Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 686/2025 AI generated

Conditional release eligibility in foreign conviction and execution objection scope under Romanian criminal procedure

Case Number Decizia nr. 686/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected the convicted person's appeal as unfounded, upholding the lower court's execution decision which had admitted a previous objection regarding the deduction of pre-surrender detention periods from the 19-year prison sentence; the convicted person remains liable for 200 RON in judicial costs, while the state bears the 377 RON fee for the ex officio defense attorney. The dispute concerned the execution of a foreign criminal judgment (19 years' imprisonment for murder) recognized and enforced in Romania, where the convict challenged the calculation of the sentence's expiration date and argued that the lower court failed to account for conditional release eligibility under Czech law, specifically claiming the sentence should end earlier than the 09.01.2036 date established by the Romanian authorities. The court held that claims regarding conditional release eligibility in the sentencing state constitute substantive legal issues that challenge the validity of the recognition judgment itself, rather than falling within the scope of an "execution objection" under Article 598(1)(d) of the Code of Criminal Procedure, which is limited to causes for extinguishment or reduction of the penalty (such as amnesty, prescription, or pardon), and noted that once transferred to a Romanian penitentiary, the execution regime, including conditional release, is governed exclusively by Romanian law.

Legislator headnote

AI generated

art. 275 alin. (6) din C. proc. pen, art. 275 alin. (3) din C. proc. pen, art. 100 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 188 alin. (1) din C. pen, art. 73 din C. pen; Conditional release eligibility in foreign conviction and execution objection scope under Romanian criminal procedure: The dispute concerned the execution of a foreign criminal judgment (19 years' imprisonment for murder) recognized and enforced in Romania, where the convict challenged the calculation of the sentence's expiration date and argued that the lower court failed to account for conditional release eligibility under Czech law, specifically claiming the sentence should end earlier than the 09.01.2036 date established by the Romanian authorities. The court held that claims regarding conditional release eligibility in the sentencing state constitute substantive legal issues that challenge the validity of the recognition judgment itself, rather than falling within the scope of an "execution objection" under Article 598(1)(d) of the Code of Criminal Procedure, which is limited to causes for extinguishment or reduction of the penalty (such as amnesty, prescription, or pardon), and noted that once transferred to a Romanian penitentiary, the execution regime, including conditional release, is governed exclusively by Romanian law.

Keywords

AI generated
conditional release costs of detention criminal sentence foreign law reduction of attorney fees defense costs

Cited Legislation

AI generated
art. 275 alin. (6) din C. proc. pen
Legal basis cited for the order leaving the defense attorney's fee in the charge of the state.
art. 275 alin. (3) din C. proc. pen
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate pentru soluţionarea prezentei contestaţii la executare au rămas în sarcina statului.
art. 100 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
În acest sens, în considerarea prevederilor art. 100 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, prin ordonanţa nr.
art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
x/2016, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, în temeiul art. 107 alin.
art. 188 alin. (1) din C. pen
de art. 188 alin. (1) din C. pen.
art. 73 din C. pen
De asemenea, în temeiul art. 73 din C. pen.
art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
şi art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a scăzut din pedeapsa de 19 ani închisoare perioada deja executată ca arest preventiv, respectiv perioada de la 09.01.2017 la 18.06.2019 şi perioada executată ca detenţie, perioada de la 18.06.2019 la 04.03.2024, pe teritoriul Republicii Cehe.
art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen
Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 597 alin. (7) raportat la art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen.

Procedural basis cited in the reasoning preceding the dispositive for rejecting the appeal as unfounded, serving as the operative legal ground for the dismissal order.

art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Legal basis cited for the order obliging the appellant to pay judicial costs to the state.

art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.

