Prescription of prison sentence execution: interruption by offense committed after expiration of limitation period

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 18/2025 din data de 04 iulie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. s-a admis contestaţia la executare formulată de Compartimentul executări penale de la Curtea de Apel Iaşi privind pe condamnatul A..

În temeiul art. 161 raportat la art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a constatat intervenită prescripţia executării pedepsei rezultante de 6 ani închisoare aplicate condamnatului A., prin sentinţa penală nr. 184/05.12.2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2007, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 176/A din 12.06.20214 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Totodată, s-a dispus ca la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale se va retrage mandatul de executare a pedepsei nr. 244/2011 emis de Curtea de Apel Iaşi la data de 12.06.2014, mandatul european de arestare nr. 2/2014 emis de Curtea de Apel Iaşi la 18.06.2014 şi toate actele de executare subsecvente emise în baza acestora privind pe condamnatul A..

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că judecătorul delegat la Compartimentul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Iaşi, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. j) din Hotărârea nr. 3243 din data de 22.12.2022 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi art. 554 alin. (2) C. proc. pen.., în temeiul disp. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., raportat la art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen., a formulat, la data de 12.06.2025, contestaţie la executare împotriva executării sentinţei penale nr. 184/2011 din data de 05.12.2011 a Curţii de Apel Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penala nr. 176/A din data de 12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a se aprecia dacă a intervenit prescripţia executării pedepsei privative de libertate aplicate condamnatului A.

În acest sens, prima instanţă a constatat că prin sentinţa penală nr. 184/05.12.2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2007, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 176/A din 12.06.20214 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală numitul A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. şi la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen. C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) şi 76 lit. c) C. pen.. Sub acelaşi aspect s-a mai reţinut că, în temeiul sentinţei penale menţionate, Curtea de Apel Iaşi a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 244/2011 din data de 12.06.2014, iar ulterior, mandatul european de arestare nr. 2/2014 la data de 18.06.2014 în vederea descoperirii condamnatului şi punerii în aplicare a pedepsei privative de libertate.

Reţinând aplicarea dispoziţiilor art. 161 şi art. 162 alin. (1) C. pen., Curtea de Apel Iaşi a apreciat, raportat la pedeapsa principală rezultantă de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 184/05.12.2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2007, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 176/A din 12.06.20214 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală aplicată, că durata termenului de prescripţie a executării pedepsei este de 11 ani (5 ani plus 6 ani).

Astfel, s-a reţinut că termenul de prescripţie a executării pedepsei principale a închisorii a început să curgă la data de 12.06.2014, odată cu rămânerea definitivă a sentinţei penale de condamnare şi emiterea mandatului de executare şi s-a împlinit la data de 11.06.2025, interval calculat conform dispoziţiilor art. 186 alin. (1) C. proc. pen., fiind socotit împlinit cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care a început să curgă.

În ceea ce priveşte incidenţa unor cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei executării pedepsei rezultante de 6 ani închisoare aplicate condamnatului A. prin sentinţa penală menţionată anterior, din examinarea dosarului penal privind actele de executare îndeplinite, Curtea, s-a reţinut că executarea pedepsei nu a început faţă de acesta în condiţiile în care persoana condamnată nu a putut fi localizată pe teritoriul României sau a altor state pe toată durata termenului de prescripţie.

De asemenea, instanţa de fond a mai constatat că în conformitate cu menţiunile cuprinse în copia de pe cazierul judiciar al condamnatului A., solicitată de către instanţă în ziua dezbaterilor asupra prezentei contestaţii la executare, nu au fost identificate date relevante privind săvârşirea de către acesta a unor alte infracţiuni în cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei, nefiind astfel incident nici cazul de întrerupere a termenului prevăzut de art. 163 alin. (2) C. pen.

În fine, s-a mai reţinut că, din examinarea actelor de executare subsecvente emiterii mandatului de executare a pedepsei nr. 244/2011 emis la data de 12.06.2014 de către Curtea de Apel Iaşi, faţă de condamnatul A. a fost emis mandatul european de arestare nr. 2/18.06.2014, însă din corespondenţa purtată cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Iaşi şi Inspectoratul General al Poliţiei Române - Centrul de cooperare poliţienească internaţională, pe durata termenului de prescripţie a executării pedepsei, acesta nu a fost localizat sau arestat pe teritoriul unui stat membru, astfel încât să opereze cazul de întrerupere prevăzut de art. 90 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Prin urmare, constatând împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei principale rezultante a închisorii şi lipsa oricărui caz de întrerupere sau suspendare a acestui termen, instanţa de fond a admis contestaţia la executare formulată de Compartimentul executări penale de la Curtea de Apel Iaşi privind pe condamnatul A..

Împotriva sentinţei nr. 18/2025 din data de 04 iulie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi.

