Cassation inadmissible for formal misclassification of penalty individualization under art. 438(1)(12) CPC

Şedinţa publică din data de 23 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 94/P.I. din data de 14.02.2025 pronunţată în dosarul nr. x/2024 de Tribunalul Timiş s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 25 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, în regim de detenţie, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. rap. la art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. h) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 5 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) [dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice], lit. b) [dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat] şi lit. h) [dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme] din C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) [dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice], lit. b) [dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat] şi lit. h) [dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme] din C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 4 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpatul A. a probelor biologice, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, cu îndeplinirea prealabilă a obligaţiei de informare prevăzută de art. 5 alin. (5) al Legii nr. 76/2008.

În baza art. 399 alin. (1) şi alin. (4) din C. proc. pen. raportat la art. 202 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului A., măsură preventivă anterior verificată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei şi menţinută potrivit art. 208 C. proc. pen. prin încheierea penală nr. 6/10.01.2025 din dosar nr. x/2024 al Tribunalului Timiş.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din Codul de de procedură penală şi art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii de 24 ore şi durata arestării preventive în prezenta cauză a inculpatului A., de la data de 23.03.2024 până la zi.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 1392, 1381, 1391 din C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile B. şi C. şi, pe cale de consecinţă, a fost obligat inculpatul A. la următoarele despăgubiri civile: la plata sumei de 35.035,3 RON către părţile civile B. şi C. cu titlul de despăgubiri materiale; la plata sumei de 50.000 euro despăgubiri morale către partea civilă B., în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plăţii; la plata sumei de 50.000 de euro despăgubiri morale către partea civilă C., în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plăţii. S-au respins, în rest, ca neîntemeiate pretenţiile civile.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul A. şi părţile civile C. şi B..

Prin decizia penală nr. 369/A din data de 07 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. şi de părţile civile C. şi B., împotriva sentinţei penale nr. 94/PI/14.02.2025 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia Penală, în dosarul nr. x/2024.

v

Împotriva deciziei din apel, nr. 369/A din data de 07 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat ales D., la data de 05.06.2025, prin poştă, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

În esenţă, prin cererea de recurs în casaţie formulată inculpatul A., prin apărător, a solicitat în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., admiterea în principiu a prezentei caii extraordinare de atac întemeiată pe cazul de casare prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Inculpatul a criticat încadrarea juridică dată faptei de omor prin cruzimi, prevăzută de art. 188 rap. la art. 189 alin. (1) lit. h) din C. pen., considerând că se impunea a fi reţinută în sarcina acestuia fapta de omor simplu, prevăzută de art. 188 din C. pen., susţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a se reţine varianta agravantă a faptei de omor (prin cruzimi), prin raportare la modalitatea în care inculpatul a săvârşit fapta.

A considerat că omorul se consideră săvârşit priun cruzimi atunci când făptuitorul a conceput şi executat fapta în aşa fel încât a produs victimei suferinţe mari, prelungite în timp, care depăşesc cu mult suferinţele inerente acţiunii de ucidere, atunci când decesul nu survine instantaneu sau la scurt timp, ci după o suferinţă prelungită, de intensitate deosebită. A precizat că decesul victimei în cazul de faţă a intervenit imediat aplicării loviturilor de cuţit.

În final, inculpatul a înverat că pedeapsa de 25 de ani închisoare la care a fost condamnat este situată peste maximul prevăzut de lege pentru fapta de omor simplu (20 de ani închisoare), motiv pentru care consideră că recursul în casaţie este fondat.

Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către procuror şi către părţile civile C. şi B., conform dovezii de comunicare aflată la dosar.

La dosar au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casaţie de faţă de către partea civilă B., prin care a solicitat respingerea acestei căi extraordinare de atac, considerând că instanţa de fond şi cea de apel au stabilit în mod corect încadrarea juridică, arătând totodată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în sensul că instanţa de recurs în casaţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atracată.

După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casaţie a fost înaintat Înaltei Curţi şi înregistrat la data de 28.07.2025 pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 23.10.2025, dată până la care s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

În conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 (referitor la conţinutul cererii) şi art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Reglementând conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. stabileşte că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c), precum şi semnătura persoanei care a promovat recursul în casaţie (lit. d).

Rezultă, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 din C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum şi voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, respectiv motivele în fapt şi în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs.

