Cassation appeal inadmissible: prohibition on re-evaluating factual evidence of drug possession under statutory cassation grounds

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 370 din 20 iunie 2024 a Tribunalului Iaşi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2023, s-au dispus următoarele:

În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

a) deţinere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (comisă la 02.05.2019), la pedeapsa principală de 9 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani, precum şi pedeapsă accesorie pe aceeaşi durată;

b) conducere a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. (comisă la 28.06.2022), la pedeapsa principală de 2 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani, precum şi pedeapsa accesorie pe aceeaşi durată;

c) deţinere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. (comisă la 28.06.2022), la pedeapsa principală de 1 an închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani, precum şi pedeapsa accesorie pe aceeaşi durată.

S-a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii de deţinere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (comisă la data de 02.05.2019), a fost comisă în condiţii de concurs real prevăzut de art. 38 alin. (1) C. pen. cu infracţiunile de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pentru care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare, la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, precum şi la pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., prin sentinţa penală nr. 32 din 31.01.2022 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2021 şi decizia penală nr. 406 din 25.05.2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2021, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza dispoziţiilor art. 97 alin. (1) C. pen., s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 32 din 31.01.2022 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2021 şi decizia penală nr. 406 din 25.05.2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2021.

Au fost descontopite pedeapsa rezultantă, respectiv pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., aplicate inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 32 din 31.01.2022 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2021 şi decizia penală nr. 406 din 25.05.2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2021, în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:

a) pedeapsa principală de 2 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000;

b) pedeapsa principală de 1 an şi 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o durată de 1 an, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000;

c) sporul de pedeapsă de 6 luni închisoare, care a fost înlăturat.

În baza art. 97 alin. (1) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1), art. 40 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale aplicate pentru cele trei infracţiuni concurente, respectiv pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea dedusă judecăţii şi pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare şi, respectiv de 2 ani închisoare, aplicându-se pedeapsa cea mai grea dintre ele, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte două pedepse, respectiv un spor în cuantum de 9 luni închisoare, stabilindu-se, astfel, pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare, ce va fi executată în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (3) raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, şi pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pentru o perioadă de 3 ani, care se calculează conform dispoziţiilor art. 68 C. pen. În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, şi pedeapsa accesorie rezultantă, constând în interzicerea drepturilor exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu acelaşi conţinut ca în cazul pedepsei complementare, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

S-a constatat că cele două infracţiuni comise la 28.06.2022, de conducere a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. şi deţinere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., au fost comise în condiţii de concurs real prevăzut de art. 38 alin. (1) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), art. 40 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale aplicate pentru cele două infracţiuni concurente, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare, precum şi pedeapsa de 1 an închisoare, aplicându-se pedeapsa cea mai grea dintre ele, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor în cuantum de 4 luni închisoare, stabilindu-se astfel pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, şi pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani, care se calculează conform dispoziţiilor art. 68 C. pen. În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, şi pedeapsa accesorie rezultantă, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare stabilită pentru infracţiunile deduse judecăţii şi comise la 28.06.2022 s-a adăugat la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare, inculpatul A. urmând să execute în final pedeapsa de 5 ani şi 1 lună închisoare.

Conform dispoziţiilor art. 45 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 C. pen. În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, şi pedeapsa accesorie, constând în interzicerea drepturilor exercitării drepturilor prevăzute de drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului A. durata reţinerii (începând cu 10.03.2021 şi până la 11.03.2021 şi cea din 23.05.2021 până la 24.05.2021), a arestării preventive (28.05.2021-10.12.2021) şi a arestului la domiciliu (10.12.2021-31.01.2022).

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 707 din 14.08.2025 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 370 din 20.06.2024, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2023, care a fost desfiinţată în parte, cu privire la latura penală a cauzei.

Au fost înlăturate dispoziţia de condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (comisă la 02.05.2019), precum şi dispoziţiile de anulare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 32 din 31.01.2022 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2021 şi decizia penală nr. 406 din 25.05.2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2021.

Rejudecând cauza în limitele desfiinţării:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. şi la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., art. 5 C. pen. raportat la deciziile Curţii Constituţionale nr. 358/2022 şi nr. 297/2018 şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (H.P.) nr. 67/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (comisă la 02.05.2019), ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

A fost redusă pedeapsa principală pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, prev. de art. 336 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. (comisă la 28.06.2022), de la 2 ani închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare.

A fost redusă pedeapsa principală pentru infracţiunea de deţinere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prev.de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. (comisă la 28.06.2022), de la 1 an închisoare la 9 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1), art. 40 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale aplicate pentru cele două infracţiuni concurente deduse judecăţii, respectiv pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicându-se pedeapsa cea mai grea dintre ele de 1 an şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de o treime din cealaltă, respectiv un spor în cuantum de 3 luni închisoare, stabilindu-se, astfel, pentru inculpatul A. pedeapsa principală rezultantă de executat de 1 an şi 9 luni închisoare.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen., a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 32 din 31.01.2022 pronunţată de Tribunalul Iaşi şi modificată prin decizia penală nr. 406 din 25.05.2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., pedeapsa rezultantă de 1 an şi 9 luni închisoare stabilită pentru infracţiunile deduse judecăţii şi comise la 28.06.2022, în stare de recidivă postcondamnatorie s-a adăugat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, inculpatul A. urmând să execute în final pedeapsa de 4 ani şi 3 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 C. pen. În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor exercitării drepturilor prevăzute de drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei penale apelate care nu contravin deciziei.

