat ales P.) şi B. (prin avocat ales Q.).

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., sustinând, în esenţă, că pedeapsa principală de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., este nelegală, întrucât nu au fost reţinute circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) şi b) C. pen., deşi a recunoscut, încă de la momentul reţinerii, infracţiunea săvârşită, fiind la primul contact cu legea penală. S-a apreciat că, raportat la gradul de pericol concret al faptei, care este unul scăzut, fiind vorba despre o singură vânzare a unei cantităţi mici de droguri (1,33 grame), la conduita inculpatului care a recunoscut în integralitate fapta, conştientizând consecinţele acesteia, la circumstanţele sale personale (nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială, faptul că este bine integrat social familial), pentru atingerea scopului în care a fost stabilită, era suficientă o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de norma de incriminare, a cărei executare să fie suspendată în condiţiile art. 91 C. pen.

Prin cererea formulată în scris, inculpatul B. a invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că, în mod greşit, instanţa de apel nu a reţinut, în speţă, incidenţa cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din adresa nr. x/2025 şi referatul din 07 aprilie 2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T, Serviciul Teritorial Timişoara, inculpatul a formulat un denunţ, pe baza căruia s-a format un dosar penal, în care s-a început urmărirea penală in rem şi în care a dobândit calitatea de colaborator cu identitate protejată, participând la realizarea unor activităţi autorizate, în opinia apărării nefiind aplicabilă decizia nr. 71/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că "aplicarea beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 faţă de inculpatul care are calitatea de denunţător într-o cauză penală este condiţionată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care are calitatea de martor denunţător, condiţie necesară, dar nu suficientă, instanţa urmând a evalua întrunirea cumulativă a condiţiilor de aplicare a textului".

În acest sens, a învederat că, deşi în referatul din 07 aprilie 2025 al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara, s-a menţionat că inculpatul nu poate beneficia de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 întrucât până la momentul emiterii adresei nu s-a finalizat expertizarea probei obţinute cu prilejul efectuării cumpărării autorizate de substanţe susceptibile a fi droguri sau substanţe psihoactive, nefiind stabilit dacă substanţele sunt dintre cele supuse controlului naţional, astfel că în dosarul format pe baza denunţului nu s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, până la data formulării recursului în casaţie este posibil ca expertiza să se fi realizat, iar cercetarea penală să fie în curs de finalizare şi de emitere a rechizitoriului. Ca urmare, a solicitat emiterea unei adrese către unitatea de parchet în discuţie pentru a comunica stadiul în care se află respectivul dosar de urmărire penală.

Pe de altă parte, a învederat că legiuitorul nu a stabilit o obligaţie de rezultat în sarcina denunţătorului, adică de a indica probe relevante ori suficiente, sarcina probei aparţinând, în ceea ce priveşte acţiunea penală, în principal, procurorului de caz. Prin urmare inactivitatea procurorului, concretizată în neparcurgerea tuturor etapelor procesului penal (punerea în mişcare a acţiunii penale, emiterea rechizitoriului), independent de voinţa denunţătorului, nu îi poate leza acestuia din urmă dreptul de a beneficia de aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 în cauza în care este inculpat.

Totodată, a solicitat ataşarea înregistrării audio a şedinţei de judecată de la termenul din 08 aprilie 2025, pentru a se vedea punctul de vedere al reprezentantei D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara, cu privire la admiterea apelului declarat de către inculpat.

În subsidiar, s-a apreciat că activitatea inculpatului B. ca martor şi colaborator autorizat al organelor judiciare poate fi asimilată circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) şi b) C. pen. impunându-se reţinerea acestor dispoziţii în privinţa sa.

Ca urmare, a solicitat aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea dedusă judecăţii, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 76 alin. (1) C. pen., a cărei executare să fie suspendată în condiţiile art. 91 C. pen.

Totodată, a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate până la soluţionarea recursului, în temeiul art. 441 C. proc. pen., şi judecarea cauzei în lipsă.

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost comunicată inculpaţilor B. (la 28 august 2025), F. (la 18 august 2025), H. (la 26 august 2025), I. (la 26 august 2025), G. (la 1 septembrie 2025), J. (la 25 august 2025), K. (la 21 august 2025), L. (la 21 august 2025), M. (la 18 august 2025 la domiciliu şi 16 septembrie 2025 la sediul apărătorului ales), N. (la 19 august 2025), O. (la 18 august 2025), precum şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara (la 14 august 2025).

