Cassation admissibility limits: excluding penalty reduction arguments under Art. 438(1)(12) CPP while allowing challenges to constitutive elements of poaching under Art. 438(1)(7) CPP

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C., D. şi E., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 537/2024 din 30 septembrie 2024, Judecătoria Beiuş, printre altele, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 192 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006, l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj, prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), g) şi h) C. pen., respectiv: a) - dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, g) - dreptul de a exercita activitatea de vânător, h) - dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), g) şi h) C. pen., respectiv: a) - dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, g) - dreptul de a exercita activitatea de vânător, h) - dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006, l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă fără drept, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (2) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului prin hotărâre, de 3 ani închisoare, 2 ani închisoare şi 1 an închisoare şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, care a fost sporită cu o treime din cealaltă pedeapsă stabilită (1/3 din 3 ani), respectiv un spor de 1 an, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, pedeapsă ce se va executa în condiţiile art. 60 C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (2), alin. (3) lit. a) C. pen., cu referire la art. 67 alin. (2) C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), g) şi h) C. pen., respectiv: a) - dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, g) - dreptul de a exercita activitatea de vânător, h) - dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 5 ani, ce se va executa după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., raportat la art. 45 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) C. pen., cu referire la art. 65 C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), g) şi h) C. pen., respectiv: a) - dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, g) - dreptul de a exercita activitatea de vânător, h) - dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, ce se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa principală, durata reţinerii de 24 de ore, respectiv începând cu data de 08.05.2021, ora 02:20, şi până la data de 09.05.2021, ora 02:20.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006, l-a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj, prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), g) şi h) C. pen., respectiv: a) - dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, g) - dreptul de a exercita activitatea de vânător, h) - dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), g) şi h) C. pen., respectiv: a) - dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, g) - dreptul de a exercita activitatea de vânător, h) - dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006, la condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de transportul vânatului, dobândit în condiţiile art. 42, prevăzută de art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006.

În temeiul art. 38 alin. (2) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre, de 3 ani închisoare, 2 ani închisoare şi 1 an închisoare şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, care va fi sporită cu o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, (1/3 din 1 an) respectiv un spor de 4 luni, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsă ce se va executa în condiţiile art. 60 C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (2), alin. (3) lit. a) C. pen., cu referire la art. 67 alin. (2) C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), g) şi h) C. pen., respectiv: a) - dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, g) - dreptul de a exercita activitatea de vânător, h) - dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 5 ani, ce se va executa după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., raportat la art. 45 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) C. pen., cu referire la art. 65 C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), g) şi h) C. pen., respectiv: a) - dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, g) - dreptul de a exercita activitatea de vânător, h) - dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, ce se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa principală, durata reţinerii de 24 de ore, respectiv, începând cu data de 28.05.2021, ora 12:00 şi până la data de 29.05.2021, ora 12:00.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006, l-a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj, prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), g) şi h) C. pen., respectiv: a) - dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, g) - dreptul de a exercita activitatea de vânător, h) - dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), g) şi h) C. pen., respectiv: a) - dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, g) - dreptul de a exercita activitatea de vânător, h) - dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa principală, durata reţinerii de 24 de ore, respectiv, începând cu data de 28.05.2021, ora 19:25 şi până la data de 29.05.2021, ora 19:25.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006, l-a condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj, prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), g) şi h) C. pen., respectiv: a) - dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, g) - dreptul de a exercita activitatea de vânător, h) - dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), g) şi h) C. pen., respectiv: a) - dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, g) - dreptul de a exercita activitatea de vânător, h) - dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa principală, durata reţinerii de 24 de ore, respectiv, începând cu data de 28.05.2021, ora 16:15 şi până la data de 29.05.2021, ora 16:15.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006, l-a condamnat pe inculpatul E. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj, prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), g) şi h) C. pen., respectiv: a) - dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, g) - dreptul de a exercita activitatea de vânător, h) - dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), g) şi h) C. pen., respectiv: a) - dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, g) - dreptul de a exercita activitatea de vânător, h) - dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa principală, durata reţinerii de 24 de ore, respectiv, începând cu data de 28.05.2021, ora 15:15 şi până la data de 29.05.2021, ora 15:15.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19 C. proc. pen., art. 25 C. proc. pen. cu referire la art. 1349 C. civ., art. 1357 C. civ., art. 1381 C. civ., art. 1390 C. civ., art. 1391 C. civ. şi art. 1392 C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile F., G., H. şi I. şi l-a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 200.000 de euro (echivalentul în RON la data plăţii) reprezentând daune morale, din care 50.000 de euro (echivalentul în RON la data plăţii) pentru partea civilă F., 50.000 euro pentru partea civilă G., 50.000 de euro (echivalentul în RON la data plăţii) pentru partea civilă H. şi 50.000 de euro (echivalentul în RON la data plăţii) pentru partea civilă I..

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19 C. proc. pen., art. 25 C. proc. pen. cu referire la art. 1349 C. civ., art. 1357 C. civ. şi art. 1381 C. civ., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă J. şi l-a obligat pe inculpatul A. la plata, către aceasta, a sumei de 1500 euro care se va achita în RON, la cursul oficial de la data achitării, reprezentând despăgubire pentru un exemplar mistreţ vânat în perioada de vânătoare interzisă.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială a următoarelor bunuri:

- o armă, 6 tuburi cartuş calibru 12, 2 (două) tuburi cartuş calibru 16 aparţinând inculpatului A., aflată în Camera de Corpuri Delicte Arme şi Muniţii a I.P.J. Bihor unde a fost introdusă prin dovada seria x, nr. 1366 din data de 15.03.2022;

- o armă şi 2 tuburi cartuş calibru 16, aparţinând defunctului K., aflate în Camera de Corpuri Delicte Arme şi Muniţii a I.P.J. Bihor unde au fost introduse prin dovada seria x, nr. 1363 din data de 15.03.2022;

- o armă veche ruginită, fără marcă şi serie, ridicată de la inculpatul C., aflată în Camera de Corpuri Delicte Arme şi Muniţii a I.P.J. Bihor unde a fost introdusă prin dovada seria x, nr. 1364 din data de 15.03.2022;

- extras un fragment metalic din corpul defunctului, aflat în Camera de Corpuri Delicte Arme şi Muniţii a I.P.J. Bihor unde au fost introduse prin dovada seria x, nr. 1361;

- un fragment metalic şi unul din plastic din cadavrul, aflat în Camera de Corpuri Delicte Arme şi Muniţii a I.P.J. Bihor unde au fost introduse prin dovada seria x, nr. 1361.

Pentru a pronunţa această hotărâre, analizând materialul probator administrat în cauză, inclusiv prin raportare la apărările acuzaţilor, instanţa de fond a reţinut, printre altele, în esenţă, că faptele inculpatului A., care, în data de 07.05.2021, în intervalul orar 12:35-12:59, cu ocazia unei partide de vânătoare organizată ilegal, pe raza fondului de vânătoare nr. 56 Curăţele, gestionat de A.J.V.P.S. Bihor, în vecinătatea loc. Meziad (la care au participat şi inculpaţii B., E., C. şi D.), l-a împuşcat accidental, în zona capului, cu arma de vânătoare deţinută legal, pe K., care, în urma evenimentului a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţena de Urgenţă Oradea, unde a decedat la data de 08.05.2021 în urma leziunilor produse, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., braconaj, prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006, şi uz de armă fără drept, prevăzută de art. 343 alin. (1) C. pen.