Prin încheierea din 22 septembrie 2025 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2023, s-a dispus înlăturarea omisiunii vădite din cuprinsul considerentelor şi dispozitivului deciziei penale nr. 707/14.08.2025, pronunţate în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Iaşi, în sensul completării cu următoarea menţiune: "În baza art. 398 C. proc. pen. rap. la art. 273 alin. (4) şi alin. (5) C. proc. pen., art. 272 C. proc. pen. şi pct. 102 din Anexa la H.G. nr. 1609/2006, dispune efectuarea plăţii către I.M.L. Iaşi a sumei de 510 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu privire la efectuarea Raportului de expertiză medico-legală privind consumul de substanţe psihoactive nr. x/29.05.2025, potrivit facturii seria x nr. x/02.06.2025, din fondul special al Ministerului Justiţiei, urmând ca această dispoziţie să fie adusă la îndeplinire de Compartimentul Economico-Financiar al Curţii de Apel Iaşi."

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la 19 septembrie 2025 .

Prin motivele formulate, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în privinţa infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (comisă la 28.06.2022), recurentul inculpat A. a arătat că lipsa corespondenţei între faptul cert, găsirea lângă autoturism a substanţei vegetale cu aspect şi miros specific cannabisului, şi acuzaţia de deţinere, în sensul penal al legii, atrage inexistenţa tipicităţii obiective a infracţiunii.

S-a arătat că, pentru a se reţine existenţa infracţiunii de deţinere de droguri, în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, trebuie să fie îndeplinite cumulativ condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă, în special existenţa elementului material al infracţiunii, adică posibilitatea reală, efectivă şi conştientă a subiectului de a exercita un control asupra substanţei interzise, chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp. Legea penală română nu incriminează apropierea fizică de o substanţă, nici prezenţa accidentală în imediata vecinătate a acesteia, ci numai actul de "deţinere" propriu-zis, care presupune existenţa unei relaţii de posesie, fizică sau juridică, între persoană şi obiectul faptei, întemeiată pe intenţia de stăpânire (animus) şi posibilitatea efectivă de control (corpus).

În speţă, singurele fapte dovedite prin mijloace de probă şi reţinute şi de instanţa de apel sunt legate de faptul că o folie ce conţinea o substanţă vegetală a fost găsită pe carosabil, în imediata apropiere a portierei din partea şoferului şi că a fost relevat consumul anterior de cannabis prin buletinul de analiză toxicologică - droguri nr. 153/D din 13.07.2022. Acesta este un fapt de observaţie obiectivă, nereproşabil, constatat de organele de ordine publică.

Recurentul a susţinut că simpla constatare că substanţa a fost găsită pe jos, în apropierea vehicului în care se afla el, nu poate conduce la concluzia că "deţinea" substanţa, în sensul legii penale. Mai mult, noţiunea de "deţinere", în accepţiunea penală, nu este echivalentă cu simpla prezenţă în apropierea unui bun. După cum a reţinut în mod constant doctrina şi jurisprudenţa, deţinerea penală implică exercitarea unor prerogative specifice stăpânirii de fapt, cum ar fi păstrarea asupra propriei persoane, ascunderea într-un loc controlat, transportul cu un mijloc propriu sau dispunerea de acel bun în mod exclusiv. Or, în speţă, niciunul dintre aceste elemente nu a fost dovedit.

Între elementul cert - găsirea substanţei lângă autoturism şi concluzia de fapt a instanţei nu există o legătură probatorie cauzală şi logică, ci doar o deducţie subiectivă. Această deducţie este problematică şi periculoasă din punct de vedere juridic, întrucât conduce la o confundare a indiciilor cu probele, a suspiciunii cu certitudinea. În materie penală, însă, înfăptuirea justiţiei nu se poate întemeia pe supoziţii sau probabilităţi, ci exclusiv pe certitudini obţinute prin administrarea unor probe legale şi concludente.

S-a susţinut că este adevărat că pentru a se aprecia ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, în modalitatea deţinerii de droguri pentru consum propriu nu este necesar ca descoperirea faptei să aibă loc în timp ce persoana în cauză se află încă în detenţia cantităţii de drog, deci anterior consumării, ci este suficient să se probeze că persoana s-a aflat la un moment dat în posesia unei cantităţi de drog a cărei destinaţie era consumul propriu, iar faptul consumării între timp a acestei cantităţi de drog constituie o probă suplimentară că aceasta a fost destinaţia. Totuşi, acţiunea de deţinere reprezintă mai mult decât o simplă ingestie a unei substanţe, ea reprezintă o stare de stăpânire ce trebuie constatată nemijlocit prin mijloace de probă administrate în cursul procesului penal. O altă interpretare ar conduce la concluzia că orice acţiune de consum de droguri este incriminată, nerezultând din modul de redactare al art. 4 din lege că aceasta ar fi voinţa legiuitorului.

