Assault conviction quashed; criminal proceedings cease on expired 5-year limitation.

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2025

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 33 din 17.01.2025 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, printre altele, s-a stabilit legea penală mai favorabilă aplicabilă ca fiind C. pen. în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 248/2023.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 11 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri şi alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei de 11 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a impus inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., cu reţinerea art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a impus inculpatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligaţia prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii timp de 60 de zile, care va fi executată la Primăria comunei Floreşti sau la Asociaţia "O masă caldă" Cluj.

Conform art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiei impuse, precum şi săvârşirea unei alte infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere conduce la revocarea suspendării şi executarea pedepsei în regim de detenţie.

Potrivit art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 şi art. 25 C. proc. pen., cu reţinerea art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de către partea civilă B. şi au fost obligaţi inculpaţii la plata în solidar către partea civilă a sumei de 12.000 de RON, reprezentând daune morale.

În baza art. 96 alin. (2) C. pen. s-a atras atenţia inculpaţilor că neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiilor civile până la expirarea termenului de supraveghere conduce la revocarea suspendării şi executarea pedepsei în regim de detenţie.

În concluzie, potrivit art. 398 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 2000 RON, din care suma de 120 RON aferentă fazei de urmărire penală şi suma de 1880 RON aferentă fazei de judecată (suma de 1000 RON în sarcina inculpatului C., iar suma de 1000 RON în sarcina inculpatului A.).

Onorariul apărătorului din oficiu, av. D., în cuantum de 1912 RON, a rămas în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie în contul Baroului Cluj.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, în urma analizării probatoriului administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, inclusiv prin raportare la apărările acuzatului, a reţinut, în esenţă, că fapta inculpatului A. constând în aceea că, la data de 07.03.2020, în jurul orei 01:30, împreună cu inculpatul C., în timp ce se afla la localul Plan B din mun. Cluj-Napoca, str. x, a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate B., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., reţinând, în concret, că infracţiunea săvârşită de inculpat este de o gravitatea medie, acesta adoptând rezoluţia infracţională spontan, ca urmare a faptului că prietenul său, inculpatul C., se afla în desfăşurarea unui conflict violent, iar împrejurarea că inculpatul a adoptat un comportament extrem faţă de o persoană necunoscută, cu uşurinţă şi fără a încerca aplanarea acestuia, denotă un comportament sfidător la adresa normelor de convieţuire şi predispus spre soluţionarea conflictelor prin violenţă. De asemenea, s-a avut în vedere că infracţiunea a fost săvârşită în public şi profitând de diferenţa de constituţie fizică şi numerică dintre cei doi, aspecte care potenţează pericolul social.

Totodată, s-a reţinut gravitatea leziunilor produse persoanei vătămate, care a necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale, astfel cum a rezultat din raportul de constatare medico-legală nr. 1462/I/a/287 din 10.03.2020 emis de IML Cluj-Napoca

Referitor la circumanţele personale ale inculpatului, s-a constatat că este în vârstă de 34 ani, cetăţenie română, absolvent de studii liceale, căsătorit, este administrator al unei societăţi comerciale, iar conform fişei de cazier judiciar are antecedente penale, însă pentru condamnările anterioare s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească. Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a colaborat cu organele de urmărire penală, însă s-a prevalat de dreptul la tăcere.

Sub aspectul laturii civile, instanţa de fond a obligat inculpaţii la plata în solidar către partea civilă a sumei de 12.000 de RON, reprezentând daune morale, având în vedere, pe de o parte, că, urmare a infracţiunilor comise, partea civilă a suferit o contuzie a umărului drept care a necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale şi, pe de altă parte, împrejurarea că, suplimentar faţă de suferinţele fizice încercate, persoana vătămată a trăit un şoc psihologic, astfel cum s-a conturat din probatoriul administrat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, printre alţii, inculpatul A., criticând-o sub aspectul netemeiniciei.