Reţinând că sunt îndeplinite condiţiile impuse de teza II-a art. 192 alin. (2) C. pen., instanţa de fond a aplicat regulile concursului de infracţiuni.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului A., instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., respectiv gradul de pericol ridicat al faptelor săvârşite pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, modalitatea de săvârşire, starea de pericol creată pentru valorile ocrotite, motivul săvârşirii şi scopul urmărit, conduita inculpatului după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal, acesta având o atitudine de recunoaştere parţială, în sensul că şi-a asumat întreaga activitate infracţională, constrâns fiind de împrejurarea că a fost cel care a săvârşit cea mai gravă dintre fapte, în urma căreia a fost adusă în discuţie şi infracţiunea de braconaj.

Totodată, instanţa de fond a avut în vedere faptul că inculpatul nu a înţeles în totalitate consecinţele negative ale faptelor săvârşite, încercând prin orice mijloace să ascundă participarea altor persoane la acea partidă de vânătoare, punând viaţa victimei pe un plan secundar până la ascunderea participării altor persoane la acea partidă de vânătoare, aspecte de natură că fundamenteze concluzia că inculpatul are nevoie de o perioadă de reeducare mai îndelungată, sens în care l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă rezultantă cu închisoarea, în regim de detenţie şi interzicerea unor drepturi.

De asemenea, s-a mai reţinut că fapta inculpatului B., care, la data de 07.05.2021, în intervalul orar 11:00-13:00, a desfăşurat activităţi de vânătoare, împreună cu inculpaţii A., E., C., D., şi victima K., cu ocazia partidei de vânătoare organizată ilegal în pădurea din localitatea Meziad, pe raza fondului cinegetic nr. 56 Curăţele, gestionat de A.J.V.P.S. Bihor, fără a fi înscris în vreo autorizaţie de vânătoare eliberată în condiţiile legii pe fondul cinegetic respectiv, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de braconaj, prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006.

Totodată, s-a reţinut că fapta aceluiaşi inculpat, care, la data de 09.01.2021, a încărcat în bena autovehiculului de teren de culoare gri, un exemplar de cerb comun mascul, braconat de către L. în aceeaşi zi pe raza fondului cinegetic nr. 57 Roşia, între localităţile Roşia - Damiş, pe care ulterior l-a transportat la cabana fratelui său B., situată pe Valea Sohodolului din localitatea Sohodol, comuna Căbeşti, întruneşte elementele constitutive al infracţiunii de transportul vânatului, dobândit în condiţiile art. 42, prevăzută de art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006.

Reţinând că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 38 alin. (1) C. pen., respectiv două acţiuni distincte prin care au fost săvârşite cele două infracţiuni, înainte de a exista o condamnarea definitivă pentru vreuna din ele, instanţa de fond a aplicat regulile concursului de infracţiuni.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului B., instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., respectiv gradul de pericol ridicat al faptelor săvârşite pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, modalitatea de săvârşire, starea de pericol creată pentru valorile ocrotite, motivul săvârşirii şi scopul urmărit, conduita inculpatului după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal, acesta având o atitudine de nerecunoaştere şi de neînţelegere a consecinţelor negative ale faptelor săvârşite.

Totodată, s-a avut în vedere că inculpatul nu a înţeles, în niciun moment, consecinţele negative ale faptelor săvârşite, încercând prin orice mijloace să îşi ascundă urmele faptelor sale, implicând şi alte persoane să susţină declaraţii neconforme cu realitatea pentru a-i susţine apărarea, motive pentru, instanţa de fond, apreciind că inculpatul are nevoie de o perioadă de reeducare mai îndelungată, l-a condamnat la o pedeapsă rezultantă cu închisoarea, în regim de detenţie şi interzicerea unor drepturi.

Deopotrivă, s-a arătat că fapta inculpatului C., care, la data de 07.05.2021, în intervalul orar 11:00-13:00, a desfăşurat activităţi de vânătoare, împreună cu inculpaţii A., E., C., D., şi victima K., cu ocazia partidei de vânătoare organizată ilegal în pădurea din localitatea Meziad, pe raza fondului cinegetic nr. 56 Curăţele, gestionat de A.J.V.P.S. Bihor, fără a fi înscris în vreo autorizaţie de vânătoare eliberată în condiţiile legii pe fondul cinegetic respectiv, întruneşte elemente constitutive ale infracţiunii de braconaj, prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006.

S-a mai reţinut că fapta inculpatului D., care, la data de 07.05.2021, în intervalul orar 11:00-13:00, a desfăşurat activităţi de vânătoare împreună cu inculpaţii A., B., E., C. şi victima K., cu ocazia partidei de vânătoare organizată ilegal în pădurea din localitatea Meziad, pe raza fondului cinegetic nr. 56 Curăţele, gestionat de A.J.V.P.S. Bihor, fără a fi înscris în vreo autorizaţie de vânătoare eliberată în condiţiile legii pe fondul cinegetic respectiv, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de braconaj, prev. de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006.

În plus, s-a reţinut că fapta inculpatului E., care, la data de 07.05.2021, în intervalul orar 11:00-13:00, a desfăşurat activităţi de vânătoare, împreună cu inculpaţii A., E., C., D., şi victima K., cu ocazia partidei de vânătoare organizată ilegal în pădurea din localitatea Meziad, pe raza fondului cinegetic nr. 56 Curăţele, gestionat de A.J.V.P.S. Bihor, fără a fi înscris în vreo autorizaţie de vânătoare eliberată în condiţiile legii pe fondul cinegetic respectiv, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de braconaj, prev. de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor D., C. şi E., instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., respectiv gradul de pericol ridicat al faptelor săvârşite pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, modalitatea de săvârşire, starea de pericol creată pentru valorile ocrotite, motivul săvârşirii, scopul urmărit şi conduita lor după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, aceştia având o atitudine de nerecunoaştere şi de neînţelegere a consecinţelor negative ale faptelor săvârşite.

Totodată, instanţa de fond a avut în vedere faptul că inculpaţii nu au înţeles, în niciun moment, consecinţele negative ale faptelor săvârşite, încercând prin orice mijloace să îşi ascundă urmele faptelor, motiv pentru care instanţa de fond a apreciat că inculpaţii au nevoie de o perioadă de reeducare mai îndelungată, sens în care le-a aplicat acestora pedepse cu închisoarea în regim de detenţie şi interzicerea unor drepturi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii A., B., C., D. şi E..

Prin decizia penală nr. 484/A din 24 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii A. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 537/2024 din data de 30.09.2024, pronunţată de Judecătoria Beiuş, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpaţii L., B., E. şi D. împotriva sentinţei penale nr. 537/2024 din data de 30.09.2024, pronunţată de Judecătoria Beiuş, în dosarul nr. x/2022.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa atacată şi rejudecând, doar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul L., în baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată acestuia pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) şi (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere a fost obligat inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria com. Remetea sau la Primăria Beiuş.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor instituite pe seama sa pe durata termenului de supraveghere sau a săvârşirii de noi infracţiuni.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi h) C. pen. se va executa începând cu data pronunţării deciziei.

S-a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi h) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus restituirea următoarelor bunuri:

- către inculpatul B., a bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare, menţionate la punctul 3 din rechizitoriu;

- către inculpatul E., a bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare, menţionate la punctul 4 din rechizitoriu;

- către inculpatul D., a bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare, menţionate la punctul 7 din rechizitoriu .

Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei atacate care nu contravin deciziei.

Pentru a decide astfel, efectuând propria evaluare a materialului probator, Curtea a reţinut, în esenţă, aceeaşi situaţie de fapt avută în vedere de către instanţa de fond.

