Medical treatment obligation upheld; appeal by disabled convicted person dismissed, community work obligation replaced.

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra contestaţiei declarate de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 68 din data de 05 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2025, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 68 din data de 05 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2025, s-a admis sesizarea formulată de Serviciul de Probaţiune Bucureşti. În temeiul art. 95 alin. (2) C. pen., s-a dispus încetarea executării obligaţiei de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, dispusă în sarcina condamnatei A. prin sentinţa penală nr. 46 din data de 28.03.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 158/A din data de 28.05.2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În temeiul art. 95 alin. (1) C. pen., s-a dispus înlocuirea obligaţiei de a frecventa un program de reintegrare socială dintre cele derulate de Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. şi dispusă prin hotărârea de condamnare cu obligaţia de a se supune măsurilor de tratament medical pentru afecţiunea de care suferă (tulburare schizoafectivă de tip depresiv), obligaţie prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. c) C. pen.. În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 377 de RON, se avansează din fondurile Ministerului

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că prin raportul de evaluare nr. x/28.04.2025, emis de Serviciul de Probaţiune Bucureşti a fost sesizată instanţa de executare, Curtea de Apel Bucureşti, cu privire la persoana condamnată A., solicitându-se să se dispună încetarea executării obligaţiei de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar pe de altă parte, a fost formulată propunere de înlocuire a obligaţiei prevăzute la art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. cu obligaţia prevăzută la lit. c) din acelaşi alineat.

În raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune Bucureşti se arată că la data de 04.09.2024 a debutat procesul de supraveghere a condamnatei, dată la care a adus la cunoştinţa consilierului de probaţiune faptul că din cauza problemelor psihologice şi-a pierdut capacitatea de sinteză, memorare, nu se poate concentra şi nu mai poate desfăşura activităţi lucrative. A precizat persoana condamnată că suferă de tulburare schizo-afectivă tip mixtă, care a debutat la vârsta de 24 de ani, depunând acte doveditoare în acest sens. A mai arătat că în luna august 2024 a avut un episod depresiv şi a fost internată la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" în perioada 14-21.08.2024 şi 16-20.09.2024.

În data de 07.10.2024 condamnata a transmis prin email o decizie medicală asupra capacităţii de muncă în care este menţionat "grad II de invaliditate, având capacitatea de muncă diminuată şi capacitatea de autoservire păstrată parţial". Ulterior s-a mai internat benevol la Spitalul Obregia în decembrie 2024, iar în luna martie 2025 a depus o adeverinţă de la medicul de familie în care sunt menţionate problemele medicale şi recomandarea "Nu poate munci".

În concluzie, consilierul de probaţiune a arătat că, având în vedere situaţia specifică a persoanei supravegheate, respectiv că este diagnosticată cu afecţiuni psihice şi ţinând seama de faptul că instanţa a stabilit în sarcina sa îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 93 alin. (3) C. pen., de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, dacă starea de sănătate îi permite şi în conformitate cu art. 57 alin. (1) rap. la art. 48 din Legea 253/2013 a solicitat să se dispună încetarea executării obligaţiei de a presta muncă în folosul comunităţii de către numita A..

Totodată, având în vedere problemele de sănătate mentală, fiind sub tratament medicamentos, s-a solicitat înlocuirea obligaţiei prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. cu obligaţia prev. de art. 93 alin. (2) lit. c) C. pen., respectiv să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.

La sesizare au fost ataşate înscrisurile medicale şi alte înscrisuri doveditoare depuse de persoana supravegheată la dosarul de supraveghere.

Analizând sesizarea formulată de Serviciul de Probaţiune Bucureşti, instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 46/F din data de 28.03.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală s-a dispus condamnarea inculpatei A. la pedeapsa principală rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pentru un termen de supraveghere de 3 ani.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a obligat inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele stabilite de această instituţie; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere a impus inculpatei obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială dintre cele derulate de Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere a impus inculpatei obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Administraţiei Domeniului Public sector 2 Bucureşti sau în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Sentinţa a rămas definitivă prin decizia penală nr. 158/A din data de 28.05.2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar supravegherea persoanei condamnate a început la data de 04.09.2024.