Legal basis cited for the order leaving the defense attorney's fee in the charge of the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 55 din 25 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen., a fost admisă contestaţia la executare formulată de persoana condamnată A. cu privire la sentinţa penală nr. 36/2024 din 04.03.2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2024, rămasă definitivă prin neapelare la data de 26.06.2024 şi, în consecinţă:

Din pedeapsa de 19 ani închisoare aplicată persoanei condamnate A. prin sentinţa cu număr de referinţă 52 T 9/2017 a Tribunalului Regional Usti nad Labem pronunţată la data de 19.02.2019 şi sentinţa cu număr de referinţă 7 TO 43/2019 pronunţată la data de 18.06.2019 de Curtea Superioară din Praga, Republica Cehă, hotărâre de condamnare ce a fost recunoscută prin sentinţa penală nr. 36/2024 din 04.03.2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2024, fiind preluată executarea într-un penitenciar din România, se scade şi perioada reţinerii dispusă prin ordonanţa nr. 147/20.12.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a arestului provizoriu dispus prin încheierea din 20.12.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, respectiv perioada de la data de 20.12.2016 până la data de 08.01.2017, inclusiv.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., suma de 753 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnatul A. (avocat B. - delegaţia nr. 60388/19.05.2025, emisă de Baroul Iaşi), a rămas în sarcina statului urmând a fi avansată către Baroul Iaşi din fondul special al Ministerului Justiţiei.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate pentru soluţionarea prezentei contestaţii la executare au rămas în sarcina statului.

S-a făcut menţiunea căii de atac a contestaţiei în termen de 3 zile de la comunicarea copiei de pe dispozitiv pentru persoana condamnată şi pentru procuror.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă, la termenul din 11.06.2025, a recalificat cererea persoanei condamnate A. ca fiind o contestaţie la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen., care vizează sentinţa penală nr. 36 din 04.03.2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2024, rămasă definitivă prin neapelare la data de 26.06.2024.

Faţă de susţinerea persoanei condamnate A., în sensul că nu i-a fost dedusă întreaga perioadă executată din pedeapsa de 19 ani închisoare aplicată prin sentinţa cu numărul de referinţă 52 T 9/2017 pronunţată de Tribunalului regional din Usti nad Labem la data de 19.02.2019 şi sentinţa cu numărul de referinţă 7 To 43/2019 pronunţată de Curtea Superioară din Praga la data de 18.06.2019, hotărâri judecătoreşti care au fost recunoscute de către Curtea de Apel Iaşi prin sentinţa penală nr. 36 din 04.03.2024, instanţa a dispus emiterea unei adrese către Penitenciarul Iaşi pentru a comunica perioada dedusă din pedeapsa anterior menţionată, emiterea unei adrese către I.G.P.R. - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Sirene pentru a comunica data predării efective a sus-numitului către autorităţile din Republica Cehă, precum şi perioada şi locul în care acesta a fost încarcerat pe teritoriul autorităţii străine în perioada 06.01.2017-09.01.2017, emiterea unei adrese către Curtea de Apel Bucureşti - Biroul executări penale pentru a comunica relaţiile privitoare la predarea efectivă a sus-numitului către autorităţile judiciare cehe, ţinând seama de faptul că această instanţă a fost învestită cu judecarea dosarului având ca obiect procedura de punere în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A..

În considerarea adresei nr. x/2016 din 04.06.2025 a Curţii de Apel Bucureşti, potrivit căreia numitul A. a fost predat unei escorte din partea poliţiei cehe la data de 09.01.2017, acesta a revenit, arătând că cererea ce formează obiectul prezentului dosar o califică drept contestaţie la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen., respectiv situaţia în care există un caz de micşorare a pedepsei.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că autorităţile judiciare din Republica Cehă au emis, la data de 02.12.2016, un mandat european de arestare pe numele persoanei condamnate A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor prev. de art. 140 alin. (1) şi alin. (3) lit. i) din C. pen. ceh, iar la data de 20.12.2016, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub numărul x/2016, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu privire la punerea în executare a mandatului european de arestare anterior menţionat.

În acest sens, în considerarea prevederilor art. 100 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, prin ordonanţa nr. 147 din 20.12.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus reţinerea persoanei solicitate A. pe o perioadă de 24 ore, începând de la data de 20.12.2016, ora 12:45 până la data de 21.12.2016, ora 12:45.

Cauza a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 1/F/03.01.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2016, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, în temeiul art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 02.12.2016 de Judecătoria raională din Liberec pe numele persoanei solicitate A..

Astfel, s-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Republica Cehă, cu respectarea regulii specialităţii, precum şi cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România. Prin urmare, s-a dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, respectiv de la data de 03.01.2017 la data de 01.02.2017, inclusiv, constatându-se că persoana solicitată A. a fost reţinută pentru 24 ore la data de 20.12.2016, ora 12:45 şi arestată provizoriu în vederea predării, de la data de 20.12.2016 la data de 03.01.2017.