Ca urmare, s-a reţinut că fapta inculpatului A., care, în data de 07.05.2021, în intervalul orar 12:35-12:59, cu ocazia unei partide de vânătoare organizată ilegal, pe raza fondului de vânătoare nr. 56 Curăţele, gestionat de A.J.V.P.S. Bihor, în vecinătatea loc. Meziad (la care au participat şi inculpaţii B., E., C. şi D.), l-a împuşcat accidental, în zona capului, cu arma de vânătoare deţinută legal, pe K., care, în urma evenimentului a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, unde a decedat la data de 08.05.2021 în urma leziunilor produse, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

S-a arătat că elementul material al laturii obiective constă în acţiunea inculpatului care, participând la o vânătoare, cu încălcarea regulii de bază pentru exercitarea a acestei activităţi şi anume desfăşurarea acesteia numai după obţinerea prealabilă a unei autorizaţii (condiţie pe care nu o îndeplinea), a tras două focuri de armă spre un mistreţ, pe care îl gonea spre victima K., o parte din proiectiv lovindu-l pe acesta în zona frunţii, iar urmarea imediată constă în decesul victimei ca urmare a plăgii împuşcate, deces care este în legătură de cauzalitate directă cu acţiunea inculpatului astfel cum a rezultat din actele medico-legale şi raportul de expertiză privind arma.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că inculpatul a comis fapta din culpă, în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (4) lit. b) C. pen., neprevăzând rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă (culpă fără prevedere).

S-a mai constatat că fapta inculpatului A., care, la data de 07.05.2021, în intervalul orar 11:00-13:00, a desfăşurat activităţi de vânătoare, împreună cu inculpaţii B., E., C., D., şi victima K., cu ocazia partidei de vânătoare organizată ilegal în pădurea din localitatea Meziad, pe raza fondului cinegetic nr. 56 Curăţele, gestionat de A.J.V.P.S. Bihor, fără a fi înscris în vreo autorizaţie de vânătoare eliberată în condiţiile legii pe fondul cinegetic respectiv, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de braconaj, prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006.

S-a reţinut că elementul material al laturii obiective constă în deplasarea cu arma asupra sa pe raza fondului de vânătoare, deşi nu avea autorizaţie, unde a început să caute şi să urmărească vânat, respectiv porci mistreţi, ţinând legătura telefonic cu ceilalţi inculpaţi şi în timp ce gonea vânatul spre victima K. a reuşit să împuşte un mistreţ, dar proiectilul de la un foc de armă l-a lovit accidental pe K. în zona frunţii, ceea ce a şi dus la decesul acestuia în ziua următoare.

S-a mai arătat că urmarea imediată constă, pe de o parte, în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale privind desfăşurarea activităţii de vânătoare, iar, pe de altă parte, în uciderea unui exemplar de vânat (porc mistreţ) fără a exista autorizaţie. Totodată, o consecinţă indirectă a braconajului şi care a fost încadrată distinct ca infracţiune de ucidere din culpă, s-a reţinut faptul că în contextul acestei activităţi de braconaj a fost împuşcată accidental victima K., decesul survenind a doua zi în legătură de cauzalitate directă cu plaga împuşcată la nivelul frunţii.

Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că inculpatul a comis fapta cu intenţie, în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., prevăzând şi urmărind rezultatul faptei (intenţie directă).

S-a mai reţinut că fapta inculpatului A., care, în data de 07.05.2021, în intervalul orar 12:35-12:59, cu ocazia unei partide de vânătoare organizată ilegal, pentru care nu s-a emis autorizaţie, pe raza fondului de vânătoare nr. 56 Curăţele, gestionat de A.J.V.P.S. Bihor, în vecinătatea loc. Meziad (la care au participat şi inculpaţii B., E., C. şi D.), a folosit arma de vânătoare deţinută legal, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de uz de armă letală sau interzisă, fără drept, prevăzută de art. 343 alin. (1) C. pen.

Curtea a respins ca nefondate criticile de apel formulate de inculpat, reţinând, în ceea ce priveşte solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare sau reţinerea direct în apel a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., că inculpatul nu a formulat o astfel de solicitare, potrivit art. 374 alin. (4) C. proc. pen., la primul termen cu procedura de citare îndeplinită şi cauza în stare de judecată, şi că, potrivit încheierii din 20.09.2023, apărătorul inculpatul a declarat la acel termen că inculpatul A. nu doreşte să uzeze de procedura simplificată. În plus, s-a constatat că nici în declaraţia dată de inculpat nu s-a făcut menţiune despre faptul că acesta ar dori să fie judecat procedurii simplificate, arătând doar faptul că regretă cele întâmplate şi recunoaşte că l-a împuşcat accidental pe K. şi a fost la braconaj, însă doar cu acesta şi nu şi cu ceilalţi inculpaţi.

Neîntemeiate au fost apreciate şi criticile referitoare la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului A., constatându-se că instanţa de fond a realizat la o justă aplicare a criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen. În plus, s-a subliniat că, în raport cu circumstanţele reale ale faptelor, nu se poate identifica nici măcar un element factual pertinent pentru a crea premisele reţinerii circumstanţelor atenuante de la art. 75 alin. (2) lit. a) sau b) C. pen., în condiţiile în care, pe de o parte, inculpatul, prin conduita sa ulterioară, a agravat urmările faptei sale, întârziind intervenţia echipajului de urgenţă, doar în scopul de a facilita sustragerea de la răspundere a celorlalţi inculpaţi, iar, pe de altă parte, vătămarea valorilor sociale a fost una ridicată în cazul tuturor celor trei infracţiuni, circumstanţele sale personale nefiind apte în sine să contrabalanseze efectele împrejurărilor detaliate anterior, care imprimă faptelor un caracter grav.

De asemenea, în raport cu gravitatea faptelor, pentru argumentele expuse anterior în acord cu judecătorul fondului, Curtea a apreciat că aplicarea unei pedepse fără executarea acesteia nu este în măsură să asigure scopurile represiunii penale.

Referitor la inculpatul B., s-a reţinut că fapta acestuia, constând în aceea că, la data de 07.05.2021, în intervalul orar 11:00-13:00, a desfăşurat activităţi de vânătoare, împreună cu inculpaţii A., E., C., D., şi victima K., cu ocazia partidei de vânătoare organizată ilegal în pădurea din localitatea Meziad, pe raza fondului cinegetic nr. 56 Curăţele, gestionat de A.J.V.P.S. Bihor, fără a fi înscris în vreo autorizaţie de vânătoare eliberată în condiţiile legii pe fondul cinegetic respectiv, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de braconaj, prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006.

S-a arătat că elementul material al laturii obiective constă în deplasarea pe raza fondului de vânătoare, deşi nu avea autorizaţie, unde a început să caute şi să urmărească vânat, respectiv porci mistreţi, ţinând legătura telefonic cu ceilalţi inculpaţi vânătoarea ilegală fiind oprită după ce inculpatul A., care gonea vânatul spre victima K. a reuşit să împuşte un mistreţ, dar proiectilul de la un foc de armă l-a lovit accidental pe K. în zona frunţii, ceea ce a şi dus la decesul acestuia în ziua următoare, iar urmarea imediată constă, pe de o parte, în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale privind desfăşurarea activităţii de vânătoare, norme foarte stricte de altfel, iar, pe de altă parte, în uciderea unui exemplar de vânat (porc mistreţ) fără a exista autorizaţie.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că inculpatul a comis fapta cu intenţie, în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., prevăzând şi urmărind rezultatul faptei (intenţie directă).

