Inadmissibility of extraordinary challenge against Supreme Court decision resolving objection to execution based on recognition of foreign early release credits.

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 377 din data de 16.05.2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2024, s-a admis contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 34 din data de 29 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

S-a desfiinţat hotărârea atacată şi, rejudecând s-a admis contestaţia la executare formulată de condamnatul A..

S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 3060 din data de 3 octombrie 2017, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2017, definitivă prin neapelare, s-a dispus recunoaşterea Ordonanţei străine cu numărul 3572/2010 din data de 02.01.2017 emisă de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma - Biroul Executări Penale, Italia, privind acordarea pentru condamnatul A. a beneficiului de:

- 405 zile reducere a pedepsei stabilite prin Ordinul de punere în libertate emis la data de 02.12.2015 în urma ordonanţei biroului desemnat cu supravegherea din Solento, emisă la data de 26.11.2015, cu privire la perioadele 25.04.2007 - 25.04.2008, 25.10.2008 - 25.04.2009, 25.10.2009 - 25.04.2010 şi 25.10.2010 - 25.04.2013 şi

- 585 zile reducere a pedepsei stabilite prin Ordinul de punere în libertate emis la data de 04.08.2016 în urma ordonanţei biroului desemnat cu supravegherea din Viterbo, emisă la data de 01.08.2016, cu privire la perioada 25.04.2013-25.04.2015, ambele cu titlu de eliberare anticipată.

S-a dedus din pedeapsa de 27 de ani şi 4 luni închisoare recunoscută prin sentinţa penală nr. 172 din data de 31 august 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2016 (definitivă prin neapelare), modificată prin sentinţa penală nr. 235 din data de 13 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017 (definitivă prin neapelare), perioada executată de 3186 zile închisoare calculate de autorităţile italiene până la data de 17.05.2016, de la 17.05.2016 la 31.08.2016 şi de la 31.08.2016 la zi, precum şi cele 990 de zile de eliberare anticipată acordate condamnatului A. prin Ordonanţa cu numărul 3572/2010 din data de 2 ianuarie 2017 emisă de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma - Biroul Executări Penale, Italia, care a fost recunoscută prin sentinţa penală nr. 3060 din data de 3 octombrie 2017, pronunţată de Judecătoria Craiova.

S-a constatat că MEPI nr. 272/2017 din 02.05.2017 emis de Tribunalul Dolj a fost anulat prin sentinţa penală nr. 1196 din 12.08.2022 pronunţată de Judecătoria Tulcea, definitivă la data de 21.04.2023 prin decizia penală nr. 378/P din 21.04.2023 a Curţii de Apel Constanţa.

S-a dispus comunicarea prezentei hotărâri Judecătoriei Tulcea în vederea luării măsurilor ce se impun sub aspectul pedepsei pe care o execută condamnatul A. în baza MEPI nr. 1280/6587/327 din 19.04.2023 emis de Judecătoria Tulcea.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Înalta Curte a reţinut că prin cererea formulată condamnatul A. a solicitat deducerea, din durata pedepsei de executat, a celor 990 de zile de eliberare anticipată (405 zile aferente perioadelor 25.04.2007-25.04.2008, 25.10.2008-25.04.2009, 25.10.2009-25.04.2010, 25.10.2010-25.04.2013 şi 585 zile aferente perioadei 25.04.2013-25.04.2015) acordate prin Ordonanţa străină cu numărul 3572/2010 din 02.01.2017 emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma - Biroul Executări Penale, Italia, care a fost recunoscută prin sentinţa penală nr. 3060 din 03.10.2017, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2017, definitivă prin neapelare la data de 24.10.2017.

Înalta Curte a constatat că prima instanţă a reţinut că, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti sau a vreunui alt act judiciar prin care contestatorului să i se fi acordat vreun drept ulterior pronunţării sentinţei penale definitive nr. 3060 din 03.10.2017, prin care Judecătoria Craiova i-a acordat deja acestuia beneficiul de 405 zile reducere a pedepsei stabilite prin Ordinul de punere în libertate emis la data de 02.12.2015 în urma ordonanţei biroului desemnat cu supravegherea din Solento, emisă la data de 26.11.2015, cu privire la perioadele 25.04.2007 - 25.04.2008, 25.10.2008 - 25.04.2009, 25.10.2009 - 25.04.2010 şi 25.10.2010 - 25.04.2013 şi beneficiul de 585 zile reducere a pedepsei stabilite prin Ordinul de punere în libertate emis la data de 04.08.2016 în urma ordonanţei biroului desemnat cu supravegherea din Viterbo, emisă la data de 01.08.2016, cu privire la perioada 25.04.2013-25.04.2015, ambele cu titlu de eliberare anticipată, instanţa statului de executare nu poate, încălcând autoritatea de lucru judecat, să procedeze la deducerea corespunzătoare, din pedeapsa de executat, în condiţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, a duratelor anterior menţionate.

