Appeal for annulment inadmissible; 17-year murder conviction final after provocation mitigation removed.

Şedinţa publică din data de 05 noiembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 91/S din data de 16.05.2025 pronunţată de Tribunalul Braşov, în temeiul art. 396 alin. (2) cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "omor", prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani, cu executare în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, cu executare conform art. 65 alin. (3) C. pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată duratele reţinerii din şi arestării preventive din data de 26.10.2024 până la zi.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a cuţitului folosit la săvârşirea faptei, aflat în coletul 7 la dosar.

În temeiul art. 397 raportat la art. 19 şi 25 alin. (1) C. proc. pen.., art. 1349, 1357, 1371 C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă B. şi a fost obligat inculpatul A. să îi plătească sumele de 10.000 (zece mii) RON, cu titlu de despăgubire pentru daune materiale şi 15.000 (cincisprezece mii) euro sau echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubire pentru daune morale.

A fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de părţile civile B. şi C. şi a fost obligat inculpatul să le plătească acestora câte 10.000 (zece mii) euro sau echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubire pentru daune morale.

A fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de părţile civile D., E. şi F., prin reprezentant legal G. şi a fost obligat inculpatul să le plătească acestora:

1. daune morale în cuantum de 20.000 (douăzeci mii) euro sau echivalent în RON la data plăţii, pentru fiecare copil;

2. daune civile sub forma unor prestaţii periodice lunare pentru fiecare dintre cei trei minori, în cuantum de 1/8 din salariul minim net pe economie din luna respectivă, începând cu data de 25.10.2024 şi pană la împlinirea vârstei majoratului.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor inculpatului A. în vederea recuperării pagubei morale produse părţilor civile, instituită prin ordonanţa din data de 14.11.2024.

În baza art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen.., s-a dispus restituirea bunurilor ridicate din locuinţa inculpatului după cum urmează: telefoanele mobile aflate în plicurile cu nr. 2 şi nr. 4 de la dosarul de urmărire penală şi cardul de memorie defect către inculpat, telefonul cu husă transparentă aflat în plicul cu nr. 3 către martorul H. şi telefonul de culoare neagră aflat în plicul cu nr. 5 către B., la rămânerea definitivă a hotărârii. Celelalte mijloacele materiale de probă, conform procesului-verbal de predare-primire din 04.01.2025, rămân ataşate la dosarul cauzei până la soluţionarea definitivă a acesteia.

În baza art. 276 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile B. suma de 5.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel inculpatul A. şi partea civilă B.

Prin decizia nr. 534/Ap din 09 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penal, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., au fost admise apelurile declarate de inculpatul A. şi partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 91/S din data de 16.05.2025 pronunţate de Tribunalul Braşov, în dosarul nr. x/2024, pe care a desfiinţat-o în ceea ce priveşte: reţinerea dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi ale art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a cuantumului pedepsei principale aplicate inculpatului, precum şi a cuantumului daunelor morale şi a prestaţiei periodice lunare.

Rejudecând cauza în aceste limite:

Au fost înlăturate din încadrarea juridică a infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen., dispoziţiile art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi ale art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen., de la 10 ani închisoare la 17 ani închisoare.

Au fost menţinute pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpatului prin sentinţa apelată.

A fost redus cuantumul daunelor morale şi obligat inculpatul, după cum urmează:

- la plata către părţile civile B., B. şi C. a câte 5.000 euro (în RON la cursul BNR din ziua plăţii),

- la plata către partea civilă D. a sumei de 3.000 euro (în RON la cursul BNR din ziua plăţii) şi către părţile civile E. şi F. a câte 2.000 euro (în RON la cursul BNR din ziua plăţii), ultimele trei prin reprezentant legal, G..

Au fost majorate daunele civile acordate sub forma unor prestaţii periodice lunare pentru cei trei minori, D., E. şi F., prin reprezentant legal, G., de la 1/8 din salariul minim net pe economie din luna respectivă, la 1/6 din salariul minim net, începând cu data de 25.10.2024 şi până la împlinirea vârstei majoratului de către fiecare dintre minori.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contraveneau deciziei.