La dosarul cauzei a fost depusă adeverinţa emisă de medicul de familie, din care rezultă că persoana supravegheată suferă de astm bronşic, hipertensiune arterială stadiul II, sindrom dislipidemic şi tulburare schizo-afectivă tip depresiv, la rubrica "se recomandă" fiind menţionat "nu poate munci".

De asemenea, a fost depusă decizie medicală asupra capacităţii de muncă în care este menţionat "grad II de invaliditate, având capacitatea de muncă diminuată şi capacitatea de autoservire păstrată parţial. Nu poate desfăşura activităţi profesionale", cu termen de revizuire la data de 07.04.2026.

Potrivit art. 93 C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Instanţa a constatat că solicitarea Serviciului de Probaţiune Bucureşti este întemeiată, din moment ce înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei atestă, fără dubiu, că persoana supravegheată se încadrează în grad de handicap accentuat şi nu poate munci, astfel că instanţa apreciază că, într-adevăr, aceasta se află în imposibilitate de a presta muncă în folosul comunităţii.

În egală măsură, dat fiind natura afecţiunii de care suferă persoana vătămată, respectiv tulburare schizo-afectivă de tip mixt, apare ca evidentă împrejurarea că participarea la un program de reintegrare socială este lipsită de eficienţă, în interesul persoanei supravegheate fiind, în schimb, să urmeze constant tratamentul indicat de medici, cu atât mai mult cu cât acesta şi-a dovedit eficienţa, iar potrivit scrisorii medicale eliberate de Spitalul Prof. Dr. A. Obregia persoana supravegheată necesită tratament medicamentos cel puţin 6 luni . De asemenea, din biletul de ieşire din spital rezultă că pacienta s-a internat în regim voluntar pentru dispoziţie depresivă, ideaţie de incapacitate şi inutilitate, ideaţie delirantă de persecuţie şi prejudiciu, anhedonia, hipobulie, labilitate afectivă, tulburări hipnice mixte.

S-a reţinut, contrar celor arătate de petentă, că obligaţia prevăzută la art. 93 alin. (2) lit. c) C. pen. nu constituie o sancţiune ori o măsură de siguranţă, ci are natura unei obligaţii şi nu trebuie în mod necesar să aibă legătură cu fapta săvârşită, ci este o măsură în interesul persoanei supravegheate, atunci când se constată că o asemenea obligaţie ar facilita supravegherea condamnatului de către serviciul de probaţiune.

În condiţiile în care intimata A. urmează tratament încă de la vârsta de 24 de ani, s-a apreciat că prin impunerea acestei obligaţii condamnata va trebui doar să facă dovada, periodic, că se prezintă la control şi respectă prescripţiile medicale, ceea ce este în interesul persoanei supravegehate.

Pentru considerentele expuse, instanţa a admis sesizarea formulată de Serviciul de Probaţiune Bucureşti.

Împotriva aceste sentinţe, în termen legal, contestatoarea A. a formulat contestaţia de faţă, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub dosar nr. x/2025.

A solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei şi, pe fond, în rejudecare, admiterea cererii şi înlăturarea obligaţiei de a se supune tratamentului medical, având în vedere că nu există legătură între afecţiunea psihică şi faptele pentru care s-a dispus condamnarea, susţinând că se prezintă voluntar cu regularitate la medic.

Examinând contestaţia formulată de contestatoarea A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că, potrivit art. 95 din C. pen., "(1)Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura condamnatului şanse mai mari de îndreptare.

(2) Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară."

Totodată, Înalta Curte reţine că Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, prevede în art. 48 alin. (1) că " (1) În situaţia în care, pe parcursul termenului de supraveghere, consilierul de probaţiune constată că se impune modificarea conţinutului unora dintre obligaţiile stabilite în sarcina persoanei supravegheate, impunerea unor noi obligaţii sau încetarea executării unora dintre cele dispuse, sesizează instanţa de executare, potrivit art. 87 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare." (2) Sesizarea instanţei poate fi făcută şi de către judecătorul delegat cu executarea, la cererea persoanei supravegheate sau a persoanei vătămate, după consultarea raportului întocmit de consilierul de probaţiune.