S-a arătat că modificarea legislativă adusă prin Legea nr. 236/2017 dispoziţiilor art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 - actualul art. 156 alin. (1) din acelaşi act normativ, a instituit în sarcina instanţelor naţionale, începând cu data de 17 decembrie 2017 (data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2017), obligaţia deducerii din durata pedepsei aplicate persoanei condamnate prin hotărârea recunoscută, alături de perioada efectiv executată din aceasta pe teritoriul statului străin sau ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, şi a perioadei recunoscute ca executată de către autorităţile statului emitent, indiferent de modalitatea procedurală în care a fost acordat acest beneficiu persoanei condamnate, făcând inaplicabilă, începând cu aceeaşi dată, dezlegarea dată de instanţa supremă, în complet specializat, prin Decizia nr. 15/2015, care a fost avută în vedere la pronunţarea sentinţei penale definitive nr. 3060 din 03.10.2017 a Judecătoriei Craiova.

S-a reţinut că prin sentinţa penală definitivă nr. 3060 din 03.10.2017 a Judecătoriei Craiova s-a dispus recunoaşterea Ordonanţei străine cu numărul 3572/2010 din data de 02.01.2017 emisă de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma - Biroul Executări Penale, Italia, prin care condamnatului A. i-a fost acordat beneficiul de 990 zile de eliberare anticipată (având structura detaliată anterior) din pedeapsa de 27 de ani şi 4 luni închisoare recunoscută prin sentinţa penală nr. 172 din data de 31 august 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2016 (definitivă prin neapelare), modificată prin sentinţa penală nr. 235 din data de 13 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017 (definitivă prin neapelare).

De asemenea, s-a observat că, deşi, la momentul pronunţării hotărârii susmenţionate, dispoziţiile Legii nr. 302/2004 nu permiteau valorificarea beneficiului astfel recunoscut prin deducerea din pedeapsă a zilelor de eliberare anticipată acordate în statul de condamnare, începând cu data de 17 decembrie 2017, dispoziţiilor art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 - în prezent, art. 156 alin. (1) din acelaşi act normativ, au instituit în sarcina instanţei de executare o obligaţie pozitivă în acest sens.

Neprocedând în acest fel, s-a reţinut că a fost lipsit de finalitate demersul judiciar al contestatorului, recunoaşterea, prin sentinţa penală definitivă nr. 3060 din 03.10.2017 a Judecătoriei Craiova, a beneficiului acordat părţii în Italia, fiind inaptă a asigura în statul de executare, doar prin ea însăşi, efectul juridic pe care acest drept al contestatorului îl are în statul de condamnare - scăderea efectivă din pedeapsa de executat a duratei recunoscute ca executate, cu consecinţele fireşti în planul executării acesteia, şi, prin aceasta, finalitatea urmărită prin modificările aduse prin Legea nr. 236/2017 dispoziţiilor art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 - actualul art. 156 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Împotriva deciziei penale nr. 377 din data de 16.05.2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2024, persoanele condamnate B., A. şi C. au formulat contestaţie.

În esenţă, au invocat vicii de procedură privind competenţa materială şi personală a instanţelor judecătoreşti, privind participarea procurorului şi privind citarea părţilor.

Examinând contestaţia, cu prioritate sub aspectul admisibilităţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolele III, III1, V din C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Dispoziţiile art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen. prevăd că o contestaţie se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres. Prin urmare, sunt susceptibile de reformare pe calea contestaţiei exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.

În acelaşi timp, din analiza dispoziţiilor legale care reglementează contestaţia în anulare (art. 426 şi următoarele din C. proc. pen.), Înalta Curte constată că această cale extraordinară de atac poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a soluţionat acţiunea penală.

Prin decizia penală nr. 377 din data de 16.05.2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2024 s-a soluţionat contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penală nr. 34 din data de 29 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori prin care s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de acesta, deci este o hotărâre definitivă împotriva căreia nu se mai poate formula contestaţie şi în acelaşi timp nu este o hotărâre definitivă prin care să se fi soluţionat fondul cauzei şi care să permită formularea unei contestaţii în anulare.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorii B., A. şi C. împotriva deciziei penale nr. 377 din data de 16.05.2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorii la plata sumei de câte 500 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 377 RON fiecare (corespunzător încadrării cererii corespunzător obiectului alte cereri din Protocol-calea de atac exercitată nefiind prevăzută de lege), va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorii B., A. şi C. împotriva deciziei penale nr. 377 din data de 16.05.2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorii la plata sumei de câte 500 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 377 RON fiecare (corespunzător încadrării cererii corespunzător obiectului alte cereri din Protocol), rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2025.