În baza art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a constatat că la data pronunţării deciziei a încetat de drept măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat prin încheierea din data de 26 octombrie 2024 a Tribunalului Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 424 alin. (3) C. proc. pen.., în referire la art. 422 C. proc. pen.. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., a fost adăugat la perioada deducerii reţinerii şi arestării preventive a inculpatului A., timpul scurs după pronunţarea sentinţei atacate cu apel, respectiv perioada de la data de 17.05.2025 la zi.

În baza art. 272 C. proc. pen.., raportat la art. 5 alin. (1) lit. g) din Protocolul încheiat între Ministerul Justiţiei, Ministerul Public şi U.N.B.R., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele-părţi civile minore, în sumă de 1695 RON, s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Braşov, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., acesta a rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casaţie inculpatul A., indicând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., respectiv "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Motivul principal pe care recurentul l-a prezentat în susţinerea cazului de casare menţionat anterior îl constituie înlăturarea nelegală a beneficiului art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. A considerat că aceste dispoziţii sunt imperative, iar menţinerea acestui beneficiu în calea de atac este lipsită de condiţionări. În acest sens, a invocat decizia RIL nr. 4/2019 a ÎCCJ, conform căreia beneficiul reducerii cu 1/3 se păstrează în apel dacă inculpatul nu contestă fapta în materialitatea ei, nu solicită administrarea de probe privind vinovăţia şi îşi menţine poziţia procesuală de recunoaştere.

Recurentul a susţinut că, în ceea ce-l priveşte toate aceste condiţii erau împlinite în speţă, întrucât nu a contestat niciodată săvârşirea omorului, apelul său a vizat exclusiv cuantumul pedepsei şi latura civilă, iar în cauză nu s-au administrat probe noi privind vinovăţia, ci doar au fost reinterpretate probele existente privind circumstanţele.

A criticat hotărârea instanţei de apel, susţinând că aceasta a comis o gravă eroare de drept, creând o confuzie între efectele recunoaşterii faptei (care s-a menţinut integral) şi invocarea provocării - aspect distinct, despre care recurentul a susţinut că nu afectează recunoaşterea. Sub acest din urmă aspect, a fost invocată cu titlu de practică judiciară decizia nr. 315/2021 a ÎCCJ prin care s-a reţinut că, recunoaşterea faptei în materialitatea ei nu este infirmată de invocarea unor circumstanţe atenuante sau de contestarea formei de vinovăţie, atâta timp cât inculpatul nu neagă comiterea actelor materiale constitutive ale infracţiunii.

Deopotrivă, a invocat decizia ÎCCJ nr. 1247/2020 prin care s-a arătat că, beneficiul reducerii de 1/3 nu poate fi înlăturat în apel decât dacă inculpatul îşi retrage expres recunoaşterea sau solicită probe care să infirme materialitatea faptei, precum şi decizia nr. 892/2019 a ÎCCJ în care s-a reţinut că simpla contestare a unei circumstanţe atenuante nu echivalează cu retragerea recunoaşterii vinovăţiei.

Recurentul a conchis cu privire la acest motiv de recurs în casaţie, arătând că limitele de bază ale închisorii pentru infracţiunea de omor sunt 10-20 ani; cu reducerea de 1/3 specifică reţinerii art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., sunt de 6 ani şi 8 luni - 13 ani şi 4 luni, iar cu majorarea pentru recidivă sunt de la 10 la 20 de ani.

A susţinut că pedeapsa de 17 ani închisoare ce i-a fost aplicată se încadrează în aceste limite, dar instanţa de apel a pornit de la limite greşite şi a aplicat o pedeapsă care, deşi formal este în limitele legale, reflectă o apreciere eronată a cadrului legal.

Motivul subsidiar de recurs în casaţie invocat în susţinerea aceluiaşi caz de casare (prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen..) vizează greşita înlăturare a circumstanţei atenuante a provocării, prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

Trecând în revistă considerentele pentru care prima instanţă a reţinut provocarea precum şi aspectele privind standardul juridic aplicabil provocării, recurentul a susţinut că instanţa de apel a aplicat un standard excesiv de severitate, aproape asimilând provocarea cu legitima apărare, ceea ce constituie, în opinia sa, o eroare de drept material.

Recurentul a considerat că instanţa de apel a ignorat faptul că există trei situaţii distincte: legitima apărare, excesul neimputabil şi scuza provocării.

