Cassation admissibility limits: factual re-evaluation and legal recharacterization in drug trafficking and psychoactive substance cases

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 194/20 decembrie 2024 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2024, cu privire la inculpaţii B. şi A., s-au dispus următoarele:

A. 1. În temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi 10 C. proc. pen., condamnarea inculpatului B., la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (14 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. i s-a interzis inculpatului B. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, pentru o perioadă de 5 ani, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. i s-a interzis inculpatului B. ca pedeapsă accesorie exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

2. În temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi 10 C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere droguri de risc şi mare risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. i s-a interzis inculpatului B. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, pentru o perioadă de 5 ani, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. i s-a interzis inculpatului B. ca pedeapsă accesorie exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., rap. la art. 38 alin. (1) C. pen., privind concursul real de infracţiuni, i s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare pe care a sporit-o cu o treime din totalul celeilalte pedepse stabilite, respectiv 4 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă finală de 6 ani şi 4 luni închisoare în regim de detenţie.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii rezultante de 6 ani şi 4 luni aplicată inculpatului B. perioada reţinerii şi arestării preventive din data de 25.01.2024 până la data de 25.03.2024, inclusiv.

În temeiul art. 43 alin. (3) lit. a) C. pen., i s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 43 alin. (5) C. pen. rap. la art. 43 alin. (3) lit. a) C. pen. şi art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura controlului judiciar luată şi menţinută până în prezent faţă de inculpatul B..

B. 1. În temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi 10 C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. i s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, pentru o perioadă de 5 ani, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. i s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă accesorie exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

2. În temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi 10 C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. i s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, pentru o perioadă de 5 ani, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. i s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă accesorie exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

3. În temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi 10 C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplic. art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. i s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pentru o perioadă de 5 ani, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. i s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă accesorie exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., rap. la art. 38 alin. (1) C. pen., privind concursul real de infracţiuni, i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare pe care a sporit-o cu o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 6 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă finală de 3 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii rezultante de 3 ani şi 6 luni aplicată inculpatului A., perioada reţinerii şi arestării preventive din data de 25.01.2024 până la data de 25.03.2024, inclusiv.

În temeiul art. 43 alin. (3) lit. a) C. pen., i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 43 alin. (5) C. pen. rap. la art. 43 alin. (3) lit. a) C. pen. şi art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus menţinerea măsurii controlului judiciar luată şi menţinută până în prezent faţă de inculpatul A..

Împotriva sentinţei penale nr. 194/20 decembrie 2024 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2024, au declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi inculpaţii A. şi B.

Prin decizia penală nr. 336/A din data de 29 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, printre altele, apelul formulat de inculpatul A..

C.. în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile formulate, printre alţii, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi inculpatul B., s-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând cauza:

A. 1. În temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi 10 C. proc. pen. rap. la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (14 acte materiale), art. 5 C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului B., exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioadă de 5 ani ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului B. ca pedeapsă accesorie exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

2. În temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi 10 C. proc. pen. rap. la art. art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere droguri de risc şi mare risc în vederea consumului propriu.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului B. exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioadă de 5 ani ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului B. ca pedeapsă accesorie exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., rap. la art. 38 alin. (1) C. pen., privind concursul real de infracţiuni, aplică inculpatului B. pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare pe care o sporeşte cu o treime din totalul celeilalte pedepse stabilite, respectiv 4 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă finală de 4 (patru) ani şi 4 (patru) luni închisoare în regim de detenţie.

În temeiul art. 43 alin. (3) lit. a) C. pen., aplică inculpatului B. pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 43 alin. (5) C. pen. rap. la art. 43 alin. (3) lit. a) C. pen. şi art. 65 alin. (1) C. pen., aplică inculpatului B. pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

B. Au fost înlăturate prevederile art. 5 C. pen. de la încadrarea juridică a infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) C. pen. pentru care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare.

Împotriva deciziei penale nr. 336/A din data de 29 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs în casaţie inculpaţii A. (la data de 04.07.2025- f.19 dos. ric/filtru) şi B. (la data de 07.07.2025 - dos. apel).

I. Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. a invocat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.

- Din prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în esenţă, a susţinut că, infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin. (2) din Legea 143/2000, astfel cum a fost reţinută de către instanţa de apel, nu corespunde tiparului de incriminare având în vedere neîndeplinirea cerinţei esenţiale de tipicitate obiectivă ataşată elementului material, şi anume deţinerea în scopul consumului propriu.

Sub acest aspect, s-a susţinut că pentru a subzista infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu este necesară o condiţie suplimentară, şi anume ca scopul deţinerii să fie cel al consumului propriu şi nu în scopul comercializării şi distribuirii.

Astfel, inculpatul a precizat că pe baza elementelor evidenţiate de probatoriul administrat în cauză, fapta acestuia de deţinere a drogurilor s-a realizat în vederea comercializării, situaţie în care infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 este absorbită de art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, care incriminează traficul de droguri de mare risc. În continuare s-a menţionat că scopul distribuirii (care infirmă scopul deţinerii pentru consum propriu) decurge din ansamblul activităţilor anterioare de trafic, evidenţiind clar că acestea erau destinate vânzării şi nu consumului propriu, deţinerea concretizându-se prin raportare la obiectele ridicate de organele de cercetare penală cu ocazia desfăşurării percheziţiei domiciliare, care a culminat cu reţinerea şi arestarea prezentivă a acestuia conform încheierii nr. 6/2024 din 26.01.2024 dispusă de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Mureş în dosar nr. x/2024.

Inculpatul a mai precizat că, în cauză, nu au existat date sau indicii în sensul consumului propriu la momentul percheziţiei, ci mai degrabă acestea conturează punerea în vânzare a substanţei ilicite 3 CMC, astfel încât nu pot fi considerate ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În acest context s-a susţinut că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, aceasta fiind absorbită în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

- În ceea ce priveşte, criticile formulate de recurent din prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. acestea vizează două aspecte:

1. Faptul că, în mod nelegal şi netemeinic, instanţa de apel a constatat existenţa unui concurs real de infracţiuni între infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 8 acte materiale şi infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin. (2) din Legea 143/2000, având în vedere că în cauză sunt întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 35 alin. (1) C. pen. pentru reţinerea unităţii legale a infracţiunii continuate, deoarece:

- există o unitate de subiect activ: inculpatul A. a comis toate acţiunile infracţionale succesive;

- inculpatul A. a comis o pluralitate de acţiuni de trafic de droguri de mare risc la diferite date în perioada mai 2023- ianuarie 2024;

- acţiunile de trafic satisfac condiţia unităţii de conţinut, deoarece întrunesc cerinţele legale ale variantei agravate a infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, fiind îndreptate împotriva aceluiaşi obiect juridic.

- inculpatul A. a acţionat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale determinate, deoarece la momentul luării hotărârii de a vinde/distribui droguri de mare risc, acesta avea atât reprezentarea ansamblului acţiunilor pe care urmează să le întreprindă, cât şi a faptului că acestea vor fi realizate secvenţialin. Din probele administrate, reţinem că rezoluţia infracţională în temeiul căreia inculpatul A. a acţionat a fost anterioară primei acţiuni de trafic, şi faptul că aceasta s-a menţinut în perioada mai 2023- ianuarie 2024; Pe de altă parte, se va reţine şi existenţa factorului volitiv deoarece inculpatul A. a dorit să comită acţiunile infracţionale în mod succesiv la diferite intervale de timp.

În acest context, inculpatul a apreciat că, tratamentul sancţionator sub aspectul cuantumului pedepselor şi a modalităţii de executare trebuie realizat, în cauză, faţă de instituţia unităţii legale a infracţiunii continuate şi nu în raport de concursul real de infracţiuni în ce priveşte actul material de deţinere în vederea traficului de droguri din data de 25.01.2024 pentru justa individualizare a pedepselor.

Pentru toate aceste motive, inculpatul a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Târgu Mureş, în temeiul art. art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) raportat la art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., în vederea înlăturării dispoziţiilor privind concursul real de infracţiuni între infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 8 acte materiale şi infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi aplicarea unităţii legale a infracţiunii continuate.

