Negligent bodily injury: causal link between excessive speed and traffic accident versus mere contravention under traffic regulations

Şedinţa publică din data de 04 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 628 din data de 09.08.2024, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia Penală a hotărât următoarele:

I. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (4) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. raportat la art. 83 din C. pen., a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatei A., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. (2), (3) şi (4), raportat la art. 194 alin. (1) lit. a), b), c) şi e) din C. pen.

În temeiul art. 83 alin. (1) din C. pen., a amânat aplicarea pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 84 din C. pen.

În temeiul art. 85 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a pus în vedere inculpatei A. că trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 86 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a dispus că datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) din C. pen. se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov.

În temeiul art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., a atras atenţia inculpatei A. asupra prevederilor art. 88 din C. pen. privind revocarea amânării, aplicarea şi executarea pedepsei stabilite, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse de instanţă şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

II. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2), (3) şi (4), raportat la art. 194 alin. (1) lit. a), b), c) şi e) din C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (1) din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate de 1 an şi 6 luni închisoare şi stabileşte, în condiţiile art. 92 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., un termen de supraveghere de 2 ani, ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., a pus în vedere inculpatului B., ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza prevederilor art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., a impus inculpatului B. să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., a dispus ca inculpatul B., pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 2 sau în cadrul Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti.

În temeiul art. 94 alin. (2) din C. pen., a dispus ca supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen. se va face de Serviciului de Probaţiune Bucureşti.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. coroborat cu art. 91 alin. (4) din C. pen., a atras atenţia inculpatului B. asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., respectiv asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, dar şi cu privire la consecinţele săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere: revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei închisorii şi executarea pedepsei, la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenţie, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită cu intenţie; posibilitatea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei închisorii şi executarea pedepsei, la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenţie, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită din culpă.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel inculpatul B. şi partea responsabilă civilmente C. S.A. părţile civile părţile civile D. şi E.

Prin decizia penală nr. 857/A din data de 28 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul B. şi partea responsabilă civilmente C. S.A., împotriva sentinţei penale nr. 628 din data de 09.08.2024, pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de părţile civile părţile civile D. şi E. împotriva sentinţei penale nr. 628 din data de 09.08.2024, pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând:

În temeiul art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen. a interzis inculpatei A. dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule, în sensul art. 6 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 pe durata termenului de supraveghere stabilit, reţinând o culpă a acesteia în producerea accidentului de 40%.

În baza art. 68 C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., a interzis inculpatului B. ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a conduce orice categorie de autovehicule, în sensul art. 6 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 pe o perioadă de 2 ani, reţinând o culpă a acestuia în producerea accidentului de 50%.

În baza art. 45 C. pen., raportat la art. 65 alin. (1) şi la art. 66 alin. (1) i) din C. pen. a interzis inculpatului B. ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a conduce orice categorie de autovehicule, în sensul art. 6 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform disp. art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere de 4 ani, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile.

Împotriva deciziei penale nr. 857/A din data de 28 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, a declarat recurs în casaţie inculpatul B., la data de 20 iunie 2025.

În susţinerea cererii de recurs în casaţie, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", a invocat următoarele chestiuni:

1. starea de fapt reţinută justifică încadrarea juridică a faptei ca fiind o contravenţie la regimul rutier şi nu o faptă penală.

Din raportul de expertiză tehnică judiciară din data de 23.04.2022 rezultă că, la data de 20.07.2020 în jurul orei 21:50, inculpatul conducea autoturismul cu o viteză de 86 km/h, deşi limita maximă legală în interiorul localităţii era de 50 km/h.

Practic, sunt îndeplinite toate elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 49 şi art. 101 şi 102 din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv există norma legală clară (50 km/h), fapta concretă este depăşirea cu aproximativ 36km/h a limitei legale, şi este sancţionată prin amendă şi puncte de penalizare.

