Admissibility of cassation appeal challenging sentencing limits versus factual re-evaluation in attempted murder case

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2025

Asupra cauzei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 122 din data de 13 mai 2024 pronunţată de Tribunalul Galaţi, în dosarul nr. x/2020, a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 alin. 1 raportat la art. 188 alin. 1 - 189(1)(f) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. 1(a) şi art. 76 alin. 1 C. pen. (faptă din 05.09.20218).

În temeiul art. 65 şi art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1(h) - dreptul de a deţine, purta sau folosi orice categorie de arme şi lit. (o) - dreptul de a se apropia de inculpaţii B., C., D., E. şi F., precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi.

În temeiul art. 396 alin. 6 în referire la art. 16 alin. 1(f) teza II C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare intervenirii prescripţiei răspunderii penale faţă de inculpatul A. sub aspectul infracţiunilor de:

- încăierare, prevăzută de art. 198 alin. 1 C. pen.

- tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen.

2. A fost condamnat inculpatul G., la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 alin. 1 raportat la art. 188 alin. 1 C. pen. (faptă din 05.09.20218).

În temeiul art. 65 şi art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1(h) - dreptul de a deţine, purta sau folosi orice categorie de arme şi lit. (o) - dreptul de a se apropia de inculpaţii B., C., D., E. şi F., precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi.

În temeiul art. 396 alin. 6 în referire la art. 16 alin. 1(f) teza II C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare intervenirii prescripţiei răspunderii penale faţă de inculpatul G. sub aspectul infracţiunilor de:

- încăierare, prevăzută de art. 198 alin. 1 C. pen.

- tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen.

3. A fost condamnat inculpatul H., la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 alin. 1 raportat la art. 188 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. 1(a) şi art. 76 alin. 1 C. pen. (faptă din 05.09.20218).

În temeiul art. 65 şi art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1(h) - dreptul de a deţine, purta sau folosi orice categorie de arme şi lit. (o) - dreptul de a se apropia de inculpaţii B., C., D., E. şi F., precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi.

În temeiul art. 396 alin. 6 în referire la art. 16 alin. 1(f) teza II C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare intervenirii prescripţiei răspunderii penale faţă de inculpatul H. sub aspectul infracţiunilor de:

- încăierare, prevăzută de art. 198 alin. 1 C. pen.

- tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen.

- distrugere, prevăzută de art. 253 alin. 1 C. pen.

4. A fost condamnat inculpatul C., la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 alin. 1 raportat la art. 188 alin. 1 C. pen. (faptă din 05.09.20218).

În temeiul art. 65 şi art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1(h) - dreptul de a deţine, purta sau folosi orice categorie de arme şi lit. (o) - dreptul de a se apropia de inculpaţii G., H., A. şi I., precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi.

În temeiul art. 396 alin. 6 în referire la art. 16 alin. 1(f) teza II C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare intervenirii prescripţiei răspunderii penale faţă de inculpatul C. sub aspectul infracţiunilor de:

- încăierare, prevăzută de art. 198 alin. 1 C. pen.

- tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen.

5. În temeiul art. 396 alin. 6 în referire la art. 16 alin. 1(f) teza II C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare intervenirii prescripţiei răspunderii penale faţă de inculpatul I., sub aspectul infracţiunilor de:

- încăierare, prevăzută de art. 198 alin. 1 C. pen.

- tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen.

6. În temeiul art. 396 alin. 6 în referire la art. 16 alin. 1(f) teza II C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare intervenirii prescripţiei răspunderii penale faţă de inculpatul B. cetăţenie română, căsătorit, studii 10 clase, stagiu militar satisfăcut, rectificator la S.C. J. S.A. Tecuci, fără antecedente penale, sub aspectul infracţiunilor de:

- încăierare, prevăzută de art. 198 alin. 1 C. pen.

- tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen.

- lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. 2 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen.

7. În temeiul art. 396 alin. 6 în referire la art. 16 alin. 1(f) teza II C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare intervenirii prescripţiei răspunderii penale faţă de inculpatul D., sub aspectul infracţiunilor de:

- încăierare, prevăzută de art. 198 alin. 1 C. pen.

- tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen.

8. În temeiul art. 396 alin. 6 în referire la art. 16 alin. 1(f) teza II C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare intervenirii prescripţiei răspunderii penale faţă de inculpatul F., sub aspectul infracţiunilor de:

- încăierare, prevăzută de art. 198 alin. 1 C. pen.

- tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen.