Curtea a apreciat neîntemeiată solicitarea inculpatului de achitare pentru infracţiunea de braconaj cinegetic, în principal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., iar în subsidiar, în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., având în vedere că, din probele administrate în cauză, în esenţă, listingurile convorbirilor telefonice, imaginile camerelor de supraveghere care au localizat maşina inculpatului tractând o remorcă puţin timp anterior începerii vânătorii, a rezultat, fără niciun fel de dubiu, că inculpatul s-a deplasat în data de 07.05.2021 pe fondul cinegenetic nr. 56 Curăţele, fără să deţină autorizaţie de vânătoare unde au gonit mistreţi împreună cu ceilalţi inculpaţi, ţinând legătura telefonic, până în momentul în care inculpatul A. a şi împuşcat un mistreţ cu arma sa de vânătoare, dar cu un alt foc de armă accidental la împuşcat cu un proiectil în cap şi victima K..

Totodată, a fost respinsă apărarea inculpatului care a susţinut că incriminarea de la art. 42 lit. c) din Legea nr. 407/2006 are ca situaţie premisă emiterea unei autorizaţii legale pentru fondul de vânătoare, în sensul că, doar în ipoteza în care cel care braconează nu este menţionat în autorizaţie, fapta este tipică, considerându-se că este o construcţie logică total ajuridică. Dacă s-ar accepta acest punct de vedere, ar însemna că persoanele care braconează pe un fond unde nu s-a emis autorizaţie, ar fi întotdeauna apărate de răspundere, în condiţiile în care nu există o autorizaţie în care să fi fost menţionat şi braconierul.

În plus, s-a arătat că, împrejurarea că, în anul 2015, anterior modificării art. 42 din Legea nr. 407/2006 prin Legea nr. 149 din 16 iunie 2015 era încriminată la art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006 vânătoarea fără autorizaţie de vânătoare legală, iar la data comiterii faptei şi în prezent este incriminată la art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006 tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizaţia de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv, nu poate fi echivalată în niciun caz cu o dezincriminare a faptei de a vâna în absenţa unei autorizaţii. S-a subliniat că, din contră, prin modificarea din 2015, norma de incriminare a dobândit un grad sporit de predictibilitate, pentru că a fost menţionată expres şi incriminată tentativa de practica vânătoarea, dar au fost lămurite şi acele situaţii în care, la o vânătoare autorizată, participau şi persoane care nu au fost menţionate nominal în autorizaţie. Cu alte cuvinte, ca urmare a modificării din 2015, emiterea autorizaţiei de vânătoare a fost nominală, fiind incriminată explicit ca infracţiune participarea unor persoane nenominalizate în autorizaţie, asta în condiţiile în care şi pe vechea reglementare participanţii trebuiau trecuţi în autorizaţie, doar că tragerea la răspundere a acestora se făcea pe incriminarea din 2014 într-o oarecare formă prin analogie.

S-a mai reţinut că fapta inculpatului B., constând în aceea că, la data de 09.01.2021, a încărcat în bena autovehiculului de teren de culoare gri, un exemplar de cerb comun mascul, braconat de către L. în aceeaşi zi pe raza fondului cinegetic nr. 57 Roşia, între localităţile Roşia - Damiş, pe care ulterior l-a transportat la cabana fratelui său B., situată pe Valea Sohodolului din localitatea Sohodol, comuna Căbeşti, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de transportul vânatului, dobândit în condiţiile art. 42, prevăzută de art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006.

S-a arătat că elementul material al laturii obiective constă în transportul din pădure al unui cerb mascul care anterior a fost braconat de către inculpatul L. care, după ce a asistat la hărţuirea cerbului mascul pentru care nu era emisă autorizaţie de vânătoare (nefiind nici sezon), a ucis animalul prin înjunghiere în zona gâtului.

În acest context, s-a avut în vedere că în condiţiile în care braconajul este definit ca tentativa sau acţiunea desfăşurată în scopul dobândirii sau capturării vânatului, finalizată cu rezultat sau nu, cu încălcarea prevederilor prezentei legi, chiar dacă cerbul ar fi fost ucis doar prin înjunghiere din milă pentru a i se curma suferinţa cauzată de hărţuirea de către câini, fapta tot atrăgea incidenţa art. 42 din Legea nr. 407/2006 în condiţiile în care nu exista autorizaţie emisă pentru a fi vânat un cerb mascul.

S-a menţionat că urmarea imediată constă, pe de o parte, în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale privind desfăşurarea activităţii de vânătoare, norme foarte stricte de altfel, iar, pe de altă parte, în uciderea şi transportarea din pădure a unui exemplar de vânat (cerb mascul) fără a exista autorizaţie.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că inculpatul a comis fapta cu intenţie, în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., prevăzând şi urmărind rezultatul faptei (intenţie directă).

Totodată, s-a subliniat că, aşa cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului, Legea nr. 407/2006 şi Ordinului nr. 353/2008 emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru aprobarea Regulamentului privind autorizarea, organizarea şi practicarea vânătorii nu prevăd, după cum susţin inculpaţii B. şi L., posibilitatea de a ucide un animal aflat în agonie, în timpul unei partide de vânătoare, pentru care nu există autorizaţie. Mai mult, dispoziţiile legale nu prevăd posibilitatea uciderii unui animal în perioadei de vânare interzisă, pentru motivele invocate de inculpaţi respectiv, faptul că cerbul a fost rănit în alte împrejurări decât cu ocazia unei partide de vânătoare organizată legal.

În plus, s-a arătat că Ordinul nr. 154 din 11 aprilie 2002 emis de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor prevede o procedură specială, necesar a fi urmată în cazul recoltării în situaţii excepţionale a exemplarelor de faună sălbatică, procedură care nu a fost în urmată de inculpaţi, aşa cum a fost confirmat de adresa de răspuns de la garda Forestieră Oradea şi de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru siguranţa alimentelor Bihor, fiind considerate relevante în acest sens dispoziţiile art. 1 şi art. 4 din ordinul menţionat.

Ca urmare, s-a considerat că sunt îndeplinite toate condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, întrucât cerbul respectiv, prealabil transportului de pe fondul de vânătoare, a fost braconat.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C., s-a reţinut că fapta acestuia, constând în aceea că, la data de 07.05.2021, în intervalul orar 11:00-13:00, a desfăşurat activităţi de vânătoare, împreună cu inculpaţii A., B., E., D., şi victima K., cu ocazia partidei de vânătoare organizată ilegal în pădurea din localitatea Meziad, pe raza fondului cinegetic nr. 56 Curăţele, gestionat de A.J.V.P.S. Bihor, fără a fi înscris în vreo autorizaţie de vânătoare eliberată în condiţiile legii pe fondul cinegetic respectiv, întruneşte elemente constitutive ale infracţiunii de braconaj, prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006.

S-a arătat că elementul material al laturii obiective constă în deplasarea pe raza fondului de vânătoare, deşi nu avea autorizaţie, unde a început să caute şi să urmărească vânat, respectiv porci mistreţi, ţinând legătura telefonic cu ceilalţi inculpaţi vânătoarea ilegală fiind oprită după ce inculpatul A., care gonea vânatul spre victima K. a reuşit să împuşte un mistreţ, dar proiectilul de la un foc de armă l-a lovit accidental pe K. în zona frunţii, ceea ce a şi dus la decesul acestuia în ziua următoare, iar urmarea imediată constă, pe de o parte, în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale privind desfăşurarea activităţii de vânătoare, iar, pe de altă parte, în uciderea unui exemplar de vânat (porc mistreţ) fără a exista autorizaţie.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că inculpatul a comis fapta cu intenţie, în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., prevăzând şi urmărind rezultatul faptei (intenţie directă).