2. Tot din prisma motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. inculpatul a susţinut că instanţa de apel a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege raportat la incidenţa legii penale mai favorabile până la soluţionarea definitivă a cauzei şi în consecinţă se impune înlăturarea dispoziţiilor privind concursul real de infracţiuni între infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 8 acte materiale şi infracţiunea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.-2 acte materiale şi aplicarea unităţii legale a infracţiunii continuate.

În acest sens s-a susţinut că până la data rămânerii definitive a deciziei recurate, respectiv 29.05.2025, a intervenit Legea nr. 30/2025, intrată în vigoare în data de 29.03.2025, prin care s-a dispus completarea tabelelor-anexă nr. I-III la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, prin care substanţa 2-MMC a fost introdusă în tabelul anexă nr. II la Legea nr. 143/2000, aşa încât operaţiunile de vânzare, oferire, distribuire, punere în vânzare şi livrare cu orice titlu a acestei substanţe au fost calificate de către legiuitor drept infracţiune de trafic de droguri de mare risc.

Astfel, inculpatul a apreciat că legea mai favorabilă cu privire la cauzele de atenuare şi/sau agravare a pedepsei incidente în speţa dedusă judecăţii este legea nouă, mai exact Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 30/2025. Concret, s-a susţinut că, potrivit Legii nr. 194/2011, infracţiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) era sancţionată cu pedeapsa închisorii între 2 şi 7 ani la momentul săvârşirii actelor materiale (respectiv 24.11.2023 şi ianuarie 2024) în regimul concursului real de infracţiuni raportat la actele materiale privind substanţa 3-CMC, deci cu aplicarea unui spor obligatoriu de pedeapsă, iar infracţiunea corespondentă din Legea nr. 143/2000 este sancţionată cu închisoarea de la 3 la 10 ani. Prin urmare s-a menţiont că, deşi, în mod aparent, limitele de pedeapsă din legea veche apar a fi mai favorabile inculpatului, trebuie analizată situaţia juridică în ansamblu, respectiv că, în cauză trebuie reţinută unitatea legală a infracţiunii continuate şi în consecinţă ar fi aplicabilă o cauză de agravare opţională, raportat la art. 36 alin. (1) C. pen., comparativ cu reţinerea concursului de infracţiuni, care reprezintă o cauză obligatorie de agravare a pedepsei, raportat la art. 39 C. pen.

În raport cu aceste considerente, inculpatul a precizat că în situaţia în care autorul, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, comite atât o faptă de efectuare de operaţiuni ilicite (vânzări) cu substanţa 2 MMC (care corespunde la momentul comiterii sale elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011), dar care este transpusă până la soluţionarea cauzei în cuprinsul Legii nr. 143/2000, cât şi o faptă de trafic de droguri de mare risc cu substanţa 3 CMC (care corespunde elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000), ne aflăm în situaţia existenţei unei infracţiuni continuate, căreia i se aplică legea penală în vigoare la momentul comiterii ultimei acţiuni, şi nu în prezenta a două infracţiuni distincte cărora care să conducă la existenţa unei pluralităţi infracţionale sub forma concursului real, dat fiind că obiectul celor două fapte priveşte acelaşi tip de substanţă interzisă, respectiv aceeaşi clasă de substanţă interzisă cu privire la care legiuitorul a înţeles să unifice regimul sancţionator prin transpunerea lor în cuprinsul Legii nr. 143/2000.

II. Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul B. a invocat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.

A. Din prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în esenţă, inculpatul a susţinut că, soluţia de condamnare a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (2) din Legea 143/2000, este nelegală şi netemeinică, în raport cu incidenţa cauzei de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 C. proc. pen.