Aşa cum se prevede în art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conţinut la care se referă expres art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. constituie o condiţie de admisibilitate a recursului în casaţie, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerinţa prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., decizia recurată - nr. 369/A din data de 07 octombrie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac, iar calea de atac a fost exercitată de către inculpat, fiind astfel îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 434 alin. (1) şi art. 436 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., prin avocat, a fost declarată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele părţii; hotărârea care se atacă; cazul de casare şi motivarea; respectiv semnătura celui care a exercitat calea de atac.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că inculpatul A. a indicat formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege"), în esenţă, cu argumentarea că instanţa de fond şi cea de apel, în mod greşit au reţinut fapta de omor calificat prin cruzimi, prevăzută de art. 188 rap. la art. 189 alin. (1) lit. h) din C. pen. în sarcina inculpatului, încadrarea juridică corectă fiind de omor simplu, prevăzută de art. 188 din C. pen.

Prioritar, referitor la această condiţie de admisibilitate, se impune a se menţiona că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din modalitatea de reglementare a recursului în casaţie, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, aşadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. doar acele nelegalităţi care afectează limitele şi natura sancţiunii penale aplicate (pedepse principale, complementare, accesorii şi măsuri educative), neputând fi examinate pe această cale alte aspecte de nelegalitate ce nu au fost avute în vedere de legiuitor, cum nu poate fi cenzurată nici temeinicia reţinerii criteriilor, stărilor şi circumstanţelor de individualizare a pedepsei. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare, fără a putea reevalua chestiunile de fapt, indiferent dacă ele au stat la baza reţinerii existenţei infracţiunii şi calificării ei juridice ori au justificat factual aplicarea legii penale numai sub aspectul tratamentului sancţionator.

Având în vedere aceste consideraţii, se observă că aspectele susţinute de recurentul inculpat A. prin prezenta cerere de recurs în casaţie, vizează de fapt modalitatea de individualizare a pedepsei aplicate în cauză în sensul că nu s-a realizat o corectă individualizare juridică a faptei pentru care a fost condamnat inculpatul, prin raportare la încadrarea juridică, pe care o consideră eronată, aspect care însă nu se circumscrie motivului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen..], care, aşa cum s-a arătat anterior, vizează doar aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În concret, în cauză, rezultă din sentinţa instanţei de fond, nr. sentinţa penală nr. 94/P.I. din data de 14.02.2025 pronunţată de Tribunalul Timiş, definitivă prin decizia din apel recurată în cauză, nr. 369/A din data de 07 mai 2025a Curţii de Apel Timişoara, potrivit încadrării juridice stabilite cu titlu definitiv în cauză, se constată că, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., acesta a fost trimis în judecată şi condamnat la pedeapsa de 25 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, în regim de detenţie, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. rap. la art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. h) din C. pen.

Astfel, recursul în casaţie nu permite, distinct ori în urma reevaluării forţei probante a mijloacelor de probă, modificarea unor elemente sau împrejurări de fapt, ce sunt considerate intrate în autoritatea de lucru judecat

Or, chestiunile vizând individualizarea pedepsei, încadrarea juridică, cu consecinţa modificării pedepsei stabilite, excedează cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât reprezintă o chestiune de apreciere a instanţelor de fond şi apel, fiind atributul exclusiv al acestor instanţe, astfel de aspecte nemaiputând constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, fiind exclusă o reindividualizare a pedepselor în actuala procedură.

Revenind la verificarea îndeplinirii cerinţelor prevăzute de lege în conţinutul art. 440 din C. proc. pen., în raport de cele reţinute anterior, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care, motivele invocate de inculpatul A., aşa cum au fost formulate, nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de dispoziţiile legale în materie, în cauză, este îndeplinită doar formal cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. coroborat cu art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, ceea ce nu este cazul în speţă. În acest condiţii, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, fapt ce atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere şi practica conturată a instanţei supreme prin care s-a apreciat că, indicarea formală a unuia din cazurile de casare prevăzute de lege fără ca argumentele aduse în susţinere să se subsumeze cazului de casare invocat, nu este suficientă pentru constatarea admisibilităţii cererii de recurs în casaţie.

În concluzie, faţă de cele reţinute, Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. nu îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., nefiind îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) rap. la art. 438 din C. proc. pen., astfel că, Înalta Curte va constata inadmisibilitatea cererii.

Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 369/A din data de 07 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., îl va obliga pe inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge ca inadmisibilă cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 369/A din data de 07 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă inculpatul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2025.