Cassation appeal against drug trafficking conviction declared inadmissible for attempting to re-evaluate factual findings and sufficiency of evidence

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1410 din data de 14.11.2024, Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, printre altele, În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic intern de droguri de risc şi de mare risc.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, termen ce va începe să curgă conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

S-a stabilit că pedeapsa închisorii se va executa în regim de detenţie, potrivit art. 60 C. pen.

Prin decizia penală nr. 861/A din data de 03.06.2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A., B. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 1410/14.11.2024 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul penal nr. x/2023

Decizia penală nr. 861/A din data de 03.06.2025 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală la data de 11 iunie 2025, inculpatei A. la data de 16 iunie 2025 la adresa din Bucureşti, fiind afişată înştiinţarea, destinatarul fiind lipsă şi la data de 18 iunie 2025 la adresa din Bucureşti, fiind afişată înştiinţarea, destinatarul fiind lipsă, precum şi celorlalte părţi din dosar.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel a formulat cerere de recurs în casaţie inculpata A. la data de 01 iulie 2025, prin avocat ales, D..

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală la data de 30 iulie 2025, precum şi celorlalte părţi din dosar.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 16 octombrie 2025. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererilor de recurs în casaţie, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la data de 28 octombrie 2025.

În cererea scrisă, recurenta, prin apărător ales, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., solicitând admiterea recursului în casaţie, casarea in parte a deciziei penale nr. 861/A din data de 03.06.2025 - în ceea ce o priveşte pe recurenta şi trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.

Apărarea a arătat că în prin rechizitoriul nr. x/2023 inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic intern de droguri de risc şi de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, arătându-se în actul de inculpare că din analiza probatoriului administrat în cauză a reieşit o serie de elemente de fapt care sunt de natură a confirma deţinerea de către inculpată a drogurilor de risc şi de mare risc în vederea vânzării.

S-a precizat că în cuprinsul sentinţei penale nr. 1410/F din data de 14.11.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023, instanţa de fond a reţinut că, fiind audiată în calitate de suspect, A. a precizat că a deţinut drogurile de risc şi de mare risc găsite cu prilejul efectuării percheziţiei domiciliare la locuinţa sa şi că aceste droguri îi aparţin. Totuşi, inculpata declarat că drogurile erau deţinute în vederea consumului propriu şi nu pentru vânzare. Pe parcursul cercetării judecătoreşti, inculpata şi-a menţinut declaraţiile formulate cursul urmăririi penale şi a susţinut că este consumatoare de droguri.

Apărarea a arătat că în cursul judecăţii fondului, la termenul din data de 13.08.2024, recurenta a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea de trafic intern de droguri de risc şi mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/200 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri în infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului si consumului ilicit de droguri (deţinere de droguri de risc şi mare risc în vederea consumului propriu). Cererea de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă, ca neîntemeiată la acelaşi termen.

S-a precizat că instanţa de apel nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor soluţia adoptată de către instanţa de fond prin Încheierea interlocutorie din data de 13.08.2024, deşi potrivit art. 408 alin. (3) C. proc. pen.., apelul declarat împotriva sentinţei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor.

Cu privire la recurentă, apărarea a susţinut că nu a fost administrat niciun mijloc de probă care să obiectiveze vreun act de vânzare/comercializare/trafic de droguri de risc sau de mare risc. Astfel, aceasta nu a fost indicată în vreo declaraţie a persoanelor audiate în cauză ca fiind traficantă de droguri, iar în "evidenţa" organelor judiciare nu figura ca având o astfel de activitate. Recurenta, în perioada de interes, era consumatoare de droguri de risc (marijuana), ocazional consumând şi droguri de mare risc. În urma percheziţiei domiciliare la data de 18.05.2023, la locuinţa lui B., acesta nu a fost găsit, fiind găsită prietena acestuia, A.. Aceasta a comunicat faptul ca B. nu mai locuieşte la aceasta adresa de câteva zile, fără a cunoaşte unde se afla. În cuprinsul declaraţiei de inculpat din data de 22.05.2023 din cursul urmăririi penale, inculpatul B. a arătat: "Cannabis-ul putea fi al meu, dar nu ştiu sigur. A. consuma ciuperci, dar mai fuma şi cannabis". S-a mai arătat că inculpatul B., condamnat în aceeaşi cauză pentru săvârşirea infracţiunii de trafic intern de droguri de risc şi de mare risc şi pentru constituirea unui grup infracţional organizat alături de alţi inculpaţi, a locuit o perioadă scurtă (aproximativ 2 săptămâni) cu recurenta la domiciliul acesteia, pe care l-a părăsit ca urmare a unor certuri cu câteva zile înainte de efectuarea percheziţiei domiciliare. În acest context, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, în motivarea soluţiilor de condamnare, au folosit prezumţii şi raţionamente, în locul unor elemente de fapt apte să fundamenteze vreuna din variantele normative prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Apărarea a susţinut că, fără a contesta situaţia de fapt reţinută în cauza, fără a solicita să se reaprecieze asupra probatoriului, încadrarea juridică dată faptelor a fost greşită, iar răspunderea penală a fost atrasă în mod nerezonabil, prin prezumţii.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalităţii, pe de o parte şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă şi la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen..:

(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.

(2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 C. proc. pen.., instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

(4) În cazul în care instanţa constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.

Din examinarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că recursul în casaţie este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, se examinează condiţiile de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 şi art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.

Înalta Curte reţine că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza alte critici decât cele pe care legiuitorul le-a considerat importante pentru concordanţa deciziei definitive cu regulile de drept aplicabile.

Deşi în cauză sunt îndeplinite condiţiile de formă ale unui recurs în casaţie, nu există corespondenţă între cazul de recurs în casaţie invocat şi motivele de fapt susţinute de recurent în dezvoltarea criticilor sale, ceea ce face ca solicitările recurentului să depăşească competenţa instanţei care soluţionează un recurs în casaţie.

În ceea ce priveşte cerinţele de formă, se constată că cererea de recurs în casaţie cuprinde numele şi prenumele părţii care exercită calea de atac (inculpata A.), a fost formulată prin avocat ales (D.), este indicată decizia penală atacată (decizia penală nr. 861/A din data de 03.06.2025 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală), semnătura avocatului.

Având în vedere că decizia penală nu a fost comunicată inculpatei la locul de detenţie, recursul în casaţie este formulat în termenul legal, prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Referitor la condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a indicat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Recurenta a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnată, întrucât drogurile de risc şi de mare risc găsite cu prilejul efectuării percheziţiei domiciliare la locuinţa sa îi aparţin şi erau deţinute în vederea consumului propriu şi nu pentru vânzare. S-au făcut referiri la probatoriul administrat, respectiv declaraţia inculpatului B. şi s-a solicitat a se observa că încadrarea juridică dată faptelor a fost greşită.

Cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., invocat de recurentă, nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel.

Acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Încadrarea juridică a faptei invocată de către recurent în cererea de recurs în casaţie excedează analizei recursului în casaţie, motivele invocate reprezentând chestiuni ce intră în puterea lucrului judecat (în acest sens este şi jurisprudenţa instanţei supreme, decizia penală nr. 210/RC/06.06.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

De asemenea, starea de fapt reţinută cu titlu definitiv şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare. Recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea cauzei penale prin reaprecierea probelor şi stabilirea vinovăţiei, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Prin urmare, se constată că motivele recursului în casaţie nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.., acestea vizând chestiuni de fapt stabilite cu titlu definitiv de instanţa de apel, pe baza materialului probator administrat, aspecte ce nu pot fi cenzurate prin prezenta cale de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 861/A din 03 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 861/A din 03 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2025.