Admissibility of unconstitutionality exception challenging penal code's concurrence penalty calculation where underlying cassation appeal was rejected as inadmissible

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului formulat de recurentul A. reţine următoarele:

Prin încheierea din data de 24.06.2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2023 s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 din C. pen., invocată de recurentul inculpat A..

Pentru a se dispune astfel, Înalta Curte a reţinut că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de către recurentul A. îndeplineşte cerinţele de admisibilitate privind calitatea autorului excepţiei de a fi parte într-un proces în curs de soluţionare, aflarea în vigoare a dispoziţiei legale criticate şi inexistenţa unei decizii prin care Curtea Constituţională să fi sancţionat anterior acel text de lege.

Cu toate acestea, Înalta Curte a constatat că nu este îndeplinită condiţia referitoare la legătura normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în condiţiile în care obiectul cauzei este constituit de cererea de recurs în casaţie formulată de inculpat împotriva deciziei nr. 107/A din data de 06 februarie 2025 a Curţii de Apel Piteşti, aflată în procedura admisibilităţii în principiu, examinată în camera de consiliu, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen. şi care este analizată prin intermediului dispoziţiilor care reglementează calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, respectiv art. 433 şi următoarele din C. proc. pen.

S-a observat că se critică dispoziţiile art. 39 din C. pen. care stabilesc pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni, care în opinia recurentului inculpat nu denotă o predictibilitate clară, în sensul că "mecanismul de calcul al concursului de infracţiuni este prejudiciabil şi nu poate fi asimilat, prin rezultatul său, unei veritabile pedepse stabilite de lege" şi că "prin acest mecanism se aduce atingere dreptului la un proces echitabil garantat de Constituţie şi o încălcare a principiului constituţional potrivit căruia nicio pedeapsă nu trebuie aplicată fără lege".

Mai exact, s-a constatat că recurentul critică faptul că prin aplicarea regulilor concursului de infracţiuni, în cauză, la stabilirea pedepsei, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. i-a fost aplicat un spor mai mare decât pedeapsa în sine, ce a condus la o pedeapsă principală rezultantă de 16 ani şi 9 luni închisoare, însă această excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor privind modul de calcul al pedepsei în cazul concursului de infracţiuni a fost invocată de recurentul inculpat A. în etapa examinării admisibilităţii în principiu a unei cereri de recurs în casaţie, respinsă ca inadmisibilă.

Înalta Curte a constatat că aspectele susţinute de recurentul inculpat A. prin cererea de recurs în casaţie vizează de fapt modalitatea de individualizare a pedepsei aplicate în cauză, inculpatul fiind nemulţumit de cuantumul pedepsei la care a fost condamnat ca urmare a reţinerii concursului de infracţiuni şi a faptului că s-au aplicat regulile regimului sancţionator incident în acest sens, respectiv regimul sancţionator prevăzut de art. 40 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., iar o eventuală decizie a Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă vreun efect concret în cauză.

S-a opinat că indiferent de soluţia ce ar fi pronunţată asupra excepţiei de neconstituţionalitate, decizia Curţii Constituţionale nu va produce niciun efect cu privire la cererea de recurs în casaţie respinsă ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu, atâta timp cât nu au fost contestate chiar dispoziţiile legale care determină inadmisibilitatea, iar din această perspectivă, excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul inculpat A. nu are legătură cu soluţionarea cauzei, nefiind îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte a constatat că prin excepţia invocată nu se formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci se susţin aspecte care ţin de modificarea legislativă a unui text de lege pe care autorul excepţiei îl contestă, atribut care revine doar puterii legislative, nu şi Curţii Constituţionale, care nu poate modifica, adăuga sau abroga prevederi legale, or sesizarea instanţei de contencios constituţional cu o astfel de excepţie ar echivala cu subrogarea Curţii Constituţionale în sfera de competenţă a legiuitorului, încălcând astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva încheierii din data de 24 iunie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, a declarat recurs recurentul A..

Recursul declarat nu a fost motivat în scris, iar în susţinerile orale s-a arătat că instanţa de fond nu a analizat în detaliu aspectele referitoare la legătura de cauzalitate a excepţiei de neconstituţionalitate invocată, dispoziţii care fac trimitere la modul de calcul al pedepselor şi au o implicaţie asupra situaţiei recurentului.

