Cassation review limited to objective typicity: subjective fault arguments and prior accident requirement excluded from Art. 438(1)(7) CPC scope

Şedinţa publică din data de 04 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 5 din data de 10.01.2024, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatulului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art. 32 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. c) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi art. 337 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, în condiţiile art. 60 C. pen.

În temeiul art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului A., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 2 ani, care începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestului la domiciliu (luat prin încheierea pronunţată la data de 07.09.2022) şi a arestării preventive (luată faţă de inculpat prin încheierea nr. 190/15.09.2022 a Curţii de Apel Craiova, în baza căreia s-a emis MAP 3/C din 15.09.2022) începând cu data de 06.09.2022 până la 13.12.2022, când a fost plasat sub control judiciar.

Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel inculpatul A. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi

Prin decizia penală nr. 983/2025 din data de 11 iulie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 5 din data de 10.01.2024 pronunţate de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2022.

S-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi împotriva sentinţei penale nr. 5 din data de 10.01.2024 pronunţate de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2022.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

S-a înlăturat dispoziţia prin care în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatulului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. c) C. pen.

S-a înlăturat dispoziţia prin care în baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestului la domiciliu (luat prin încheierea pronunţată la data de 07.09.2022) şi a arestării preventive (luată faţă de inculpat prin încheierea nr. 190/15.09.2022 a Curţii de Apel Craiova, în baza căreia s-a emis MAP 3/C din 15.09.2022) începând cu data de 06.09.2022 până la 13.12.2022, când a fost plasat sub control judiciar.

În temeiul art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru infracţiunea de tentativă la omor.

În baza art. 66 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) C. pen. - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de art. 66 lit. b) C. pen. - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, care începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) C. pen. - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de art. 66 lit. b) C. pen. - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen., de la 1 an şi 3 luni închisoare la 2 ani închisoare.

S-a menţinut dispoziţia prin care în temeiul art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului A., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 2 ani, care începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

A menţinut dispoziţia prin care în baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 6 ani închisoare şi de 2 ani închisoare, aplicate pentru infracţiunile deduse judecăţii şi dispune ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celeilalte pedepse de 2 ani închisoare, respectiv un spor de 8 luni închisoare (2 ani închisoare echivalează cu 24 de luni închisoare care împărţit la 3 înseamnă 8 luni închisoare) şi dispune ca, în final, inculpatul A. să execute o pedeapsă principală rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 45 C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) C. pen. - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de art. 66 lit. b) C. pen. - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, care începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 C. pen. cu referire la art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) C. pen. - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de art. 66 lit. b) C. pen. - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa principală rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului A. perioada reţinerii, arestului la domiciliu şi arestării preventive începând cu data de 06.09.2022 până la 13.12.2022 inclusiv.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva deciziei penale nr. 983/2025 din data de 11 iulie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 05 iulie 2025.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

A solicitat admiterea recursului în casaţie formulat, casarea deciziei penale atacate şi, în principal, achitarea inculpatului, prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., atât în ceea ce priveşte infracţiunea de tentativă la omor, cât şi infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea probelor biologice.

În subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen.

De asemenea, în conformitate cu art. 441 din C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării pedepsei.

În esenţă, a invocat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, iar sub aspectul aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, nu există un temei al obligativităţii supunerii la prelevare în vederea determinării alcoolemiei, atât timp cât în sarcina inculpatului s-a reţinut infracţiunea de tentativă la omor.

În ceea ce priveşte infracţiunea de tentativă la omor, a arătat că starea de fapt nu este susţinută de un probatoriu complex, respectiv audieri de martori, imagini video şi o expertiză criminalistică privind dinamica accidentului.

A precizat că lipsa unei acţiuni deliberate sau intenţionate îndreptate împotriva persoanei vătămate în scopul suprimării vieţii este dovedită de natura probatoriului administrat, mai ales de expertiza în domeniul accidentelor auto.

În cuprinsul acestei expertize se indică viteza de deplasare a autoutilitarei condusă de către inculpat, viteză care era sub limita legală, precum şi împrejurarea că nu exista nicio urmă care să indice accelerarea vitezei. Cauza accidentului ar fi fost deplasarea pe contrasens a autoutilitarei, iar accidentul putea fi evitat dacă inculpatul s-ar fi deplasat corespunzător pe sensul său de mers, ar fi păstrat o traiectorie conformă cu direcţia de deplasare.