În baza hotărârii judecătoreşti definitive redate în cele ce preced, statul român, în calitate de stat de executare, a procedat la predarea persoanei solicitate A. către statul ceh, în calitate de stat emitent, în vederea soluţionării cauzei penale ce avea ca obiect o infracţiune de omor, fapta fiind comisă la data de 10.08.2016, cetăţeanul român A. fiind vizat de ancheta penală.

Prin sentinţa cu numărul de referinţă 52 T 9/2017, pronunţată de Tribunalului regional din Usti nad Labem la data de 19.02.2019, rămasă definitivă prin sentinţa cu numărul de referinţă 7 To 43/2019, pronunţată de Curtea Superioară din Praga la data de 18.06.2019, s-a dispus condamnarea cetăţeanului român A. la pedeapsa de 19 ani închisoare, pentru comiterea unei infracţiuni de omor, prev. de art. 140 alin. (1), alin. (3) lit. i) din C. pen. ceh, având corespondent în legislaţia din România în infracţiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen.

Având în vedere soluţia de condamnare dispusă faţă de cetăţeanul român A., autorităţile judiciare cehe au sesizat autorităţile judiciare române cu o cerere privind recunoaşterea hotărârii de condamnare şi continuarea executării pedepsei de 19 ani închisoare într-un penitenciar din România.

Prin sentinţa penală nr. 36 din 04.03.2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2024, rămasă definitivă prin neapelare la data de 26.06.2024, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi, în temeiul art. 166 alin. (4), alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus admiterea cererii autorităţilor judiciare din Republica Cehă privind recunoaşterea şi punerea în executare în România a sentinţei anterior amintite, prin care s-a dispus condamnarea cetăţeanului român A. la pedeapsa de 19 ani închisoare.

Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România, corelativ cu transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, aceasta fiind de acord cu transferul.

De asemenea, în temeiul art. 73 din C. pen. şi art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a scăzut din pedeapsa de 19 ani închisoare perioada deja executată ca arest preventiv, respectiv perioada de la 09.01.2017 la 18.06.2019 şi perioada executată ca detenţie, perioada de la 18.06.2019 la 04.03.2024, pe teritoriul Republicii Cehe.

La rămânerea definitivă a acestei hotărâri judecătoreşti, a fost emis de Curtea de Apel Iaşi mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 37/FCJI/2024 din 30.07.2024.

Prin sentinţa penală nr. 17 din 20.02.2025, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2025, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 315 din 30.04.2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., a fost admisă sesizarea Biroului de executări penale din cadrul Curţii de Apel Iaşi privind lămurirea sentinţei penale nr. 36 din 04.03.2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2024, rămasă definitivă prin neapelare la data de 26.06.2024.

Pe cale de consecinţă, s-a dispus lămurirea hotărârii judecătoreşti anterior menţionate, în sensul că din pedeapsa de 19 ani închisoare s-a scăzut perioada deja executată ca arest preventiv, respectiv perioada cuprinsă între 09.01.2017-18.06.2019 şi durata executată ca detenţie pe teritoriul Republicii Cehe, respectiv perioada începând cu data de 18.06.2019 până la data de înmatriculării numitului A. în Penitenciarul Bucureşti-Rahova (20.01.2025 - data punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 37/FCJI/2024 din 30.07.2024).

Astfel, Curtea a reţinut că prin sentinţa cu numărul de referinţă 52 T 9/2017, pronunţată de Tribunalului regional din Usti nad Labem la data de 19.02.2019 şi sentinţa cu numărul de referinţă 7 To 43/2019, pronunţată de Curtea Superioară din Praga la data de 18.06.2019, cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 19 ani închisoare pentru comiterea unei infracţiuni de omor, prevăzută la art. 140 alin. (1) şi alin. (3) lit. i) din C. pen. ceh, stabilindu-se că termenul executării pedepsei se calculează de la data de 09.01.2017, incluzând durata arestului preventiv (09.01.2017-18.06.2019), respectiv durata stării de detenţie în executarea pedepsei închisorii aplicate (18.06.2019-20.01.2025).