9. În temeiul art. 396 alin. 6 în referire la art. 16 alin. 1(f) teza II C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare intervenirii prescripţiei răspunderii penale faţă de inculpatul E., sub aspectul infracţiunilor de:

- încăierare, prevăzută de art. 198 alin. 1 C. pen.

- tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen.

În temeiul art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii a fost admisă acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi şi a fost obligat inculpatul C. la plata sumei de 452,33 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de spitalizarea persoanei vătămate G..

În temeiul art. 1357 alin. 1 şi art. 1371 C. civ. s-au admis, în parte, pretenţiile civile formulate de inculpatul-persoană vătămată A. şi obligă în solidar inculpaţii B., C., E., F. şi D. la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale.

S-a constat acoperite în totalitate pretenţiile formulate de inculpatul G..

În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpaţii A., H., G. şi C. în vederea introducerii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 112 alin. 1(b) C. pen. s-a dispus confiscarea unui spray lacrimogen (ataşat dosarului).

În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii A., H., G. şi C. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 5.000 RON fiecare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, inculpaţii A., G., C. şi H..

Prin decizia penală nr. 389 din 07.04.2025, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020, s-au dispus următoarele:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile formulate de inculpaţii A., G., H. şi C..

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală nr. 122/13.05.2024a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare:

1. Inculpatului A. i s-a redus pedeapsa de la 5 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 32 C. pen., rap. la art. 188 alin. (1)-189 alin. (1) lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. (faptă din 05.09.2018) prin completarea încadrării juridice cu dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

2. Inculpatului G. i s-a redus pedeapsa de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului G. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. (faptă din 05.09.2018), prin completarea încadrării juridice cu dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (1) C. pen.

3. Inculpatului H. i s-a redus pedeapsa de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului H. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art. 32 C. pen., în referire la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. (faptă din 05.09.2018).

4. Inculpatului C. i s-a redus pedeapsa redus de la 5 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani şi 3 luni închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului C., pentru infracţiunea de tentativă la omor, prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. (faptă din 05.09.2018) prin completarea încadrării juridice cu dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. a), b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Împotriva hotărârii instanţei au formulat cereri de recurs în casaţie inculpaţii H. la data de 6 mai 2025, pe mail, C., prin avocat K. la data de 9 mai 2025 şi A. la 29 mai 2025.

În esenţă, au susţinut:

1. Inculpatul C.

Prin apărător ales, inculpatul, invocând cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. a solicitat admiterea recursului în casaţie şi trimiterea cauzei la rejudecare instanţei de apel.

De asemenea, în temeiul art. 441 C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării deciziei penale nr. 389/07.04.2025 a Curţii de Apel Galaţi.

În susţinerea cererii de recurs în casaţie inculpatul C. a depus decizia nr. 410 RC din 20 iunie 2024 a ICCJ-SP în dosarul nr. x/2020 ca practică judiciară.

S-a menţionat că pe tot parcursul procesului penal i-a fost încălcat dreptul la apărare, respectiv: apărările inculpatului au fost tratate cu superficialitate, cererile acestuia la fel, nu s-a ţinut cont de probele de la dosar din care rezultau dubii, dacă nu convingeri, că nu C. este autorul infracţiunii; referitor la legitimă apărare, pentru a fi respinsă, a fost invocată o deloc realistă diferenţă de zile de îngrijiri medicale, iar cu privire la tipicitate, care nu a fost stabilită şi nu a fost reţinută, nu s-a făcut niciun fel de analiză a împrejurărilor, nu au fost administrate probe, deşi am cerut neîncetat, făcându-se referire la o adresă pe un paragraf de la dosar prin care se stabilea nemotivat modalitatea de producere a vătămării.

În continuare a făcut referire la probele administrate în cauză, respectiv din declaraţiile inculpaţilor şi a martorilor prezenţi la încăierare nu a rezultat că inculpatul Grigore l-ar fi lovit cu sabia pe inculpatul G.. Rezultă că era aproape imposibil ca acesta să-1 fi lovit pe G. şi cu toate acestea să nu fie văzut de nimeni. Astfel, în plus faţă de inculpaţii A. şi E., din ale căror declaraţii rezultă că nu C. l-ar fi lovit pe G., şi excluzându-i pe aceştia doi (Grigore şi G.), toţi ceilalţi inculpaţi angrenaţi în actele de violenţă, respectiv, H., B., D. şi F. nu au declarat că Grigore l-ar fi lovit pe G..

