Aggravated violation of professional premises: short-duration refusal to leave and validity of complaint filed by individual representative of legal entity

Şedinţa publică din data de 04 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 176 din 5.02.2024, pronunţată de Judecătoria Piteşti, s-a respins cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de apărătorul ales al părţii civile A., avocat B., ca neîntemeiată.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. raportat la art. 225 alin. (1) şi (2) din C. pen. a fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violarea sediului profesional, în varianta agravată (faptă din 11.02.2022), pedeapsă ce s-a dispus a se executa în condiţiile art. 60 din C. pen., în stare de detenţie.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (3) din C. pen. s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. Pedeapsa complementară se va executa, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (3) din C. pen. s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, aceleaşi drepturi ce au fost interzise cu titlu de pedeapsă complementară, care se va executa, potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei cu închisoarea.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii din data de 12.02.2022, ora 05:55, până la data de 12.02.2022, ora 21:55.

În baza art. 397 alin. (1) coroborat cu art. 25 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. şi la art. 1349, art. 1357, art. 252, art. 253 alin. (3) lit. a) şi b) şi art. 257 din C. civ., s-a admis în partea acţiunea civilă formulată de către părţile civile A. şi U.A.T. Mioveni, prin reprezentant legal şi a fost obligat inculpatul C. la plata către partea civilă A. a sumei de 1 leu, precum şi obligarea inculpatului la publicarea unui extras din hotărârea de condamnare, o singură dată, respectiv a secţiunii în drept (În drept, fapta inculpatului C. care, în data de 11.02.2022, în jurul orelor 21:10, a pătruns fără drept în incinta sediului Primăriei Oraşului Mioveni, deplasându-se în biroul primarului A. care se afla la serviciu, iar ulterior, la solicitarea expresă a persoanelor îndreptăţite, respectiv a primarului A. şi a poliţistului local care asigura paza instituţiei, a refuzat iniţial să părăsească incinta acestei instituţii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violarea sediului profesional, în varianta agravată, prev. de art. 225 alin. (1) şi (2) din C. pen.) şi a dispozitivului de condamnare, fără datele cu caracter personal ale inculpatului şi ale părţii civile A., însoţite de scuzele inculpatului cu privire la fapta ce face obiectul prezentei cauze, într-un cotidian naţional şi într-un cotidian local.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel inculpatul C..

Prin decizia penală nr. 691/A din data de 23 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul C. împotriva sentinţei penale nr. 176/05.02.2024 pronunţată de Judecătoria Piteşti, intimate fiind - părţile civile A. şi U.A.T. Mioveni, prin reprezentant legal.

A desfiinţat, în parte sentinţa penală şi, rejudecând, a redus pedeapsa aplicată inculpatului C., la 9 luni închisoare.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin prezentei.

Împotriva deciziei penale nr. 691/A din data de 23 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs în casaţie inculpatul C., la data de 19 iunie 2025, data plicului.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul C. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 50 din 18 februarie 2025: în mod greşit nu s-a dispus încetarea procesului penal şi art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

A solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, desfiinţarea deciziei penale atacate şi în rejudecare:

- În principal, încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., cu privire la fapta reţinută în sarcina inculpatului;

- În subsidiar, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violarea sediului profesional, în varianta agravată, prevăzută şi pedepsită de art. 225 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen.

De asemenea, a mai solicitat în temeiul art. 441 alin(1) din C. pen., suspendarea executării pedepsei după admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 50 din 18 februarie 2025, recurentul inculpat a invocat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. e) din C. pen., privind imposibilitatea exercitării acţiunii penale, întrucât existenţa plângerii condiţionează punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul infracţiunii de violarea sediului profesional, în varianta agravată, faptă prevăzută de art. 225 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen.

În acest sens, a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 50 din 18 februarie 2025, prin care s-a statuat că soluţia legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casaţie în ipoteza în care în mod greşit nu a fost dispusă încetarea procesului penal, este neconstituţională.

Recurentul inculpat a invocat lipsa plângerii penale, cauză de încetare a procesului penal. A precizat că aceste aspecte le-a invocat şi în faţa Judecătoriei şi a Curţii de Apel, însă au fost respinse prin greşita interpretare a dispoziţiilor legale incidente.

În cazul infracţiunii de violare sediului profesional, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea penală a persoanei vătămate.