Prin decizia penală nr. 674/A/2025 din 24.04.2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 33 din 17.01.2025 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 998 de RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. plata sumei de 500 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, iar restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această decizie, în urma examinării sentinţei apelate, Curtea a constatat că, în speţă, prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, fapta imputată inculpatului A. fiind corect calificată în drept ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de loviri şi alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că din probele administrate rezultă cu certitudine că, în noaptea de 07.03.2020, persoana vătămată B. a avut o conduită cel puţin jignitoare faţă de martora E., atingând-o într-o zonă socotită intimă, împrejurare care a constituit elementul originar al derulării evenimentelor şi care a determinat martora să ceară sprijin inculpatului C., persoană care asigura securitatea localului. Inculpatul C. i-a condus în afara localului pe persoana vătămată şi pe cei doi martori care o însoţeau, împrejurare care a determinat nemulţumirea persoanei vătămate, nemulţumire manifestată prin prezentarea profesiei sale, prin aducerea la cunoştinţa inculpatului C. că nu îşi va continua activitatea în acel local şi prin lovirea inculpatului cu piciorul. În aceste condiţii, inculpatul C. i-a aplicat persoanei vătămate două lovituri cu palma peste faţă, iar inculpatul A. i-a aplicat alte lovituri cu pumnii. Curtea a reţinut că acţiunea inculpatului C. de lovire a persoanei vătămate, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv atribuţii de pază a bunurilor şi persoanelor, este urmarea imediată a conduitei persoanei vătămate faţă de acesta. Având în vedere meseria inculpatului C., care i-a oferit experienţă în negocierea unor astfel de situaţii, diferenţa fizică şi de experienţă dintre părţi, în favoarea inculpatului C., precum şi modalitatea în care inculpatul şi-a exprimat acţiunea de lovire, Curtea a reţinut că nu este îndeplintă cel puţin condiţia proporţionalităţii dintre atacul persoanei vătămate şi riposta inculpatului şi, astfel, nu sunt întrunite condiţiile legitimei apărări. Cu toate acesta, conduita persoanei vătămate a fost apreciată de instanţa de apel ca fiind provocatoare, produsă prin violenţă, şi a creat o stare de puternică emoţie inculpatului C., cu atât mai mult cu cât s-a desfăşurat după ce inculpatul a intervenit ca urmare a conduitei ofensatoare a persoanei vătămate faţă de martora E..

Pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut că, în cauză, conduita inculpatului A., de a interveni în sprijinul prietenului său, inculpatul C., care nu părea că avea nevoie de sprijin şi de a aplica lovituri persoanei vătămate, este pe deplin dovedită, iar individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare au fost în mod judicios realizate de instanţa de fond.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că din probele administrate în cauză rezultă că nu a aplicat loviri sau alte violenţe persoanei vătămate ci, dimpotrivă, a fost agresat de aceasta, precum şi că a acţionat în interes de serviciu pentru menţinerea ordinii în zona respectivă, persoana vătămată fiind recalcitrantă.

De asemenea, a solicitat, în principal, achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de legea penală, şi, în subsidiar, să se constate, în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen., că, în cauză, a intervenit prescripţia răspunderii penale, întrucât de la data săvârşirii faptei până la data soluţionării căii de atac a apelului au trecut mai mult de 5 ani.

Prin încheierea din 08.07.2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., constatându-se îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen. exclusiv în ceea ce priveşte susţinerile referitoare la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, din perspectiva dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. prin raportare la Decizia nr. 50 din 18.02.2025 pronunţată de Curtea Constituţională, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 674/A din 24.04.2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2023, şi s-a dispus trimiterea cauzei la Completul nr. 7, în vederea soluţionării căii extraordinare de atac.

Examinând, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, recursul în casaţie formulat de inculpatul A., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în conformitate cu dispoziţiile art. 442 - 444 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Înalta Curte subliniază, totodată, că, prin prisma cazului de recurs în casaţie reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situaţii în care, în raport cu actele şi lucrările dosarului, s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen. (respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se încetarea procesului penal.

Acest caz de casare a fost reconfigurat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 50 din 18 .02.2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 11.04.2025, prin care s-a constatat că este neconstituţională soluţia legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casaţie în ipoteza în care în mod greşit nu a fost dispusă încetarea procesului penal.

Pentru a se constata incidenţa acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanţei asupra existenţei/inexistenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situaţia concretă şi la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate, atât sub aspect factual, cât şi legislativ.

În speţă, se constată că, prin cererea de recurs în casaţie formulată, recurentul inculpat A. a solicitat încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, susţinând că de la data săvârşirii faptei până la data soluţionării căii de atac a apelului au trecut mai mult de 5 ani.

Verificând hotărârea atacată, Înalta Curte reţine că recurentul inculpat A. a fost trimis în judecată şi condamnat, prin sentinţa penală nr. 33 din 17.01.2025 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă (prin respingerea apelului) prin decizia penală nr. 674/A din 24.04. 2025 a Curţii de Apel Cluj, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, la data de 07.03.2020, în jurul orei 01:30, împreună cu inculpatul C., în timp ce se afla la localul Plan B din municipiul Cluj-Napoca, str. x, a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate B., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale.