Cu privire la pretinsele expertize, în realitate sunt doar adrese, nicio analiză de specialitate, pe câte un paragraf, care nu stabilesc identitatea autorului ci doar caracteristicile tăieturii de pe braţul inculpatului G., deci trimiterea la acestea pentru reţinerea autorului este una contradictorie şi nerealistă.

În procesele-verbale de confruntare sunt redate doar aspecte contradictorii în raport de fiecare dintre inculpaţii supuşi confruntării, pe acelaşi principiu putea să se reţină aserţiunile lui C., care, spre deosebire de ale celorlalţi inculpaţi sunt susţinute şi de declaraţiile de martori dar mai ales de faptul că niciun alt martor prezent nu a afirmat că l-ar fi văzut lovindu-1 pe inculpatul G..

S-a mai arătat că instanţa de apel nu a răspuns criticilor formulate şi nu a explicat cum celelalte declaraţii, dintre care două de martori, din care rezultă că inculpatul F. este cel care 1-a lovit pe inculpatul G., nu sunt conforme adevărului şi trebuie înlăturare de la soluţionarea cauzei.

Prin această modalitate de analiză superficială a probatoriului s-a apreciat că instanţa de apel a încălcat dreptul inculpatului la apărare, prev. de art. 6 CEDO, cu consecinţa pronunţării unei soluţii eronate.

Din toate actele dosarului rezultă că inculpatul a fost condamnat pentru o infracţiune neprevăzută de legea penală, respectiv pentru o infracţiune de tentativă la omor şi nu pentru o vătămare corporală sau loviri şi alte violenţe, singurele ce i s-ar fi putut imputa inculpatului L. dacă el este cel care 1-a lovit pe inculpatul G. justificată de legitima apărare.

Deopotrivă s-a arătat că nu a fost analizată vinovăţia inculpatului L. şi în permanenţă, atât la instanţa de fond cât şi la cea din apel, i-a fost respinsă cererea acestuia de efectuare a unei expertize pentru a fi înlăturat orice fel de dubiu şi pentru a se putea stabili şi reţine elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale pretinsei infracţiuni de tentativă la omor, consecinţa fiind condamnarea pentru o faptă neprevăzută de legea penală cu încălcarea dreptului la apărare prev. de art. 6 CEDO. Oricum ar fi fost mâna inculpatului G., înarmată sau dezarmată, în gardă, pe lângă corp sau îndreptată înainte, cert este că acea mână nu a fost deasupra capului la momentul aplicării loviturii pentru că ambele instanţe au reţinut că lovitura a fost aplicată pe interiorul antebraţului, nu pe exterior. Ceea ce nu înseamnă altceva decât excluderea încadrării de tentativă la omor, o astfel de lovitură neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă şi neindicând o intenţie de a suprima viaţa victimei, fiind în ipoteza unei vătămări corporale clasice sau a unor loviri şi alte violenţe.

Totodată, a arătat că instanţa de apel, cu încălcarea dreptului inculpatului la apărare şi la un proces echitabil, prev. de art. 6 CEDO, nu a reţinut o faptă tipică, subiectiv şi obiectiv, de tentativă la omor, nestabilind în hotărâre elementele specifice aferente laturii obiective şi subiective, oricum era imposibil din cauza insuficienţei probatoriului, insuficienţă cauzată de neefectuarea niciunei expertize, ci doar a unei adrese nemotivate, neargumentate, în care nu este analizat niciun element aferent conflictului, obiectului tăietor, caracteristicile acestuia, caracteristicile leziunii, trasologia loviturii ş.a.. Faptul că a fost reţinut că lovitura a fost aplicată pe interiorul antebraţului exclude posibilitatea poziţionării mâinii respective deasupra capului, doar dacă se reţinea că lovitura a fost aplicată pe exteriorul antebraţului puteam discuta despre o eventuală lovitură aplicată deasupra capului, de sus în jos.

Astfel, din punct de vedere obiectiv suntem cel mult în prezenţa unor loviri sau alte violenţe sau a unei vătămări corporale, zilele de îngrijiri medicale fiind în cuantum de 50-55, lovitura a fost aplicată pe interiorul antebraţului, ceea ce exclude poziţionarea mâinii deasupra capului iar probatoriul inculpatului a fost refuzat sistematic şi neîntemeiat; doar dacă ar fi fost făcută o expertiză i-ar fi fost respectat dreptul inculpatului la apărare.