2. pentru a fi reţinută infracţiunea de vătămare corporală din culpă (art. 196 din C. pen.) trebuie întrunite cumulativ următoarele elemente:

- Fapta ilicită (culpa)- neîndeplinirea exerciţiului prudenţei necesare conducătorului auto;

- Rezultatul vătămător - vătămări corporale suferite de o persoană, cu incapacitate temporară de muncă (cel puţin 60 de zile);

- Legătura de cauzalitate directă între fapta culpabilă şi producerea vătămării;

- Previzibilitate şi evitabilitate - conducătorul trebuia să anticipeze pericolul şi să îl poată evita prin conduită prudentă.

3. Lipsa legăturii de cauzalitate între fapta inculpatului şi urmarea produsă

A arătat că faptul generator al accidentului a fost împrejurarea că autoturismul, condus de A., a pătruns în intersecţie fără a ceda prioritate autoturismului condus de inculpat.

A subliniat că acesta este evenimentul primar care a produs devierea bruscă a autoturismului inculpatului şi, ulterior la lovirea pietonilor.

4. Legătura cauzală directă între viteză şi vătămarea pietonilor trebuie demonstrată fără dubiu, adică trebuia să se arate că, dacă inculpatul ar fi circulat cu 50 km/h, nu s-ar fi produs lovirea pietonilor.

În cuprinsul raportului de expertiză se menţionează că autoturismul inculpatului a fost lovit din partea laterală de către autoturismul şi apoi proiectat cu viteză spre pietoni. Aşadar, chiar dacă inculpatul ar fi mers cu 50 km/h, impactul oricum s-ar fi produs, iar autoturismul condus de acesta ar fi fost deviat lateral. Cu alte cuvinte, cauza principală a producerii evenimentului rutier a fost neacordarea priorităţii de către coinculpata A..

5. Lipsa posibilităţii tehnico-practice de evitare a lovirii pietonilor

În acest sens, a precizat că odată ce a fost lovit puternic în lateral, direcţia şi traiectoria autoturismului au fost modificate brusc, fără ca şoferul să mai poată controla deplasarea, a fost anulată capacitatea de frânare sau de redresare a direcţiei.

Prin urmare, între viteza excesivă (86 km/h) şi vătămarea corporală a pietonilor nu există legătura de cauzalitate directă şi adecvată necesară încadrării infracţiunii în vătămare corporală din culpă. Accelerarea excesivă reprezintă o culpă generală, dar nu e cauza primară şi nemijlocită a rezultatului vătămător.

6. Nu este îndeplinită condiţia previzibilităţii şi evitabilităţii rezultatului

Pentru a putea reţine infracţiunea de vătămare corporală este necesar ca autorul să poată prevedea riscul şi să nu facă tot ce este rezonabil pentru a-l reduce la minimum.

Or, în cauză, inculpatul nu a avea cum să anticipeze că autoturismul coinculpatei se va "arunca" în intersecţie, fără a ceda prioritate. Practic, este un eveniment imprevizibil major, generat de culpa altui participant la trafic.

Pentru toate aceste aspecte, a apreciat că inculpatul a încălcat obligaţia de a respecta limita de viteză la 50 km/h în localitate şi poate fi sancţionat administrativ.

Greşita aplicare a dispoziţiilor privind admisibilitatea acţiunii civile faţă de asigurători.

În susţinerea acestui aspect, circumscris de către recurentul inculpat tot cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a arătat că C. S.A. a invocat inadmisibilitatea cererii civile pe motiv că părţile civile trebuiau să urmeze procedura specială prin Fondul de Garantare a Asiguraţilor, iar deciziile FGA din decembrie 2024 nu fuseseră contestate în termen.

În acest context, a apreciat că în mod greşit instanţa de apel a stabilit că deciziile FGA nu împiedică judecarea cererii civile, fără a se raporta la dispoziţiile Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", a susţinut că a fost încălcat principiul neagravării situaţiei în propriul apel, având în vedere că s-au dispus pedepse complementare mai severe (interdicţia de a conduce) decât cele stabilite de prima instanţă, fără ca instanţa de apel să motiveze în ce mod a fost agravată situaţia inculpatului.

