Cassation admissibility denied for murder conviction where appeal sought factual re-evaluation of evidentiary insufficiency and causality

Şedinţa publică din data de 06 noiembrie 2025

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 251 din data de 25.04.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 8 (opt) ani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 76 alin. (1) din C. pen.

S-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani, iar ca pedeapsă accesorie, tot exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

Prin aceeaşi sentinţă s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 05.08.2022 la zi, şi s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Instanţa a luat act că persoanele vătămate B., C., D., E. şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi nu s-au constituit parte civilă în cauză.

A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N. Oblu" Iaşi şi a fost obligat inculpatul A. să plătească părţii civile suma de 14.103,65 RON, reprezentând despăgubiri civile, sumă la care se adaugă dobânda legală, ce se va calcula de la data de 08.12.2022 până la data achitării integrale a prejudiciului şi care se va actualiza cu rata inflaţiei la data plăţii efective.

Împotriva sentinţei penale nr. 251/25.04.2024 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2022, inculpatul A. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi au promovat calea ordinară de atac a apelului.

Prin decizia penală nr. 572/2025 din data de 26 iunie 2025, Curtea de Apel Iaşi - noul C. proc. pen.., secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. (1) lit. b) din C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul promovat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 251/2024 pronunţată de Tribunalul Iaşi la data de 25 aprilie 2024 în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 421 alin. (1) pct. (2) lit. a) din C. proc. pen. a admis apelul promovat de inculpatul A., împotriva sentinţei penale nr. 251/2024 pronunţată de Tribunalul Iaşi la data de 25 aprilie 2024 în dosarul nr. x/2022, sentinţă pe care a desfiinţat-o, în parte, în latura penală şi doar în sensul reducerii pedepsei principale cu închisoarea aplicate inculpatului.

Rejudecând cauza în limitele arătate:

A redus de la 8 ani închisoare la 6 (şase) ani şi 8 (opt) luni închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. şi ped. de art. 188 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) din C. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul disp. art. 422 şi 424 alin. (3) din C. proc. pen. a dedus în continuare durata arestării preventive a inculpatului A. din faţa instanţei de apel, de la 25.04.2024 la 01.11.2024.

În baza dispoziţiilor art. 424 alin. (2) raportat la art. 404 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen. cu referire la art. 241 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., la data rămânerii definitive a prezentei decizii penale, a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul A. prin încheierea din data de 01.11.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Iaşi.

A atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 285 alin. (3)1 din C. pen. (introduse prin Legea nr. 19 din 14.03.2025) care prevăd că se consideră evadare fapta persoanei condamnate la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliţie în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei.

Împotriva deciziei penale nr. 572/2025 din 26 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, recurentul-inculpat A. a declarat recurs în casaţie.

La data de 25.08.2025 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A..

Examinând, în raport, cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul-inculpat A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este inadmisibilă pentru considerentele expuse în continuare:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curtea de apel.

Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie vizează, aşadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare, în conformitate, cu dispoziţiile legale.

Potrivit art. 440 din C. proc. pen., admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format cu participarea unui judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

Cererea de recurs în casaţie îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura inculpatului.

În ceea ce priveşte cerinţa prevăzută de de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., recurentul-inculpat A. a indicat în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi motivarea acestuia.

În acest sens, a considerat că se impunea achitarea sa, întrucât sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) li. b) teza I şi alin. (2) lit. c) din C. proc. pen.

A arătat că, gradul scăzut de claritatea şi insuficienţa probatoriului administrat se raportează la fapta imputată inculpatului, cât şi la calitatea de autor al inculpatului în săvârşirea faptelor. Deoarece există un dubiu cu privire la săvârşirea nemijlocită a faptei se impune aplicarea principiului in dubio pro reo.

A menţionat că fapta pentru care a fost condamnat nu se conformează întru totul normei de incriminare sub aspectul tipicităţii obiective, neexistând suficiente elemente obiective pentru a se dispune condamnarea. Or, instanţa nu putea constata nici existenţa legăturii de cauzalitate între acţiunile inculpatului şi urmarea imediată a acesteia, respectiv moartea victimei, existând dubii în privinţa momentului producerii leziunilor ce au cauzat decesul.

În cuprinsul motivării, inculpatul face o prezentare a raportului de expertiză medico-legală şi a suplimentului acestuia, precizând că în acestea nu s-a menţionat că victima ar fi avut fractură de coloană vertebrală cervicală. Inculpatul a făcut în motivarea recursului o analiză a raportului de necropsie în raport cu concluziile reţinute în raportul de expertiză medico-legală.

În ceea ce priveşte sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de recurent, aceasta vizează acele situaţii în care, fie nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa cărora a operat dezincriminarea.

Din motivarea acestui caz de recurs în casaţie, Înalta Curte constată că pe această cale se urmăreşte reaprecierea materialului probator, a situaţiei de fapt stabilită în mod definitiv de instanţa de apel, solicitându-se o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor; precum şi unele aspecte care au fost invocate şi analizate în camera preliminară şi care nu pot fi analizate în recurs în casaţie. Or, acestea nu se încadrează în chestiunile de drept ce pot fi analizate de instanţa de recurs.

Înalta Curte reţine că îndeplinirea formală a unei condiţii, respectiv indicarea unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casaţie.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 572/2025 din 26 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 572/2025 din 26 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 noiembrie 2025.