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. a fost comunicată inculpaţilor A. (la 26 august 2025), F. (la 18 august 2025), H. (la 26 august 2025), I. (la 18 august 2025), G. (la 1 septembrie 2025), J. (la 25 august 2025), K. (la 21 august 2025), L. (la 21 august 2025), M. (la 18 august 2025 la domiciliu şi 16 septembrie 2025 la sediul apărătorului ales), N. (la 19 august 2025), O. (la 18 august 2025), precum şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara (la 14 august 2025).

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a expirat, cel mai târziu, la data de 29 septembrie 2025, fără ca la dosar să fie depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 13 octombrie 2025. La înaintarea dosarului în calea de atac procedura de comunicare a cererii de recurs în casaţie era îndeplinită.

La data de 31 octombrie 2025, avocat P., apărătorul ales al recurentului inculpat A. a transmis la dosar împuternicirea avocaţială seria x nr. x din 31.10.2025, emisă în baza contractului de asistenţă judiciară nr. x/07.03.2025, iar avocat Q., apărătorul ales al recurentului inculpat B., a transmis la dosar împuternicirea avocaţială seria x nr. x din 31.10.2025, emisă în baza contractului de asistenţă judiciară nr. x/04.04.2025 .

La data de 03 noiembrie 2025 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, potrivit căruia, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen. [nefiind respectată cerinţa de la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen..], recursurile în casaţie promovate de inculpaţii A. şi B. apar ca fiind inadmisibile în principiu.

Înalta Curte, analizând cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

Recursul în casaţie constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între principiul legalităţii, pe de o parte, şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă, la conţinutul cererii şi la cazurile de casare.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 (referitor la conţinutul cererii) şi art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Reglementând conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabileşte că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c), precum şi semnătura persoanei care a promovat recursul în casaţie (lit. d).

Rezultă, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum şi voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, respectiv motivele în fapt şi în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs.

Aşa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conţinut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiţie de admisibilitate a recursului în casaţie, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că acestea respectă cerinţa prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia penală nr. 489/A din 05 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Deopotrivă, se constată că recursurile în casaţie au fost promovate, în termen legal, de către A. (prin avocat ales P., care a ataşat împuternicirea avocaţială seria x nr. x din 31.10.2025, emisă în baza contractului de asistenţă judiciară nr. x/07.03.2025, dosar) şi B. (prin avocat ales Q., care a ataşat împuternicirea avocaţială seria x nr. x din 31.10.2025, emisă în baza contractului de asistenţă judiciară nr. x/04.04.2025, dosar), persoane care, faţă de calitatea lor de inculpaţi în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen. Totodată, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen., având în vedere că inculpaţii A. şi B. au declarat apel în cauză, acesta fiind respins de către Curtea de Apel Timişoara.

Analizând, în continuare, cererile de recurs în casaţie din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta întruneşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., întrucât cuprind numele, prenumele, domiciliul procesual ales şi, după caz, locul de detenţie al recurenţilor, este indicată hotărârea atacată şi au aplicată semnătura persoanelor care le-au întocmit.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că a fost invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ambii recurenţi susţinând, în esenţă, că instanţa de apel nu a analizat corespunzător elementele care le circumstanţiază persoana (precum atitudinea de recunoaştere a faptei, conduita după săvârşirea acesteia, colaborarea cu organele de anchetă şi altele, după caz) şi nu a reţinut circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) şi b) C. pen. În plus, recurentul inculpat B. a susţinut că instanţa de apel nu a reţinut în privinţa sa dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, în pofida faptului că erau îndeplinite toate condiţiile prevăzute de textul de lege, la dosar fiind ataşată adresa nr. x/2025 şi referatul din 07 aprilie 2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara, din conţinutul căreia a rezultat că a formulat un denunţ cu privire la alte persoane cu preocupări pe linia traficului de droguri.

