Scope of witness cooperation penalty reduction across concurrent criminal proceedings

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 53/26.01.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2020, printre altele, Tribunalul Dolj, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (forma în vigoare anterior modificării aduse prin Legea 45/2023), cu aplicarea art. 5 din C. pen. (fapta din data de 11.10.2018).

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (forma în vigoare anterior modificării aduse prin Legea 45/2023). (fapta din data de 27.12.2018)

În temeiul art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. şi a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În cauză, s-a dispus o soluţie de condamnare şi cu privire la inculpatul B..

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - S.T. Craiova şi inculpaţii B. şi A..

Prin decizia nr. 367 din 25 martie 2025, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - S.T. Craiova şi de inculpaţii B. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 53/26.01.2024, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2020, având ca obiect traficul de droguri (art. 2 din Legea 143/2000).

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat pe apelanţii inculpaţi la plata sumei de 400 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - S.T. Craiova au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu desemnat în cauză a rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că, în drept, fapta inculpatului A. care, la data de 27.12.2018, a deţinut la domiciliul său, situat în municipiul Craiova, aleea Anul 1948, nr. 28, judeţul Dolj, cocaină, substanţă ce face parte din tabelul-anexă nr. II din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în care sunt înscrise drogurile de mare risc, substanţă pusă în evidenţă, în urma analizelor de laborator, pe o folie din material plastic transparent, lipită la capăt prin ardere, descoperită cu prilejul unei percheziţii domiciliare, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (forma în vigoare anterior modificării aduse prin Legea 45/2023).

Referitor la critica formulată de către inculpatul A. în ceea ce priveşte nevalorificarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 de către instanţa de fond, curtea de apel a constatat că aceasta este nefondată, iar pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, fără reţinerea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/19 decembrie 2002 privind protecţia martorilor este legală.

Astfel, prioritar, curtea de apel a reţinut că potrivit art. 19 din Legea nr. 682/19 decembrie 2002 privind protecţia martorilor, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care a comis o infracţiune, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 lit. h) beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

S-a constatat că din conţinutul adresei emisă de DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova nr. 142/III-13/2021 din data de 17.03.2025 rezultă faptul că denunţul formulat de către inculpatul A. a facilitat identificarea şi tragerea la răspunderea penală a altor persoane care au săvârşit una din infracţiunile prev. de art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, însă prin decizia penală nr. 789/13.06.2024 pronunţată în cauza nr. 1102/63/2022, instanţa de judecată a aplicat prevederile Legii nr. 682/2002, dispunând reducerea pedepsei aplicate inculpatului A..

Astfel, curtea de apel a reţinut că a aviza din nou cererea inculpatului, în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/19 decembrie 2002, ar contraveni celor statuate prin Decizia ÎCCJ nr. 3/2018 potrivit căreia "Efectele cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor se produc exclusiv în cauza penală determinată, având ca obiect una sau mai multe infracţiuni comise de persoana care, înaintea sau pe parcursul urmăririi penale ori al judecăţii acelei cauze, a denunţat şi facilitat tragerea la răspundere penală a participanţilor la săvârşirea unor infracţiuni grave; autorul denunţului nu poate beneficia de reducerea la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă în cauze penale distincte, chiar dacă au ca obiect infracţiuni concurente comise de acesta.".

Susţinerile apărării în sensul reţinerii cauzei de reducere motivată de incidenţa primei ipoteze de lucru avută în vedere de către instanţa supremă la pronunţarea hotărârii prealabile susmenţionate, respectiv aceea a unei cauze penale având ca obiect mai multe infracţiuni concurente săvârşite de martorul denunţător şi în care acesta din urmă a adoptat atitudinea de denunţare şi facilitare prevăzută de legea protecţiei martorilor, dar în care organul judiciar a dispus disjungerea pentru una sau mai multe infracţiuni concurente, nu se verifică în cauză.

Situaţia inculpatului denunţător se grefează pe a doua ipoteză de lucru analizată de către instanţa supremă, respectiv, aceea a cauzelor penale "ab initio" distincte, având ca obiect fapte săvârşite sau descoperite ulterior formulării denunţului prevăzut de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată, dar aflate în concurs cu infracţiunile pentru care martorul denunţător a adoptat, anterior, conduita proprie cauzei de reducere a pedepsei analizate.