Din analiza coroborată a conţinutului adresei nr. x din 03.06.2025 emisă de I.G.P.R. - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Sirene şi a sentinţei penale nr. 1/03.01.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, a rezultat faptul că cetăţeanul român A. a fost predat către autorităţile judiciare din Republica Cehă în baza unui mandat european de arestare, în vederea cercetării pentru comiterea unei infracţiuni de omor, infracţiune pentru care ulterior acesta a fost condamnat la pedeapsa de 19 ani închisoare aplicată prin sentinţa autorităţilor cehe anterior indicată. În procedura judiciara ce a avut ca obiect executarea mandatului european de arestare, A. a fost privat de libertate pe teritoriul României ca urmare a reţinerii şi, respectiv, a arestării provizorii în intervalul de timp cuprins între 20.12.2016 şi 09.01.2017, când o escortă din cadrul D.G.P.M.B. l-a predat unei escorte din partea poliţiei cehe, iar acesta a fost transportat în Republica Cehă, în vederea cercetării.

În continuare, Curtea a constatat că persoana condamnată A. a fost reţinută la data de 20.12.2016, în baza ordonanţei nr. 147 din 20.12.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, după care aceasta a fost arestată provizoriu, în vederea predării, de la data de 20.12.2016 la data de 03.01.2017, măsură ce a fost dispusă prin încheierea din data de 20.12.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016. Suplimentar, faţă de persoana condamnată s-a dispus arestarea, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, de la data de 03.01.2017 la data de 01.02.2017, inclusiv, aceasta fiind însă predată, în mod efectiv, autorităţii străine la data de 09.01.2017.

Astfel, a constatat că din pedeapsa de 19 ani închisoare aplicată persoanei condamnate A. se impune şi deducerea perioadei reţinerii şi a arestului provizoriu (21.12.2016-08.01.2017) dispuse faţă de aceasta în vederea predării către autorităţile din Republica Cehă, pe lângă durata de 2933 zile care a fost deja scăzută din pedeapsa de 19 ani închisoare.

În baza considerentelor mai sus dezvoltate, apreciind că în cauză este incident cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen., care conduce la micşorarea pedepsei, Curtea a constatat că este întemeiată contestaţia la executare formulată de persoana condamnată A. cu privire la sentinţa penală nr. 36/2024 din 04.03.2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2024, rămasă definitivă prin neapelare la data de 26.06.2024.

Împotriva sentinţei nr. 55 din 25 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie A..

Prin motivele de contestaţie formulate în scris şi susţinute oral, contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei la executare, susţinând că recunoaşterea hotărârii penale străine a fost făcută fără beneficiul posibilităţii de a fi liberat condiţionat la data de 20.08.2029, astfel cum prevede legislaţia penală cehă, având în vedere că potrivit legii penale române este susceptibil de liberare condiţionată abia la data de 09.04.2031.

Totodată, a susţinut că în hotărârea penală străină este menţionat faptul că pedeapsa se sfârşeşte la data de 20.12.2035, iar autorităţile judiciare române prin hotărârea de recunoaştere au reţinut că pedeapsa se sfârşeşte la data de 09.01.2036.

Examinând sentinţa penală contestată prin prisma dispoziţiilor legale şi raportat la cererea formulată de persoana A., Înalta Curte constată că prezenta contestaţie este nefondată, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că prin contestaţia formulată, persoana condamnată A., în esenţă, a solicitat recunoaşterea beneficiului liberării condiţionate potrivit legislaţiei cehe (respectiv la data de 20.08.2029) cu privire la pedeapsa de 19 ani închisoare, aplicată prin hotărârea 52 T 9/2017 a Tribunalului Regional Usti nad Labem pronunţată la data de 19.02.2019 şi sentinţa cu număr de referinţă 7 TO 43/2019 pronunţată la data de 18.06.2019 de Curtea Superioară din Praga, Republica Cehă, hotărâre de condamnare ce a fost recunoscută prin sentinţa penală nr. 36/2024 din 04.03.2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2024.

În drept, contestatorul a invocat cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Contestaţia la executare nu reprezintă o cale de atac, ci o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor definitive.

