Hit-and-run defendant loses annulment appeal; 5-year sentence upheld as lawful after recidivism enhancement and one-third reduction.

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2025

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 25 din 05 februarie 2024, pronunţată de Judecătoria Topoloveni, în dosarul nr. x/2023, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat prevăzută art. 334 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (5) C. pen. şi cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu executare în condiţiile art. 60 C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen. respectiv:dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce orice categorie de vehicule, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), i), C. pen., a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe prevăzută art. 336 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (5) C. pen. şi cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu executare în condiţiile art. 60 C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen. respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce orice categorie de vehicule, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), i), C. pen., a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută art. 196 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (5) C. pen. şi cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu executare în condiţiile art. 60 C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen. respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce orice categorie de vehicule, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), i), C. pen., a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ştergere a urmelor acestuia prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (5) C. pen. şi cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu executare în condiţiile art. 60 C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce orice categorie de vehicule, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), i), C. pen., a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 C. pen. s-a constatat că infracţiunile sunt concurente, s-au contopit cele patru pedepse şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa pe cea mai grea, de 3 ani închisoare, sporită cu 2 ani, dispunându-se ca în final să execute pedeapsa principală de 5 ani închisoare, cu executare în condiţiile art. 60 C. pen., precum şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 2 ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen. şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 de ore, de la 10.07.2022 la data de 11.07.2022, la zi.

În temeiul art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile B. şi C. şi a fost obligată persoana responsabilă civilmente Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, la plata către partea civilă B. a sumei de 80.000 RON reprezentând daune morale şi 10.168,52 RON despăgubiri civile, şi dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data de 10.07.2022, iar către partea civilă C. la plata sumei de 8000 RON reprezentând daune morale.

În baza art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 1357 C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti şi a fost obligată partea responsabilă civilmente Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România să achite suma de 3150 RON, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate victimei B..

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 3500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 2500 RON, este aferentă urmăririi penale.

În baza art. 276 alin. 1şi 2 a fost obligat inculpatul A. la plata către persoana vătămată B. a cheltuielilor judiciare făcute de acesta în sumă de 4879 RON reprezentând onorariu de avocat şi către persoana vătămată C. a sumei de 4165 RON cu acelaşi titlu.

Prin decizia penală nr. 835/A/26.09.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelurile declarate de părţile civile B. şi C. şi de partea responsabilă civilmente BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA (B.A.A.R.) împotriva sentinţei penale nr. 25 din 05 februarie 2024, pronunţată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr. x/2023.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală şi rejudecând, a dispus următoarele:

A obligat partea responsabilă civilmente la plata către partea civilă B. şi a sumei de 4.286 RON venit nerealizat pe durata îngrijirilor medicale, iar părţii civile C. şi a sumei de 457 RON cu acelaşi titlu, la care a adaugat penalităţi de întârziere ce se vor calcula de la data producerii accidentului.

A majorat cuantumul daunelor morale pe care partea resposabilă civilmente urmează a le plăti părţii civile B. la suma de 250.000 de RON.

A înlăturat obligaţia părţii responsabile civilmente de plată către partea civilă Spitalul de Urgenţă Piteşti a sumei de 3.150 RON, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate victimei B. şi a stabilit ca această obligaţie de plată să fie acoperită de inculpat.

A înlăturat obligaţia inculpatului de plată către părţile civile B. şi C. a cheltuielilor judiciare făcute de acestea şi a stabilit această obligaţie de plată în dreptul părţii responsabile civilmente.

A menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., la data de 14.10.2024, prin apărător ales, avocat D..

Prin cererea de recurs formulată, invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., inculpatul a arătat că, deşi s-au reţinut în favoarea sa disp. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., având consecinţă coborârea limitelor de pedeapsă cu o treime, acest lucru nu s-a petrecut în fapt, existând o contradicţie clară între dispozitiv şi considerente, iar pentru infracţiunea de părăsire a locului accidentului s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani, mult peste minimul de 1 an şi 6 luni.

Pe cale de consecinţă, a solicitat admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea sentinţei apelate şi, rejudecând, instanţă să dispună micşorarea limitei de pedeapsă cu 1/3, conform disp. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales la inculpatului a apreciat că stabilirea unei pedepse până la 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen. este suficientă, cea stabilită în sarcina recurentului inculpat fiind una mult prea excesivă.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 13.11.2024; la înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casaţie era îndeplinită.

