Admissibility of unconstitutionality exception regarding statutory deadline for preventive detention appeals and lack of connection to the case

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului formulat de recurentul A. reţine următoarele:

Prin încheierea penală nr. 370/CO-DL din data de 07.08.2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2025, printre altele, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (4) din C. proc. pen., formulată de contestatorul inculpat A..

Pentru a se dispune astfel, Curtea a reţinut că inculpatul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale, apreciind că dispoziţiile art. 204 alin. (4) din C. proc. pen. conform cărora contestaţia formulată de inculpat se soluţionează în termen de 5 zile de la înregistrare încalcă prevederile art. 16, 21, 23 şi 24 din Constituţia României în situaţia în care se apreciază că termenul astfel instituit este unul de recomandare, iar nu o obligaţie a instanţei de judecată sesizată cu soluţionarea contestaţiei împotriva încheierii prin care s-a dispus asupra măsurilor preventive.

Curtea a observat că cererea formulată de inculpat îndeplineşte condiţiile referitoare la faptul că excepţia vizează un text dintr-o lege, este invocată în faţa instanţelor judecătoreşti de către una din părţi, norma legală este în vigoare şi nu a fost anterior declarată neconstituţională, însă nu îndeplieşte condiţia referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei. S-a arătat că, în concret, chiar şi în situaţia ipotetică a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate aceasta nu ar produce niciun efect în cauza dedusă judecăţii întrucât, potrivit art. 204 alin. (3) din C. proc. pen., contestaţia formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia nu este suspensivă de executare.

Curtea a observat că art. 550 alin. (1) din C. proc. pen. reglementează regula generală potrivit căreia hotărârile instanţelor penale devin executorii la data când au rămas definitive, pentru ca alin. (2) al aceluiaşi articol să reglementeze posibilitatea stabilirii, la nivel legislativ, a situaţiilor ce constituie excepţii de la regula generală, în sensul că legiuitorul poate stabili că anumite hotărâri nedefinitive sunt executorii.

Curtea a constatat că dispoziţiile art. 204 alin. (3) din C. proc. pen. instituie o excepţie de la regula generală reglementată prin art. 550 alin. (1) din C. proc. pen., în sensul că, deşi nedefinitive (acestea putând fi atacate cu contestaţie), încheierile prin care, în cursul urmăririi penale, judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune luarea unei măsuri preventive, cele prin care admite propunerea de prelungire a unei măsuri preventive ori cele prin care constată încetată de drept o măsură preventivă anterior dispusă sunt executorii de la data pronunţării.

În opinia Curţii efectul declarării neconstituţionalităţii interpretării dispoziţiilor art. 204 alin. (4) din C. proc. pen. în sensul dorit de contestatorul inculpat nu ar fi acela al decăderii din exerciţiu unui drept, nulitatea absolută sau relativă a actului făcut peste termen şi încetarea unei măsuri procesuale temporare, ci din contră, unul defavorabil contestatorului care ar fi lipsit de posibilitatea verificării încheierii atacate de către instanţa de control judiciar.

În situaţia dată, Curtea a considerat că nu se poate aprecia că instanţa de control judiciar are un drept în a soluţiona contestaţia, ci o obligaţie întrucât a fost sesizată în urma formulării unei căi de atac prevăzută de dispoziţiile legale condiţii în care nu poate opera sancţiunea sancţiunii decăderii, întrucât, într-o atare situaţie, încheierea contestată, executorie potrivit art. 204 alin. (3) din C. proc. pen. ar produce în continuare efecte rămânând definitivă prin necontestatare.

În aceste condiţii, folosind metoda reducerii la absurd a raţionamentului inculpatului A., Curtea a apreciat că sancţiunea nerespectării termenului de 5 zile de soluţionare a contestaţiei prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive ar fi unul nefavorabil, respectiv acela al lipsirii inculpaţilor de la a supune analizei instanţei de control judiciar legalitateai şi temeinicia încheierii contestate.

Aşadar, în opinia Curţii, invocarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 204 alin. (4) din C. proc. pen. fără a se face referire şi la prevederile art. 204 alin. (3) din C. proc. pen., face ca excepţia invocată să nu aibă legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât produce efecte defavorabile celui care a invocat-o fără a avea consecinţe concrete asupra măsurii preventive în care se află inculpatul.

Împotriva încheierii penale nr. 370/CO-DL din data de 07.08.2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a formulat recurs inculpatul A., argumentând că dacă s-ar aprecia că acest termen conţinut de sintagma "contestaţia formulată de inculpat se soluţionează în termen de 5 zile de la înregistrare" este unul de recomandare, s-ar încălca principiul egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 din Constituţie, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, dreptul la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie şi dreptul la libertate prevăzut în art. 23 din Constituţia României.

A arătat că ar fi încetat de drept măsura arestării preventive potrivit interpretării constituţionale a prevederilor art. 204 alin. (4) din C. proc. pen., având în vedere faptul că măsura arestării preventive dispusă în ceea ce îl priveşte a expirat la data de 25 iulie 2025. A menţionat că s-a judecat pe fond cauza având ca obiect verificarea măsurii arestării preventive, soluţionată prin încheierea din data de 22.07.2025 a Tribunalului Teleorman în dosarul nr. x/2025, la data de 22.07.2025 a formulat contestaţie împotriva încheierii din data de 22.07.2025 pronunţată în dosarul mai sus menţionat, aceasta înregistrându-se la data de 23.07.2025, contestaţie care a avut termen de judecată la data de 07.08.2025, respectiv cu încălcarea prevederilor art. 204 alin. (4) din C. proc. pen.