Mai mult, a susţinut că acuzaţia adusă este greşit formulată, întrucât în raport de situaţia de fapt, intenţia inculpatului ar fi putut fi de distrugere a unui bun şi nu de suprimare a vieţii unei persoane. Împrejurarea că partea vătămată s-a aflat în proximitatea maşinii avariate nu are nicio legătură cu săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

A mai precizat că acuzaţia penală nu este susţinută şi din perspectiva faptului că modalitatea de comitere ar fi presupus ca inculpatul să îşi rişte propria viaţă, a concubinei sale şi a copilului, care se aflau în acel moment în maşină.

În acest sens, a învederat că din imaginile video rezultă că inculpatul a pierdut controlul autoturismului ca urmare a unor discuţii în contradictoriu cu concubina sa, în condiţiile unui carosabil îngust, aspecte care au favorizat intrarea pe contrasens şi acroşarea autoturismului părţii vătămate.

De asemenea, a arătat că nu există niciun mobil (scop) al faptei în condiţiile în care la data săvârşirii faptei, inculpatul nu fusese anunţat că între fiica sa şi partea vătămată a avut loc un conflict. Acest aspect este susţinut şi de conduita ulterioară a inculpatului care a coborât din maşină, şi-a pus mâinile în cap, fiind afectat de cele întâmplate.

Tot din imaginile video rezultă că autoutilitara condusă de inculpat doar a "şters" autoturismul părţii vătămate, or în situaţia în care inculpatul ar fi urmărit să o omoare pe aceasta, ar fi virat şi ar fi intrat în spatele autoturismului şi nu în lateralul acesteia.

Aşadar, în opinia recurentului inculpat, elementele de fapt reţinute relevă situaţia tipică a unui accident de circulaţie care a avut drept rezultat avarierea unor autoturisme din culpa exclusivă a inculpatului care nu a respectat regulile de circulaţie prevăzute de art. 48 şi art. 41 din O.U.G. nr. 195/2002 privind Codul Rutier.

A apreciat că din punct de vedere obiectiv şi subiectiv, fapta nu a fost comisă cu intenţie şi astfel cum relevă expertiza, a fost un accident. Noţiunea de accident exclude forma de vinovăţie a intenţiei, fie şi indirectă, în condiţiile în care inculpatul nu a urmărit sau acceptat suprimarea vieţii unei persoane.

În ceea ce priveşte condamnarea pentru infracţiunea de refuz sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice, a arătat că premisa care ar fi generat obligativitatea supunerii la recoltarea mostrelor biologice ar fi fost săvârşirea unui accident rutier, nu o acţiune deliberată a inculpatului în vederea suprimării vieţii persoanei vătămate cu intenţie directă.

Dispoziţiile art. 38 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 prevede obligaţia conducătorului auto de a se supune recoltării mostrelor biologice în situaţia în care a fost implicat într-un accident de circulaţie din care a rezultat decesul sau rănirea uneia sau a mai multor persoane, iar rezultatul testării a indicat o concentraţie pozitivă de până la 0,40 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Or, în măsura în care instanţa nu a împărtăşit teza implicării inculpatului într-un accident rutier, ci a conchis că această faptă a fost săvârşită cu intenţie, în mod concret nu ar fi existat nici obligativitatea inculpatului de a se supune recoltării probelor biologice.

Totodată, din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatului i s-ar fi solicitat să se supună unei astfel de proceduri, fiind doar o simplă supoziţie care intră în contradicţie cu însăşi natura acuzaţiei de tentativă de omor prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) C. pen.

A apreciat că, infracţiunea de refuz sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice are ca premisă săvârşirea unui accident rutier, în accepţiunea dispoziţiilor art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv un eveniment rutier care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

- s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc;

- a avut ca urmare decesul, rănirea unei sau mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale;

- în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare.

În acest context, a susţinut că raportat la obiectul concret al cauzei, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 38 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 din perspectiva existenţei unui "accident rutier", sens în care a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragerea de la recoltarea mostrelor biologice, prevăzută de art. 337 C. pen.

Prin încheierea din data de 21 octombrie 2025, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A., numai în ceea ce priveşte aspectele referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. şi ale infracţiunii de refuz sau de sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, prevăzută de art. 337 C. pen., subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speţă, recurentul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, reţine Înalta Curte că recurentul inculpat a formulat critici care, în esenţă, vizează neîndeplinirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. şi ale infracţiunii de refuz sau de sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, prevăzută de art. 337 C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de tentativă de omor, recurentul-inculpat a susţinut că, raportat la distanţa redusă dintre imobilul său şi cel al părţii vătămate, la viteza mică de deplasare, la poziţia retrasă a victimei, aflată în spatele unei autoutilitare, precum şi la ansamblul circumstanţelor redate în faţa instanţelor de fond, nu s-ar putea desprinde concluzia că ar fi urmărit suprimarea vieţii persoanei vătămate.