Prin motivele de contestaţie formulate în scris, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi a precizat că prin Legea nr. 19 din 14 martie 2025, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în monitorul Oficial nr. 230 din 14 martie 2025, la infracţiunea de evadare, prev. de art. 285 din C. pen., s-a introdus alin. (3) indice 1 cu următorul cuprins: "Se consideră evadare şi fapta persoanei condamnate la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliţie în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei."

În continuare s-a menţionat că la art. II din Legea nr. 19/14.03.2025, se dispune că, în cazul hotărârilor care au rămas definitive anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cum e şi cazul de faţă, termenul de 7 zile prev. de art. 285 alin. (3) indice I din C. pen. curge de la data intrării în vigoare a prezentei legi, adică de la data de 14 martie 2025, fiind împlinit în prezent iar la art. III din aceeaşi lege, se prevede că structurile ministerului Afacerilor Interne care pun în executare ordinul de dare în urmărire, la expirarea termenului de 7 zile arătat mai sus, sesizează organele de urmărire penală competente, cu privire la această infracţiune.

În acest context, parchetul a apreciat că, în urma verificărilor efectuate prin adresele nr. x/09.07.2025 şi nr. 7351/261/P/2025, ataşate în copie motivelor de contestaţie, rezultă că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi se află în lucru dosarul penal nr. x/2025, privind săvârşirea infracţiunii prevăzute de 285 alin. (3) indice 1 din C. pen. de către A., situaţie ce poate întrerupe cursul prescripţiei executării pedepsei.

Astfel s-a apreciat că, deşi, la data pronunţării sentinţei penale, respectiv 04.07.2025, Legea nr. 19 din 14 martie 2025 era în vigoare, judecătorul de la fond nu a analizat incidenţa acestei legi raportat la cazul de întrerupere a termenului de prescripţie a executării pedepsei prev. de art. 163 alin. (2) C. pen. - săvârşirea din nou a unei infracţiuni, respectiv a infracţiunii de evadare prevăzută de 285 alin. (3) indice 1 din C. pen.

Sub acelaşi aspect, s-a precizat că instanţa de fond nu a efectuat niciun minim de verificări în acest sens, cu toate că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi se afla în lucru dosarul penal nr. x/2025 privind săvârşirea infracţiunii prevăzută de 285 alin. (3) indice 1 din C. pen. de către A., existând astfel posibilitatea incidenţei cazului de întrerupere a termenului de prescripţie a executării pedepsei prev. de art. 163 alin. (2) C. pen.

Analizând înscrisurile menţionate şi având în vedere şi dispoziţiile legale incidente mai sus citate s-a apreciat că, în cauză, instanta de fond nu a analizat incidenţa cazului de întrerupere a termenului de prescripţie a excutării pedepsei prev. de art. 163 alin. (2) C. pen. raportat la prevederile Legii nr. 19 din 14 martie 2025. astfel că se impune, în vederea respectării dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare precum şi dreptului la dublul grad de jurisdicţie, trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se remedia aspectele omise.

Concluzionând, parchetul a solicitat admiterea contestaţiei formulate, desfiinţarea sentinţei penale nr. 18 din 04.07.2025, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul penal nr. x/2025 şi, conform art. 6 CEDO şi art. 2 din Protocolul 7 privind dreptul la dublul grad de jurisdicţie, să se dispună trimiterea cauzei la rejudecare la instanţa de fond, pentru remedierea aspectelor criticate mai sus.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 05.08.2025, sub nr. x/2025, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 29.10.2025, termen la care s-au luat concluziile reprezentantului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie precum şi cele ale apărătorilor aleşi ai intimatului condamnat, acestea fiind redate în cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.

Analizând contestaţia formulată în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu dispoziţiile legale în materie, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, hotărârea contestată fiind legală şi temeinic motivată.

Înalta Curte reţine că obiectul cauzei pendinte îl constituie contestaţia la executare a sentinţei penale nr. 184/2011 din data de 05.12.2011 a Curţii de Apel Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penala nr. 176/A din data de 12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată de judecătorul delegat la Compartimentul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Iaşi, în temeiul disp. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., raportat la art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen., pentru a se aprecia dacă a intervenit prescripţia executării pedepsei privative de libertate aplicate condamnatului A..

Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Contestaţia la executare nu reprezintă o cale de atac, ci o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor definitive.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 161 C. pen. prescripţia înlătură executarea pedepsei principale şi se va calcula în funcţie de criteriile stabilite de art. 162 alin. (1) C. pen. prin raportarea la durata pedepsei ce urmează a fi executată.

