Limits of Art. 438(1)(7) CPC: Cassation inadmissible where arguments challenge subjective intent and evidentiary assessment rather than objective legal typicity of the offense

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C. şi D. împotriva deciziei nr. 462/2025 din data de 11 iulie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 58/27.04.2023 pronunţată de Tribunalul Mureş, prima instanţă, printre altele, a hotărât următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen.

În temeiul art. 188 C. pen., art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară. În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută de art. 371 C. pen.,cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen.

În temeiul art. art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, faptă prevăzută de art. 372 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, respectiv s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani şi 9 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu şi fix de 6 luni închisoare, reprezentând o treime din pedepsele de 8 luni şi 10 luni închisoare aplicate, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă finală de 8 ani şi 3 luni închisoare în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-au interzis drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 72 C. pen., art. 399 alin. (9) C. proc. pen., s-a redus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpat, de la data de 13 august 2021-17 decembrie 2021.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) C. pen.. În temeiul art. 188 C. pen., art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat

În temeiul art. în temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, faptă prevăzută de art. 372 alin. (1) şi (2) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, respectiv s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu şi fix de 5 luni închisoare, reprezentând o treime din pedepsele de 6 luni şi 9 luni închisoare, inculpatul B. urmând să execute pedeapsa rezultantă finală de 5 ani şi 11 luni închisoare în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-au interzis drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 72 C. pen., art. 399 alin. (9) C. proc. pen., s-a redus din pedeapsa aplicată inculpatului B. durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpat, de la data de 12 august 2021-09 februarie 2022.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului C., de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 5 ani şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) C. pen.. În temeiul art. 188 C. pen., art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, faptă prevăzută de art. 372 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, respectiv s-a aplicat condamnatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 3 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu şi fix de 2 luni închisoare, reprezentând o treime din pedeapsa de 6 luni închisoare, inculpatul C. urmând să execute pedeapsa rezultantă finală de 5 ani şi 5 luni închisoare în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-au interzis drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 72 C. pen., art. 399 alin. (9) C. proc. pen., s-a redus din pedeapsa aplicată inculpatului C. durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpat, de la data de 12 august 2021-17 decembrie 2021.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen.

În temeiul art. 188 C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen., cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului D. exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului D. exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, faptă prevăzută de art. 372 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă, respectiv s-a aplicat condamnatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu şi fix de 6 luni închisoare, reprezentând o treime din pedepsele de 8 luni şi 10 luni închisoare aplicate prin prezenta, inculpatul D. urmând să execute pedeapsa rezultantă finală de 8 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a dispus interzicere exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie

În temeiul art. 72 C. pen., art. 399 alin. (9) C. proc. pen., s-a scăzut din durata pedepsei aplicate durata arestării preventive şi a arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpat, de la data de 10 septembrie 2021-09 februarie 2022 şi 23 februarie 2022-29 iunie 2022.

În esenţă, în fapt, în ceea ce priveşte infracţiunile de tulburare a ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută de art. 371 C. pen. şi portul şi folosirea fără drept de obiecte periculoase, faptă prevăzută de art. 372 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a reţinut că la data de 11 august 2021, în jurul orelor 2320-2347, inculpaţii E., F., G., D., B., A. şi D., în timp ce se aflau în incinta restaurantului Casablanca din municipiul Reghin, prin exercitarea de violenţe împotriva bunurilor şi persoanelor au tulburat grav ordinea şi liniştea publică, insuflând persoanelor prezente o stare de temere şi indignare.

În ceea ce priveşte infracţiunea de tentativă la omor, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., s-a reţinut că la data de 11 august 2021, în jurul orelor 2342, în timp ce se aflau în incinta restaurantului Casablanca din municipiul Reghin, inculpaţii D., F., B., D., C., A. şi H. au agresat-o pe persoana vătămată E. cu pumnii şi picioarele, folosindu-se şi de corpuri tăietoare-înţepătoare, precum şi de piese de mobilier, cauzându-i acesteia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 70-80 zile de îngrijiri medicale, viaţa victimei fiind pusă în primejdie.

Împotriva sentinţei penale nr. 58/27.04.2023 pronunţată de Tribunalul Mureş au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi, printre alţii, inculpaţii C., B., D. şi A..

Prin decizia penală nr. 462 din 11 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul C. împotriva sentinţei penale nr. 58/27.04.2023 pronunţată de Tribunalul Mureş.