Referitor la inculpatul D. s-a reţinut că fapta acestuia, constând în aceea că, la data de 07.05.2021, în intervalul orar 11:00-13:00, a desfăşurat activităţi de vânătoare împreună cu inculpaţii A., B., E., C. şi victima K., cu ocazia partidei de vânătoare organizată ilegal în pădurea din localitatea Meziad, pe raza fondului cinegetic nr. 56 Curăţele, gestionat de A.J.V.P.S. Bihor, fără a fi înscris în vreo autorizaţie de vânătoare eliberată în condiţiile legii pe fondul cinegetic respectiv, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de braconaj, prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006.

S-a arătat că elementul material al laturii obiective constă în deplasarea pe raza fondului de vânătoare, deşi nu avea autorizaţie, unde a început să caute şi să urmărească vânat, respectiv porci mistreţi, ţinând legătura telefonic cu ceilalţi inculpaţi vânătoarea ilegală fiind oprită după ce inculpatul A., care gonea vânatul spre victima K. a reuşit să împuşte un mistreţ, dar proiectilul de la un foc de armă l-a lovit accidental pe K. în zona frunţii, ceea ce a şi dus la decesul acestuia în ziua următoare, iar urmarea imediată constă, pe de o parte, în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale privind desfăşurarea activităţii de vânătoare, norme foarte stricte de altfel, iar, pe de altă parte, în faptul că a fost omorât un exemplar de vânat (porc mistreţ) fără a exista autorizaţie.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că inculpatul a comis fapta cu intenţie, în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., prevăzând şi urmărind rezultatul faptei (intenţie directă).

Curtea a mai reţinut că fapta inculpatului E., constând în aceea că, la data de 07.05.2021, în intervalul orar 11:00-13:00, a desfăşurat activităţi de vânătoare, împreună cu inculpaţii A., B., C., D. şi victima K., cu ocazia partidei de vânătoare organizată ilegal în pădurea din localitatea Meziad, pe raza fondului cinegetic nr. 56 Curăţele, gestionat de A.J.V.P.S. Bihor, fără a fi înscris în vreo autorizaţie de vânătoare eliberată în condiţiile legii pe fondul cinegetic respectiv, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de braconaj, prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006.

S-a arătat că elementul material al laturii obiective constă în deplasarea pe raza fondului de vânătoare, deşi nu avea autorizaţie, unde a început să caute şi să urmărească vânat, respectiv porci mistreţi, ţinând legătura telefonic cu ceilalţi inculpaţi vânătoarea ilegală fiind oprită după ce inculpatul A., care gonea vânatul spre victima K. a reuşit să împuşte un mistreţ, dar proiectilul de la un foc de armă l-a lovit accidental pe K. în zona frunţii, ceea ce a şi dus la decesul acestuia în ziua următoare, iar urmarea imediată constă, pe de o parte, în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale privind desfăşurarea activităţii de vânătoare, norme foarte stricte de altfel, iar, pe de altă parte, în faptul că a fost omorât un exemplar de vânat (porc mistreţ) fără a exista autorizaţie.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că inculpatul a comis fapta cu intenţie, în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., prevăzând şi urmărind rezultatul faptei (intenţie directă).

Curtea a apreciat neîntemeiate solicitările inculpaţilor C., D. şi E. de achitare pentru infracţiunea de braconaj cinegetic, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., având în vedere că, din procesele-verbale de cercetare la faţa locului, dovezile de ridicare a cadavrului de mistreţ, dar şi a armelor de vânătoare ale inculpatului A. şi a victimei K., coroborate cu adresa nr. x/10.05.2021, J. rezultă în mod cert că în 07.05.2021 pe fondul cinegenetic nr. 56 Curăţele, a avut loc o partidă de vânătoare neautorizată sau mai exact braconaj.

S-a arătat că angrenarea acestor inculpaţi în braconaj rezultă din probele analizate pe larg la starea de fapt, respectiv listingurile convorbirilor telefonice cu ceilalţi participanţi, cu inculpatul B. înainte de a porni la vânătoare, respectiv cu inculpatul A., rezultând mai multe apeluri în intervalul orar în care a avut loc activitatea de urmărire a mistreţilor.

Prin urmare, a rezultat, fără niciun fel de dubiu, că inculpaţii C., D. şi E. s-au deplasat în data de 07.05.2021 pe fondul cinegenetic nr. 56 Curăţele, fără să deţină autorizaţie de vânătoare unde au gonit mistreţi împreună cu ceilalţi inculpaţi, ţinând legătura telefonic pentru o mai bună coordonare, până în momentul în care inculpatul A. a şi împuşcat un mistreţ cu arma sa de vânătoare, dar cu un alt foc de armă accidental la împuşcat cu un proiectil în cap şi victima K..

Neîntemeiate au fost apreciate şi criticile inculpaţilor B., C., D. şi E. referitoare la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, reţinându-se că instanţa de fond a realizat o justă aplicare a criteriilor generale prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., raportat la gradul de pericol ridicat al faptelor săvârşite pentru care inculpaţii au fost trimiţi în judecată, modalitatea de săvârşire, starea de pericol creată pentru valorile ocrotite, motivul săvârşirii şi scopul urmărit, precum şi conduita inculpaţilor după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal, aceştia având o atitudine constantă de inducere în eroare a organelor judiciare. S-au avut în vedere, îndeosebi, circumstanţele reale în care s-au comis faptele, care le imprimă acestora un caracter deosebit de grav, împrejurarea că, astfel cum în mod corect a observat şi judecătorul fondului, inculpaţii nu au înţeles, în niciun moment, consecinţele negative ale faptelor săvârşite, încercând prin orice mijloace să îşi ascundă urmele faptelor sale, implicând şi alte persoane să susţină declaraţii neconforme cu realitatea pentru a le susţine apărarea, reţinându-se, totodată, că circumstanţele personale invocate nu sunt apte în sine să contrabalanseze gravitatea faptelor reţinute.

Cu privire la modalitatea de executare, în raport de gravitatea faptelor, pentru argumentele expuse anterior, s-a apreciat că doar aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenţie este în măsură să asigure scopurile represiunii penale faţă de inculpaţi, nefiind îndeplinite condiţiile de la art. 91 alin. (1) lit. d) C. pen. pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei.

Curtea a apreciat întemeiat apelul formulat de inculpatul L., numai sub aspectul individualizării modalităţii de executare a pedepsei, reţinând că, în raport cu circumstanţele sale personale, aplicarea pedepsei este suficientă şi fără executarea acesteia, sens în care a constatat îndeplinite condiţiile obiective şi subiective pentru a face aplicarea prevederilor art. 91 C. pen. faţă de acest inculpat.

Deopotrivă, s-au reţinut a fi întemeiate şi criticile formulate de către inculpaţii B., E. şi D. referitoare la restituirea tuturor bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiilor efectuată în cauză şi menţionate la punctele 3, 4 şi 7 din rechizitoriu.

În acest sens, s-a reţinut, pe de o parte, că, prin rechizitoriu, s-a formulat o propunere de restituire a acestor bunuri, însă instanţa de fond a omis să se pronunţe cu privire la această propunere, potrivit art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen., iar, pe de altă parte, că, în raport aceşti inculpaţi, nu s-a făcut dovada la standardul probei, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că aceste bunuri au fost folosite sau produse prin comiterea infracţiunilor care formează obiectul acuzaţiei.

În consecinţă, s-a considerat că aceste bunuri nu pot face obiectul confiscării speciale potrivit art. 112 C. pen., motiv pentru care apelurile declarate de aceşti inculpaţi au fost admise doar sub acest aspect, în sensul dispunerii restituirii bunurilor menţionate la punctele 3, 4 şi 7 din rechizitoriu către inculpaţii B., E. şi D..

Hotărârea din apel a fost comunicată inculpaţilor A. (la 11 august 2025, la locul de detenţie), D. (la 11 august 2025, la locul de detenţie), B. (la 11 august 2025, la locul de detenţie), C.(la 11 august 2025, la locul de detenţie), E. (la 11 august 2025, la locul de detenţie), precum şi celorlalte părţi şi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea (la 25 iunie 2025).

Termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 11 septembrie 2025 pentru inculpaţii A., D., B., C. şi E..

Împotriva hotărârii instanţei de apel, au declarat recurs în casaţie inculpaţii A. (la 04 iulie 2025, prin avocat M., care a ataşat împuternicirea avocaţială nr. x din 04.07.2025, dosar), D. (12 august 2025, prin avocat N., care a ataşat împuternicirea avocaţială nr. 160 din 12.08.2025, dosar nr. x/2022), B. (31 iulie 2025, prin avocat N., care a ataşat împuternicirea avocaţială nr. 148 din 31.07.2025, dosar nr. x/2022), C. (12 august 2025, prin avocat N., care a ataşat împuternicirea avocaţială nr. 159 din 12.08.2025, dosar) şi E. (01 august 2025, prin avocat N., care a ataşat împuternicirea avocaţială nr. 150 din 01.08.2025, dosar nr. x/2022).

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că, în mod greşit, instanţele de fond şi apel nu au reţinut în privinţa sa incidenţa cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în condiţiile în care, chiar dacă nu a formulat în mod solemn o cerere de judecare a cauzei în procedura abreviată, cu prilejul audierii din data de 20 septembrie 2023 şi-a recunoscut propriile fapte, conform stării de fapt corecte şi nu celei reţinute în rechizitoriu, necontestând probele din cursul urmăririi penale şi solicitând doar efectuarea unui referat de evaluare pentru a fi avut în vedere la individualizarea pedepsei, precizând, însă, că la final va solicita aplicarea respectivelor dispoziţii (art. 396 alin. (10) C. proc. pen.). A opinat că atâta timp cât a recunoscut toate infracţiunile reţinute în sarcină, atât uciderea din culpă, cât şi braconajul şi uzul de armă în mod nelegal, iar în speţă nu s-a reţinut existenţa unei participaţii penale, pentru aplicarea procedurii abreviate inculpatul nu trebuia să recunoască şi infracţiunile imputate altor inculpaţi, care au săvârşit faptele în mod autonom, aşa cum, în mod eronat, s-a reţinut de către prima instanţă.

Pentru motivele arătate, a solicitat admiterea recursului în casaţie şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, în condiţiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., iar, în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate şi implicit a rezultantei, cu o treime, ca efect al reţinerii dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul D. a invocat motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.

Astfel, circumscris primului motiv de casare a învederat că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, nefiind îndeplinită condiţia premisă constând în existenţa unei autorizaţii de vânătoare (individuală sau colectivă) care să fi fost legal eliberată de gestionar pentru fondul cinegetic respectiv şi pentru ziua respectivă. În acest sens, a subliniat că infracţiunea prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006 incriminează "tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizaţia de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv", elementul material al infracţiunii constând în acţiunea de a participa la o vânătoare autorizată, fără, însă, ca făptuitorul să fie înscris nominal pe documentul justificativ. Or, în speţă, pentru fondul cinegetic nr. 56 Curăţele în data de 07 mai 2021 nu a fost emisă nicio autorizaţie de vânătoare. În opinia apărării, fapta constând în "vânătoarea fără a deţine autorizare de vânătoare" a fost dezincriminată.

Totodată, a apreciat că, deşi este adevărat că recursul în casaţie nu permite o reevaluare a probelor, instanţa de casare poate şi trebuie să cenzureze situaţia în care condamnarea se întemeiază pe o eroare de drept în ceea ce priveşte standardul de probaţiune cerut de lege pentru stabilirea vinovăţiei. Aceasta pentru că art. 396 alin. (2) C. proc. pen. impune ca o condamnare să se pronunţe doar atunci când instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. A subliniat că, în speţă, condamnarea sa pentru infracţiunea de braconaj se fundamentează doar pe probe indirecte, şi anume listinguri telefonice, şi pe faptul că oricum se afla în pădure, instanţa de apel omiţând să analizeze aspectele rezonabile învederate în apărare referitoare la prezenţa în zonă în interes de serviciu, comunicarea intensă cauzată de semnalul deficitar şi alertarea rapidă post-accident.

Prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., inculpatul D. a susţinut că la individualizarea pedepsei pentru infracţiunea de braconaj a intervenit o eroare tehnică de drept, în condiţiile în care art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006 incriminează în aceeaşi normă şi cu aceleaşi limite de pedeapsă (închisoarea de la 6 luni la 3 ani), atât tentativa de a practica, cât şi practicarea vânătorii, norma specială contravenind în mod flagrant normei generale consacrată de art. 33 alin. (2) C. pen., care stabileşte că tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. În opinia apărării, în absenţa unei derogări exprese şi justificate de la acest principiu fundamental, norma generală ar trebui să prevaleze.

Sub acest aspect, a considerat că, atâta timp cât starea de fapt reţinută de instanţe nu a demonstrat că recurentul ar fi participat la capturarea sau uciderea unui exemplar de vânat, ceea ce i-ar fi putut fi imputat acestuia nu ar putea depăşi stadiul actelor de executare specifice tentativei, iar limitele de pedeapsă aplicabile ar fi trebuit reduse la jumătate, respectiv ajungând între 3 luni şi 1 an şi 6 luni închisoare. Prin urmare, a apreciat că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată este în afara limitelor legale aplicabile în cauză, instanţa de apel comiţând o eroare de drept care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Aceleaşi argumente de drept şi de fapt [motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea, pe de o parte, că au fost condamnaţi pentru o faptă care nu este prevăzută de lege, şi anume pentru infracţiunea de contrabandă incriminată de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006, deşi lipseşte cerinţa premisă constând în existenţa unei autorizaţii de vânătoare (individuală sau colectivă) care să fi fost legal eliberată de gestionar pentru fondul cinegetic respectiv şi pentru ziua respectivă, considerând că activitatea de vânătoare în absenţa unei autorizaţii a fost dezincriminată, respectiv nerespectarea standardului probatoriu necesar pentru condamnare şi, pe de altă parte, că pedeapsa de 2 ani aplicată este în afara limitelor prevăzute de lege, instanţa de apel nereţinând, în mod eronat, dispoziţiile art. 33 alin. (2) C. proc. pen..] au fost invocate, prin cererile de recurs în casaţie formulate, şi de către inculpaţii C., E. şi B..

În plus, recurentul inculpat B. a invocat, circumscris cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi atipicitatea faptei de transport al vânatului (art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006), ca o consecinţă a atipicităţii faptei premisă - de braconaj, învederând că lipseşte provenienţa ilicită a vânatului în condiţiile în care cerbul rănit de câini a fost ucis pentru a-i curma suferinţa, faptă care nu se încadrează în forma tipică reglementată în art. 42 din Legea nr. 407/2006. În subsidiar, a învederat că, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că actul material de transport a fost realizat de către L., nu de către recurent, acesta din urmă doar punându-i la dispoziţie mijlocul de transport, activitate care nu poate fi asimilată acţiunii de "a transporta" incriminată de lege.

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea (la data de 18 iulie 2025), inculpaţilor D. (la 28 august 2025), B. (la 28 august 2025), C. (la 28 august 2025), E. (la 28 august 2025) şi L. (la 10 iulie 2025) şi părţilor civile F. (la 09 iulie 2025), G. (la 09 iulie 2025), O. (la 09 iulie 2025), J. (la 09 iulie 2025), Garda Forestieră Oradea (la 09 iulie 2025), H. (la 15 iulie 2025) şi I. (la 15 iulie 2025).

