Unconstitutionality exception to criminal procedure deadlines: necessity requirement and impermissibility of judicial interpretation via constitutional review

Şedinţa publică din data de 04 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 703/P/CP din data de 15 octombrie 2025 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, s-a dispus în baza art. 29 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 47/1992, respingerea ca inadmisibilă cererea contestatorului-inculpat A., de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

În esenţă, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia."

Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

În analiza condiţiilor enumerate anterior, Curtea a constatat că excepţia de neconstitţionalitate a fost invocată de contestatorul A. şi are în vedere neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale din C. proc. pen. care reglementează termenele în care instanţele trebuie să soluţioneze contestaţiile formulate de către inculpaţi împotriva încheierilor prin care s-a verificat măsura preventivă sub aspectul legalităţii şi temeiniciei în procedura de cameră preliminară, respectiv termenele prevăzute de art. 205 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.

A arătat că apărarea contestatorului inculpat susţine că se impune clarificarea de către Curtea Constituţională a caracterului acestor termene, pe care le apreciază ca fiind imperative şi nu de recomandare, aspect ce în opinia sa are înrâurire asupra soluţiei ce urmează să fie pronunţată asupra unui aspect de nelegalitate sesizat, respectiv că această cale de atac nu a fost înaintată şi soluţionată în termen legal, datorită întârzierilor nejustificate în motivarea hotărârii de către judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Constanţa, fapt pentru care măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpaţi a încetat de drept la data de 11 octombrie 2025.

Verificând practica Curţii Constituţionale, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii, încă acestea au mai fost supuse verificării de constituţionalitate din diverse perspective, cum ar fi Decizia nr. 831 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 30 aprilie 2020, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate.

În acest sens, prima instanţă a arătat că în conformitate cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: excepţia trebuie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, de către părţi, instanţă din oficiu sau de procuror, în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă; excepţia trebuie să privească neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; legea sau ordonanţa ori dispoziţia din lege sau din ordonanţă trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Curtea a constatat că nu sunt întrunite în mod cumulativ condiţiile cerute de lege pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, în sensul că textelor de lege criticate nu li se aduce o veritabilă critică de neconstituţionalitate, în contextul în care practica judiciară este unanimă în a califica termenele criticate ca fiind de recomandare, iar nu imperative, în ipoteza în care prima instanţă a dispus menţinerea măsurii preventive.

Prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate se tinde, în fapt, la obţinerea unei soluţii nereglementate de C. proc. pen., respectiv a constatării încetării de drept a măsurii preventive în ipoteza nerespectării termenelor de 48 de ore, respectiv 5 zile, prevăzute de art. 205 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., astfel încât Curtea a apreciat că cele invocate de autorul excepţiei ar putea constitui cel mult o propunere de lege ferenda, iar nu o critică de neconstituţionalitate.

Mai mult decât atât, prima instanţă a reţinut că textul de lege criticat, respectiv art. 205 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. pen., nu are legătură cu soluţionarea în fond a cauzei, al cărei obiect îl reprezintă verificarea măsurii preventive în conformitate cu prevederile art. 207 din C. proc. pen.

Prin urmare, având în vedere criticile formulate de contestatorul-condamnat A. în susţinerea prezentei cereri de sesizare şi faţă de conţinutul dispoziţiilor a căror neconstituţionalitate se cere a fi verificate, Curtea a constatat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 205 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen., este inadmisibilă.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, recurentul A. a formulat recurs, solicitând, în esenţă, admiterea acestuia, desfiinţarea încheierii atacate şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 alin. (1) şi alin. (4) din C. proc. pen.

Aspectele invocate de recurentul A. în susţinerea recursului formulat se circumscriu următoarelor chestiuni:

- Încălcarea competenţei materiale, prin depăşirea limitelor atribuţiilor instanţei de fond în analiza excepţiei de neconstituţionalitate.

În acest sens, a arătat că instanţa de fond nu s-a limitat la o verificare formală a excepţiei, ci a procedat la o evaluare de fond a argumentelor de neconstituţionalitate, calificând caracterul de recomandare al termenelor din cuprinsul art. 205 alin. (1) şi alin. (4) din C. proc. pen., atunci când prima instanţă a dispus menţinerea măsurii preventive.

Or, o asemenea abordare excedează unei analize a legăturii excepţiei cu cauza, fiind o veritabilă interpretare a legii, străină de obiectul controlului prealabil de admisibilitate.

- Calificarea eronată a excepţiei ca lipsită de un veritabil caracter de neconstituţionalitate.

A apreciat că, excepţia formulată vizează o problemă reală şi actuală de constituţionalitate, generată de aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 205 alin. (1) şi alin. (4) din C. proc. pen., în sensul transformării termenelor imperative stabilite de legiuitor în simple termene de recomandare.

A subliniat că Decizia Curţii Constituţionale nr. 579/2023 are o valoare de referinţă în ceea ce priveşte teza argumentativă prezentată de apărare în materia interpretării termenului de 5 zile prevăzut de art. 205 alin. (4) din C. proc. pen., fiind o decizie care clarifică expres caracterul imperativ al acestui termen.

