Forestry engineer's extraordinary appeal rejected; final conviction upheld for official forgery and use of forgery in timber report.

Şedinţa publică din data de 04 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 345 din data de 14.05.2025 pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual (din 14.07.2020).

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. raportat la art. 323 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals (din 14.07.2020).

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. raportat la art. 325 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals informatic (din 14.07.2020).

În temeiul art. 96 alin. (4) C. pen., s-a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea de 1 an şi 4 luni la care inculpatul A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 3 din 09.01.2020, pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr. x/2019, definitivă prin neapelare la 28.01.2020, şi s-a dispus executarea acestei pedepse.

În temeiul art. 96 alin. (5), art. 44 alin. (2), art. 38 alin. (2) şi la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 1 an şi 4 luni, 1 an, 1 an şi 3 luni închisoare la care inculpatul a fost condamnat şi aplică pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte trei pedepse, de 1 an, 1 an şi 3 luni închisoare, respectiv sporul de 9 luni, rezultând pedeapsa de 2 ani şi 1 lună închisoare, pe care inculpatul A. o va executa în regim de detenţie.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 792 din data de 02 iulie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 345 din data de 14.05.2025 pronunţate de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosar nr. x/2023.

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală mai sus menţionată şi în rejudecare:

S-a înlăturat din sentinţă dispoziţiile de aplicare a art. 96 alin. (5), art. 44 alin. (2), art. 38 alin. (2) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi de condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 323 C. pen. şi art. 325 C. pen.

S-a constatat că prin încheierea din data de 17.06.2025, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., şi infracţiunea de fals informatic, prev. de art. 325 C. pen., în infracţiunea de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale).

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare (în loc de 1 an închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual (faptă din 14.07.2020).

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale), art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals (faptă din 14.07.2020).

În temeiul art. 96 alin. (5), art. 44 alin. (2), art. 38 alin. (2) şi la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de 1 an şi 4 luni închisoare, 8 luni închisoare şi 2 luni închisoare şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, la care a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte două pedepse, de 8 luni închisoare şi 2 luni închisoare, respectiv sporul de 3 luni şi 10 zile închisoare, rezultând pedeapsa de 1 (un) an, 7 (şapte) luni şi 10 (zece) zile închisoare.

Pedeapsă de executat pentru inculpatul A.: 1 (un) an, 7 (şapte) luni şi 10 (zece) zile închisoare, în regim de detenţie.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.

Împotriva deciziei penale nr. 792 din data de 02 iulie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 16 iulie 2025.

Recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală."

A solicitat admiterea cererii de recurs în casaţie, casarea deciziei penale atacate şi achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals.

În temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării deciziei penale atacate.

În susţinerea cazului de casare invocat, recurentul inculpat a arătat că infracţiunea de fals intelectual, potrivit art. 321 din C. pen., constă în falsificarea unui înscris cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcţionar public, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului sau prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări.

Aşadar, elementul material al infracţiunii de fals intelectual se prezintă sub două modalităţi alternative, însă cea relevantă în cauză este atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. În această modalitate funcţionarul public atestă sau confirmă, în mod nereal date sau împrejurări care nu au avut loc sau s-au petrecut în alt mod.

A arătat că în cauză, procesul-verbal de reprimire are la bază un formular tipizat care trebuie să conţină toate elementele cuprinse în formularul tip, precum şi toate constatările reale găsite în teren, iar din probele administrate în cauză nu s-a dovedit contrariul, înscrisul nefiind alterat. S-a făcut menţiunea prezenţei pădurarului de canton, întrucât aşa prevede formularul. Pădurarul de canton putea confirma ulterior întocmirii procesului-verbal cele inserate în acesta.

De asemenea, a mai arătat că prin acţiunile întreprinse de inculpat în virtutea obligaţiilor de serviciu, nu a creat niciun prejudiciu sau folos patrimonial sau nepatrimonial pentru sine sau pentru altul. În februarie 2023, în urma administrării probelor care se află în prezentul dosar, s-a propus clasarea pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Un alt aspect invocat vizează forma de vinovăţie a inculpatului la momentul săvârşirii pretinsei infracţiuni.