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea (la data de 18 august 2025), inculpaţilor A. (la 22 august 2025), D. (la 22 august 2025), C. (la 15 septembrie 2025), E. (la 22 august 2025) şi L. (la 18 august 2025) şi părţilor civile F. (la 19 august 2025), G. (la 19 august 2025), O. (la 19 august 2025), J. (la 19 august 2025), Garda Forestieră Oradea (la 19 august 2025), H. (la 19 august 2025) şi I. (la 19 august 2025).

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul E. a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea (la data de 18 august 2025), inculpaţilor A. (la 22 august 2025), D. (la 22 august 2025), B. (la 22 august 2025), C. (la 22 august 2025) şi L. (la 18 august 2025) şi părţilor civile F. (la 19 august 2025), G. (la 19 august 2025), O. (la 19 august 2025), J. (la 19 august 2025), Garda Forestieră Oradea (la 19 august 2025), H. (la 19 august 2025) şi I. (la 19 august 2025).

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul C. a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea (la data de 18 august 2025), inculpaţilor A. (la 22 august 2025), D. (la 22 august 2025), B. (la 22 august 2025), E. (la 22 august 2025) şi L. (la 18 august 2025) şi părţilor civile F. (la 19 august 2025), G. (la 19 august 2025), O. (la 19 august 2025), J. (la 19 august 2025), Garda Forestieră Oradea (la 19 august 2025), H. (la 19 august 2025) şi I. (la 19 august 2025).

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul D. a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea (la data de 19 august 2025), inculpaţilor A. (la 26 august 2025), B. (la 27 august 2025), C. (la 26 august 2025), E. (la 26 august 2025) şi L. (la 22 august 2025) şi părţilor civile F. (la 20 august 2025), G. (la 20 august 2025), O. (la 22 august 2025), J. (la 20 august 2025), Garda Forestieră Oradea (la 20 august 2025), H. (la 20 august 2025) şi I. (la 20 august 2025).

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a expirat, cel mai târziu, la data de 26 septembrie 2025, fără ca la dosar să fie depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 01 octombrie 2025. La înaintarea dosarului în calea de atac procedura de comunicare a cererii de recurs în casaţie era îndeplinită. La data de 29 octombrie 2025, avocat M., apărătorul ales al inculpatului A. a transmis la dosar împuternicirea avocaţială din 04.07.2025, iar la 30 octombrie 2025 avocat N., apărătorul ales al inculpatului C. a înaintat împuternicirea avocaţială nr. 159 din 12.08.2025.

La data de 04 noiembrie 2025 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, potrivit căruia cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii B., C., D. şi E. apar, din perspectiva dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen., ca fiind admisibile în principiu doar în ceea ce priveşte criticile circumscrise cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizând infracţiunea de contrabandă. S-a mai arătat că, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen. [nefiind respectată cerinţa de la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen..], recursul în casaţie promovat de inculpatul A. apare ca fiind inadmisibil în principiu.

Analizând cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C., D. şi E., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casaţie constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între principiul legalităţii, pe de o parte, şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă, la conţinutul cererii şi la cazurile de casare.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 (referitor la conţinutul cererii) şi art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Pe de altă parte, potrivit art. 440 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Reglementând conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabileşte că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c), precum şi semnătura persoanei care a promovat recursul în casaţie (lit. d).

Rezultă, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum şi voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, respectiv motivele în fapt şi în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs.

Aşa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conţinut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiţie de admisibilitate a recursului în casaţie, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C., D. şi E. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că acestea respectă cerinţa prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia penală nr. 484/A din 24 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Deopotrivă, se constată că recursurile în casaţie au fost promovate, în termen legal, de către A. (prin avocat M., care a ataşat împuternicirea avocaţială din 04.07.2025, dosar), D. (prin avocat N., care a ataşat împuternicirea avocaţială nr. 160 din 12.08.2025, dosar nr. x/2022), B. (prin avocat N., care a ataşat împuternicirea avocaţială nr. 148 din 31.07.2025, dosar nr. x/2022), C. (prin avocat N., care a ataşat împuternicirea avocaţială nr. 159 din 12.08.2025, dosar) şi E. (prin avocat N., care a ataşat împuternicirea avocaţială nr. 150 din 01.08.2025, dosar nr. x/2022), persoane care, faţă de calitatea lor de inculpaţi în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen.

Totodată, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen., având în vedere că inculpaţii A. şi C. au declarat apel în cauză, acesta fiind respins de către Curtea de Apel Oradea, iar căile de atac formulate de inculpaţii B., E. şi D. au fost admise pentru alte motive decât cele invocate pe calea recursului în casaţie.

Analizând, în continuare, cererile de recurs în casaţie din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea întrunesc cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., întrucât cuprind numele, prenumele, domiciliul şi, după caz, locul de detenţie al recurenţilor, este indicată hotărârea atacată şi au aplicată semnătura persoanei care le-a întocmit.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că, prin cererile de recurs în casaţie, au fost invocate motivele de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.

Referitor la această condiţie de admisibilitate, se impune a se menţiona că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din această perspectivă se reţine că, din modalitatea de reglementare a recursului în casaţie, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, aşadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurenţi să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. invocat de recurenţii D., B., C. şi E., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Astfel, acest motiv de casare nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, reexaminarea materialului probator ori stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii atacate făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi cenzurate statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată, jurisprudenţa instanţei supreme fiind constantă în acest sens (deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 482/RC din 12 decembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 180/RC din 18 iunie 2020, nr. 349/RC şi nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, încheierile 154/RC din 05 aprilie 2022, nr. 195/RC din 21 martie 2023, nr. 368/RC din 13 iunie 2023, nr. 729/RC din 07 noiembrie 2023, nr. 200/RC din 08 aprilie 2025 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, etc.).

În speţă, prin prisma acestui caz de casare, recurenţii D., C., E. şi B. au susţinut că au fost condamnaţi pentru o faptă care nu este prevăzută de lege, şi anume pentru infracţiunea de contrabandă incriminată de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006, întrucât lipseşte cerinţa premisă constând în existenţa unei autorizaţii de vânătoare (individuală sau colectivă) care să fi fost legal eliberată de gestionar pentru fondul cinegetic respectiv şi pentru ziua respectivă, considerând că activitatea de vânătoare în absenţa totală a unei autorizaţii a fost dezincriminată.

Raportat la consideraţiile teoretice de mai sus, Înalta Curte apreciază că aceste susţineri pot fi examinate circumscris motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., însă numai raportat la situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv prin decizia penală atacată.

Deşi prin cererile de recurs în casaţie recurenţii D., C., E. şi B. au formulat şi critici cu privire la nerespectarea standardului probatoriu necesar pentru condamnare, iar cel din urmă referitor şi la infracţiunea de transport a vânatului, prevăzută de art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006, considerând, pe de o parte, că lipseşte condiţia premisă constând în provenienţa ilicită a vânatului, câtă vreme cerbul, care era rănit de câini, a fost ucis pentru a-i curma suferinţa, iar, pe de altă parte, că din probele de la dosar a rezultat că actul material de transport a fost efectuat de către L., astfel că activitatea de punere la dispoziţie a mijlocului de transport nu poate fi asimilată acţiunii de "a transporta" incriminată de lege, aceste aspecte nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare invocat, întrucât prin susţinerile formulate recurenţii contestă situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond şi apel, cu consecinţa modificării acesteia, şi tind la reaprecierea probelor administrate în cauză, în scopul constatării neîndeplinirii laturii obiective, aspecte care nu se circumscriu motivului de casare invocat.