Prin urmare, reţinerea răspunderii penale în absenţa corespondenţei între situaţia de fapt dovedită şi elementele tipice ale infracţiunii conduce la constatarea inexistenţei faptei penale. În concret, nu s-a putut dovedi existenţa unei acţiuni de deţinere, nici în sens fizic, nici juridic, şi cu atât mai puţin în sens penal.

Or, instanţa de apel a plecat de la prezumţia că, fiind la volan şi fiind identificată substanţa în partea şoferului, inculpatul este autorul faptei. Totuşi, această concluzie se bazează exclusiv pe aprecierea subiectivă a unei proximităţi fizice şi echivalează cu o extindere artificială a noţiunii de deţinere, ceea ce contravine flagrant principiului legalităţii incriminării.

În cauză, fapta dovedită - apropierea fizică de o substanţă interzisă fără a exista elementul material al infracţiunii (control fizic sau juridic asupra acesteia) - nu îndeplineşte cerinţele tipicităţii obiective. În lipsa unei conduite efective de deţinere, în sens penal, nu există infracţiunea.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea deciziei penale atacate şi pronunţarea unei soluţii de achitare, întrucât fapta imputată nu este infracţiune, lipsind tipicitatea obiectivă.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi, însă nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 09 octombrie 2025. În cauză s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la termenul din 28 octombrie 2025.

Potrivit raportului întocmit de magistratul asistent cererea de recurs în casaţie apare ca fiind inadmisibilă, criticile formulate de recurentul inculpat neputând fi circumscrise cazului de casare invocat (art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..).

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalităţii, pe de o parte şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă şi la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., "(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. (2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie."

Din examinarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că recursul în casaţie este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, sunt examinate condiţiile de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din dispoziţiile art. 434, art. 435, art. 436 şi art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.

Instanţa constată că decizia penală nr. 707 din 14 august 2025 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală si pentru cauze cu minori (dosarul nr. x/2023), a fost pronunţată în apel şi poate fi atacată cu recurs în casaţie, fiind respectate dispoziţiile art. 434 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. Deopotrivă, se constată că cererea de recurs în casaţie a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.. Referitor la condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a indicat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

În privinţa cazului de casare reglementat de prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se observă că acesta nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

În condiţiile în care nu se critică situaţia de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului" (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

În esenţă, recurentul inculpat A. a susţinut că singurele fapte dovedite prin mijloace de probă şi reţinute şi de instanţa de apel sunt legate de faptul că o folie ce conţinea o substanţă vegetală a fost găsită pe carosabil, în imediata apropiere a portierei din partea şoferului şi că a fost relevat consumul anterior de cannabis prin buletinul de analiză toxicologică - droguri nr. 153/D din 13.07.2022, însă simpla constatare că substanţa a fost găsită pe jos, în apropierea vehicului în care se afla el, nu poate conduce la concluzia că "deţinea" substanţa, în sensul legii penale. În concret, nu s-a putut dovedi existenţa unei acţiuni de deţinere, nici în sens fizic, nici juridic, şi cu atât mai puţin în sens penal.

Se observă că aspectele invocate de recurentul inculpat A. prin motivele de recurs în casaţie pornesc de la contestarea situaţiei de fapt reţinută în cauză, cu titlu definitiv şi presupun o reapreciere a acesteia.

Contrar celor susţinute de recurent, se observă că instanţa de apel a reţinut, cu titlu definitiv, următoarele "(...) Curtea concluzionează că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, faptă prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, inculpatul A. având asupra sa, în data de 28.06.2022, cantitatea de 0.60 grame Cannabis, ambalată într-o folie, pe care a aruncat-o pe carosabil tocmai pentru a nu fi identificată asupra lui. Având în vedere că aceasta a fost identificată lângă autoturismul condus de el, în partea şoferului, în imediata apropiere a portierei acestuia, pe un drum public, este evident că acesta îi aparţinea, neexistând posibilitatea ca acea cantitate să fi provenit de la o altă persoană."

Aşadar, cu toate că recurentul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., care este incident când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, se observă că acesta solicită, în realitate, o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa configurării unei alte situaţii de fapt decât cea stabilită de instanţele inferioare şi intrată în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casaţie nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăţi, în vederea remedierii greşitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fiind, însă, obligatoriu ca toate verificările realizate în calea extraordinară de atac să se raporteze exclusiv la situaţia factuală deja stabilită de instanţa de apel, aceasta având un caracter definitiv.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 707 din data de 14 august 2025 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2023.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 707 din data de 14 august 2025 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2025.