Procesul-verbal de reprimire a partizii a fost realizat în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, art. 24 alin. (1) din Instrucţiunile înscrise în Ordinul Ministerului Mediului şi Pădurilor nr. 1540/2011 care prevede în mod expres că reprimirea partizilor se va face până cel tărziu la data expirării termenului de exploatare prevăzut în autorizaţie, prin întocmirea unui proces-verbal de reprimire a parchetului şi utilizând aplicaţia SUMAL 2.0. Ocol Silvic.

În ceea ce priveşte menţiunile din cuprinsul procesului-verbal de reprimire conform cărora parcela îndeplineşte condiţiile legale de reprimire, iar ulterior au mai fost găsiţi doi arbori, acestea nu reprezintă inserări nelegale, atât timp cât legiuitorul prin art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 171/2010 statuează că, constituie contravenţie:

"lăsarea de arbori marcaţi şi netăiaţi în parchete, constataţi după întocmirea procesului-verbal de reprimire. Sancţiunea se aplică dacă numărul arborilor este mai mare de 1% din numărul arborilor inventariaţi în cadrul actului de punere în valoare."

În cazul de faţă, doi arbori identificaţi şi neexploataţi din cei 242 de arbori câti au fost în partida constituită înseamnă sub 1%, deci nu există nici măcar contravenţie.

În opinia recurentului inculpat, nu există o acţiune de falsificare a unui înscris oficial, prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului care să fie apte de a produce efecte juridice şi în consecinţă, fapta reţinută în sarcina inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de fals intelectual, fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. pen.

De asemenea, a apreciat că nici sub aspect subiectiv, fapta imputată inculpatului nu îndeplineşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de fals intelectual şi uz de fals, posibila încălcare a unor obligaţii de diligenţă îmbracă forma de vinovăţie a culpei, iar infracţiunile pentru care a fost condamnat presupune existenţa obligatorie a formei de vinovăţie cu intenţie.

Prin încheierea din data de 21 octombrie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A., numai în ceea ce priveşte critica subsumată cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de fals intelectual.

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speţă, recurentul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, reţine Înalta Curte că recurentul inculpat a formulat critici care, în esenţă, vizează neîndeplinirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de fals intelectual, susţinând fie că fapta ar constitui doar contravenţia prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 171/2010, fie că nu ar exista o acţiune de falsificare a unui înscris oficial prin consemnarea unor împrejurări neadevărate, apte să producă efecte juridice.

Potrivit art. 321 alin. (1) C. pen., infracţiunea de fals intelectual constă în falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări.

Analiza textului de incriminare evidenţiază că elementul material al infracţiunii constă în două modalităţi alternative: atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări.

Prima modalitate a elementului material, reţinută şi în prezenta cauză, există atunci când, cu prilejul întocmirii unui înscris, se consemnează, se constată, se adeveresc, cu ştiinţă, lucruri ce nu corespund realităţii.

A doua modalitate constă în omisiunea consemnării, inserării, înregistrării unor date sau împrejurări reale pe care funcţionarul public avea obligaţia să le cuprindă în actul întocmit.

Cerinţa esenţială ataşată elementului material este aceea ca falsificarea să se fi produs cu prilejul întocmirii înscrisului oficial de către funcţionarul care are competenţa să întocmească un asemenea act, iar falsificarea înscrisului să fie de natură să producă consecinţe juridice, faptele sau împrejurările atestate în mod nereal, fie prin ele însele, fie prin modul în care condiţionează înscrisul să aibă o atare aptitudine.

Aplicând aceste consideraţii teoretice speţei de faţă, reţine Înalta Curte că elementul material al infracţiunii de fals intelectual reţinută în sarcina recurentului inculpat constă în întocmirea procesului-verbal de reprimire a partizii nr. x (3172), constituită în U.P. I, u.a. 76A, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că ar fi fost îndeplinite condiţiile legale pentru reprimirea partizii şi că la reprimire a fost prezent şi pădurarul de canton B..

De asemenea, fapta a fost săvârşită de recurentul inculpat cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu, acesta acţionând în calitatea sa de inginer silvic în cadrul Ocolului Silvic Breaza, funcţionar public competent în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen.