În acest sens s-a susţinut că faptei de deţinere de droguri în vederea consumului, îi lipseşte un element de tipicitate propriu, autonom, respectiv deţinerea în vederea consumului cum rezultă din ansamblul probator. Astfel inculpatul a precizat că atâta timp cat nu se poate demonstra, dincolo de orice dubiu, ca intenţia deţinerii este în vederea consumului şi nu în vederea traficului, se poate administra în favoarea acestuia beneficiul dubiului şi coroborat cu ansamblul probator administrat instanţa de casaţie poate reţine că destinaţia drogurilor era vânzarea/traficarea şi nu consumul propriu.

Pentru aceste considerente, inculpatul apreciat că se impune pronunţarea unei soluţii de casare a deciziei recurate şi achitarea acestuia pentru fapta de deţinere de droguri de mare risc în temeiul art. 16 alin, 1 lit. b) teza 1 C. proc. pen.

Tot din prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. inculpatul a mai susţinut că, în raport cu legea penală mai favorabilă, se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor concurente astfel cum sunt reţinute în sarcina sa într-o singura infracţiune de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.., cumulând 15 acte materiale ale unei rezoluţii unice a infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

- În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. inculpatul a precizat că în cauză, s-ar putea reţine cel mult o pluralitate de acte care ar fi aptă să contureze forma continuată a infracţiunii unice de trafic de droguri de mare risc nu şi reţinerea, cu titlu autonom, a existenţei faptei de deţinere de droguri de risc şi mare risc, în vederea consumului propriu.

În acest sens s-a precizat că numărul de acte materiale, intervalele de timp concentrate, modalitatea de operaţionalizare şi identitatea actelor materiale, fără diluări evidente ale determinării volitive de a realiza traficul, reprezintă aspecte de natură să contureze o situaţie juridică total diferită de cea reţinută de către instanţa de apel şi apte sa susţină pe deplin incidenţa cazului de casare invocat.

În temeiul art. 441 C. proc. pen.., inculpaţii A. şi B. au solicitat suspendarea executării hotărârii atacate, până la soluţionarea prezentei cereri de recurs în casaţie, iar conform art. 443 C. proc. pen.., inculpatul B. a solicitat extinderea efectelor căii extraordinare de atac şi faţă de ceilalţi coinculpaţi, respectiv D., E., F., A., G., H., I., J. şi K..

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen.., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 C. proc. pen.., instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

De asemenea, potrivit art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen.., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Examinând cererile de recurs în casaţie sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, instanţa constată că decizia penală nr. 336/A din data de 29 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de către inculpaţii A. şi B. în termenul legal, fiind, aşadar, respectate dispoziţiile art. 434 - art. 436 din C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.., cuprinzând numele şi prenumele inculpaţilor, domiciliul acestora, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura persoanelor care au exercitat calea de atac.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. se reţine că:

A. Inculpatul A. a indicat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen.

B. Inculpatul B. a indicat cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen.

Referitor la această condiţie de admisibilitate, Înalta Curte subliniază că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din această perspectivă se impune a se sublinia că, din modalitatea de reglementare a recursului în casaţie, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, aşadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurenţi să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi/sau procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate.

A. 1. În speţă, Înalta Curte constată că, atât inculpatul A. cât şi inculpatul B. au invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., susţinând în mod similar faptul că, în cauză, tipicitatea obiectivă a infracţiunii de deţinere de droguri de risc şi mare risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, pentru care aceştia au fost condamnaţi, nu este îndeplinită.

În privinţa cazului de casare reglementat de prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., invocat de recurent, se observă că acesta nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel.

Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Or, în actualul cadru procesual, inculpaţii A. şi B. invocă doar aparent neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc şi mare risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. În realitate, aceştia contestă, în mod esenţial, modalitatea de interpretare a probatoriului administrat şi modul de valorificare, de către instanţa de apel, a anumitor categorii de probe, prin aceasta tinzând la a supune cenzurii instanţei de casaţie aspecte de temeinicie referitoare la însăşi situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv prin decizia atacată ori statuările instanţei de apel asupra existenţei infracţiunii şi vinovăţiei acestora, sub aspectul deţinerii drogurilor doar în vederea traficării nu şi în vederea propriului consum.