În temeiul art. 423 alin. (1) din C. proc. pen., s-a desfiinţat parţial sentinţa atacată şi rejudecând cauza:

S-a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 5,5 ani închisoare aplicată de prima instanţă inculpatului C. şi s-au repus în individualitatea lor pedepsele de: 5,3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) rap. la art. 188 din C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a), d) din C. pen. şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, faptă prevăzută de art. 372 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1), (6) rap. la art. 17 alin. (2) şi art. 16 lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C. de sub acuza săvârşirii infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, faptă prevăzută de art. 372 alin. (1) din C. pen., ca urmare a prescripţiei răspunderii penale prev. de art. 154 alin. (1) lit. e) din C. pen.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins ca nefondate apelurile declarate, printre alţii, de inculpaţii A., B. şi D. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Decizia penală nr. 462 din 11.07.2025 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost comunicată către inculpaţii A. la data de 17.07.2025, B. la data de 17.07.2025, C. la data de 17.07.2025 şi D. la data de 16.07.2025 la Penitenciarul Târgu Mureş, dosar curtea de apel.

Pentru inculpaţii A., B., C. şi D. termenul s-a împlinit la data de 18.08.2025, în conformitate cu art. 269 alin. (2) şi (4) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 462 din 11.07.2025 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs în casaţie inculpaţii A., B., C. şi D. la data de 18.08.2025.

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A., C. şi B. a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş la data de 21.08.2025, inculpaţii G. la 27.08.2025, F. la data de 26.08.2025, D. la data de 22.08.2025, D. la data de 27.08.2025, H. la data de 26.08.2025, A. la data de 27.08.2025, E. la data de 26.08.2025, părţilor civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş la data de 26.08.2025, Spitalul Municipal Dr. Eugen Nicoară Reghin la data de 26.08.2025, către partea vătămată la data de 26.08.2025.

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul D. a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş la data de 24.09.2025, inculpaţii G. la data de 26.09.2025, B. la data de 26.09.2025, C. la data de 26.09.2025, D. la data de 26.09.2025, F. la data de 29.09.2025, A. la data de 03.10.2025, H. la data de 29.09.2025, A. la data de 26.09.2025, E. la data de 25.09.2025, părţilor civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş la data de 25.09.2025, Spitalul Municipal Dr. Eugen Nicoară Reghin la data de 26.09.2025,

În cauză, la data de 09.10.2025 au fost depuse concluzii scrise de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş cu privire la recursul formulat de inculpatul D. şi, în esenţă, a solicitat să se constate că recursul în casaţie promovat de inculpat este inadmisibil, întrucât aşa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză fapta săvârşită de inculpat este prevăzută de legea penală, iar încadrarea juridică este corectă raportată la starea de fapt reţinută, atât de organele de urmărire penală, cât şi de către instanţă, existând o corespondenţă logică între fapta săvârşită şi încadrarea juridică a acesteia.

Mai mult decât atât, aceste aspecte au fost invocate de către recurent şi în faţa instanţei de apel, dar în cele din urmă s-a dispus respingerea căii de atac.

În concluzie, în temeiul art. 440 alin. (1) C. proc. pen. s-a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de recurs în casaţie promovată de inculpatul D. împotriva deciziei penale nr. 462/A/11.07.2025 a Curţii de Apel Tg. Mureş pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererilor, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 04.11.2025.

În cuprinsul cererilor de recurs în casaţie formulate, inculpaţii C., B., A. şi D. au invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală şi au solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea în parte a deciziei atacate, numai în ceea ce îi priveşte pe inculpaţi şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

În esenţă, au susţinut că pentru a reţine această încadrare juridică şi formă de participaţie penală, instanţa de apel a constatat că pe tot parcursul derulării evenimentelor, acţiunile conjugate ale inculpaţilor au fost în sensul de a suprima viaţa victimei, existând o înţelegere expresă sau tacită în sensul că toţi făptuitorii atacă victima şi îi aplică lovituri sau acţionează într-o modalitate care, în ansamblu îi poate cauza acesteia moartea, fără a avea relevanţă împrejurarea că unele lovituri au fost de mai mică intensitate sau gravitate şi nu puteau singure să producă rezultatul, căci intenţia de coautori la tentativă la omor rezultă din materialitatea tuturor acţiunilor săvârşite.

Astfel, au mai susţinut că motivul de casare pe care îl invocă se raportează exclusiv la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate deja în cauza, întrucât în cadrul acestei căi extraordinare de atac se analizează doar aspecte de drept, fără a avea în vedere o reevaluare a situaţiei de fapt sau a materialului probator.