Subiectul pasiv al acestei infracţiuni este persoana juridică, atunci când pătrunderea are loc în sediul unei astfel de entităţi, astfel încât aceasta este singura care poate formula plângere penală. În acest sens, a indicat practica judiciară constând în decizia nr. 607/A din 26.10.2020 a Curţii de Apel Braşov şi opinia exprimată în doctrină:

"incriminarea violarea sediului profesional urmăreşte protejarea spaţiului în care o persoană juridică îşi desfăşoară activitatea şi prin prisma protejării bunurilor şi documentelor aflate în sediul acesteia." (M. Udroiu, Sinteze de drept penal. Partea specială, ediţia a 2-a, vol. I, Ed. CHBeck, Bucureşti, 2021, p.367).

Aşadar, a opinat în sensul că plângerea penală în prezenta cauză trebuia depusă în numele entităţii cu personalitate juridică, subiect pasiv principal al infracţiunii, or în cauză această condiţie nu este îndeplinită, plângerea penală fiind depusă de intimatul A., în nume propriu.

A apreciat că în mod greşit, Curtea de Apel a reţinut că numitul A., în nume propriu şi în calitate de primar al Oraşului Mioveni, a solicitat, prin plângerea depusă la data de 28.02.2022 tragerea la răspundere penală a numitului C. inclusiv pentru infracţiunea de violarea sediului profesional, întrucât niciunde în conţinutul plângerii numitul A. nu face menţiunea că prezenta plângere este depusă în numele UAT-ului sau măcar al primăriei. Simpla indicare a infracţiunii de violarea sediului profesional nu are capacitatea de a introduce în cauză persoana juridică cu capacitate procesuală.

În susţinerea acestui aspect, a arătat că în cuprinsul cererii nici nu se regăsesc datele de identificare ale persoanei juridice, or, dispoziţiile art. 289 alin. (2) teza a 2-a din C. proc. pen. prevăd expres că plângerea penală trebuie să cuprindă pentru persoanele juridice: denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, indicarea reprezentantului legal.

Or, în plângerea prealabilă din prezenta cauză, toate aceste elemente lipsesc, regăsindu-se exclusiv datele personale ale numitului A., care nici măcar nu menţionează calitatea în care depune plângerea.

A mai precizat că plângerea iniţială, din data de 11.02.2022 este formulată doar în nume propriu de către numitul A., iar ordonanţa de începere a urmăririi penale in rem îl priveşte tot doar pe acesta, ca persoană vătămată.

Ulterior, la data de 01.03.2022, apărătorul ales al părţii vătămate a depus la dosarul cauzei o nouă plângere penală în numele lui A., în calitate de primar al oraşului Mioveni, însă în continuare nu apare UAT sau menţiunea că este făcută în numele UAT.

În opinia recurentului inculpat, instanţa nu poate suplini lipsurile din conţinutul plângerii, acestea fiind condiţii indispensabile ale valabilităţii acesteia, apreciind nejustificat că:

"în declaraţia persoanei vătămate A. precum şi în actele întocmite pe parcursul efectuării urmăririi penale se face referire la Primăria Mioveni, ca persoană vătămată."

În consecinţă, nu doar că plângerea nu este depusă în numele UAT-ului, dar acesta ca entitate juridică nici măcar nu se regăseşte în dosarul de urmărire penală, întreaga cercetare fiind efectuată în numele domnului A. şi a primăriei.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. (7) din C. proc. pen.

În susţinerea acestui caz de casare a invocat incidenţa art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., raportat la dispoziţiile art. 225 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen.

Infracţiunea de violarea sediului profesional, astfel cum este reglementată, prevede două forme ale elementului material, ce constau în "pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare din sediile unde o persoană juridică îşi desfăşoară activitatea profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea persoanei îndreptăţite."

În cadrul deciziei penale atacate, instanţa de apel a înţeles să menţină incidenţa ambelor forme ale infracţiunii, raportat la starea de fapt reţinută de instanţa de fond.

A subliniat că nu contestă starea de fapt descrisă şi reţinută în decizia penală atacată, ci doar că fapta concretă nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare.

Aşadar, a arătat că la data săvârşirii faptei, paznicul nu i-a interzis accesul în sediul instituţiei, fiind astfel înlăturată prima trăsătură esenţială a infracţiunii.

În ceea ce priveşte presupusul refuz, a precizat că starea de fapt reţinută de instanţa de apel la fila x, penultimul paragraf este străină cauzei, neexistând niciun fel de altercaţie fizică, motiv pentru care fapta de lovire sau alte violenţe a fost clasată.

Astfel, a apreciat că se află în situaţia în care instanţa de apel a motivat existenţa refuzului în baza unor acuzaţii ce nu fac obiectul cauzei, fiind chiar demonstrate ca eronate de către parchet. Mai mult, timpul scurs între solicitarea de a părăsi incinta şi momentul în care aceasta a fost ascultată este relativ scurt, de aproximativ un minut şi jumătate.