La data de 10.12.2024, a fost întocmit raportul de către magistratul asistent desemnat, care a apreciat că, din perspectiva dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen., cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. apare ca fiind admisibilă în principiu exclusiv cu privire la motivul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data 11.12.2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen.., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 835/A din 26.09.2024 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.

A fost trimisă cauza în vederea judecării recursului în casaţie Completului nr. 1.

A fost fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 12.02.2025, cu citarea recurentului inculpat şi asigurarea apărării.

Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa supremă a reţinut că, fiind îndeplinite, formal, condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. este, din perspectiva dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen., admisibilă în principiu exclusiv cu privire la motivul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Examinând cauza în temeiul art. 442-444 C. proc. pen. şi prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit Noului C. proc. pen., recursul a devenit o cale extraordinară de atac (reglementată sub denumirea de "recurs în casaţie"- Partea specială, Titlul III, Capitolul V, Secţiunea a 2-a), prin care se atacă hotărâri definitive care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestite cu judecarea recursului în casaţie.

Spre deosebire de recursul reglementat de C. proc. pen. din 1968, care era o cale ordinară de atac, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, al cărei scop este, astfel cum s-a arătat anterior, de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de către recurentul inculpat, se observă că acesta este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greşita individualizare a pedepsei sau a modalităţii de executare.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că acest caz de casare este incident nu doar în cazul unor erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, ci, printre altele, constituie temei şi pentru cenzurarea legalităţii hotărârii definitive sub aspectul conformităţii acesteia cu dispoziţiile relative la regimul sancţionator în ansamblul său, inclusiv sub aspectul executării pedepsei principale şi al aplicării/executării pedepselor complementare sau accesorii.

Astfel, problematica legalităţii unei pedepse nu poate fi analizată doar sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale ale pedepsei principale, deoarece, în procesul penal, sancţiunea nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depăşirea exigenţelor normative ale unui anumit mod de executare.

Încălcarea dispoziţiilor legale relative la aceste din urmă elemente ale regimului sancţionator plasează acest regim şi, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor şi justifică intervenţia instanţei în calea extraordinară de atac.

În consecinţă, încălcarea condiţiilor în care se poate dispune o anumită modalitate de executare a sancţiunii, al regimului juridic aplicabil acelei forme de executare sau, după caz, al măsurilor şi obligaţiilor impuse inculpatului pe durata executării, constituie un aspect de nelegalitate cenzurabil prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În esenţă, recurentul inculpat A. a arătat că, deşi s-au reţinut în favoarea sa disp. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., având consecinţă coborârea limitelor de pedeapsă cu o treime, acest lucru nu s-a petrecut în fapt, existând o contradicţie clară între dispozitiv şi considerente, iar pentru infracţiunea de părăsire a locului accidentului s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani, mult peste minimul de 1 an şi 6 luni.

Pe cale de consecinţă, a solicitat admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea sentinţei apelate şi, rejudecând, instanţă să dispună micşorarea limitei de pedeapsă cu 1/3, conform disp. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., pedeapsa stabilită de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel fiind una corect aplicată.

Astfel, Înalta Curte constată că pentru infracţiunea de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ştergere a urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen., pentru care inculpatul a solicitat micşorarea pedepsei la 2 ani închisoare, pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este de la 2 la 7 ani închisoare.

În speţă, s-a reţinut că recurentul inculpat se află în stare de recidivă postexecutorie, situaţie în care limitele de pedeapsă, potrivit art. 43 alin. (5) C. pen., "se majorează cu jumătate".

Aşadar, limita maximă a pedepsei de 7 ani, majorată cu 1/2 prin reţinerea stării de recidivă, conducea la aplicarea unei pedepse maxime de 10 ani şi 6 luni închisoare, redusă cu 1/3 prin reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., rezultând o limită maximă de 7 ani închisoare pe care instanţa putea să o aplice inculpatului.

Prin urmare, pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, se situează între limitele prevăzute de lege, ca şi celelalte pedepse aplicate, de altfel, aceste limite fiind stabilite în mod corect, în urma reţinerii dispoziţiilor art. 43 alin. (5) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., astfel că, criticile inculpatului apar ca fiind neîntemeiate, motivul de recurs în casaţie invocat nefiind incident în cauza de faţă.

Ca atare, faţă de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 835/A din 26.09.2024 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 835/A din 26.09.2024 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2025.