Or, în atare situaţie s-a statuat în sensul că efectele cauzei legale de reducere a limitelor de pedeapsă se vor produce numai asupra infracţiunilor ce fac (sau, după caz, vor face) obiectul unui dosar penal determinat, în considerarea căruia martorul a formulat denunţul (în situaţia de faţă -în cauza nr. 1102/63/2022 în care a fost deja valorificat).

Curtea de apel a mai reţinut că aceste efecte nu se vor produce şi în alte cauze penale având ca obiect infracţiuni descoperite ulterior denunţului, chiar dacă între toate acestea există un raport specific pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului.

S-a mai reţinut că instanţa supremă a statuat că în situaţia în care denunţătorul devoalează organelor judiciare o unică infracţiune proprie, prevalându-se de incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, pentru această faptă, dar trece sub tăcere un număr semnificativ de infracţiuni mult mai grave deja comise, nu se pot recunoaşte efectele de diminuare a limitelor de pedeapsă şi în cazul acestor din urmă infracţiuni, cercetate ulterior, întrucât ar ignora însăşi raţiunea introducerii în legislaţie a cauzei de reducere a pedepsei analizată, legată esenţial de periculozitatea mai redusă a celui care conştientizează efectele pozitive ale combaterii fenomenului infracţional şi acţionează, cu bună-credinţă, concordant acestei convingeri.

S-a constatat că un atare scenariu se regăseşte şi în situaţia inculpatului A., care, ulterior formulării denunţului (27.11.2023) şi valorificării acestuia la data de 13.06.2024 în cauza nr. 1102/63/2022, s-a prevalat din nou de cauza de reducere în cauza de faţă ce are ca obiect o infracţiune cercetată ulterior.

Raportat la individualizarea sancţiunii aplicate, având în vedere, pe de o parte, starea de fapt corect reţinută de instanţa de fond, situaţia juridică a inculpatului (condamnat într-o altă cauză), relaţiile sociale afectate, pericolul social abstract al acestor infracţiuni care este unul ridicat, precum şi atitudinea procesuală, iar pe de altă parte, faptul că în favoarea inculpatului se identifică o serie de împrejurări cu caracter obiectiv care diminuează gravitatea faptei, respectiv cantitatea mică de droguri de mare risc deţinută în vederea comercializării, numărul de acte materiale, agravarea tratamentului sancţionator prin dispoziţiile Legii nr. 45/2023, curtea a reţinut că în mod corect instanţa de fond a apreciat că legea penală mai favorabilă este cea aflată în vigoare la data comiterii faptelor, dispunând condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 5 ani.

Faţă de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, natura drogurilor deţinute (cocaină) şi consecinţele nefaste pe care acestea le au asupra stării de sănătate fizică şi psihică a consumatorilor, scopul săvârşirii faptelor (obţinerea în mod facil a unor sume de bani), curtea a considerat că executarea pedepsei de 5 închisoare în regim de detenţie corespunde atât principiului legalităţii, cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, fiind, totodată, de natură a conduce la atingerea dublului scop al pedepsei, preventiv şi educativ şi să îl determine pe inculpat să reflecteze asupra faptelor sale, asupra necesităţii îndreptării în viitor a comportamentului său şi a respectării valorilor sociale încălcate.

De asemenea, curtea a constatat că în mod justificat instanţa de fond a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o durată de 4 ani, aplicarea acesteia fiind obligatorie potrivit disp. art. 67 alin. (2) din C. pen. şi respectă, totodată, nivelul de proporţionalitate în raport cu gravitatea faptei şi persoana inculpatului.

Împotriva deciziei nr. 367 din 25 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 15 aprilie 2025, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin apărător ales, cu împuternicire avocaţială aflată la dosar în original.