A susţinut că în cazul circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., se pretinde doar ca reacţia inculpatului să fie sub imperiul tulburării de moment cauzate de comportamentul ilicit al victimei (fără a impune proporţionalitatea reacţiei, care ar fi specifică legitimei apărări). Dacă inculpatul a acţionat imediat după ce a fost lovit şi ameninţat, sub impulsul furiei şi al fricii, condiţiile art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. ar fi fost îndeplinite. Recurentul a arătat că, în speţă, prima instanţă exact acest lucru l-a constatat, respectiv că între actul ilicit al victimei şi riposta sa a existat un raport cauzal şi temporal direct, caracteristic provocării.

Or, în măsura în care instanţa de apel a ignorat sau a minimalizat aceste aspecte (considerând, de pildă, că a avut suficient timp să-şi refacă autocontrolul sau că reacţia sa a depăşit cu mult atacul - aspect ce ar putea califica mai degrabă un exces în legitimă apărare), a considerat că a aplicat greşit legea materială. În esenţă, a susţinut că eroarea de drept constă în neaplicarea dispoziţiilor art. 75 lit. a) şi art. 76 C. pen. acolo unde faptele justificau incidenţa lor.

Raportat la motivele de recurs în casaţie invocate, însoţite de argumentele de fapt şi de drept, recurentul inculpat A. a concluzionat că instanţa de apel a comis o gravă eroare de drept înlăturând beneficiul legal imperativ al art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. şi al circumstanţei atenuante prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., aplicând, astfel, o pedeapsă în afara limitelor legale.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea parţială a deciziei nr. 534/Ap din 09.07.2025 a Curţii de Apel Braşov, rejudecarea cauzei şi reducerea pedepsei în conformitate cu limitele legale rezultate din aplicarea obligatorie a art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., şi, eventual, a circumstanţei atenuante prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

În subsidiar, a solicitat casarea deciziei penale şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Braşov pentru reindividualizarea pedepsei principale în cadrul legal corect.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 23.09.2025 sub numărul x/2024.

La data înregistrării dosarului, în conformitate cu prevederile art. 439 alin. (2) C. proc. pen.., s-a constatat îndeplinită procedura de comunicare a cererii de recurs în casaţie cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, precum şi cu intimatele părţi civile E., F., D., B., B. şi C..

Verificând exclusiv condiţiile de admisibilitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen.., pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casaţie trebuie să îndeplinească cumulativ cerinţele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părţii care o exercită, precum şi condiţiile legate de formă şi fond. Această concluzie rezultă din prevederile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cărora cererea de recurs în casaţie va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi alin. (6), art. 437 şi art. 438 din acelaşi cod.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 C. proc. pen.., acesta a atacat cu recurs în casaţie decizia penală nr. 534/Ap din 09 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, ce face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

Cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul legal, cu respectarea dispoziţiilor art. 435 C. proc. pen.., având în vedere că hotărârea pronunţată de instanţa de apel i-a fost comunicată inculpatului A. la locul de deţinere - Penitenciarul Codlea, la data de 14.07.2025 şi a declarat recurs în casaţie la data de 14.08.2025, în termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

Referitor la cerinţele prevăzute la art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen.., privind titularul cererii de recurs în casaţie, se reţine că cererea a fost formulată de recurentul A., în calitate de inculpat în cauză, care a exercitat calea ordinară a apelului.

Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.., se notează că în cuprinsul cererii de recurs în casaţie sunt menţionate: numele, prenumele, domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă, iar cererea, formulată în două rânduri (personal de inculpat şi prin apărător ales) poartă pe un exemplar semnătura recurentului, iar pe al doilea exemplar poartă semnătura avocatului care a redactat motivele de recurs în casaţie şi care a depus împuternicirea avocaţială emisă în acest sens.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie, în ceea ce priveşte condiţia cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., se constată că recurentul a invocat cazul de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).

Înalta Curte precizează că, în cadrul cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., nu se pot verifica orice aspecte de legalitate privind pedeapsa. Aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută şi menţinută prin hotărârea atacată, precum şi de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond sau de apel. Astfel, o pedeapsă depăşeşte, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute pentru o anumită infracţiune. Există însă situaţii în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Aceste împrejurări ţin de individualizarea legală sau judiciară a pedepsei şi pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (circumstanţele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracţiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau de agravare, etc.), dar pot fi şi de natură procesuală (judecarea cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii).