Aşadar, criticile formulate împotriva hotărârii instanţei de apel vizează încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, apreciind, în esenţă, că faptele inculpaţilor nu întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, temeiul de drept al prezentului recurs în casaţie formulat constă în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege pentru a fi întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 din C. pen.

În urma examinării legalităţii hotărârii atacate se poate constata ca este incident cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., întrucât fapta reţinută în sarcina inculpaţilor C., B., A. şi D. nu corespunde normei de incriminare, respectiv art. 188 din C. proc. pen., rămasă în forma tentativei, în vederea evaluării dacă există o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de norma de incriminare, se impune a se reţine, preliminar, că în contextul cauzei pendinte, se poate realiza o distincţie clară între cei care au aplicat lovituri letale şi ceilalţi participanţi, care doar au conlucrat activ la săvârşirea faptei.

Aşadar, tentativa la infracţiunea de omor în forma coautoratului poate fi reţinută doar dacă participanţii au acţionat concomitent, în cadrul unei activităţi indivizibile şi în realizarea intenţiei comune şi unice de a ucide, cu menţiunea că acei coinculpaţi care nu au aplicat lovituri vătămătoare victimei au contribuit nemijlocit la reducerea posibilităţilor acesteia de a se apăra, la diminuarea capacităţii sale fizice de a rezista agresiunii şi care s-ar putea înscrie la nexul cauzal al infracţiunii.

În continuare, s-a făcut referire la poziţia subiectivă a coautorilor să fie unică şi comună, de a suprima viaţa victimei, fiind cu toţii conştienţi de urmările lor comune şi au dorit producerea lor, precum şi la declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

S-a mai precizat că nu au luat parte la niciun acord, fie el expres sau tacit, de a proceda la atacarea persoanei vătămate în scopul de a-i suprima viaţa şi nu au procedat la aplicarea niciunei lovituri persoanei vătămate, în ciuda faptului că, aşa cum rezultă din materialul probator, erau înarmaţi şi nici nu au acţionat în scopul de a suprima şansele persoanei vătămate de a rezista agresiunii, întrucât simpla prezenţă a acestora pe etajul în care se aflau mai multe camere, printre care şi cea în care au fost aplicate loviturile persoanei vătămate, nu poate conduce în mod automat la reţinerea formei de participaţie a coautoratului la tentativă la infracţiunea de omor, cu atât mai mult cu cât, toate persoanele nu au urcat scările imobilului simultan şi nici nu se aflau de la bun început la localul la care au fost produse o serie de agresiuni fizice, iar întreaga activitate infracţională a început şi a fost epuizată într-un termen foarte scurt. Şi mai mult decât atât, camera în care au avut loc agresiunile fizice prezintă dimensiuni reduse care, în mod efectiv, fizic, nu permit capacitatea de a se afla un număr atât de ridicat de persoane în interior şi care să se manifesteze în mod activ prin realizarea unor mişcări, spaţiul camerei fiind ocupat inclusiv de obiectele de mobilier.

Simpla prezenţă a inculpaţilor care au urcat la etajul în care se afla camera în care au fost aplicate loviturile persoanei vătămate nu conduce în mod automat la reţinerea unei intenţii de a ucide în baza unui acord expres sau tacit, având în vedere că nu au intrat în camera în care se afla persoana vătămată şi nici nu i-au aplicat lovituri, fiind într-o stare de latenţă, pasivitate. Inculpaţii s-au aflat la imobilul în care s-au produs vătămările, întrucât au luat la cunoştinţă că a avut loc un atac între două familii, un membru de familie a fost ucis de către persoana vătămată, iar la momentul în care au ajuns organele de poliţie se aflau deja la imobil, astfel încât nu poate exista intenţia de a ucide persoana vătămată în acelaşi imobil în care se aflau organele de poliţie, cunoscând prezenţa acestora.

Aşadar, se poate reţine existenţa coautoratului când se exercită acţiuni nemijlocite, simultane, de mai multe persoane în baza unei legături subiective, fiind coautori la infracţiunea de tentativă la omor toţi cei care au aplicat lovituri victimei cu intenţia de a o ucide, indiferent dacă urmarea s-a produs ca efect conjugat al loviturilor aplicate sau a fost cauzată nemijlocit de o lovitură aplicată de unul dintre coautori, iar pentru ca unul dintre coautori să răspundă trebuie să fi săvârşit împotriva victimei, direct sau indirect, activ sau pasiv, un act de violenţă, dar nu este necesar ca actul de violenţă al făptuitorului să acopere în întregime sfera actului tipic, căci el nu este privit izolat, ci în raport de totalitatea actelor săvârşite de coautori, aşadar, fiecare act de violenţă conţine un dinamism propriu, fizic şi psihic, prin care participă la faptă în ansamblu, demonstrând astfel unitatea structurală a acesteia.