Contrar susţinerilor recurentului inculpat, potrivit căreia procesul-verbal întocmit nu a produs niciun efect juridic, întrucât prin acţiunile întreprinse nu a fost creat niciun prejudiciu sau folos patrimonial sau nepatrimonial pentru sine sau pentru altul, Înalta Curte reţine că în raport cu baza factuală reţinută cu titlu definitiv de instanţele inferioare, prin consemnarea unor date necorespunzătoare adevărului în procesul-verbal de reprimire a partizii, inculpatul a generat un prejudiciu adus fondului forestier în cuantum de 103.627,8 RON, prejudiciu rezultat ca urmare a identificării de către organele de poliţie a unui număr de 62 de tăieri ilegale de arbori, astfel cum reiese din procesul-verbal de control al exploatării parchetului din data de 24.07.2020.

De asemenea, înregistrarea ulterioară a înscrisului oficial falsificat la Ocolul Silvic Breaza şi înscrierea de către inculpat a datelor necorespunzătoare adevărului din conţinutul său în aplicaţia informatică SUMAL 2,0 a condus la generarea procesului-verbal de reprimire a parchetului nr. x din 14.07.2020, fals în integralitatea sa.

În ceea ce priveşte critica recurentului inculpat referitoare la împrejurarea că fapta reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, ci contravenţia prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 171/2010 "lăsarea de arbori marcaţi şi netăiaţi în parchete, constataţi după întocmirea procesului-verbal de reprimire. Sancţiunea se aplică dacă numărul arborilor este mai mare de 1% din numărul arborilor inventariaţi în cadrul actului de punere în valoare", constată Înalta Curte că este nefondată.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor referitoare la contravenţia prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 171/2010 rezultă că aceasta nu se suprapune, sub aspectul elementelor de tipicitate obiectivă, cu infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen.

Potrivit reglementării contravenţionale, răspunderea revine exclusiv exploatatorului sau persoanei obligate să taie toţi arborii marcaţi din parchet - în speţă, societatea S.C. C. S.R.L., titulară a autorizaţiei de exploatare - şi nu organului silvic însărcinat cu marcarea întregii mase lemnoase şi cu efectuarea reprimirii.

În situaţia în care, după exploatare, reprezentantul ocolului silvic constata existenţa unor arbori rămaşi neexploataţi, acesta avea obligaţia să consemneze situaţia în procesul-verbal şi să refuze reprimirea parchetului. Prin urmare, consemnarea în mod nereal, cu intenţie, a îndeplinirii condiţiilor pentru reprimirea partizii, urmată de admiterea nelegală a acesteia, nu poate fi calificată ca o contravenţie, ci reprezintă elementul material al infracţiunii de fals intelectual.

Aşadar, condamnarea recurentului inculpat pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. a fost urmarea analizei instanţei de apel a ansamblului probelor administrate în cauză, iar rolul Înaltei Curţi în procedura pendinte nu este unul strict formal, de verificare a considerentelor deciziei penale, ci în baza demersului analitic, instanţa de casaţie verifică, prin raportare la normele de configurare legală a infracţiunii, dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de curtea de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

În cadrul acestui demers, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în decizia penală, ci verifică, exclusiv, dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, astfel încât criticile recurentului inculpat, se impun a fi respinse ca nefondate.

În consecinţă, raportat la situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv în cauză, fapta concretă reţinută în sarcina recurentului inculpat A. care, în calitate de inginer silvic în cadrul Ocolului Silvic Breaza, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, deşi cunoştea că nu sunt întrunite condiţiile legale de reprimire a partizii nr. x (3172), constituită în U.P. I, u.a. 76A, a întocmit procesul-verbal de reprimire a parchetului consemnând în cuprinsul acestuia date false, respectiv faptul că la reprimire a fost prezent şi pădurarul de canton B., precum şi faptul că sunt întrunite condiţiile pentru reprimirea partizii, în condiţiile în care pe suprafaţa ei mai existau arbori neexploataţi, întruneşte condiţiile de bază ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. (1) din C. pen., fiind realizată o corespondenţă deplină între faptele comise, astfel cum au fost reţinute de instanţa de apel şi configurarea legală a infracţiunii.

Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 792 din data de 02 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 792 din data de 02 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 noiembrie 2025.