Concret, apărarea celor doi inculpaţi susţine că probele administrate în cauză nu relevă cu certitudine activitatea infracţională pretinsă de acuzare, motiv pentru care, interpretând, într-o manieră proprie, probatoriul cauzei, solicită instanţei de recurs în casaţie ca, însuşindu-şi această optică, să constate că nu a săvârşit infracţiunea de deţinere de droguri de risc şi mare risc în vederea consumului propriu pentru care aceştia au fost condamnaţi.

Prin urmare, inculpaţii aduc în discuţie chestiuni care ţin exclusiv de aprecierea datelor concrete ale cauzei, a probatoriului administrat precum şi a raţionamentului juridic avut în vedere de instanţele care au evaluat fondul cauzei, nicidecum de verificarea întrunirii elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii sus-menţionate.

Or, reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator sub aspectul existenţei infracţiunii ce le este imputată şi a vinovăţiei în săvârşirea acesteia sunt chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Limitarea normativă a obiectului judecăţii în recurs în casaţie la situaţii de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel, şi, implicit, cenzurarea stării de fapt reţinute cu titlu definitiv de către instanţa de apel ori concordanţa acesteia cu probele administrate, deoarece recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, şi nu faptic.

Prin urmare, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curţi precizează că invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situaţie care nu se regăseşte în speţă, fapt ce atrage nerespectarea condiţiei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

B. Inculpaţii A. şi B. au mai invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., susţinând, de asemenea, în mod similar, faptul că, în mod greşit, s-a reţinut existenţa unui concurs real între infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, pentru care aceştia au fost condamnaţi, deşi, în cauză, ar fi fost întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 35 alin. (1) C. pen. pentru reţinerea unităţii legale a infracţiunii continuate.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de inculpaţi, se observă că dispoziţiile legale anterior menţionate sunt de strictă interpretare şi vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului sau modalităţii de executare a pedepsei.

În acest context, se arată faptul că instanţa de recurs în casaţie nu este abilitată de lege să dispună schimbarea încadrării juridice dată faptelor sesizate. Aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casaţie se realizează având ca premisă încadrarea juridică reţinută ori menţinută prin hotărârea atacată. Astfel, critica susţinută de cei doi inculpaţi, vizând schimbarea încadrării juridice, nu poate fi examinată pe calea recursului în casaţie, care permite doar o verificare a cuantumului pedepselor aplicate în raport cu limitele prevăzute de textele legale incidente, reţinute în caracterizarea în drept. În cadrul acestei caracterizări în drept şi a limitelor de pedeapsă specifice, se verifică legalitatea pedepsei aplicate.

Jurisprudenţa instanţei supreme a atestat constant excluderea operaţiunii reevaluării caracterizării în drept şi schimbării încadrării juridice în cadrul recursului în casaţie, reţinându-se că încadrarea juridică a faptei este operaţiunea de stabilire a corespondenţei între fapta pretins comisă şi modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, cu reţinerea normelor generale aplicabile (privind participaţia şi cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale).

Ca urmare, stabilirea încadrării juridice a faptei este o operaţiune care intră în atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei, respectiv a acţiunii penale (în fond sau apel, ambele instanţe competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), iar nu instanţei de recurs, învestite cu calea extraordinară de atac a recursului în casaţie (ICCJ, secţia Penală, încheierea nr. 438/RC din 17.09.2025, încheierea nr. 88/RC din 14.02.2024).

În acest context, Înalta Curte reţine că, în realitate, inculpaţii A. şi B. nu contestă aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, în raport cu limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracţiunile reţinute în cauză şi urmare a aplicării tratamentului sancţionator incident în speţă, ci solicită o reevaluare a situaţiei de fapt, a forţei probante a mijloacelor de probă, chestiuni subsumate unor aspecte de temeinicie (iar nu de legalitate) care ar impune o schimbare a încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina lor, aspecte care excedează cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât reprezintă o chestiune de apreciere a instanţelor de fond şi apel, fiind atributul exclusiv al acestora, astfel de aspecte nemaiputând constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.