În motivarea căii de atac, apărătorul ales al inculpatului A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în argumentarea căruia a susţinut, în esenţă, că inculpatului i-au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât nu s-au reţinut în favoarea acestuia dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, instanţa de apel apreciind, în mod nelegal, că inculpatul nu poate beneficia în două cauze distincte de reducerea pedepsei ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 367/2025 din data de 25 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori respectă condiţiile prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis-o în principiu şi a dispus trimiterea cauzei Completului 10, în compunere de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac, reţinându-se, în esenţă, că motivul de nelegalitate invocat de către recurentul inculpat A. care constă în greşita interpretare dată de instanţa de apel dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, în sensul că efectele cauzei legale de reducere a limitelor de pedeapsă se vor produce numai asupra infracţiunilor ce fac (sau, după caz, vor face) obiectul unui dosar penal determinat, în considerarea căruia martorul a formulat denunţul (în situaţia de faţă în cauza nr. 1102/63/2022 în care a fost deja valorificat), fără ca aceste efecte să se producă şi în alte cauze penale având ca obiect infracţiuni descoperite ulterior denunţului, se circumscrie formal cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, reţine că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Concluzia este aceeaşi nu doar prin raportare la chestiunile faptice aflate la baza raportului penal de conflict, ci şi a celor care definesc o anumită conduită procesuală a inculpatului atunci când aceasta din urmă poate avea consecinţe în planul tratamentului sancţionator.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" pe motiv că instanţa de apel, în mod nelegal, nu a reţinut incidenţa art. 19 din Legea nr. 682/2002, apreciind că inculpatul nu poate beneficia în două cauze distincte de reducerea pedepsei ca urmare a aplicării acestei dispoziţii.

Critica recurentului inculpat aduce în discuţie o chestiune de legalitate cu consecinţe directe asupra limitelor de pedeapsă prevăzute de legea penală pentru infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea, iar nu o chestiune de apreciere a instanţei de apel asupra criteriilor de individualizare ce ar presupune reevaluarea probelor relevante în privinţa incidenţei acestei cauze de reducere a limitelor de pedeapsă.

Astfel, reţinând valabilitatea argumentelor expuse în jurisprudenţa constantă în materie, potrivit cărora reţinerea cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, constituie o chestiune de apreciere a instanţei de fond/apel, singura în măsură să stabilească dacă, în contextul concret al unei cauze, un inculpat a denunţat şi a facilitat sau nu identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane, aspect de fapt ce nu poate face obiectul cenzurii în recurs în casaţie, constatăm că în prezenta cauză nu ne aflăm în această ipoteză.

Spre deosebire de ipoteza menţionată, în cauza de faţă instanţele de fond au constatat că denunţul formulat de către inculpatul A. a facilitat identificarea şi tragerea la răspunderea penală a altor persoane care au săvârşit una dintre infracţiunile prev. de art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, motivul pentru care nu s-a dat efect dispoziţiilor art. 19 din acelaşi act normativ, fiind acela că ar contraveni celor statuate prin Decizia nr. 3/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală.

În acest sens, s-a reţinut că, prin decizia penală nr. 789/13.06.2024 pronunţată în cauza nr. 1102/63/2022, instanţa de judecată a aplicat prevederile Legii nr. 682/2002, dispunând reducerea pedepsei aplicate inculpatului A. în altă cauză penală, distinctă, în considerarea căreia martorul a formulat denunţul, cauza legală de reducere a limitelor de pedeapsă putând avea efect numai asupra infracţiunilor ce au făcut obiectul dosarului penal respectiv.

Aşadar, analiza în recurs în casaţie se circumscrie unei chestiuni de drept asupra căreia instanţa supremă a statuat prin Decizia nr. 3/2018, chestiune ce antamează legalitatea pedepsei aplicate.

Or, contrar argumentelor expuse de instanţa de apel, din considerentele ce fundamentează dezlegarea dată prin decizia amintită, rezultă că efectele cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 se produc inclusiv în ipoteza în care persoana este judecată în cauze penale distincte având ca obiect infracţiuni concurente, cu condiţia ca denunţul şi facilitarea tragerii la răspundere penală a participanţilor la săvârşirea unor infracţiuni grave să fi intervenit înaintea sau pe parcursul urmăririi penale ori al judecăţii respectivelor cauze şi în considerarea acestora.

În acest sens, în considerentele hotărârii prealabile, în ceea ce priveşte ipoteza unei pluralităţi de cauze distincte având ca obiect infracţiuni concurente, s-au reţinut următoarele: "(..) martorul va beneficia de cauza de reducere pentru toate infracţiunile comise numai în măsura în care demersul său de denunţare şi facilitare a vizat, în mod efectiv, fiecare dintre cauzele în care sunt cercetate aceste infracţiuni, indiferent de stadiul lor procesual. (…) interpretarea logică a textului conduce la aceeaşi concluzie, a incidenţei cauzei de reducere a pedepsei exclusiv în dosarul (ori, după caz, dosarele) în care martorul a înţeles să se prevaleze de instituţia reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată."