Prin urmare, s-a solicitat admiterea recursului formulat de recurentul A..

Examinând recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 24 iunie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală constată că este nefondat, urmând a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

Prioritar, similar primei instanţe, Înalta Curte reţine din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992 că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerinţe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

a) - calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

c) - existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia Curţii Constituţionale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014).

d) - verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte, în recurs, constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.

Procedând la reevaluarea admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte notează prioritar că aceasta a fost formulată de recurentul A. într-o cauză având ca obiect recurs în casaţie în procedura de filtru, care a fost respins ca inadmisibil, întrucât nu au fost întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) raportat la art. 438 din C. proc. pen., motivat de faptul că, deşi recurentul şi-a întemeiat cererea de recurs în casaţie pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., motivele invocate nu se circumscriu cazului de casare indicat.

Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 din C. pen., invocată de recurent, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia referitoare la "legătura" normelor contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Prin Decizia nr. 766 din data de 15 iunie 2011, Curtea Constituţională a reţinut că "se poate solicita controlul de constituţionalitate numai al acelor dispoziţii legale care, în cazuri concrete, sunt incidente pentru soluţionarea litigiilor aflate pe rolul instanţelor . . . . . . . . . .Condiţia ca dispoziţia legală criticată pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei este, evident, necesară, dar şi suficientă".

Prin Decizia nr. 438 din data de 08 iulie 2014, instanţa de contencios constituţional a arătat expres că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.

Mai mult, prin Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, s-a precizat că incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat.

Ca atare, jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional relevantă atestă că realizarea cerinţei stabilite de art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 presupune ca dispoziţiile de lege criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, să vizeze incidenţa în cauză a acestor dispoziţii de lege, respectiv faptul de a fi aplicabile în litigiile în care se invocă excepţia de neconstituţionalitate, având aptitudinea de a genera efecte juridice.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte constată că decizia Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă vreun efect concret în cauză.

În acest sens, se reţine că prin ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, recurentul urmăreşte să obţină o decizie care să legitimeze cazul de recurs în casaţie invocat, ulterior fazei procesuale în cadrul căreia dispoziţiile criticate au produs efecte juridice - apelul, după rămânerea definitivă a cauzei.

Înalta Curte subliniază că scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională, ceea ce nu este cazul.

Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.

Aşadar, condiţia privind existenţa unei legături între norma a cărei constituţionalitate se doreşte a fi verificată şi soluţionarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituţionalităţii să producă un efect concret în situaţia juridică a părţii, în cauza în care a fost invocată.

Or, în cauza în care a fost invocată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 din C. pen. nu ar putea produce vreun efect concret atât timp cât recursul în casaţie declarat de recurent împotriva deciziei penale nr. 107/A din data de 06 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023, a fost respins ca inadmisibil.

Mai mult, aşa cum se constată în speţă, autorul excepţiei nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare intrinsecă, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci, în realitate, urmăreşte obţinerea unei modificări legislative, care să aibă drept consecinţă completarea dispoziţiilor legale privind tratamentul sancţionator prevăzut de lege în cazul concursului de infracţiuni. Însă, aceste aspecte nu intră însă sub incidenţa controlului de constituţionalitate, întrucât ar constitui o modificare legislativă, iar modificarea textelor de lege este atributul exclusiv al legiuitorului şi ţine de politica sa în materie procesual penală.

Astfel, decizia Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă vreun efect concret în cauză, ci exclusiv pentru viitor şi în alte cauze decât cea de faţă, ceea ce conferă excepţiei invocate un singur scop, acela de a determina o modificare legislativă.

După cum finalitatea excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi aceea de a supune controlului de constituţionalitate a posteriori orice dispoziţie legală, care să modifice norma criticată, aceasta constituind apanajul exclusiv al puterii legislative, rezultă că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale, deoarece nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepţiei să aibă legătură cu cauza.

În consecinţă, soluţia recurată este legală şi temeinică.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 24.06.2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură, va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 377 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 24.06.2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 377 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2025.