În opinia recurentului inculpat, lipsa acestei motivări atrage nulitatea hotărârii sub aspectul procedurii de apel şi poate influenţa soluţia penală.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti sau, după caz, la instanţa de fond pentru:

1. Reevaluarea probelor şi stabilirea cotei de vinovăţie în conformitate cu concluziile expertizei tehnice;

2. Reanalizarea pedepsei complementare sub aspectul principiului neagravării;

3. Deliberarea privind admisibilitatea acţiunii civile în concordanţă cu Legea nr. 213/2015 privind FGA şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin încheierea din data de 7 octombrie 2025, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat B. numai în ceea ce priveşte aspectele referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, din perspectiva legăturii de cauzalitate între faptă şi urmarea produsă, precum şi că fapta inculpatului s-ar circumscrie contravenţiei prevăzută de art. 49 şi art. 101-102 din O.U.G. nr. 195/2002, aspecte subsumate formal cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat B., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speţă, recurentul inculpat B. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, reţine Înalta Curte că recurentul inculpat a formulat critici care, în esenţă, vizează neîndeplinirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, susţinând pe de o parte, că nu există o legătură de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi urmarea produsă, iar pe de altă parte, că fapta inculpatului s-ar circumscrie contravenţiei prevăzută de art. 49 şi art. 101-102 din O.U.G. nr. 195/2002.

În analiza conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte va porni de la situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, respectiv că la data de 20.07.2020, în jurul orei 21:54, inculpatul B. a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare x, pe str. x A. Rosetti, dinspre str. x către str. x, cu viteza de aproximativ 90 km/h, iar când a ajuns la intersecţia dirijată cu str. x a fost lovit de autoturismul cu numărul de înmatriculare x, condus de inculpata A., care circula din direcţia str. x către str. x şi care nu a respectat indicatorul "Cedează trecerea", constând în aceea că nu s-a asigurat în mod corespunzător, intrând în intersecţie cu viteza de aproximativ 20-25 km/h, împrejurare în care autoturismul cu numărul de înmatriculare x a fost deviat de la traiectoria sa, deplasându-se spre dreapta direcţiei iniţiale, împrejurare în care a accidentat părţile civile E. şi D., care se aflau pe carosabil, partea civilă E. suferind leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 250-300 de zile de îngrijiri medicale, iar partea civilă D. suferind leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de cca. 250 zile de îngrijiri medicale, ambilor fiindu-le produse o infirmitate şi un prejudiciu estetic grav şi permanent şi fiindu-le pusă viaţa în primejdie.

În ceea ce priveşte prevederea faptei în legea penală şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte notează că, în conformitate cu dispoziţiile art. 196 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen., constituie infracţiunea de vătămare corporală din culpă:

(2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

Din analiza acestor texte de lege şi prin raportare la situaţia de fapt, Înalta Curte constată că există infracţiunea de vătămare corporală din culpă, în forma reţinută de instanţa de apel, când se săvârşeşte o faptă prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., adică loviri sau alte violenţe care au cauzat leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale.

Din examinarea situaţiei de fapt, Înalta Curte constată că acţiunea inculpatului s-a desfăşurat cu ocazia efectuării activităţii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, activitate reglementată prin dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (normă completatoare la varianta agravată prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.), republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 670 din 03 august 2006, precum prin cele ale Hotărârii de Guvern nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 876 din 26 octombrie 2006, iar urmările acţiunii sale au avut la bază nerespectarea dispoziţiilor legale ce reglementează activitatea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice.

Astfel, legiuitorul a impus participanţilor la trafic, inclusiv conducătorilor auto, prin art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, obligaţia de a avea un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private.

De asemenea, aceştia (conducătorii auto) trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă.

Din analiza elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, reglementată în art. 196 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că elementul material constă în lovirea sau exercitarea oricărei violenţe cauzatoare de leziuni traumatice asupra corpului unei persoane ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, având urmare imediată producerea unei vătămări a integrităţii corporale sau a sănătăţii ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 90 de zile, o infirmitate, un prejudiciu estetic grav şi permanent, avortul, punerea în primejdie a vieţii unei persoane. De asemenea, trebuie să existe legătură de cauzalitate între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată, adică este necesar ca vătămarea corporală a victimei să fi avut drept cauză acţiunea făptuitorului.