Astfel, se impune a se sublinia că invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Prin urmare, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curţi precizează că formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, fapt ce atrage nerespectarea condiţiei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

2. Din prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. inculpatul A. a mai susţinut faptul că instanţa de apel a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reţinând în mod greşit existenţa concursului real între infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, şi infracţiunea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, deşi în cauză se impunea reţinerea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen. privind unitatea legală a infracţiunii continuate, ca urmare a modificării legislative intervenite ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 30/2025 (substanţa 2-MMC a fost introdusă în tabelul anexă nr. II la Legea nr. 143/2000, fiind calificată de către legiuitor în categoria drogurilor).

Raportând aceste argumente la cazul de casare invocat, în contextul mai sus precizat, Înalta Curte constată că acestea pun în discuţie legalitatea hotărârii atacate prin raportare la modificarea cadrului legislativ, circumscriindu-se formal cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. şi se impune a fi examinate într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin art. 440 C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, având în vedere că, în procedura de examinare a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului recursului în casaţie, va admite, în principiu, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 336/A din data de 29 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, doar din prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Se va trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie Completului nr. 1.

Se va stabili termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 10 decembrie 2025, pentru când se va cita recurentului inculpat A. şi se va asigurara apărărea acestuia.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării deciziei recurate formulate de inculpatul A., se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 441 C. proc. pen.., "Instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2)."

Astfel, din interpretarea dispoziţiilor legale antemenţionate, rezultă că suspendarea executării hotărârii recurate este o măsură de excepţie, pusă la dispoziţia judecătorului de filtru sau instanţei de judecată, după admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi în timpul judecării acestuia, prin care se sistează temporar, până la judecarea pe fond a căii de atac, punerea în executare a hotărârii definitive împotriva căreia s-a exercitat recursul în casaţie, în principiu nesuspensiv de executare, conform art. 433 şi urm. C. proc. pen.

În absenţa unor criterii legale de apreciere asupra oportunităţii suspendării executării hotărârii recurate, o astfel de analiză trebuie circumscrisă strict cadrului procesual al recursului în casaţie şi caracterului excepţional al unei astfel de măsuri, urmând a se evalua dacă, în contextul admiterii în principiu a cererii, în raport, cu motivele invocate de inculpat în argumentarea recursului în casaţie şi de posibilele soluţii pe fondul căii de atac, motivele prezentate în susţinerea cererii de suspendare relevă necesitatea unei astfel de măsuri

În acest sens se reţine faptul că aceste dispoziţii nu sunt imperative, ci stabilesc doar o vocaţie a instanţei prin care aceasta are posibilitatea de a dispune suspendarea executării pedepsei, astfel încât, raportat la datele particulare ale cauzei coroborate cu lipsa motivelor ce au stat la baza formulării acestei cereri, Înalta Curte apreciază că susţinerile inculpatului nu pot constitui un motiv rezonabil pentru suspendarea executării hotărârii atacate în procedura pendinte, urmând ca, în conformitate cu art. 441 alin. (1) C. proc. pen., să respingă cererea formulată în acest sens.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 336/A din data de 29 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obligă recurentul inculpat B. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu privire la solicitarea inculpatului B. de a se dispune suspendarea executării deciziei penale atacate, se reţine că dispoziţiile art. 441 C. proc. pen.. prevăd posibilitatea instanţei care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completului care judecă recursul în casaţie să suspende executarea hotărârii. Or, în raport de propunerea de respingerea, ca inadmisibilă, a căii de atac extraordinare de atac, pentru considerentele mai sus expuse, nu se mai justifică examinarea cererii de suspendare a executării hotărârii precum şi nici a cererii formulată din prisma art. 443 C. proc. pen..,de extindere a efectelor căii extraordinare de atac şi faţă de ceilalţi coinculpaţi, respectiv D., E., F., A., G., H., I., J. şi K..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

I. În temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., admite în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 336/A din data de 29 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, doar din prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie Completului nr. 1.

Stabileşte termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 10 decembrie 2025, cu citarea recurentului inculpat A. şi asigurarea apărării.

II. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 336/A din data de 29 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

III. Respinge cererile formulate de recurenţii inculpaţi A. şi B. privind suspendarea executării hotărârii atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2025.