Aşa cum s-a arătat anterior, situaţia de fapt ce a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţele de fond şi apel nu mai poate fi repusă în discuţie în acest cadru procesual. Astfel, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, prin care se realizează doar un control al legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obţine modificarea sau completarea bazei factuale cu aspecte ce nu au fost stabilite de instanţele de fond şi/sau apel ori reconfigurarea elementelor reţinute, prin hotărârea criticată, în circumstanţierea activităţii calificată ca infracţiune.

Pe de altă parte, se impune a se sublinia că, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. doar acele nelegalităţi care afectează limitele şi natura sancţiunii penale aplicate (pedepse principale, complementare, accesorii şi măsuri educative), neputând fi examinate pe această cale alte aspecte de nelegalitate ce nu au fost avute în vedere de legiuitor, cum nu poate fi cenzurată nici temeinicia reţinerii criteriilor, stărilor şi circumstanţelor de individualizare a pedepsei. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare, fără a putea reevalua chestiunile de fapt, indiferent dacă ele au stat la baza reţinerii existenţei infracţiunii şi calificării ei juridice ori au justificat factual aplicarea legii penale numai sub aspectul tratamentului sancţionator.

Prin expresia "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt reglementate de textul de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei (sens în care s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin deciziile nr. 250/RC din 14 octombrie 2014, nr. 59/RC din 16 februarie 2017, nr. 381/RC din 05 octombrie 2017, nr. 255/RC din 30 iulie 2020, nr. 502/RC din 09 noiembrie 2021, nr. 457/RC din 11 octombrie 2022 etc.) şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond şi/sau apel, dând acestei sintagme o interpretare mai largă decât cea din cuprinsul art. 187 C. pen.

Astfel, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat, în mod constant, că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permit instanţei de recurs în casaţie să cenzureze reţinerea sau nereţinerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză (deciziile nr. 15/RC din 13 ianuarie 2017, nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017, nr. 215/RC din 26 mai 2017, nr. 158/RC din 02 mai 2019, nr. 483/RC din 13 decembrie 2019, nr. 238/RC din 22 iulie 2020, nr. 256/RC din 30 iulie 2020, nr. 277/RC din 10 septembrie 2020, nr. 393/RC din 29 octombrie 2020, nr. 425/RC şi nr. 426/RC din 13 noiembrie 2020, nr. 64/RC din 12 februarie 2021, nr. 103/RC din 05 martie 2021, nr. 111/RC din 11 martie 2021, nr. 173/RC din 21 aprilie 2021, nr. 8/RC din 18 ianuarie 2022 şi nr. 114/RC din 10 martie 2022, încheierile nr. 317/RC din 12 septembrie 2017, nr. 2/RC din 07 ianuarie 2020, nr. 383/RC din 13 septembrie 2022, nr. 326/RC din 30 mai 2023, nr. 434/RC din 29 august 2023, nr. 436/RC din 31 august 2023, nr. 662/RC din 24 octombrie 2023 şi altele).

În speţă, se constată că recurenţii inculpaţi D., B., C. şi E. au invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că pedeapsa de 2 ani aplicată pentru infracţiunea de contrabandă este în afara limitelor prevăzute de lege, întrucât instanţa de apel nu a reţinut, în mod eronat, dispoziţiile art. 33 alin. (2) C. pen., care ar fi permis reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate, deşi din starea de fapt reţinută nu a rezultat că cei patru recurenţi ar fi participat la capturarea sau uciderea vreunui exemplar de vânat, cel mult putându-li-se imputa o formă de participare care nu depăşeşte stadiul actelor de executare specifice tentativei. În opinia apărării, chiar dacă dispoziţiile art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006 incriminează în aceeaşi normă şi cu aceleaşi limite de pedeapsă atât tentativa de a practica, cât şi practicarea vânătorii, prevederile art. 33 alin. (2) C. pen., privind sancţionarea tentativei, ar trebui să prevaleze faţă de norma specială.

Or, prin susţinerile formulate sub acest aspect se tinde la schimbarea încadrării juridice a faptei şi, în consecinţă, la reţinerea unor limite de pedeapsă reduse la jumătate, cu eludarea intenţiei legiuitorului care a înţeles să incrimineze, în textul art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006, ca infracţiune de contrabandă atât actele specifice tentativei de a practica vânătoarea fără a fi înscris în autorizaţia de vânătoare eliberată în condiţiile legii, cât şi forma consumată (practicarea vânătorii în condiţiile menţionate în textul de lege), aspect observat chiar de către recurenţi.

De asemenea, prin prisma aceluiaşi motiv de casare, recurentul inculpat A. a criticat, în esenţă, decizia atacată din perspectiva omisiunii de a reţine cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., susţinând că, deşi nu a formulat în mod solemn o cerere de judecare a cauzei în procedura abreviată, cu prilejul audierii din data de 20 septembrie 2023 şi-a recunoscut propriile fapte, conform stării de fapt corecte şi nu celei reţinute în rechizitoriu, necontestând probele din cursul urmăririi penale şi solicitând doar efectuarea unui referat de evaluare pentru a fi avut în vedere la individualizarea pedepsei, precizând, însă, că la final va solicita aplicarea respectivelor dispoziţii (art. 396 alin. (10) C. proc. pen.).

Înalta Curte constată, însă, că, analizând motivele de apel ale inculpatului A., Curtea de Apel Oradea a respins, printre altele, solicitarea acestuia de reţinere direct în calea de atac a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., constatând că acesta nu a formulat, la primul termen cu procedura de citare legal îndeplinită şi cauza în stare de judecată, o cerere potrivit art. 374 alin. (4) C. proc. pen., iar cu prilejul audierii sale nu a făcut nicio menţiune în acest sens şi, mai mult decât atât, apărătorul acestuia de la termenul din 20 septembrie 2023 a declarat că inculpatul nu doreşte să uzeze de procedura simplificată.

Se observă, aşadar, că susţinerile recurenţilor inculpaţi B., C., D. şi E. cu privire la nereţinerea dispoziţiilor art. 33 alin. (2) C. proc. pen. privind sancţionarea tentativei şi cele ale recurentului A. vizând omisiunea reţinerii cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., texte de lege care ar fi permis aplicarea unor pedepse între limite mai reduse (la jumătate, respectiv cu o treime), nu se circumscriu motivului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen..], care, aşa cum s-a arătat anterior, vizează doar aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, limite rezultate ca efect al incidenţei unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză, ceea ce nu este situaţia în speţă.

În acest context, Înalta Curte subliniază că formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, fapt ce atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, ceea ce nu este cazul în speţă.

Pentru considerentele mai sus expuse, constatând că sunt îndeplinite formal condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., doar în ceea ce priveşte criticile inculpaţilor B., C., D. şi E. vizând neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de contrabandă (lipsa cerinţei premisă constând în existenţa unei autorizaţii de vânătoare), circumscrise cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., va dispune, în limitele arătate, admiterea în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de aceştia, urmând a le trimite completului competent în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Deopotrivă, întrucât cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge calea extraordinară de atac exercitată de acesta ca inadmisibilă.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, recurentul inculpat A. va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., admite în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii B., C., D. şi E. împotriva deciziei penale nr. 484/A din 24 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Trimite cauza, în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 7.

Fixează termen de judecată în şedinţă publică la data de 13 ianuarie 2026, pentru când vor fi citaţi recurenţii inculpaţi B., C., D. şi E..

Se vor încunoştiinţa apărătorii aleşi ai recurenţilor inculpaţi B., C., D. şi E. cu privire la termenul de judecată acordat, iar în situaţia în care nu confirmă prezenţa, se emite adresă la Baroul Bucureşti, în vederea desemnării unui avocat din oficiu.

În baza art. 440 C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 484/A din 24 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2025.