Aşadar, statuarea instanţei supreme în sensul că autorul denunţului nu poate beneficia de reducerea la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă în cauze penale distincte, chiar dacă au ca obiect infracţiuni concurente, se referă exclusiv la ipoteza în care cauzele penale respective au ca obiect infracţiuni descoperite sau săvârşite ulterior denunţului. În legătură cu aceste ipoteze în decizia amintită se precizează expres că:

"A recunoaşte efectele beneficiului consacrat normativ de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată, şi în cazul infracţiunilor comise anterior datei formulării denunţului, dar nedescoperite la acea dată şi neavute în vedere la formularea denunţului, echivalează, în primul rând, cu ignorarea concluziilor desprinse din interpretarea logico- gramaticală a normei legale, astfel cum au fost anterior detaliate.

În al doilea rând, a admite incidenţa acestui beneficiu în cazul infracţiunilor concurente nedescoperite la data denunţului înseamnă a accepta, implicit, că legiuitorul a intenţionat să atribuie martorului care adoptă conduita prevăzută de art. 19 din lege beneficiul reducerii pedepsei într-un număr nedeterminat de cauze şi complet independent de conduita martorului denunţător în acele cauze.

(...)A fortiori, a recunoaşte efectele beneficiului consacrat normativ de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată, şi asupra pedepselor aplicate pentru infracţiuni concurente comise de către martor ulterior datei denunţului, echivalează cu a încuraja participantul la o infracţiune care a formulat, anterior, un denunţ pentru alte infracţiuni grave, să persiste în conduita de nesocotire a ordinii de drept şi să comită, la rândul său, alte fapte penale, cu un grad de pericol social chiar mult sporit. Or, o atare concluzie este inacceptabilă şi reclamă, o dată în plus, interpretarea dispoziţiilor art. 19 în sensul în care norma consacră o cauză legală de reducere a pedepsei cu aplicare limitată la cauza în legătură cu care a intervenit atitudinea de denunţare şi facilitare a martorului care a săvârşit o infracţiune, nu şi în cauze distincte, chiar dacă au ele ca obiect infracţiuni concurente."

Or, astfel cum s-a reţinut cu titlu definitiv de instanţele de fond, inculpatul A. a formulat, în cursul procesului penal ce a făcut obiectul cauzei, dar şi al procesului penal soluţionat definitiv prin decizia penală nr. 789/13.06.2024, un denunţ care a facilitat identificarea şi tragerea la răspunderea penală a altor persoane care au săvârşit una dintre infracţiunile prev. de art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, fiind astfel incidentă cauza de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002. Faptul că inculpatul a beneficiat de reducerea la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă în altă cauză având ca obiect o infracţiune concurentă, nu constituie un impediment în aplicarea cauzei de reducere a pedepsei în prezenta cauză, raţionamentul juridic fiind contrar normei legale amintite astfel cum a fost interpretată de instanţa supremă prin Decizia nr. 3/2018, pronunţată la data de 28 februarie 2018 şi publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 327 din 13 aprilie 2018, cu consecinţe asupra legalităţii pedepsei aplicate.

Faţă de aceste considerente, constatând incidenţa cazului de casare invocat, precum şi limitele rejudecării în calea de atac a recursului în casaţie, ce nu permit individualizarea pedepsei aplicate prin raportare la limitele speciale de pedeapsă legal stabilite în raport de însăşi statuările instanţelor de fond şi apel, Înalta Curte va admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A., va dispune casarea deciziei penale recurate numai cu privire la soluţia dispusă faţă de inculpatul A. şi, în aceste limite, va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.

Se va dispune, totodată, anularea tuturor formelor de executare emise faţă de inculpatul A. în baza sentinţei penale nr. 53 din 26 ianuarie 2024 a Tribunalului Dolj.

Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 367 din data de 25 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia penală recurată numai cu privire la soluţia dispusă faţă de inculpatul A. şi în aceste limite trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.

Anulează toate formele de executare emise faţă de inculpatul A. în baza sentinţei penale nr. 53 din 26 ianuarie 2024 a Tribunalului Dolj.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs în casaţie rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2025.