Cu privire la temeinicia recursului în casaţie s-a făcut trimitere la din decizia penală nr. 410/RC/20.06.2024, pronunţată de ICCJ, în dosarul nr. x/2020, în care a fost admis un recurs în casaţie similar.

2. Inculpatul A., invocând cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen. a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate, trimiterea spre rejudecare a cauzei.

De asemenea, a solicitat suspendarea executării deciziei recurate şi punerea în libertate a acestuia.

Cu privire la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. inculpatul a arătat că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege sub următoarele aspecte:

Prin decizia penală nr. 389 din 07 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2020 au fost admise apelurile declarate de către inculpaţi şi desfiinţată, în parte, sentinţa penală nr. 122 din 13.05.2024 a Tribunalului Galaţi, în sensul reducerii pedepselor aplicate, respectiv inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, redusă de la 5 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. (1)-189 alin. (1) lit. f) C. pen.

A arătat că aşa cum rezultă din motivarea hotărârii şi dispozitivul acesteia, reducerea limitelor de pedeapsă a fost consecinţa reţinerii de către instanţa de apel a circumstanţelor atenuante, efectul acestora fiind cel prevăzut de art. 76 alin. (1) C. pen.

Astfel, a arătat că pedeapsa rezultată este nelegală fiind aplicată în afara limitelor de pedeapsă, respectiv sub minimul special care rezultă în urma reducerii cu 1/3.

Limitele de pedeapsă prevăzute de art. 188 alin. (1) C. pen. sunt cele de 10 ani-20 ani.

Tentativa are efectul prevăzut de art. (33 alin. (2) teza I C. pen., respectiv reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate, astfel că limitele de pedeapsă rezultate sunt cuprinse între 5 ani -10 ani.

Ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., limitele de pedeapsă anterioare se reduc cu 1/3 potrivit art. 76 alin. (1) C. pen., rezultând limitele de pedeapsă finale cuprinse întreg ani şi 4 luni - 6 ani şi 8 luni.

Stabilirea unei pedepse de 3 ani închisoare în condiţiile în care minimul special era de 3 ani şi 4 luni este nelegală.

Astfel, în situaţia în care instanţa va considera că instanţa de apel a stabilit pedepse pentru 3 inculpaţi (G., H. şi C.) în limite legale, acest lucru nu se poate face decât prin reţinerea circumstanţei reale menţionată în motivarea hotărârii doar ca circumstanţă personală în favoarea inculpatului G., respectiv depăşirea duratei rezonabile a procesului penal cu trimitere la cauzele Beck c Norvegiei; Abramiuc c României şi Beheyl C Belgiei l(pag. 22 alin. (4) hotărâre apel).

În opinia instanţei de apel, depăşirea unei durate rezonabile a procesului penal a fost privită ca un criteriu de individualizare a pedepsei aplicate celor trei inculpaţi, procedându-se la o reducere a pedepsei cu încă o treime, ca un remediu pentru prelungirea în timp a incertitudinii cu privire la soarta celor acuzaţi.

Având în vedere practica judiciară europeană, un astfel de remediu este efectiv şi constituie, implicit, o reparaţie corespunzătoare, însă numai în măsura în care reducerea pedepsei este "măsurabilă şi substanţială".

Prin hotărârea judecătorească de condamnare instanţa de apel a menţionat expressis verbis că, dacă procesul penal nu s-a derulat într-un termen rezonabil, inculpatul G. este îndreptăţit să obţină o pedeapsă mai uşoară.

Stabilirea unor pedepse mai uşoare pentru cei 3 inculpaţi enunţaţi în precedent a avut loc deoarece numai în acest mod instanţa de apel putea stabili pedepse de 3 ani pentru primii doi inculpaţi şi 3 ani şi 3 luni pentru cel din urmă, în condiţiile în care minimul special era de 3 ani şi 4 luni.

Aşadar, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., instanţa de apel a stabilit o pedeapsă nelegală, peste limita maximul special, respectiv 3 ani şi 6 luni, fără a reţine şi în sarcina sa cauza de reducere a limitelor de pedeapsă cu încă o treime astfel cum a fost reţinută şi aplicată faţă de cei trei inculpaţi, cauza de reducere constând în depăşirea duratei rezonabile a procesului penal, fiind o circumstanţă reală aplicabilă tuturor inculpaţilor, nefiind una personală care poate fi reţinută în mod individual.

Astfel, maximul special al pedepsei ce putea fi aplicată inculpatului A. era de 2 ani 7 luni şi 10 zile, calculat după cum urmează:

Limitele de pedeapsă prevăzute de art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen. sunt cele de 15 ani-25 ani.