- Interpretarea eronată a obiectului excepţiei şi confundarea acesteia cu o propunere de lege ferenda.

În opinia recurentului, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, s-ar urmări obţinerea unei soluţii nereglementate de C. proc. pen., respectiv constatarea încetării de drept a mpsurii preventive în cazul nerespectării termenului de 48 de ore, respectiv de 5 zile. Or, excepţia ridicată tinde la verificarea conformităţii constituţionale a unei interpretări judiciare devenite dominante şi care a golit de conţinut garanţiile instituite de lege.

- Greşita apreciere a instanţei privind lipsa legăturii dintre dispoziţiile criticate şi soluţionarea fondului cauzei.

Calea de atac reglementată de art. 205 din C. proc. pen. reprezintă o prelungire necesară a procedurii de verificare prevăzute de art. 207 din C. proc. pen.. Contrar celor reţinute de instanţa de fond, excepţia are o legătură directă, concretă şi determinantă cu soluţionarea cauzei, întrucât priveşte aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 205 din C. proc. pen.

Examinând recursul formulat de recurentul A. prin prisma exigenţelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a tuturor motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din legea menţionată.

a) - calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

c) - existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

d)- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii.

Excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţii legale în vigoare, respectiv:

- art. 205 alin. (1) C. proc. pen.:

"împotriva încheierilor prin care judecătorul de cameră preliminară de la instanţa sesizată cu rechizitoriu dispune asupra măsurilor preventive, inculpatul şi procurorul pot formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Contestaţia se depune la judecătorul de cameră preliminară care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la înregistrare."

- art. 205 alin. (4) C. proc. pen.:

"Contestaţia formulată de inculpat se soluţionează în termen de 5 zile de la înregistrare."

În aceste coordonate, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate evaluată a fost ridicată de o parte din proces (recurentul A.), în faţa Curţii de Apel Bucureşti, învestită cu soluţionarea căii de atac a contestaţiei, dispoziţiile legale criticate pe calea excepţiei nu au fost anterior constatate ca fiind neconstituţionale, însă nu este îndeplinită "legătura" normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei în scopul restabilirii stării de legalitate.

Aşadar, condiţia privind existenţa unei legături între norma a cărei constituţionalitate se impune a fi verificată şi soluţionarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituţionalităţii să fie de natură a produce un efect concret în situaţia juridică a părţii, în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Or, o atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în speţă, autorul excepţiei nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare intrinsecă, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, criticile aduse de recurent nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate şi previzibilitate a acestora în raport cu conţinutul propriu-zis in abstracto.

Practic, susţinând că modalitate de interpretare a textului de lege criticat, conformă rigorilor de constituţionalitate, ar fi aceea că termenul de 5 zile prevăzut de art. 205 alin. (4) din C. proc. pen. este un termen imperativ, iar nerespectarea acestuia atrage încetarea de drept a măsurilor preventive dispuse în cauză, urmăreşte, în mod esenţial, ca în urma unei eventuale pronunţări de către Curtea Constituţională a unei decizii de admitere a excepţiei astfel invocate, Parlamentul să modifice şi să completeze cazurile de încetare de drept a măsurilor preventive.

Reţine Înalta Curte că în raport de argumentele invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, în primul rând, se solicită o interpretare a legii pe care inculpatul o apreciază neconstituţională, chestiune ce se circumscrie aplicării legii şi care este de competenţa instanţelor judecătoreşti, fără ca neconstituţionalitatea să rezide în însuşi textul de lege, motiv pentru care criticile excedează unui control de constituţionalitate, iar în al doilea rând, introducerea unui nou caz de încetare de drept a măsurilor preventive ca urmare a nerespectării termenului de 5 zile de la înregistrare, în sensul dorit de către recurent, ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare.

Scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.

Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.

Astfel argumentată, excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul nu îndeplineşte exigenţa necesităţii invocării ei, având în vedere că prin demersul său, autorul nu urmăreşte să supună cenzurii instanţei de contencios constituţional, în mod efectiv, aspecte de neconstituţionalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziţiilor legale criticate, ci tinde la interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale de o manieră care să satisfacă interesele acestuia.

Deşi recurentul reclamă lipsa de claritate şi previzibilitate a normelor legale indicate, reţine Înalta Curte că în realitate acesta nu antamează o chestiune de constituţionalitate, ci solicită o adaptare în concret în cauza iniţială dedusă judecăţii a conţinutului textelor de lege a căror neconstituţionalitate o invocă şi tinde la obţinerea unei alte interpretări şi a unui alt mod de aplicare a dispoziţiilor enunţate, chestiune care nu intră în sfera de competenţă a instanţei de contencios constituţional.

Pentru aceste considerente, în condiţiile în care remediul procesual al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de recurentul inculpat A. în concordanţă cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României, cuprinsă în încheierea penală nr. 703/P/CP din data de 15 octombrie 2025 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie pronunţată în dosarul nr. x/2025.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României, cuprinsă în încheierea penală nr. 703/P/CP din data de 15 octombrie 2025 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie pronunţată în dosarul nr. x/2025.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 noiembrie 2025.