Practic, instanţa de apel a identificat acest interval de timp insignifiant cu un refuz tacit al inculpatului, fapt contrar spiritului legii.

Prin încheierea din data de 7 octombrie 2021, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat C., numai în ceea ce priveşte aspectele subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv lipsa de tipicitate obiectivă a infracţiunii de violarea sediului profesional, prevăzută de art. art. 225 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen. şi aspectele circumscrise cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., din perspectiva incidenţei cauzei de încetare a procesului penal, art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. - lipsa plângerii prealabile.

Analizând recursul în casaţie formulată de recurentul inculpat C., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speţă, aspectele invocate de recurentul inculpat C. se circumscriu în esenţă următoarelor chestiuni:

- neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de violarea sediului profesional, din perspectiva elementului material al acesteia, subsumată cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

- incidenţa cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., respectiv lipsa plângerii penale în cazul infracţiunii de violarea sediului profesional, în formă agravată, prevăzută de art. 225 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen. subsumată cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte subliniază că acesta vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Ca atare, motivele de casare invocate de recurentul inculpat trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

Criticile recurentului inculpat subsumate cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de violarea sediului profesional, în formă agravată, prevăzută de art. 225 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., în raport de faptul că accesul în sediul primăriei i-a fost permis de paznic, că primăria este o instituţie în slujba cetăţeanului, iar după solicitarea de a părăsi incinta a rămas doar circa 40 de secunde, conduita sa nu poate fi calificată drept acţiune care să se circumscrie elementului material al infracţiunii reţinute.

În şi pe aceste coordonate va purta analiza instanţei de casare cu privire la tipicitatea obiectivă a infracţiunii de violarea sediului profesional.

Astfel, potrivit art. 225 alin. (1) din C. pen., infracţiunea de violarea sediului profesional constă în pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea persoanei îndreptăţite.

Dispoziţiile alin. (2) ale aceluiaşi articol reglementează forma agravată a infracţiunii, configurată în trei ipoteze distincte: săvârşirea faptei de către o persoană înarmată, comiterea acesteia pe timpul nopţii sau utilizarea unor calităţi mincinoase.

Astfel cum rezultă din cuprinsul normei de incriminare, elementul material al laturii obiective poate îmbrăca două modalităţi alternative.

Prima constă într-o acţiune - pătrunderea fără drept în sediul în care o persoană fizică ori juridică îşi desfăşoară activitatea profesională - caz în care sunt necesare atât intrarea efectivă, cât şi lipsa consimţământului persoanei care utilizează spaţiul.

Cea de-a doua modalitate este reprezentată de o inacţiune - refuzul de a părăsi sediul - condiţionată de existenţa prealabilă a unei solicitări exprese din partea titularului folosinţei spaţiului.

Indiferent de varianta în care fapta se concretizează, caracterul "fără drept" al conduitei constituie elementul esenţial al laturii obiective, fiind definitoriu pentru lipsa unei justificări legale sau a unei permisiuni valabile care să legitimeze pătrunderea ori rămânerea în spaţiu.

Raportând aceste exigenţe normative la situaţia de fapt, astfel cum a fost definitiv stabilită de instanţele de fond, rezultă că fapta recurentului inculpat care în data de 11.02.2022, în jurul orelor 21:10 (în timpul nopţii), a pătruns fără drept în incinta sediului Primăriei Oraşului Mioveni, deplasându-se în zona biroului primarului A. care se afla la serviciu, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, iar ulterior, la solicitarea expresă a persoanelor îndreptăţite, respectiv a primarului A. şi a poliţistului local (martorul D.), care asigura paza instituţiei, a refuzat iniţial să părăsească incinta acestei instituţii, întruneşte ambele modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii de violarea sediului profesional.

În ceea ce priveşte critica formulată de recurentul inculpat, potrivit căreia intervalul foarte scurt - aproximativ 40 de secunde - în care a rămas în sediul primăriei după ce i s-a cerut în mod expres să părăsească incinta ar exclude tipicitatea faptei, Înalta Curte reţine că o asemenea susţinere nu îşi are temei în conţinutul dispoziţiilor legale aplicabile.

Analiza textului de incriminare evidenţiază că legiuitorul nu a condiţionat existenţa infracţiunii, în modalitatea refuzului de a părăsi sediul, de trecerea unui anumit interval de timp, nefiind instituit niciun criteriu temporal care să delimiteze durata rămânerii nelegale.

Norma penală sancţionează conduita de neconformare faţă de solicitarea expresă a persoanei îndreptăţite de a elibera spaţiul, iar consumarea infracţiunii are loc prin simpla rămânere nejustificată, chiar şi pentru o perioadă redusă.