Tentativa are efectul prevăzut de art. 33 alin. (2) teza I C. pen., respectiv reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate, astfel că limitele de pedeapsă rezultate sunt cuprinse între 7 ani şi 6 luni -12 ani şi 6 luni.

Ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a), C. pen., limitele de pedeapsă anterioare se reduc cu 1/3 potrivit art. 76 alin. (1) C. pen., rezultând limitele de pedeapsă cuprinse între 5 ani - 8 ani şi 4 luni.

Reţinerea incidenţei art. 19 din Legea nr. 682/2002 conduce la reducerea cu 1/2 a limitelor de pedeapsă anterioare, rezultând limite de pedeapsă cuprinse între 2 ani şi 6 luni-4 ani şi 2 luni.

Reducerea limitelor de pedeapsă cu încă o treime având la bază situaţia similară a celorlalţi inculpaţi şi circumstanţa reală a depăşirii duratei rezonabile a procesului penal, reţinută în motivarea hotărârii din apel, ar fi condus la stabilirea unor noi limite de pedeapsă cuprinse între 1 an şi 8 luni - 2 ani 7 luni şi 10 zile. Rezultă că pedeapsa aplicată inculpatului A. este peste limita legală care putea fi stabilită.

Referitor la cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. a susţinut că:

Prin decizia penală, instanţa de apel a reţinut pentru condamnarea inculpatului A. următoarea situaţie de fapt şi de drept:

"Fapta inculpatului A. care în noaptea zilei de 05.09.2018 a aplicat persoanei vătămate B. multiple lovituri cu o sabie şi cu o bâtă în zona capului şi peste corp, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 9-10 zile de îngrijiri medicale şi a aplicat persoanei vătămate D. multiple lovituri cu o sabie în zona capului, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 13-14 zile de îngrijiri medicale, în ambele situaţii prevăzând şi acceptând suprimarea vieţii acestora, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. (f) C. pen.."

Referitor la presupusele arme cu care inculpatul A. a săvârşit infracţiunea, a menţionat că existenţa acestora a fost reţinută de către instanţă numai pe baza declaraţiilor martorilor care se află în relaţii de prietenie şi de rudenie cu B. şi D., or, singurele arme albe care au fost găsite şi care au fost folosite în noaptea zilei de 05.09.2018 sunt cele aflate în maşinile persoanelor vătămate, fapt chiar recunoscut de către acestea prin declaraţiile date ulterior.

Mai mult decât atât, a arătat că instanţa nu a stabilit caracteristicile acestei bâte şi a acestei săbii, respectiv lungime, grosime, ascuţire, instanţa limitându-se la a concluziona că au fost folosite şi că nu se pot identifica din cauza stării de ebrietate în care se aflau toţi inculpaţii, din cauza haosului general creat şi din cauza spray-ului lacrimogen care a fost folosit.

Cu privire la numărul de zile de îngrijiri medicale pe care cele două persoane vătămate le-au necesitat, respectiv 9-10 zile şi 13 -14 zile, acest număr de zile de îngrijiri medicale fiind atipic unei tentative la infracţiunea de omor calificat, cauză în care s-a reţinut că persoanele vătămate au fost lovite multiple ori cu bâta şi cu sabia în zona capului.

Astfel, raportul de cauzalitate dintre armele reţinute a fi fost folosite şi rezultatul periculos pe care acestea le-ar fi produs este inexistent, elementele obiective reţinute de către instanţa fiind într-o relaţie de contradicţie referitoare la modul în care a fost săvârşită infracţiunea şi rezultatul acesteia, rezultat care mai degrabă ar conduce la îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală.

Referitor la leziunea pe care persoana vătămată a suferit-o, aceasta chiar recunoscând în faţa instanţei că acele leziuni nu proveneau din loviturile aplicate de către inculpatul A., ci au fost urmarea încercărilor disperate ale soţiei acestuia de a-i îndepărta pe agresori de lângă A., fapt ignorat complet de către instanţă, aceasta manifestând în continuare o atitudine superficială cu privire la aflarea adevărului şi a înlăturării oricăror contradicţii, respingând în mod repetat efectuarea unor expertize medico - legale pentru determinarea intensităţii loviturilor şi a modului de acţiune şi încălcând dreptul inculpatului la un proces echitabil conform art. 6 CEDO.

