Criminal appeal: failure of the "link to the case" admissibility requirement for constitutional exception challenging general procedural norms and res judicata effects

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 03 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din C. proc. pen. (Adevărul şi aflarea adevărului) şi în măsura aplicabilităţii în dreptul procesual penal, art. 430 alin. (1), (2) din C. proc. civ. (Efectele lucrului judecat), raportat la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţia României, excepţie ridicată de către apelantul inculpat A. în dosarul penal nr. x/2022, aflat pe rolul aceleaşi instanţe.

Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionalitate, prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi 3 din Legea 47/1992, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

Sub un prim aspect, s-a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa unei instanţe, în faţa Curţii de Apel Bacău, de către o parte din proces, respectiv de către apelantul inculpat A. în dosarul nr. x/2024, aflat pe rolul acestei instanţe iar prin excepţia invocată s-a pus în discuţie constituţionalitatea unei dispoziţii din C. proc. pen. şi indirect C. proc. civ., respectiv art. 5 C. proc. pen. şi art. 431 alin. (1) C. proc. civ., acte normative ce îndeplinesc condiţia unui act de reglementare primară, care nu a fost abrogat nici expres şi nici tacit, fiind în vigoare la data sesizării instanţei.

În acest context, s-a apreciat că dispoziţiile legale criticate nu au legătură cu soluţionarea în concret a cauzei - având ca obiect apel penal promovat de inculpatul A. în dosarul nr. x/2022., aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău, împotriva sentinţei penale nr. 1633 din data de 11.10.2024, pronunţată de Judecătoria Bacău, prin care a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor prev. de art. 272 alin. (1) C. pen., constând în aceea că inculpatul A. care, la data de 28.07.2020, în jurul orelor 19:00, în timp ce se afla pe drumul public din faţa locuinţei numitei B., a încercat să o determine pe prima menţionată, prin adresarea în mod indirect (prin intermediul copiilor săi minori) de ameninţări cu acte de violenţă fizică ce i-au provocat victimei o stare de temere, să nu dea declaraţii în calitate de martor în cauza principală nr. 4350/P/2020 (ce avea ca obiect comiterea de către acelaşi agresor de acte de violenţă fizică asupra minorului C.).

În continuare s-a reţinut că prevederile art. 5 C. pen. şi art. 431 C. proc. civ. nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale precum şi faptul că prevederile art. 431 C. proc. civ. au mai făcut obiectul unor cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, însă prin Decizia nr. 141 din 21 martie 2023 a Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate invocate a fost respinsă.

În ceea ce priveşte examenul legăturii excepţiei cu cauza, Curtea de apel - în acord şi cu practica judiciară relevantă în materie - a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are asupra soluţiei ce poate fi pronunţată în speţă.

În acest sens, instanţa de fond a apreciat că aceste prevederi legale - art. 5 C. pen. - au o legătură prea generală cu soluţionarea prezentei cauze, în condiţiile în care, obiectul cauzei este apelul inculpatului A. împotriva sentinţei penale nr. 1633 din data de 11.10.2024, pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2022, prin care inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de "influenţare a declaraţiilor", prev. de art. 272 alin. (1) C. pen..

Astfel, prima instanţă a reţinut că se invocă neconstituţionalitatea unui text de lege care reglementează un principiu de drept procesual, cel al stabilirii adevărului în cauzele penale, cu caracter de maximă generalitate, ca orice principiu, deşi în concret textul de lege în baza căruia este condamnat în primă instanţă inculpatul A. este art. 272 alin. (1) C. pen., a cărui neconstituţionalitate nu s-a invocat.