Au mai susţinut că nu au procedat la aplicarea niciunei lovituri persoanei vătămate, având în vedere că nici nu s-a aflat în interiorul camerei în care au fost exercitate agresiunile împotriva sa. Este incontestabilă împrejurarea că inculpaţii erau prezenţi la imobil pentru a-i aplica lovituri persoanei vătămate, însă reprezentarea subiectivă nu viza uciderea acesteia, ci aplicarea unei corecţii, exercitarea anumitor agresiuni fizice în scopul exclusiv a-1 speria pentru a nu mai adopta pe viitor o atitudine agresivă precum cea adoptată anterior în aceeaşi zi, cât şi în scopul răzbunării victimei agresiunilor exercitate la rândul său de către persoana vătămată.

Pentru a reţine caracterul întemeiat al susţinerilor formulate, au solicitat să se aibă în vedere mijloacele de probă administrate în cauză.

Concluzionând, au solicitat admiterea recursurilor în casaţie, casarea hotărârii, achitarea şi în subsidiar trimiterea cauzei la instanţa de apel.

Înalta Curte, verificând cerinţele legale pentru admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată, constată că acestea nu sunt îndeplinite în cauză, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte notează că potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C. şi D. au fost introduse în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplinesc condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că cererile de recurs în casaţie îndeplinesc şi condiţiile prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., precum şi cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menţionat numele şi prenumele inculpaţilor, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura apărătorului ales, avocat I. în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii A., B. şi C. şi personal în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D..

Raportat la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică şi jurisprudenţă, Înalta Curte notează prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În cauza de faţă, recurenţii inculpaţi A., B., C. şi D. au invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte a reţinut că sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situaţii în care fie nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa cărora a operat dezincriminarea.

Procedând, în aceste coordonate de principiu, la verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că deşi recurenţii şi-au întemeiat, în drept, cererile de recurs în casaţie pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., din modul în care au formulat motivele de recurs în casaţie rezultă că argumentele dezvoltate nu se circumscriu nici măcar formal cazului de recurs în casaţie invocat.

În concret, se reţine că motivele invocate în cererile de recurs în casaţie vizează trimiterea cauzei spre rejudecare, temeinicia soluţiei pronunţate de instanţa de apel, reevaluarea probatoriului administrat, recurenţii susţinând că probele administrate în cauză nu au relevat că au avut intenţia de a săvârşi infracţiunea de tentativă la omor.

În ceea ce priveşte lipsa vinovăţiei prevăzute de lege, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., aceasta reprezintă o cauză de împiedicare a punerii în mişcare şi de exercitare a acţiunii penale distinctă de neprevederea în legea penală, cuprinsă în teza I a articolului menţionat. Or, raportat la modul în care cele două teze au fost legiferate şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) din C. pen. potrivit căruia "infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o", se constată că doar neprevederea în legea penală ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Totodată, solicitarea de reapreciere a probatoriului administrat, reevaluarea laturii subiective, precum şi a probatoriului cu consecinţa schimbării situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare, nu se subsumează cazului prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. şi nici vreunui alt caz de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., ci constituie un proces complex de analiză asupra împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanţei de fond/apel şi nu pot fi cenzurate, prin urmare, în cadrul prezentului demers judiciar.

Formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat atrage nerespectarea condiţiei de admisibilitate prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.. De altfel, invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurenţi trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, ceea ce nu este cazul în speţă.

Ca atare, în raport cu motivele cererilor de recurs în casaţie coroborat cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., potrivit cărora, pe calea recursului în casaţie, instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte constată că, în cauză, cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. a fost invocat pur formal, cererile neavând aptitudinea de a declanşa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele cazului de casare invocat.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea oricăror pretinse nelegalităţi, ci exclusiv examinarea hotărârii atacate prin prisma celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., respectiv, încălcarea competenţei după materie sau după calitatea persoanei, fapta pentru care s-a dispus condamnarea nu este prevăzută de legea penală, dispunerea eronată a încetării procesului penal, constatarea greşită sau omisiunea de a constata graţierea şi aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C. şi D. împotriva deciziei nr. 462/2025 din data de 11 iulie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 300 de RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C. şi D. împotriva deciziei nr. 462/2025 din data de 11 iulie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 300 de RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 noiembrie 2025.