Această atitudine a instanţei de judecată a putut fi observată pe toată perioada derulării procesului penal întrucât aceasta a respins în mod constant audierea unor noi martori, continuând a se contrazice cu privire la situaţia de fapt reţinută şi ignorând afirmaţiile persoanelor vătămate care recunoşteau folosirea şi identificarea unor săbii aflate în posesia acestora.

Astfel, instanţa de apel afirmând în mod constant că inculpatul A. nu a fost agresat "în niciun fel", deşi aceasta reţine existenţa Certificatului medico - legal nr. 1133/A2-D/10.09.2018 care atestă multiple leziuni în zona abdomenului şi în zona braţelor, leziuni provocate de către presupusele persoane vătămate.

Cu privire la declaraţiile esenţiale pentru reţinerea corectă a situaţiei de fapt şi de drept, instanţa de apel a susţinut că va exclude declaraţiile martorilor date în cursul judecăţii şi va reţine declaraţiile acestora din faza urmăririi penale, cu toate că persoanele vătămate au declarat în faţa instanţei de apel că au minţit în declaraţiile date în timpul urmăririi penale şi că nu au fost agresate în niciun fel de către inculpatul A., nemotivând motivele şi criteriile de evaluare obiective care au condus la excluderea acestor declaraţii favorabile inculpatului.

3. Inculpatul H.

Fără a indica vreun caz de casare dintre cele prevăzute la art. 438 C. proc. pen. a solicitat să se constate descrierea eronată a situaţia de fapt care face obiectul trimiterii în judecată pentru săvârşirea infracţiunea de tentativă de omor calificat prev. de art. 189 C. pen., art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) în ref. la art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen.

Astfel, a menţionat că descrierea presupuselor fapte din rechizitoriu nu corespund cu probele administrate în cauză, în faza de cercetare penală probele din acest dosar au fost administrate în mod abuziv şi ilicit cu încălcarea dreptului la apărare; trimiterea în judecată şi condamnarea s-a făcut numai pe bază de prezumţii fără a fi administrate probe directe care să certifice existenţa infracţiunii aşa cum a fost stabilită prin rechizitoriu, organul de cercetare penală stabilind în mod nereal, fără probe că, acesta a venit înarmat cu o sabie.

De asemenea, a menţionat că instanţa de fond nu a făcut o verificare amănunţită cu privire la probatoriul administrat în cauză, probatoriu care să confirme situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu; rechizitoriul nu cuprinde o descriere a situaţiei de fapt corespunzătoare infracţiunilor reţinute în sarcina sa, ci mai mult o înşiruire a (probelor indirecte din care ar rezulta vinovăţia).

Deopotrivă, a arătat că descrierea faptei este şi o condiţie a asigurării posibilităţii de exercitare a unei apărări efective de către inculpat, statuată la nivel de principiu de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, caracterul echitabil al procedurii depinzând de o informare precisă şi completă asupra acuzaţiilor formulate împotriva unei persoane, respectiv asupra faptelor materiale imputate, precum şi asupra încadrării juridice.

Având în vedere faptul că, descrierea situaţiei de fapt este incertă, nu se bazează pe probe clare, certe şi directe, având în vedere că nu s-a stabilit pe bază de probe clare, directe, cui au aparţinut acele săbii, precum şi numărul săbiilor folosite în cauză, consider că, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, este lovit de nulitate şi trebuie supus reexaminării.

Pentru toate acestea a solicitat să se constate nulitatea sentinţei penale 122/13.05.2024, pronunţată în dosarul penal nr. x/2020 a Tribunalului Galaţi, întrucât a fost preluată (copy paste) din alte dosare penale, soluţia primei instanţe este incompatibilă cu exigenţele art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, vătămarea produsă subsemnatului fiind dovedită şi nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea hotărârii instanţei de fond în integralitate şi trimiterea spre rejudecare.

Deşi prin efectul devolutiv al apelului se produce o nouă judecată în fond, instanţa de apel nu poate să suplinească lipsa motivării şi nici să se pronunţe pentru prima dată, întrucât ar fi încălcat principiul dublului grad ele jurisdicţie care guvernează procesul penal.

Soluţia primei instanţe este incompatibilă cu exigenţele art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, vătămarea produsă subsemnatului fiind dovedită şi nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea hotărârii instanţei de fond în integralitate şi trimiterea spre rejudecare.

În final, a arătat că i-a fost încălcat dreptul la apărare prin desemnarea unui apărător din oficiu, în condiţiile în care avea apărător ales.