Analizând contestaţia formulată de persoana condamnată A., preliminar, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a scăzut din pedeapsa aplicată prin hotărârea penală străină, recunoscută de autorităţile judiciare române, perioada în care persoana condamnată a fost reţinută, arestată provizoriu şi arestată în vederea predării de autorităţile judiciare române, respectiv perioada de la data de 20.12.2016 până la data de 08.01.2017, inclusiv, în baza mandatului european de arestare emis pe numele acestuia.

Potrivit art. 156 alin. (1) din Legea 302/2004, în cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent.

Înalta Curte apreciază ca neîntemeiate susţinerile apărătorului desemnat din oficiu, potrivit cărora nu a fost dedusă în mod corect perioada în care contestatorul a fost arestat pe teritoriul Republicii Cehe, având în vedere că prin sentinţa nr. 17 din 20.02.2025 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, s-a dispus lămurirea sentinţei penale nr. 36/2024 din 04.03.2024 a aceleiaşi instanţe, rămasă definitivă prin neapelare la data de 26.06.2024, pronunţată în dosar nr. x/2024, în sensul că, din pedeapsa de 19 ani închisoare, recunoscută prin sentinţa penală sus-menţionată, s-a scăzut perioada deja executată ca arest preventiv, respectiv 09.01.2017-18.06.2019, şi durata executată ca detenţie pe teritoriul Republicii Cehe, respectiv 18.06.2019 până la data de înmatriculării numitului A. în Penitenciarul Bucureşti-Rahova (20.01.2025-data punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 37/FCJI/2024 din 30.07.2024). Această hotărâre a rămas definitivă prin decizia penală nr. 315/30.04.2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2025.

Cu alte cuvinte, aceste aspecte au mai fost analizate pe calea unei alte contestaţii la executare formulate de judecătorul delegat la Biroul executări penale din cadrul Curţii de Apel Iaşi, întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Referitor la susţinerile contestatorului vizând beneficiul liberării condiţionate, Înalta Curte constată că acest motiv nu poate fi subsumat unei cauze de reducere a pedepsei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., ci pun în discuţie chiar legalitatea hotărârii în baza căreia se face executarea.

Astfel, contestatorul critică însăşi sentinţa penală nr. 36 din 04.03.2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024, prin care instanţa română a recunoscut condamnarea acestuia la pedeapsa de 19 ani închisoare, având în vedere susţinerea potrivit căreia instanţa trebuia să recunoască şi beneficiul liberării condiţionate aplicabil potrivit legislaţiei statului de condamnare.

Chestiunile antamate de contestator, referitoare la recunoaşterea hotărârii penale străine cu luarea în considerare a condiţiilor de liberare condiţionată în statul străin de condamnare, reprezintă aspecte de fond, ce nu se încadrează motivelor contestaţiei la executare.

Apoi, după transferarea persoanei condamnate A. şi preluarea executării pedepsei într-un penitenciar din România, pedeapsa se execută potrivit legii române, inclusiv sub aspectul regimului de acordare a liberării condiţionate, care din punct de vedere juridic constituie o modalitate de individualizare a pedepsei închisorii în faza executării.

Înalta Curte mai subliniază că acordarea liberării condiţionate reprezintă o instituţie distinctă ce urmează o altă procedură, care nu poate fi solicitată pe calea contestaţiei la executare.

În ceea ce priveşte susţinerile vizând perioada când se sfârşeşte pedeapsa, acestea excedează obiectului prezentei cauze, stabilindu-se prin sentinţa nr. 36 din 04.03.2024 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori că, potrivit certificatului emis de autorităţile străine, pedeapsa de 19 ani închisoare aplicată condamnatului urmează să fie executată integral la data de 09.01.2036, ora 18:35 (calculul fiind efectuat după deducerea detenţiei preventive din perioada 09.01.2017-18.06.2019).

Pentru considerentele expuse, constatând că motivul pe care se fundamentează prezenta contestaţie nu se încadrează în cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., după cum nu se circumscrie nici unui alt caz dintre cele prevăzute de art. 598 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte, în baza art. 597 alin. (7) raportat la art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 55 din data de 25 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană condamnată, în cuantum de 377 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 55 din data de 25 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Obligă contestatorul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană condamnată, în cuantum de 377 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2025.