În raport de aceste consideraţii teoretice, Înalta Curte reţine că dacă măsura impusă de către instanţa de judecată este prevăzută de lege şi are un scop legitim constând în asigurarea programului de supraveghere instituit, analiza proporţionalităţii acestei măsuri cu finalitatea urmărită trebuie să se realizeze nu doar la momentul pronunţării hotărârii de condamnare, ci şi ulterior, pe parcursul executării acesteia, legiuitorul instituind, în acest sens, mecanismul prevăzut la art. 48 şi urm. din Legea nr. 253/2013.

În raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune Bucureşti s-a menţionat că la data de 04.09.2024 a debutat procesul de supraveghere a condamnatei, dată la care a adus la cunoştinţa consilierului de probaţiune faptul că din cauza problemelor psihologice şi-a pierdut capacitatea de sinteză, memorare, nu se poate concentra şi nu mai poate desfăşura activităţi lucrative. Persoana condamnată suferă de tulburare schizo-afectivă tip mixtă, care a debutat la vârsta de 24 de ani, depunând acte doveditoare în acest sens. A mai arătat că în luna august 2024 a avut un episod depresiv şi a fost internată la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" în perioada 14-21.08.2024 şi 16-20.09.2024.

Prin sentinţa penală nr. 46/F din data de 28.03.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 158/A din data de 28.05.2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus condamnarea inculpatei A. la pedeapsa principală rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pentru un termen de supraveghere de 3 ani, iar în temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a impus inculpatei obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială dintre cele derulate de Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

Contrar criticilor formulate de către contestatoarea A., Înalta Curte are în vedere că obligaţia prevăzută la art. 93 alin. (2) lit. c) C. pen. nu constituie o sancţiune ori o măsură de siguranţă, ci are natura unei obligaţii şi nu trebuie în mod necesar să aibă legătură cu fapta săvârşită, ci este o măsură în interesul persoanei supravegheate, atunci când se constată că o asemenea obligaţie ar facilita supravegherea condamnatului de către serviciul de probaţiune.

Având în vedere natura afecţiunii de care suferă persoana vătămată, respectiv tulburare schizo-afectivă de tip mixt, în acord cu prima instanţă, apare evidentă împrejurarea că participarea la un program de reintegrare socială este lipsită de eficienţă în interesul persoanei supravegheate, interesul acestei fiind, în schimb, să urmeze constant tratamentul indicat de medici, cu atât mai mult cu cât acesta şi-a dovedit eficienţa.

De altfel, Înalta Curte are în vedere înscrisurile aflate la dosar, respectiv scrisoarea medicală eliberată de Spitalul Prof. Dr. A. Obregia, din care rezultă că persoana supravegheată necesită tratament medicamentos cel puţin 6 luni, precum şi biletul de ieşire din spital din care rezultă că pacienta s-a internat în regim voluntar pentru dispoziţie depresivă, ideaţie de incapacitate şi inutilitate, ideaţie delirantă de persecuţie şi prejudiciu, anhedonia, hipobulie, labilitate afectivă, tulburări hipnice mixte.

În condiţiile în care intimata A. urmează tratament încă de la vârsta de 24 de ani, prin impunerea acestei obligaţii condamnata va trebui doar să facă dovada, periodic, că se prezintă la control şi respectă prescripţiile medicale, ceea ce este în interesul persoanei supravegheate.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că datele existente la dosarul cauzei sunt suficiente pentru a contura opinia că se impune înlocuirea obligaţiei de a frecventa un program de reintegrare socială cu obligaţia de a se supune măsurilor de tratament medical pentru afecţiunea de care suferă, respectiv tulburare schizoafectivă de tip depresiv, obligaţie prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. c) C. pen. şi, drept urmare, această obligaţie impusă de instanţa de condamnare apare ca fiind proporţională cu scopul urmărit.

Pentru aceste considerente, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. cu referire la art. 95 alin. (2) din C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 68 din data de 05 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, va rămâne şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 68 din data de 05 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2025.

Obligă contestatoarea-persoană condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea-persoană condamnată în cuantum de 377 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2025.