În speţă, raportat la motivele de recurs în casaţie, se reţine că recurentul A. aduce o critică aprecierii făcute de instanţa de apel asupra condiţiilor privind procedura în cazul recunoaşterii învinuirii, respectiv că, în mod nelegal instanţa control judiciar a înlăturat dispoziţiile referitoare la judecarea cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii (acesta susţinând că a recunoscut săvârşirea faptei în integralitate, invocând doar starea de provocare) prevăzute de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., cu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă, astfel cum procedase prima instanţă - Tribunalul Braşov în operaţiunea de individualizare a pedepselor. Totodată, a criticat înlăturarea dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., ce reglementează circumstanţa atenuantă a provocării.

În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, nu este permisă analiza incidenţei prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. şi nici a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., ci doar se verifică dacă pedeapsa stabilită de instanţa de apel se situează în limitele rezultate în raport de încadrarea juridică dată şi procedura în care s-a judecat cauza (de drept comun sau a recunoaşterii învinuirii) fără posibilitatea unei analize a operaţiunii de individualizare a pedepsei.

Jurisprudenţa anterioară a instanţei supreme a statuat că, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., nu permit Înaltei Curţi să cenzureze reţinerea sau nereţinerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză (în acest sens - deciziile nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017, nr. 215/RC din 26 mai 2017; încheierea nr. 317/RC din 12 septembrie 2017).

În speţă, recurentul nu invocă nelegalitatea pedepsei aplicate, ci contestă înlăturarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., precum şi a circumstanţei atenuante prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecinţa majorării limitelor de pedeapsă, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut că: (...) Cearta dintre cei doi, chiar iniţiată de victimă nu poate căpăta valenţa unei provocări, în condiţiile în care inculpatul, astfel cum au arătat toţi martorii, era într-o stare avansată de ebrietate, mai mult decât victima. Deopotrivă, leziunile uşoare constatate pe corpul inculpatului pot reprezenta acte de apărare ale victimei, în momentul în care s-au aflat în poziţia faţă în faţă, neavând aptitudinea de a reprezenta acte de atac care să determine reacţia extrem de violentă a inculpatului, prin folosirea cuţitului şi aplicarea mai multor lovituri cu acesta.

(...)pentru aplicarea dispoziţiilor privind procedura abreviată persoana trimisă în judecată trebuie să adopte o atitudine de recunoaştere integrală şi necondiţionată a învinuirii, adică atât a faptelor în materialitatea lor, sub toate componentele ce alcătuiesc latura obiectivă, cât şi din punctul de vedere al împrejurărilor de natură subiectivă care au stat la baza săvârşirii actului de conduită imputat, ceea ce nu este cazul în prezenta speţă, întrucât inculpatul A. nu a recunoscut starea de fapt astfel cum a fost aceasta prezentată de procuror în rechizitoriu, susţinând că acţiunea sa s-a datorat provocării victimei, care l-ar fi lovit, el doar ripostând, depăşind însă gradul de proporţionalitate.

Atât aplicarea art. 390 alin. (10) C. proc. pen.., cât şi a prevederilor art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. implică un proces de individualizare judiciară a pedepsei ce nu poate fi cenzurată pe calea recursului în casaţie, în baza art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., întrucât vizează temeinicia hotărârii judecătoreşti, iar nu legalitatea acesteia, din moment ce conturează o anumită conduită procesuală a inculpatului ce nu poate fi stabilită decât prin reaprecierea probelor în legătură cu comportamentul procesual al acestuia.

Ca atare, criticile recurentului inculpat A. ce vizează poziţia sa procesuală, situaţia de fapt şi individualizarea pedepsei depăşesc limitele recursului în casaţie, întrucât aceste aspecte nu pot fi examinate în această cale extraordinară de atac, al cărei scop este, potrivit art. 433 C. proc. pen.., verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aşadar, prin conţinutul lor, motivele de recurs în casaţie prezentate de recurentul inculpat A. nu pun în discuţie elemente de natură a fi circumscrise, nici măcar formal, cazului de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. sau altor cazuri de casaţie dintre cele prevăzute expres şi limitativ de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., context în care cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., nu este îndeplinită.

Înalta Curte mai notează că invocarea formală a unor cazuri de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie. Argumentele prezentate de recurent trebuie să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situaţie ce nu se regăseşte în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 534/Ap din data de 09 iulie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 534/Ap din data de 09 iulie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 noiembrie 2025.