Înalta Curte reţine, totodată, că potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (1) şi (4) C. pen., în forma în vigoare anterior modificării prin O.U.G. nr. 71/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 30.05.2022, "cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză" şi "termenele prevăzute de art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni".

Prin decizia nr. 297 din 26.04.2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018, Curtea Constituţională a statuat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională.

Ulterior, Curtea a declarat, prin decizia nr. 358 din 26.05.2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 09.06.022, neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., reţinând că "în condiţiile stabilirii naturii juridice a deciziei nr. 297 din 26.04.2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (paragraf 73).

Până la momentul publicării acestei decizii, la data de 09.06.2022, în Monitorul Oficial, legiuitorul a adoptat O.U.G. nr. 71 din 30.05.2022, prin care a pus în acord dispoziţiile care reglementează cursul prescripţiei răspunderii penale cu normele constituţionale, sens în care a reglementat că "La articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24.07.2009, cu modificările şi completările ulterioare, alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, care potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".

Subsecvent deciziilor anterior menţionate şi modificărilor legislative intervenite în materia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr. 67 din 25.10.2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 din 28.11.2022, a stabilit, cu caracter obligatoriu, că "normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen..".

Drept urmare, în intervalul temporal 25.06.2018 - 30.05.2022, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 C. pen., motiv pentru care dispoziţiile art. 155 C. pen., în forma în vigoare anterior modificării prin O.U.G. nr. 71/2022, reprezintă, în condiţiile art. 5 C. pen., legea penală mai favorabilă.

Ca atare, examinarea intervenirii prescripţiei răspunderii penale în speţă se face prin raportare la termenul general de prescripţie prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., care este de 5 ani, atunci când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depăşeşte 5 ani, având în vedere că infracţiunea de loviri sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., pentru care recurentul a fost condamnat definitiv, a fost săvârşită la data de 07.03.2020 (anterior modificării tratamentului sancţionator prin Legea nr. 248/2023, când pedeapsa maximă a fost majorată la 6 ani şi 8 luni închisoare), dată la care pedeapsa prevăzută de norma de incriminare era închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amenda.

În acest context, Înalta Curte, reţinând că potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (2) C. pen. "termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii", constată că termenul general de prescripţie a răspunderii penale a început să curgă la 07.03.2020 şi s-a împlinit la data de 06.03.2025, întrucât la data săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. în fondul activ al legislaţiei nu exista vreun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale şi nici nu a fost suspendat, în condiţiile în care urmărirea penală a fost declanşată în cauză prin ordonanţa nr. 1693/P/2020 din 10.03.2020 ca urmare a formulării plângerii prealabile la aceeaşi dată de persoana vătămată, iar în perioada 16.03.2020 - 14.05.2020, când pe teritoriul României a fost decretată starea de urgenţă, au fost efectuate acte de urmărire penală, fiind emisă ordonanţa nr. 1693/P/2020 din data de 20.03.2020, de ridicare obiecte sau înscrisuri, prin care s-a dispus predarea de către S.C. F. S.R.L. a imaginilor video surprinse de camerele de supraveghere în data de 07.03.2020, intervalul orar 00:30-02:30 .

Faţă de considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte urmează a dispune, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal faţă de recurentul inculpat A., întrucât termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea imputată acestuia s-a împlinit la data de 06.03.2025, anterior rămânerii definitive a deciziei penale nr. 674/A din 24.04.2025 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, ce a fost atacată în cauză.

Drept urmare, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 674/A din 24 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2023.

Va casa, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 33 din 17 ianuarie 2025 a Judecătoriei Cluj Napoca pronunţată în dosarul nr. x/2023, sub aspectul laturii penale, numai în ceea ce priveşte pe inculpatul A., şi rejudecând, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., va dispune încetarea procesului penal faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiunii de loviri şi alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate, precum şi ale sentinţei penale nr. 33 din 17 ianuarie 2025 a Judecătoriei Cluj Napoca, care nu contravin prezentei decizii.

Va anula formele de executare emise în cauză cu privire la inculpatul A..

Totodată, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 674/A din 24 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2023.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 33 din 17 ianuarie 2025 a Judecătoriei Cluj Napoca pronunţată în dosarul nr. x/2023, sub aspectul laturii penale, numai în ceea ce priveşte pe inculpatul A., şi rejudecând:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de loviri şi alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate, precum şi ale sentinţei penale nr. 33 din 17 ianuarie 2025 a Judecătoriei Cluj Napoca, care nu contravin prezentei decizii.

Anulează formele de executare emise în cauză cu privire la inculpatul A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2025.