A introduce, pe cale interpretativă, un prag temporal minim ar echivala cu adăugarea la lege, ceea ce ar contraveni principiului legalităţii incriminării. În acest cadru, faptul că rămânerea în sediu a fost de scurtă durată nu poate opera ca factor exonerator, durata prezenţei neautorizate fiind lipsită de relevanţă în configurarea tipicităţii obiective a faptei.

Totodată, nu poate fi primită susţinerea recurentului inculpat potrivit căreia sediul primăriei, fiind o instituţie publică, nu ar putea constitui obiectul infracţiunii de violare a sediului profesional.

Într-adevăr, instituţiile publice au o vocaţie deschisă în raport cu cetăţenii, însă accesul în sediul acestora este permis doar în limitele programului de funcţionare stabilit, iar după închiderea programului, clădirea nu mai este deschisă publicului, astfel încât pătrunderea sau refuzul de a părăsi sediul, pe timpul nopţii, dobândeşte un caracter nelegal şi se circumscrie condiţiei "fără drept" prevăzute de lege. Or, în cauză se reţine că recurentul inculpat a pătruns în sediul instituţiei în jurul orei 21:00, aşadar mult după încetarea programului de lucru cu publicul.

Regimul juridic al sediilor instituţiilor publice presupune, aşadar, un acces condiţionat temporal, iar depăşirea acestor limite, fără consimţământul persoanei juridice sau fizice care îl foloseşte, precum şi refuzul de a-l părăsi, la solicitarea expresă a persoanei, intră în sfera ilicitului penal, întrunind elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de violarea sediului profesional, prevăzută de art. 225 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen.

Referitor la incidenţa cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., respectiv lipsa plângerii penale în cazul infracţiunii de violarea sediului profesional, în formă agravată, prevăzută de art. 225 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., reţine Înalta Curte că evaluarea actelor dosarului relevă existenţa unei plângeri prealabile valabil formulate.

Astfel, la data de 11.02.2022, numitul A. a formulat plângere, sesizând organele de poliţie din cadrul Poliţiei Mioveni, despre faptul că în data de 11.02.2022, aflându-se în biroul său situat în incinta Primăriei Oraşului Mioveni, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau în calitate de primar, a fost agresat de C. care a pătruns fără drept în incinta instituţiei şi a biroului său şi a refuzat ulterior să plece, motiv pentru care a solicitat ajutorul paznicului de serviciu din primărie în vederea scoaterii afară din birou şi instituţie, solicitând astfel să fie efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi violarea sediului profesional .

Urmare a acestei plângeri, a fost constituit dosarul penal nr. x/2022

În cadrul declaraţiei date la 11.02.2022, A. a precizat că a formulat această plângere în nume propriu cât şi în calitate de reprezentant al persoanei vătămate, Primăria Mioveni.

La data de 28.02.2022, numitul A., în nume propriu şi în calitate de primar al Oraşului Mioveni, a formulat plângere penală arătând că, în seara zilei de 11.02.2022, în jurul orelor 21:10, în timp de se afla în sediul Primăriei Mioveni şi desfăşura diverse activităţi specifice funcţiei de primar, în biroul său au intrat fără drept numitul E. şi, după câteva secunde, C., care a avut un comportament agresiv şi a refuzat să părăsească la cererea sa biroul şi sediul Primăriei Mioveni, solicitând tragerea la răspundere penală a numitului C. inclusiv pentru infracţiunea de violarea sediului profesional .

Urmare a acestei plângeri, a fost constituit dosarul penal nr. x/2022, iar prin Ordonanţa din data de 09.03.2022, s-a dispus reunirea dosarelor penale nr. x/2022 şi nr. y/2022, cercetările fiind efectuate în cadrul dosarului nr. x/2022

În acest context, în raport cu succesiunea actelor procesuale, conţinutul plângerilor formulate şi calitatea în care acestea au fost depuse, instanţa supremă reţine că nu poate fi primită susţinerea recurentului inculpat privind lipsa plângerii prealabile.

Chiar şi în ipoteza, neîntemeiată de altfel, invocată de recurentul inculpat, potrivit căreia menţiunea referitoare la unitatea administrativ-teritorială nu ar fi fost clar formulată iniţial, această eventuală lipsă a fost ulterior suplinită prin declaraţiile şi plângerile depuse, fiind îndeplinite toate condiţiile de validitate cerute de lege pentru exercitarea plângerii prealabile şi pentru sesizarea organelor de urmărire penală.

Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul C. împotriva deciziei penale nr. 691/A din data de 23 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul C. împotriva deciziei penale nr. 691/A din data de 23 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 noiembrie 2025.