În acest context, s-a apreciat că, în cauza, date fiind caracterul general al textelor pretins încălcate, nu se poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituţionalitate, astfel încât excepţia ridicată nu este o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate. Pe de altă parte, s-a mai reţinut că prin excepţia invocată se pune în discuţie constituţionalitatea unor dispoziţii din C. proc. civ. penală, respectiv art. 5 C. proc. pen.., însă textul de lege criticat se referă la definirea principiului de drept procesual al stabilirii adevărului pe baza de probe - "1) Organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului." Or, obiectul dosarului penal - în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate - îl constituie legalitatea/temeinicia acuzaţiei reţinută în rechizitoriu şi apoi în sentinţa penală apelată, anume că inculpatul A. la data de 28.07.2020, în jurul orelor 19:00, în timp ce se afla pe drumul public din faţa locuinţei numitei B., a încercat să o determine pe prima menţionată, prin adresarea în mod indirect (prin intermediul copiilor săi minori) de ameninţări cu acte de violenţă fizică ce i-au provocat victimei o stare de temere, să nu dea declaraţii în calitate de martor în cauza principală nr. 4350/P/2020 (ce avea ca obiect comiterea de către acelaşi agresor de acte de violenţă fizică asupra minorului C.), faptă care în drept întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, fapta prev. de art. 272 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen., şi nu textele criticate, şi a cărei rezolvare presupune analizarea actelor dosarului în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei unor elemente probatorii de natură a releva acuzaţiile penale aduse prin rechizitoriu.

Concluzionând, instanţa de fond a reţinut că, şi în situaţia în care, prevederile articolelor de lege invocate ar fi declarate neconstituţionale, astfel cum doreşte autorul excepţiei, hotărârea instanţei de contencios constituţional nu ar putea influenţa soluţia procesului principal, respectivele dispoziţii neconstituind norme juridice de incriminare sau de drept penal procesual - în baza cărora instanţa de apel ar putea pronunţa o soluţie diferită . Or, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională realizează un control de constituţionalitate, iar aspectele referitoare la interpretarea şi aplicarea textelor legale intră în competenţa instanţelor judecătoreşti, conform art. 126 alin. (1) din Constituţie.

Prin urmare, în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 s-a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate apare ca fiind inadmisibilă.

Împotriva încheierii din data de 03 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022., a declarat recurs, în termen legal, recurentul A..

Recurentul A., prin motivele ce au stat la baza formulării prezentei căi de atac, exercitate în scris şi depuse la dosarul cauzei, a solicitat, în esenţă, admiterea recursului formulat, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, s-a se dispună admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate formulată.

În acest sens recurentul a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate, fără a analiza în concret îndeplinirea condiţiei de relevanţă pentru soluţionarea cauzei, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, fiind astfel încălcat dreptul acestuia de acces la Curtea Constituţională, drept derivat din art. 146 lit. d) din Constituţie, art. 21 alin. (1),(3) şi art. 52 din Constituţie.

S-a mai susţinut că excepţia a fost formulată, în contextul în care o constatare de fapt esenţială - data administrării unei declaratii de martor - a fost retinută într-o altă hotărâre penală definitivă (dosar nr. x/2021, decizia penală nr. 1201/19.12.2024), dar a fost contrazisă ulterior, fără nicio procedură legală de rectificare, în cauza penală nr. 8687/180/2022, fiind astfel încălcate principiul securităţii raporturilor juridice, cel al autorităţii hotărârilor judecătoreşti definitive precum şi dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din CEDO.

În acest context recurentul a apreciat că încheierea recurată ignoră standardul minimal de analiză cerut de Legea nr. 47/1992 privind sesizarea Curţii Constituţionale, anume verificarea relevanţei reale şi a legăturii dintre dispoziţiile criticate, respectiv faptul că motivarea instanţei de fond este lapidară, formală, lipsită de orice analiză a motivelor invocate în sprijinul excepţiei, ceea ce echivalează cu un refuz implicit al dreptului de acces la justiţie constituţională.

În fine, recurentul a mai susţinut că prima instanţă nu a ţinut cont de faptul că, în cauza concretă, faptul contrazis (data audierii) este determinant pentru calificarea juridică a faptei şi pentru existenţa sau inexistenţa unei conduite penale imputabile.

Concluzionând, recurentul a precizat că prin soluţia de respingere a cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional, instanţa de fond a împiedicat analizarea unei chestiuni de drept cu impact direct asupra validităţii acuzaţiei penale şi asupra respectării autorităţii de lucru judecat, aspect ce echivalează cu obstrucţionarea unei căi constituţionale de apărare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 02.07.2025, sub nr. x/2022/a2, când s-a stabilit termen pentru soluţionare la data de 01.10.2025, termen la care instanţa de judecată a încuviinţat cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al recurentului A. şi a dispus acordarea unui nou termen de judecată la data de 29.10.2025.