Curtea de Apel Galaţi, în conformitate cu art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a dispus comunicarea cererilor de recurs în casaţie formulată de către inculpaţi cu menţiunea că se pot formula concluzii scrise, în termen de 10 zile, după cum urmează:

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul H. a fost comunicată:

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi la 7 mai 2025, inculpaţilor A. la 7 mai 2025 şi la 13 mai 2025, în condiţiile art. 264 raportat la art. 261 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., G. la 7 mai 2025, C. la 7/8 mai 2025, B. la 8 mai 2025, D. la 8 mai 2025, F. la 8 mai 2025, în condiţiile art. 264 raportat la art. 261 alin. (4) lit. g) C. proc. pen. şi părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Galaţi la 9 mai 2025.

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul C. a fost comunicată:

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi la 12 mai 2025, inculpaţilor A. la 12/19 mai 2025, G. la 12/13 mai 2025, H. la 12 mai 2025, B. la 14 mai 2025, D. la 14 mai 2025, F. la 14 mai 2025 şi părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Galaţi la 14 mai 2025.

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. la a fost comunicată:

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi la 30 mai 2025, inculpaţilor C. la 30 mai/6 iunie 2025, G. la 30 mai/3 iunie 2025, H. la 30 mai 2025, B. la 03 iunie 2025, D. la 03 iunie 2025, F. la 03 iunie 2025, în condiţiile art. 264 raportat la art. 261 alin. (4) lit. g) C. proc. pen. şi părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Galaţi la 04 iunie 2025.

Magistratul asistent constatând la termenul din data de 1 octombrie 2025 că nu este îndeplinită procedura de comunicare a recursurilor în casaţie cu toate părţile, în temeiul art. 439 alin. (5) din C. proc. pen. s-a procedat la comunicarea cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., C. şi H. către intimatul inculpat E. şi intimatul persoană vătămată I..

Cererile de recurs în casaţie formulate de către inculpaţii A., C. şi H. au fost comunicate inculpatului E., persoanei vătămate I. la data de 6 octombrie 2025.

Cu privire la cererile de recurs în casaţie formulate de către inculpaţii A., C. şi H. nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul având ca obiect cererile de recurs în casaţie formulate de către inculpaţii A., C. şi H. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 30 iunie 2025 stabilindu-se termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 C. proc. pen., la data de 1 octombrie 2025 şi, apoi la 29 octombrie 2025 fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului şi întocmirea de către magistratul asistent a raportului asupra cererilor de recurs în casaţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând în raport cu prevederile art. 440 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A., C. şi H. împotriva deciziei penale nr. 389 din data de 07 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, constată următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalităţii, pe de o parte şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă şi la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) şi (2) C. proc. pen..:

"(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.

(2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie."

Din examinarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că recursul în casaţie este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, se examinează îndeplinirea condiţiilor de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din dispoziţiile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 şi art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că inculpaţii A., C. şi H. au formulat cereri de recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 389 din 07.04.2025, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020, în termenul legal de 30 de zile, calculat de la comunicarea deciziei atacate, conform art. 435 din C. proc. pen.

Se mai constată că decizia penală nr. 389 din 07.04.2025, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunţată de o curte de apel ca instanţă de apel.

Referitor la cerinţele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casaţie, se reţine că cererile au fost formulate de recurenţii A., C. şi H., în calitate de inculpaţi.

Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen. sunt menţionate: numele, prenumele şi domiciliul recurenţilor A., C. şi H., hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 389 din 07.04.2025, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020), precum şi semnătura acestora.

1. În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că în cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul H. nu a fost indicat niciun caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Simpla enumerare a nemulţumirilor recurentului (cu referire la probe, la situaţia de fapt, lipsa motivare, încălcarea dreptului la un proces echitabil etc.) nu satisface exigenţele cerinţei de admisibilitate prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., care presupune indicarea expresă a cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora.

Nu este suficient ca, din cuprinsul cererii, să reiasă doar voinţa de a recura, fiind necesar să rezulte şi limitele acestei voinţe prin indicarea cazurilor de casare, întrucât numai în aceste limite poate opera controlul instanţei de casaţie, care nu are posibilitatea legală de a lua în considerare, din oficiu, unele cazuri de casare.

Se constată că argumentele recurentului H. referitoare la o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa configurării unei alte situaţii de fapt decât cea stabilită de instanţele inferioare şi intrată în puterea lucrului judecat, precum şi încălcarea dreptului la apărare şi a unui proces echitabil, şi, lipsa motivării, nu pot fi subsumate niciunui caz de casare care să permită reformarea hotărârii definitive.

