Cassation inadmissible: challenging forensic evidence under the "not provided by criminal law" ground

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 313 din data de 16 decembrie 2024 pronunţată de Judecătoria Zărneşti, în dosarul penal nr. x/2024, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., raportat la art. 336 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În baza art. 91 şi 92 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, termen care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. inculpatul a fost obligat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Sector 5 Bucureşti sau în cadrul Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, urmând ca zilele de muncă deja prestate să fie considerate executate.

În baza art. 583 din C. proc. pen. şi art. 96 din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului că în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, sau al săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, se va revoca suspendarea şi se va dispune executarea pedepsei aplicate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 631/AP din data de 07 august 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 313/16.12.2024 a Judecătoriei Zărneşti, pronunţată în dosarul penal nr. x/2024, pe care a menţinut-o.

Decizia penală nr. 631/AP din data de 07 august 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov la data de 07 august 2025, iar inculpatului A. la data de 14 august 2025.

Împotriva deciziei penale nr. 631/AP din data de 07 august 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 02 septembrie 2025, data poştei .

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.

În cauză nu au fost depuse concluzii scrise.

După efectuarea comunicării prev. de art. 439 din C. proc. pen., Curtea de Apel Braşov a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat, pe rolul secţiei Penale, la data de 07 octombrie 2025, sub nr. x/2024, fiind repartizat aleatoriu completului C10 Filtru.

Prin referatul din aceeaşi dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea examinării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 30 octombrie 2025.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 440 din C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

În conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Stabilind sfera titularilor dreptului de a formula recurs în casaţie, art. 436 alin. (1) din C. proc. pen. enumeră limitativ procurorul, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în aceste din urmă cazuri exercitarea dreptului putându-se realiza, fie personal, fie prin reprezentant legal sau reprezentant convenţional cu împuternicire specială (avocat).

Totodată, referitor la conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. a stabilit că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie, precum şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c) şi semnătura persoanei care exercită recursul în casaţie (lit. d), rezultând, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac sau are calitatea de reprezentant legal ori convenţional al titularului, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 din C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs, precum şi semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.

În acest context normativ, procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată următoarele:

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Cererea îndeplineşte şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., fiind formulată de inculpatul A., care a formulat şi apel în cauză.

Cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele şi prenumele recurentului inculpat, domiciliul acestuia, decizia împotriva căreia a formulat cerere de recurs în casaţie, cererea fiind semnată de inculpat.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, preliminar, recurentul inculpat a făcut un scurt istoric al cauzei, prezentând soluţiile dispuse de instanţa de fond şi cea de apel.

În continuare, a susţinut că, potrivit art. 15 din C. pen., prima trăsătură esenţială a infracţiunii constă în "fapta să fie prevăzută în legea penală", această trăsătură esenţială presupunând existenţa a trei realităţi: a) existenţa unei fapte concrete; b) existenţa unui model legal de incriminare; c) trăsăturile faptei concrete să coincidă cu cele ale modelului legal de incriminare. A apreciat că fapta concretă comisă de inculpatul A. nu este conformă cu cea descrisă în norma legală.

Totodată, a învederat că, potrivit art. 16 alin. (1) din C. proc. pen., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".

În continuare, a arătat că, prin Decizia nr. 25 din 2025 publicată în Monitorul Oficial nr. 70 din 28 ianuarie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit următoarele:

"În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din C. pen., pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşate elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţei psihoactive, este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei".

Pentru a stabili aspectul antemenţionat, Curtea de Apel Braşov a dispus întocmirea unui raport de expertiză medico-legală de către INML Bucureşti, instituţie care a concluzionat că la data şi ora constatării faptei, inculpatul se afla sub influenţa substanţelor psihoactive, având afectată capacitatea de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Concluzionând, a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, iar pe fondul cererii, admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 631/AP din data de 07 august 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov şi achitarea inculpatului pentru greşita aplicare a legii.

În subsidiar, a solicitat rejudecarea cauzei de căre instanţa de apel, deoarece a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 441 din C. proc. pen. a solicitat, suspendarea executării sentinţei penale nr. 313 din 16 decembrie 2024 a Judecătoriei Zărneşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 63l/AP din 07 august 2025 a Curţii de Apel Braşov.

Înalta Curte reţine că, printre alte condiţii, admiterea în principiu a recursului în casaţie este condiţionată de constatarea că motivul pe care acesta se sprijină este dintre cele prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Prin raportare la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică şi jurisprudenţă, se reţine că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre cazurile expres prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine că sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situaţii în care, fie nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa cărora a operat dezincriminarea.

Astfel, acesta nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Or, în actualul cadru procesual, recurentul inculpat A. invocă doar aparent neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (2) din C. pen.

În realitate, acesta contestă, în mod esenţial, concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză, care au atestat împrejurarea că, la data şi ora constatării faptei, inculpatul se afla sub influenţa substanţelor psihoactive, având afectată capacitatea de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Înalta Curte reiterează că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii şi nu chestiuni de fapt, instanţa supremă neputând reanaliza, pentru a treia oară, devolutiv, o cauză, Aşadar, verificarea hotărârii se face exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu se circumscriu cazului de casare invocat şi nici altui caz prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 631/AP din data de 07 august 2025 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală.

În continuare, procedând la evaluarea cererii de suspendare a executării hotărârii recurate formulate de inculpatul A., Înalta Curte, judecătorul de filtru, o constată neîntemeiată pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 441 din C. proc. pen., "Instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2).

(2) În cazul în care persoana condamnată nu respectă obligaţiile impuse prin încheiere, completul care va judeca recursul în casaţie, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune revocarea măsurii suspendării şi reluarea executării pedepsei.

(3) Aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor de suspendare a executării hotărârii şi supravegherea respectării obligaţiilor impuse se fac prin instanţa de executare."

Din interpretarea dispoziţiilor legale antemenţionate, rezultă că suspendarea executării hotărârii recurate este o măsură de excepţie, pusă la dispoziţia judecătorului de filtru sau instanţei de judecată, după admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi în timpul judecării acestuia, prin care se sistează temporar, până la judecarea pe fond a căii de atac, punerea în executare a hotărârii definitive împotriva căreia s-a exercitat recursul în casaţie, în principiu nesuspensiv de executare, conform art. 433 şi urm. C. proc. pen.

În absenţa unor criterii legale de apreciere asupra oportunităţii suspendării executării hotărârii recurate, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curţi, reţine că o astfel de analiză trebuie circumscrisă strict cadrului procesual al recursului în casaţie şi caracterului excepţional al unei astfel de măsuri, urmând a se evalua dacă, în contextul admiterii în principiu a cererii, în raport, cu motivele invocate de inculpaţi în argumentarea recursului în casaţie şi de posibilele soluţii pe fondul căii de atac, argumentele prezentate în susţinerea cererii de suspendare relevă necesitatea unei astfel de măsuri pentru preîntâmpinarea potenţialelor efecte negative, uneori ireparabile, cauzate de continuarea executării unei hotărâri definitive criticate ca fiind nelegală.

În acest cadru de analiză, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curţi, constată că, raportat la datele particulare ale cauzei, susţinerile recurenţilor inculpaţi nu pot constitui un motiv rezonabil pentru suspendarea executării hotărârii atacate în procedura pendinte.

În consecinţă, în raport cu argumentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., va respinge cererea de suspendare a executării deciziei atacate, formulată de recurentul inculpat.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 631/AP din data de 07 august 2025 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală.

II. Respinge cererea de suspendare a executării deciziei penale nr. 631/AP din data de 07 august 2025 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2025.