În cauză, reţine Înalta Curte că s-a realizat elementul material al infracţiunii de vătămare corporală din culpă pentru care inculpatul a fost condamnat, cât şi urmarea imediată cerută de lege, respectiv lezarea integrităţii fizice a persoanelor vătămate, concretizată într-un număr de 250-300 zile de îngrijiri medicale pentru persoana vătămată E., respectiv un număr de aproximativ 250 de îngrijiri medicale pentru persoana vătămată D., ambelor părţi civile fiindu-le produse o infirmitate şi un prejudiciu estetic grav şi permanent şi fiindu-le pusă viaţa în primejdie.

Totodată, Înalta Curte constată că pentru stabilirea legăturii de cauzalitate este necesar a se verifica existenţa unui raport cauză-efect între acţiunea făptuitorului şi urmările imediate ale acestuia, având în vedere că o eventuală constatare a încălcării unei dispoziţii legale referitoare la circulaţia pe drumurile publice nu este suficientă pentru a reţine culpa în producerea accidentului, fiind necesar să se analizeze în ce măsură încălcarea respectivelor dispoziţii legale a influenţat producerea evenimentului rutier şi, implicit, a urmărilor acestuia.

În acest context, Înalta Curte, contrar susţinerilor apărării, constată că, deşi este adevărat că acţiunea principală care a generat starea de pericol a fost reprezentată de un cumul de factori favorizanţi, respectiv neglijenţa intimatei inculpate A., care a pătruns în intersecţie, fără respectarea indicatorului "Cedează trecerea", cu încălcarea normelor legale, neglijenţa pietonilor E. şi D., care se deplasau pe partea carosabilă, condiţiile de vizibilitate reduse, determinate de arhitectura arterelor de circulaţie şi traficul pe timp de noapte, însă toate aceste aspecte nu îl exonerează pe inculpatul B. de răspundere penală, întrucât prin depăşirea limitei legale de viteză pe sectorul respectiv de drum, circulând cu aproximativ 90 km/h, acesta a facilitat producerea accidentului şi a amplificat consecinţele acestuia.

Astfel, doar în situaţia în care inculpatul conducea cu o viteză legală care să-i permită efectuarea oricărei manevre în regim de siguranţă şi dacă în timpul apariţiei stării de pericol, lua măsurile necesare (frânare, virare, acţionarea claxonului, sporirea atenţiei) pentru evitarea accidentului sau pentru diminuarea urmărilor, se putea analiza neîndeplinirea condiţiei privind existenţa legăturii de cauzalitate.

În lipsa unei astfel de conduite din partea inculpatului, Înalta Curte apreciază că este îndeplinită condiţia legăturii de cauzalitate, la producerea urmărilor imediate contribuind ambele fapte culpabile, atât ale intimatei inculpate A., cât şi ale inculpatului, în concurs, iar instanţa de apel, în mod corect, a arătat că lipsa de tipicitate a infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată ar fi putut fi reţinută în cauză numai dacă acesta ar fi respectat dispoziţiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, iar vătămarea corporală a părţilor vătămate s-ar fi produs ca urmare a culpei exclusive a intimatei, ceea ce nu s-a probat în cauză.

În acest context argumentativ, reţine Înalta Curte că raportat la consecinţele deosebit de grave rezultate în urma accidentului, nu se poate susţine că fapta inculpatului ar putea fi subsumată simplei contravenţii prevăzute de art. 49, art. 101 sau art. 102 din O.U.G. nr. 195/2002. Aceste texte vizează strict ipoteza depăşirii limitei de viteză pe un anumit sector de drum, sancţionând o conduită rutieră periculoasă doar în plan preventiv, fără a acoperi şi ipoteza, mult mai gravă, în care încălcarea regimului de viteză se concretizează într-un accident soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

Or, în speţă, urmările produse, rezultat nemijlocit al nerespectării limitelor de viteză, depăşesc cu mult cadrul unei simple abateri contravenţionale, evidenţiind un grad de pericol social şi o intensitate a culpei care reclamă analizarea faptei prin prisma răspunderii penale, iar nu minimalizarea acesteia doar la nivelul unei încălcări a regimului de viteză.

În raport de considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 857/A din data de 28 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 857/A din data de 28 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 noiembrie 2025.