În jurisprudenţa instanţei supreme s-a constatat că în situaţia în care argumentele aduse în susţinerea cererii nu se subsumează în mod real unui caz de casare, nu există motive pentru a se constata admisibilitatea cererii de recurs în casaţie.

Se mai impune precizarea că recursul în casaţie nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta îşi menţine caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalităţii hotărârii anterior pronunţate.

2. Referitor la condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se observă că recurenţii inculpaţi A. şi C. au indicat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., acesta nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel.

Se constată că aspectele invocate de recurenţii inculpaţi A., C., în cererile formulate, care vizează, în esenţă, lipsa unui probatoriu cert care să facă dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă a vinovăţiei acestora, solicitarea de schimbarea încadrării juridice precum şi încălcarea dreptului la un proces echitabil nu se circumscriu, nici măcar formal, cazului de recurs în casaţie invocate, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Dat fiind imperativul includerii în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de casaţie numai a aspectelor de drept, cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează exclusiv situaţiile în care fapta concretă, pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau cele în care instanţa a ignorat o normă de dezincriminare a faptei, în ansamblul său ori ca efect al modificării unor elemente constitutive, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între activitatea factuală şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

În consecinţă, acest caz de recurs în casaţie permite instanţei de casaţie să analizeze doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de către curtea de apel, corespunde tiparului obiectiv al infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

Criticile recurenţilor inculpaţi A. şi C. aduc în discuţie aspecte de temeinicie a hotărârii recurate, iar nu de legalitate, întrucât tind la reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator administrat în cauză, aspecte care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Practic, în actualul cadru procesual, instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

3. Însă în ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., dat fiind că în cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulat de inculpatul A. este indicat şi cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. şi motivarea acestuia, se constată că este îndeplinită.

Înalta Curte reţine că, printre alte condiţii, admiterea în principiu a recursului în casaţie necesită constatarea că motivul pe care acesta se sprijină este dintre cele prevăzute în art. 438 C. proc. pen.

Prin raportare la cazul de casare invocat de inculpatul A. astfel cum a fost dezvoltat de acesta, circumscriindu-se dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. şi pentru respectarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 8 C. proc. pen., se impune ca examinarea şi pronunţarea asupra recursului în casaţie să fie făcută într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin art. 440 C. proc. pen.

Relativ la cele ce precedă, având în vedere că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte, în limitele anterior expuse, condiţiile de formă prevăzute la art. 434 - art. 438 C. proc. pen. şi în raport de cazul de casare invocat (art. 438 pct. 12 C. proc. pen.) şi argumentele expuse în conţinutul cererii în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., va fi admisă în principiu, cu precizarea că în procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului recursului în casaţie.

Cu privire la cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii H. (având în vedere că nu a indicat niciun caz de casare şi criticile formulate) şi C. (având în vedere că motivele formulate nu se încadrează cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. neputând fi încadrate în cadrul altui caz de casare) în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., vor fi respinse, ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii H. şi C..

În ceea ce priveşte solicitarea formulată de recurentul-inculpat C. în raport de constatarea anterior menţionată cererea de suspendare a executării deciziei recurate, urmând a fi respinsă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 441 C. proc. pen.

Cu privire la cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de recurentul-inculpat A. se constată că este neîntemeiată întrucât, în contextul admiterii în principiu a prezentei căi extraordinare de atac şi a posibilelor soluţii pe fondul acesteia, argumentele prezentate în susţinerea solicitării analizate nu relevă necesitatea dispunerii măsurii cu caracter excepţional prev. de art. 441 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen. va admite, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 389 din data de 07 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Va trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C8, în compunere de 3 judecători.

Va fixa termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 12 noiembrie 2025.

Va dispune citarea inculpatului şi se va desemna apărător din oficiu pentru inculpat.

În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii C. şi H. împotriva deciziei penale nr. 389 din data de 07 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Va respinge cererile de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de recurenţii-inculpaţii A. şi C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

I. În temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., admite, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 389 din data de 07 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C8, în compunere de 3 judecători.

Fixează termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 12 noiembrie 2025.

Se va cita inculpatul şi se va desemna apărător din oficiu pentru inculpat.

II. În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii C. şi H. împotriva deciziei penale nr. 389 din data de 07 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge cererile de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de recurenţii-inculpaţii A. şi C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2025.