La termenul de judecată din 29.10.2025, constatând cauza în stare de judecată, Înalta Curte a acordat cuvântul în dezbateri, ocazie cu care s-au luat concluziile apărătorului ales al recurentului A. şi ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind redate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 03 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerinţe de admisibilitate, cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

a) - calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

c) - existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia Curţii Constituţionale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014);

d) - verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

În acest context, Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.

Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are valenţele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. În întocmirea unui astfel de act, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi obligaţia corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate evaluată, privind dispoziţiile art. 5 C. proc. pen., respectiv art. 430 alin. (1), (2) C. proc. civ., a fost ridicată de o parte din proces (inculpat A.), în faţa unei instanţe judecătoreşti învestite cu soluţionarea apelului formulat de acesta împotriva sentinţei penale nr. 1633 din data de 11.10.2024, pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2022, prin care acesta a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen..

În acest context, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de recurentul inculpat A., îndeplineşte cerinţele de admisibilitate privind calitatea autorului excepţiei de a fi parte într-un proces în curs, aflarea în vigoare a dispoziţiilor legale criticate şi inexistenţa unei decizii prin care Curtea Constituţională să fi sancţionat anterior textele de lege criticate.

Însă, în ceea ce priveşte, condiţia referitoare la legătura normei contestate cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită, reţinând că, în eventualitatea cererii de sesizare, decizia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfăşurării procesului, cerinţa relevanţei fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului între părţi.

Aplicând mutatis mutandis decizia Curţii Constituţionale nr. 591/21.10.2014, Înalta Curte arată că "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate", aceasta fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. Sigur, o atare examinare nu se opune dispoziţiilor art. 2 sau art. 29 din Legea nr. 47/1992, care statuează că instanţa de control constituţional este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România şi autoritatea competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea sus-menţionată.

În acest context argumentativ, Înalta Curte subliniază că scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională.

Examinând criticile recurentului, din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că o eventuală admitere a excepţiei nu ar influenţa soluţia cu privire la cauza dedusă judecăţii (apel formulat împotriva sentinţei penale nr. 1633 din data de 11.10.2024, pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2022, prin care inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen.).

În concret, soluţionarea cauzei anterior menţionate, înregistrate sub nr. x/2022 nu depinde de dispoziţiile legale criticate (art. 5 şi art. 430 alin. (1), (2) C. proc. civ.), având în vedere faptul că, recurentul a exercitat calea de atac ordinară a apelului solicitând verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei de condamnare dispusă în primul ciclu procesual, din prisma întrunirii sau nu a elementelor constitutive ale infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen., şi nu analizarea instituţiei autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri penale definitive sau aplicarea principiului stabilirii adevărului.

Instanţa supremă a statuat, în mod constant, că cerinţa ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Prin urmare, o eventuală admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi, subsecvent, declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 5 C. proc. pen. sau art. 430 alin. (1) C. proc. civ., nu ar avea nicio înrâurire asupra soluţiei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cauza având ca obiect apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1633 din data de 11.10.2024, pronunţată de Judecătoria Bacău.

În plus, Înalta Curte reţine că argumentele recurentului formulate în susţinerea căii de atac ce constituie obiectul prezentei cauzei, referitor că "instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că, în cauza concretă, faptul contrazis (data audierii) este determinant pentru calificarea juridică a faptei şi pentru existenţa sau inexistenţa unei conduite penale imputabile" reflectă o critică adusă modalităţii de aplicare, în speţă, a dispoziţiilor legale criticate, aspecte care au şi constituit motive ce au stat la baza cererii de apel formulate, ce urmează a fi examinate şi soluţionate, însă, de către Curtea de Apel Bacău, învestită cu soluţionarea căii ordinare de atac.

Scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională. Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în speţă, autorul excepţiei nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci exclusiv la obţinerea unui punct de vedere al Curţii Constituţionale asupra modului de interpretare şi aplicare în speţă a normelor criticate.

Ca urmare, având în vedere că remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de către A. în scopul şi finalitatea sa, respectiv pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, se apreciază că excepţia invocată nu respectă cerinţa reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind legătura cu soluţionarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 03 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 100 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 03 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 100 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2025.