Referitor la această condiţie de admisibilitate, se impune a se menţiona că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din modalitatea de reglementare a recursului în casaţie, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, aşadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. doar acele nelegalităţi care afectează limitele şi natura sancţiunii penale aplicate (pedepse principale, complementare, accesorii şi măsuri educative), neputând fi examinate pe această cale alte aspecte de nelegalitate ce nu au fost avute în vedere de legiuitor, cum nu poate fi cenzurată nici temeinicia reţinerii criteriilor, stărilor şi circumstanţelor de individualizare a pedepsei. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare, fără a putea reevalua chestiunile de fapt, indiferent dacă ele au stat la baza reţinerii existenţei infracţiunii şi calificării ei juridice ori au justificat factual aplicarea legii penale numai sub aspectul tratamentului sancţionator.

Prin expresia "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt reglementate de textul de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei (sens în care s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin deciziile nr. 250/RC din 14 octombrie 2014, nr. 59/RC din 16 februarie 2017, nr. 381/RC din 05 octombrie 2017, nr. 255/RC din 30 iulie 2020, nr. 502/RC din 09 noiembrie 2021, nr. 457/RC din 11 octombrie 2022 etc.) şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond şi/sau apel, dând acestei sintagme o interpretare mai largă decât cea din cuprinsul art. 187 C. pen.

Astfel, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat, în mod constant, că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permit instanţei de recurs în casaţie să cenzureze reţinerea sau nereţinerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză (deciziile nr. 15/RC din 13 ianuarie 2017, nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017, nr. 215/RC din 26 mai 2017, nr. 158/RC din 02 mai 2019, nr. 483/RC din 13 decembrie 2019, nr. 238/RC din 22 iulie 2020, nr. 256/RC din 30 iulie 2020, nr. 277/RC din 10 septembrie 2020, nr. 393/RC din 29 octombrie 2020, nr. 425/RC şi nr. 426/RC din 13 noiembrie 2020, nr. 64/RC din 12 februarie 2021, nr. 103/RC din 05 martie 2021, nr. 111/RC din 11 martie 2021, nr. 173/RC din 21 aprilie 2021, nr. 8/RC din 18 ianuarie 2022 şi nr. 114/RC din 10 martie 2022, încheierile nr. 317/RC din 12 septembrie 2017, nr. 2/RC din 07 ianuarie 2020, nr. 383/RC din 13 septembrie 2022, nr. 326/RC din 30 mai 2023, nr. 434/RC din 29 august 2023, nr. 436/RC din 31 august 2023, nr. 662/RC din 24 octombrie 2023 şi altele).

Se observă, aşadar, că susţinerile recurenţilor inculpaţi cu privire la nereţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) şi b) C. pen. ori a cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, ca şi cele referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate şi a modalităţii de executare nu se circumscriu motivului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen..], care, aşa cum s-a arătat anterior, vizează doar aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, respectiv legalitatea pedepsei, iar nu temeinicia acesteia.

Or, reţinerea/nereţinerea circumstanţelor atenuante judiciare, stabilirea pedepsei între limitele prevăzute de lege şi a modalităţii de executare constituie principalele operaţiuni de individualizare judiciară a sancţiunii penale şi ţin exclusiv de aprecierea instanţelor de fond şi apel, singurele în măsură să aplice, sub acest aspect, dispoziţiile art. 74 C. pen., instanţa de recurs în casaţie fiind limitată, conform art. 447 C. proc. pen., la a verifica exclusiv legalitatea deciziei.

Aşa cum s-a arătat anterior, dată fiind natura recursului în casaţie, de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, instanţa de casare nu poate cenzura nici eventuala omisiune a reţinerii unei cauze de reducere a pedepsei, cum nu poate nici administra probatoriu în acest sens, aşa cum a solicitat recurentul B. prin motivele scrise de recurs, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 437 alin. (2) C. proc. pen., toate înscrisurile invocate în susţinerea cererii trebuie anexate acesteia.

În acest context, se impune a se sublinia că formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, fapt ce atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurenţi trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situaţie ce nu se regăseşte în speţă.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. nu îndeplinesc toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, fiind promovate cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge căile extraordinare de atac exercitate de aceştia ca inadmisibile. Faţă de soluţia ce se prefigurează, nu se mai impune analizarea cererii formulată de recurentul inculpat B. de suspendare a executării deciziei penale atacate.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa lor procesuală, recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 C. proc. pen., respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 489/A din 05 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2025.