Contestatorul inculpat a apreciat că interpretarea constituţională a dispoziţiilor art. 204 alin. (4) din C. proc. pen. duce la concluzia că măsura arestării preventive a încetat de drept din două considerente: judecarea contestaţiei după expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior (28.07.2025) încalcă dreptul la un proces echitabil, care atrage aplicarea directă a prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a dispoziţiilor art. 16, 21, 23 şi 24 din Constituţia României, precum şi a prevederilor art. 8 din C. proc. pen. şi judecarea contestaţiei după expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior produce aceleaşi consecinţe cu judecarea contestaţiei împotriva încheierii prin care se dispune asupra măsurilor preventive cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de lege.

A considerat că termenul prevăzut la art. 204 alin. (4) din C. proc. pen. este un termen imperativ, care atrage, în caz de nerespectare, consecinţe referitoare la validitatea actului îndeplinit, sancţiunile ce pot interveni în caz de încălcare a acestora fiind reglementate în art. 268 alin. (1)-(3) din C. proc. pen., şi anume: decăderea din exerciţiul unui drept, nulitatea (absolută sau relativă) a actului făcut peste termen şi încetarea unei măsuri procesuale temporare.

Ca atare, contestatorul inculpat a susţinut că orice altă interpretare a prevederilor art. 204 alin. (4) din C. proc. pen. atrage încălcarea prevederilor art. 16. 21, 23 şi 24 din Constituţia României.

Examinând recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 24 iunie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală constată că este nefondat, urmând a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

În cauză, se constată că în mod judicios prima instanţă, examinând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a se constata admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatorul inculpat A., a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (4) din C. proc. pen., nu respectă condiţiile reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În concret, prin excepţia invocată, autorul acesteia solicită a se constata că măsura arestului preventiv dispus în cauză a încetat de drept la data de 25 iulie 2025 întrucât, potrivit art. 204 alin. (4) din C. proc. pen., contestaţia declarată de acesta la data de 22.07.2025 şi înregistrată la data de 23.07.2025 a fost soluţionată cu depăşirea termenul de 5 zile de la data înregistrării, respectiv la data de 07.08.2025, deoarece termenul de 5 zile este unul de decădere, şi nu de recomandare.

În opinia recurentului inculpat A., dispoziţiile legale criticate, anterior menţionate, nu sunt compatibile cu dispoziţiile constituţionale prevăzute de art. 16. 21, 23 şi 24 din Constituţia României, argumentele invocate în susţinerea excepţiei vizând în concret nemulţumirea inculpatului relativ la natura termenului de 5 zile de la înregistrare de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea unei măsuri preventive.

Prin urmare, recurentul critică formal dispoziţia art. 204 alin. (4) din C. proc. pen., care prevede expres şi fără excepţie că se soluţionează în termen de 5 zile de la înregistrare contestaţia formulată de inculpat împotriva încheierii de prelungire a măsurii preventive., recurentul urmărind completarea textului legal cu dispoziţia că nerespectarea termenului procedural atrage încetarea de drept a măsurii preventive deja prelungite.

Înalta Curte reţine că, reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale rezultă că instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, întrucât instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Înalta Curte subliniază că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză. Legătura dintre norma ce face obiectul excepţiei şi soluţionarea cauzei este, prin urmare, o condiţie de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale. Mai exact, această condiţie presupune că norma invocată să orienteze soluţia din cauză.

Examinând cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 necesare a fi îndeplinite cumulativ pentru admiterea cererii de sesizare, Înalta Curte constată că, în speţă, sunt îndeplinite primele trei condiţii prevăzute de lege, respectiv: excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea contestaţiei la încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi nr. 53/22.07.2025 pronunţate de Tribunalul Teleorman, secţia penală în dosarul penal nr. x/2025, de către o persoană având calitatea de contestator inculpat în speţă şi vizează un text de lege aflat în vigoare (art. 204 alin. (4) din C. proc. pen.), care nu a fost anterior declarat neconstituţional în raport cu criticile formulate, însă nu îndeplineşte cerinţa legăturii cu cauza.

În acest sens, Înalta Curte reaminteşte că, însăşi Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 385 din data de 04 iunie 2019 (publicată în Monitorul Oficial nr. 862 din 25 octombrie 2019), a stabilit că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicarea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte constată că prin excepţia invocată nu se formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, dimpotrivă se solicită practic completarea textului criticat prin stabilirea sancţiunii încetării de drept a măsurii preventive.

Mai mult, indiferent de soluţia ce ar fi pronunţată asupra excepţiei de neconstituţionalitate, decizia Curţii Constituţionale nu are legătură cu soluţia de prelungire a măsurii preventive, deoarece nu ar produce niciun efect asupra cauzei în care a fost invocată.

Astfel, independent de soluţia asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (4) din C. proc. pen., încheierea de prelungire a arestării preventive contestate şi-ar produce efectele de la pronunţare, deoarece art. 204 alin. (3) prevede că o contestaţie formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea unei măsuri preventive nu este suspensivă de executare.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a subliniat că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie realmente utilă părţilor care au invocat-o pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată." (a se vedea Decizia nr. 360 din 08 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017 din 19 octombrie 2022).

Practic, "decizia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfăşurării procesului, cerinţa relevanţei fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părţi". (a se vedea Decizia nr. 39 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 345 din 06 mai 2019).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea penală nr. 370/CO-DL din data de 07.08.2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2025.

În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură, va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea penală nr. 370/CO-DL din data de 07.08.2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2025.

Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2025.