Attempted aggravated theft conviction challenged via inadmissible cassation for factual re-evaluation rather than legal illegality

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 343 din data de 06.03.2025 pronunţată de Judecătoria Oradea, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 228 alin. (1)-(22)9 alin. (1) lit. b) şi e) C. pen.

S-a constatat că persoana vătămată B. nu a formulat pretenţii civile în cauză.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, solicitând desfiinţarea sentinţei penale apelate şi înlăturarea dispoziţiei instanţei de fond privind achitarea inculpatului, respectiv condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în condiţiile art. 91 C. pen.

Prin decizia penală nr. 525/A din 15 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024 În baza art. 421 alin. (1) pct. 2) lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, împotriva sentinţei penale nr. 343/2025 din data de 06.03.2025, pronunţată de Judecătoria Oradea, în dosarul nr. x/2024.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa atacată şi, în rejudecare, au fost înlăturate dispoziţiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. privind achitarea inculpatului A. (...) de sub acuzaţia comiterii tentativei la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 228 alin. (1)-(22)9 alin. (1) lit. b) şi e) C. pen.

În baza art. 32 alin. (1) raportat la art. 228 alin. (1)-(22)9 alin. (1) lit. b) şi e) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de un an închisoare pentru comiterea tentativei la infracţiunea de furt calificat.

În baza art. 92 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să frecventeze un progam de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a stabilit ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria com. Cetariu sau la Primăria mun. Oradea.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor sau a săvârşirii de noi infracţiuni.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului în fond.

Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei atacate care nu contravin deciziei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în apelul parchetului au rămas în sarcina statului.

Hotărârea din apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea la data de 16.07.2025, inculpatului A. şi persoanei vătămate B., la data de 18.07.2025.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la 11.08.2025, a declarat recurs în casaţie inculpatul A. (prin avocat C., cu împuternicire avocaţială ataşată la dosar), invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat că fapta imputată, nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 228 alin. (1)-(22)9 alin. (1) lit. b) şi e) C. pen.

În acest sens, a precizat că instanţa de apel a dispus condamnarea sa, după ce anterior a fost achitat de către instanţa de fond, fără a readministra întregul probatoriu în vederea respectării dreptului inculpatului la apărare şi la un proces echitabil.

Totodată, a arătat că prin modalitatea în care s-a desfăşurat cercetarea judecătorească în faţa instanţei de apel au fost încălcate principiile fundamentale ale procesului penal, respectiv contradictorialitatea, nemijlocirea, dreptul la apărare şi la motivarea hotărârilor, componente ale dreptului la un proces echitabil garantat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Prin urmare, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie şi achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii imputate, iar, în baza art. 441 C. proc. pen., suspendarea hotărârii atacate până la soluţionarea recursului în casaţie.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, la data de 14.08.2025 şi persoanei vătămate B., la data de 28.08.2025, la dosar nefiind depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 16 septembrie 2025.

La înaintarea dosarului în calea de atac procedura de comunicare a cererii de recurs în casaţie era îndeplinită.

La data de 23 octombrie 2025, a fost întocmit raportul de către magistratul - asistent.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

În conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen., art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Totodată, potrivit art. 438 C. proc. pen. "hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: 1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente; 7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; 8. în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal; 11. nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; 12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii formulate de recurent, Înalta Curte constată că decizia penală nr. 525/A din data de 15 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024, face parte din categoria celor care pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în ultimă instanţă, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată, în termenul legal, de către o persoană căreia norma legală îi acordă această posibilitate, faţă de calitatea sa inculpat, personal, fiind, astfel, respectate dispoziţiile art. 434, art. 435 şi art. 436 C. proc. pen.

Analizând, totodată, cererea de recurs în casaţie din perspectiva respectării condiţiilor de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute de lit. a), b) şi d) ale textului de lege indicat, în cuprinsul cererii fiind menţionate numele, prenumele şi domiciliul recurentului, hotărârea atacată precum şi semnătura apărătorului ales.

În ceea ce priveşte cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că a fost invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul susţinând, în esenţă, că s-a dispus condamnarea sa de către instanţa de apel, după ce anterior a fost achitat la fond, fără a fi readministrat întregul probatoriu în faţa instanţei de control judiciar, în vederea respectării dreptului inculpatului la apărare şi la un proces echitabil.

Referitor la această condiţie de admisibilitate, se impune a se menţiona că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din această perspectivă se reţine că, din modalitatea de reglementare a recursului în casaţie, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, aşadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurenţi să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. invocat de recurent, potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Astfel, acest motiv de casare nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, reexaminarea materialului probator ori stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii atacate făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi cenzurate statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată, jurisprudenţa instanţei supreme fiind constantă în acest sens.

În speţă, se observă că, prin afirmaţiile sale, recurentul solicită reanalizarea probatoriului administrat în cauză, susţinând că nu a săvârşit fapta pentru care a fost condamnat, şi contestă, astfel, situaţia de fapt reţinută în cauză, aspecte care, aşa cum s-a arătat anterior, nu pot fi examinate prin intermediul recursului în casaţie.

În plus, se constată că recurentul nu a prezentat nicio critică de legalitate a hotărârii care să se refere la neprevederea faptei în legea penală ori la neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii pentru care a fost condamnat.

Formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, fapt ce atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

De altfel, invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, ceea ce nu este situaţia în speţă.

Ca urmare, având în vedere că argumentele invocate nu se circumscriu cazului prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi nici altor cazuri de casare, situaţie ce echivalează cu nemotivarea în fapt, calea de atac fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) şi art. 438 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, calea de atac promovată.

Faţă de această concluzie, Înalta Curtea apreciază că nu se mai impune analizarea cererii de suspendare a executării hotărârii atacate.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa procesuală, va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 525/A din data de 15 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2025.