În acest context normativ, Înalta Curte reţine că termenul de prescripţie a executării pedepsei aplicate condamnatului A. conform sentinţei penale nr. 184/2011 din data de 05.12.2011 a Curţii de Apel Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 176/A din data de 12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se calculează în raport cu art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv 5 ani plus durata pedepsei care urmează a fi executată, începând de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Prin urmare, se constată că durata termenului de prescripţie a executării pedepsei de 6 ani închisoare, la care a fost condamnat intimatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000, este de 11 ani, ce a început să curgă de la data de 12.06.2014, odată cu rămânerea definitivă a sentinţei penale de condamnare şi emiterea mandatului de executare şi s-a împlinit la data de 11.06.2025, conform art. 186 alin. (1) C. proc. pen., aspect, de altfel, ce nu a fost contestat de persoana condamnată precum şi nici de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Sub aspectul analizării existenţei unor cauze de întrerupere a cursului prescripţiei executării pedepsei, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, reţine faptul că, în speţă, în raport cu actele aflate la dosarul cauzei, în mod corect s-a constatat inexistenţa unor astfel de situaţii expres prevăzute de art. 163 C. pen.

În acest sens se reţine faptul că termenul de prescripţie a executării pedepsei se întrerupe doar pentru cauzele expres prevăzute de lege, respectiv art. 163 C. pen., ce afectează direct executarea pedepsei sau comportamentul infracţional al condamnatului, precum începerea executării pedepsei sau săvârşirea unei noi infracţiuni, aspecte ce nu regăsesc în speţă din moment ce executarea pedepsei nu a început faţă de condamnatul A., în condiţiile în care acesta nu a putut fi localizat pe teritoriul României sau a altor state în interiorul termenului de prescripţie iar din fişa de cazier al acestuia nu rezultă săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei, respectiv 12.06.2014-11.06.2025.

Totodată, Înalta Curte reţine faptul că, în cauză, nu se poate reţine nici cauza specială de întrerupere a executării pedepsei prevăzută de art. 90 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 în raport cu faptul că, deşi a fost emis faţă de condamnatul A. mandatul european de arestare nr. 2 din data 18.06.2014 de către Curtea de Apel Iaşi, acesta nu a fost localizat, pe durata termenului de prescripţie a executării pedepsei, pe teritoriul altui stat, situaţie ce ar impus comunicarea acestui mandat de către statul român către autoritatea străină competentă şi astfel ar fi fost întrerupt acest termen.

Referitor la chestiunile antamate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în cuprinsul contestaţiei formulate, privind existenţa, în cauză, a cauzei de întrerupere a termenului de prescripţie a executării pedepsei prevăzute de art. 163 alin. (2) C. pen. constând în aceea că persoana condamnată ar fi săvârşit o noua infracţiune, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată în raport cu următoarele argumente.

Înalta Curte constată faptul că situaţia invocată de parchet, ca fiind în măsură să atragă întreruperea cursului termenului de prescripţiei al executării pedepsei aplicate condamnatului A. constă în faptul că, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi se află în lucru dosarul penal nr. x/2025, privind săvârşirea infracţiunii prevăzute de 285 alin. (3) indice 1 din C. pen. de către acesta ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 19 din 14 martie 2025, aşa cum rezultă din adresa emisă de această unitate de parchet la data de 09.07.2025.

Aşadar, instanţa suprema arată faptul că pentru a produce efectul de întrerupere a termenului de prescripţie a executării pedepsei, cauzele prevăzute de art. 163 C. pen., implicit şi cea invocată de parchet în speţă, trebuie să intervină pe parcursul termenului aflat în curs de derulare iar orice eveniment care intervine ulterior stingerii prescripţiei nu poate reactualiza acest termen, deoarece dreptul statului de a executa pedeapsa s-a pierdut definitiv. Această condiţie temporală asigură claritatea, stabilitatea şi predictibilitatea aplicării legii şi respectă principiul legalităţii, limitând aplicarea mecanismului de întrerupere strict la situaţiile expres prevăzute de lege.

Reţinând acest context argumentativ precum şi faptul că din conţinutul cazierului judiciar emis în data de 03.07.2025, solicitat de instanţa de fond anterior acordării cuvântului în dezbateri, nu au rezultat menţiuni cu privire la săvărşirea vreunei infracţiuni de către intimat, pe durata termenului de prescripţie al executării pedepsei, respectiv 12.06.2014-11.06.2025, Înalta Curte apreciază solicitarea formulată de parchet privind reţinerea dispoziţiilor art. 163 alin. (2) C. pen. din prisma apariţiei, ulterioare împlinirii acestui termen, a unei cauze de întrerupere constând în existenţa unui dosar penal în lucru privind săvârşirea infracţiunii de evadare, ca fiind nefondată.

Întreruperea cursului prescripţiei executării pedepsei presupune ca aceasta să se producă înainte de expirarea termenului stabilit de lege, pentru că odată ce acesta s-a împlinit, prescripţia îşi produce efectele, iar cauzele de întrerupere nu mai pot avea efect asupra executării pedepsei.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 597 alin. (7) raportat la art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 18/2025 din data de 04 iulie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen.. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 18/2025 din data de 04 iulie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2025.