În acest context, Înalta Curte constată că, în realitate, recurentul nu formulează critici de nelegalitate referitoare la tipicitatea obiectivă a infracţiunii, ci pune exclusiv în discuţie latura subiectivă, respectiv forma de vinovăţie stabilită definitiv de instanţele de fond şi de apel.

În esenţă, acesta reiterează teza potrivit căreia nu ar fi acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei, prezentând fapta drept rezultatul unei manevre greşite a autoturismului sau al neatenţiei.

Prin asemenea susţineri, recurentul urmăreşte, în fapt, o reevaluare a situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat, inclusiv o reinterpretare a concluziilor expertizei criminalistice efectuate în cauză, în scopul obţinerii unei încadrări juridice mai favorabile. Or, o astfel de abordare excedează în mod evident limitelor acestei căi extraordinare de atac, care nu permite reanalizarea probelor şi nici reconsiderarea formei de vinovăţie stabilite definitiv.

Reţine Înalta Curte că, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respectiv neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., potrivit cărora infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, doar neprevederea în legea penală ce subsumează situaţiilor în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Din perspectiva dispoziţiilor procesual penale, noţiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situaţiile în care fapta atrage o altă formă de răspundere şi pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, cu excepţia laturii subiective, aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzute art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.. (decizia penală nr. 394/RC din data de 08.11.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

De altfel, se observă că argumentele apărării invocate vizează chestiuni de fapt şi tind la o reevaluare a conţinutului mijloacelor de probă, mai ales al raportului de expertiză întocmit în cauză, pe baza cărora instanţa de apel a concluzionat că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, prevăzute de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., însă, aşa cum s-a arătat anterior, o atare analiză excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Aşadar, a solicita Înaltei Curţi, pe calea recursului în casaţie, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanţei de apel echivalează cu a supune unei noi judecăţi nu legalitatea hotărârii prin raportare la particularităţile speţei, ci înseşi particularităţile în discuţie, ceea ce excedează scopului şi obiectului recursului în casaţie, astfel cum sunt reglementate de art. 433 şi art. 447 C. proc. pen.. (decizia nr. 222/RC din data de 20.06.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

În ceea ce priveşte infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, prevăzută de art. 337 C. pen., Înalta Curte reţine că recurentul-inculpat a susţinut neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate obiectivă, invocând lipsa situaţiei premisă a acestei infracţiuni, respectiv inexistenţa unui accident rutier care să justifice solicitarea organelor de poliţie de a se proceda la recoltarea mostrelor biologice.

În cazul acestei infracţiuni situaţia premisă presupune existenţa unei situaţii concrete care impune conducătorului unui vehicul de a accepta prelevarea unor mostre biologice, la solicitarea agentului constatator, necesare pentru stabilirea alcoolemiei ori a altor substanţe psihoactive, şi totodată a unui cadrul legal de sancţionare a refuzului sau sustragerii.

Situaţia premisă a elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 337 C. pen. este ca persoana care refuză, se împotriveşte ori se sustrage recoltării probelor biologice ori testării aerului expirat să aibă calitatea de conducător auto, textul de lege nu condiţionează, sub nicio formă existenţa infracţiunii de producerea prealabilă a unui accident rutier, fiind îndeplinită situaţia premisă şi în cazul în care fapta a fost săvârşită de către inculpat, prin folosirea calităţii sale de conducător auto.

Prin urmare, nu prezintă relevanţă, sub aspectul tipicităţii obiective a infracţiunii, încadrarea juridică a conduitei anterioare refuzului prelevării mostrelor biologice a conducătorului auto, respectiv accident rutier, contravenţie, infracţiune la regimul circulaţiei sau infracţiune incriminată în partea specială a C. pen.

Pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 337 C. pen. este determinant exclusiv comportamentul de refuz, împotrivire ori sustragere al conducătorului auto faţă de procedura legală de testare, iar nu situaţia premisă care a determinat intervenţia organelor de poliţie.

Astfel, fapta inculpatului A. care, după ce a condus, autoutilitara, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu autoturismul ce se afla parcat pe partea stângă a drumului public, a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de "refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice", faptă prevăzută de art. 337 C. pen.

În consecinţă, faţă de considerentele expuse, nefiind identificat niciun motiv de recurs în casaţie care să impună restabilirea legalităţii prin casarea hotărârii definitive pronunţate în speţă, hotărâre prin care s-a dezlegat fondul cauzei, statuându-se asupra existenţei faptelor penale, a persoanei care le-a săvârşit şi a vinovăţiei acesteia, în conformitate cu regulile de drept aplicabile, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 983 din data de 11 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 983 din data de 11 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 noiembrie 2025.